ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2055/2021

Ședința publică din data de 31 martie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ. și KK., personal auxiliar de specialitate în cadrul Judecătoriei Pitești, în contradictoriu cu Curtea de Apel Pitești, Colegiul de Conducere Al Curții de Apel Pitești și Tribunalul Argeș, au formulat acțiune referitoare la Hotărârea nr. 25 din 16 octombrie 2018 a Colegiului de Conducere al Curții de Apel Pitești, comunicată la data de 19.11.2018, solicitând:

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 2316 din 26 septembrie 2019, a respins acțiunea formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ. și KK., în contradictoriu cu pârâții Curtea de Apel Pitești, Colegiul de Conducere al Curții de Apel Pitești și Tribunalul Argeș, având ca obiect "anulare act administrativ - Decizia nr. 124/19.07.2018 a președintelui Curții de Apel Pitești și Hotărârea nr. 25/16.10.2018", ca neîntemeiată.

Împotriva hotărârii instanței de fond reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ. și KK. au declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488. pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Curtea de Apel București nu răspunde solicitării recurenților-reclamanți de a li fi stabilite în mod distinct și transparent cele două categorii de sporuri și nici nu aduce vreun argument care să susțină legalitatea actelor administrative contestate prin care a fost modificat modul de stabilire a acestor drepturi salariale.

Recurenții-reclamanți au avut salariile de bază stabilite în conformitate cu dispozițiile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, beneficiind de sporul pentru condiții vătămătoare de muncă în procent de 15% la salariul de bază, în conformitate cu dispozițiile H.G. nr. 118/2018 pentru aprobarea Regulamentului cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiții de muncă, precum și a condițiilor de acordare a acestuia pentru familia de funcții bugetare Justiție. Excepție fac recurentele LL., FF. și N. care, în anul 2018 au avut salariile de bază stabilite în conformitate cu dispozițiile art. 38 alin. (3) lit. a) din legea 153/2017, care au solicitat suplimentar și acordarea sporului pentru condiții vătămătoare în procent de 15% aplicat la salariul de bază.

Prin Decizia președintelui Curții de Apel Pitești nr. 26/01.03.2018, începând cu 01.01.2018 s-au stabilit inițial cele două sporuri, de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 25% aplicat la indemnizația de bază și sporul pentru păstrarea confidențialității în procent de 5% aplicat la salariul de bază, însă prin Decizia nr. 124/19.07.2018, ce constituie obiect al contestației, cele două sporuri nu mai sunt stabilite diferențiat și nici în procent, ci ca valoare totală cumulată.

Actul administrativ prin care s-a stabilit această modalitate de acordare a celor două sporuri nu este motivat, neexistând în cuprinsul său vreo mențiune cu privire la schimbarea condițiilor de prestare a activității care să determine modificarea acordării acestor sporuri, pe de o parte și nici o justificare a stabilirii lor în valoare cumulată, cu nerespectarea dispozițiilor art. 24 din Legea 153/2017 și art. 4 și 5 din Capitolul VIII Reglementări specifice personalului din justiție, Secțiunea I- Dispoziții comune, Anexa V Familia ocupațională de funcții bugetare Justiție și Curtea Constituțională, din Legea-cadru 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Astfel, prin art. 3 paragraful al doilea din decizie s-a stabilit: personalul auxiliar de specialitate și conex care se regăsește în situația prevăzute la art. 2 alin. (2), beneficiază de acordarea sporurilor pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase de 15%, cuantum spor de risc și suprasolicitare neuropsihică și cuantum sporul pentru păstrarea confidențialității, astfel încât să fie respectate dispozițiile art. 25 din Legea cadru 153/2017.

Apărările formulate de către intimați, preluate de către Curtea de Apel București, în sensul că acordarea unei sume cumulate pentru cele două drepturi salariale, reprezentând un procent total de 15%, fără a fi defalcate aceste două sporuri, pe considerentul că aceste sporuri se acordă în procent de până la 25%, respectiv de până la 5%, apar ca fiind contradictorii și insuficiente pentru a asigura legalitatea stabilirii acestor drepturi salariale.

