ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5916/2021

Ședința publică din data de 25 noiembrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 20.12.2018 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Curtea de Apel Pitești și Colegiul de Conducere al Curții de Apel Pitești:

Prin sentința civilă nr. 1599 din 24 aprilie 2019, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO. și PP., în contradictoriu cu pârâții Curtea de Apel Pitești și Colegiul de Conducere al Curții de Apel Pitești.

Împotriva sentinței civile nr. 1599 din 24 aprilie 2019, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și rejudecarea cauzei, în sensul admiterii acțiunii.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., arată că hotărârea recurată nu cuprinde motivele pentru care au fost înlăturate criticile reclamanților cu privire la nerespectarea dispozițiilor art. 24 și art. 4 și 5 din Capitolul VIII, Secțiunea 1, Anexa V din Legea-cadru 153/2017, ci s-a rezumat să preia apărările intimaților-pârâți.

Susțin că instanța a argumentat contradictoriu respingerea cererii, apreciind că nu se poate reține un viciu de nelegalitate al actelor contestate, câtă vreme sporurile acordate sunt în procente de până la limita maximă stabilită, iar pe de altă parte, a reținut că cele două sporuri sunt stabilite cumulat, iar nu diferențiat și nici nu a răspuns cererii reclamanților de a le fi stabilite sporurile în mod distinct și transparent. Arată că instanța nu a adus vreun argument care să susțină legalitatea actelor admistrative contestate prin care a fost modificat modul de stabilire a acestor drepturi salariale.

Precizează că salariile de bază ale recurenților sunt stabilite conform dispozițiilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, beneficiind de sporul pentru condiții vătămătoare de muncă în procent de 15% din salariul de bază, conform H.G. nr. 118/2018, iar prin Decizia Președintelui Curții de Apel Pitești nr. 26/01.03.2018, începând cu data de 01.01.2018 s-a stabilit inițial pentru sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică un procent de 25% aplicat la indemnizația de bază, iar sporul pentru păstrarea confidențialității în procent de 5% aplicat la salariul de bază, însă prin Decizia nr. 124/19.07.2018, atacată în prezenta cauză, cele două sporuri nu mai sunt stabilite diferențiat și nici în procent, ci ca valoare totală cumulată.

Susțin că actul administrativ prin care s-a stabilit această modalitate de acordare a celor două sporuri nu este motivat, neexistând în cuprinsul său vreo mențiune cu privire la schimbarea condițiilor de prestare a activității care să determine modificarea acordării acestor sporuri ori vreo justificare a stabilirii lor în valoare cumulată, cu nerespectarea dispozițiilor art. 24 din Legea nr. 153/2017 și art. 4 și 5 din Capitolul VIII, Secțiunea 1, Anexa V din Legea-cadru nr. 153/2017. Astfel, prin art. 3 paragraful al doilea din decizia atacată s-a stabilit că personalul auxiliar de specialitate și conex beneficiază de acordarea celor două sporuri cu respectarea dispozițiilor art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017.

Critică faptul că instanța de fond a reținut că cererea reclamanților ar fi fost de acordare a celor două drepturi salariale la nivel maxim, deși ei au solicitat doar acordarea distinctă a sporurilor, în procent de până la 5%, respectiv de până la 25%, pentru a fi respectate dispozițiile legale, instanța apreciind că nu ar fi corect să se atingă limita maximă de 30% impusă de art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, fiindcă s-ar încălca principiul nediscriminării și egalității. Or, la nivelul Curții de Apel Pitești se acordă sporuri care cumulate depășesc 30% din salariul de bază.

Consideră că argumentele instanței de fond sunt contradictorii și nu răspund aspectelor invocate de reclamanți.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arată că instanța a interpretat în mod nelegal dispozițiile art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, în acest mod nefiind respectate dispozițiile art. 24 din Legea-cadru nr. 153/2017 și ale art. 4 și 5 din Capitolul VIII, Secțiunea I, Anexa V din Legea-cadru nr. 153/2017, precum și dispozițiile art. 7 lit. i) din aceeași lege.

Susțin că instanța a interpretat și aplicat greșit normele de drept material, însușindu-și apărările formulate de către intimații-pârâți, în sensul acordării unei sume cumulate pentru cele două sporuri, fără ca acestea să fie defalcate, ceea ce, în opinia recurenților, nu este legal câtă vreme fiecare dintre aceste sporuri este identificat ca procent aplicat la salariul de bază.

