ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4119/2011

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4119/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra recursurilor

de față,

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 18 din 20 mai 2010

Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de

familie în baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc.

pen. cu raportare la art. 124 C. pen., a încetat procesul penal pornit

împotriva inculpatului Z.V. pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 289 C.

pen. cu aplicarea art. 31 alin. (2) C. pen. - fals intelectual sub forma

participației improprii, ca urmare a prescripției răspunderii penale.

În baza art. 11 pct.

2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen. cu raportare la art. 124 C.

pen. a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului Z.V. pentru

comiterea infracțiunii prevăzute de art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 31 alin.

(2) C. pen. - uz de fals sub forma participației improprii ca urmare a

prescripției răspunderii penale.

În baza art. 254

alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 13 C. pen. a condamnat pe inculpatul Z.V.

la 5 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a)

și b) C. pen. pentru comiterea infracțiunii de luare de mită.

A făcut aplicarea

art. 71 - 64 lit. a) - b) C. pen.

În baza art. 254

alin. (3) C. pen. a confiscat de la inculpat suma de 1.700 dolari SUA.

În baza art. 26

raportat la art. 254 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 13 C. pen. a condamnat

pe inculpatul B.V. la 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev.

de art. 64 lit. a) și b) C. pen. pentru comiterea infracțiunii de complicitate

la luare de mită.

A făcut aplicarea

art. 71 - 64 lit. a) - b) C. pen.

A dedus din pedeapsa

aplicată inculpatului timpul reținerii și a arestului preventiv scurs de la 3

iunie 2000 - 26 iulie 2000.

A obligat inculpații

la câte 4.000 RON cheltuieli judiciare la stat. Suma de 300 RON reprezentând

onorariu avocațial din oficiu pentru inculpatul Z.V., va fi suportat din fondul

Ministerului Justiției către Baroul Mureș.

Pentru a pronunța

această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția

Națională Anticorupție, secția de combatere a corupției nr. 54/P/2006 au fost

trimiși în judecată inculpații:

pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 254 alin. (1) C. pen. cu art.

13 C. pen., respectiv luare de mită, art. 289 C. pen., fals intelectual și art.

291 C. pen. cu aplicarea art. 31 alin. (2) C. pen., uz de fals.

pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 26 raportat la art. 254 alin. (1)

C. pen. cu art. 13 C. pen., respectiv complicitate la luare de mită.

În rechizitoriul

Direcției Naționale Anticorupție s-au reținut următoarele:

La data de 6 aprilie

2000, organele de urmărire penală au fost sesizate cu privire la faptul că prin

Încheierea din data de 21 martie 2000 (Dosar nr. 143/2000), Judecătoria Târgu

Lăpuș, prin judecător Z.V., a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive a

inculpatului P.D.Ș. cu obligarea de a nu părăsi localitatea, în dispozitivul

încheierii menționându-se în mod fals că procurorul de ședință a renunțat la

calea de atac împotriva încheierii, situație în care P.D.Ș. a fost pus în

libertate de îndată.

În urma cercetărilor

efectuate în cauză cu privire la această faptă au rezultat următoarele:

Prin Rechizitoriul

nr. 19/P/2000 din 1 martie 2000 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Lăpuș

s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului

P.D.Ș., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 36 alin. (2) și art.

37 alin. (3) din Decretul nr. 328/1966, cu aplicarea disp. art. 37 lit. a) C.

pen.

La data de 2 martie

2000, inculpatul P.D.Ș. a formulat o plângere împotriva ordonanței de arestare

preventivă, prin care a solicitat Judecătoriei Târgu Lăpuș revocarea măsurii.

Instanța compusă din

Z.V., președinte, M.A., procuror și P.L. grefier, prin Încheierea nr. 48 din 6

martie 2000 a admis plângerea formulată de P.D.Ș., dispunând revocarea măsurii

arestării preventive luată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Lăpuș

prin Ordonanța din 25 februarie 2000 și punerea în libertate a inculpatului.

Împotriva Încheierii

nr. 48 din data de 6 martie 2000 a Judecătoriei Târgu Lăpuș, parchetul

(procuror M.A.) a declarat recurs. Prin Decizia penală nr. 78/R din 28 martie

2000, Tribunalul Maramureș a admis recursul Parchetului de pe lângă Judecătoria

Târgu Lăpuș și, casând Încheierea nr. 48 din data de 6 martie 2000 a

Judecătoriei Târgu Lăpuș a respins plângerea împotriva măsurii arestării

preventive formulată de inculpatul P.D.Ș.

Ulterior, inculpatul

P.D.Ș. a formulat o cerere de înlocuire a măsurii arestării preventive, pe care

judecătorul Z.V. a admis-o prin Încheierea din 29 martie 2000.

Deși, conform

practicii Judecătoriei Târgu Lăpuș, determinată de faptul că arestul se afla în

orașul Baia Mare, cauzele cu arestați se judecau în a treia zi de miercuri din

lună (singura zi a fiecărei luni când erau aduși de către organele de poliție,

la judecătorie, inculpații arestați), Z.V. (la momentul comiterii faptelor,

președinte al Judecătoriei Târgu Lăpuș) a fixat termen de judecată în cauza

privindu-l pe inculpatul arestat P.D.Ș., la data de 29 martie 2000 (ultima zi

de miercuri din lună).

Prin încheierea din

aceeași dată, pronunțată în Dosarul penal nr. 143/2000, instanța (Z.V. -

președinte; M.A. - procuror și P.L. - grefier) a dispus înlocuirea arestării

preventive a inculpatului P.D.Ș. cu măsura obligării de a nu părăsi

localitatea, în lipsa inculpatului, care a fost citat la domiciliu, deși se

afla în arestul Inspectoratului Poliției Județului Maramureș.

După înlocuirea

măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea

luată față de P.D.Ș., Z.V. a telefonat la Inspectoratul de Poliție al Județului

Maramureș și i-a comunicat șefului arestului, martorul M.GH., că „în ziua

respectivă a hotărât punerea în libertate a inculpatului P.D.Ș." și că „inculpatul

P.D.Ș. urmează să fie pus în libertate în acea zi, pentru că reprezentantul

parchetului a renunțat la calea de atac, cerându-le celor de acolo să nu plece

până nu vor primi adresa de la Judecătoria Târgu Lăpuș pentru ca inculpatul să

poată fi pus în aceeași zi în libertate".

După ce a vorbit cu

martorul M.GH., discuția a continuat cu grefiera, în sensul că „domnul Z.V.

mi-a dictat Adresa nr. 143/2000 din data 29 martie 2000 către Arestul Poliției

Județene Maramureș, prin care comunica hotărârea de înlocuire a arestării

preventive. La sfârșit, când domnul președinte a dictat că reprezentantul

parchetului a fost de acord cu măsura luată de instanță, renunțând la calea de

atac, m-am oprit, știind că reprezentantul parchetului nu a declarat că renunță

la calea de atac. Domnul Z.V. m-a întrebat de ce m-am oprit, cerându-mi să

scriu cum dictează dânsul, ceea ce am și făcut".