Modalitatea de interpretare a dispozițiilor art. 25 din Legea 153/2017 este nelegală, fiindcă nu respectă celelalte dispoziții care reglementează acordarea sporurilor și anume:

- dispozițiile art. 24 din Legea nr. 153/2017, potrivit cărora limita maximă a sporurilor, compensațiilor, indemnizațiilor, adaosurilor, majorărilor, primelor, premiilor și a altor elemente ale venitului salarial specific fiecărui domeniu de activitate este prevăzută în prezenta lege și în anexele nr. 1 - VIII.

- dispozițiile art. 4 și 5 din Capitolul VIII Reglementări specifice personalului din justiție, Secțiunea I- Dispoziții comune, Anexa V Familia ocupațională de funcții bugetare Justiție și Curtea Constituțională, din Legea-cadru 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, potrivit cărora, personalul auxiliar de specialitate beneficiază de următoarele sporuri; spor de pană la 15% din salariul de bază, corespunzător timpului lucrat, pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase; spor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică de până la 25%, respectiv de un spor pentru păstrarea confidențialității de până la 5%, aplicate la salariul de bază lunar.

- dispozițiile art. 7 lit. i) din Legea cadru, potrivit cărora sporul reprezintă un element al salariului lunar/soldei lunare, acordat ca procent la salariul de bază, solda de funcție/salariul de funcție, indemnizația de încadrare, în condițiile legii, pentru fiecare categorie de personal.

Curtea de Apel București a interpretat și aplicat greșit normele de drept material, însușindu-și apărările formulate de către intimații-pârâți, în sensul că acordarea unei sume cumulate pentru cele două drepturi salariale, reprezentând un procent total de 15%, fără a fi defalcate aceste două sporuri, pe considerentul că aceste sporuri se acordă în procent de până la 25%, respectiv de până la 5%, ar fi singura modalitate de interpretare a dispozițiilor legale în materie.

Nu este legală modalitatea de stabilire a celor două sporuri în cuantum cumulat. Drepturile salariale trebuie să fie stabilite în mod clar și transparent, fiecare spor fiind identificat în mod concret, ca procent aplicat la salariul de bază, iar nu ca sumă.

Este greșită aplicarea exclusivă a dispozițiilor art. 25 din Legea 153/2017 în sensul de a limita la 30% suma sporurilor pe fiecare angajat. Beneficiul acestor sporuri are la baza condițiile în care se desfășoară activitatea. Sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și sporul pentru păstrarea confidențialității, reprezintă drepturi salariale recunoscute distinct de legiuitor, iar modalitatea de a acorda o sumă cumulată nu respectă cerințele legale.

Art. 25 din Legea cadru introduce noțiunea de suma sporurilor compensațiilor, adaosurilor, primelor, premiilor și indemnizațiilor, inclusiv cele pentru hrană și vacanță, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite și impune ca să fie respectată limita de 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcție/salariilor de funcție, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deținut, gradațiilor și a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizațiilor de încadrare și a indemnizațiilor lunare, după caz, dispozițiile art. 25 nu se pot aplica direct și individual angajaților.

Acordarea sporurilor în altă modalitate decât cea prevăzută de lege, respectiv procent din salariul de bază este nelegală.

În consecință, instanța de fond a făcut o interpretare și o aplicare incorectă a normelor de drept material aplicabile în cauză.

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

În ceea ce privește motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei")

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților."

Verificând conținutul sentinței atacate, instanța de control judiciar constată că aceasta îndeplinește exigențele menționate, întrucât judecătorul fondului a expus argumentele care au fundamentat soluția adoptată.

Motivul de recurs analizat nu are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt și de drept folosite de reclamant în cererea de chemare în judecată, instanța având posibilitatea să le grupeze și să le structureze în funcție de problemele de drept deduse judecății, putând să le răspundă prin considerente comune.

Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătorești nu se regăsesc literal toate susținerile invocate de partea reclamantă în legătură cu nelegalitatea actului administrativ contestat în cauză, sentința nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat.

