ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 366/2004

Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 8 din 10 iulie 2003, Curtea de Apel Iași a respins, ca nefondată, plângerea promovată de petenta B.S., împotriva Ordonanței nr. 71/2002 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași, prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărirea penală a învinuitei pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 246 C. pen. și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ în cuantum de 4.000.000 lei. A fost obligată petenta să plătească statului suma de 200.000 lei cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut în fapt, următoarele: La data de 18 martie 2003 s-a înregistrat pe rolul Curții de Apel Iași plângerea formulată de petenta B.S.

împotriva Ordonanței nr. 71/2002 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitei B.S. pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ, în cuantum de 4.000.000 lei. În motivarea plângerii, petenta a susținut că soluția pronunțată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași, precum și cea a Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție prin care i-a fost respinsă plângerea promovată împotriva soluției de scoatere de sub urmărire penală sunt nelegale, deoarece incriminarea prevederilor art. 246 C. pen., are ca subiect activ „un funcționar public” sau „alt funcționar”, iar notarul public, deși desfășoară o activitate de interes public, nu este funcționar public și nici funcționar.

A mai arătat că notarul public nu se află în nici un raport de subordonare cu vreo entitate juridică la care să fie încadrat în muncă, el fiind liber profesionist, autonom, nu se supune decât regulilor deontologice ale profesiei sale, nefiind subordonat ierarhic. De asemenea, petenta a mai susținut că notarul public, în activitatea sa nu poate fi tras la răspundere pentru nici o infracțiune de serviciu, deoarece o atare infracțiune presupune ca situație premisă, existența unui serviciu, în cadrul căruia funcționarul își exercită atribuțiile. Nefiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii cu privire la care a fost cercetată datorită lipsei calității de subiect activ, în sensul cerințelor legii penale, petenta a arătat că soluția corectă era de scoatere de sub urmărire penală în baza art. 11 pct. 1 lit. b), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc.

pen. Petenta a mai susținut că nici latura subiectivă a infracțiunii specificate nu este realizată, deoarece în momentul autentificării contractului de vânzare – cumpărare nr. 7047/2002 pe baza cărții de identitate ce i-a fost prezentată, i s-a creat convingerea că vânzătoarea este adevăratul proprietar. Fiind vorba de inducerea sa în eroare prin prezentarea unui act de identitate contrafăcut, petenta a susținut că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 51 C. pen., referitoare la eroarea de fapt care înlătură caracterul penal al faptei. S-a solicitat reaprecierea materialului probator administrat, admiterea plângerii, promovate și scoaterea sa de sub urmărire penală, în baza art. 10 alin. (1) lit. d) sau art. 10 alin. (1) lit. e) C. proc.

pen. Prima instanță, a reținut că din actele și lucrările dosarului, rezultă că soluția dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași este legală și temeinică și urmează să fie menținută. În motivarea hotărârii s-a arătat că potrivit art. 3 din Legea nr. 36/1995 privind notarii publici și activitatea notarială, notarul public este investit să îndeplinească un serviciu de interes public și are statutul unei funcții anume, încât rezultă că înscrisul întocmit și autentificat de un birou notarial este un înscris oficial, în sensul legii penale, iar notarul are calitatea de funcționar, potrivit dispozițiilor art. 147 C. pen. Pe cale de consecință, condiția ca subiectul activ al infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen., să fie „funcționarul” este îndeplinită și în cazul notarului public.

În ce privește susținerea petentei referitoare la faptul că în cauză nu ar fi întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen., sub aspectul laturii subiective, s-a reținut că, titlul de proprietate trebuia prezentat de proprietar în original, iar acesta, încălcându-și aceste obligații, a trecut la tehnoredactarea contractului de vânzare - cumpărare a unui apartament, cu toate că pretinsa proprietară i-a prezentat doar copii xerox după titlul de proprietate și cartea sa de identitate, care era contrafăcută, înlesnind astfel numitei B.A.P. să vândă apartamentul proprietatea verișoarei sale B.O.C. În considerente s-a mai arătat că, dacă petenta ar fi stăruit ca pretinsa proprietară să prezinte contractul în original, respectiv titlul său de proprietate, actul nu s-ar fi încheiat.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petiționara B.S., criticând-o sub următoarele aspecte: - s-a reținut greșit de instanță și de organul de urmărire penală că în cauză ar exista o faptă de abuz în serviciu. - s-a apreciat în mod eronat că notarul public ar avea calitatea de „funcționar”, în sensul art. 147 C. pen. - s-a reținut greșit că s-ar fi tehnoredactat contractul de vânzare cumpărare, cu toate că pretinsa proprietară a prezentat doar copii xerox, când de fapt, aceasta a prezentat un act de identitate care avea toate aparențele unui original, care ulterior, s-a dovedit a fi fost falsificat și o copie legalizată după titlul de proprietate, acte care împreună cu extrasul de carte funciară făceau dovada identității între proprietar și cel care dorea să înstrăineze.

