2ra-357/24 — repararea prejudiciului moral

La 26 decembrie 2022, administratorul autorizat Zinaida Druguș a depus cerere de chemare în judecată împotriva Întreprinderii de Furnizare a Produselor Petroliere ,,Ceinar” Societate cu Răspundere Limitată (în continuare SRL ”Ceinar”) cu privire la repararea prejudiciului moral.

În motivarea acțiunii, reclamanta a indicat că activează în calitate de administrator autorizat din anul 1999, în baza licenței nr. 4, și, în prezent, în baza Autorizației nr. 100 din 14 ianuarie 2015. Prin hotărârea Judecătoriei Chișinău, sediul Central, din 2 septembrie 2019, s-a admis cererea introductivă privind intentarea procedurii de insolvabilitate față de SRL ,,Ceinar” și a fost desemnată în calitate de administrator al procedurii.

Ulterior, prin încheierea din 1 februarie 2021, s-a trecut la procedura falimentului. Reclamanta a organizat licitația din 29 iulie 2021, în cadrul căreia au fost valorificate bunurile debitorului. SRL „Ceinar” a contestat rezultatele licitației, deși nu mai deținea calitatea de creditor, iar acțiunile întreprinse de reprezentanții acestuia, inclusiv sesizările nefondate adresate CNA, au generat presiuni psihologice și afectări ale stării de sănătate a reclamantei.

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 11 octombrie 2022, contestația SRL „Ceinar” a fost respinsă definitiv, constatându-se că nu mai avea calitatea procesuală de creditor.

Reclamanta a solicitat încasarea sumei de 559.600 lei cu titlu de prejudiciu moral, urmare a conduitei abuzive a SRL „Ceinar”.

La 11 aprilie 2023, administratorul autorizat Zinaida Druguș, a declarat apel nemotivat împotriva hotărârii Judecătoriei Orhei, sediul Central, din 10 aprilie 2023. Ulterior, la 25 august 2023, a depus apel motivat, solicitând casarea integrală a hotărârii și pronunțarea unei noi decizii prin care acțiunea să fie admisă integral.

Instanța de apel a reținut că, prin hotărârea din 2 septembrie 2019, Judecătoria Chișinău, sediul Central, a admis cererea introductivă și a intentat procedura de insolvabilitate față de SRL „Cenar”, desemnând-o pe Zinaida Druguș în calitate de administrator autorizat. Ulterior, la 29 iulie 2021, în cadrul licitației publice au fost valorificate bunurile debitorului, însă rezultatele licitației au fost contestate de Î.F.P.P. „Ceinar” SRL și de asociatul Oleg Nareico.

Prin încheierea Judecătoriei Chișinău din 26 iulie 2022, contestația a fost admisă, însă, urmare a recursului declarat de lichidator, Curtea de Apel Chișinău, prin decizia din 11 octombrie 2022, a casat integral încheierea și a respins contestația, reținând că SRL „Ceinar” nu mai deținea calitatea de creditor, iar motivele invocate nu justificau anularea licitației.

Totodată, s-a reținut că petițiile înaintate de pârâtă către Centrul Național Anticorupție împotriva lichidatorului Zinaida Druguș nu au avut urmări juridice, întrucât, prin răspunsul CNA din 3 noiembrie 2021, s-a menționat că faptele invocate nu prezentau temei pentru inițierea investigațiilor, litigiul fiind de natură civilă.

Instanța de fond a reținut corect că exercitarea dreptului de a contesta acțiunile lichidatorului sau de a adresa plângeri autorităților publice nu reprezintă o faptă ilicită, întrucât acestea sunt prerogative legale prevăzute de art. 5 alin. (5) lit. h), art. 68 alin. (10), și art. 144 alin. (1) și (2) din Legea insolvabilității, precum și de art. 20 din Constituție. De asemenea, s-a constatat că nu a existat o răspândire publică a unor informații defăimătoare care să afecteze reputația profesională a reclamantei, astfel că nu sunt întrunite condițiile angajării răspunderii delictuale, conform art. 1998 din Codul civil.

Argumentele reclamantei privind prejudiciul moral cauzat de presupusele presiuni psihologice, starea de sănătate afectată sau comentariile colegilor la un seminar au fost apreciate ca fiind neprobate, subiective și lipsite de relevanță juridică. Instanța a subliniat că activitatea de administrator autorizat presupune expunerea la situații tensionate, iar aceste riscuri fac parte din natura profesiei asumate. 2

Instanța de apel a constatat că instanța de fond a determinat corect raportul juridic dedus judecății, a analizat complet și obiectiv probele administrate, respingând cererea ca neîntemeiată. Examinând apelul declarat de reclamantă, instanța de apel a reținut că nu au fost prezentate probe noi relevante care să răstoarne concluziile primei instanțe.

În motivarea recursului, recurenta a reiterat, în esență, aceleași argumente expuse în cererea de apel, susținând că instanțele inferioare au ignorat în mod intenționat probele administrate și prevederile legale aplicabile.

Recurenta a susținut că acțiunile pârâtului, inclusiv plângerea penală și contestarea licitației, i-au afectat grav sănătatea și reputația profesională, cauzând un prejudiciu moral semnificativ.

