ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4002/2025

Ședința publică din data de 18 septembrie 2025

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții Colegiul de Conducere al Curții de Apel Pitești și Președintele Curții de Apel Pitești, a solicitat anularea Hotărârii nr. 10/30.05.2024 a Colegiului de conducere al Curții de Apel Pitești și a Deciziei nr. 17/26.01.2024 emisă de Președintele Curții de Apel Pitești, cu obligarea pârâtului la modificarea în parte a Anexei nr. 2 la Decizia nr. 17 în sensul că sporul pentru condiții periculoase sau vătămătoare de 15% să fie calculat la salariul de bază, similar cu cel al colegi sale B..

Prin sentința civilă nr. 2034 din 11 decembrie 2024 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, s-a admis cererea formulată de reclamanta A. în contradictoriu pârâții Colegiul de Conducere al Curții de Apel Pitești și Președintele Curții de Apel Pitești, au fost anulate actele atacate în ceea ce o privește pe reclamantă și a fost obligat pârâtul Președintele Curții de Apel Pitești să modifice anexa 2 la Decizia nr. 17/26.01.2024 în sensul ca sporul pentru condiții periculoase sau vătămătoare acordat reclamantei să fie recalculat după aceleași criterii cu cel acordat colegei sale B..

Împotriva sentinței civile nr. 2034 din 11 decembrie 2024 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, pârâții Colegiul de Conducere al Curții de Apel Pitești și Președintele Curții de Apel Pitești au declarat recurs.

În contextul unei succinte prezentări a situației de fapt, recurenții au susținut că decizia contestată de reclamantă a fost emisă în aplicarea art. I alin. (1) din O.U.G. nr. 115/2023, potrivit căruia prin derogare de la art. 12 alin. (2) din Legea 153/2017, începând cu 1 ianuarie 2024, cuantumul brut al salariilor de încadrare se majorează cu 5% față de nivelul acordat în pentru luna decembrie 2023.

Prin urmare, prin decizia în discuție, s-au majorat doar salariile de bază ale personalului auxiliar de specialitate care nu a beneficiat de creșteri salariale prin acte administrative emise în anul 2023, iar nu și sporurile. În cazul reclamantei, aceasta a beneficiat în luna decembrie 2023 de un salariu de bază de 6818 RON, respectiv spor pentru condiții grele, discriminare a reclamantei, stabilit conform legii 153/2017, art. I alin. (1) din O.U.G. nr. 168/2022, iar nu în urma emiterii deciziilor prin care s-a înlăturat plafonarea prevăzută de art. 38 alin. (6) din aceeași lege.

Prima instanță a apreciat, cu încălcarea dispozițiilor amintite că se impune stabilirea sporurilor în cuantum egal cu cel stabilit pentru celălalt grefier arhivar încadrat la Tribunalul Argeș cu aceleași condiții de studii, vechime în funcție și gradație. Prin soluția pronunțată se ajunge însă la majorarea sporurilor, deși O.U.G. nr. 115/2023 nu prevede un astfel de drept, iar O.U.G. nr. 115/2023 obligă la menținerea cuantumului acordat pentru decembrie 2023, sentința fiind dată astfel cu încălcarea normelor de drept incidente.

Pe de altă parte, recurenții au susținut că, în condițiile în care singurul argument pentru admiterea acțiunii a fost cel al diferenței de cuantum al sporurilor acordate unor angajați care prestează aceeași activitate și au aceeași vechime în funcție și în muncă, a apreciat recurentul că prima instanță a făcut o aplicare greșită a principiului egalității reglementat de art. 65 lit. c) din Legea nr. 153/2017, care presupune asigurarea de salarii egale pentru muncă cu valoare egală, fiind respectat prin decizia contestată. Ceea ce diferă este cuantumul sporurilor, însă această situație nu reprezintă o încălcare a principiului egalității și nici a principiului discriminării, diferența nefiind rezultatul vreunei forme de discriminare a reclamantei.

Nu în ultimul rând, în opinia acestora, relevante sunt argumentele expuse în Decizia nr. 2 din 19 ianuarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 201 din 26 martie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație si Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Existența unor hotărâri judecătorești nu constituie, așadar, în lipsa unei analize a legii aplicabile, temei pentru recunoașterea unor salarii de bază diferite de cele stabilite de legiuitor.

Aplicând prin analogie acest raționament, recurenții au apreciat că reclamanta nu poate invoca o situație mai favorabilă a unui alt salariat pentru a obține drepturi care nu i se cuvin potrivit legii.

Aplicarea O.U.G. nr. 115/2023 nu o îndreptățește să solicite și majorarea cuantumului a sporurilor menținute în plată încă din anul 2022, prin voința legiuitorului, și necontestate până la acest moment de reclamantă.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimata-reclamantă A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că sentința recurată este temeinică și legală, fiind dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material incidente situației de fapt reținute, nefiind susceptibilă de criticile formulate.

În esență a susținut că, în cauză a fost încălcat principiul egalițătii prevăzut de art. 6 lit. c) din Legea 153/2017, precum și faptul că majorarea salariului de bază implică și majorarea sporurilor. Astfel, Decizia contestată în instanță încalcă legea, nu doar un principiu.

De asemenea, intimata a susținu că hotărârea instanței de fond este conformă jurisprudenței constante.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția completului învestit cu soluționarea cauzei, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea dosarului de recurs la data de 18 septembrie 2025, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Soluția și considerentele instanței de recurs

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este fondat, în limitele și pentru considerentele expuse în continuare.

