ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 84/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Tribunalul București, secția

a VI-a comercială, prin sentința comercială nr. 1476 din 4 februarie 2003, a

respins acțiunea formulată de către reclamanta SC R. SA cu sediul în Caracal

județul Olt împotriva pârâtei A.R. ȘI A.P.S. cu sediul în București, ca

prematură.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de fond, la termenul din 28 ianuarie 2003, a invocat din oficiu

excepția prematurității introducerii acțiunii, pe considerentul că, potrivit

dispozițiilor art. 720

1

C. proc. civ., data convocării pentru

conciliere nu se va fixa mai devreme de 15 zile de la data primirii actelor

comunicate de reclamant, iar potrivit art. 5, reclamantul este obligat să facă

dovada convocării la conciliere a pârâtului, ulterior după expirarea termenului

de 30 de zile să înregistreze cererea introductivă la instanță, aceste termene

nefiind respectate.

Curtea de Apel București, secția

a VI-a comercială, prin decizia comercială nr. 1005 din 10 iunie 2003, a admis

recursul declarat de recurenta SC R. SA Caracal împotriva sentinței comerciale nr.

1476 din 4 februarie 2003 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială,

în contradictoriu cu intimata A.P. ȘI A.P.S., a casat hotărârea atacată și a

trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, cu motivarea că, analizând

actele existente la dosar, recurenta a respectat dispozițiile art. 720

1

C. proc. civ., privind încercarea soluționării litigiului prin conciliere

directă cu intimata, însă intimata nu a dat curs cererii de conciliere directă.

În fond după casare,

Tribunalul București, secția a VI-a comercială, prin sentința comercială nr.

1773 din 5 februarie 2004, a admis acțiunea formulată de reclamanta SC R. SA

Caracal în contradictoriu cu pârâta A.P.A.P.S., în sensul că a obligat pârâta

să plătească reclamantei suma de 1.026.607.200 lei reprezentând cota de 60 %

din ratele achitate la contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 129 din 17

aprilie 1995 și suma de 385.227.700 lei dobândă legală, precum și cheltuieli de

judecată.

Rejudecând cauza, instanța

de fond, prin încheierea de la 15 decembrie 2003, a respins excepția

prescripției dreptului la acțiune. De asemenea, a reținut că părțile au

încheiat contractele de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 129 din 17 aprilie

1995 și 737 din 22 decembrie 1995, având ca obiect vânzarea-cumpărarea de

acțiuni reprezentând 40 % și 30 % din capitalul social al SC R. SA Caracal,

prețul fiind achitat integral.

În aceste împrejurări pârâta

nejustificat a refuzat restituirea cotei de 60 % din prețul achitat pentru

contractul nr. 129/1995, încălcând dispozițiile art. 8 alin. (2) din Legea nr. 55/1995

și dispozițiile art. 36 alin. (2) din O.U.G. nr. 88/1997, care a menținut

sistemul de facilități instituit prin legea abrogată, pentru conturile

încheiate până la data intrării în vigoare a ordonanței.

Curtea de Apel București, secția

a VI-a comercială, prin decizia comercială nr. 366 din 28 iunie 2004, a admis

apelul formulat de apelanta A.P.A.P.S. împotriva sentinței nr. 1773 din 05

februarie 2004 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială, în sensul că

a admis excepția prescrierii dreptului la acțiune și a respins acțiunea ca

prescrisă.

Pentru a decide astfel,

instanța de apel, în principal a stabilit că sunt incidente dispozițiile

speciale care reglementează prescripția dreptului material la acțiune, deoarece

potrivit art. 32 din 28 din O.U.G. nr. 88/1997 așa cum a fost modificat și

completat prin Legea nr,99/1999, termenul de prescripție pentru introducerea

cererii prin care se valorifică un drept conferit prin O.U.G. nr. 88/1997 este

de 3 luni de la data termenului scadent.

Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția comercială, prin decizie nr. 1717 din 11 martie 2005, a admis

recursul declarat de reclamanta SC R. SA Caracal împotriva deciziei nr. 366 din

28 februarie 2004 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, pe care

a casat-o și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, cu motivarea că

din verificarea celor două încheieri din data de 14 iunie 2004 și 28 iunie 2004

ale instanței de apel s-a constatat că nu au fost semnate de un judecător. Deoarece

dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 14 iunie 2004, fiind

consemnate în încheierea de ședință de la acea dată și care constituie parte

integrantă din decizie, din perspectiva principiilor care guvernează procesul

civil, lipsa semnăturii judecătorului reprezintă un element esențial, care

atrage nulitatea hotărârii.

Curtea de Apel București, secția

a VI-a comercială, prin decizia comercială nr. 131 din 15 martie 2006, a admis

apelul formulat de apelanta A.V.A.S. BUCUREȘTI împotriva sentinței comerciale nr.

