ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4680/2004

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la

data de 12 august 2003, la Tribunalul București, secția a VI-a comercială,

reclamanta A.F.I., C.I.M.B., a solicitat instanței să dispună obligarea pârâtei

SC F.F.I. SRL la plata sumei de 8.624,68 dolari S.U.A. din care 5.355 dolari

S.U.A., reprezentând contravaloare folosință, iar 3.269,66 dolari S.U.A.

penalități de întârziere calculate pe perioada aprilie 2002 – 30 aprilie 2004.

Prin sentința civilă nr. 16315,

pronunțată la data de 12 decembrie 2003, Tribunalul București, secția a V-a comercială

a respins excepția lipsei capacității de exercițiu invocată de pârâtă ca

neîntemeiată și pe fond, a respins acțiunea ca nefondată.

Pentru a hotărî astfel,

tribunalul a reținut că, în ce privește excepția lipsei capacității de

exercițiu a pârâtei, aceasta este neîntemeiată atâta timp cât societatea pârâtă

deși dizolvată de drept, potrivit art. 222 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 31/1990,

prin trecerea timpului stabilit pentru durata societății, nu a intrat în

lichidare, astfel încât societatea își păstrează personalitatea juridică până

la ultimul act de lichidare, având capacitate de exercițiu restrânsă.

Cu privire la fondul cauzei,

tribunalul a apreciat că reclamanta nu a făcut dovada prin administrarea

oricărui mijloc de probă, prevăzut de art. 46 C. com., a existenței

raporturilor contractuale pretins a fi încheiate cu pârâta, care să justifice

obligarea acesteia la sumele pretinse.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel reclamanta solicitând modificarea în parte a sentinței în sensul

obligării pârâtei la suma de 8.624,66 dolari S.U.A.

Curtea de Apel București, secția

a VI-a comercială, prin decizia comercială nr. 224, pronunțată la 21 mai 2004 a

respins ca nefondat apelul formulat de reclamantă reținând în considerentele

deciziei că reclamanta nu a făcut dovada raporturilor contractuale cu pârâta,

fișa de calcul nr. 16012 din 9 iunie 1999, întocmită de reclamantă și respectiv

adresa reclamantei (dosar fond) nefiind decât niște simple începuturi de probă

scrisă.

A mai reținut instanța că

începând cu data de 9 aprilie 2002, dată la care s-a soluționat irevocabil

cauza având ca obiect restituirea imobilului din București, către petentul

persoană fizică C.J.M., reclamanta nu mai avea dreptul de administrare a

imobilului sub forma închirierii de către pârâtă.

În contra acestei decizii a

declarat în termen legal, recurs, reclamanta solicitând admiterea recursului,

modificarea în tot a deciziei și obligarea pârâtei la plata sumei solicitate

prin acțiune.

Reclamanta a invocat ca

motive de nelegalitate dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., greșita

aplicare a legii, susținând în dezvoltarea criticilor următoarele:

- fișa de calcul din 18

februarie 2002, face dovada raporturilor contractuale încheiate cu pârâta și a

fost întocmită în baza dispoziției Primarului General nr. 105/1998, potrivit

căreia utilizatorii spațiilor cu altă destinație, care nu au contracte directe

vor plăti până la încheierea contractului de colaborare cu P.M.B. chiria pe

fișă de calcul, conform H.C.G.M.B. nr. 59/1997.

- până la momentul anulării

fișei de calcul respectiv 24 septembrie 2002, pârâta datorează contravaloarea

folosinței spațiului și penalități urmare achitării cu întârziere a debitului.

- schimbarea titularului

dreptului de administrare a spațiului, nu presupune automat și substituirea

noului proprietar în calitate de locator.

- împrejurarea că imobilul

în cauză a fost restituit adevăratului proprietar, nu este de natură să o

exonereze pe pârâtă de plata chiriei potrivit art. 969 C. civ.

Potrivit art. 9 alin. (3)

din O.U.G. nr. 40/1999, persoana juridică care a deținut sau administrează

locuința va comunica chiriașului în scris în termen de 15 zile de la data

procesului verbal de restituire a imobilului, faptul că începând cu această

dată poate încheia un nou contract de închiriere cu noul proprietar.

Recursul este nefondat

pentru considerentele ce urmează:

Fișa de calcul din 18 iulie

2002, depusă de reclamantă în sprijinul cererii sale, este un act unilateral

emanând de la reclamantă, care atestă, așa cum arată și denumirea actului,

calculul desfășurat al sumelor pretinse de aceasta, respectiv contravaloarea

folosinței spațiului cu altă destinație situat în București, pe perioada

aprilie 2002 – aprilie 2003. Ea nu face însă dovada raporturilor contractuale

convenite cu pârâta cu privire la folosința spațiului și sumele datorate în

măsura, în care nu se coroborează cu alte mijloace de probă pe acest aspect.

Toate înscrisurile depuse de

reclamantă în sprijinul cererii sale, reprezintă corespondența dintre

diferitele servicii din cadrul său, privind fișa de calcul și ulterior anularea

ei, fără să existe punctul de vedere al pârâtei referitor la existența

raporturilor contractuale pe perioada aprilie 2002 – aprilie 2003.

Distinct de acestea, urmare

deciziei civile nr. 923 din 9 aprilie 2002, pronunțată de Curtea de Apel

București, secția civilă, definitivă și irevocabilă reclamanta începând cu 9

aprilie 2002, a pierdut dreptul de administrare asupra imobilului restituit

fostului proprietar, astfel că nu mai putea dispune de acesta în sensul

încheierii altor raporturi contractuale.

Prin urmare, Curtea de Apel,

în mod corect a respins apelul reclamantei, împotriva sentinței fondului,

constatând că reclamanta în raport de temeiurile de fapt și de drept ale

acțiunii introductive, nu a făcut dovada raporturilor contractuale cu pârâta în

perioada aprilie 2002 – aprilie 2003.

Referitor la înscrisurile

noi depuse în recurs de reclamantă, respectiv declarațiile date de B.Ș., în

calitate de reprezentant al societății pârâte, în raport de conținutul lor și

data la care sau fost făcute, 10 iunie 1999, se constată că nu sunt în măsură

să confirme raporturile contractuale pretinse de reclamantă, pentru perioada

aprilie 2002 – aprilie 2003.

Pentru aceste considerente,

Înalta Curte în temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge ca nefondat

recursul.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de reclamantul C.G.M.B., A.F.I., împotriva deciziei

comerciale nr. 224 din 21 mai 2004 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință

publică, astăzi 16 noiembrie 2004.