Precizează că nu contestă dreptul ordonatorului de credite de a stabili sporurile concrete cu respectarea limitei maxime de 25%, respectiv 5%, ci faptul că aceste sporuri au fost modificate prin Decizia nr. 124/19.07.2018, fără un motiv obiectiv și faptul că nu sunt acordate în procent distinct, fiind greșită aplicarea exclusivă a dispozițiilor art. 25 din Legea nr. 153/2017, în sensul limitării la 30% a sumei sporurilor pe fiecare angajat.

Menționează că acordarea sporurilor în altă modalitate decât cea prevăzută de lege, respectiv în alt procent din salariul de bază, este nelegală, cu atât mai mult cu cât sporurile în discuție au fost stabilite la alte curți de apel cu depășirea limitei de 30% impuse de art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, așa cum, de altfel, le-au fost recunoscute inițial recurenților aceste sporuri începând cu data de 01.01.2018.

Consideră că nu există justificare legală pentru diminuarea celor două sporuri sau pentru neacordarea lor și nici nu poate fi instituit un tratament diferit și discriminatoriu față de personalul altor curți de apel.

Deși au fost legal citați, intimații-pârâți nu au formulat întâmpinări.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenții-reclamanți susțin că hotărârea recurată nu cuprinde motivele pentru care au fost înlăturate criticile reclamanților cu privire la nerespectarea dispozițiilor art. 24 și art. 4 și 5 din Capitolul VIII, Secțiunea 1, Anexa V din Legea-cadru 153/2017

De asemenea, au susținut că hotărârea cuprinde argumente contradictorii, instanța apreciind că nu se poate reține un viciu de nelegalitate al actelor contestate, câtă vreme sporurile acordate sunt în procente de până la limita maximă stabilită, iar pe de altă parte, a reținut că cele două sporuri sunt stabilite cumulat, iar nu diferențiat, fără a răspunde cererii reclamanților de a le fi stabilite sporurile în mod distinct și transparent. Mai susțin că instanța nu a adus vreun argument care să susțină legalitatea actelor admistrative contestate prin care a fost modificat modul de stabilire a acestor drepturi salariate.

Înalta Curte apreciază că acest motiv de casare este nefondat, întrucât prima instanță a prezentat în considerentele sentinței argumentele de fapt și de drept avute în vedere la pronunțarea soluției de respingere a cererii de chemare în judecată, astfel că sentința recurată îndeplinește cerințele instituite de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., respectiv cuprinde argumentele care demonstrează că judecătorul fondului a analizat în mod adecvat susținerile părților, precum și elementele de fapt și de drept ale cauzei, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri, explicând raționamentul pe baza căruia a reținut că cererea de chemare în judecată este neîntemeiată.

În concret, Înalta Curte constată că instanța de fond a arătat motivele pentru care a apreciat că decizia de salarizare atacată este legală și că aceasta a fost emisă cu respectarea limitei în care sporurile salariale pot fi acordate, limită prevăzută de art. 25 din Legea nr. 153/2017.

Înalta Curte mai arată și că, în acord cu dispozițiile art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluționarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situația de fapt specifică procesului, iar în funcție de aceasta să aplice normele juridice incidente.

Totodată, are în vedere Înalta Curte cele statuate în parag. 20 al Deciziei CEDO pronunțate în Cauza Gheorghe Mocuța împotriva României:

"În continuare, Curtea reiterează că, deși articolul 6 § 1 obligă instanțele să își motiveze hotărârile, acesta nu poate fi interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (a se vedea Van de Hurk împotriva Țărilor de Jos, 19 aprilie 1994, pct. 61, seria x nr. x). De asemenea, Curtea nu are obligația de a examina dacă s-a răspuns în mod adecvat argumentelor. Instanțele trebuie să răspundă la argumentele esențiale ale părților, dar măsura în care se aplică această obligație poate varia în funcție de natura hotărârii și, prin urmare, trebuie apreciată în lumina circumstanțelor cauzei (a se vedea, alături de alte hotărâri, Hiro Balani împotriva Spaniei, 9 decembrie 1994, pct. 27, seria x nr. x-B)."

