ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5900/2025

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București - secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, în data de 03.05.2022 sub nr. de dosar x/2022, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I. în contradictoriu cu pârâții Curtea de Apel Alba Iulia și Ministerul Justiției au solicitat anularea parțială a Ordinului nr. 6245/C/2021 din 30.12.2021 și a Ordinului nr. 399/C din data de 07.02.2022 emise de Ministerul Justiției în sensul: - stabilirii indemnizației de încadrare începând cu data de 01.08.2016 și în continuare, prin raportare la o valoare de referință sectorială de 605,225 RON, - înlăturării plafonării instituite asupra indemnizației lunare de încadrare și a celorlalte drepturi ca urmare a aplicării prevederilor art. 38 alin. (6) și art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017 - stabilirii coeficientului de multiplicare 19 ulterior intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 330/2009 și ulterior intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017. Reclamanții au mai solicitat obligarea pârâților, în solidar, la plata diferențelor salariale cuvenite, actualizate cu indicele de inflație și plata dobânzii legale penalizatoare, de la data nașterii dreptului până la data plății efective.

Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 401 din 14 martie 2025 Curtea de Apel București - secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a decis următoarele: A admis excepția lipsei calității procesuale pasive cu privire la capătul de cerere referitor la plata drepturilor salariale invocată de pârâtul Ministerul Justiției (calitate preluată de ÎCCJ) prin întâmpinare și respinge, față de acest pârât, capătul de cerere menționat ca fiind introdus împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. A admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Curtea de Apel Alba Iulia cu privire la capetele de cerere referitoare la anularea ordinelor invocată de pârâta Curtea de Apel Alba Iulia prin note scrise și respinge, față de această pârâtă, capătul de cerere menționat ca fiind introdus împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. A calificat excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtul Ministerul Justiției (calitate preluată de ÎCCJ) prin întâmpinare ca fiind o apărare pe fondul cauzei. A respins ca nefondată excepția lipsei de interes invocată de Curtea de Apel Alba Iulia prin note scrise. A admis în parte acțiunea formulată de către reclamanții A., B., D., E., F., G., H., I., în contradictoriu cu pârâții Curtea de Apel Alba Iulia, Ministerul Justiției și Înalta Curte de Casație și Justiție. A anulat Ordinul ministrului justiției nr. 6245/30.12.2021 și Ordinul ministrului justiției nr. 399/7.02.2022 în ceea ce privește data de la care drepturile salariale ale reclamanților se stabilesc raportat la valoarea de referință sectorială de 605,225 RON și în ceea ce privește aplicarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017. A obligat pârâta ÎCCJ să emită ordine de salarizare pentru reclamanți având în vedere dreptul acestora de calculare a salariului prin raportare la o valoare de referință sectorială de 605,225 RON începând cu data de 30.12.2018, fără ca indemnizația să fie afectată de plafonarea prevăzută de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017. A obligat pârâta Curtea de Apel Alba Iulia la plata diferenței dintre drepturile salariale calculate prin raportare la o valoare de referință sectorială de 605,225 RON începând cu data de 30.12.2018, fără ca indemnizația să fie afectată de plafonarea prevăzută de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 și cele achitate, actualizată cu indicele de inflație și dobânda legală penalizatoare. A respins în rest cererea de chemare în judecată ca nefondată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței menționate la pct. 2 au formulat recurs recurenții - reclamanți E., F., B., A., I., G., D., H., pârâta Curtea de Apel Alba Iulia și pârâta Înalta Curte de Casație și Justiție. Recurs recurenții - reclamanți E. și F. în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. au solicitat: în principal admiterea recursului, casarea sentinței recurate și în rejudecare respingerea excepției prescripției dreptului la acțiune si admiterea acțiunea cu privire la perioada pentru care să fie obligată ÎCCJ să emită ordine de salarizare având în vedere dreptul acestora de calculare de la data de 28.07.2017 a salariului prin raportare la o valoare de referință sectorială de 605,225 Iei începând cu data de 28.07.2017, fără ca indemnizația să fie afectată de plafonarea prevăzută de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 și perioada pentru care să fie obligată pârâta ÎCCJ să emită ordine de salarizare pentru reclamanți având în vedere dreptul acestora de calculare a salariului prin raportare la o valoare de referință sectorială de 605,225 RON începând cu data de 28.07.2017, fără ca indemnizația să fie afectată de plafonarea prevăzută de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017; în subsidiar înlăturarea calificării excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtul Ministerul Justiției (calitate preluată de ÎCCJ) prin întâmpinare ca fiind o apărare pe fondul cauzei și în rejudecare respingerea excepției prescripției dreptului la acțiune si admiterea acțiunea cu privire la perioada pentru care să fie obligată ÎCCJ să emită ordine de salarizare având în vedere dreptul acestora de calculare a salariului prin raportare la o valoare de referință