ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3792/2011

Asupra recursurilor de față

În baza lucrărilor din dosarul cauzei, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 23 din 2 februarie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie a condamnat pe inculpații:

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen. a contopit pedepsele aplicate și a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 1 an și 6 luni închisoare.

În baza art. 81 C. pen. a suspendat condiționat executarea pedepsei pe durata termenului de încercare de 3 ani și 6 luni, termen stabilit în conformitate cu prevederile art. 82 C. pen., iar în temeiul art. 71 alin. (5) C. pen. a dispus, pe aceeași durată și suspendarea executării pedepsei accesorii.

A atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen.

A atras atenția inculpaților asupra prevederilor art. 63

1

C. pen.

În baza art. 191 C. proc. pen. a obligat pe fiecare inculpat la plata sumei de 300 RON, cheltuieli judiciare către stat.

Prin actul de sesizare a curții de apel s-a reținut că inculpatul P.I. în calitate de ofițer de poliție judiciară, l-a ajutat pe inculpatul B.F.M., fără o înțelegere stabilită anterior, în scopul zădărnicirii urmăririi penale, acte de ajutor ce au constat în aceea că în data de 29 decembrie 2005, luând cunoștință de săvârșirea unei infracțiuni, nu a întocmit nici un act de constatare și nu a strâns date în vederea identificării și tragerii la răspundere penală a autorilor infracțiunii. în data de 10 ianuarie 2006 și 14 ianuarie 2006 i-a determinat pe învinuiții B.F. și P.V.G. să nu declare tot ceea ce știau despre persoana care le-a înmânat adeverințele și contractele de muncă falsificate, în vederea obținerii unor credite de nevoi personale, cu scopul de a zădărnici identificarea și tragerea la răspundere penală a învinuitului B.F.M. De asemenea, nu a înregistrat sesizarea B.C.R. în rândul lucrărilor cu caracter penal, contrar prevederilor art. 3 din Ordinul M.A.I. nr. 265/2002, astfel încât lucrarea a fost sustrasă controlului exercitat de procuror.

Inculpatul Ș.A. în calitate de ofițer de poliție judiciară, l-a ajutat pe învinuitul B.F.M., fără o înțelegere stabilită anterior, în scopul îngreunării urmăririi penale, acte de ajutor ce au constat în aceea că și-a repartizat spre soluționare sesizarea B.C.R. pe care nu a înregistrat-o timp de 3 luni în rândul lucrărilor cu caracter penal, fără a efectua nici un fel de verificări, contrar art. 11 din Ordinul M.A.I. nr. 190/2004. De asemenea, a girat în mod nejustificat înregistrarea sesizării în rândul lucrărilor cu caracter penal, cu autor necunoscut, în condițiile în care toate datele lucrării relevau cu evidență existența unor autori cunoscuți. Exploatând relația sa ierarhică cu învinuitul C.I., subordonat, l-a determinat pe acesta să nu înceapă urmărirea penală împotriva învinuiților B.F. și P.V.G., cu consecința nedemarării urmăririi penale, care ar fi dus la identificarea învinuitului B.F.M.

Inculpatul B.F.M. în cursul lunii decembrie 2005 le-a înmânat învinuiților B.F. și P.V.G. câte o adeverință și un contract de muncă falsificate prin care se atestă în fals că sunt angajați ai SC D.S. SA, pentru a fi folosite de ultimii învinuiți la B.C.R. - Sucursala Prahova în vederea obținerii unui contract de credit pentru nevoi personale, adeverințele fiindu-le necesare să facă dovada că au venituri sigure și permanente și fără de care instituția bancară nu le-ar fi acordat creditul.

În cursul cercetării judecătorești, curtea a procedat la audierea inculpaților, declarațiile acestora fiind consemnate în scris și atașate la dosarul cauzei, prin intermediul lor inculpații nerecunoscând comiterea infracțiunilor pentru care au fost trimiși în judecată.

De asemenea, a dispus reaudierea tuturor martorilor audiați în cursul urmăririi penale, iar la solicitarea inculpaților a admis audierea unor martori în circumstanțiere. La cererea inculpaților a fost administrată proba cu înscrisuri, instanța solicitând de la I.J.P. Prahova fișele posturilor inculpaților din perioada în care se pretinde că s-au comis infracțiunile, înscrisuri care au fost depuse la dosarul cauzei. Inculpații au depus la dosar și înscrisuri în circumstanțiere.

Pe baza actelor și lucrărilor dosarului, instanța a reținut următoarea stare de fapt:

I. În cursul lunii decembrie 2005, prin intermediul martorului B.M.A., numiții B.F. și P.V.G. au luat legătura cu inculpatul B.F.M. intenționând ca să obțină credite bancare, cu ajutorul acestuia, în condițiile în care, pe de o parte nu îndeplineau condițiile necesare pentru accesarea acestor împrumuturi, iar pe de altă parte inculpatul le-a comunicat că le poate facilita obținerea unor asemenea credite.