Mai mult decât atât,

grefiera a mai arătat în declarația sa, din data de 15 mai 2000, că „în ceea ce

privește renunțarea la calea de atac arăt că niciodată doamna procuror M.A. nu

a declarat că renunță la calea de atac" (declarația lui P.L.).

După ce a fost

redactată adresa către arest „domnul președinte i-a înmânat-o avocatului A.M.

care a dus-o la Baia Mare".

Deoarece în adresa

semnată de Z.V. se menționa că „reprezentantul parchetului, prezent în ședința

de judecată, a fost de acord cu măsura luată de instanță, renunțând la calea de

atac" inculpatul P.D.Ș. a fost pus în libertate în aceeași zi.

Ulterior, Parchetul

de pe lângă Judecătoria Târgu Lăpuș a atacat cu recurs Încheierea din 29 martie

2000 prin care s-a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive a

inculpatului P.D.Ș., cu obligarea de a nu părăsi localitatea.

Aspectul că Adresa

nr. 143/2000 din data de 29 martie 2000 a Judecătoriei Târgu Lăpuș (practic,

documentul pe baza căruia a fost pus în libertate P.D.Ș.) a fost redactată în

condițiile descrise mai sus este dovedit și prin Raportul de expertiză grafică

nr. 184089 din 22 februarie 2001.

În pofida tuturor

acestor mijloace de probă, Z.V. a negat întreaga situație de fapt, fără a

prezenta însă o altă variantă; cu ocazia confruntării inculpatului cu martora

M.A., Z.V. a arătat că: „poziția procurorului se datorează temerii de eventuale

sancțiuni pe care le-ar putea aplica procurorul ierarhic superior", iar

referitor la P.L., inculpatul a afirmat că aspectele declarate de grefieră

„sunt inventate".

Din aceste rațiuni în

sarcina inculpatului s-a reținut săvârșirea infracțiunii de fals intelectual și

uz de fals - sub forma participațiunii improprii, faptă prev. de art. 289 C.

pen. și art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 31 alin. (2) C. pen.

La data de 29 mai

2000, numitele S.I.V. și U.M. au sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria

Târgu Lăpuș cu privire la faptul că Z.V., prin intermediul lui B.V., a pretins

și primit suma de 1.700 dolari americani, angajându-se ca, în schimb, să-i

ușureze situația juridică a unui condamnat aflat în stare de detenție - U.S. -

prin punerea în libertate a acestuia din urmă.

Astfel, la data de 15

decembrie 1999, U.S. a fost arestat întrucât, printr-o sentință a Judecătoriei

Târgu Lăpuș fusese condamnat la 6 ani închisoare pentru infracțiunea de

nerespectare a hotărârilor judecătorești (hotărârea de condamnare a fost

pronunțată de judecătorul Z.V.).

Ulterior, avocatul

sus-numitului „a venit la mine și m-a anunțat că a depus o cerere de

contestație în anulare pentru că U.S. a fost condamnat de două ori pentru

aceeași faptă și o cerere de întrerupere a executării pedepsei, pentru motive

medicale, cerându-mi să le înregistrez. Am înregistrat aceste cereri și s-au

fixat termene. Cred că unul dintre aceste termene a fost 15 martie 2000"

(declarația lui Z.V.).

La data de 15 martie

2000, U.M. și verișoara ei, S.I.V., l-au rugat pe B.V. să le transporte cu

autoturismul său, din satul Ungureni, unde locuiau, în orașul Târgu Lăpuș,

pentru a asista la judecarea cauzei privind pe U.S. (soțul M.U.).

După terminarea

ședinței de judecată, U.M. și S.I.V. au aflat că pronunțarea s-a amânat pentru

a doua zi, 16 martie 2000, fapt care l-au adus la cunoștință și lui B.V. Acesta

a întrebat cine este președintele completului de judecată, aflând cu această

ocazie că este vorba de judecătorul Z.V., și, față de această situație, B.V.

(vecin cu U.M. și S.I.V.) a afirmat în fața denunțătoarelor că îl cunoaște pe

judecător și că „pot merge să vorbească cu el, dar trebuie să plătim

ceva".

În continuare, B.V.

și S.I.V. s-au deplasat la sediul Judecătoriei Târgu Lăpuș, B.V. întrebând-o pe

martora C.G. (femeia de serviciu), dacă poate lua legătura cu judecătorul Z.V.

și, după puțin timp, B.V. a intrat în biroul judecătorului.

După discuția pe care

a avut-o cu judecătorul, B.V. le-a spus martorelor S.I.V. și U.M. că problema

este rezolvată, judecătorul fiind de acord cu propunerea de a-l pune în libertate

pe U.S., dar că Z.V. pretinde în schimb o sumă de bani, fără a se preciza, în

acel moment, cuantumul acelei sume, pentru ca, în cele din urmă toți trei să se

deplaseze la domiciliul lor din satul Ungureni.

În aceeași zi, Z.V.

s-a întâlnit în localul „S." din Târgu Lăpuș cu martorii P.P. (care se

cunoștea cu Z.V.) și B.G., judecătorul rugându-l pe P.P. să se deplaseze

imediat la locuința lui B.V. și să-i spună acestuia că „dacă are 1.700 dolari

SUA, să-i trimită prin mine (P.P.) și îi rezolvă problema" (a se vedea

declarațiile lui P.P. din datele de 3 iunie 2000 și 5 octombrie 2000), aspect

confirmat întocmai de B.G., care, în declarația sa din data de 23 octombrie

2000, relatează că a asistat personal la discuția din restaurantul „S.", dintre

Z.V. și P.P., discuție în cadrul căreia inculpatul a insistat ca P.P. să se

deplaseze în acea după-amiază la locuința lui B.V. din satul Ungureni, pentru

a-i aduce de acolo o sumă de bani. Mai mult, în cuprinsul aceleiași declarații

B.G. mai menționează că, la un moment dat P.P. s-a scuzat în sensul că trebuie

să se ridice de la masă și să părăsească localul, moment în care i-a explicat

din nou lui B.G. motivul abandonării restaurantului.

Această solicitare pe

care judecătorul i-a făcut-o lui P.P., în opinia Parchetului, dovedește faptul

că înțelegerea infracțională dintre cei doi inculpați fusese realizată în

termeni preciși, Z.V., în schimbul serviciilor la care se angajase, dorind să

primească „recompensa" cât mai grabnic.

Dând curs

rugăminților judecătorului, P.P. s-a deplasat, în cursul serii de 15 martie

2000, la locuința lui B.V. din satul Ungureni, relatându-i acestuia pretențiile

lui Z.V. și, la rândul lui, B.V. a luat legătura cu S.I.V., aflând însă de la

aceasta, după puțin timp, că U.M. și S.I.V. nu aveau momentan acea sumă, motiv

pentru care i-a spus lui P.P. că se vor deplasa a doua zi în Târgu Lăpuș,

împreună cu întreaga sumă solicitată de judecător.

