ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4119/2011

Asupra recursurilor de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 18 din 20 mai 2010 Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie în baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen. cu raportare la art. 124 C. pen., a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului Z.V. pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 289 C. pen. cu aplicarea art. 31 alin. (2) C. pen. - fals intelectual sub forma participației improprii, ca urmare a prescripției răspunderii penale. În baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen. cu raportare la art. 124 C. pen. a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului Z.V.

pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 31 alin. (2) C. pen. - uz de fals sub forma participației improprii ca urmare a prescripției răspunderii penale. În baza art. 254 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 13 C. pen. a condamnat pe inculpatul Z.V. la 5 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen. pentru comiterea infracțiunii de luare de mită. A făcut aplicarea art. 71 - 64 lit. a) - b) C. pen. În baza art. 254 alin. (3) C. pen. a confiscat de la inculpat suma de 1.700 dolari SUA. În baza art. 26 raportat la art. 254 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 13 C. pen. a condamnat pe inculpatul B.V. la 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

pentru comiterea infracțiunii de complicitate la luare de mită. A făcut aplicarea art. 71 - 64 lit. a) - b) C. pen. A dedus din pedeapsa aplicată inculpatului timpul reținerii și a arestului preventiv scurs de la 3 iunie 2000 - 26 iulie 2000. A obligat inculpații la câte 4.000 RON cheltuieli judiciare la stat. Suma de 300 RON reprezentând onorariu avocațial din oficiu pentru inculpatul Z.V., va fi suportat din fondul Ministerului Justiției către Baroul Mureș. Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele: Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, secția de combatere a corupției nr. 54/P/2006 au fost trimiși în judecată inculpații: 1. Z.V., judecător, pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 254 alin. (1) C. pen.

cu art. 13 C. pen., respectiv luare de mită, art. 289 C. pen., fals intelectual și art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 31 alin. (2) C. pen., uz de fals. 2. B.V., tehnician, pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 26 raportat la art. 254 alin. (1) C. pen. cu art. 13 C. pen., respectiv complicitate la luare de mită. În rechizitoriul Direcției Naționale Anticorupție s-au reținut următoarele: La data de 6 aprilie 2000, organele de urmărire penală au fost sesizate cu privire la faptul că prin Încheierea din data de 21 martie 2000 (Dosar nr. 143/2000), Judecătoria Târgu Lăpuș, prin judecător Z.V., a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpatului P.D.Ș. cu obligarea de a nu părăsi localitatea, în dispozitivul încheierii menționându-se în mod fals că procurorul de ședință a renunțat la calea de atac împotriva încheierii, situație în care P.D.Ș.

a fost pus în libertate de îndată. În urma cercetărilor efectuate în cauză cu privire la această faptă au rezultat următoarele: Prin Rechizitoriul nr. 19/P/2000 din 1 martie 2000 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Lăpuș s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului P.D.Ș., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 36 alin. (2) și art. 37 alin. (3) din Decretul nr. 328/1966, cu aplicarea disp. art. 37 lit. a) C. pen. La data de 2 martie 2000, inculpatul P.D.Ș. a formulat o plângere împotriva ordonanței de arestare preventivă, prin care a solicitat Judecătoriei Târgu Lăpuș revocarea măsurii. Instanța compusă din Z.V., președinte, M.A., procuror și P.L.

grefier, prin Încheierea nr. 48 din 6 martie 2000 a admis plângerea formulată de P.D.Ș., dispunând revocarea măsurii arestării preventive luată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Lăpuș prin Ordonanța din 25 februarie 2000 și punerea în libertate a inculpatului. Împotriva Încheierii nr. 48 din data de 6 martie 2000 a Judecătoriei Târgu Lăpuș, parchetul (procuror M.A.) a declarat recurs. Prin Decizia penală nr. 78/R din 28 martie 2000, Tribunalul Maramureș a admis recursul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Lăpuș și, casând Încheierea nr. 48 din data de 6 martie 2000 a Judecătoriei Târgu Lăpuș a respins plângerea împotriva măsurii arestării preventive formulată de inculpatul P.D.Ș.

Ulterior, inculpatul P.D.Ș. a formulat o cerere de înlocuire a măsurii arestării preventive, pe care judecătorul Z.V. a admis-o prin Încheierea din 29 martie 2000. Deși, conform practicii Judecătoriei Târgu Lăpuș, determinată de faptul că arestul se afla în orașul Baia Mare, cauzele cu arestați se judecau în a treia zi de miercuri din lună (singura zi a fiecărei luni când erau aduși de către organele de poliție, la judecătorie, inculpații arestați), Z.V. (la momentul comiterii faptelor, președinte al Judecătoriei Târgu Lăpuș) a fixat termen de judecată în cauza privindu-l pe inculpatul arestat P.D.Ș., la data de 29 martie 2000 (ultima zi de miercuri din lună). Prin încheierea din aceeași dată, pronunțată în Dosarul penal nr. 143/2000, instanța (Z.V.

- președinte; M.A. - procuror și P.L. - grefier) a dispus înlocuirea arestării preventive a inculpatului P.D.Ș. cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, în lipsa inculpatului, care a fost citat la domiciliu, deși se afla în arestul Inspectoratului Poliției Județului Maramureș. După înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea luată față de P.D.Ș., Z.V. a telefonat la Inspectoratul de Poliție al Județului Maramureș și i-a comunicat șefului arestului, martorul M.GH., că „în ziua respectivă a hotărât punerea în libertate a inculpatului P.D.Ș." și că „inculpatul P.D.Ș.

urmează să fie pus în libertate în acea zi, pentru că reprezentantul parchetului a renunțat la calea de atac, cerându-le celor de acolo să nu plece până nu vor primi adresa de la Judecătoria Târgu Lăpuș pentru ca inculpatul să poată fi pus în aceeași zi în libertate". După ce a vorbit cu martorul M.GH., discuția a continuat cu grefiera, în sensul că „domnul Z.V. mi-a dictat Adresa nr. 143/2000 din data 29 martie 2000 către Arestul Poliției Județene Maramureș, prin care comunica hotărârea de înlocuire a arestării preventive. La sfârșit, când domnul președinte a dictat că reprezentantul parchetului a fost de acord cu măsura luată de instanță, renunțând la calea de atac, m-am oprit, știind că reprezentantul parchetului nu a declarat că renunță la calea de atac.