În ceea ce privește motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.:

Din actele și lucrările dosarului rezultă că‚ reclamanții au solicitat următoarele:

Prin cererea de modificare a acțiunii introductive, în privința reclamantelor LL., FF. și N. au solicitat și acordarea sporului pentru condiții vătămătoare de muncă în procent de 15% la salariul de bază.

Înalta Curte are în vedere că, potrivit art. 24 din Legea-cadru 153/2017, limita maximă a sporurilor, compensațiilor, indemnizațiilor, adaosurilor, majorărilor, primelor, premiilor și a altor elemente ale venitului salarial specific fiecărui domeniu de activitate este prevăzută în Legea-cadru 153/2017 și în anexele nr. 1 - VIII.

Potrivit art. 4 și 5 din Capitolul VIII Reglementări specifice personalului din justiție, Secțiunea I- Dispoziții comune, Anexa V Familia ocupațională de funcții bugetare Justiție și Curtea Constituțională, din Legea-cadru 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, personalul auxiliar de specialitate beneficiază de următoarele sporuri:

- spor de până la 15% din salariul de bază, corespunzător timpului lucrat, pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase;

- spor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică de până la 25%, respectiv de un spor pentru păstrarea confidențialității de până la 5%, aplicate la salariul de bază lunar.

De asemenea, potrivit art. 7 lit. i) din Legea cadru, sporul reprezintă un element al salariului lunar/soldei lunare, acordat ca procent la salariul de bază, solda de funcție/salariul de funcție, indemnizația de încadrare, în condițiile legii, pentru fiecare categorie de personal.

Totodată, art. 25 din Legea cadru introduce noțiunea de suma sporurilor compensațiilor, adaosurilor, primelor, premiilor și indemnizațiilor, inclusiv cele pentru hrană și vacanță, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite și impune ca să fie respectată limita de 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcție/salariilor de funcție, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deținut, gradațiilor și a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizațiilor de încadrare și a indemnizațiilor lunare, după caz.

Astfel, Înalta Curte apreciază că nu este întemeiată susținerea recurenților-reclamanți potrivit căreia art. 25 din legea de salarizare unitară nu se poate aplica direct și individual angajaților, anume sporul de 30% maxim s-ar aplica numai instituției angajatoare, în interpretarea că angajații priviți individual ar putea primi sporuri superioare cuantumului de 30% din nivelul drepturilor salariale individuale.

Prin decizia de salarizare au fost limitate sporurile la 30% individual, acordându-se sporul de 15% pentru condiții grele, vătămătoare sau periculoase, în conformitate cu; dispozițiile art. 23 și art. 38 din Legea nr. 153/2017, având în vedere H.G. nr. 118/15.03.2018 și buletinele de determinare a factorilor de risc, respectiv cumulate spor de risc si spor de confidențialitate în procent de 15%, fără a fi defalcate aceste două sporuri, pe considerentul că aceste sporuri se acordă în procent de până la 25%, respectiv de până la 5%.

Din interpretarea coroborată a prevederilor art. 5 din Capitolul VIII al Anexei V la Legea-cadru nr. 153/2017 și art. 25 alin. (1) Legea cadru nu rezultă că suma sporurilor cuvenite contestatorilor ca drept ar fi de 45% (25%+15%+5%), legiuitorul stabilind numai o limită maximă în care trebuie să se încadreze fiecare spor în parte, indicând expres în lege un cuantum maxim al sporurilor cumulate de 30%.

Astfel fiind, rezultă că recurenților-reclamanți nu le este recunoscut necondiționat dreptul la acordarea cumulată a celor 3 tipuri de sporuri în cuantumul lor maxim, ci doar dreptul la acordarea acestor categorii de sporuri, cuantumul acestora urmând a fi determinat prin aplicarea unei duble condiționări: încadrarea fiecărui spor în limitele maxime prevăzute în Anexa V (până la 25%, până la 15% și până la 5% din salariul de bază) și, totodată, interdicția depășirii cumulate a pragului prevăzut de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, adică de 30% din suma indemnizațiilor de încadrare aferentă ordonatorului de credite.