sectorială de 605,225 RON începând cu data de de 28.07.2017, fără ca indemnizația să fie afectată de plafonarea prevăzută de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 și perioada pentru care să fie obligată pârâta ÎCCJ să emită ordine de salarizare pentru reclamanți având în vedere dreptul acestora de calculare a salariului prin raportare la o valoare de referință sectorială de 605,225 RON începând cu data de 28.07.2017 fără ca indemnizația să fie afectată de plafonarea prevăzută de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017; cu privire la reclamanta F. în nume propriu se arată că nu mai susține capătul de cerere cu privire la emiterea unui nou Ordin cu luarea în considerare a sporului de fidelitate precum și cel cu privire la stabilirea coeficientului de multiplicare 19. Cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune, arată recurenții că nu poate fi calificată apărare pentru că art. 205 alin. (2) lit. C). proc. civ. pentru că întâmpinarea trebuie să cuprindă "excepțiile procesuale pe care pârâtul le invocă față de cererea reclamantului". În acest sens este nelegală admiterea excepția prescripției dreptului material la acțiune cu privire la perioada anterioară datei de de 30.12.2018. Alt motiv de critică privind modul de soluționare a excepția prescripției dreptului material la acțiune pe perioada anterioară datei de 30.12.2018 este acela că prima instanță nu a fost avut în vedere cazul de întrerupere a prescripției dreptului material la prevăzut de art. 2537 alin. (1) pct. 1 C. civ. Arată recurenții că în cazul lor a intervenit întreruperea curgerii prescripției dreptului la acțiune prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, în condițiile în care prin Ordinul nr. 959/1 din 12.04.2023 emis de Președintele Înaltei Curți de Casație si Justiție, s-a stabilit că, începând din data de 01.01.2018, judecătorii din cadrul curților de apel, tribunalelor, tribunalelor specializate si al judecătoriilor au dreptul la o indemnizație pe baza VRS 605.225 RON, fără aplicarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017. Recunoașterea dreptului la o indemnizație pe baza VRS 605,225 RON, fără aplicarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, începând din data de 01.01.2018, este atestată și de considerentele din Ordinul Președintelui înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 105 din 29 martie 2023, prin care s-a reținut că "dreptul la valoarea de referință sectorială 605,225 RON exista în patrimoniul judecătorilor în iunie 2017, astfel încât, în conformitate cu hotărârile judecătorești menționate, acesta se impune a fi menținut și în continuare, fără a fi afectat de aplicarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017". Față de considerentele prezentate și ținând seama de Decizia nr. 43/16.09.2024, prin care înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit că majorarea cuantumului brut al salariilor de bază, respectiv al indemnizațiilor de încadrare din cadrul familiei ocupaționale de funcții bugetare "Justiție", prin raportare la VRS de 605,225 RON, poate fi realizată începând cu data de 01.01.2018, arată recurenții că se impune respingerea excepției prescripției dreptului material la acțiune. Mai mult, prin sentința civilă nr. 1642/13.10.2021 a Tribunalului Timiș, astfel cum a fost modificată prin decizia civilă nr. 498/23.03.2022 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale în dosarul nr. x/2020, a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanții F. și E., pârâta Curtea de Apel Alba Iulia fiind obligată să calculeze și să plătească reclamanților despăgubiri reprezentând diferențele salariale rezultate în urma aplicării valorii de referință sectorială de 605,225 tei, începând cu data de 28.07.2017 și până la data incidenței prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, dar nu mai târziu de data de 23.03.2022. Aceste hotărâri judecătorești sunt opozabile și pârâtei înalta Curte de Casație și Justiție, în considerarea aplicării dispozițiilor art. 435 alin. (2) C. proc. civ., având în vedere că sunt de aplicabilitate generală la nivelul aceleiași categorii profesionale din cadrul aceleiași familii ocupaționale elementele de încadrare salarială stabilite prin intermediul acestor hotărâri judecătorești definitive, pârâta în cauză nefăcând dovada că ar fi înlăturat situația constatată definitiv pe cate judecătorească în privința neincluderîi în calculul indemnizației de încadrare a VRS 605,225, începând cu data menționată în cuprinsul acestei hotărâri judecătorești definitive. Recurenții fac referire și la decizia nr. 80/2023 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, precum și la o serie de decizii, ca practică judiciară. Din această perspectivă, invocarea incidenței prescripției extinctive, în aplicarea prevederilor 2.517 și 2526 din Noul C. civ., precum și art. 171 din Codul Muncii nu poate reținută ca motiv de justificare a refuzului autorității pârâte de recunoaște în favoarea reclamanților a dreptul de a beneficia, la calcularea salariului de încadrare lunară, de VRS 605,225 RON obținut în temeiul unor hotărâri judecătorești definitive, atât de către reclamantă, cât și de către alte persoane care ocupă funcții din aceeași categorie profesională din aceeași familie ocupațională- judecători, procurori, aspect statuat prin Ordinul nr. 105/2023 al Președintelui înaltei Curți de Casație și Justiție, ordin prin care a fost recunoscut dreptul de a beneficia de acordarea VRS 605,225 RON începând cu data de 01.01.2018 în favoarea judecătorilor din cadrul înaltei Curți de Casație și