ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2860/2025

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București - secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, la data de 12.10.2023, reclamanții A., B., C., D., E. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Colegiul de Conducere al Curții de Apel Pitești și Președintele Curții de Apel Pitești, următoarele: 1. Anularea Hotărârii nr. 13 din 19 iunie 2023 a Colegiului de conducere al Curții de Apel Pitești prin care a fost' respinsă contestația formulată împotriva modului de stabilire a drepturilor salariale prin Decizia nr. 99/10.05.2023 emisă de președintele Curții de Apel Pitești;

Obligarea pârâtului Președintele Curții de Apel Pitești la completarea Deciziei nr. 99/10.05.2023. emisă de Președintele Curții de Apel Pitești sub aspectul datei începând cu care au fost stabilite drepturile salariate acordate, în sensul acordării acestora începând cu data de 1 ianuarie 2018;

Obligarea pârâtului Președintele Curții de Apel Pitești la eliminarea din preambulul Deciziei nr. 99/10.05.2023 emisă de Președintele Curții de Apel Pitești a paragrafului de la pagina 3 final care stipulează că:,Reținându-se că plata diferențelor salariale, se va efectua eșalonat, după asigurarea fondurilor bugetare necesare, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.

Obligarea pârâtului Președintele Curții de Apel Pitești la acordarea sporurilor în procent integral de 45%, astfel cum au fost acordate de Curțile de Apel București, Constanța, Galați, Iași, Suceava și Târgu Mureș, iar în subsidiar, acordarea sporurilor în procent cuprins între 30 și 45%, astfel cum a acordat președintele Consiliului Superior al Magistraturii prin Decizia nr. 328/16.12.2022, în urma calculelor și simulărilor efectuate de ordonatorul secundar de credite care stabilește drepturile salariale, în raport de prevederile RIL 15/2021 și cu încadrarea în plafonul prevăzut de articolului 25 din Legea-cadru nr. 153/2017. 2. Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 1274/2024 din 19 iulie 2024 Curtea de Apel București - secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a decis următoarele: A admis în parte acțiunea formulată de către reclamanții A., B., C., D., E. toți prin reclamanta A., cu domiciliul ales la Judecătoria Câmpulung în contradictoriu cu pârâții Colegiul de Conducere al Curții de Apel Pitești și Președintele Curții de Apel Pitești. A anulat în parte Hotărârea Colegiului de conducere al Curții de Apel Pitești nr. 13/19.06.2023 doar în ceea ce privește soluționarea contestației formulate de reclamanți. A obligat pârâtul Președintele Curții de Apel Pitești la emiterea în favoarea reclamanților a unei decizii de completare a Deciziei nr. 99/10.05.2023 emisă de Președintele Curții de Apel Pitești, prin care să se prevadă că drepturile salariale calculate conform art. 1 din Decizia nr. 99/10.05.2023 vor fi acordate reclamanților începând cu data de 1 ianuarie 2018. A respins în rest acțiunea ca neîntemeiată. 3. Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 1274/2024 din 19 iulie 2024, pronunțate de Curtea de Apel București - secția a IX -a contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs pârâții Președintele Curții de Apel Pitești și Colegiul de Conducere al Curții de Apel Pitești, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului și respingerea în totalitate a cererii de chemare în judecată. În ceea ce privește motivul de casare întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenții arată că instanța de fond s-a pronunțat pe argumente străine de natura cauzei, specifice cererilor de acordare a VRS 605 întemeiate pe principiul nediscriminării și salarizării la nivel maxim, fără a observa că pretenția reclamanților nu are acest obiect. Astfel, prin cererea formulată, reclamanții nu au solicitat acordarea VRS 605 începând cu 01.01.2018 și nici nu au contestat că nu ar fi beneficiat de acest VRS ca urmare a adoptării O.U.G. nr. 20/2016. Nemulțumirea acestora a vizat dispoziția art. 1 din Decizia Președintelui Curții de Apel Pitești nr. 99/10.05.2023, ce prevedea calcularea drepturilor salariale ale personalului auxiliar de specialitate și conex din cadrul instanțelor din cadrul Curții de Apel Pitești în raport cu VRS 605,225 RON, fără a fi afectată de aplicarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, cu respectarea dispozițiilor art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017 și a grilelor cuprinse în anexe. Ceea ce a vizat această decizie a fost acordarea drepturilor salariale neplafonat, începând cu 01.04.2023, iar instanța de fond nu a arătat în considerentele sentinței, argumentele pentru care se impune, în raport cu dispozițiile legale invocate de reclamanți în susținerea cererii, ca această neplafonare să vizeze și perioada anterioară datei de 01.04.2023, astfel că sentința este complet nemotivată sub aspectul pretențiilor