ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5848/2022

Ședința publică din data de 7 decembrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 20.12.2018, reclamanții A., B., C., D., E., F., G. și H. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Curtea de Apel Pitești, prin Președinte, Colegiul de Conducere al Curții de Apel Pitești, Tribunalul Argeș, prin Președinte și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminări:

Prin sentința nr. 2555 din 26 noiembrie 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F., G. și H. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Curtea de Apel Pitești, prin Președinte, Colegiul de Conducere al Curții de Apel Pitești, Tribunalul Argeș, prin Președinte și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminări, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței Curții de apel au formulat recurs reclamanții A., B., C., D., E., F., G. și H., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate, rejudecarea cauzei și, pe fond, admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată.

Au susținut recurenții-reclamanți că hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii precum și motive străine de natura cauzei, pentru că instanța nu a menționat cum sunt respectate dispozițiile art. 24 și art. 4 și 5 din Cap. VIII-Reglementări specifice personalului din justiție, Secțiunea I-Dispoziții comune, Anexa V Familia ocupațională de funcții bugetare Justiție și Curtea Constituțională din Legea-cadru nr. 153/2017, rezumându-se la a prelua apărările formulate de intimații-pârâți și la a reține să sporurile au fost acordate în procente de până la limita maximă stabilită.

Instanța afirmă că solicitarea ar fi fost de acordare a unor sporuri în cuantum total de 45% și că nu ar fi legal să se atingă limita maximă de 30% impusă de art. 25 din Legea nr. 153/2017, însă argumentele instanței sunt contradictorii și nu răspund motivelor invocate prin contestația formulată împotriva actelor administrative prin care, în mod retroactiv și nemotivat, s-au modificat cele două drepturi salariale.

De asemenea, cu privire la respingerea acțiunii pentru reclamanții ale căror salarii de bază și sporuri s-au stabilit prin actul administrativ contestat conform art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 153/2017, hotărârea cuprinde motive contradictorii, pentru că recurenții au desfășurat activitate în aceleași condiții de muncă cu cei care au avut salariile de bază stabilite conform art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 și nu au beneficiat de sporurile prevăzute de lege în aceleași procente ca și alți colegi angajați ai altor curți de apel.

Au mai apreciat recurenții că hotărârea a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv art. 24 din Legea nr. 153/2017, dispozițiile art. 4 și 5 din Cap. VIII, Secțiunea I-Dispoziții comune, Anexa V Familia ocupațională de funcții bugetare Justiție și Curtea Constituțională din Legea-cadru nr. 153/2017, referitoare la sporurile de care beneficiază personalul auxiliar de specialitate, și dispozițiile art. 7 lit. i) din Legea-cadru potrivit cărora sporul reprezintă un element al salariului lunar/soldei lunare, acordat ca procent la salariul de bază, solda de funcție/salariul de funcție, indemnizația de încadrare pentru fiecare categorie de personal.

Curtea de Apel București și-a însușit apărările formulate de inimații-pârâți, în sensul că acordarea unei sume cumulate pentru cele două drepturi salariale, reprezentând un procent de 15, fără a fi defalcate aceste două sporuri, pe considerentul că aceste sporuri se acordă în procent de până la 25, respectiv până la 5, ar fi singura modalitatea de interpretare a dispozițiilor legale în materie.

Însă, nu este legală modalitatea de stabilire a celor două sporuri, drepturile salariale trebuie să fie stabilite în mod clar și transparent, ca procent aplicat la salariul de bază, iar nu ca sumă.

Este greșită aplicarea exclusivă a dispozițiilor art. 25 din Legea nr. 153/2017 în sensul de a limita la 30% suma sporurilor pentru fiecare angajat. Beneficiul acestor sporuri are la bază condițiile în care se desfășoară activitatea. Sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și sporul pentru păstrarea confidențialității reprezintă drepturi salariale recunoscute distinct de legiuitor, iar modalitatea de a acorda o sumă cumulată nu respectă cerințele legale.

Art. 25 din Legea-cadru impune ca pentru suma sporurilor să fie respectată limita de 30% din suma salariilor de bază, însă aceste dispoziții nu se pot aplica direct și individual angajaților.

Au mai precizat recurenții că la alte curți de apel sporurile stabilite personalului auxiliar depășesc limita de 30% impusă de art. 25 din Legea nr. 153/2017. Și lor, inițial, aceste sporuri le-au fost recunoscute în procent diferențiat și la nivel maxim începând cu 01.01.2018, neexistând justificare legală pentru diminuarea celor două sporuri sau pentru neacordarea acestora atâta timp cât nu s-au modificat condițiile în care își desfășoară activitate, neputându-se institui un tratament diferențiat față de al angajaților altor curți de apel.