Domnul Z.V. m-a întrebat de ce m-am oprit, cerându-mi să scriu cum dictează dânsul, ceea ce am și făcut". Mai mult decât atât, grefiera a mai arătat în declarația sa, din data de 15 mai 2000, că „în ceea ce privește renunțarea la calea de atac arăt că niciodată doamna procuror M.A. nu a declarat că renunță la calea de atac" (declarația lui P.L.). După ce a fost redactată adresa către arest „domnul președinte i-a înmânat-o avocatului A.M. care a dus-o la Baia Mare". Deoarece în adresa semnată de Z.V. se menționa că „reprezentantul parchetului, prezent în ședința de judecată, a fost de acord cu măsura luată de instanță, renunțând la calea de atac" inculpatul P.D.Ș. a fost pus în libertate în aceeași zi.

Ulterior, Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Lăpuș a atacat cu recurs Încheierea din 29 martie 2000 prin care s-a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpatului P.D.Ș., cu obligarea de a nu părăsi localitatea. Aspectul că Adresa nr. 143/2000 din data de 29 martie 2000 a Judecătoriei Târgu Lăpuș (practic, documentul pe baza căruia a fost pus în libertate P.D.Ș.) a fost redactată în condițiile descrise mai sus este dovedit și prin Raportul de expertiză grafică nr. 184089 din 22 februarie 2001. În pofida tuturor acestor mijloace de probă, Z.V. a negat întreaga situație de fapt, fără a prezenta însă o altă variantă; cu ocazia confruntării inculpatului cu martora M.A., Z.V.

a arătat că: „poziția procurorului se datorează temerii de eventuale sancțiuni pe care le-ar putea aplica procurorul ierarhic superior", iar referitor la P.L., inculpatul a afirmat că aspectele declarate de grefieră „sunt inventate". Din aceste rațiuni în sarcina inculpatului s-a reținut săvârșirea infracțiunii de fals intelectual și uz de fals - sub forma participațiunii improprii, faptă prev. de art. 289 C. pen. și art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 31 alin. (2) C. pen. La data de 29 mai 2000, numitele S.I.V. și U.M. au sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Lăpuș cu privire la faptul că Z.V., prin intermediul lui B.V., a pretins și primit suma de 1.700 dolari americani, angajându-se ca, în schimb, să-i ușureze situația juridică a unui condamnat aflat în stare de detenție - U.S.

- prin punerea în libertate a acestuia din urmă. Astfel, la data de 15 decembrie 1999, U.S. a fost arestat întrucât, printr-o sentință a Judecătoriei Târgu Lăpuș fusese condamnat la 6 ani închisoare pentru infracțiunea de nerespectare a hotărârilor judecătorești (hotărârea de condamnare a fost pronunțată de judecătorul Z.V.). Ulterior, avocatul sus-numitului „a venit la mine și m-a anunțat că a depus o cerere de contestație în anulare pentru că U.S. a fost condamnat de două ori pentru aceeași faptă și o cerere de întrerupere a executării pedepsei, pentru motive medicale, cerându-mi să le înregistrez. Am înregistrat aceste cereri și s-au fixat termene. Cred că unul dintre aceste termene a fost 15 martie 2000" (declarația lui Z.V.).

La data de 15 martie 2000, U.M. și verișoara ei, S.I.V., l-au rugat pe B.V. să le transporte cu autoturismul său, din satul Ungureni, unde locuiau, în orașul Târgu Lăpuș, pentru a asista la judecarea cauzei privind pe U.S. (soțul M.U.). După terminarea ședinței de judecată, U.M. și S.I.V. au aflat că pronunțarea s-a amânat pentru a doua zi, 16 martie 2000, fapt care l-au adus la cunoștință și lui B.V. Acesta a întrebat cine este președintele completului de judecată, aflând cu această ocazie că este vorba de judecătorul Z.V., și, față de această situație, B.V. (vecin cu U.M. și S.I.V.) a afirmat în fața denunțătoarelor că îl cunoaște pe judecător și că „pot merge să vorbească cu el, dar trebuie să plătim ceva". În continuare, B.V.

și S.I.V. s-au deplasat la sediul Judecătoriei Târgu Lăpuș, B.V. întrebând-o pe martora C.G. (femeia de serviciu), dacă poate lua legătura cu judecătorul Z.V. și, după puțin timp, B.V. a intrat în biroul judecătorului. După discuția pe care a avut-o cu judecătorul, B.V. le-a spus martorelor S.I.V. și U.M. că problema este rezolvată, judecătorul fiind de acord cu propunerea de a-l pune în libertate pe U.S., dar că Z.V. pretinde în schimb o sumă de bani, fără a se preciza, în acel moment, cuantumul acelei sume, pentru ca, în cele din urmă toți trei să se deplaseze la domiciliul lor din satul Ungureni. În aceeași zi, Z.V. s-a întâlnit în localul „S." din Târgu Lăpuș cu martorii P.P. (care se cunoștea cu Z.V.) și B.G., judecătorul rugându-l pe P.P.

să se deplaseze imediat la locuința lui B.V. și să-i spună acestuia că „dacă are 1.700 dolari SUA, să-i trimită prin mine (P.P.) și îi rezolvă problema" (a se vedea declarațiile lui P.P. din datele de 3 iunie 2000 și 5 octombrie 2000), aspect confirmat întocmai de B.G., care, în declarația sa din data de 23 octombrie 2000, relatează că a asistat personal la discuția din restaurantul „S.", dintre Z.V. și P.P., discuție în cadrul căreia inculpatul a insistat ca P.P. să se deplaseze în acea după-amiază la locuința lui B.V. din satul Ungureni, pentru a-i aduce de acolo o sumă de bani. Mai mult, în cuprinsul aceleiași declarații B.G. mai menționează că, la un moment dat P.P. s-a scuzat în sensul că trebuie să se ridice de la masă și să părăsească localul, moment în care i-a explicat din nou lui B.G.

motivul abandonării restaurantului. Această solicitare pe care judecătorul i-a făcut-o lui P.P., în opinia Parchetului, dovedește faptul că înțelegerea infracțională dintre cei doi inculpați fusese realizată în termeni preciși, Z.V., în schimbul serviciilor la care se angajase, dorind să primească „recompensa" cât mai grabnic. Dând curs rugăminților judecătorului, P.P. s-a deplasat, în cursul serii de 15 martie 2000, la locuința lui B.V. din satul Ungureni, relatându-i acestuia pretențiile lui Z.V. și, la rândul lui, B.V. a luat legătura cu S.I.V., aflând însă de la aceasta, după puțin timp, că U.M. și S.I.V. nu aveau momentan acea sumă, motiv pentru care i-a spus lui P.P. că se vor deplasa a doua zi în Târgu Lăpuș, împreună cu întreaga sumă solicitată de judecător.

