2ra-183/25 — incasarea indemnizatiei unice de concediere si penalitatii de intarziere din cauza neachitarii la timp a indemnizatiei unice
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- incasarea indemnizatiei unice de concediere si penalitatii de intarziere din cauza neachitarii la timp a indemnizatiei unice
- Temei legal
- Reluarea automata a continutului cererii de apel in cererea de recurs duce la concluzia ca recurentul nu a oferit Curtii Supreme de Justitie argumente corespunzatoare pentru analiza legalitatii deciziei instantei de apel, motiv pentru care recursul este vadit neintemeiat
2ra-183/25 — incasarea indemnizatiei unice de concediere si penalitatii de intarziere din cauza neachitarii la timp a indemnizatiei unice (Curtea Supremă de Justiție, 2025)
Î N C H E I E R E
privind inadmisibilitatea recursului
în cauza civilă
Sergiu Popușoi împotriva Ministerului Apărării Republicii Moldova și
Regimentului de Stat Major „General Nicolae Petrică”, intervenienți
accesorii Ministerul Finanțelor al Republicii Moldova și Inspectoratul de
Stat al Muncii
(încasarea indemnizației unice de concediere și penalității de întârziere din
cauza neachitării la timp a indemnizației unice)
împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 8 octombrie 2024
(cererea nr: 2ra-183/25
Nr. PIGD 2-23142117-01-2ra-04042025)
Reluarea automată a conținutului cererii de apel în cererea de recurs duce la
concluzia că recurentul nu a oferit Curții Supreme de Justiție argumente
corespunzătoare pentru analiza legalității deciziei instanței de apel, motiv pentru
care recursul este vădit neîntemeiat.
Judecătoria Chișinău, sediul Centru - jud. Andrei Ojoga
Curtea de Apel Chișinău - jud. Pulbere R., Dulghieru D., Gonciar E.
6 august 2025
Textul corespunde originalului
Studiind în lipsa părților recursul declarat de Sergiu Popușoi,
Curtea Supremă de Justiție, în completul compus din:
Stela Procopciuc, Președinte,
Ion Munteanu,
Gheorghe Stratulat, judecători,
constată următoarele:
ÎN FAPT
La 4 octombrie 2023, Sergiu Popușoi a depus o cerere de chemare în
judecată împotriva Ministerului Apărării Republicii Moldova și Regimentului de
Stat Major „General Nicolae Petrică”, intervenienți accesorii Ministerul Finanțelor
al Republicii Moldova și Inspectoratul de Stat al Muncii privind încasarea
indemnizației unice de concediere și penalității de întârziere. Prin aceasta a
solicitat încasarea de la Ministerului Apărării indemnizația unică de concediere în
valoare de 14 solde lunare și încasarea penalității de 0.3% pentru fiecare zi de
întârziere a achitării indemnizației calculată începând cu 13 iulie 2023 și până la
data achitării indemnizației unice menționate.
În motivarea soluției a indicat că vechimea de serviciu militar constituia 22
ani 11 luni și 15 zile care îi acorda dreptul la indemnizația unică bănească de 14
solde lunare.
După eliberare s-a adresat verbal Regimentului de Stat Major pentru
achitarea indemnizației dar a fost informat că Regimentul a perfectat actele
necesare și a înaintat demers Ministerului Apărării în vederea alocării surselor
financiare. Peste 2 luni din data concedierii s-a adresat cu cerere prealabilă
Ministerului Apărării prin care a solicitat calcularea și achitarea indemnizației
unice și penalității pentru fiecare zi de întârziere. Drept răspuns, Direcția
managementul resurselor a informat că Ministerul Apărării întreprinde măsurile
necesare în acest sens și s-a adresat Ministerului Finanțelor cu propunerea de
rectificare a Legii bugetului de stat.
În motivarea acțiunii sale, reclamantul a făcut referire la art. 19, 35 alin. (3)
lit. a) sau m) din Legea cu privire la statutul militarilor 165/2005, art. 10 alin. (2),
art. 330, 348, 349, 353, 354, 355, 356 din Codul muncii.
La 31 octombrie 2023 reclamantul a depus o cerere de concretizare în care
a indicat că la 30 octombrie 2023 Ministerul Apărării a achitat indemnizația unică
de concediere de 14 solde lunare în valoare de 242 925,76 lei. Cu toate acestea, în
continuare, reclamantul și-a menținut pretenția de încasare a penalității în mărime
de 79 436,72 lei.
1
POZIȚIA PRIMEI INSTANȚE
Prin hotărârea Judecătoriei Chișinău sediul Centru din 13 februarie 2024
cererea de chemare în judecată a fost respinsă.
EXERCITAREA CĂII DE ATAC ÎN ORDINE DE APEL
La 15 februarie 2024, Popușoi Sergiu a depus o cerere de apel prin care a
solicitat casarea integrală a hotărârii din 13 februarie 2024 și admiterea integrală a
acțiunii în modul concretizat.