Justiție. Prin urmare, cu privire la dreptul reclamanților la acordarea unui VRS 605,225 RON și fără ca indemnizația să fie plafonată în condițiile art. 38 alin. (6) din Legea 153/2017 s-a pronunțat deja o instanță, hotărârea bucurându-se sub acest aspect de autoritate de lucru judecat provizorie, conform art. 430 alin. (4) C. proc. civ. Recurenții reclamanți B., A., I., G., recurenta reclamantă D. și recurenta reclamantă H. arată că în ceea ce privește respingerea parțială a acțiunii, prin aprecierea ca fiind împlinit termenul de prescripție pentru dreptul la calcularea salariului în raport de VRS 605,225 RON, pentru perioada 1.08.2016-29.12.2018, precum și pentru respingerea solicitării recunoașterii prin ordin a dreptului de a fi salarizată prin raportare la coeficientul 19, în temeiul motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 noul C. proc. civ., sentința recurată este dată cu încălcarea normelor de drept material, raportat la modalitatea de interpretare a dispozițiilor art. 171 alin. (1) Codul Muncii și raportat la modalitatea de interpretare dedusă prin Decizia nr. 36 din 4 iunie 2018 pronunțată de ÎCCJ-Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia CCR nr. 794 din 15 decembrie 2016. Arată recurenții că sunt titularii unor titluri executorii prin care s-a recunoscut că sunt îndreptățiți la calculul drepturilor salariale prin utilizarea VRS de 605,225 RON, astfel: - prin sentința civilă nr. 1642/13.10.2021 a Tribunalului Timiș, astfel cum a fost modificată prin decizia civilă nr. 498/23.03.2022 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale în dosarul nr. x/2020, a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată formulată și de reclamanții B., A., I., G., pârâta Curtea de Apel Alba Iulia fiind obligată să calculeze și să plătească reclamanților despăgubiri reprezentând diferențele salariale rezultate în urma aplicării valorii de referință sectorială de 605,225 RON, începând cu data de 28.07.2017 și până la data incidenței prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, dar nu mai târziu de data de 23.03.2022; - prin sentința civilă nr. 1203/9.07.2021 a Tribunalului Caraș-Severin, astfel cum a fost modificată prin decizia civilă nr. 82/25.01.2022 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale în dosarul nr. x/2020, a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta D. alături de alți reclamanți, Tribunalul Hunedoara fiind obligat să calculeze și să plătească reclamantei despăgubiri reprezentând diferențele salariale rezultate în urma aplicării valorii de referință sectorială de 605,225 RON, începând cu data de 15.03.2017 cu aplicarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017; - prin sentința civilă nr. 1015/14.10.2020 a Tribunalului Caras Severin, definitivă prin prin decizia civilă nr. 18/12 ianuarie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale în dosarul nr. x/2020 recurenta H. este îndreptățită la calculul drepturilor salariale începând cu data de 07.07.2017. Prin Ordinul Președintelui înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 959/1 din 12.04.2023 s-a dispus calcularea drepturilor judecătorilor din cadrul curților de apel, tribunalelor, tribunalelor specializate și judecătoriilor având în vedere VRS de 605,225 RON^ fără a fi afectate de aplicarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 începând cu data de 1 ianuarie 2018. Acest ordin a avut ca premisă o practică judiciară menționată în preambulul acestuia (ex. sentința nr. 1508/2020 a Tribunalului Dâmbovița pronunțată în dosarul nr. x/2020), care probează faptul că în cadrul familiei ocupaționale Justiție erau beneficiari care aveau recunoscut dreptul la VRS menționat, rară plafonarea prevăzută de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017. In aceste condiții, în cursul soluționării procesului, ordonatorul de credite, anume Președintele înaltei Curți de Casație și Justiție, a stabilit faptul că drepturile salariale ale judecătorilor din cadrul curților de apel, tribunalelor, tribunalelor specializate și al judecătoriilor se calculează având în vedere valoarea de referință sectorială de 605,225 RON, fără a fi afectate de aplicarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017. Din moment ce ordonatorul de credite a recunoscut că modul de calcul al indemnizației de încadrare acordate unui judecător nu este afectat de aplicarea art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, în mod corespunzător Ordinul nr. 399/C/07.02.2022 emis de pârâtul Ministerul Justiției, în limita situației fiecărui reclamant recurent, este afectat de nulitate în ce privește dispoziția privind plafonarea drepturilor salariale, aplicată în baza art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017. Ordinul MJ nr. 399/C/2022 este anulabil și în ceea ce privește data de la care se calculează drepturile salariale având în vedere valoarea de referință sectorială de 605,225 RON. Emitentul ordinului contestat a ignorat efectul juridic produs de hotărârea judecătorească definitivă prin care s-a recunoscut reclamanților recurenți dreptul la calcularea indemnizației de încadrare raportat la o valoarea de referință sectorială de 605,225 RON - sentința civilă nr. 1642/13.10.2021 a Tribunalului Timiș, sentința civilă nr. 1203/9.07.2021 a Tribunalului Caraș-Severin, sentința civilă nr. 1015/14.10.2020 a Tribunalului Caras Severin. Deși această hotărâre nu a stabilit și în sarcina Ministerului Justiției obligațiile de recalculare sau plată a indemnizației, totuși este inadmisibil a considera că în raport de ordonatorul principal de credite ar exista un alt