Dispozițiile Legii-cadru de salarizare au la bază prinicpiul nediscriminării, în sensul eliminării oricăror forme de discriminare și instituirii unui tratament egal cu privire la personalul din sectorul bugetar care prestează aceeași activitate și are aceeași vechime în muncă și funcție.

Au mai susținut recurenții că instanța a făcut o greșită aplicare a art. 38 alin. (3) lit. a), când a reținut că reclamanții ale căror salarii de bază nu au atins nivelul din anul 2022 nu ar putea beneficia de sporul de până la 15% din salariul de bază pentru condiții vătămătoare de muncă, deși salariul de bază a fost majorat cu 25% față de cuantumul rezultat prin aplicarea procentului de 15 asupra salariului de bază din decembrie 2017.

II. Soluția și considerentele instanței de recurs

Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de casare invocate, a apărările formulate, precum și de dispozițiile legale incidente în materie, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Un prim motiv de nelegalitate valorificat de recurenți este cel reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., potrivit căruia, casarea unei hotărâri se poate cere când aceasta "nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei."

Din această perspectivă este vizată ipoteza de motivare insuficientă a hotărârii primei instanțe.

Din analiza considerentelor hotărârii recurate, Înalta Curte constată că motivarea primei instanțe răspunde la argumentele prezentate de părți, fiind examinate în mod efectiv motivele de fapt și de drept, nefiind astfel identificate contradicții în raționamentul instanței de fond și nici considerente străine de natura cauzei.

Conform prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea va cuprinde (și) "motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților".

În conformitate cu jurisprudența CEDO, chiar dacă dispozițiile art. 6 paragraful 1 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale impun instanțelor naționale să-și motiveze deciziile (cauza Boldea vs. Romania), această obligație nu presupune existența unor răspunsuri detaliate la fiecare problemă ridicată, fiind suficient să fie examinate în mod real problemele esențiale care au fost supuse spre judecată instanței, iar în considerentele hotărârii trebuie să se regăsească argumentele care au stat la baza pronunțării acesteia.

Argumentele invocate de recurenți, vizând interpretarea normelor legale incidente, deduc controlului judiciar al instanței de recurs legalitatea soluției instanței de fond prin prisma dreptului substanțial, analiză pe care Înalta Curte o va dezvolta cu ocazia analizării motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În consecință, acest motiv de nelegalitate al hotărârii recurate nu va fi reținut ca întemeiat.

În ceea ce privește criticile subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reține că recurenții invocă greșita aplicare a legii, în ceea ce privește acordarea sporurilor în cuantum total de 30% per angajator/ordonator de credite, iar nu per angajat, și neacordarea unui cuantum total al sporurilor de 45%, în ceea ce privește majorarea salarială cu 25% începând cu 1 ianuarie 2018, fără aplicarea plafonului pentru anul 2022 stabilit prin Legea nr. 153/2017, invocând și discriminarea față de colegii de la alte curți de apel.

Referitor la cuantumul sporurilor, dispozițiile art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017 stabilesc că:

"Suma sporurilor, compensațiilor, adaosurilor, primelor, premiilor și indemnizațiilor, inclusiv cele pentru hrană și vacanță, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăși 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcție/salariilor de funcție, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deținut, gradațiilor și a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizațiilor de încadrare și a indemnizațiilor lunare, după caz".

Așadar, de la intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017 este prevăzut în mod expres faptul că suma sporurilor care se cuvin personalului căruia i se adresează actul normativ nu poate depăși plafonul de 30% raportat la suma indemnizațiilor de încadrare aferentă ordonatorului de credite.

Cu toate acestea, chiar dacă prin legea de salarizare, s-a stabilit acordarea mai multor categorii de sporuri, respectiv 15% pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, 25% pentru sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică și 5% pentru păstrarea confidențialității, sensul textului legal menționat nu este acela de a conferi salariatului un drept la acordarea sporurilor la nivelul de 45%, ci doar o obligație a ordonatorului de credite de a nu depăși respectivul nivel instituit legal.