POZIȚIA INSTANȚEI DE APEL
Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 8 octombrie 2024 s-a respins apelul
declarat de Sergiu Popușoi și s-a menținut hotărârea din 13 februarie 2024.
În motivarea soluției sale, instanța de apel a constatat că achitarea
indemnizației către Sergiu Popușoi a fost în imposibilitate de a fi executată, din
motivul lipsei resurselor financiare în bugetul Ministerului Apărării, care în acest
sens a întreprins toate măsurile necesare pentru a solicita fonduri suplimentare de
la Ministerul Finanțelor prin modificarea Legii bugetului de stat pentru anul 2023.
La fel, instanța de apel a luat în considerațiune că lipsa temporară a
mijloacelor financiare nu poate fi imputată Ministerului Apărării, fiind cauzată de
factori ce nu au ținut de voința angajatorului, la caz neputând fi calculate
penalitățile de 0,3% din suma neplătită în termen.
Astfel, Curtea de Apel Chișinău a remarcat că în urma pronunțării asupra
tuturor aspectelor juridice și făcând trimitere atât la probele administrat, cât și la
dispozițiile legale aplicabile la caz, soluția dată de instanța de fond este corectă.
EXERCITAREA CĂII DE ATAC ÎN ORDINE DE RECURS
La 4 aprilie 2025, Sergiu Popușoi a depus cerere de recurs împotriva
deciziei Curții de Apel Centru din 8 octombrie 2024 prin care a solicitat casarea
hotărârii primei instanțe și a deciziei instanței de apel și emiterea unei decizii de
admitere integrală a cererii de chemare în judecată în sensul concretizat.
În susținerea recursului său, Sergiu Popușoi a indicat că nu este de acord cu
decizia instanței de apel și consideră că instanța a încălcat normele de drept
material și a interpretat eronat legea.
Recurentul a indicat că normele Codului muncii nu prevăd că penalitatea
pentru neachitarea în termenul legal a îndemnizației de concediere poate să nu fie
calculată și încasată în caz dacă angajatorul a întreprins măsuri pentru a obține
rectificarea bugetului. Astfel, decizia instanței de apel ar contraveni prevederilor
Codului muncii și ar leza dreptul recurentului la trai decent.
2
Suplimentar, recurentul indică că instanțele inferioare nu au verificat de ce
angajatorul nu a redistribuit bani alocați la alte articole pentru achitarea prioritară
a cheltuielilor de personal, inclusiv a indemnizațiilor de concediere.
Recurentul mai susține că instanțele inferioare nu și-au motivat
corespunzător actele de dispoziție.
LEGISLAȚIA RELEVANTĂ
Art. 431 alin. (1), (2) din Codul de procedură civilă stabilește că:
„(1) Examinarea recursului împotriva deciziilor instanțelor de apel ține de
competența Curții Supreme de Justiție.
(2) Asupra admisibilității recursului decide un complet din 3 judecători”.
Art. 434 alin. (1) din Codul de procedură civilă stabilește că:
„(1) Recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii
sau a deciziei integrale, dacă legea nu prevede altfel”.
Art. 442 alin. (1) și (2) din Codul de procedură civilă stabilește că:
„(1) Judecând recursul declarat împotriva deciziei date în apel, instanța
verifică, în limitele invocate în recurs, legalitatea hotărârii contestate prin
prisma temeiurilor prevăzute la art. 432. Instanța invocă, din oficiu,
neatragerea în proces a persoanelor ale căror drepturi sunt lezate prin
hotărâre.
(2) În recurs nu pot fi administrate noi probe, cu excepția celor care dovedesc
cheltuielile de judecată și despăgubirile menționate la art. 372 alin. (3).
Aprecierea probelor dată de prima instanță și de instanța de apel este
obligatorie pentru instanța de recurs, cu excepția cazului în care se invocă
temeinic art. 432 alin. (1) lit. e) sau în care Curtea Supremă de Justiție
examinează cauza după trimitere la rejudecare. La examinarea recursului,
prevederile art. 372 se aplică în mod corespunzător”.
Art. 433 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură civilă prevede următoarele:
„(1) Cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care: f) recursul
este vădit neîntemeiat”.
Art. 440 alin. (1), (2) din Codul de procedură civilă indică că:
„(1) În cazul în care se constată existența unuia dintre temeiurile prevăzute la
art. 433, completul din 3 judecători, printr-o încheiere irevocabilă adoptată în
lipsa părților, declară recursul inadmisibil.
(2) Încheierea privind inadmisibilitatea recursului, care conține sumar faptele
cauzei, motivele și temeiul inadmisibilității, se publică pe pagina web oficială
a Curții Supreme de Justiție și se expediază părților”.
3
MOTIVAREA INSTANȚEI
Sub aspectul termenului de declarare a recursului, Completul de judecată
menționează că, Curtea de Apel Chișinău a pronunțat dispozitivul deciziei în
ședință publică la 8 octombrie 2024 (f.d. 114).