1773 din 5 februarie 2004 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială, a

schimbat în tot sentința atacată, în sensul că a respins excepția prescripției

dreptului material la acțiune invocată de pârâta apelantă ca neîntemeiată.

De asemenea, a fost respinsă,

ca neîntemeiată, acțiunea reclamantei.

În fundamentarea acestei

soluții s-a reținut că potrivit art. 32

28

din Legea nr. 99/1999 prin

care s-a modificat O.U.G. nr. 88/1997 privind privatizarea societăților

comerciale, termenul de prescripție pentru introducerea cererii prin care se

atacă o operațiune sau un act prevăzut în ordonanță, ori se valorifică un drept

conferit de aceasta este de 3 luni de la data la care a cunoscut sau trebuia să

cunoască existența operațiunii sau actul atacat ori de la data nașterii

dreptului.

Reclamanta nu beneficiază de

dispozițiile O.U.G. nr. 88/1997, încât prin acțiunea formulată nu valorifică un

drept conferit de acest act normativ. În speță este aplicabil termenul general

de prescripție extinctivă de 3 ani prevăzut de Decretul nr. 167/1958, care, în

raport de obiectul cererii de chemare în judecată și anume, restituirea sumelor

datorate de pârâtă pentru perioada 1999 - 2001 și data formulării acțiunii 24

decembrie 2002 (data plicului poștal) nu este împlinit.

Acțiunea formulată de

reclamantă nu este întemeiată, aceasta neputând solicita restituirea sumei

reprezentând cota de 60 % din ratele achitate pentru contractul de

vânzare-cumpărare acțiuni nr. 129 din 17 aprilie 1995 pentru perioada 1999 - 2001,

întrucât reclamanta a beneficiat de aceste facilități acordate societăților

privatizate prin art. 8 din Legea nr. 55/1995 doar până la intrarea în vigoare

a O.U.G. nr. 59/1997, neîncadrându-se printre excepțiile prevăzute de art. 4 alin.

(2) din O.U.G. nr. 59/1997 sau art. 36 alin. (2) din O.U.G. nr. 88/1997.

Împotriva deciziei

comerciale nr. 131 din 15 martie 2006 pronunțată de Curtea de Apel București, secția

a VI-a comercială, a promovat recurs reclamanta SC R. SA Caracal, care a

criticat această hotărâre pentru nelegalitate, solicitând admiterea recursului,

modificarea deciziei atacate în sensul admiterii acțiunii și obligării

intimatei pârâte A.V.A.S. la plata sumei de 1.026.607.200 Rol, reprezentând

cota de 60 % din ratele achitate pentru contractul de vânzare-cumpărare acțiuni

nr. 129 din 17 aprilie 1995, pentru perioada 1999 - 2002, precum și la plata

dobânzii legale în sumă de 385.227.700 Rol, fiind invocat ca temei de drept al

cererii de recurs dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă A.V.A.S.

București a depus întâmpinare, motivată în fapt și în drept, prin care a cerut

respingerea recursului.

Înalta Curte, analizând

materialul probator administrat în cauză, în raport de criticile formulate în

cererea de recurs, constată că acestea sunt neîntemeiate, urmând a respinge, ca

nefondat, recursul reclamantei SC R. SA Caracal pentru următoarele considerente.

Este de necontestat că

reclamanta SC R. SA Caracal, prin cererea de chemare în judecată a solicitat

obligarea pârâtei A.P.A.P.S. București la restituirea sumei de 1.026.607.200

lei reprezentând cota de 60% din ratele achitate la contractul de

vânzare-cumpărare acțiuni nr. 129 din 17 aprilie 1995 pentru perioada 1999 - 2001

precum și dobânda legală de 35 % pe an în sumă de 385.227.700 lei, calculată la

nivelul taxei scontului B.N.R., considerând că sunt aplicabile prevederile art.

8 din Legea nr. 55/1995 și reglementările cuprinse în H.G. nr. 100/1996, O.U.G.

nr. 37/1997, O.U.G. nr. 88/1997, și ordinele Ministrului Privatizării nr. 71 și

109/1998.

Din verificarea întregii

documentații, apare cât se poate de evident că privatizarea SC R. SA a fost

efectuată sub imperiul Legii nr. 58/1991 și Legii nr. 77/1994, iar facilitatea

solicitată de acordare a cotei de până la 60 % din sumele achitate de

cumpărător, conform contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 129 din 17

aprilie 1995 nu se justifică.

Contractul de

vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 129 din 14 aprilie 1995 a fost încheiat între

F.P.S. în calitate de vânzător și Asociația R. Programul acțiunilor

salariaților cu sediul social în Caracal, fiind stabilite explicit toate

drepturile și obligațiile asumate reciproc de părți.

