ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4680/2004

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 12 august 2003, la Tribunalul București, secția a VI-a comercială, reclamanta A.F.I., C.I.M.B., a solicitat instanței să dispună obligarea pârâtei SC F.F.I. SRL la plata sumei de 8.624,68 dolari S.U.A. din care 5.355 dolari S.U.A., reprezentând contravaloare folosință, iar 3.269,66 dolari S.U.A. penalități de întârziere calculate pe perioada aprilie 2002 – 30 aprilie 2004. Prin sentința civilă nr. 16315, pronunțată la data de 12 decembrie 2003, Tribunalul București, secția a V-a comercială a respins excepția lipsei capacității de exercițiu invocată de pârâtă ca neîntemeiată și pe fond, a respins acțiunea ca nefondată.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că, în ce privește excepția lipsei capacității de exercițiu a pârâtei, aceasta este neîntemeiată atâta timp cât societatea pârâtă deși dizolvată de drept, potrivit art. 222 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 31/1990, prin trecerea timpului stabilit pentru durata societății, nu a intrat în lichidare, astfel încât societatea își păstrează personalitatea juridică până la ultimul act de lichidare, având capacitate de exercițiu restrânsă. Cu privire la fondul cauzei, tribunalul a apreciat că reclamanta nu a făcut dovada prin administrarea oricărui mijloc de probă, prevăzut de art. 46 C. com., a existenței raporturilor contractuale pretins a fi încheiate cu pârâta, care să justifice obligarea acesteia la sumele pretinse.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta solicitând modificarea în parte a sentinței în sensul obligării pârâtei la suma de 8.624,66 dolari S.U.A. Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, prin decizia comercială nr. 224, pronunțată la 21 mai 2004 a respins ca nefondat apelul formulat de reclamantă reținând în considerentele deciziei că reclamanta nu a făcut dovada raporturilor contractuale cu pârâta, fișa de calcul nr. 16012 din 9 iunie 1999, întocmită de reclamantă și respectiv adresa reclamantei (dosar fond) nefiind decât niște simple începuturi de probă scrisă. A mai reținut instanța că începând cu data de 9 aprilie 2002, dată la care s-a soluționat irevocabil cauza având ca obiect restituirea imobilului din București, către petentul persoană fizică C.J.M., reclamanta nu mai avea dreptul de administrare a imobilului sub forma închirierii de către pârâtă.

În contra acestei decizii a declarat în termen legal, recurs, reclamanta solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei și obligarea pârâtei la plata sumei solicitate prin acțiune. Reclamanta a invocat ca motive de nelegalitate dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., greșita aplicare a legii, susținând în dezvoltarea criticilor următoarele: - fișa de calcul din 18 februarie 2002, face dovada raporturilor contractuale încheiate cu pârâta și a fost întocmită în baza dispoziției Primarului General nr. 105/1998, potrivit căreia utilizatorii spațiilor cu altă destinație, care nu au contracte directe vor plăti până la încheierea contractului de colaborare cu P.M.B. chiria pe fișă de calcul, conform H.C.G.M.B.

nr. 59/1997. - până la momentul anulării fișei de calcul respectiv 24 septembrie 2002, pârâta datorează contravaloarea folosinței spațiului și penalități urmare achitării cu întârziere a debitului. - schimbarea titularului dreptului de administrare a spațiului, nu presupune automat și substituirea noului proprietar în calitate de locator. - împrejurarea că imobilul în cauză a fost restituit adevăratului proprietar, nu este de natură să o exonereze pe pârâtă de plata chiriei potrivit art. 969 C. civ. Potrivit art. 9 alin. (3) din O.U.G. nr. 40/1999, persoana juridică care a deținut sau administrează locuința va comunica chiriașului în scris în termen de 15 zile de la data procesului verbal de restituire a imobilului, faptul că începând cu această dată poate încheia un nou contract de închiriere cu noul proprietar.

Recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează: Fișa de calcul din 18 iulie 2002, depusă de reclamantă în sprijinul cererii sale, este un act unilateral emanând de la reclamantă, care atestă, așa cum arată și denumirea actului, calculul desfășurat al sumelor pretinse de aceasta, respectiv contravaloarea folosinței spațiului cu altă destinație situat în București, pe perioada aprilie 2002 – aprilie 2003. Ea nu face însă dovada raporturilor contractuale convenite cu pârâta cu privire la folosința spațiului și sumele datorate în măsura, în care nu se coroborează cu alte mijloace de probă pe acest aspect.

Toate înscrisurile depuse de reclamantă în sprijinul cererii sale, reprezintă corespondența dintre diferitele servicii din cadrul său, privind fișa de calcul și ulterior anularea ei, fără să existe punctul de vedere al pârâtei referitor la existența raporturilor contractuale pe perioada aprilie 2002 – aprilie 2003. Distinct de acestea, urmare deciziei civile nr. 923 din 9 aprilie 2002, pronunțată de Curtea de Apel București, secția civilă, definitivă și irevocabilă reclamanta începând cu 9 aprilie 2002, a pierdut dreptul de administrare asupra imobilului restituit fostului proprietar, astfel că nu mai putea dispune de acesta în sensul încheierii altor raporturi contractuale.

Prin urmare, Curtea de Apel, în mod corect a respins apelul reclamantei, împotriva sentinței fondului, constatând că reclamanta în raport de temeiurile de fapt și de drept ale acțiunii introductive, nu a făcut dovada raporturilor contractuale cu pârâta în perioada aprilie 2002 – aprilie 2003. Referitor la înscrisurile noi depuse în recurs de reclamantă, respectiv declarațiile date de B.Ș., în calitate de reprezentant al societății pârâte, în raport de conținutul lor și data la care sau fost făcute, 10 iunie 1999, se constată că nu sunt în măsură să confirme raporturile contractuale pretinse de reclamantă, pentru perioada aprilie 2002 – aprilie 2003. Pentru aceste considerente, Înalta Curte în temeiul art. 312 C. proc.

civ., va respinge ca nefondat recursul.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul C.G.M.B., A.F.I., împotriva deciziei comerciale nr. 224 din 21 mai 2004 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 16 noiembrie 2004.