Cu privire la aceste aspecte prezintă relevanță dezlegările Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii expuse în Decizia nr. 15/2021, respectiv cele statuate la paragr. 79-82, după cum urmează:

"79. Prin sintagma "fără a depăși limita prevăzută la art. 25", care se regăsește în cuprinsul art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea - cadru nr. 153/2017, se instituie interdicția stabilirii și acordării unui cuantum al sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor, primelor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, peste limita de 30% din suma salariilor de bază, în măsura în care personalul respectiv își desfășoară activitatea în aceleași condiții.

a) Pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, această categorie de personal "beneficiază de un spor de până la 15% din salariul de bază sau, după caz, din indemnizația de încadrare, corespunzător timpului lucrat" [art. 4 alin. (1)].

b) "Judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție, de la curțile de apel, tribunale, tribunalele specializate și judecătorii, procurorii de la parchetele de pe lângă aceste instanțe, membrii Consiliului Superior al Magistraturii, personal de specialitate juridică asimilat magistraților, magistrații-asistenți de la Înalta Curte de Casație și Justiție, asistenții judiciari, inspectorii judiciari, personalul auxiliar de specialitate, personalul de specialitate criminalistică și personalul auxiliar de specialitate criminalistică din cadrul Institutului Național de Expertize Criminalistice și al laboratoarelor de expertize criminalistice, ofițerii și agenții de poliție judiciară, precum și specialiștii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, personalul de probațiune beneficiază și de un spor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică de până la 25%, respectiv de un spor pentru păstrarea confidențialității de până la 5%, aplicate la salariul de bază lunar, respectiv la indemnizația lunară de încadrare." (art. 5).

De asemenea, instanța de control judiciar, reține că majorarea cu 25%, începând cu 1 ianuarie 2018, a cuantumului brut al salariilor de bază și ale sporurilor acordate pentru luna decembrie 2017, este dublu limitată, pe de o parte de salariul stabilit conform Legii nr. 153/2017 pentru anul 2022, iar, pe de altă parte, trebuie ca suma sporurilor acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite să nu depășească 30% din suma salariilor de bază și a indemnizațiilor de încadrare.

Prin urmare, norma de plafonare în discuție are caracter special, limita prevăzută neputând fi depășită prin aplicarea normelor generale invocate de către reclamanți, care reglementează principiile care stau la baza sistemului de salarizare reglementat prin Legea nr. 153/2017, printre care și modalitatea de stabilire individuală a sporurilor.

Totodată, prevederile art. 4 și 5 din Capitolul VIII anexa V, cuprind sintagma "până la", ceea ce conduce la concluzia că nivelul sporurilor se poate situa la un nivel inferior maximului stabilit și care nu poate fi depășit, așa cum se subliniază și în decizia mai sus amintită (par. 79).

Înalta Curte apreciază că recurenților-reclamanți nu le este recunoscut necondiționat dreptul la acordarea cumulată a sporurilor în cuantumul lor maxim, ci doar dreptul la acordarea sporurilor, cuantumul acestora urmând a fi determinat prin aplicarea unei duble condiționări: încadrarea fiecărui spor în limitele maxime prevăzute în Anexa V și, totodată, interdicția depășirii cumulate a pragului prevăzut de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, de 30% din suma indemnizațiilor de încadrare/salariilor de bază aferentă ordonatorului de credite.

De asemenea, sunt relevanță și considerentele deciziei pronunțate în soluționarea recursului în interesul legii, anterior menționate, prin care s-a statuat că indicarea nivelului maxim al sporurilor nu exclude posibilitatea ca nivelul sporurilor, stabilite și acordate de fiecare ordonator de credite, să fie inferior nivelului maxim prevăzut de art. 4 și 5 din capitolul VIII secțiunea I din anexa nr. V din Legea-cadru nr. 153/2017, ca urmare a aplicării limitei prevăzute de art. 25 alin. (1) din legea-cadru (paragr. 84); responsabilitatea stabilirii și acordării drepturilor salariale în care sunt incluse și sporurile revine ordonatorului de credite din cadrul fiecărei instituții sau autorități publice (paragr. 86) și că este contrară prevederilor art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 raportarea la sporurile mai mari acordate salariaților care fac parte din aceeași categorie de personal, dar care sunt angajați în cadrul altui ordonator de credite (ultima teză a paragraf 86).

Se mai rețin și cele statuate la paragr. 95 din Decizia nr. 15/2021 a ICCJ, respectiv faptul că " posibilitatea ca, în cadrul aceleiași categorii de personal, angajat la ordonatori secund ari de credite diferiți, să existe diferențieri în funcție de sumele de bani aflate la dispoziția acestora este reală, însă derivă din aplicarea legii la situații de fapt concrete, diferite în cadrul fiecărui ordonator de credite, care pot influența nivelul de determinare al sporurilor, apariția unei eventuale situații de discriminare în calculul drepturilor salariale, în procesul de aplicare a legii de către angajator, reprezentând o chestiune de fapt care excedează limitelor de soluționare a recursului în interesul legii."