Aplicând cele statuate mai sus la prezenta cauză, Înalta Curte observă că prima instanță a pronunțat o hotărâre motivată și nu există niciun element care să indice caracterul arbitrar al modalității în care instanța a aplicat legislația relevantă pentru faptele cauzei, iar împrejurarea că recurenții-reclamanți nu sunt de acord cu soluția pronunțată prin hotărârea recurată nu este de natură să conducă la concluzia încălcării dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recurenții-reclamanți au calitatea de personal auxiliar de specialitate și personal conex în cadrul Curții de Apel Pitești.

Criticile formulate prin cererea de recurs vizează modalitatea diferită de calcul a salariilor în raport cu anumite curți de apel și modalitatea eronată de calculare a sporurilor de condiții vătămătoare, de risc și solicitare neuropsihică și de confidențialitate, precum și faptul că sporurile de condiții vătămătoare, de risc și solicitare neuropsihică și de confidențialitate le-au fost stabilite cumulat, și nu diferențiat, respectiv în mod distinct și transparent. De asemenea, recurenții-reclamanți au invocat faptul că actul administrativ atacat, respectiv decizia de stabilire a drepturilor salariale, nu este motivat.

Referitor la această ultimă critică, Înalta Curte constată, contrar celor invocate de către recurenții-reclamanți, că, deși aspectul a fost invocat subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., acesta se circumscrie art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., având în vedere că se referă la un element de nelegalitate a actului administrativ atacat și nu la nelegalitatea hotărârii recurate.

Înalta Curte constată că este nefondată critica privind nemotivarea Deciziei nr. 124/19.07.2018 emise de Președintele Curții de Apel Pitești, prin care s-au stabilit drepturile salariale contestate, având în vedere că în preambulul acestui act au fost arătate argumentele ce au stat la baza emiterii actului, constând, printre altele, în art. 43 din Legea nr. 304/2004, art. 7 din ROIJ aprobat prin HCSM nr. 1375/2015, circulara Ministerului Justiției nr. 8/28038/2018, Ordinul Ministrului Justiției nr. 2066/C/24.05.2018, precum și dispozițiile O.U.G. nr. 83/2014, O.U.G. nr. 57/2015 și Legea nr. 153/2017.

În ceea ce privește cuantumul sporurilor solicitate, se constată că recurenții-reclamanți au apreciat că prima instanță a interpretat în mod eronat dispozițiile art. 25 din Legea nr. 153/2017 și au precizat că solicită acordarea acestora cu depășirea cuantumului 30 %, astfel cum au fost acordate personalului angajat la acte curți de apel.

Critica este nefondată, având în vedere că potrivit art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017:

"Suma sporurilor, compensațiilor, adaosurilor, primelor, premiilor și indemnizațiilor, inclusiv cele pentru hrană și vacanță, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăși 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcție/salariilor de funcție, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deținut, gradațiilor și a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizațiilor de încadrare și a indemnizațiilor lunare, după caz."

Referitor la motivul de recurs vizând greșita aplicare a legii, în ceea ce privește modalitatea de calculare și acordare a sporurilor, Înalta Curte constată că problema de drept dedusă judecății a fost rezolvată prin Decizia 15/2021 din 28 iunie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursurilor în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial nr. 921 din 27 septembrie 2021 și obligatorie conform art. 517 alin. (4) C. proc. civ., care a statuat prin dispozitiv că:

"În interpretarea unitară a dispozițiilor art. 38 alin. (3) lit. a) și alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, raportate la art. 4 și 5 din capitolul VIII secțiunea I din anexa nr. V la aceeași lege, suma sporurilor acordate personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea nu trebuie să depășească limita prevăzută de art. 25 din aceeași lege, raportată la ordonatorul de credite care stabilește drepturile salariale."

Prin această decizie obligatorie, s-a stabilit că prin sintagma "fără a depăși limita prevăzută la art. 25", care se regăsește în cuprinsul art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017, se instituie interdicția stabilirii și acordării unui cuantum al sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor, primelor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, peste limita de 30 % din suma salariilor de bază, în măsura în care personalul respectiv își desfășoară activitatea în aceleași condiții (parag. 79).

Prin urmare, critica recurenților referitoare la aplicarea greșită de către instanță a prevederilor art. 38 din Legea nr. 153/2017 este nefondată, Decizia 15/2021 din 28 iunie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursurilor în interesul legii oferind dezlegare și acestei probleme de drept.