- sub aspectul laturii subiective a infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, fapta reținută nu a fost săvârșită cu intenție, deoarece notarul nu putea să prevadă că pretinsul proprietar care a prezentat un act de identitate ce corespundea înfățișării fizice cu poza din act și al cărui nume corespundea cu cel al proprietarului din titlul de proprietate și extrasul de carte funciară, nu este în realitate adevăratul proprietar și prin aceasta să prejudicieze pe adevăratul proprietar. Instanța a dat o interpretare eronată probelor dosarelor și în consecință, a apreciat greșit că în cauză nu se poate invoca eroarea de fapt atâta timp cât s-au îndeplinit în mod superficial și defectuos atribuțiile de serviciu, deși notarul, ca orice persoană poate fi indus în eroare printr-un fals privind identitatea.

Recursul declarat nu este fondat, pentru considerentele ce urmează. Potrivit art. 246 C. proc. pen., infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor se înțelege fapta funcționarului public care în exercițiul atribuțiilor sale de serviciu, cu știință, nu îndeplinește un act sau îl îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o vătămare intereselor legale ale unei persoane. Prevederile art. 145 C. pen., precizează termenul de „public” prin aceasta înțelegându-se tot ceea ce privește autoritățile publice, instituțiile publice, instituțiile sau alte persoane juridice de interes public, administrarea bunurilor proprietate publică, serviciile de interes public, precum și bunurile de orice fel care, potrivit legii, sunt de interes public.

Pe de altă parte art. 147 C. pen., lămurește înțelesul temeiurilor de „funcționar public” și „funcționar”, arătând că, prin „funcționar public” se înțelege orice persoană care exercită permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent cum a fost investită, o însărcinare de orice natură, retribuită sau nu, în serviciul unei unități din cele la care se referă art. 145 C. pen., iar prin „funcționar” se înțelege oricare dintre aceste persoane, precum și orice salariat care exercită o însărcinare în serviciul unei alte persoane juridice decât cele arătate. Din coroborarea acestor dispoziții legale, rezultă că legiuitorul a stabilit înțelesul termenului „public” și în raport de ceea ce se referă la „serviciile de interes public”.

Or, potrivit dispozițiilor art. 3 din Legea nr. 36/1995 privind notarii publici și activitatea notarială, notarul public este investit să îndeplinească un serviciu de interes public și are statutul unei funcții anume. În consecință, înscrisul întocmit și autentificat de un birou notarial este un înscris oficial, în sensul legii penale, iar notarul public are calitatea de funcționar, potrivit dispozițiilor art. 147 C. pen. Așa fiind, condiția ca subiectul activ al infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen., să fie „funcționar” este îndeplinită și în cazul notarului public. În ce privește critica formulată de petentă referitoare la faptul că în cauză nu ar fi întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen., este nefondată.

Verificând actele și lucrările dosarului, se constată că la data de 12 decembrie 2000 petenta B.S. a întocmit și autentificat contractul de vânzare – cumpărare nr. 7047 din 12 decembrie 2000 îndeplinindu-și în mod defectuos atribuțiile de serviciu. Astfel cum prevăd dispozițiile art. 70 alin. (1) din Ordinul Ministrului Justiției nr. 710/C/1995 în cazul actelor de transmisiuni sau constituire de drepturi reale imobiliare, notarul public va verifica situația proprietății și sarcinile bunurilor, pretinzând înstrăinătorului prezentarea titlurilor de proprietate și a altor documente administrative. În conformitate cu dispozițiile art. 50 lit. a) din Legea nr. 36/1995, părțile participante la actul notarial se identifică prin acte de identitate sau legitimații oficiale, prevăzute cu semnătură, ștampilă și fotografia posesorului.

Contrar dispozițiilor legale sus–menționate, petenta a procedat la tehnoredactarea contractului de vânzare – cumpărare a unui apartament cu toate că pretinsa proprietară i-a prezentat doar copii xerox după titlul de proprietate și cartea ei de identitate, care era contrafăcută, înlesnind astfel numitei B.A.P. să vândă apartamentul proprietatea verișoarei sale B.O.C. Așadar, dacă petenta i-ar fi solicitat pretinsei proprietare să prezinte contractul în original, respectiv titlul său de proprietate, actul nu s-ar fi încheiat. Or, prin această faptă, au fost lezate interesele legale ale adevăratului proprietar, așa încât, se constată că în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen.

Cum din materialul probator administrat în cauză, rezultă că petenta și-a îndeplinit în mod superficial și defectuos atribuțiile de serviciu care-i reveneau, astfel că aceasta nu poate invoca în apărarea sa eroarea de fapt, prevăzută de art. 51 C. pen., ca o cauză care înlătură caracterul penal al faptei. Pe cale de consecință, se constată că soluția de scoatere de sub urmărire penală a învinuitei B.S. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen. și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ, dată prin Ordonanța nr. 71/P/2002 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași și menținută de prima instanță este temeinică și legală, neexistând temeiuri pentru achitarea petentei, în sensul în care a solicitat.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează ca recursul declarat de petiționara B.S. să fie respins, ca nefondat. În temeiurile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta petiționară urmează să fie obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționara B.S. împotriva sentinței penale nr. 8 din 10 iulie 2003 a Curții de Apel Iași. Obligă pe recurenta petiționară la plata sumei de 500.000 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 21 ianuarie 2004.