mod de calcul al dreptului salarial decât cel stabilit în raport cu ordonatorul secundar/terțiar de credite, așadar relevanță trebuie acordată raportării la o valoare de referință sectorială de 605,225 RON începând, cel puțin cu data indicată în sentința civilă nr. 1642/13.10.2021 a Tribunalului Timiș, sentința civilă nr. 1203/9.07.2021 a Tribunalului Caraș-Severin, sentința civilă nr. 1015/14.10.2020 a Tribunalului Caras Severin, în cazul reclamanților recurenți. Intervenția prescripției extinctive a dreptului material la acțiune, astfel cum a fost invocată de Ministerul Justiției și reținută de către prima instanță, este nefondată pentru perioada pentru care reclamanțiilor li s-a recunoscut prin hotărâri judecătorești dreptul la calcularea indemnizațiilor de încadrare lunare prin prisma unei valori de referință sectorială de 605,225 RON, fiind invocat în abstract de către Ministerul Justiției incidența unui termen de prescripție extinctivă de 3 ani, care să fie calculat regresiv începând cu data cererii de chemare în judecată, omițându-se faptul că reclamanții deține titluri executorii valide pentru intervalul indicat în paragraful precedent. Or, raportat la acest inteval, prescripția nu este incidență în absența unei conduite omisive a reclamanților în legătură cu valorificarea dreptului la calcularea indemnizației de încadrare prin valorificarea unei VRS de 605,225 RON. Dreptul reclamanților recurenți la acordarea drepturilor salariale prin raportare la o valoare de referință sectorială de 605,225 RON începând din data de 15.03.2017 a fost recunoscut prin sentința civilă nr. 1203/9.07.2021 a Tribunalului Caraș-Severin, astfel cum a fost modificată prin decizia civilă nr. 82/25.01.2022 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale în dosarul nr. x/2020, doar de la această dată luând naștere și obligația de plată a pârâților a drepturilor salariale prin raportare la o valoare de referință sectorială de 605,225 RON începând din data de 15.03.2017, respectiv începând din data de 28.07.2017 a fost recunoscut prin sentința civilă nr. sentința civilă nr. 1642/13.10.2021 a Tribunalului Timiș, astfel cum a fost modificată prin decizia civilă nr. 498/23.03.2022 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale în dosarul nr. x/2020, respectiv începând din data de 07.07.2017 a fost recunoscut prin sentința civilă nr. sentința civilă nr. 1015/14.10.2020 a Tribunalului Caras Severin, definitivă prin prin decizia civilă nr. 18/12 ianuarie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale în dosarul nr. x/2020. Potrivit prevederilor art. 268 alin. (1) lit. c) din Codul muncii, acțiunile constând în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, se formulează în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune. De asemenea, potrivit art. 171 alin. (1) din Codul muncii, dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de trei ani de la data la care drepturile respective erau datorate. Invocă recurenții și decizia nr. 1616/2025 pronunțată de ÎCCJ în dosarul nr. x/2023 prin care a fost obligată pârâta ÎCCJ să emită ordin de recalculare și plată drepturi salariale aferente reclamanților judecători la Judecătoria Alba Mia/Tribunalul Alba, rezultate din aplicarea valorii de referință sectorială 605,225 RON, începând data de 16.12.2016 (cum s-a solicitat de către reclamanți), deplafonat. Din moment ce indemnizația de încadrare stabilită prin Ordinul nr. 399/C/2022 este greșită, nu poate fi menținut nici cuantumul sporurilor acordate în conținutul acestuia, raportarea ordonatorului de credite ministrul justiției facându-se la un cadru normativ identificat în raport de data de 30.12.2021. În ceea ce privește calcularea indemnizației brute de încadrare cu luarea în considerare a coeficientului de multiplicare l9.00 stabilit prin anexa la O.U.G. nr. 27/2006 lit. A) pct. 13, recurenții au obținut hotărâri judecătorești definitive care au recunoscut dreptul la calcularea indemnizațiilor de încadrare cu luarea în considerare a coeficientul de multiplicare 19,00. Prin urmare, pentru categoria profesională din care fac parte și recurenții, prin hotărâri judecătorești au fost recunoscute indemnizații mai mari decât cele plătite efectiv, prin aplicarea coeficienților de multiplicare prevăzuți la lit. A) pct. 6-13 din Anexa la O.U.G. nr. 27/2006, în raport cu funcția deținută. Acest cuantum majorat, recunoscut numai pentru o parte a magistraților care l-au obținut prin hotărâri judecătorești, nu a fost achitat și recurenților începând cu data de 01.08.2016, deși începând cu această dată, salariul de bază/indemnizația de încadrare trebuia stabilit la nivelul maxim aflat în plată, în cadrul familiei ocupaționale "Justiție". In cazul în care diferențele de salarizare dintre magistrați provin din drepturi acordate prin hotărâri judecătorești, ordonatorul de credite este obligat ca, la stabilirea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare, din cadrul instituției sau autorității publice, să ia în considerare si drepturile salariate stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești deoarece hotărârea judecătorească, chiar dacă are efecte între părți, interpretează norme de lege cu aplicabilitate generală. Recurenții fac referire la Decizia nr. 36 din 4 iunie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (5) 1 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, soluția egalizării indemnizațiilor la nivel maxim are în vedere și majorările și indexările recunoscute prin hotărâri judecătorești unor magistrați sau membri ai personalului auxiliar, indiferent dacă ordonatorul de