Sub același aspect, se constată a fi nefondată și critica ce vizează faptul că instanța nu ar fi respectat dispozițiile art. 24 din Legea-cadru nr. 153/2017 și nu ar fi argumentat soluția pronunțată în raport cu acest texte de lege, dat fiind faptul că în speță cuantumul sporurilor prevăzute de lege a fost limitat prin art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017 la 30%.

Din aceeași perspectivă nu poate fi reținută nici critica privind faptul că sporurile de solicitare neuropsihică și de confidențialitate le-au fost stabilite cumulat, și nu diferențiat, în condițiile în care și acestea trebuiau să respecte limita prevăzută de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, limită valabilă pentru toate sporurile de care beneficiază angajații.

Mai mult, în ceea ce privește cuantumul acestor sporuri, decizia anterior amintită a stabilit că:

"82. Prin raportare la conținutul normativ al prevederilor art. 4 și 5 redate anterior, rezultă că, în accepțiunea legii, sporurile nu sunt stabilite într-un procent fix, prestabilit din salariul de bază, deoarece sintagma "până la" semnifică limitarea lor, prin determinarea unui nivel maxim în care fiecare dintre aceste sporuri trebuie să se încadreze. Indicarea nivelului maxim nu exclude posibilitatea ca nivelul sporurilor, stabilite și acordate de fiecare ordonator de credite, să fie inferior nivelului maxim prevăzut de art. 4 și 5 din capitolul VIII secțiunea I din anexa nr. V din Legea-cadru nr. 153/2017, ca urmare a aplicării limitei prevăzute de art. 25 alin. (1) din legea-cadru (...)".

Cu alte cuvinte, indicarea nivelului maxim nu exclude posibilitatea ca nivelul sporurilor stabilite și acordate de fiecare ordonator de credite să fie inferior nivelului maxim prevăzut de art. 4 și 5 din Capitolul VIII Secțiunea I din Anexa nr. V a Legii-cadru nr. 153/2017, ca urmare a aplicării limitei prevăzute de art. 25 alin. (1) din legea-cadru.

Un alt aspect relevant dezlegat de decizia amintită se referă la identificarea ordonatorului de credite care deține fondul de salarii la care se raportează limita de 30% a sporurilor acordate personalului auxiliar, respectiv dacă este ordonatorul principal de credite din cadrul familiei ocupaționale "Justiție" sau ordonatorul secundar de credite (curțile de apel), prin decizia invocată statuându-se următoarele:

"84. Din interpretarea sistematică a dispozițiilor art. 25 alin. (1) și (2) din Legea-cadru nr. 153/2017 rezultă că legiuitorul nu s-a referit doar la ordonatorul principal de credite atunci când a instituit obligația de a limita sporurile acordate angajaților în funcție de anumite elemente de calcul indicate expres în cuprinsul art. 25 alin. (1). Astfel, trimiterea pe care art. 25 alin. (1) din lege o face la ordonatorul de credite nu distinge între categoriile de ordonatori principali, secundari sau terțiari, așa cum sunt stabilite prin art. 20 alin. (1) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare. Potrivit principiului ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, nici interpretul legii nu trebuie să distingă întrucât, în raport cu nivelul instanței sau al parchetului de pe lângă aceasta, în cadrul cărora personalul auxiliar de specialitate își desfășoară activitatea, ordonatorul de credite poate fi principal, secundar sau terțiar. Atunci când a dorit să distingă, legiuitorul a indicat în mod expres nivelul ordonatorului, astfel cum a făcut în alin. (2) al art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, când s-a referit explicit la ordonatorul principal de credite din sănătate. Ceea ce prezintă relevanță este aspectul că plafonul maxim constituit din procentul aplicat sumei salariilor de bază și celorlalte tipuri de venituri enumerate în cuprinsul art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 este valabil pentru fiecare dintre acești ordonatori pentru drepturile salariale pe care le achită. Eventualele diferențe între sporurile ce se cuvin salariaților din aceeași categorie profesională, stabilite și acordate de ordonatori de credite diferiți, pot proveni din aplicarea legii la situații de fapt care nu sunt identice, respectiv fondul salariilor de bază la care se raportează procentul de 30% să nu fie același. De aceea, este contrară prevederilor art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 raportarea la sporurile mai mari acordate salariaților care fac parte din aceeași categorie de personal, dar care sunt angajați în cadrul altui ordonator de credite.