Este unanim admis, atât de

doctrină cât și de practica judiciară că facilitatea cotei de 60 %, care se

lasă la dispoziția societății comerciale privatizate, a fost instituită prin art.

8 din Legea nr. 55/1995 alin. (1) și (2). Acest articol a fost modificat și

completat prin O.U.G. nr. 37/1997, sub aspectul destinației sumei, fără ca

reglementarea în sine a facilității și a beneficiarilor să suporte modificări.

Potrivit art. 8 din Legea nr.

55/1995, atât în forma inițială, cât și în cea modificată din sumele cuvenite

F.P.S. și încasate efectiv, pentru acțiunile vândute se lasă, cu titlu gratuit,

la dispoziția societății comerciale privatizate o cotă de 60 %, prevedere care

se aplică și în cazul societăților comerciale privatizate până la data intrării

în vigoare a prezentei legi, dar numai în ceea ce privește acele rate de rambursare

a creditului acordat prin contractul încheiat cu F.P.S.-ul, care devin

exigibile după această dată.

Art. 8 din Legea nr. 88/1997

a fost abrogat expres prin art. 5 din O.U.G. nr. 59/1997, privind destinația

sumelor încasate de F.P.S. în cadrul procesului de privatizare a societăților

la care statul este acționar, iar Legea nr. 55/1995, în întregul ei, a fost

abrogată prin art. 44 din O.U.G. nr. 88/1997, privind privatizarea societăților

comerciale.

Acest ultim act normativ,

prin art. 36 alin. (2) (normă tranzitorie) dispune că sistemul de facilități,

privind sumele care se lasă cu titlu gratuit la dispoziția societăților

comerciale privatizate, potrivit Legii nr. 55/1995, cu modificările ulterioare,

se aplică numai pentru contractele care au fost încheiate până la data intrării

în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.

Prin urmare, norma

tranzitorie are în vedere, ca obiect al facilității, numai contractele de

privatizare încheiate sub imperiul Legii nr. 55/1995 și ea este concordantă cu

dispoziția art. 4 alin. (2) din Legea nr. 59/1997, de asemenea, tranzitorie,

care stipula ca sumele aferente ratelor devenite scadente după intrarea în

vigoare a prezentei ordonanțe de urgență (respectiv, 6 octombrie 1997 s.n.

E.C.) urmează regimul stabilit de reglementările legale în vigoare în momentul

semnării de către F.P.S. a respectivelor contracte de vânzare a acțiunilor/ părților

sociale.

Din perspectiva evoluției

legislative, rezultă neîndoios că reclamanta a încheiat contractul nr. 129 de

vânzare-cumpărare de acțiuni cu F.P.S., la data de 17 aprilie 1995, anterior

intrării în vigoare a Legii nr. 55/1995 și numai contractele încheiate și

guvernate de reglementările cuprinse în Legea nr. 55/1995 fac obiectul

facilităților instituite de acest act normativ prin art. 8, ulterior abrogat

prin O.U.G. nr. 59/1997.

În contextul expus anterior,

își găsește aplicabilitatea cel mai important principiu de rezolvare a

problemelor ridicate de acțiunea în timp a legilor civile, care este principiul

nerectroactivității. Acest principiu este expres consacrat în art. 1 C. civ.,

în următorii termeni: „Legea dispune numai pentru viitor, ea n-are putere

retroactivă”. Doctrina juridică a definit principiul nerectroactivității legii

civile ca fiind regula juridică potrivit căreia o lege civilă se aplică numai

situațiilor ce se ivesc în practică după adoptarea ei, iar nu și situațiilor

anterioare, trecute, adică trecutul scapă legii civile noi. Legea civilă nouă

nu reglementează raporturile juridice născute, modificate sau stinse înainte de

intrarea ei în vigoare, facto praeterita. Ca o consecință firească a

principiului neretroactivității există principiul aplicării imediate a legii

civile noi, potrivit cu care, de îndată ce a fost adoptată, legea nouă se

aplică tuturor situațiilor ivite după intrarea ei în vigoare, excluzând

aplicarea legii vechi. În același sens sunt și dispozițiile cuprinse în art. 15

alin. (2) din Constituția României, care reglementează că legea dispune numai

pentru viitor, cu excepția legii penale mai favorabile.

Cadrul juridic și

argumentele expuse, determină ca toate criticile formulate în cererea de recurs

de reclamanta SC R. SA cu sediul social în Caracal, să fie înlăturate, ca

neîntemeiate, urmând a respinge, ca nefondat, recursul, nefiind îndeplinite

nici una din dispozițiile art. 304 C. proc. civ., menținând ca legală și

temeinică decizia comercială nr. 131 din 15 martie 2006 pronunțată de Curtea de

Apel București, secția a VI-a comercială.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamanta SC R. SA Caracal, împotriva deciziei nr. 131 din 15 martie 2006

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința

publică, astăzi 11 ianuarie 2007.