Instanța de contencios administrativ și fiscal a fost învestită cu o cerere, prin care reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Colegiul de Conducere al Curții de Apel Pitești și Președintele Curții de Apel Pitești, a solicitat anularea Hotărârii nr. 10/30.05.2024 a Colegiului de conducere al Curții de Apel Pitești și a Deciziei nr. 17/26.01.2024 emisă de Președintele Curții de Apel Pitești, cu obligarea pârâtului la modificarea în parte a Anexei nr. 2 la Decizia nr. 17 în sensul că sporul pentru condiții periculoase sau vătămătoare de 15% să fie calculat la salariul de bază, similar cu cel al colegi sale B..

Prin sentința recurată acțiunea a fost admisă, pârâții Colegiul de Conducere al Curții de Apel Pitești și Președintele Curții de Apel Pitești formulând recurs.

Instanța de control judiciar constată că, prin memoriul de recurs, recurenții-pârâți au susținut, în esență, că singurul argument pentru admiterea acțiunii a fost cel al diferenței de cuantum al sporurilor acordate unor angajați care prestează aceeași activitate și au aceeași vechime în funcție și în muncă, critică care se circumscrie motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., urmând să fie analizată ca atare, deși a fost încadrată în motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. alături de argumentele privind greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor legale privind salarizarea.

Înalta Curte reține că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. privind nemotivarea sentinței recurate.

Astfel, nemotivarea hotărârii judecătorești este sancționată de legiuitor, pornind de la obligația statului de a respecta dreptul părții la un proces echitabil, drept consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului (CtEDO), care implică, mai ales în sarcina instanței, obligația de a proceda, la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor probatorii ale părților.

În sensul dispozițiilor art. 425 alin. (1) din C. proc. civ., precum și a art. 6 paragraful 1 din CtEDO, motivele de fapt și de drept la care se referă textul reprezintă elementele silogismului judiciar, premisele de fapt și de drept care au condus instanța la adoptarea soluției din dispozitiv.

Din examinarea sentinței recurate, Înalta Curte constată că, în ceea ce privește soluționarea acțiunii, după enunțarea prevederilor art. 6 și art. 39 alin. (1)-(4) din Legea nr. 153/2017, instanța de fond s-a rezumat la a reține că "în interpretarea și aplicarea unitară a prevederilor art. 6 lit. b) și c) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, principiile nediscriminării și egalității pot fi invocate pentru egalizarea la nivel maxim a salariilor de bază, cu luarea în considerare inclusiv a majorărilor recunoscute prin hotărâri judecătorești definitive. (...) Din actul de la fila x a rezultat o discrepanță nejustificată, reclamanta având sporul invocat cuantificat la 584 RON, iar colega sa cu aceeași funcție, vechime, gradație, coeficient B. sporul de 1023 RON.

Or, argumentul pârâților că art. 6 lit. c) din Legea nr. 153/2017 prevede principiul egalității, dar doar pentru salariul de bază, nu pentru toate componentele dreptului salarial vine în conflict cu motivarea Deciziei ÎCCJ nr. 80/2023. (...) Astfel, în lipsa unei fundamentări comparative a tratamentului diferit față de angajatul menționat și a dispozițiilor de mai sus, Curtea va admite cererea."

În lumina considerentelor anterior reținute cu privire la motivarea hotărârii judecătorești, din perspectiva prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ. și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Înalta Curte reține că argumentele instanței de fond cu privire la soluționarea acțiunii nu pot fi considerate suficiente și lămuritoare în privința soluției pronunțate, nefiind expus raționamentul logico-juridic care a stat la baza acestei soluții, prin raportare la dispozițiile legale aplicabile raportului de drept concret dedus judecății, astfel că acesta nu reliefează un examen efectiv al argumentelor invocate de părți și al elementelor probatorii.

În același timp, este de subliniat că obiectul căii de atac nu îl constituie pretenția concretă a părții, ca în cazul cererilor de învestire a primei instanțe, ci hotărârea judecătorească despre care se pretinde că nu este legală. Caracterul nedevolutiv al recursului decurge, pe de o parte, din motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., ce vizează numai nelegalitatea hotărârii atacate, iar, pe de altă parte, din faptul că, așa cum precizează art. 492 din C. proc. civ., în fața instanței de recurs nu se pot produce probe noi, cu excepția înscrisurilor noi.

Din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, precum și a prevederilor art. 497 din C. proc. civ., care prevăd soluțiile pe care le poate pronunța Înalta Curte de Casație și Justiție, rezultă că instanța supremă se pronunță exclusiv pentru motive de nelegalitate, asupra unei situații de fapt pe deplin stabilită.

Față de aceste motive, având în vedere soluția pronunțată cu privire la cererea de chemare în judecată, în raport cu obiectul acesteia și pretențiile concrete deduse judecății, ținând cont de specificul contenciosului administrativ în limitele căruia se desfășoară raporturile litigioase de față, Înalta Curte constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală, astfel cum s-a reținut în considerentele expuse, motiv pentru care, pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicție și asigurarea tuturor garanțiilor procesuale pe care judecata în primă instanță le conferă părților, se impune casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei aceleiași instanțe spre rejudecare.

Având în vedere soluția pronunțată, instanța de control judiciar apreciază că nu se mai impune analizarea criticilor subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. invocat de recurenți în ceea ce privește încălcarea normelor de drept material.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 497 C. proc. civ., va admite recursul formulat de pârâții Colegiul de Conducere al Curții de Apel Pitești și Președintele Curții de Apel Pitești, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de pârâții Colegiul de Conducere al Curții de Apel Pitești și Președintele Curții de Apel Pitești împotriva sentinței civile nr. 2034 din 11 decembrie 2024 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 18 septembrie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.