ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3385/2005

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată

înregistrată la 23 decembrie 2003, reclamanta SC R. SRL Brașov, a solicitat în

contradictoriu cu pârâta SC S.I. SRL, obligarea acesteia la plata sumei de

23.557 dolari S.U.A. sau echivalentul în lei al acestei sume la cursul B.N.R.

la data efectuării plății, reprezentând avansul acordat în baza contractului

din 5 octombrie 2000 și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a

arătat că între cele două societăți s-a încheiat un contract de prestări servicii,

prin care pârâta s-a obligat să efectueze transport de mărfuri pe ruta

Brașov-Italia, reclamanta obligându-se să achite 1/3 din valoarea contractului

în avans. Deși reclamanta a achitat suma de 23.557 dolari S.U.A., pârâta nu a

efectuat nici un transport și a refuzat ulterior și restituirea sumei, deși

conform art. 4 din contract îi incumba această obligație.

Pârâta a formulat întâmpinare prin

care a invocat excepția prematurității acțiunii față de dispozițiile art. 720

1

C. proc. civ., în sensul că reclamanta nu a îndeplinit procedura prealabilă a

concilierii directe, iar în măsura respingerii excepției, pârâta a solicitat

respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că suma de 23.557 dolari S.U.A.,

achitată de reclamantă ca avans, a fost restituită în contul SC C.P.I. SRL

partener al reclamantei în contractul de export, pe baza comunicării acestei

societăți, care a invocat o înțelegere financiară cu reclamanta în acest sens.

Mai arată pârâta că la data de 7 iunie 2002 prin adresa nr. 35 reclamanta i-a transmis

ratificarea plăților efectuate către SC C.P.I. SRL, cu titlu restituire avans,

a considerat stinse orice obligații de plată, iar conform art. 1096 alin. (2) C.

proc. civ., plata este valabilă deși a fost făcută altei persoane decât

creditorul, atunci când acesta ratifică plata făcută.

Judecătoria sector 1 București, prin

sentința nr. 1126 din 16 februarie 2004, a admis excepția prematurității

formulării cererii și a respins acțiunea reclamantei ca prematur introdusă,

reținând în esență că nu au fost îndeplinite prevederile art. 720

1

alin.

(2) C. proc. civ., privind concilierea directă.

Împotriva acestei sentințe,

reclamanta SC R. SRL a declarat apel, solicitând admiterea apelului, schimbarea

în tot a sentinței în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată.

Prin motivele de apel, reclamanta a

arătat că în mod greșit instanța a admis excepția prematurității cererii,

excepție care nu este prevăzută de nici un text de lege apreciind că art. 720

1

C. proc. civ., stabilește condițiile în care se poate exercita procedura

concilierii, fără a prevedea însă nici o sancțiune pentru neîndeplinirea

acesteia.

Apelanta a mai menționat că instanța

greșit a apreciat că toată corespondența și refuzul evident al pârâtei de a

plăti suma pretinsă, nu au semnificația unei concilieri, motivând că

modificările adresate pârâtei nu pot ține loc de convocare la conciliere.

Prin decizia comercială nr. 388 din

2 septembrie 2004, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a

respins ca nefondat apelul reclamantei.

Pentru a hotărî astfel, curtea de

apel a reținut că adresa din 11 martie 2002, emisă de reclamanta-apelantă către

pârâta-intimată, nu constituie o convocare în sensul art. 720

1

alin.

(1) C. proc. civ., întrucât nu au fost comunicate toate actele doveditoare pe

care se sprijină pretențiile invocate și nici nu s-a făcut dovada de primire a

adresei de către pârâtă.

Cu petiția înregistrată la data de 4

octombrie 2004, reclamanta SC R. SRL Brașov, a declarat recurs împotriva

hotărârii pronunțate de curtea de apel, criticând-o pentru nelegalitate și

solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei

spre rejudecare întrucât nici instanța de fond și nici instanța de apel nu s-au

pronunțat pe fondul cauzei, litigiul fiind soluționat pe baza unei excepții

care susține recurenta, nu este reglementată de nici un text de lege și nici nu

este întemeiată.

Recurenta mai arată, considerentele

care au stat la baza deciziei recurată sunt greșite, legea neimpunând anumiți

termeni sacramentali pentru conciliere, scopul pentru care a fost prevăzută

această procedură fiind exclusiv acela ca părțile să evite sesizarea, respectiv

promovarea acțiunii care necesită cheltuieli, putându-se evita aceasta prin

împăcarea părților în cadrul concilierii.

În concluzie, recurenta menționează

că dreptul său de a se adresa instanței este actual și nicidecum prematur.

Recursul declarat de reclamantă nu

este fondat.

Analizând motivul de recurs invocat

în raport de actele și lucrările dosarului instanța îl apreciază ca fiind

neîntemeiat, întrucât adresa înregistrată la 11 mai 2002 (dosar 16603/2003

transmisă către intimata-pârâtă SC S.I. SRL București nu reprezintă o convocare

în sensul prevederilor art. 720

1

alin. (1) C. proc. civ., deoarece

nu au fost comunicate toate actele doveditoare pe care se sprijină pretențiile

invocate și nu cuprinde mențiunea prin care să se solicite convocarea pârâtei

pentru conciliere.

În consecință, având în vedere că

adresa menționată anterior cât și notificarea din 3 decembrie 2003 emisă prin

executorul judecătoresc nu țin loc de convocare de conciliere în sensul

cerințelor impuse de art. 720

1

C. proc. civ., hotărârea recurată

este legală.

Așa fiind, recursul declarat de

reclamantă urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

reclamanta SC R. SRL Brașov, împotriva deciziei nr. 388 din 2 septembrie 2004 a

Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat.

I

revocabilă.

Pronunțata în ședință publică,

astăzi 3 iunie 2005.