admise. În ceea ce privește motivul de casare întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenții recizează că în mod nelegal instanța de fond a făcut aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (5) 1 din O.U.G. nr. 83/2014, cu modificările și completările ulterioare, precum și cele ale art. 3 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2015, dispoziții ce sunt abrogate. Astfel, prin art. 44 pct. 11 din Legea-cadru nr. 153/2017 a fost abrogat art. 1 alin. (5) 1 din O.U.G. nr. 83/2014, iar prin art. 44 pct. 20 din Legea-cadru nr. 153/2017 au fost abrogate cap, I, cuprinzând art. 1-12 1 , art. 13 și 16 O.U.G. nr. 57/2015, cu modificările aduse prin O.U.G. nr. 20/2016. Concluzionând, recurenții apreciază că aceste dispoziții legale nu pot constitui temei pentru admiterea pretențiilor reclamanților începând cu data de 01.01.2018. Totodată, arată recurenții că instanța a ignorat dispozițiile art. 38 alin. (3) și alin. (6) din Legea nr. 153/2017, ce prevăd că începând cu data de 1 ianuarie 2018, cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcție/salariilor de funcție, indemnizațiilor de încadrare, precum și cuantumul brut al sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor, primelor, premiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul lunar brut, indemnizația brută de încadrare, solda lunară/salariul lunar de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se majorează cu 25% față de nivelul acordat pentru luna decembrie 2017, fără a depăși limita prevăzută la art. 25, în măsura în care personalul respectiv își desfășoară activitatea în aceleași condiții; respectiv că, în situația în care, începând cu 1 ianuarie 2018, salariile de bază, soldele de funcție/salariile de funcție, indemnizațiile de încadrare sunt mai mari decât cele stabilite potrivit prezentei legi pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariale reglementate, se acordă cele stabilite pentru anul 2022. Aceste dispoziții au fost în mod corect aplicate prin decizia contestată, care nu poate fi completată în sensul solicitat de reclamanți, cu atât mai mult cu cât instanța de fond a reținut în mod corect că aceștia nu beneficiază de un titlu executoriu de acordare a VRS 605,225 RON neplafonat, începând cu 01.01.2018. 4. Apărările formulate în cauză Intimații-reclamanți B., A., E., D., C. au depus întâmpinare la dosar prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii ca legală și temeinică.

Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente: Înalta Curte constată că, prin Hotararea nr. 13 din 19 iunie 2023 Colegiul de conducere al Curții de Apel Pitești a respins ca neîntemeiate contestația administrativă formulată de reclamanți, în motivarea acestei hotărâri, menționând că aceștia nu beneficiază de un titlu executoriu pentru acordarea drepturilor salariale deplafonate începând cu data de 01.01.2018. Înalta Curte constată că sunt nefondate susținerile recurenților circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în sensul că hotărârea recurată nu cuprinde toate motivele pe care se întemeiază soluția pronunțată, fiind complet nemotivată sau că soluția de admitere în parte a acțiunii formulate de reclamanți și de obligarea a pârâtului Președintele Curții de Apel Pitești la emiterea în favoarea reclamanților a unei decizii de completare a Deciziei nr. 99/10.05.2023 emisă de Președintele Curții de Apel Pitești, prin care să se prevadă că drepturile salariale calculate conform art. 1 din Decizia nr. 99/10.05.2023 vor fi acordate reclamanților începând cu data de 1 ianuarie 2018. Astfel, nemotivarea hotărârii judecătorești este sancționată de legiuitor, pornind de la obligația statului de a respecta dreptul părții la un proces echitabil, drept consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care implică, mai ales în sarcina instanței, obligația de a proceda, la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor probatorii ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența. Verificând considerentele sentinței recurate, Înalta Curte constată că acestea îndeplinesc exigențele dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât, raportat la obiectul cauzei și limitele în care a fost învestită, prima instanță a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se la dispozițiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecății. În concret, cu privire la susținerea recurenților că hotărârea atacată cuprinde argumente străine de natura cauzei, întrucât reclamanții nu au solicitat acordarea VRS 605 începând cu 01.01.2018 și nici nu au contestat că nu ar fi beneficiat de acest VRS ca urmare a adoptării O.U.G. nr. 20/2016, se observă că judecătorul fondului s-a raportat, în analizarea acestei critici, atât la legislația națională, cât și la jurisprudența Curții Constituționale, astfel că nu se poate susține în mod valid că instanța nu s-a pronunțat asupra unei cereri