Mai departe, în cursul nopții de 15/16 martie 2000, U.M. și S.I.V. au împrumutat de la vecini și prieteni suma pretinsă de Z.V. și a doua zi (16 martie 2000) martorele i-au dat lui B.V. suma de 2.000 $ (în dolari americani și mărci germane), deplasându-se apoi toți trei în orașul Târgu Lăpuș. În cele din urmă, suma a fost predată de către B.V., lui Z.V., prin intermediul lui P.P. Întrucât lui Z.V. i-a încetat delegarea la Judecătoria Târgu Lăpuș la data de 1 mai 2000, judecătorul revenind la instanța din Baia Mare, problemele juridice ale lui U.S. au rămas nerezolvate, menținându-se starea de detenție a acestuia. Constatând că față de U.S. nu s-a dispus punerea în libertate, soția acestuia și S.I.V.

i-au cerut lui B.V. să depună diligente în ceea ce privește restituirea sumei avansate drept mită și, în perioada imediat următoare, B.V. și P.P. s-au întâlnit cu Z.V. într-un local din Târgu Lăpuș, judecătorul refuzând însă restituirea sumei, motivând că banii au fost cheltuiți pentru amenajarea apartamentului său. La data de 18 iulie 2000 Ministrul Justiției a avizat cercetarea penală a magistratului Z.V., sub aspectul infracțiunilor prevăzute de art. 289 C. pen. și art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 31 alin. (2) C. pen. și sub aspectul infracțiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 C. pen. La data de 3 octombrie 2000 s-a dispus începerea urmăririi penale față de învinuitul Z.V. sub aspectul infracțiunilor menționate și la 3 octombrie 2000 a fost începută urmărirea penală față de B.V., sub aspectul complicității la infracțiunea de luare de mită prevăzută de art. 26 raportat la art. 254 C. pen.

La data de 16 februarie 2011, constatând că sunt suficiente mijloace de probă administrate în cauză, Ministrul Justiției a avizat trimiterea în judecată a învinuitului Z.V. pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită, fals intelectual și uz de fals, prevăzute de art. 254 C. pen., art. 289 C. pen. și art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 31 alin. (2) C. pen. (ultima infracțiune), întocmindu-se astfel Rechizitoriul cu nr. 41/P/2000 din data de 26 aprilie 2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de combatere a corupției și criminalității organizate, act procesual în care s-au dispus următoarele: - trimiterea în judecată a inculpatului Z.V., pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită, fals intelectual și uz de fals, fapte prevăzute de art. 254 alin. (1) C. pen.

cu aplicarea art. 13 C. pen.; art. 289 C. pen.; art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 31 alin. (2) C. pen.: Neînceperea urmăririi penale față de P.L. - fals intelectual, faptă prevăzută de art. 289 C. pen.; A.M. - uz de fals, faptă prevăzută de art. 291 C. pen., U.M. și S.I.V. - dare de mită prevăzută de art. 255 C. pen.; - disjungerea și declinarea cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, în ceea cel privește pe inculpatul B.V. În continuare, prin Rechizitoriul nr. 60/P/2011 din 15 iunie 2001, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj a dispus: - trimiterea în judecată a inculpatului B.V., pentru săvârșirea complicității la infracțiunea de dare de mită; - scoaterea de sub urmărire penală a lui B.V.

pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență; - scoaterea de sub urmărire penală a lui P.P. pentru săvârșirea complicității la infracțiunea de luare de mită; - disjungerea cauzei în ceea ce o privește pe P.L., pentru continuarea cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals intelectual. După definitivarea cercetărilor, prin Rezoluția nr. 98/P/2001 din 19 iunie 2001 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, față de P.L. s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 289 C. pen. Cele două rechizitorii (41/P/2000 și, respectiv, 60/P/2001) au fost înregistrate la Curtea de Apel Cluj, formându-se Dosarele nr. 3249/2001 și nr. 4244/2001, care la data de 22 iunie 2001 au fost conexate, la solicitarea parchetului, sub primul număr.

În faza de cercetare judecătorească, inculpatul Z.V. a formulat o cerere de strămutare a cauzei care a fost admisă prin Încheierea nr. 4408 din 17 octombrie 2001 a Curții Supreme de Justiție, dosarul fiind trimis pentru continuarea cercetării judecătorești la Curtea de Apel Alba Iulia, unde a fost înregistrat sub nr. 6159 din 12 noiembrie 2001. Prin Sentința penală nr. 5 din data de 6 iunie 2002, Curtea de Apel Alba Iulia a dispus condamnarea inculpatului Z.V., în baza art. 254 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 13 C. pen., art. 289 C. pen., art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 31 alin. (2) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) și art. 34 C. pen., la pedeapsa rezultantă de 6 ani și 8 luni închisoare și confiscarea sumei de 1.700 dolari SUA sau a contravalorii acesteia în RON.

Prin aceeași sentință, inculpatul B.V. a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 26 raportat la art. 254 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. Prin Decizia nr. 3185 din 2 iulie 2003 a Curții Supreme de Justiție au fost admise toate recursurile declarate de către inculpați și de parchet, a fost casată sentința Curții de Apel Alba Iulia și cauza a fost trimisă spre rejudecare Curții de Apel Brașov, apreciindu-se că este în interesul justiției ca o altă instanță, egală în grad Curții de Apel Alba Iulia, să rejudece cauza. În acest context, Curtea de Apel Brașov a înregistrat Dosarul sub numărul 355/P/F/2004 și a administrat parțial unele dintre mijloacele de probă indicate de către instanța supremă, motivând imposibilitatea administrării altora.

După terminarea cercetării judecătorești, Curtea de Apel Brașov a dispus, prin Sentința penală nr. 47/F din 16 decembrie 2004, următoarele: - condamnarea inculpatului Z.V. pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 254 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen., art. 289 C. pen. cu aplicarea art. 31 alin. (2) C. pen. la pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare, dispunându-se și confiscarea sumei de 1.700 dolari SUA; - condamnarea inculpatului B.V. la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 26 raportat la art. 254 alin. (2) cu aplicarea art. 13 C. pen. Împotriva sentinței penale a Curții de Apel Brașov au declarat recurs atât inculpații, cât și parchetul.