credite a emis sau nu ordine de salarizare corespunzătoare. Astfel, a aprecia că nivelul maxim al salarizării nu poate include drepturile obținute prin hotărâri judecătorești definitive decât dacă au fost emise ordine de salarizare, ar însenina să fie lăsată la latitudinea ordonatorilor de credite consecința aplicării sau neaplicării prevederilor legale. Prin urmare, Ministerul Justiției era obligat să emită un ordin de salarizare care să prevadă și plata în favoarea recurenților a diferențelor de drepturi salariale rezultate din recalcularea indemnizației de încadrare și a celorlalte drepturi aferente prin aplicarea coeficienților de multiplicare prevăzuți la lit. A) pct. 6-13 din Anexa la O.U.G. nr. 27/2006, în raport cu funcția deținută, respectiv la nivelul indemnizației procurorilor D.N.A. și D.I.I.C.O.T. In ceea privește însă data de la care recurenții pot pretinde acordarea acestor drepturi în contextul în care Ministerul Justiției a invocat în cauză prescripția dreptului material la acțiune, aceasta este 01.11.2015. Excepția prescripției extinctive a dreptului material la acțiune este nefondată pentru perioada pentru care recurenții deține titluri executorii prin care li s-a recunoscut dreptul la calcularea indemnizațiilor de încadrare luând în considerare coeficientul de multiplicare 19,00, prescripția nefiind incidență în absența unei conduite omisive a reclamantei în legătură cu valorificarea dreptului la calcularea indemnizației de încadrare prin valorificarea coeficienților de multiplicare potrivit lit. A) pct. 6-13 din Anexa la O.U.G. nr. 27/2006. 3.2. Recurenta - pârâtă Curtea de Apel Alba Iulia a formulat recurs prin care a criticat soluția instanței de fond prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., instanța de fond nu a făcut o corectă apreciere a normelor de drept material la situația de fapt dedusă judecății referitor la îndreptățirea reclamanților de a beneficia de drepturile aferente unei VRS 605,225 cu începere din 30.12.2018. Aceasta deoarece prin Decizia nr. 55/2021 a înaltei Curți de Casație și justiție -Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în M.O. al României nr. 1102/19.11.2021, a fost constatată generalizarea aplicării VRS 605,225 RON. în finalul deciziei se arata: "or, plecând de la premisa că un nivel ai valorii de referință sectorială de 605,225 RON a fost deja recunoscut altor magistrați aflați în situații identice, instanțele de judecată au a examina discriminarea reglementărilor succesive și de statuat asupra necesității egalizării indemnizației de încadrare la nivelul celui maxim aflat în plată.", fără a fi indicată în mod explicit o dată anume a identificării acestui maxim. În acest context, întemeiat a fost emis Ordinul nr. 6245/C/30.12.2021, prin care Ministrul Justiției a stabilit drepturile salariate pentru judecători prin raportare la VRS 605,225 RON, cu începere de la data 30.12.2021, cu luarea în considerare a incidenței instituției prescripției (căreia, de altfel, i-a dat incidență chiar instanța de fond în prezentul dosar). Ulterior, a fost emis Ordinul Ministrului Justiției nr. 399/C/2022 privind stabilirea unor drepturi salariate, care prevede, la alin. (1): "începând cu data de 30.12.2021, drepturile salariale ale judecătorilor din circumscripția Curții de Apel Alba Iulia prevăzuți în Anexele 1-20 la prezentul ordin, se stabilesc având în vedere valoarea de referință sectorială de 605,225 RON, cu respectarea prevederilor art. 38 alin. (6) și ale art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, conform celor prevăzute în dreptul fiecăruia, în anexe.". Prin Ordinul Președintelui înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 959/1/12.04.2023, drepturile salariale ale judecătorilor de ia curțile de apel, tribunale, tribunale specializate și judecătorii se calculează prin raportare la valoarea de referință sectorială de 605,225 RON, fără a fi afectate de aplicarea dispozițiilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, fapt apreciat ca excluzând incidența dispozițiilor art. 38 alin. (4)-(5) din același act normativ. Prin Ordinul 2734/1/2023 drepturile salariale ale judecătorilor de la curțile de apel, tribunale, tribunale specializate și judecătorii se calculează prin raportare la valoarea de referință sectorială de 605,225 RON, fără a fi afectate de aplicarea dispozițiilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017,cu începere din 30,12.2021, prin raportare la prevederile x/30.12.2021, urmând ca plata acestor drepturi să fie efectuată conform alocărilor bugetare. În acest context, ordinele președintelui ÎCCJ nu puteau să se raporteze la o altă dată decât cea de la care s-a acordat anterior această VRS 605,225, astfel încât solicitarea reclamanților referitoare la înlăturarea plafonării prevăzute de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 anterior datei de 30.12.2018 este neîntemeiată, iar cea ulterior datei de 30.12.2021 este rămasă parțial fără interes procesual. 3.2. Recurenta - pârâtă Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat recurs incident prin care a criticat soluția instanței de fond prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., instanța de fond nu a făcut

Apărările formulate în cauză 4.1 Recurenta - pârâtă Înalta Curte de Casație și Justiție a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursurilor declarate de recurenții reclamanți ca nefondate. 4.2 Recurenții - reclamanți au formulat întâmpinare la recursul Curții de Apel Alba Iulia, solicitând respingerea acestuia, precum și note de ședință la recursul incident, solicitând respingerea acestuia.

Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București reclamanții au chemat în judecată pârâții Curtea de Apel Alba Iulia și Ministerul Justiției solicitând anularea parțială a Ordinului nr. 6245/C/2021 din 30.12.2021 și a Ordinului nr. 399/C din data de 07.02.2022 emise de Ministerul Justiției în sensul: - stabilirii indemnizației de încadrare începând cu data de 01.08.2016 și în continuare, prin raportare la o valoare de referință sectorială de 605,225 RON; - înlăturării plafonării instituite asupra indemnizației lunare de încadrare și a celorlalte drepturi ca urmare a aplicării prevederilor art. 38 alin. (6) și art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017; - stabilirii coeficientului de multiplicare 19 ulterior intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 330/2009 și ulterior intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017; - obligării pârâților, în solidar, la plata diferențelor salariale cuvenite, actualizate cu indicele de inflație și plata dobânzii legale penalizatoare, de la data nașterii dreptului până la data plății efective. Prin Ordinul nr. 6245/C/30.12.2021, emis de Ministerul Justiției, s-a decis salarizarea judecătorilor din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate și al curților de apel, precum și al asistenților judiciari, prin raportare la o valoare de referință sectorială (VRS) de 605,225 RON, începând cu data ordinului, cu respectarea prevederilor art. 38 alin. (6) și art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017. Prin art. 4, s-a arătat că, pentru perioada anterioară datei emiterii ordinului, drepturile salariale acordate prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea valorii de referință sectorială de 605,225 RON se vor achita eșalonat, potrivit dispozițiilor legale incidente. Prin Ordinul nr. 399/C/07.02.2022 emis de Ministerul Justiției s-a dispus cu privire la stabilirea drepturilor salariale ale judecătorilor din circumscripția Curții de Apel Alba Iulia în sensul că, începând cu data de 30.12.2021, acestea se calculează prin raportare la valoarea de referință sectorială de 603,225 RON, cu respectarea prevederilor art. 38 alin. (6) și ale art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din publice, cu modificările și completările ulterioare, conform celor prevăzute în dreptul în anexe (art. 1). În ceea ce privește recursurile declarate, Înalta Curte reține că acestea vizează, pe de o parte nemotivarea sentinței, iar pe de altă parte, modalitatea în care instanța de fond a analizat cadrul legal, cu referire la data de la care au fost acordate drepturile salariale calculate prin luarea în considerare a unei valori de referință sectorială de 605,225 RON, la împrejurarea că prin aplicarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 în detrimentul deciziilor administrative și hotărârilor judecătorești definitive ce au în vedere un VRS de 605,225 RON, recurenții reclamanți se află în situația unei scăderi salariale prin plafonare la nivelul anului 2022. Totodată, s-a criticat modalitatea de aplicare a dispozițiilor art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, în ceea ce privește stabilirea sporurilor, precum și greșita aplicare a legii în ceea ce privește soluția de respingere a capătului de cerere privind emiterea unui ordin prin care să se dispună recalcularea drepturilor salariate prin raportare la coeficientul de multiplicare 19. În ceea ce privește lipsa motivelor pe care se întemeiază sentința recurată, este evident că o astfel de critică este neîntemeiată, hotărârea primei instanțe fiind amplu motivată, răspunzând tuturor chestiunilor de fapt și de drept care au fost supuse judecății în fața sa, instanța de control judiciar urmând să analizeze punctual modalitatea în care instanța de fond a analizat fiecare capăt de cerere formulat. Referitor la modalitatea în care prima instanță a analizat punctul din cerere, privitor la nevalorificarea coeficientului de multiplicare de 19,000, Înalta Curte constată că dezlegarea dată prin sentință este în concordanță cu dispozitivul și considerentele deciziei nr. 4/2024 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii. Înalta Curte reține că prin Decizia nr. 4 din 11.03.2024, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii a constatat că "În interpretarea și aplicarea unitară a prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, stabilește că: Drepturile acordate judecătorilor și procurorilor, prin hotărâri judecătorești definitive, reprezentând diferențe rezultate din utilizarea coeficienților de multiplicare prevăzuți la nr. crt. 6-13 de la lit. A) din anexa la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările și completările ulterioare, pentru procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție și cei din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, au natura juridică a unor despăgubiri. Cuantumul acestor despăgubiri este supus plafonului prevăzut de art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, dacă depășirea acestuia este determinată de utilizarea coeficienților de multiplicare menționați. Indemnizațiile de încadrare la care se face raportarea sunt cele cuprinse în anexa nr. V cap. I din Legea-cadru nr. 153/2017 și care corespund funcției, gradului profesional, vechimii în funcție și gradației fiecărui judecător sau procuror în parte". [s.n.] În acest sens, Înalta Curte va avea în vedere următoarele considerente ale deciziei nr. 4/2024, apreciate a fi relevante pentru calificarea naturii juridice a diferențelor salariale rezultate din utilizarea coeficientului de multiplicare 19,00, acordat prin hotărâri judecătorești: "76. Reamintind că limitele învestirii cu prezentul recurs în interesul legii se referă exclusiv la componenta variabilă reprezentată de coeficienții de multiplicare prevăzuți la nr. crt. 6-13 de la lit. A) din anexa la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006 pentru procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție și cei din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, iar nu și la componenta fixă constând în valoarea de referință sectorială, se cuvine a sublinia că jurisprudența instanței supreme a lămurit distincția esențială dintre elementele componente prin intermediul cărora se determină indemnizațiile de încadrare ale magistraților, reglementate de legislația anterioară de salarizare. 77. Astfel, valoarea de referință sectorială este o componentă cu aplicabilitate generală, ce constituie un reper unic avut în vedere pentru calcularea indemnizațiilor de încadrare pentru întregul personal al familiei ocupaționale "Justiție", în timp ce coeficienții de multiplicare constituie elementul component în funcție de care se realizează diferențierea veniturilor judecătorilor și procurorilor, în considerarea nivelului instanței sau al parchetului la care își desfășoară activitatea ori în considerarea funcției pe care o ocupă. 