formulate prin contestația cu soluționarea căreia a fost învestită. În concluzie, se constată că judecătorul a examinat efectiv cererile și susținerile părților și a explicat soluția pronunțată în dispozitiv, prin argumente de fapt și de drept care demonstrează că acesta a analizat probele dosarului, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri și a explicat raționamentul pe baza căruia a ajuns la soluția adoptată. În considerarea motivului de nelegalitate prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reține că principala critică formulată prin cererea de recurs privește data de la care au fost acordate respectivele drepturi, intimații cerând ca această dată să fie cea de 01.01.2018 și nu 01.04.2023, astfel cum a fost stabilită prin Decizia nr. 99/10.05.2023. Referitor la perioada anterioară pentru care prima instanță a dispus obligarea la completarea deciziei în sensul acordării drepturilor reprezentate de VRS 605,225 RON neplafonat, începând cu 01.01.2018 începând cu data de 1 ianuarie 2018, instanța de recurs constată că se impune reamintirea aspectelor de jurisprudență obligatorie din materia modului de stabilire a drepturilor salariale cuvenite drepturilor salariale ale personalului auxiliar de specialitate și conex din cadrul instanțelor. Astfel, cu privire la interpretarea dispozițiilor art. 6 lit. b) și c) din Legea-cadru nr. 153/2017, prin raportare la majorările salariale recunoscute prin hotărâri judecătorești definitive, a fost pronunțată Decizia nr. 80 din 11 decembrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 30 ianuarie 2024, prin care Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a admis sesizarea și a stabilit următoarele: "În interpretarea și aplicarea unitară a prevederilor art. 6 lit. b) și c) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, stabilește că principiile nediscriminării și egalității pot fi invocate pentru egalizarea la nivel maxim a salariilor de bază, cu luarea în considerare inclusiv a majorărilor recunoscute prin hotărâri judecătorești definitive, sub rezerva ca ele să aibă aplicabilitate generală la nivelul aceleiași categorii profesionale din cadrul aceleiași familii ocupaționale". De asemenea, a reținut în considerente, că "atunci când instanțele judecătorești sunt învestite cu cereri de egalizare a unor salarii de bază prin includerea unor majorări recunoscute prin hotărâri definitive, trebuie să examineze dacă în respectivele hotărâri au fost interpretate norme de lege care au instituit majorări de aplicabilitate generală, căci numai într-un astfel de caz principiile examinate pot constitui temei al egalizării; dacă sfera lor de aplicare este însă restrânsă în beneficiul unor anumiți destinatari ai legii, cele două principii se opun egalizării salariilor de bază ale persoanelor cărora legea nu le recunoaște dreptul la respectivele majorări" (paragraful 82). Prin Decizia nr. 13 din 13 martie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 401 din 10 mai 2023, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a admis sesizarea, reținând în considerente că "dezlegările instanței de contencios constituțional din cuprinsul Deciziei nr. 794 din 15 decembrie 2016 sunt integrate în prezent de normele de la art. 6 lit. b) și c) din Legea-cadru nr. 153/2017, respectiv în conținutul conceptual al principiului nediscriminării (care reclamă eliminarea oricăror forme de discriminare și instituirea unui tratament egal cu privire la personalul din sectorul bugetar care prestează aceeași activitate și are aceeași vechime în muncă și în funcție) și în cel al principiului egalizării cu salariul maxim în plată pentru persoane din aceeași instituție sau autoritate publică (în sensul asigurării de salarii de bază egale pentru muncă cu valoare egală)" (paragraful 145). De asemenea, s-a statuat că "aceste principii funcționează doar în ceea ce privește indemnizația lunară de încadrare, iar nu și în privința celorlalte componente ale salariului lunar al personalului din familia ocupațională de funcții bugetare «Justiție» și Curtea Constituțională, relevante pentru această distincție fiind definițiile legale de la art. 7 lit. c), e) și m) din Legea-cadru nr. 153/2017" (paragraful 146). Cu privire la natura juridică a componentei salariale constând în valoarea de referință sectorială și caracterul neplafonabil al acesteia, relevantă este Decizia nr. 80 din 11 decembrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 30 ianuarie 2024, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, anterior menționată, prin care s-a reținut că "singurul element component al indemnizației de încadrare/salariului de bază, de aplicabilitate generală, este valoarea de referință sectorială", aceasta fiind considerată "reper unic, de referință în sectorul în care este incident" (paragraful 81). Prezintă relevanță, din această perspectivă, și Decizia nr. 3 din 11 