ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 491/2006

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința comercială nr. 3697

din 15 martie 2004, pronunțată de Tribunalul București, secția comercială, în

dosarul nr. 3684/2003, s-a admis, în parte acțiunea reclamantului, M.B. și a

fost obligată pârâta SC A.C. SRL să-i plătească echivalentul în lei a sumelor

de 4.590 dolari S.U.A., reprezentând cotă profit și 4.725,76 dolari S.U.A.,

reprezentând penalități de întârziere.

Pentru a hotărî astfel s-a reținut

că, aceste obligații rezultă din contractul de asociere din 31 iulie 1997, obligații

care nu au fost executate văzând art. 13 alin. (3) din contract precum și

dispozițiile art. 969 și 1066 C. civ., art. 251 – 256 C. com.

Împotriva acestei hotărâri au

declarat apel ambele părți.

Prin decizia comercială nr. 47 din

25 ianuarie 2005, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială,

în dosarul nr. 1104/2004 s-a respins apelul declarat de pârâtă.

Având în vedere dispozițiile art. 281

2

C. proc. civ., cu motivarea că, prin decizia susmenționată instanța a omis să

se pronunțe și cu privire la cererea de apel conexă formulată de reclamant,

Curtea de Apel a pronunțat și decizia comercială nr. 126 din 22 februarie 2005,

prin care a admis apelul declarat de reclamant și a schimbat sentința instanței

de fond în sensul că a obligat pârâta să plătească reclamantului și suma de

892,74 dolari S.U.A., echivalentul în lei la cursul B.N.R. din ziua plății,

reprezentând penalități de întârziere aferente sumei de 2.795 dolari S.U.A.,

cotă profit, pentru perioada 1 februarie 2000 – 25 octombrie 2000, stabilită

prin sentința comercială nr. 8321 din 13 decembrie 2000 a Tribunalului

București, secția comercială. S-a menținut restul dispozițiilor.

Pentru a pronunța această din urmă

decizie a reținut că reclamanta poate pretinde penalități de întârziere pentru

neplata la termen a obligației principale așa cum a fost stabilită prin

sentința civilă nr. 8321/2000 a Tribunalului București, secția comercială, dar

numai pentru perioada cât contractul în baza căreia se solicită este în ființă,

cererea de acordare a penalităților și pentru perioada ulterioară rezilierii

contractului ne mai având același temei invocat prin cererea de chemare în

judecată, cauza juridică neputând fi schimbată de instanța de judecată.

În raport de această motivare, s-a

concluzionând că, reclamanta nu este îndreptățită decât la suma de 892,74 dolari

S.U.A. cu acest titlu pe care instanța de fond, nelegal, nu a acordat-o și

soluția a fost schimbată în aceste limite.

Împotriva acestei decizii au

formulat recurs ambele părți.

Recursul pârâtei urmează a fi anulat

ca netimbrat.

Potrivit dispozițiilor art. 20 din

Legea nr. 146/1997 modificată și ale art. 3 din O.G. nr. 32/1995, modificată,

cererile adresate instanțelor de judecată trebuie timbrate cu taxă judiciară de

timbru și timbru judiciar, potrivit legii, neîndeplinirea acestei obligații

fiind sancționată potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, modificată

și art. 9 din O.G. nr. 32/1995, modificată cu anularea cererii.

Înalta Curte de Casație și Justiție

a pus în vedere recurentei pârâte îndeplinirea acestei obligații potrivit

actului de procedură aflat la dosar dar nu s-a conformat încât, neexistând nici

o cauză legală de scutire sau amânare la plată a acestor taxe, se va da

eficiență textelor de lege susevocate și recursul pârâtei va fi anulat, ca

netimbrat.

Referitor la recursul declarat de

reclamant s-au invocat drept temeiuri de drept dispozițiile art. 304 pct. 8 și

9 C. proc. civ. și s-a susținut în esență, că instanța de apel a pronunțat o

hotărâre nelegală deoarece procentul de 0,2 % pe zi de întârziere este o

penalitate care își are izvorul în lege și nu în contract și curge nelimitat

până la data achitării integrale a debitului.

Totodată, suma a fost eronat calculată

chiar și pentru perioada admisă, în realitate suma aferentă perioadei reținută

de instanță fiind de 989,43 dolari S.U.A. și nu de 892,74 dolari S.U.A. cât s-a

acordat.

Recursul este fondat pentru

considerentele ce se vor arăta în continuare.

Pronunțând decizia recurată instanța

de apel a avut în vedere clauzele contractului fără a denatura prin

interpretarea dată conținutul cauzei penale prevăzută în art. 13 din contract,

care a suferit modificări, în baza H.C.G M.B. nr. 221/1998 prin reducerea

cuantumului convenit și avut în vedere de instanță, la 1 % pentru primele 30 de

zile respectiv, 2 % pentru perioada ce depășește, la 0,2 % zi încât, motivul de

recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. este nefondat.

Soluția dată este însă nelegală prin

limitarea sumei datorată cu acest titlu la perioada cât contractul a fost, în

ființă, deoarece penalitățile ca daune moratorii se datorează pentru

neexecutarea la termen a obligației contractuale pe toată durata cât executarea

a fost întârziată până la plata efectivă a acesteia, acesta fiind și voința

părților.

Așa fiind, motivul de recurs

întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. este fondat și în baza art.

312 alin. (2) C. proc. civ. recursul reclamantei va fi admis și soluția

schimbată în sensul că pârâta va fi obligată și la plata sumelor pretinse cu

titlu de penalități de întârziere în sumă totală de 5.780,06 dolari S.U.A.

soluție care lipsește de interes analizarea motivului de recurs care vizează

calculul greșit al sumei acordate de instanța de apel.

Se vor menține restul dispozițiilor

hotărârii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează, ca netimbrat, recursul

declarat de pârâta SC A.C. SRL București, împotriva deciziei nr. 126 din 22

februarie 2005 a Curții de Apel București.

Admite recursul declarat de

reclamantul M.B., împotriva aceleiași decizii, modifică decizia atacată în

sensul că admite apelul formulat de reclamant împotriva sentinței comerciale nr.

3697 din 15 martie 2004 a Tribunalului București, secția comercială, pe care o

schimbă în parte în sensul că admite capătul de cerere privind plata

penalităților de întârziere aferente sumei stabilită prin sentința civilă nr. 8321/2000

și obligă pârâta către reclamantă la plata sumei de 5.780,06 dolari S.U.A. cu

acest titlu aferentă perioadei 1 mai 2000 – 28 februarie 2003, menținând restul

dispozițiilor sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 7 februarie 2006.