Mai departe, în

cursul nopții de 15/16 martie 2000, U.M. și S.I.V. au împrumutat de la vecini

și prieteni suma pretinsă de Z.V. și a doua zi (16 martie 2000) martorele i-au

dat lui B.V. suma de 2.000 $ (în dolari americani și mărci germane),

deplasându-se apoi toți trei în orașul Târgu Lăpuș.

În cele din urmă,

suma a fost predată de către B.V., lui Z.V., prin intermediul lui P.P.

Întrucât lui Z.V. i-a

încetat delegarea la Judecătoria Târgu Lăpuș la data de 1 mai 2000, judecătorul

revenind la instanța din Baia Mare, problemele juridice ale lui U.S. au rămas

nerezolvate, menținându-se starea de detenție a acestuia.

Constatând că față de

U.S. nu s-a dispus punerea în libertate, soția acestuia și S.I.V. i-au cerut

lui B.V. să depună diligente în ceea ce privește restituirea sumei avansate

drept mită și, în perioada imediat următoare, B.V. și P.P. s-au întâlnit cu

Z.V. într-un local din Târgu Lăpuș, judecătorul refuzând însă restituirea

sumei, motivând că banii au fost cheltuiți pentru amenajarea apartamentului

său.

La data de 18 iulie

2000 Ministrul Justiției a avizat cercetarea penală a magistratului Z.V., sub aspectul

infracțiunilor prevăzute de art. 289 C. pen. și art. 291 C. pen. cu aplicarea

art. 31 alin. (2) C. pen. și sub aspectul infracțiunii de luare de mită

prevăzută de art. 254 C. pen.

La data de 3

octombrie 2000 s-a dispus începerea urmăririi penale față de învinuitul Z.V.

sub aspectul infracțiunilor menționate și la 3 octombrie 2000 a fost începută

urmărirea penală față de B.V., sub aspectul complicității la infracțiunea de

luare de mită prevăzută de art. 26 raportat la art. 254 C. pen.

La data de 16 februarie

2011, constatând că sunt suficiente mijloace de probă administrate în cauză,

Ministrul Justiției a avizat trimiterea în judecată a învinuitului Z.V. pentru

săvârșirea infracțiunilor de luare de mită, fals intelectual și uz de fals,

prevăzute de art. 254 C. pen., art. 289 C. pen. și art. 291 C. pen. cu

aplicarea art. 31 alin. (2) C. pen. (ultima infracțiune), întocmindu-se astfel

Rechizitoriul cu nr. 41/P/2000 din data de 26 aprilie 2011 al Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de combatere a corupției și

criminalității organizate, act procesual în care s-au dispus următoarele:

- trimiterea în

judecată a inculpatului Z.V., pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de

mită, fals intelectual și uz de fals, fapte prevăzute de art. 254 alin. (1) C.

pen. cu aplicarea art. 13 C. pen.; art. 289 C. pen.; art. 291 C. pen. cu

aplicarea art. 31 alin. (2) C. pen.:

Neînceperea urmăririi

penale față de P.L. - fals intelectual, faptă prevăzută de art. 289 C. pen.;

A.M. - uz de fals, faptă prevăzută de art. 291 C. pen., U.M. și S.I.V. - dare

de mită prevăzută de art. 255 C. pen.;

- disjungerea și

declinarea cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, în

ceea cel privește pe inculpatul B.V.

În continuare, prin

Rechizitoriul nr. 60/P/2011 din 15 iunie 2001, Parchetul de pe lângă Curtea de

Apel Cluj a dispus:

- trimiterea în

judecată a inculpatului B.V., pentru săvârșirea complicității la infracțiunea

de dare de mită;

- scoaterea de sub

urmărire penală a lui B.V. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de

influență;

- scoaterea de sub

urmărire penală a lui P.P. pentru săvârșirea complicității la infracțiunea de

luare de mită;

- disjungerea cauzei

în ceea ce o privește pe P.L., pentru continuarea cercetărilor sub aspectul săvârșirii

infracțiunii de fals intelectual.

După definitivarea

cercetărilor, prin Rezoluția nr. 98/P/2001 din 19 iunie 2001 a Parchetului de

pe lângă Curtea de Apel Cluj, față de P.L. s-a dispus scoaterea de sub urmărire

penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 289 C. pen.

Cele două

rechizitorii (41/P/2000 și, respectiv, 60/P/2001) au fost înregistrate la

Curtea de Apel Cluj, formându-se Dosarele nr. 3249/2001 și nr. 4244/2001, care

la data de 22 iunie 2001 au fost conexate, la solicitarea parchetului, sub

primul număr.

În faza de cercetare

judecătorească, inculpatul Z.V. a formulat o cerere de strămutare a cauzei care

a fost admisă prin Încheierea nr. 4408 din 17 octombrie 2001 a Curții Supreme

de Justiție, dosarul fiind trimis pentru continuarea cercetării judecătorești

la Curtea de Apel Alba Iulia, unde a fost înregistrat sub nr. 6159 din 12

noiembrie 2001.

Prin Sentința penală

nr. 5 din data de 6 iunie 2002, Curtea de Apel Alba Iulia a dispus condamnarea

inculpatului Z.V., în baza art. 254 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 13 C.

pen., art. 289 C. pen., art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 31 alin. (2) C.

pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) și art. 34 C. pen., la pedeapsa

rezultantă de 6 ani și 8 luni închisoare și confiscarea sumei de 1.700 dolari

SUA sau a contravalorii acesteia în RON.

Prin aceeași

sentință, inculpatul B.V. a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani închisoare

pentru infracțiunea prev. de art. 26 raportat la art. 254 alin. (1) C. pen., cu

aplicarea art. 13 C. pen.

Prin Decizia nr. 3185

din 2 iulie 2003 a Curții Supreme de Justiție au fost admise toate recursurile

declarate de către inculpați și de parchet, a fost casată sentința Curții de

Apel Alba Iulia și cauza a fost trimisă spre rejudecare Curții de Apel Brașov,

apreciindu-se că este în interesul justiției ca o altă instanță, egală în grad

Curții de Apel Alba Iulia, să rejudece cauza.

În acest context,

Curtea de Apel Brașov a înregistrat Dosarul sub numărul 355/P/F/2004 și a

administrat parțial unele dintre mijloacele de probă indicate de către instanța

supremă, motivând imposibilitatea administrării altora.

După terminarea

cercetării judecătorești, Curtea de Apel Brașov a dispus, prin Sentința penală

nr. 47/F din 16 decembrie 2004, următoarele:

- condamnarea inculpatului

Z.V. pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 254 alin. (1) C. pen., cu

aplicarea art. 13 C. pen., art. 289 C. pen. cu aplicarea art. 31 alin. (2) C.

pen. la pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare, dispunându-se și confiscarea

sumei de 1.700 dolari SUA;

- condamnarea

inculpatului B.V. la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârșirea

infracțiunii prev. de art. 26 raportat la art. 254 alin. (2) cu aplicarea art.