martie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 422 din 9 mai 2024, precum și Decizia nr. 4 din 11 martie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 383 din 24 aprilie 2024, pronunțate de către Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, în interpretarea dispozițiilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare. Prin Decizia nr. 3 din 11 martie 2024, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că "valoarea de referință sectorială este o componentă cu aplicabilitate generală, ce constituie un reper unic avut în vedere pentru calcularea indemnizațiilor de încadrare pentru întregul personal al familiei ocupaționale «Justiție»" și că "nivelul valorii de referință sectorială este același pentru toți magistrații și tot personalul din sistemul judiciar, indiferent de nivelul instanței sau parchetului la care funcționează și de funcția ocupată" (paragraful 69). Totodată, s-a stabilit că "elementul cu aplicabilitate generală în cadrul aceleiași familii ocupaționale nu poate fi supus unei limitări, fiind un reper unic, constant și invariabil, în sensul că are aceeași valoare indiferent de gradul instanței sau al parchetului ori de funcția ocupată. Cu alte cuvinte, elementul cu aplicabilitate generală avut în vedere la calcularea indemnizațiilor de încadrare nu poate fi supus unui plafon în anumite situații concrete, particulare, deoarece s-ar înfrânge tocmai principiul egalității și principiul nediscriminării, ajungându-se, în contra legii, la aplicarea unei valori de referință sectorială distincte în cadrul aceleiași familii ocupaționale" (paragraful 71). Aceleași statuări se regăsesc și în considerentele Deciziei nr. 4 din 11 martie 2024, respectiv că "elementul cu aplicabilitate generală în cadrul aceleiași familii ocupaționale nu poate fi supus unei limitări, fiind un reper unic, constant și invariabil, în sensul că are aceeași valoare indiferent de gradul instanței sau al parchetului ori de funcția ocupată. Cu alte cuvinte, elementul cu aplicabilitate generală avut în vedere la calcularea indemnizațiilor de încadrare nu poate fi supus unui plafon în anumite situații concrete, particulare, deoarece s-ar înfrânge tocmai principiul egalității și principiul nediscriminării, ajungându-se, în contra legii, la aplicarea unei valori de referință sectoriale distincte în cadrul aceleiași familii ocupaționale" (paragraful 82). Edificatoare este și Decizia nr. 55 din 13 septembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1102 din 19 noiembrie 2021, prin care Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a reținut că "în măsura în care în cadrul aceleiași familii ocupaționale este stabilit un anumit nivel al valorii de referință sectorială, acesta este aplicabil întregii familii ocupaționale, iar diferențierea veniturilor rezultă în mod exclusiv din utilizarea unor coeficienți de multiplicare caracteristici, care variază în raport cu funcția ocupată și cu celelalte criterii indicate de legiuitor. Mai mult decât atât, analiza jurisprudenței naționale relevă, așa cum s-a arătat mai sus, că deja au fost pronunțate hotărâri judecătorești definitive, care au recunoscut dreptul magistraților la o indemnizație calculată pe baza valorii de referință sectorială de 605,225 RON, incidentă în cadrul familiei ocupaționale «Justiție» și care îi vizează pe toți ordonatorii principali de credite din acest sistem. Prin urmare, dacă în cadrul familiei ocupaționale «Justiție» există deja astfel de hotărâri judecătorești, indemnizațiile de încadrare ale tuturor celorlalți magistrați trebuie stabilite la nivelul maxim aflat în plată, (...) pentru că hotărârile pronunțate au examinat prevederi legale cuprinse în acte normative cu aplicabilitate generală" (paragrafele 81-83). De asemenea, prin Decizia nr. 82 din 18 noiembrie 2024 publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 67 din 28 ianuarie 2025, s-au reținut (par. 104) următoarele: "104. Sintetizând cele anterior expuse, reiese că Înalta Curte de Casație și Justiție a lămurit pe deplin, prin decizii de unificare a jurisprudenței cu caracter obligatoriu, toate chestiunile de drept relevante în soluționarea cauzelor cu care au fost învestite instanțele de trimitere, respectiv: - dispozițiile art. 6 lit. b) și c) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice se interpretează în sensul că principiile nediscriminării și egalității pot fi invocate pentru egalizarea la nivel maxim a salariilor de bază, cu luarea în considerare inclusiv a majorărilor recunoscute prin hotărâri judecătorești definitive, dacă acestea au aplicabilitate generală la nivelul aceleiași categorii profesionale din cadrul aceleiași familii ocupaționale; - valoarea de referință sectorială reprezintă o componentă salarială cu aplicabilitate generală, reprezentând un reper unic avut în vedere la calcularea indemnizațiilor de încadrare pentru întregul personal al familiei ocupaționale "Justiție", reper