Din această perspectivă, recurenții-reclamanți au susținut în mod greșit că procentul sporurilor se aplică pe angajat, întrucât din art. 25 alin. (1) al Legii cadru nr. 153/2017 reiese că acest procent se aplică la suma salariilor de bază, a soldelor de funcție/salariilor de funcție, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deținut, gradațiilor și a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizațiilor de încadrare și a indemnizațiilor lunare, după caz.

În acest sens, paragraful 92 din Decizia nr. 15/2021 din 28 iunie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursurilor în interesul legii este edificator, în sensul că:

"92. Ceea ce prezintă relevanță este aspectul că limitarea cuantumului sporurilor la care se referă art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 este prevăzută pe total buget aferent salariilor de bază destinat fiecărui ordonator de credite în parte, iar nu individual, prin raportare directă la salariul lunar pe care îl primește fiecare salariat aparținând aceleiași categorii profesionale".

Cât privește discriminarea invocată de către recurenți în raport cu situația colegilor de la alte curți de apel, Înalta Curte constată că nu se poate reține un atare tratament, câtă vreme aplicarea Legii nr. 153/2017 poate comporta particularități în ceea ce privește cuantumul sporurilor acordate în concret la nivelul fiecărui ordonator de credite, obligatorie fiind limitarea generală prevăzută de art. 25 din legea în discuție, precum și limitarea cuantumului fiecărui spor în sensul celor prevăzute de art. 4 și 5 din Capitolul VIII al Anexei nr. 5 la Legea nr. 153/2017.

Este de menționat faptul că prin considerentele aceleiași Decizii nr. 15/2021 din 28 iunie 2021, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursurilor în interesul legii, s-a reținut că:

"93. Într-o astfel de situație, legea îngăduie apariția unor astfel de diferențe, rezultate dintr-un cuantum procentual diferit al sporurilor acordate, caz în care este evident că se aplică dispozițiile deciziilor Curții Constituționale nr. 818, 819, 820 și 821 din 3 iulie 2008, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 537 din 16 iulie 2008, și o atare discriminare nu poate fi constatată pe cale judiciară.

Sub același aspect, se impun a fi relevate și următoarele paragrafe din Decizia nr. 15/2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursurilor în interesul legii:

"89. Conform jurisprudenței Curții Constituționale, existența unor diferențe de venit lunar între angajații care prestează aceeași activitate și au aceeași vechime în muncă și în funcție, dar care își desfășoară activitatea în instituții publice diferite, nu este contrară principiului egalității în drepturi, de vreme ce, pe de o parte, legea nu stabilește diferențe în ceea ce privește salariile de bază/indemnizațiile de încadrare, iar, pe de altă parte, atribuțiile, competențele, sarcinile specifice, responsabilitățile și importanța activității desfășurate pot fi diferite chiar și pentru personalul care este încadrat pe funcții identice sau asemănătoare, dar la autorități sau instituții publice diferite.

În fine, un alt argument reținut de instanța supremă și aplicabil speței de față este cel dedus din paragraful 86 al Deciziei nr. 15/2021, care a statuat că principiul egalizării cu venitul maxim în plată pentru persoane din aceeași instituție sau autoritate publică, stabilit prin lege sau prin hotărâri judecătorești, astfel cum a fost interpretat prin Decizia Curții Constituționale nr. 794 din 15 decembrie 2016 și prin Decizia nr. 23 din 26 septembrie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în aplicarea Legii nr. 71/2015 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului, cu modificările ulterioare, nu poate fi preluat mutatis mutandis în litigiile vizând calculul drepturilor salariale în baza Legii-cadru nr. 153/2017, dat fiind faptul că această lege conține o reglementare nouă, ce instituie dispoziții distincte, inclusiv în ceea ce privește principiul egalității care, potrivit art. 6 lit. c) din lege, se înfăptuiește "prin asigurarea de salarii de bază egale pentru muncă cu valoare egală". În plus, decizia Curții Constituționale menționată anterior este pronunțată în legătură cu o componentă a salariului de încadrare și nu cu un element de salarizare suplimentar acestuia.