13 C. pen.

Împotriva sentinței

penale a Curții de Apel Brașov au declarat recurs atât inculpații, cât și

parchetul.

Prin Decizia nr. 491

din 26 ianuarie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție dată în Dosarul nr.

3763/1/2005 recursurile declarate au fost apreciate ca fondate, instanța

considerând că urmărirea penală nu este completă și din cauză că au fost

întocmite două rechizitorii, deși exista un caz tipic de indivizibilitate, nu

au fost clarificate unele contradicții esențiale pentru aflarea adevărului.

În consecință, Înalta

Curte de Casație și Justiție a decis admiterea recursurilor declarate de către

inculpați și parchet, casarea sentinței penale a Curții de Apel Brașov și,

rejudecând cauza, în temeiul art. 333 din C. proc. pen. a restituit dosarul

organelor de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție pentru completarea urmăririi penale cu privire la ambii

inculpați. Acest organ de parchet, prin Ordonanța din data de 20 martie 2006,

în baza art. 42 și 45 alin. (1), (3) din C. proc. pen. cu referire la art. 13

alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 134/2005 și-a declinat competența de

soluționare a Dosarului nr. 107/D/P/2006 privind pe inculpatului Z.V. și B.V.

în favoarea Direcției Naționale Anticorupție.

Organele de urmărire

penală din cadrul Direcției Naționale Anticorupție au procedat la efectuarea

activităților dispuse de instanță.

În urma completării

materialului de urmărire penală Direcția Națională Anticorupție în

Rechizitoriul nr. 54/P/2006 a reținut următoarele:

Profitând de faptul

că „pe domnul președinte (Z.V.) îl cunoșteam mai demult" (declarațiile din

datele de 3 iunie 2000 și 21 iunie 2000 ale lui B.V., la data de 15 martie 2000

B.V. și S.I.V. s-au deplasat împreună la sediul Judecătoriei Târgu Lăpuș, pe

rolul acestei instanțe aflându-se două cereri formulate de U.S. - contestație

în anulare și întreruperea executării pedepsei - ambele având termen de

judecată la data de 15 martie 2000.

Faptul că B.V. îl

cunoștea pe judecător este confirmat și de S.I.V., aceasta, în declarațiile ei

din datele de 29 mai 2000 și 2 iunie 2000 susținând că „eu reținusem numele

președintelui de pe lista de dosare și știam că se numește Z.V. Atunci B.V.

mi-a spus că îl cunoaște, și că putem să mergem să discutăm cu el. Pentru acest

serviciu însă B.V. mi-a spus că trebuie să plătim ceva și m-a avertizat să fiu

serioasă în sensul că dacă promit că voi da o sumă de bani să o și plătesc

pentru ca B.V. să nu se facă de râs".

În continuare, B.V. a

luat legătura cu martora C.G. (o salariată a judecătoriei), solicitându-i

acesteia să-i intermedieze o discuție cu Z.V., pentru ca, în cele din urmă,

B.V. să intre în biroul judecătorului Z.V., toate acestea întâmplându-se în

prezența S.I.V.: „Din centrul orașului m-am întors cu B.V. la judecătorie și

îmi amintesc că era în jurul orei 15

00

- 16

00

. Acolo am

găsit-o pe femeia de serviciu care făcea curățenie pe hol. B.V. a întrebat-o pe

femeia de serviciu dacă președintele este acolo, iar femeia a răspuns că este

acolo, dar este foarte ocupat. B.V. i-a spus femeii de serviciu că a venit în

audiență și atunci aceasta a mers la biroul președintelui și l-a anunțat că pe

hol așteaptă o persoană. Femeia de serviciu a urcat niște scări, dar nu a mai

revenit, în schimb a apărut o altă femeie probabil o grefieră pe care aș

recunoaște-o dacă aș vedea-o și care l-a întrebat pe B.V. dacă se numește D. În

legătură cu această împrejurare precizez că B.V. i-a spus femeii de serviciu că

vine din partea domnului D.D. și că este cumnatul lui și a intrat înăuntru. Eu

am ieșit din clădirea judecătoriei și am urcat în autoturismul lui B.V. unde am

așteptat aproximativ o jumătate de oră".

S-a apreciat ca fiind

relevantă declarația din data de 2 iunie 2000 a C.G., martora făcând mențiuni

esențiale cu privire la prezența în sediul Judecătoriei Târgu Lăpuș a

inculpatului B.V. și a martorei S.I.V.

Parchetul a

considerat că înțelegerea infracțională dintre cei doi inculpați s-a realizat

în cadrul discuției (din sediul judecătoriei), dintre Z.V. și B.V., rezultatul

acestei „tranzacții" fiind de îndată adus la cunoștința celor două

denunțătoare, după care B.V., S.I.V. și U.M. s-au deplasat la locuințele lor

din satul Ungureni.

De asemenea, s-a mai

reținut că scopul intervenției lui B.V. pe lângă judecător nu putea fi decât

unul ilicit, întrucât acesta (B.V.) nu era nici rudă cu U.S., nici apărătorul

acestuia, iar apărarea inculpatului în sensul că „pot să mă interesez dacă a

avut loc pronunțarea" este ilogică și fără suport, avându-se în vedere că

modul de soluționare a cererilor formulate de U.S. se putea afla pe căi

publice, oficiale.

În scopul procurării

sumei de 1.700 dolari SUA, S.I.V. și U.M. au luat legătura cu numeroși vecini

și prieteni, solicitându-le acestora împrumuturi cu sume de bani.

Astfel de la B.M.,

U.M. a luat 500 DM, iar de la B.I., U.M. a luat 100 DM, de la B.V., U.M. și

S.I.V. au luat 100 DM, de la B.D., S.I.V. a luat 100 dolari SUA, de la I.B.,

S.I.V. a luat 500 DM și 300 dolari SUA, de la V.B., S.I.V. a luat 400 dolari

SUA și de la P.I., S.I.V. a luat 300 DM.

Tuturor martorilor

mai sus amintiți li s-a prezentat motivul real al împrumuturilor, ei aflând de

la S.I.V. și U.M. că sumele respective urmau să ajungă la „o persoană de

încredere" care urma să-l pună în libertate pe U.S.

S-a mai reținut că,

la sfatul martorei V.B. „din discuțiile pe care le-am purtat cu aceasta

(S.I.V.) am înțeles că îi trebuie această sumă că vrea să-l scoată din pușcărie

pe bărbatul unei verișoare de-a ei pe nume M. În momentul în care eu i-am dat

banii, respectiv suma de 400 dolari, am sfătuit-o pe aceasta, pentru orice

eventualitate să noteze seriile de la bani și să fie atentă cui dă acești

bani".