ce nu poate fi supus unei limitări sau unui plafon; - existența dreptului salariaților la egalizarea indemnizațiilor la nivel maxim, prin raportare la majorările și indexările recunoscute prin hotărâri judecătorești, nu este condiționată de emiterea de către ordonatorul de credite a unor ordine de salarizare." Sintetizând cele anterior expuse, reiese că Înalta Curte de Casație și Justiție a lămurit pe deplin, prin decizii de unificare a jurisprudenței cu caracter obligatoriu, faptul că dispozițiile art. 6 lit. b) și c) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice se interpretează în sensul că principiile nediscriminării și egalității pot fi invocate pentru egalizarea la nivel maxim a salariilor de bază, cu luarea în considerare inclusiv a majorărilor recunoscute prin hotărâri judecătorești definitive, dacă acestea au aplicabilitate generală la nivelul aceleiași categorii profesionale din cadrul aceleiași familii ocupaționale respectiv că valoarea de referință sectorială reprezintă o componentă salarială cu aplicabilitate generală, reprezentând un reper unic avut în vedere la calcularea indemnizațiilor de încadrare pentru întregul personal al familiei ocupaționale "Justiție", reper ce nu poate fi supus unei limitări sau unui plafon. Prin urmare, în mod just prima instanță a reținut că, față de principiul nediscriminării salariale, ce are ca finalitate asigurarea unei egalități salariale, din perspectiva unui indicator general aplicabil, la nivelul unei categorii profesionale, dreptul reclamanților de a le fi stabilite drepturile salariale în raport de VRS de 605,225 RON începând cu o anumită dată trebuie raportate la cele recunoscute definitiv pe cale judecătorească altor salariați din cadrul familiei ocupaționale "Justiție". De altfel, prin Decizia nr. 43 din 16 septembrie 2024 publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 1106 din 05 noiembrie 2024, Compeltul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept din cadrul instanței supreme a stabilit că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 38 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, cuantumul brut al salariilor de bază, respectiv al indemnizațiilor de încadrare din cadrul familiei ocupaționale de funcții bugetare "Justiție", stabilite prin raportare la valoarea de referință sectorială de 605,225 RON, se majorează, începând cu data de 1 ianuarie 2018, cu 25% față de nivelul acordat pentru luna decembrie 2017, în măsura în care personalul respectiv își desfășoară activitatea în aceleași condiții, iar angajatorii nu au acordat deja această majorare. În cuprinsul acestei decizii se reiau parțial considerentele jurisprudenței anterioare dezvoltate de instanța supremă în deciziile de unificare jurisprudențială, subliniindu-se în mod special ideea că "nivelul valorii de referință sectorială este același pentru toți magistrații și tot personalul din sistemul judiciar, indiferent de nivelul instanței sau parchetului la care funcționează și de funcția ocupată, în timp ce coeficienții de multiplicare sunt distincți și reprezintă reperul care asigură dezideratul diferențierii veniturilor, în considerarea nivelului instanței sau al parchetului și a funcției ocupate, având o aplicabilitate restrânsă la sfera anumitor beneficiari... Cu alte cuvinte, elementul cu aplicabilitate generală avut în vedere la calcularea indemnizațiilor de încadrare nu poate fi supus unui plafon în anumite situații concrete, particulare, deoarece s-ar înfrânge tocmai principiul egalității și principiul nediscriminării, ajungându-se, în contra legii, la aplicarea unei valori de referință sectorială distincte în cadrul aceleiași familii ocupaționale"par. 93. Așadar, din considerentele Deciziei nr. 43/2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiției - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept precum și ale deciziilor anterioare, pronunțate în mecanismele de unificare jurisprudențială, instanța supremă reține că VRS 605,225 RON este deja recunoscută în jurisprudență ca expresie a nivelului maxim aflat în plată pentru această familie ocupațională, anterior datei prevăzute în cuprinsul Hotărârii nr. 13 din 19 iunie 2023 a Colegiului de conducere al Curții de Apel Pitești, ceea ce consolidează concluzia că plafonarea prevăzută de art. 38 alin. (6) nu poate fi menținută indemnizațiilor/salariilor stabilite prin raportare la acest reper general pentru perioada 01.01.2018-01.04.2023. Temeiul de drept al soluției pronunțate în recurs Pentru toate aceste considerente, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., cu majoritate, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge recursul declarat de pârâții Președintele Curții de Apel Pitești și Colegiul de Conducere al Curții de Apel Pitești împotriva sentinței civile nr. 1274/2024 din 19 iulie 2024 a Curții de Apel București - secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.