Referirile la jurisprudența instanței de contencios constituțional se impun a fi completate cu considerentele Deciziei nr. 697 din 31 octombrie 2019, referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, pronunțate de Curtea Constituțională a României și publicate în Monitorul Oficial nr. 26 din 15.01.2020, care a statuat după cum urmează:

"16. În ceea ce privește critica vizând existența unor diferențe de venit lunar între angajații care prestează aceeași activitate și au aceeași vechime în muncă și în funcție, dar care își desfășoară activitatea în instituții publice diferite, Curtea reține că aceasta nu este contrară principiului egalității în drepturi, de vreme ce, pe de o parte, legea nu stabilește diferențe în ceea ce privește salariile de bază/indemnizațiile de încadrare, iar, pe de altă pare, atribuțiile, competențele, sarcinile specifice, responsabilitățile și importanța activității desfășurate pot fi diferite chiar și pentru personalul care este încadrat pe funcții identice sau asemănătoare, dar la autorități sau instituții publice diferite.

"Ordonatorii de credite au obligația să stabilească salariile de bază/soldele de funcție/salariile de funcție/soldele de grad/salariile gradului profesional deținut, gradațiile, soldele de comandă/salariile de comandă, indemnizațiile de încadrare/indemnizațiile lunare, sporurile, alte drepturi salariale în bani și în natură prevăzute de lege, (...)astfel încât să se încadreze în sumele aprobate cu această destinație în bugetul propriu."

Prin urmare, în speță nu poate fi reținut argumentul referitor la încălcarea principiului nediscriminării, prevăzut la art. 6 din Legea nr. 153/2017 și nu se pot reține ca fiind valide din punct de vedere juridic referințele reclamanților privind modul de stabilire a drepturilor salariale în cadrul altor curți de apel, întrucât nu se poate verifica identitatea de situație personală sub aspectul îndeplinirii tuturor condițiilor legale de către colegii vizați de acele decizii.

În ceea ce privește critica recurenților în sensul că există curți de apel care au stabilit sporurile în altă modalitate, respectiv cu depășirea procentului de 30% prevăzut de art. 25 din Legea nr. 153/2017, instanța de recurs consideră că un asemenea argument nu poate fi primit, în contextul în care textul de lege anterior arătat este clar în această privință, stipulând în mod expres că suma tuturor sporurilor acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăși 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcție/salariilor de funcție, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deținut, gradațiilor și a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizațiilor de încadrare și a indemnizațiilor lunare, limitarea cuantumului sporurilor fiind prevăzută printr-un text de lege ce se aplică tuturor persoanelor aflate în aceeași situație.

Astfel fiind, dispozițiile art. 25 din Legea nr. 153/2017 au fost corect interpretate și aplicate, în sensul că limitarea se raportează la nivel de ordonator de credite și nu la salariul individual, din moment ce vizează suma salariilor de bază, a soldelor de funcție/salariilor de funcție, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deținut, gradațiilor și a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizațiilor de încadrare și a indemnizațiilor lunare, după caz.

Or, această limită a fost avută în vedere de Colegiul de conducere al Curții de Apel Pitești la emiterea Hotărârii nr. 25 din data de 16.10.2018 și de către Președintele Curții de Apel Pitești la emiterea Deciziei nr. 124/19.07.2018.

Dispozițiile art. 4 alin. (1) din Capitolul VIII al Anexei nr. 5 la Legea nr. 153/2017 prevăd că:

"pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, personalul prevăzut la art. 1 beneficiază de un spor de până la 15% din salariul de bază sau, după caz, din indemnizația de încadrare, corespunzător timpului lucrat.

(2) Condițiile de acordare a sporului prevăzut la alin. (1) se aprobă de ordonatorul principal de credite în limita prevederilor din regulamentul elaborat potrivit prezentei legi, având la bază buletinele de determinare sau, după caz, expertizare, emise de către autoritățile abilitate în acest sens."