Decizia integrală a Curții de Apel Chișinău a fost recepționată de recurentul
Sergiu Popușoi la 7 februarie 2025 (f.d. 125).
Recurentul Sergiu Popușoi a depus la Curtea Supremă de Justiție cererea de
recurs la 4 aprilie 2025, motiv pentru care se consideră depus în termenul stabilit
de art. 434 din Codul de procedură civilă.
Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție atrage atenția, în
principal, că prevederile Codului de procedură civilă indică nu doar asupra
caracterului nedevolutiv al recursului, dar și asupra unui standard de seriozitate a
din perspectiva invocării unor veritabile și esențiale încălcări de drept procedural
și material, capabile să răstoarne deciziile instanțelor de apel contestate.
Astfel, pentru a trece testul de admisibilitate, cererile de recurs trebuie să
conțină o motivare convingătoare și întemeiată și raportată la decizia instanței de
apel.
Este adevărat că situația în care recursul reproduce cererea de chemare în
judecată este diferită de cea în care recursul reproduce identic conținutul cererea
de apel. A doua situație poate crea iluzia unei critici, dar care este superficială dacă
nu este raportată explicit la considerentele decizii instanței de apel atacate.
Instanța de recurs observă că temeiurile de casare sau modificare a unei
hotărâri judecătorești (art. 386-388 din Codul de procedură civilă) sunt diferite de
temeiurile recursului (art. 432 din Codul de procedură civilă). Așadar, este firesc
ca și conținutul cererilor de apel și de recurs să fie diferite. În caz contrar,
recurentul nu aduce elemente noi, ci doar repetă poziții anterioare, eventual
„anticipând” critica față de o decizie care încă nu este emisă.
O astfel de conduită procesuală – reluarea automată a conținutului cererii
de apel în cererea de recurs – duce la concluzia că recurentul nu a oferit Curții
Supreme de Justiție argumente corespunzătoare pentru analiza legalității deciziei
instanței de apel.
Principala problematică ridicată de recurent se referă la faptul că acesta
consideră că penalitatea legală reglementată la art. 330 alin. (2) din Codul muncii
se calculează în mod automat pentru simplul fapt al întârzierii și nu ar trebui
verificată vinovăția angajatorului în reținerea plăților.
Potrivit pct. 27 din Decizia Curții Constituționale nr. 35 din 23 martie 2020,
„ține de competența instanței să constate, în cazul examinării litigiilor de muncă,
dacă angajatorul nu și-a executat obligațiile prevăzute de lege și de contractul
individual de muncă dintr-un motiv care nu-i poate fi imputat, faptele respective
4
fiind constatate în fiecare caz aparte, reieșind din circumstanțele de fapt și probele
prezentate de angajator”.
Astfel, instanțele inferioare nu doar că au fost în drept, dar au fost obligate
să examineze vinovăția angajatorului pentru a aprecia dacă penalitatea este sau nu
datorată. A critica această abordare echivalează, în esență, cu a critica faptul că
instanțele și-au exercitat atribuțiile legale – ceea ce denotă un recurs vădit
neîntemeiat.
Potrivit art. 442 alin. (2) CPC, instanța de recurs este ținută de modul în
care au fost apreciate probele de instanțele inferioare, cu excepția situației în care
se invocă temeinic art. 432 alin. (1) lit. e) – hotărârea sau decizia este arbitrară ori
se bazează în mod determinant pe aprecierea vădit nerezonabilă a probelor.
În speță, recurentul nu a indicat expres art. 432 alin. (1) lit. e) din Codul de
procedură civilă ca temei de recurs, nici din conținutul cererii de recurs nu rezultă
o argumentare privind aprecierea arbitrară sau vădit nerezonabilă a probelor.
În schimb, recurentul contestă concluziile instanței în baza unei interpretări
personale a legii, fără a combate analiza probatorie efectuată de instanță. Aceasta
înseamnă că nu sunt întrunite condițiile legale pentru a permite Curții Supreme de
Justiție să reanalizeze probele, iar critica rămâne una de dezacord cu soluția
pronunțată.
În concluzie Curtea Supremă de Justiție consideră că recursul lui Sergiu
Popușoi este vădit neîntemeiat, prin urmare inadmisibil, din motiv că repetă
conținutul cererii de apel, fără a aduce critici serioase deciziei instanței de apel.
În conformitate cu art. 431 alin. (1) și (2), art. 433 alin. (1) lit. f) și art. 440
alin. (1) și (2) din Codul de procedură civilă.
COMPLETUL, CU UNANIMITATE DE VOTURI,
Consideră inadmisibil recursul lui Sergiu Popușoi.
Încheierea este irevocabilă.
Președinte Stela Procopciuc
Judecători Ion Munteanu
Gheorghe Stratulat
5