S.I.V. a pus la

dispoziția organelor de urmărire penală ziarul pe care notase o parte din

seriile bancnotelor împrumutate și oferite lui B.V.

O dovadă în plus a

faptului că Z.V. și B.V. se înțeleseseră încă din sediul judecătoriei asupra

condițiilor - evident, ilicite - în care urma să fie pus în libertate U.S. a

fost considerată declarația numitului B.G. din data de 23 octombrie 2000.

Astfel, martorul amintit descrie amănunțit împrejurarea în care Z.V., aflându-se

în barul „S." din Târgu Lăpuș, la data de 15 martie 2001, l-a rugat pe

P.P. să se deplaseze în acea seară la locuința lui B.V. (sat Ungureni), pentru

a-i aduce o sumă de bani, din cuprinsul întregii declarații reieșind

indubitabil că înțelegerea dintre Z.V. și B.V. se realizase anterior, P.P.

nefăcând nimic altceva decât să îndeplinească o simplă formalitate, în același

sens fiind și declarația lui P.P. din data de 5 iunie 2001.

P.P. s-a deplasat la

locuința lui B.V., loc în care i-a comunicat acestuia cele solicitate de

judecător.

Față de această

situație, B.V., la rândul lui, a luat legătura cu S.I.V. în scopul de a lua de

la cele două denunțătoare mita solicitată de Z.V., aflând însă că, întrucât

intervalul de timp fusese prea scurt, U.M. și S.I.V. nu reușiseră să procure

întreaga sumă, spunându-i ulterior lui P.P. că banii vor fi predați a doua zi,

în Târgu Lăpuș, lucru care s-a și întâmplat.

În sensul celor mai

sus arătate, în declarațiile lor din datele de 5 iunie 2001, denunțătoarele au

arătat că:

- U.M.: „în noaptea

de 15 martie 2000 în jurul orelor 22

00

- 23

00

am fost

căutată acasă de S.I.V. Aceasta mi-a spus că a fost căutată la locuință de B.V.

care i-a declarat că la rândul său a fost căutat de cineva i-a transmis să ne

spună că dacă pe loc vom da suma de 2.000 dolari SUA, în trei zile soțul meu

U.S. va fi acasă. Din aceasta am înțeles că suma de 2.000 dolari SUA se va da

judecătorului Z.V. și astfel se va admite contestația și soțul meu va fi liber.

S.I.V. mi-a spus că B.V. ne așteaptă la el acasă ca să-i dăm banii „.

- S.I.V.: „în seara

de 15 martie 2000 am fost căutată acasă de U.M. care mi-a predat suma de 500 DM

pe care a primit-o împrumut de la martora B.V. După aceea, U.M. s-a reîntors la

casa ei. Am fost căutată acasă de vecinii mei B.V. și soția B.V. care au

vizionat programul TV.

În noaptea de 15

martie 2000 în jurul orelor 22

00

- 23

00

am fost căutată

acasă de inculpatul B.V. Acesta m-a chemat în curte unde am purtat o discuție.

Acesta mi-a spus că a venit la el președintele Z.V. care i-a relatat că dacă eu

și U.M. îi dăm acestuia în acea noapte suma de 2.000 dolari SUA, U.S. în trei

zile „îi afară". Eu i-am spus lui B.V. că suma cerută este prea mare și că

pot să-i dau președintelui pe loc suma de 10 milioane ROL, referindu-mă la cei

500 dolari SUA ai mei. B.V. mi-a declarat că într-adevăr suma de 2.000 dolari

SUA este mare, dar și libertatea lui U.S. contează, decât să stea 6 ani la

închisoare. Eu i-am dat dreptate lui B.V. și am cerut acestuia să mă aștepte

acasă la el pentru că vreau să merg acasă la U.M. și să o întreb dacă este de

acord să dea suma de 2.000 dolari SUA. Am mers la casa lui U.M. și i-am relatat

cele declarate și solicitate de B.V. U.M. a fost de acord să se împrumute cu

dolari până la suma de 2.000 dolari SUA".

A doua zi, conform

celor stabilite, B.V., S.I.V. și U.M. s-au deplasat în orașul Târgu Lăpuș, în

apartamentul S.I.V., loc în care B.V. a primit întreaga sumă solicitată de

judecător, părăsind apoi imobilul.

În continuare, B.V.

l-a căutat pe P.P. și i-a dat acestuia suma de bani, după care P.P. l-a căutat

telefonic pe judecător, fiind întrebat de acesta din urmă „dacă inculpatul B.V.

are toți banii la el la care eu i-am răspuns afirmativ pentru că știam că B.V.

deține 1.700 dolari SUA din relatările personale ale acestuia. Inculpatul Z.V.,

tot direct mi-a spus să-i cer lui B.V. să numere banii, să mi-i predea mie și

eu să-i duc și să-i predau inculpatului Z.V. în locuința sa pentru că se află

acasă. Eu i-am repetat inculpatului Z.V. că inculpatul B.V. se află lângă mine,

la care Z.V. mi-a cerut mie doar să urc în apartamentul lui, motivând că nu are

rost să venim amândoi la locuința sa pentru predarea banilor. Z.V. a închis

telefonul și atunci eu i-am relatat lui B.V. cele dispuse de inculpatul Z.V.

Inculpatul B.V. a scos din buzunar mai multe bancnote de câte 100 DM și 100

dolari SUA și calculând 100 dolari SUA la 200 DM mi-a predat prin numărare și

socoteală mai multe bancnote de dolari SUA și DM în total suma de 1.700 dolari

SUA. Am luat banii de la B.V., i-am introdus în buzunarul de la haină, am

coborât din microbuz, am intrat în blocul de locuințe fiind însoțit până în

parc de B.V. L-am lăsat pe acesta în parc să mă aștepte și am intrat în scara

blocului și m-am deplasat la ușa apartamentului inculpatului Z.V. Am bătut la

ușă care mi-a fost deschisă de inculpatul Z.V. care m-a poftit în apartament,

intrând amândoi în ultima cameră a imobilului. Soția inculpatului Z.V. se afla

în bucătărie împreună cu fiica lor. În cameră fiind doar eu cu inculpatul Z.V.

i-am predat acestuia întreaga sumă de bani primită de la B.V., formată din

bancnote de 100 DM și 100 dolari SUA, iar acesta a numărat valuta în prezența

mea, rezultând încă o dată suma totală de 1.700 dolari SUA. Am stat pe un

fotoliu, la o măsuță iar Z.V. a stat parcă pe un scaun, iar banii s-au numărat

pe măsuță. Inculpatul Z.V. mi-a mulțumit și m-a întrebat unde se află

inculpatul B.V., respectiv unde a rămas acesta, i-am spus că acesta se află în

parc și mă așteaptă. Inculpatul Z.V. i-a transmis lui B.V. prin mine, să stea

liniștit că până la „Paști" o să rezolve problema cu S. Suma de 1.700

dolari SUA a rămas în mâna lui Z.V., iar eu am părăsit apartamentul fiind

condus până la ușa de ieșire din imobil de către judecător".