Astfel, Decizia de salarizare și Hotărârea de colegiu contestate respectă prevederile legale invocate mai sus, prin intermediul acestora au fost acordate toate sporurile indicate în acțiunea introductivă și în cea modificatoare, chiar dacă reflectarea lor nu s-a făcut diferențiat, ci cumulat, intimații-pârâți respectând în esență dispozițiile legale privind încadrarea în maximul prevăzut de lege pentru cele două sporuri.

Nu se poate reține existența unei încălcări a principiului nediscriminării și egalității de tratament, practica Curții Europene a Drepturilor Omului fiind constantă în a considera că diferența de tratament devine discriminare, în înțelesul art. 14 din Convenție, numai în ipoteza în care se introduc distincții între situații analoge și comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă.

Prin Decizia nr. 820/2006, Curtea Constituțională a României a reținut că situația diferită în care se află cetățenii în funcție de reglementarea aplicabilă potrivit principiului "tempus regit actum" nu poate fi privită ca o încălcare a dispozițiilor constituționale care consacră egalitatea în fața legii și a autorităților publice fără privilegii și discriminări.

În ceea ce privește Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, în Monitorul Oficial nr. 537 din data de 16 iulie 2008 au fost publicate Deciziile nr. 818-821 din 3 iulie ale Curții Constituționale, decizii prin care s-au admis excepțiile de neconstituționalitate invocate de Ministerul Justiției și s-a constatat că dispozițiile art. 1, art. 2 alin. (1)-(3) și alin. (11), art. 6, precum și dispozițiile art. 27 din Ordonanța de Guvern nr. 137/2000 sunt neconstituționale. Curtea Constituțională a reținut că, deși actul normativ criticat în ansamblul său nu instituie privilegii sau discriminări între cetățeni și nu încalcă principiul constituțional al egalității în drepturi a cetățenilor, totuși s-a constatat că unele dispoziții ale acestei ordonanțe și anume prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 lasă posibilitatea desprinderii unui înțeles neconstituțional, în virtutea căruia, cum s-a și întâmplat, în cauzele în care au fost ridicate excepții sau în cauze similare, instanțele judecătorești au posibilitatea să anuleze prevederile legale pe care le consideră discriminatorii și să le înlocuiască cu alte norme de aplicare generală, neavute în vedere de legiuitor sau instituite prin acte normative inaplicabile în cazurile deduse judecății. De asemenea, Curtea Constituțională a reținut că dispozițiile art. 2 alin. (3) din ordonanță caracterizează ca discriminatorii, între altele, prevederile care dezavantajează anumite persoane, față de alte persoane, fără să facă vreo distincție cu privire la natura juridică a acestor prevederi, ceea ce poate fi înțeles că se referă și la acte normative cu putere de lege, cum sunt cele adoptate de Parlament sau ordonanțele Guvernului, iar dispozițiile art. 27 din acest act normativ instituie dreptul persoanei care se consideră discriminată de a cere instanței judecătorești restabilirea situației anterioare și anularea situației create prin discriminare, ceea ce poate fi înțeles de către instanțe, așa cum de altfel s-a și întâmplat, în sensul că ar avea competența să anuleze o dispoziție legală pe care o consideră discriminatorie pentru a restabili situația de echilibru între subiectele de drept și să instituie ea o normă nediscriminatorie. Prin decizia menționată, Curtea Constituționala a admis excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 1, art. 2 (3) si art. 27 (1) din O.G. nr. 137/2000, statuând ca aceste dispoziții sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând ca sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.

În acest sens, prevederile art. 147 alin. ultim din Constituție, reluate în art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 modificată și republicat impun caracterul obligatoriu al deciziilor prin care instanța de control constituțional constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare.

În concluzie, actele administrative atacate sunt emise în conformitate cu prevederile legale aplicabile la speță.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile formulate de recurenți sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenții-reclamanți A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ. și KK. împotriva sentinței nr. 2316 din 26 septembrie 2019 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 31 martie 2021.