Prin Decizia nr. 491 din 26 ianuarie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție dată în Dosarul nr. 3763/1/2005 recursurile declarate au fost apreciate ca fondate, instanța considerând că urmărirea penală nu este completă și din cauză că au fost întocmite două rechizitorii, deși exista un caz tipic de indivizibilitate, nu au fost clarificate unele contradicții esențiale pentru aflarea adevărului. În consecință, Înalta Curte de Casație și Justiție a decis admiterea recursurilor declarate de către inculpați și parchet, casarea sentinței penale a Curții de Apel Brașov și, rejudecând cauza, în temeiul art. 333 din C. proc. pen. a restituit dosarul organelor de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru completarea urmăririi penale cu privire la ambii inculpați.

Acest organ de parchet, prin Ordonanța din data de 20 martie 2006, în baza art. 42 și 45 alin. (1), (3) din C. proc. pen. cu referire la art. 13 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 134/2005 și-a declinat competența de soluționare a Dosarului nr. 107/D/P/2006 privind pe inculpatului Z.V. și B.V. în favoarea Direcției Naționale Anticorupție. Organele de urmărire penală din cadrul Direcției Naționale Anticorupție au procedat la efectuarea activităților dispuse de instanță. În urma completării materialului de urmărire penală Direcția Națională Anticorupție în Rechizitoriul nr. 54/P/2006 a reținut următoarele: Profitând de faptul că „pe domnul președinte (Z.V.) îl cunoșteam mai demult" (declarațiile din datele de 3 iunie 2000 și 21 iunie 2000 ale lui B.V., la data de 15 martie 2000 B.V.

și S.I.V. s-au deplasat împreună la sediul Judecătoriei Târgu Lăpuș, pe rolul acestei instanțe aflându-se două cereri formulate de U.S. - contestație în anulare și întreruperea executării pedepsei - ambele având termen de judecată la data de 15 martie 2000. Faptul că B.V. îl cunoștea pe judecător este confirmat și de S.I.V., aceasta, în declarațiile ei din datele de 29 mai 2000 și 2 iunie 2000 susținând că „eu reținusem numele președintelui de pe lista de dosare și știam că se numește Z.V. Atunci B.V. mi-a spus că îl cunoaște, și că putem să mergem să discutăm cu el. Pentru acest serviciu însă B.V. mi-a spus că trebuie să plătim ceva și m-a avertizat să fiu serioasă în sensul că dacă promit că voi da o sumă de bani să o și plătesc pentru ca B.V.

să nu se facă de râs". În continuare, B.V. a luat legătura cu martora C.G. (o salariată a judecătoriei), solicitându-i acesteia să-i intermedieze o discuție cu Z.V., pentru ca, în cele din urmă, B.V. să intre în biroul judecătorului Z.V., toate acestea întâmplându-se în prezența S.I.V.: „Din centrul orașului m-am întors cu B.V. la judecătorie și îmi amintesc că era în jurul orei 15 00 - 16 00 . Acolo am găsit-o pe femeia de serviciu care făcea curățenie pe hol. B.V. a întrebat-o pe femeia de serviciu dacă președintele este acolo, iar femeia a răspuns că este acolo, dar este foarte ocupat. B.V. i-a spus femeii de serviciu că a venit în audiență și atunci aceasta a mers la biroul președintelui și l-a anunțat că pe hol așteaptă o persoană.

Femeia de serviciu a urcat niște scări, dar nu a mai revenit, în schimb a apărut o altă femeie probabil o grefieră pe care aș recunoaște-o dacă aș vedea-o și care l-a întrebat pe B.V. dacă se numește D. În legătură cu această împrejurare precizez că B.V. i-a spus femeii de serviciu că vine din partea domnului D.D. și că este cumnatul lui și a intrat înăuntru. Eu am ieșit din clădirea judecătoriei și am urcat în autoturismul lui B.V. unde am așteptat aproximativ o jumătate de oră". S-a apreciat ca fiind relevantă declarația din data de 2 iunie 2000 a C.G., martora făcând mențiuni esențiale cu privire la prezența în sediul Judecătoriei Târgu Lăpuș a inculpatului B.V. și a martorei S.I.V. Parchetul a considerat că înțelegerea infracțională dintre cei doi inculpați s-a realizat în cadrul discuției (din sediul judecătoriei), dintre Z.V.

și B.V., rezultatul acestei „tranzacții" fiind de îndată adus la cunoștința celor două denunțătoare, după care B.V., S.I.V. și U.M. s-au deplasat la locuințele lor din satul Ungureni. De asemenea, s-a mai reținut că scopul intervenției lui B.V. pe lângă judecător nu putea fi decât unul ilicit, întrucât acesta (B.V.) nu era nici rudă cu U.S., nici apărătorul acestuia, iar apărarea inculpatului în sensul că „pot să mă interesez dacă a avut loc pronunțarea" este ilogică și fără suport, avându-se în vedere că modul de soluționare a cererilor formulate de U.S. se putea afla pe căi publice, oficiale. În scopul procurării sumei de 1.700 dolari SUA, S.I.V. și U.M. au luat legătura cu numeroși vecini și prieteni, solicitându-le acestora împrumuturi cu sume de bani.

Astfel de la B.M., U.M. a luat 500 DM, iar de la B.I., U.M. a luat 100 DM, de la B.V., U.M. și S.I.V. au luat 100 DM, de la B.D., S.I.V. a luat 100 dolari SUA, de la I.B., S.I.V. a luat 500 DM și 300 dolari SUA, de la V.B., S.I.V. a luat 400 dolari SUA și de la P.I., S.I.V. a luat 300 DM. Tuturor martorilor mai sus amintiți li s-a prezentat motivul real al împrumuturilor, ei aflând de la S.I.V. și U.M. că sumele respective urmau să ajungă la „o persoană de încredere" care urma să-l pună în libertate pe U.S. S-a mai reținut că, la sfatul martorei V.B. „din discuțiile pe care le-am purtat cu aceasta (S.I.V.) am înțeles că îi trebuie această sumă că vrea să-l scoată din pușcărie pe bărbatul unei verișoare de-a ei pe nume M. În momentul în care eu i-am dat banii, respectiv suma de 400 dolari, am sfătuit-o pe aceasta, pentru orice eventualitate să noteze seriile de la bani și să fie atentă cui dă acești bani". S.I.V.

a pus la dispoziția organelor de urmărire penală ziarul pe care notase o parte din seriile bancnotelor împrumutate și oferite lui B.V. O dovadă în plus a faptului că Z.V. și B.V. se înțeleseseră încă din sediul judecătoriei asupra condițiilor - evident, ilicite - în care urma să fie pus în libertate U.S. a fost considerată declarația numitului B.G. din data de 23 octombrie 2000. Astfel, martorul amintit descrie amănunțit împrejurarea în care Z.V., aflându-se în barul „S." din Târgu Lăpuș, la data de 15 martie 2001, l-a rugat pe P.P. să se deplaseze în acea seară la locuința lui B.V. (sat Ungureni), pentru a-i aduce o sumă de bani, din cuprinsul întregii declarații reieșind indubitabil că înțelegerea dintre Z.V.