S-a reținut că P.P. a

aflat abia în acest moment că banii fuseseră dați în scopul de a se cumpăra

bunăvoința judecătorului pentru ca acesta să dispună punerea în libertate a lui

U.S., aspect confirmat și de S.I.V. care susține, de asemenea, că nu a știut

niciodată că banii oferiți judecătorului au fost predați acestuia prin

intermediul unei alte persoane decât B.V.

Ulterior, „după circa

3 - 4 ore în apartament a revenit inculpatul B.V. Acesta ne-a spus că

președintele Z.V. a primit cu greu banii, și că i-a introdus banii în buzunar

și acesta i-a acceptat. Eu i-am spus inculpatului B.V. că i-a dat judecătorului

Z.V. mai mult cu 100 DM la care inculpatul mi-a declarat că se va reîntoarce la

judecător și va verifica acest aspect dacă este real".

Din cauza faptului că

a fost mutat profesional la o altă instanță, Z.V. nu a rezolvat favorabil

situația juridică a lui U.S., situație în care cele două denunțătoare, prin

intermediul lui B.V. au pretins restituirea sumelor de bani, Z.V. refuzând

acest lucru, sub pretextul că „a investit acești bani în amenajarea apartamentului",

aspect care se coroborează cu declarațiile lui P.P. și P.F., confirmând că

apartamentul judecătorului, în primăvara anului 2000, fusese supus unor

consistente lucrări de amenajare și finisare, făcându-se în acest moment

precizarea că unele discuții contradictorii dintre Z.V. și P.P. s-au purtat în

luna aprilie 2000 și care au avut drept cauză unele aprecieri ale lui Z.V. cu

privire la niște lucrări de zidărie făcute de P.P.

Așa cum rezultă din

rechizitoriul întocmit de Direcția Națională Anticorupție, inculpatului Z.V. i

s-a reținut în esență, că a falsificat Adresa nr. 143/2000 a Judecătoriei Târgu

Lăpuș, prin consemnarea mincinoasă în cuprinsul acelui document că

„reprezentantul parchetului prezent la ședința de judecată renunță la calea de

atac", act care și-a produs efectele prin folosirea sa de către o altă

persoană, aceasta din urmă acționând fără vinovăție, activitatea inculpatului

întrunind elementele constitutive ale infracțiunilor de fals și uz de fals,

prev. de art. 289 și 291 C. pen. cu aplicarea art. 31 alin. (2) C. pen.

De asemenea aceluiași

inculpat i s-a imputat că ar fi pretins și primit de la U.M. și S.I.V., prin

intermediul lui B.V. 1.700 dolari SUA pentru a îndeplini o atribuție de

serviciu, în calitate de judecător, constând în admiterea cererii de

întrerupere a executării pedepsei formulată de U.Ș. Această activitate a

inculpatului s-a apreciat ca întrunind elementele constitutive ale infracțiunii

de luare de mită.

Inculpatului B.V. i

s-a imputat, în esență, că a intermediat activitatea lui Z.V., materializată

prin propunerea de a se preda acestuia cu titlu de mită o sumă de bani pentru

rezolvarea favorabilă a situației juridice a condamnatului U.Ș., că a

determinat pe martorele U.M. și S.I.V. să procure 1.700 dolari SUA în scopul de

a preda această sumă judecătorului prin intermediul martorului P.

Cauza a fost

înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj iar prin Încheierea nr. 5515 din 16

noiembrie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,aceasta a fost strămutată

la Curtea de Apel Târgu Mureș, care prin Sentința penală nr. 35 din 24

noiembrie 2008 a restituit dosarul la Direcția Națională Anticorupție, secția

de combatere a corupției.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție - D.N.A.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, prin Decizia nr. 1762 din 13 mai 2009, a admis recursul

Direcției Naționale Anticorupție și a trimis cauza la Curtea de Apel Târgu

Mureș pentru continuarea judecății de către aceeași instanță.

Curtea de Apel Târgu

Mureș prin Sentința penală nr. 18 din 20 mai 2010 a dispus condamnarea celor

doi inculpați pentru luare de mită (Z.V.) și pentru complicitate la luare de

mită (B.V.), și a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva

inculpatului Z.V. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 289 C.

pen. cu aplicarea art. 31 alin. (2) C. pen. și art. 291 C. pen. cu aplicarea

art. 31 alin. (2) C. pen., ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii

penale.

Curtea de Apel Târgu

Mureș, cu excepția martorilor S.I.V., B.G. și V.B., a audiat toți martorii

cauzei, aceștia menținându-și declarațiile date în faza de urmărire penală.

De asemenea a fost

audiat inculpatul B.V. și deși s-au făcut toate demersurile legale nu a putut

fi audiat inculpatul Z.V.

Referitor la

infracțiunile de fals și uz de fals, prev. de art. 289 și 291 C. pen. cu

aplicarea art. 31 alin. (2) C. pen. instanța a reținut că acestea s-au realizat

cu privire la Adresa cu nr. 143/2000 trimisă către IPJ Maramureș, adresă ce-l

privea pe P.D.Ș. și a constat în faptul că inculpatul Z.V., folosindu-se de

calitatea de judecător a determinat-o pe grefiera de ședință P.L., să

consemneze în adresa sus-menționată către IPJ Maramureș, în mod mincinos, că

reprezentantul parchetului a renunțat la calea de atac, fapt ce a dus la

punerea în libertate a lui P.D.Ș.

S-a apreciat că

faptele sunt dovedite prin declarațiile martorilor M.A., P.L. și M.Gh., precum

și cu actele întocmite în acest sens, cât și cu raportul de expertiză

grafologică.

Din declarațiile

martorilor S.I.V., P.L., P.P., C.G., B.D., P.F., B.G. coroborate cu

declarațiile inculpatului B.V., în opinia instanței de fond a rezultat că

inculpatul Z.V. a pretins și primit de la U.M. și S.I.V. prin intermediul lui

B.V., suma de 1.700 dolari SUA, pentru ca în calitate de judecător la

Judecătoria Târgu Lăpuș să admită cererea de întrerupere a executării pedepsei

formulată de U.Ș. și să-l pună în libertate pe acesta, faptă ce a fost

apreciată ca întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de luare de

mită prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. în cazul inculpatului Z.V. și

respectiv de complicitate la luare de mită, prev. de art. 26 raportat la art.

254 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen., pentru inculpatul B.V.

La individualizarea

pedepselor aplicate inculpaților au fost avute în vedere criteriile prev. de

art. 72 C. pen., iar în cazul inculpatului Z.V. și faptul că acesta s-a sustras

judecării cauzei.

Împotriva acestei

hotărâri au declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Târgu Mureș

și inculpații Z.V. și B.V.