Raportat la aceste statuări ale instanței supreme, cu caracter obligatoriu, Înalta Curte constată că sporurile au fost calculate cu respectarea legii prin raportare la indemnizația de încadrare prin limitarea cuantumului total al sporurilor la 30 %, fără ca prin această modalitate de reflectare a lor să se fi cauzat vreo vătămare.

Înalta Curte constată că nu pot fi primite nici susținerile recurenților referitoare la interpretarea eronată a art. 38 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017.

Conform acestor dispoziții, "începând cu data de 1 ianuarie 2018 se acordă următoarele creșteri salariale: a) cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcție/salariilor de funcție, indemnizațiilor de încadrare, precum și cuantumul brut al sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor, primelor, premiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul lunar brut, indemnizația brută de încadrare, solda lunară/salariul lunar de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se majorează cu 25% față de nivelul acordat pentru luna decembrie 2017, fără a depăși limita prevăzută la art. 25, în măsura în care personalul respectiv își desfășoară activitatea în aceleași condiții."

Potrivit art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, "În situația în care, începând cu 1 ianuarie 2018, salariile de bază, soldele de funcție/salariile de funcție, indemnizațiile de încadrare sunt mai mari decât cele stabilite potrivit prezentei legi pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariate reglementate, se acordă cele stabilite pentru anul 2022."

Dispozițiile legale anterior amintite sunt în vigoare și nu au fost declarate neconstituționale, astfel că nu se poate stabili că o lege aflată în vigoare să nu se aplice, nefiind permisă imixtiunea în atribuțiile puterii legislative ori în atribuțiile Curții Constituționale.

Astfel, potrivit art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, în situația în care, începând cu 1 ianuarie 2018, salariile de bază, soldele de funcție/salariile de funcție, indemnizațiile de încadrare sunt mai mari decât cele stabilite potrivit prezentei legi pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariate reglementate, să fie acordate cele stabilite pentru anul 2022.

Ca atare, prin efectul legii, reclamanții ale căror drepturi salariale au fost stabilite la nivelul celor prevăzute pentru anul 2022, nu au beneficiat de creșterea salarială de 25%. În acest context, în lumina unui argument de sistematizare a acestor texte de lege, art. 38 alin. (3) nu poate deroga de la regula stabilită la art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017.

Nu pot fi reținute nici alegațiile recurenților-reclamanți referitoare la existența unei situații discriminatorii în raport cu colegii de la alte curți de apel, raportat la principul plății egale pentru muncă egală, având în vedere considerentele Deciziei nr. 15/2021 a ICCJ:

"89. Conform jurisprudenței Curții Constituționale, existența unor diferențe de venit lunar între angajații care prestează aceeași activitate și au aceeași vechime în muncă și în funcție, dar care își desfășoară activitatea în instituții publice diferite, nu este contrară principiului egalității în drepturi, de vreme ce, pe de o parte, legea nu stabilește diferențe în ceea ce privește salariile de bază/indemnizațiile de încadrare, iar, pe de altă parte, atribuțiile, competențele, sarcinile specifice, responsabilitățile și importanța activității desfășurate pot fi diferite chiar și pentru personalul care este încadrat pe funcții identice sau asemănătoare, dar la autorități sau instituții publice diferite.

În fine, un alt argument aplicabil cauzei de față este cel dedus din paragraful 86 al Deciziei nr. 15/2021, care a statuat că principiul egalizării cu venitul maxim în plată pentru persoane din aceeași instituție sau autoritate publică, stabilit prin lege sau prin hotărâri judecătorești, astfel cum a fost interpretat prin Decizia Curții Constituționale nr. 794 din 15 decembrie 2016 și prin Decizia nr. 23 din 26 septembrie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în aplicarea Legii nr. 71/2015 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului, cu modificările ulterioare, nu poate fi preluat mutatis mutandis în litigiile vizând calculul drepturilor salariale în baza Legii-cadru nr. 153/2017, dat fiind faptul că această lege conține o reglementare nouă, ce instituie dispoziții distincte, inclusiv în ceea ce privește principiul egalității care, potrivit art. 6 lit. c) din lege, se înfăptuiește "prin asigurarea de salarii de bază egale pentru muncă cu valoare egală". În plus, decizia Curții Constituționale menționată anterior este pronunțată în legătură cu o componentă a salariului de încadrare și nu cu un element de salarizare suplimentar acestuia.

III. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Având în vedere aceste considerente, apreciind că, în raport de criticile invocate nu sunt incidente motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., se va respinge recursul declarat ca nefondat, în baza prevederilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantele A., B., C., D., E., F., G., H. I., J. și K. împotriva sentinței nr. 2555 din 26 noiembrie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 7 decembrie 2022.