și B.V. se realizase anterior, P.P. nefăcând nimic altceva decât să îndeplinească o simplă formalitate, în același sens fiind și declarația lui P.P. din data de 5 iunie 2001. P.P. s-a deplasat la locuința lui B.V., loc în care i-a comunicat acestuia cele solicitate de judecător. Față de această situație, B.V., la rândul lui, a luat legătura cu S.I.V. în scopul de a lua de la cele două denunțătoare mita solicitată de Z.V., aflând însă că, întrucât intervalul de timp fusese prea scurt, U.M. și S.I.V. nu reușiseră să procure întreaga sumă, spunându-i ulterior lui P.P. că banii vor fi predați a doua zi, în Târgu Lăpuș, lucru care s-a și întâmplat. În sensul celor mai sus arătate, în declarațiile lor din datele de 5 iunie 2001, denunțătoarele au arătat că: - U.M.: „în noaptea de 15 martie 2000 în jurul orelor 22 00 - 23 00 am fost căutată acasă de S.I.V.

Aceasta mi-a spus că a fost căutată la locuință de B.V. care i-a declarat că la rândul său a fost căutat de cineva i-a transmis să ne spună că dacă pe loc vom da suma de 2.000 dolari SUA, în trei zile soțul meu U.S. va fi acasă. Din aceasta am înțeles că suma de 2.000 dolari SUA se va da judecătorului Z.V. și astfel se va admite contestația și soțul meu va fi liber. S.I.V. mi-a spus că B.V. ne așteaptă la el acasă ca să-i dăm banii „. - S.I.V.: „în seara de 15 martie 2000 am fost căutată acasă de U.M. care mi-a predat suma de 500 DM pe care a primit-o împrumut de la martora B.V. După aceea, U.M. s-a reîntors la casa ei. Am fost căutată acasă de vecinii mei B.V. și soția B.V. care au vizionat programul TV.

În noaptea de 15 martie 2000 în jurul orelor 22 00 - 23 00 am fost căutată acasă de inculpatul B.V. Acesta m-a chemat în curte unde am purtat o discuție. Acesta mi-a spus că a venit la el președintele Z.V. care i-a relatat că dacă eu și U.M. îi dăm acestuia în acea noapte suma de 2.000 dolari SUA, U.S. în trei zile „îi afară". Eu i-am spus lui B.V. că suma cerută este prea mare și că pot să-i dau președintelui pe loc suma de 10 milioane ROL, referindu-mă la cei 500 dolari SUA ai mei. B.V. mi-a declarat că într-adevăr suma de 2.000 dolari SUA este mare, dar și libertatea lui U.S. contează, decât să stea 6 ani la închisoare. Eu i-am dat dreptate lui B.V. și am cerut acestuia să mă aștepte acasă la el pentru că vreau să merg acasă la U.M.

și să o întreb dacă este de acord să dea suma de 2.000 dolari SUA. Am mers la casa lui U.M. și i-am relatat cele declarate și solicitate de B.V. U.M. a fost de acord să se împrumute cu dolari până la suma de 2.000 dolari SUA". A doua zi, conform celor stabilite, B.V., S.I.V. și U.M. s-au deplasat în orașul Târgu Lăpuș, în apartamentul S.I.V., loc în care B.V. a primit întreaga sumă solicitată de judecător, părăsind apoi imobilul. În continuare, B.V. l-a căutat pe P.P. și i-a dat acestuia suma de bani, după care P.P. l-a căutat telefonic pe judecător, fiind întrebat de acesta din urmă „dacă inculpatul B.V. are toți banii la el la care eu i-am răspuns afirmativ pentru că știam că B.V. deține 1.700 dolari SUA din relatările personale ale acestuia.

Inculpatul Z.V., tot direct mi-a spus să-i cer lui B.V. să numere banii, să mi-i predea mie și eu să-i duc și să-i predau inculpatului Z.V. în locuința sa pentru că se află acasă. Eu i-am repetat inculpatului Z.V. că inculpatul B.V. se află lângă mine, la care Z.V. mi-a cerut mie doar să urc în apartamentul lui, motivând că nu are rost să venim amândoi la locuința sa pentru predarea banilor. Z.V. a închis telefonul și atunci eu i-am relatat lui B.V. cele dispuse de inculpatul Z.V. Inculpatul B.V. a scos din buzunar mai multe bancnote de câte 100 DM și 100 dolari SUA și calculând 100 dolari SUA la 200 DM mi-a predat prin numărare și socoteală mai multe bancnote de dolari SUA și DM în total suma de 1.700 dolari SUA.

Am luat banii de la B.V., i-am introdus în buzunarul de la haină, am coborât din microbuz, am intrat în blocul de locuințe fiind însoțit până în parc de B.V. L-am lăsat pe acesta în parc să mă aștepte și am intrat în scara blocului și m-am deplasat la ușa apartamentului inculpatului Z.V. Am bătut la ușă care mi-a fost deschisă de inculpatul Z.V. care m-a poftit în apartament, intrând amândoi în ultima cameră a imobilului. Soția inculpatului Z.V. se afla în bucătărie împreună cu fiica lor. În cameră fiind doar eu cu inculpatul Z.V. i-am predat acestuia întreaga sumă de bani primită de la B.V., formată din bancnote de 100 DM și 100 dolari SUA, iar acesta a numărat valuta în prezența mea, rezultând încă o dată suma totală de 1.700 dolari SUA.