Parchetul de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție -

Serviciul Teritorial Târgu Mureș a criticat hotărârea instanței de fond pentru

greșita aplicare a criteriilor de individualizare judiciară a pedepsei aplicate

inculpaților Z.V. și B.V., precum și sub aspectul neaplicării pedepsei

complementare a interzicerii unor drepturi prev. de art. 65 - 64 lit. c) C.

pen. inculpatului Z.V., invocând cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.

Inculpatul Z.V. a

solicitat, în principal, casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre

rejudecare, întrucât a fost încălcat dreptul la apărare, în sensul că nu i-a

fost asigurată prezența apărătorului ales, instanța soluționând cauza în

prezența apărătorului desemnat din oficiu (caz de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 6 C. proc. pen.).

De asemenea

inculpatul a mai solicitat restituirea cauzei la Parchet, întrucât sesizarea

Curții de Apel Târgu Mureș a fost făcută prin rechizitoriul DNA nr. 54/P/2006

din 31 august 2007, fără ca acțiunea penală să fi fost pusă în mișcare de către

acest organ abilitat al statului, nici prin rechizitoriu, nici în cursul urmăririi

penale (caz de casare prev. de art. 385

9

alin. (1) pct. 2 C. proc.

pen.).

În subsidiar s-a

solicitat achitarea inculpatului Z.V. pentru infracțiunea de fals intelectual,

participație improprie la uz de fals și luare de mită (caz de casare prev. de

art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen.).

În motivele scrise,

apărătorul inculpatului Z.V. a arătat că, așa cum au declarat martorii M.I. și

A.M., reprezentantul parchetului a fost de acord cu punerea în libertate a

numitului P.D.Ș., iar indiferent de poziția manifestată de reprezentantul

parchetului judecătorul Z.V. a pronunțat încheierea cu menționarea căii de atac

„cu recurs”, iar actul care produce efecte este dispozitivul încheierii, iar nu

adresa prin care a încunoștințat locul de detenție.

Prin urmare învederează

că o astfel de faptă nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni

și în cazul în care nu se va dispune achitarea în baza art. 10 lit. a) C. proc.

pen. să se facă aplicarea art. 18

1

C. pen.

Cu privire la fapta

privind participarea improprie la infracțiunea de uz de fals, așa cum rezultă

din declarația avocatului M.A., nu inculpatul a fost cel care l-a determinat pe

avocatul A.M. să folosească Adresa nr. 143 din 29 martie 2000 a Judecătoriei

Târgu Lăpuș, ci avocatul i-a cerut judecătorului adresa pentru a o duce la

Arestul Poliției.

Avocatul M.A. nu a

făcut altceva decât un serviciu de curierat, fiind vorba de o adresă oficială,

pe care nu avea cum să o folosească, ci trebuia să o predea Arestului IPJ

Maramureș, cu atât mai mult cu cât acea adresă nu era producătoare de

consecințe juridice.

În legătură cu

infracțiunea de luare de mită se solicită achitarea inculpatului în baza art.

11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) sau d) C. proc. pen. pentru

următoarele considerente:

- judecătorul Z.V. a

fost cel care anterior l-a condamnat pe Ș.U. la 6 ani închisoare;

- Ș.U. l-a insultat

și amenințat pe judecătorul Z.V. în sala de judecată;

- judecătorul Z.V. nu

putea soluționa cererea contestatorului Ș.U. ce avea ca obiect contestație în

anulare, întrucât pronunțase sentința de condamnare a acestuia;

- în cursul

judecății, judecătorul Z.V. s-a purtat urât cu contestatorul Ș.U. și cu soția

acestuia U.M., astfel încât nu avea nici un motiv să ceară vreo sumă de bani de

la familia lui Ș.U.

În cauză, în opinia

apărării inculpatului Z.V., nu sunt probe care să-l învinovățească pe inculpat

de săvârșirea faptei, întreaga acuzare bazându-se doar pe declarațiile

martorului P.P. care nu corespund adevărului și sunt contrazise de celelalte

probe administrate.

Față de aceste

considerente s-a solicitat achitarea inculpatului Z.V. în baza art. 11 pct. 2

lit. a) raportat la art. 10 lit. a) sau d) C. proc. pen. pentru săvârșirea

infracțiunii de luare de mită.

Inculpatul B.V., în

motivele de recurs, întemeiate pe dispozițiile art. 385

9

alin. (1)

pct. 2, 6, 18 și 14 C. proc. pen., a criticat hotărârea instanței de fond

pentru nelegalitate și netemeinicie, apreciind că a fost încălcat dreptul la

apărare al inculpatului Z.V., cât și dispozițiile referitoare la sesizarea instanței

în sensul că nu a fost pusă în mișcare acțiunea penală în condițiile legii

pentru infracțiunile deduse judecății, întrucât rechizitoriul nu poate fi

considerat un act de punere în mișcare a acțiunii penale.

Inculpatul B.V. a mai

învederat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii

prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. pentru Z.V. și automat nu poate fi

reținută nici complicitatea la această infracțiune pentru inculpatul B.V.

Din probele

administrate nu a rezultat că B.V. ar fi intrat în biroul judecătorului și nici

că acesta ar fi solicitat bani sau că i-ar fi fost dați acești bani de către

P.P. Se solicită în principal achitarea inculpatului în baza art. 11 pct. 2

lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., iar în

subsidiar schimbarea încadrării juridice în tentativă la infracțiunea de luare

de mită și aplicarea unei pedepsei cu suspendarea condiționată a executării

pedepsei.

Concluziile

reprezentantului Parchetului și ale apărătorului inculpaților au fost consemnate

în încheierea din data de 7 noiembrie 2011, care face parte integrantă din

prezenta hotărâre.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, examinând recursurile declarate în cauză prin prisma

motivelor invocate și din oficiu, conform art. 385

6

alin. (3) C.

proc. pen., le consideră fondate pentru următoarele considerente:

Înainte de a proceda

la examinarea apărărilor inculpaților Z.V. și B.V., Înalta Curte apreciază ca

necesare următoarele considerații cu privire la cadrul legal în materia

probațiunii, raportat și la scopul procesului penal.

Conform art. 1 C.

proc. pen. român, scopul procesului penal îl constituie constatarea la timp și

în mod complet a faptelor care constituie infracțiuni, astfel că orice persoană

care a săvârșit o infracțiune să fie pedepsită potrivit vinovăției sale și nici

o persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală.

Procesul penal

trebuie să contribuie la apărarea ordinii de drept, la apărarea persoanei, a

drepturilor și libertăților acesteia, la prevenirea infracțiunilor, precum și

la educarea cetățenilor în spiritul legii.

Pentru aceasta,

procesul penal se desfășoară atât în cursul urmăririi penale cât și în cursul

judecății, potrivit dispozițiilor prevăzute de lege.

În desfășurarea

procesului penal trebuie să se asigure aflarea adevărului cu privire la faptele

și împrejurările cauzei, precum și cu privire la persoana făptuitorului.