78. Prin urmare, dacă nivelul valorii de referință sectorială este același, indiferent de nivelul instanței sau parchetului la care funcționează și indiferent de funcția ocupată, coeficienții de multiplicare sunt diferiți și reprezintă reperul care asigură dezideratul diferențierii veniturilor, în considerarea nivelului instanței sau al parchetului și a funcției ocupate, având o aplicabilitate restrânsă numai la anumiți destinatari ai legii. 79. Această distincție între elementul cu aplicabilitate generală reprezentat de valoarea de referință sectorială și elementul cu aplicabilitate restrânsă reprezentat de coeficienții de multiplicare a fost reținută, cu putere obligatorie, în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, fiind relevante sub acest aspect Decizia nr. 36 din 4 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 606 din 16 iulie 2018 (paragraful 79), Decizia nr. 55 din 13 septembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1102 din 19 noiembrie 2021 (paragrafele 73, 74, 80 și 81) și Decizia nr. 80 din 11 decembrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 30 ianuarie 2024 (paragrafele 81 și 82). (...) 82. Așadar, distincția dintre elementele componente ale indemnizațiilor de încadrare ale magistraților este relevantă, deoarece elementul cu aplicabilitate generală în cadrul aceleiași familii ocupaționale nu poate fi supus unei limitări, fiind un reper unic, constant și invariabil, în sensul că are aceeași valoare indiferent de gradul instanței sau al parchetului ori de funcția ocupată. Cu alte cuvinte, elementul cu aplicabilitate generală avut în vedere la calcularea indemnizațiilor de încadrare nu poate fi supus unui plafon în anumite situații concrete, particulare, deoarece s-ar înfrânge tocmai principiul egalității și principiul nediscriminării, ajungându-se, în contra legii, la aplicarea unei valori de referință sectorială distincte în cadrul aceleiași familii ocupaționale. 83. În schimb, coeficienții de multiplicare constituie elementul component variabil, având o aplicabilitate restrânsă la sfera anumitor beneficiari, prin intermediul cărora se realizează o diferențiere a veniturilor în raport de nivelul instanței sau al parchetului și de funcția ocupată. Prin respectarea acestor coeficienți prevăzuți de legiuitor se asigură premisa respectării principiului ierarhizării, pe verticală și pe orizontală, în cadrul aceluiași domeniu, în funcție de complexitatea și importanța activității desfășurate. De aceea, în măsura în care se pune problema plafonării indemnizațiilor de încadrare ale magistraților, singurul element component care ar putea fi vizat de această limitare nu poate fi decât cel variabil. (...) 91. Ținând cont de limitele învestirii instanței supreme și analizând cu prioritate problema naturii juridice a acestor drepturi recunoscute magistraților - judecători și procurori - din examinarea hotărârilor judecătorești atașate recursului în interesul legii rezultă că acestea se referă la acordarea unor despăgubiri echivalente cu diferențele salariale rezultate din aplicarea coeficienților de multiplicare prevăzuți de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006 pentru procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție și cei din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism. Sumele de bani astfel acordate au rolul de a compensa prejudiciul cauzat magistraților reclamanți în privința cărora instanțele judecătorești au reținut că au fost supuși unui tratament salarial discriminatoriu sub aspectul cuantumului drepturilor salariale cuvenite. 92. Natura juridică a diferențelor de drepturi rezultate din utilizarea coeficienților de multiplicare prevăzuți pentru procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție și cei din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, acordate prin hotărâri judecătorești definitive, pronunțate în litigii de dreptul muncii, este așadar aceea de despăgubiri, iar nicidecum aceea de drepturi salariale stabilite pe cale jurisprudențială. (...)". 94. Pe cale de consecință, întrucât instanțele nu se pot substitui legiuitorului și nu pot conferi drepturi pe cale jurisprudențială, pe care legea nu le prevede, putând exclusiv să dispună repararea unui prejudiciu creat printr-un tratament discriminator, inclusiv sub forma unei despăgubiri periodice, rezultă că aceste drepturi bănești, recunoscute prin hotărâri judecătorești definitive, echivalente cu diferențele dintre drepturile salariale încasate și drepturile salariale calculate în funcție de coeficienții de multiplicare corespunzători procurorilor din cadrul Direcției Naționale Anticorupție și celor din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, au natura juridică a unor despăgubiri periodice, iar respectivele hotărâri judecătorești nu au fost de natură a modifica/completa legea și nici de a schimba cadrul legal prin care se determină indemnizația de încadrare a celor care au beneficiat de acești coeficienți, având ca efect exclusiv acoperirea prejudiciului cauzat prin tratamentul salarial discriminator generat de reglementarea anterioară și constatat pe cale jurisprudențială". Față de prevederile art. 517 alin. (4) din C. proc. civ., în conformitate cu care dezlegarea dată problemelor de drept judecată este obligatorie pentru toate instanțele de judecată de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Înalta Curte constată că este nefondată critica recurenților reclamanți privind obligarea autorității pârâte la emiterea unor ordine de încadrare luând în considerare coeficientul de multiplicare 19,00, conform sentinței nr. 278/F/31.07.2020 a Tribunalului Bistrița Năsăud și sentinței 2412/2021 a Tribunalului Vâlcea, soluția primei instanțe urmând a fi menținută sub acest aspect, recursul întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. fiind nefondat. Referitor la modalitatea în care instanța de fond a analizat cererea de chemare în judecată raportat la stabilirea sporurilor în cuantumul maxim de 45 %, la același nivel cu judecătorii și procurorii cărora li s-a recunoscut dreptul prin hotărâri judecătorești definitive, recursul este, de asemenea, nefondat. A reținut instanța incidența dispozițiilor art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, care impun ordonatorului de credite că "Suma sporurilor, compensațiilor, adaosurilor, primelor, premiilor și indemnizațiilor, inclusiv cele pentru hrană și vacanță, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăși 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcție/salariilor de