Am stat pe un fotoliu, la o măsuță iar Z.V. a stat parcă pe un scaun, iar banii s-au numărat pe măsuță. Inculpatul Z.V. mi-a mulțumit și m-a întrebat unde se află inculpatul B.V., respectiv unde a rămas acesta, i-am spus că acesta se află în parc și mă așteaptă. Inculpatul Z.V. i-a transmis lui B.V. prin mine, să stea liniștit că până la „Paști" o să rezolve problema cu S. Suma de 1.700 dolari SUA a rămas în mâna lui Z.V., iar eu am părăsit apartamentul fiind condus până la ușa de ieșire din imobil de către judecător". S-a reținut că P.P. a aflat abia în acest moment că banii fuseseră dați în scopul de a se cumpăra bunăvoința judecătorului pentru ca acesta să dispună punerea în libertate a lui U.S., aspect confirmat și de S.I.V.

care susține, de asemenea, că nu a știut niciodată că banii oferiți judecătorului au fost predați acestuia prin intermediul unei alte persoane decât B.V. Ulterior, „după circa 3 - 4 ore în apartament a revenit inculpatul B.V. Acesta ne-a spus că președintele Z.V. a primit cu greu banii, și că i-a introdus banii în buzunar și acesta i-a acceptat. Eu i-am spus inculpatului B.V. că i-a dat judecătorului Z.V. mai mult cu 100 DM la care inculpatul mi-a declarat că se va reîntoarce la judecător și va verifica acest aspect dacă este real". Din cauza faptului că a fost mutat profesional la o altă instanță, Z.V. nu a rezolvat favorabil situația juridică a lui U.S., situație în care cele două denunțătoare, prin intermediul lui B.V.

au pretins restituirea sumelor de bani, Z.V. refuzând acest lucru, sub pretextul că „a investit acești bani în amenajarea apartamentului", aspect care se coroborează cu declarațiile lui P.P. și P.F., confirmând că apartamentul judecătorului, în primăvara anului 2000, fusese supus unor consistente lucrări de amenajare și finisare, făcându-se în acest moment precizarea că unele discuții contradictorii dintre Z.V. și P.P. s-au purtat în luna aprilie 2000 și care au avut drept cauză unele aprecieri ale lui Z.V. cu privire la niște lucrări de zidărie făcute de P.P. Așa cum rezultă din rechizitoriul întocmit de Direcția Națională Anticorupție, inculpatului Z.V.

i s-a reținut în esență, că a falsificat Adresa nr. 143/2000 a Judecătoriei Târgu Lăpuș, prin consemnarea mincinoasă în cuprinsul acelui document că „reprezentantul parchetului prezent la ședința de judecată renunță la calea de atac", act care și-a produs efectele prin folosirea sa de către o altă persoană, aceasta din urmă acționând fără vinovăție, activitatea inculpatului întrunind elementele constitutive ale infracțiunilor de fals și uz de fals, prev. de art. 289 și 291 C. pen. cu aplicarea art. 31 alin. (2) C. pen. De asemenea aceluiași inculpat i s-a imputat că ar fi pretins și primit de la U.M. și S.I.V., prin intermediul lui B.V. 1.700 dolari SUA pentru a îndeplini o atribuție de serviciu, în calitate de judecător, constând în admiterea cererii de întrerupere a executării pedepsei formulată de U.Ș.

Această activitate a inculpatului s-a apreciat ca întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită. Inculpatului B.V. i s-a imputat, în esență, că a intermediat activitatea lui Z.V., materializată prin propunerea de a se preda acestuia cu titlu de mită o sumă de bani pentru rezolvarea favorabilă a situației juridice a condamnatului U.Ș., că a determinat pe martorele U.M. și S.I.V. să procure 1.700 dolari SUA în scopul de a preda această sumă judecătorului prin intermediul martorului P. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj iar prin Încheierea nr. 5515 din 16 noiembrie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,aceasta a fost strămutată la Curtea de Apel Târgu Mureș, care prin Sentința penală nr. 35 din 24 noiembrie 2008 a restituit dosarul la Direcția Națională Anticorupție, secția de combatere a corupției.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 1762 din 13 mai 2009, a admis recursul Direcției Naționale Anticorupție și a trimis cauza la Curtea de Apel Târgu Mureș pentru continuarea judecății de către aceeași instanță. Curtea de Apel Târgu Mureș prin Sentința penală nr. 18 din 20 mai 2010 a dispus condamnarea celor doi inculpați pentru luare de mită (Z.V.) și pentru complicitate la luare de mită (B.V.), și a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului Z.V. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 289 C. pen. cu aplicarea art. 31 alin. (2) C. pen.

și art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 31 alin. (2) C. pen., ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale. Curtea de Apel Târgu Mureș, cu excepția martorilor S.I.V., B.G. și V.B., a audiat toți martorii cauzei, aceștia menținându-și declarațiile date în faza de urmărire penală. De asemenea a fost audiat inculpatul B.V. și deși s-au făcut toate demersurile legale nu a putut fi audiat inculpatul Z.V. Referitor la infracțiunile de fals și uz de fals, prev. de art. 289 și 291 C. pen. cu aplicarea art. 31 alin. (2) C. pen. instanța a reținut că acestea s-au realizat cu privire la Adresa cu nr. 143/2000 trimisă către IPJ Maramureș, adresă ce-l privea pe P.D.Ș.

și a constat în faptul că inculpatul Z.V., folosindu-se de calitatea de judecător a determinat-o pe grefiera de ședință P.L., să consemneze în adresa sus-menționată către IPJ Maramureș, în mod mincinos, că reprezentantul parchetului a renunțat la calea de atac, fapt ce a dus la punerea în libertate a lui P.D.Ș. S-a apreciat că faptele sunt dovedite prin declarațiile martorilor M.A., P.L. și M.Gh., precum și cu actele întocmite în acest sens, cât și cu raportul de expertiză grafologică. Din declarațiile martorilor S.I.V., P.L., P.P., C.G., B.D., P.F., B.G. coroborate cu declarațiile inculpatului B.V., în opinia instanței de fond a rezultat că inculpatul Z.V. a pretins și primit de la U.M. și S.I.V.

prin intermediul lui B.V., suma de 1.700 dolari SUA, pentru ca în calitate de judecător la Judecătoria Târgu Lăpuș să admită cererea de întrerupere a executării pedepsei formulată de U.Ș. și să-l pună în libertate pe acesta, faptă ce a fost apreciată ca întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. în cazul inculpatului Z.V. și respectiv de complicitate la luare de mită, prev. de art. 26 raportat la art. 254 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen., pentru inculpatul B.V. La individualizarea pedepselor aplicate inculpaților au fost avute în vedere criteriile prev. de art. 72 C. pen., iar în cazul inculpatului Z.V. și faptul că acesta s-a sustras judecării cauzei.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Târgu Mureș și inculpații Z.V. și B.V. Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Târgu Mureș a criticat hotărârea instanței de fond pentru greșita aplicare a criteriilor de individualizare judiciară a pedepsei aplicate inculpaților Z.V. și B.V., precum și sub aspectul neaplicării pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi prev. de art. 65 - 64 lit. c) C. pen. inculpatului Z.V., invocând cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen. Inculpatul Z.V.