Legea obligă organele

de urmărire penală și instanțele de judecată să aibă rol activ pe întreg cursul

procesului penal, să respecte dreptul la apărare garantat de stat învinuitului,

inculpatului și celorlalte părți, în procesul penal, obligație respectată în

prezenta cauză (conform speței Dănilă contra României).

Orice persoană,

bucurându-se de prezumția de nevinovăție, este considerată nevinovată până la

stabilirea vinovăției sale, printr-o hotărâre penală definitivă. Învinuitul sau

inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție și nu este obligat să-și

dovedească nevinovăția.

Conform

jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului principiul prezumției de

nevinovăție reclamă, printre altele, ca sarcina probei să revină acuzării și ca

dubiul să fie profitabil inculpatului. Acuzării, îi revine obligația de a arăta

învinuitului care sunt acuzațiile cărora le va face obiectul și a oferi probe

suficiente pentru a întemeia o declarație de nevinovăție. Statul este obligat

să asigure acuzatului dreptul la apărare (el însuși sau cu asistența unui

avocat) și să-i permită, să interogheze sau să pună să fie audiați martorii

acuzării. Acest drept, nu implică numai un echilibru între acuzare și apărare,

ci, impune ca audierea martorilor să fie în general în contradictoriu.

Elementele de probă trebuie să fie în principiu, produse în fața acuzatului în

audiență publică și în vederea dezbaterii în contradictoriu (Plenul Hotărârii

nr. 6 din decembrie 1988, cauza Barbera, Messegue Jabordo vs. Spania).

Vinovăția nu se poate

stabili decât în cadrul juridic procesual penal, cu probe, sarcina

administrării acestora revenind organului de urmărire penală și instanței de

judecată.

Probele trebuie să

fie concludente și utile, ceea ce presupune necesitatea de a fi credibile, apte

să creeze măcar presupunerea rezonabilă că ceea ce probează corespunde

adevărului.

„Dreptul să probeze

lipsa de temeinicie" a probelor în acuzare, drept procesual recunoscut de

lege acuzatului, nu presupune o contestare ori criticare a probelor de

vinovăție, o interpretare personală a acestor probe, combaterea lor prin

exprimarea unor opinii proprii.

Folosind expresia

„are dreptul să probeze", legiuitorul a impus acuzatului, deopotrivă ca și

acuzării, obligația de a proba apărările sale, obligația de a proba lipsa de

temeinicie a probelor în acuzare.

În consecință, în

aplicarea principiului general înscris în art. 62 C. proc. pen., în cazul în care

există probe de vinovăție, lipsa de temeinicie a probelor în acuzare se

probează tot cu probe, iar nu prin simpla negare a acestora, prin interpretări

proprii, deoarece potrivit art. 63 alin. (2) C. proc. pen. - aprecierea

fiecărei probe se face de organul de urmărire penală sau de instanța de

judecată în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării

adevărului.

Față de aceste

considerente, rezultate din dispozițiile legale care reglementează aflarea

adevărului în procesul penal numai prin probe, Înalta Curte apreciază, pentru

motivele care se vor arăta, insuficiente explicațiile inculpaților cu privire

la „lipsa de temeinicie" a probelor în acuzare.

Inculpaților, în

cursul judecății li s-a respectat atât dreptul la apărare cât și dreptul la un

proces echitabil prin respectarea principiului egalității de arme, promovat de

CEDO. Astfel, cu privire la acest principiu, CEDO precizează că „exigența

egalității armelor, în sensul unui echilibru just între părți, implică

obligația de a oferi fiecărei părți o posibilitate rezonabilă de a-și prezenta

cauza, inclusiv probele, în condițiile care să nu o plaseze într-o situație de

dezavantaj net în comparație cu adversarul său. Obligația de a veghea în

fiecare caz la respectarea condițiilor unui proces echitabil revine

autorităților naționale" (a se vedea Hotărârea nr. 27 din octombrie 1993

Dombo Beheer Bv versus Olanda).

Mai mult, aceeași

Curte, a statuat obligativitatea comunicării pieselor dosarului, „în măsura în

care presupune un proces echitabil și în contradictorialitate" (Hotărârea

din 24 februarie 1994 Bendenoun versus Franța). De asemenea, „respectarea

dreptului la un proces echitabil, presupune dreptul de a avea acces la toate

dovezile strânse de procuror" (a se vedea hotărârea CEDO Edwards versus

Marea Britanie din 16 decembrie 1992).

Prin modalitatea de a

realiza cercetarea judecătorească, instanțele de fond, cât și cea de recurs, au

oferit inculpaților ocazia potrivită și suficientă pentru a-și valorifica în

mod util dreptul lor de apărare (Vaturi împotriva Franței - Hotărârea din 13

aprilie 2006, Desterhem împotriva Franței -Hotărârea din 18 mai 2004) și au

asigurat echilibrul și egalitatea de arme care trebuie să primeze pe tot

parcursul procesului penal între acuzare și apărare.

Inculpații Z.V. și

B.V. și-au exercitat dreptul de a-și alege un apărător, la dosar existând

delegații de apărător ales (atât în fața instanței de fond cât și a celei de

recurs), care s-au prezentat la termenele de judecată și au efectuat diverse

activități legate de asigurarea asistenței juridice.

Curtea Europeană, a

arătat de asemenea, că prezența acuzatului la ședința de judecată are o

importanță esențială pentru o bună soluționare a cauzei, în sensul că instanța

trebuie să examineze nu numai personalitatea acestuia și starea sa de spirit la

momentul comiterii infracțiunii pentru care este trimis în judecată, ci și

mobilurile activității sale infracționale, iar „asemenea aprecieri au a cântări

substanțial în soluția ce urmează a fi pronunțată; caracterul echitabil al

procedurii impune atât prezența acuzatului cât și a celorlalte părți vătămate,

civile sau responsabile civilmente la instanță, alături de apărătorii lor

(cauza CEDO Kremzow contra Austriei din 21 septembrie 1993).

În fața instanței de

fond, cât și a celei de recurs s-a prezentat doar inculpatul B.V., asistat de

avocat ales C.C., care a consimțit să dea declarație, iar inculpatul Z.V., deși

citat în mod legal la toate adresele cunoscute, nu s-a prezentat la nici un

termen de judecată, interesele sale fiind reprezentate de avocat ales T.V., cât

și de apărătorul din oficiu B.V. (instanța de fond).

critică formulat de către inculpatul Z.V., susținut și de inculpatul B.V.,

întemeiat pe cazul de casare prev. de art. 385

9

alin. (1) pct. 2 C.

proc. pen., considerat nefondat de Înalta Curte, se referă la faptul că

sesizarea Curții de Apel Târgu Mureș s-a făcut prin rechizitoriul Direcției

Naționale Anticorupție nr. 54/P/2006 din 31 august 2007 fără ca acț