De asemenea, art. 5 din Capitolul VIII al Anexei nr. 5 la Legea nr. 153/2017, arată că judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție, de la curțile de apel, tribunale, tribunalele specializate și judecătorii, procurorii de la parchetele de pe lângă aceste instanțe, membrii Consiliului Superior al Magistraturii, personalul de specialitate juridică asimilat magistraților, magistrații-asistenți de la Înalta Curte de Casație și Justiție, asistenții judiciari, inspectorii judiciari, personalul auxiliar de specialitate, personalul de specialitate criminalistică și personalul auxiliar de specialitate criminalistică din cadrul Institutului Național de Expertize Criminalistice și al laboratoarelor de expertize criminalistice, ofițerii și agenții de poliție judiciară, precum și specialiștii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, personalul de probațiune beneficiază și de un spor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică de până la 25%, precum și de un spor pentru păstrarea confidențialității de până la 5% aplicat la salariul de bază lunar și la indemnizația lunară de încadrare.

Așadar, legiuitorul a recunoscut personalului din sfera de referință a dispozițiilor art. 4 și art. 5 din Capitolul VIII al Anexei nr. 5 la Legea nr. 153/2017, dreptul la un spor pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase de până la 15% din salariul de bază sau, după caz, din indemnizația de încadrare; un spor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică de până la 25%, respectiv un spor pentru păstrarea confidențialității de până la 5%, aplicate la salariul de bază lunar, respectiv la indemnizația lunară de încadrare, ceea ce conduce la concluzia că aceste sporuri, privite în mod cumulat, pot ajunge până la procentul de 30%, nefiind, însă, obligatoriu a fi acordate la nivelul maxim și nici posibil, atunci când s-ar depăși limita impusă de art. 25 din lege.

De asemenea, Înalta Curte apreciază, așa cum s-a arătat, că dispozițiile art. 25 din Legea nr. 153/2017 se completează cu cele edictate la articolele 4 și 5 din Anexa V a aceleiași legi.

În acest sens se observă că, dacă prevederile art. 1 - 45 din Legea nr. 153/2017 stabilesc regulile general valabile tuturor ordonatorilor de credite din sfera de referință a legii, anexele I-IX ale acestei legi stabilesc, în detaliu, drepturile salariale cuvenite în cadrul fiecărei familii ocupaționale, fără a se putea considera că normele juridice înscrise în anexe au un caracter derogatoriu și, prin urmare, aplicarea lor ar presupune înlăturarea principiilor prevăzute în cuprinsul dispozițiilor art. 1- 45 din Legea nr. 153/2017.

În egală măsură, se reține că regula generală instituită de legiuitor prin norma prevăzută de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, aceea a plafonării sumei sporurilor acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite la un procent maxim de 30% din suma salariilor de bază, cunoaște și excepții, acestea fiind stabilite de legiuitor în cadrul aceluiași articol 25, la alin. (2), 4) și 6) și nu în anexe, ceea ce conduce la concluzia că aceste dispoziții au caracter de normă specială, derogatorie de la regula stabilită prin art. 25 alin. (1) din lege și nu normele înscrise în anexele aceleiași legi.

Cu alte cuvinte, nu poate fi reținut un eventual caracter contradictoriu al reglementării cuprinse în dispozițiile art. 4 și art. 5 din Anexa V a Legii nr. 153/2017 față de reglementarea cuprinsă la art. 25 alin. (1) din aceeași lege, întrucât primele texte de lege au ca obiect de reglementare cuantumul sporurilor care pot fi acordate unor categorii concrete de salariați, în timp ce prevederile art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, fără a reglementa dreptul la unul sau mai multe sporuri, în concret și cu atât mai puțin cuantumul acestor sporuri, cuprind o limitare, în toate cazurile, a sumei sporurilor și a altor adaosuri prevăzute în anexele legii la nivelul maxim de 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcție/salariilor de funcție, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deținut, gradațiilor și a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizațiilor de încadrare și a indemnizațiilor lunare, după caz.

Prin urmare, majorarea cu 25%, începând cu 1 ianuarie 2018, a cuantumului brut al salariilor de bază și a sporurilor acordate pentru luna decembrie 2017, este limitată, pe de o parte, de salariul stabilit conform Legii nr. 153/2017 pentru anul 2022, iar pe de altă parte, de o sumă a sporurilor acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite care să nu depășească un procent de 30 % din suma salariilor de bază și a indemnizațiilor de încadrare, soluția primei instanțe reflectând în acest sens o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor legale incidente în cauză.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP. împotriva sentinței civile nr. 1599 din 24 aprilie 2019, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP. împotriva sentinței civile nr. 1599 din 24 aprilie 2019, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 25 noiembrie 2021.