a solicitat, în principal, casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare, întrucât a fost încălcat dreptul la apărare, în sensul că nu i-a fost asigurată prezența apărătorului ales, instanța soluționând cauza în prezența apărătorului desemnat din oficiu (caz de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 6 C. proc. pen.). De asemenea inculpatul a mai solicitat restituirea cauzei la Parchet, întrucât sesizarea Curții de Apel Târgu Mureș a fost făcută prin rechizitoriul DNA nr. 54/P/2006 din 31 august 2007, fără ca acțiunea penală să fi fost pusă în mișcare de către acest organ abilitat al statului, nici prin rechizitoriu, nici în cursul urmăririi penale (caz de casare prev. de art. 385 9 alin. (1) pct. 2 C. proc.

pen.). În subsidiar s-a solicitat achitarea inculpatului Z.V. pentru infracțiunea de fals intelectual, participație improprie la uz de fals și luare de mită (caz de casare prev. de art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen.). În motivele scrise, apărătorul inculpatului Z.V. a arătat că, așa cum au declarat martorii M.I. și A.M., reprezentantul parchetului a fost de acord cu punerea în libertate a numitului P.D.Ș., iar indiferent de poziția manifestată de reprezentantul parchetului judecătorul Z.V. a pronunțat încheierea cu menționarea căii de atac „cu recurs”, iar actul care produce efecte este dispozitivul încheierii, iar nu adresa prin care a încunoștințat locul de detenție. Prin urmare învederează că o astfel de faptă nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni și în cazul în care nu se va dispune achitarea în baza art. 10 lit. a) C. proc.

pen. să se facă aplicarea art. 18 1 C. pen. Cu privire la fapta privind participarea improprie la infracțiunea de uz de fals, așa cum rezultă din declarația avocatului M.A., nu inculpatul a fost cel care l-a determinat pe avocatul A.M. să folosească Adresa nr. 143 din 29 martie 2000 a Judecătoriei Târgu Lăpuș, ci avocatul i-a cerut judecătorului adresa pentru a o duce la Arestul Poliției. Avocatul M.A. nu a făcut altceva decât un serviciu de curierat, fiind vorba de o adresă oficială, pe care nu avea cum să o folosească, ci trebuia să o predea Arestului IPJ Maramureș, cu atât mai mult cu cât acea adresă nu era producătoare de consecințe juridice. În legătură cu infracțiunea de luare de mită se solicită achitarea inculpatului în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) sau d) C. proc.

pen. pentru următoarele considerente: - judecătorul Z.V. a fost cel care anterior l-a condamnat pe Ș.U. la 6 ani închisoare; - Ș.U. l-a insultat și amenințat pe judecătorul Z.V. în sala de judecată; - judecătorul Z.V. nu putea soluționa cererea contestatorului Ș.U. ce avea ca obiect contestație în anulare, întrucât pronunțase sentința de condamnare a acestuia; - în cursul judecății, judecătorul Z.V. s-a purtat urât cu contestatorul Ș.U. și cu soția acestuia U.M., astfel încât nu avea nici un motiv să ceară vreo sumă de bani de la familia lui Ș.U. În cauză, în opinia apărării inculpatului Z.V., nu sunt probe care să-l învinovățească pe inculpat de săvârșirea faptei, întreaga acuzare bazându-se doar pe declarațiile martorului P.P.

care nu corespund adevărului și sunt contrazise de celelalte probe administrate. Față de aceste considerente s-a solicitat achitarea inculpatului Z.V. în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) sau d) C. proc. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită. Inculpatul B.V., în motivele de recurs, întemeiate pe dispozițiile art. 385 9 alin. (1) pct. 2, 6, 18 și 14 C. proc. pen., a criticat hotărârea instanței de fond pentru nelegalitate și netemeinicie, apreciind că a fost încălcat dreptul la apărare al inculpatului Z.V., cât și dispozițiile referitoare la sesizarea instanței în sensul că nu a fost pusă în mișcare acțiunea penală în condițiile legii pentru infracțiunile deduse judecății, întrucât rechizitoriul nu poate fi considerat un act de punere în mișcare a acțiunii penale.

Inculpatul B.V. a mai învederat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. pentru Z.V. și automat nu poate fi reținută nici complicitatea la această infracțiune pentru inculpatul B.V. Din probele administrate nu a rezultat că B.V. ar fi intrat în biroul judecătorului și nici că acesta ar fi solicitat bani sau că i-ar fi fost dați acești bani de către P.P. Se solicită în principal achitarea inculpatului în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., iar în subsidiar schimbarea încadrării juridice în tentativă la infracțiunea de luare de mită și aplicarea unei pedepsei cu suspendarea condiționată a executării pedepsei.

Concluziile reprezentantului Parchetului și ale apărătorului inculpaților au fost consemnate în încheierea din data de 7 noiembrie 2011, care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând recursurile declarate în cauză prin prisma motivelor invocate și din oficiu, conform art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., le consideră fondate pentru următoarele considerente: Înainte de a proceda la examinarea apărărilor inculpaților Z.V. și B.V., Înalta Curte apreciază ca necesare următoarele considerații cu privire la cadrul legal în materia probațiunii, raportat și la scopul procesului penal. Conform art. 1 C. proc. pen. român, scopul procesului penal îl constituie constatarea la timp și în mod complet a faptelor care constituie infracțiuni, astfel că orice persoană care a săvârșit o infracțiune să fie pedepsită potrivit vinovăției sale și nici o persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală.

Procesul penal trebuie să contribuie la apărarea ordinii de drept, la apărarea persoanei, a drepturilor și libertăților acesteia, la prevenirea infracțiunilor, precum și la educarea cetățenilor în spiritul legii. Pentru aceasta, procesul penal se desfășoară atât în cursul urmăririi penale cât și în cursul judecății, potrivit dispozițiilor prevăzute de lege. În desfășurarea procesului penal trebuie să se asigure aflarea adevărului cu privire la faptele și împrejurările cauzei, precum și cu privire la persoana făptuitorului. Legea obligă organele de urmărire penală și instanțele de judecată să aibă rol activ pe întreg cursul procesului penal, să respecte dreptul la apărare garantat de stat învinuitului, inculpatului și celorlalte părți, în procesul penal, obligație respectată în prezenta cauză (conform speței Dănilă contra României).