Art. 434 alin. (1) din Codul de procedură civilă stabilește că: „(1) Recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă legea nu prevede altfel”.

Art. 442 alin. (1) din Codul de procedură civilă stabilește că: „(1) Judecând recursul declarat împotriva deciziei date în apel, instanța verifică, în limitele invocate în recurs, legalitatea hotărârii contestate prin prisma temeiurilor prevăzute la art. 432. Instanța invocă, din oficiu, neatragerea în proces a persoanelor ale căror drepturi sunt lezate prin hotărâre”.

Art. 433 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură civilă prevede următoarele: „(1) Cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care: f) recursul este vădit neîntemeiat”.

Art. 440 alin. (1), (2) din Codul de procedură civilă indică că: „(1) În cazul în care se constată existența unuia dintre temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3 judecători, printr-o încheiere irevocabilă adoptată în lipsa părților, declară recursul inadmisibil. 3 (2) Încheierea privind inadmisibilitatea recursului, care conține sumar faptele cauzei, motivele și temeiul inadmisibilității, se publică pe pagina web oficială a Curții Supreme de Justiție și se expediază părților”.

Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție subliniază că prevederile Codului de procedură civilă consacră nu doar caracterul nedevolutiv al recursului, ci și un standard de seriozitate privind invocarea unor încălcări veritabile și esențiale ale normelor de drept material sau procesual, apte să conducă la casarea deciziei instanței de apel.

Pentru a trece testul de admisibilitate, cererea de recurs trebuie să conțină o motivare clară, convingătoare și pertinentă, raportată în mod concret la considerentele deciziei atacate, astfel încât să evidențieze incidența unuia dintre temeiurile prevăzute de art. 432 din Codul de procedură civilă

Ca principiu, situația în care recursul reproduce conținutul cererii de chemare în judecată este diferită de cea în care recursul reia, în mod identic, conținutul cererii de apel. Cea din urmă poate crea doar o aparență de critică, însă aceasta este formală și lipsită de substanță juridică, dacă nu este corelată în mod expres cu considerentele deciziei instanței de apel.

Instanța de recurs observă că temeiurile de apel (art. 386–388 din Codul de procedură civilă) și temeiurile de recurs (art. 432 din Codul de procedură civilă) sunt diferite, ceea ce presupune, în mod firesc, un conținut distinct al cererilor. Reluarea automată a cererii de apel în recurs denotă lipsa unor elemente noi și înseamnă anticiparea unor critici față de o decizie ce nu fusese încă pronunțată.

O astfel de conduită procesuală, materializată prin reiterări formale ale poziției procesuale exprimate anterior, fără o critică reală și punctuală a raționamentului deciziei instanței de apel, conduce la concluzia că recurentul nu a oferit Curții Supreme de Justiție argumente corespunzătoare pentru analiza legalității deciziei instanței de apel. Aceeași interpretare a fost consacrată și în jurisprudența recentă a Curții Supreme de Justiție (a se vedea încheierea nr. 2ra- 183/25 din 6 august 2025).

În speță, principala critică formulată de recurentă constă în susținerea că demersurile presupus abuzive ale pârâtului – formularea unei plângeri penale și contestarea rezultatelor licitației – i-ar fi cauzat prejudicii morale, fiind întrunite, 4 în opinia sa, condițiile angajării răspunderii civile delictuale, conform art. 1998 și art. 2019 alin. (1) Cod civil. Or, instanțele inferioare au analizat complet și obiectiv probatoriul administrat în cauză și au reținut, în mod corect, că faptele imputate pârâtului – în special exercitarea dreptului de a contesta licitația sau de a sesiza organele de urmărire penală – nu pot fi calificate drept fapte ilicite, întrucât se încadrează în limitele prerogativelor legale conferite de Legea insolvabilității și de Constituție.

Potrivit art. 442 alin. (2) din Cod de procedură civilă, instanța de recurs este ținută de modul în care instanțele inferioare au apreciat probele, cu excepția cazului în care se invocă temeinic art. 432 alin. (1) lit. e), respectiv când hotărârea este arbitrară ori se bazează pe o apreciere vădit nerezonabilă a probelor.

În cauză, recursul nu invocă în mod expres temeiul prevăzut de art. 432 alin. (1) lit. e) din Cod de procedură civilă, iar din conținutul cererii nu rezultă o critică pertinentă privind caracterul arbitrar sau vădit nerezonabil al evaluării probelor efectuate de instanțele anterioare.

În concluzie Curtea Supremă de Justiție consideră că recursul administratorului autorizat Zinaida Druguș este vădit neîntemeiat, prin urmare inadmisibil, din motiv că repetă conținutul cererii de apel, fără a aduce critici serioase deciziei instanței de apel.

În conformitate cu art. 431 alin. (1) și (2), art. 433 alin. (1) lit. f) și art. 440 alin. (1) și (2) din Codul de procedură civilă. COMPLETUL, CU UNANIMITATE DE VOTURI, Consideră inadmisibil recursul declarat de administratorul autorizat Zinaida Druguș. Încheierea este irevocabilă. Președinte, judecător Stela Procopciuc Judecători Ion Munteanu Gheorghe Stratulat 5