funcție, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deținut, gradațiilor și a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizațiilor de încadrare și a indemnizațiilor lunare, după caz.". Reglementările succesive aplicate modului de stabilire a dreptului salarial cuvenit unui judecător nu au dispus că suma sporurilor cuvenite ca drept ar fi de 45% (25%+15%+5%), în condițiile în care legiuitorul nu a prevăzut acordarea de sporuri în procent fix din indemnizație, ci o limită maximă în care trebuie să se încadreze fiecare spor în parte. Astfel, recurenților-reclamanți nu le este recunoscut necondiționat dreptul la acordarea cumulată a celor 3 tipuri de sporuri în cuantumul lor maxim, ci doar dreptul la acordarea sporurilor, cuantumul acestora urmând a fi determinat prin aplicarea unei duble condiționări: încadrarea fiecărui spor în limitele maxime prevăzute de lege (până la 25%, până la 15% și până la 5%) și, totodată, interdicția depășirii cumulate a pragului prevăzut de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, de 30% din suma indemnizațiilor de încadrare aferentă ordonatorului de credite. În plus, în lipsa unei reglementări detaliate cu privire la modul de acordare a sporurilor de risc și suprasolicitare neuropsihică + sporul pentru păstrarea confidențialității și câtă vreme nu se acordă în acest sens o sumă derizorie, intră în marja de apreciere a ordonatorului de credite determinarea nivelului concret al acelor sporuri, aspectul acesta privind oportunitatea alegerii de către ordonatorul de credite a respectivului nivel dintre mai multe posibile. Or, oportunitatea se află în strânsă dependență cu puterea discreționară a administrației publice, desemnând facultatea acesteia de a alege, după aprecierea sa, între mai multe soluții posibile, aplicabile la cazul concret. În consecință, în cauză, revine ordonatorului de credite să aprecieze cuantumul sporurilor acordate în favoarea reclamanților-recurenți prin reindividualizarea acestora. În orice caz, prin decizia nr. 3/2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a decis că "În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 25 alin. (1) și art. 6 lit. b) din Legea-cadru nr. 153/2017 …, principiul nediscriminării nu poate fi invocat pentru acordarea sporurilor prevăzute de art. 4 și 5 din capitolul VIII anexa nr. V a Legii-cadru nr. 153/2017 la nivel maxim, dacă astfel s-ar depăși plafonul de 30% prevăzut de art. 25 din același act normativ.". În considerentele deciziei nr. 3/2024, s-a reținut inclusiv că: "81. Prin urmare, în contextul în care sporurile nu sunt reglementate într-un cuantum fix, legea conferă ordonatorilor de credite o marjă de apreciere în stabilirea lor, dar dreptul de apreciere trebuie exercitat în limitele prevăzute de lege, fiind supus unei duble condiționări: la nivel individual, cele trei sporuri ar putea totaliza cel mult 45% din salariul de bază lunar sau din indemnizația lunară de încadrare, iar la nivelul bugetului gestionat de ordonatorul de credite, suma sporurilor și a celorlalte elemente adiționale salariului de bază sau indemnizației de încadrare nu poate depăși 30% din suma salariilor de bază și a indemnizațiilor de încadrare. Marja de apreciere implică și posibilitatea ajustării periodice a sporurilor, cu respectarea condițiilor de acordare a acestora, astfel încât, în funcție de circumstanțele concrete, să se asigure încadrarea în limita prevăzută în art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017.…95 Abordarea trebuie să fie aceeași și dacă reperul de comparație l-ar constitui nivelul sporurilor recunoscute prin hotărâri judecătorești unor persoane care își desfășoară activitatea în cadrul acelorași instanțe sau parchete, invocarea prevederilor art. 6 lit. b) din Legea-cadru nr. 153/2017 nefiind suficientă pentru a impune ordonatorului de credite egalizarea la nivel maxim a cuantumului procentual al sporurilor individuale, cu încălcarea limitei generale prevăzute de art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017. 96. Aceasta, pentru că, așa cum s-a mai menționat în cuprinsul prezentei decizii, responsabilitatea stabilirii și acordării drepturilor salariale revine ordonatorilor de credite, care, în temeiul art. 3 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017, au obligația să stabilească salariile de bază/soldele de funcție/salariile de funcție/soldele de grad/salariile gradului profesional deținut, gradațiile, soldele de comandă/salariile de comandă, indemnizațiile de încadrare/indemnizațiile lunare, sporurile, alte drepturi salariale în bani și în natură prevăzute de lege, să asigure promovarea personalului în funcții, grade și trepte profesionale și avansarea în gradații, în condițiile legii, astfel încât să se încadreze în sumele aprobate cu această destinație în bugetul propriu. 97. În această situație, își menține valabilitatea soluția de principiu pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin Decizia nr. 2 din 19 ianuarie 2015, … în care s-a statuat, în aplicarea art. 2, raportat la art. 1 alin. (2) lit. e) pct. (i) și alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 …, că punerea în executare a hotărârilor judecătorești prin care s-au acordat unor angajați anumite drepturi salariale nu reprezintă un tratament discriminatoriu al celorlalți angajați.". Astfel, în raport de caracterul obligatoriu al deciziei respective în condițiile art. 521 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte reține că argumentele dezvoltate de recurenții-reclamanți sub aspectul pretinsei discriminări sunt lipsite de temei, sentința atacată urmând a fi menținută și sub acest aspect. Însă în ceea ce privește modalitatea de soluționare a capetelor de cerere privind stabilirea indemnizației de încadrare brute lunare ale reclamanților cu luarea în calcul a unui VRS de 605,225 RON, cu înlăturarea plafonării prevăzute de art. 38 alin. (6) din Legea - cadru nr. 153/2017, Înalta Curte constată că recursul este întemeiat în parte, pentru următoarele motive. Prin Ordinul nr. 6245/C/30.12.2021 emis de ministrul justiției s-a stabilit că: "1. Începând cu data prezentului ordin, drepturile salariale ale judecătorilor din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate și curților de apel ... se stabilesc având în vedere valoarea de referință sectorială de 605,225 RON, cu respectarea prevederilor art. 38 alin. (6) și ale art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017 (...) 4. Pentru perioada anterioară datei emiterii prezentului ordin, drepturile salariale acordate prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea valorii de referință sectorială de 605,225 RON se vor achita eșalonat, potrivit dispozițiilor legale incidente". Altfel spus, prin ordinul litigios, recurenților-reclam