Orice persoană, bucurându-se de prezumția de nevinovăție, este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăției sale, printr-o hotărâre penală definitivă. Învinuitul sau inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție și nu este obligat să-și dovedească nevinovăția. Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului principiul prezumției de nevinovăție reclamă, printre altele, ca sarcina probei să revină acuzării și ca dubiul să fie profitabil inculpatului. Acuzării, îi revine obligația de a arăta învinuitului care sunt acuzațiile cărora le va face obiectul și a oferi probe suficiente pentru a întemeia o declarație de nevinovăție. Statul este obligat să asigure acuzatului dreptul la apărare (el însuși sau cu asistența unui avocat) și să-i permită, să interogheze sau să pună să fie audiați martorii acuzării.

Acest drept, nu implică numai un echilibru între acuzare și apărare, ci, impune ca audierea martorilor să fie în general în contradictoriu. Elementele de probă trebuie să fie în principiu, produse în fața acuzatului în audiență publică și în vederea dezbaterii în contradictoriu (Plenul Hotărârii nr. 6 din decembrie 1988, cauza Barbera, Messegue Jabordo vs. Spania). Vinovăția nu se poate stabili decât în cadrul juridic procesual penal, cu probe, sarcina administrării acestora revenind organului de urmărire penală și instanței de judecată. Probele trebuie să fie concludente și utile, ceea ce presupune necesitatea de a fi credibile, apte să creeze măcar presupunerea rezonabilă că ceea ce probează corespunde adevărului.

„Dreptul să probeze lipsa de temeinicie" a probelor în acuzare, drept procesual recunoscut de lege acuzatului, nu presupune o contestare ori criticare a probelor de vinovăție, o interpretare personală a acestor probe, combaterea lor prin exprimarea unor opinii proprii. Folosind expresia „are dreptul să probeze", legiuitorul a impus acuzatului, deopotrivă ca și acuzării, obligația de a proba apărările sale, obligația de a proba lipsa de temeinicie a probelor în acuzare. În consecință, în aplicarea principiului general înscris în art. 62 C. proc. pen., în cazul în care există probe de vinovăție, lipsa de temeinicie a probelor în acuzare se probează tot cu probe, iar nu prin simpla negare a acestora, prin interpretări proprii, deoarece potrivit art. 63 alin. (2) C. proc.

pen. - aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală sau de instanța de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului. Față de aceste considerente, rezultate din dispozițiile legale care reglementează aflarea adevărului în procesul penal numai prin probe, Înalta Curte apreciază, pentru motivele care se vor arăta, insuficiente explicațiile inculpaților cu privire la „lipsa de temeinicie" a probelor în acuzare. Inculpaților, în cursul judecății li s-a respectat atât dreptul la apărare cât și dreptul la un proces echitabil prin respectarea principiului egalității de arme, promovat de CEDO.

Astfel, cu privire la acest principiu, CEDO precizează că „exigența egalității armelor, în sensul unui echilibru just între părți, implică obligația de a oferi fiecărei părți o posibilitate rezonabilă de a-și prezenta cauza, inclusiv probele, în condițiile care să nu o plaseze într-o situație de dezavantaj net în comparație cu adversarul său. Obligația de a veghea în fiecare caz la respectarea condițiilor unui proces echitabil revine autorităților naționale" (a se vedea Hotărârea nr. 27 din octombrie 1993 Dombo Beheer Bv versus Olanda). Mai mult, aceeași Curte, a statuat obligativitatea comunicării pieselor dosarului, „în măsura în care presupune un proces echitabil și în contradictorialitate" (Hotărârea din 24 februarie 1994 Bendenoun versus Franța).

De asemenea, „respectarea dreptului la un proces echitabil, presupune dreptul de a avea acces la toate dovezile strânse de procuror" (a se vedea hotărârea CEDO Edwards versus Marea Britanie din 16 decembrie 1992). Prin modalitatea de a realiza cercetarea judecătorească, instanțele de fond, cât și cea de recurs, au oferit inculpaților ocazia potrivită și suficientă pentru a-și valorifica în mod util dreptul lor de apărare (Vaturi împotriva Franței - Hotărârea din 13 aprilie 2006, Desterhem împotriva Franței -Hotărârea din 18 mai 2004) și au asigurat echilibrul și egalitatea de arme care trebuie să primeze pe tot parcursul procesului penal între acuzare și apărare. Inculpații Z.V. și B.V. și-au exercitat dreptul de a-și alege un apărător, la dosar existând delegații de apărător ales (atât în fața instanței de fond cât și a celei de recurs), care s-au prezentat la termenele de judecată și au efectuat diverse activități legate de asigurarea asistenței juridice.

Curtea Europeană, a arătat de asemenea, că prezența acuzatului la ședința de judecată are o importanță esențială pentru o bună soluționare a cauzei, în sensul că instanța trebuie să examineze nu numai personalitatea acestuia și starea sa de spirit la momentul comiterii infracțiunii pentru care este trimis în judecată, ci și mobilurile activității sale infracționale, iar „asemenea aprecieri au a cântări substanțial în soluția ce urmează a fi pronunțată; caracterul echitabil al procedurii impune atât prezența acuzatului cât și a celorlalte părți vătămate, civile sau responsabile civilmente la instanță, alături de apărătorii lor (cauza CEDO Kremzow contra Austriei din 21 septembrie 1993). În fața instanței de fond, cât și a celei de recurs s-a prezentat doar inculpatul B.V., asistat de avocat ales C.C., care a consimțit să dea declarație, iar inculpatul Z.V., deși citat în mod legal la toate adresele cunoscute, nu s-a prezentat la nici un termen de judecată, interesele sale fiind reprezentate de avocat ales T.V., cât și de apărătorul din oficiu B.V.

(instanța de fond). 1. Un prim motiv de critică formulat de către inculpatul Z.V., susținut și de inculpatul B.V., întemeiat pe cazul de casare prev. de art. 385 9 alin. (1) pct. 2 C. proc. pen., considerat nefondat de Înalta Curte, se referă la faptul că sesizarea Curții de Apel Târgu Mureș s-a făcut prin rechizitoriul Direcției Naționale Anticorupție nr. 54/P/2006 din 31 august 2007 fără ca acț