În vederea obținerii creditelor, B.F. și P.V. au înmânat inculpatului copii ale cărților de identitate, iar ulterior trebuiau să se prezinte la unitățile bancare indicate de către inculpat, aparținând B.C.R., în vederea ridicării sumelor de bani. În schimbul acestui serviciu cei doi urmau să îi plătească inculpatului o sumă de bani, care în cazul numitului B.F. a fost stabilită la suma de 1.000 euro, aferentă unui împrumut de 10.000 euro, iar în ceea ce îl privește pe numitul P.V. această sumă nu a fost determinată, urmând ca ulterior cei doi să convină asupra cuantumului ei.

Numitul P.V. a primit de la inculpatul B.F.M. înscrisurile necesare pentru completarea dosarului de credit, înscrisuri reprezentate de adeverința de salariu și contractul individual de muncă, pe care le-a completat parțial și care atestau în mod fals că acesta este salariat la SC D.S. S.A. Sucursala Ploiești. Cu acestea s-a prezentat la funcționarul bancar indicat de către inculpat la data de 29 decembrie 2005. Ulterior, dosarul de creditare depus de către P.V. a fost analizat de către martora I.A.E. care, cunoscând faptul că salariații SC D.S. SA au cărți de muncă, a procedat la verificarea datelor prezentate de acesta, ocazie cu care a aflat că nu este angajatul societății, situație cu privire la care a încunoștințat șeful ierarhic, martora S.C.M. Ulterior, martorul P.I., directorul adjunct al Sucursalei B.C.R. Prahova a dispus blocarea acordării creditului și a anunțat organele de poliție.

B.F. a fost îndrumat de către același inculpat să se deplaseze la agenția B.C.R. din cartierul Malu Roșu din Ploiești, pentru a semna contractele bancare, la data de 29 decembrie 2005, comunicându-i telefonic persoanei anterior menționate și faptul că îl va contacta ulterior pentru a se prezenta să ridice creditul. După un timp inculpatul B.F. i-a comunicat că nu a obținut creditul și ca atare că nu mai este necesar a se prezenta la unitatea bancară.

Înscrisurile utilizate pentru obținerea creditului de către B.F., furnizate de către inculpat, atestau, de asemenea în mod fals, că cel anterior menționat îndeplinea funcția de inginer tehnic la SC D.S. SA Sucursala Ploiești.

Modalitatea în care a acționat inculpatul și făptuitorii a fost reținută din coroborarea declarațiilor martorilor B.F. și P.V.G., date atât în cursul urmăririi penale, cât și în mod nemijlocit în fața instanței, cu declarațiile martorilor B.M.A., S.C.M., I.A.E., P.I., P.G., C.A.M., date atât în cursul urmăririi penale, cât și în fața instanței de judecată, precum și cu înscrisurile menționate anterior și aflate la filele indicate din dosarul de urmărire penală.

Inculpatul B.F.M. a negat faptul că ar fi pus la dispoziția numiților B.F. și P.V.G. înscrisurile falsificate utilizate de către aceștia pentru obținerea creditelor bancare, în declarațiile date pe parcursul procesului penal susținând că nu îi cunoaște pe cei doi și, de asemenea, că nu îl cunoaște pe martorul B.M.A., cel care le-ar fi făcut cunoștință celor anterior menționați. Apărările au fost înlăturate de către instanță, fiind contrazise de declarațiile martorilor B.M.A., B.F. și P.V.G. Aceștia au relatat că inculpatul a fost cel care a încercat să le intermedieze obținerea unor credite prin intermediul unor acte false, cei trei cunoscându-l pe acesta în cursul lunii noiembrie 2005, B.M.A. fiind cel care l-a prezentat celorlalte persoane menționate. S-a remarcat faptul că martorii, atunci când au fost solicitați să îl recunoască pe inculpat de pe planșă fotografică au realizat acest lucru, ceea ce nu ar fi fost posibil în măsura în care aceștia nu s-ar fi întâlnit niciodată. Faptul că această recunoaștere s-a realizat după un interval de timp mai mare, precum și că inițial au fost folosite fotografii ale inculpatului de la o altă vârstă decât aceea la care acesta a comis infracțiunea, nu este de natură a conduce la înlăturarea elementelor probatorii conținute în procesele-verbale întocmite de către organele de urmărire penală.

Curtea a considerat că declarațiile martorilor B.F. și P.V.G. prin modul în care se coroborează sunt de natură a forma convingerea că faptele s-au desfășurat în modalitatea anterior reținută, neconcordanțele referitoare la datele menționate în acestea nefiind de natură a invalida conținutul lor.

II. La data de 29 decembrie 2005, după depunerea de către numiții P.V.G. și B.F. a documentației necesare pentru obținerea creditelor bancare și descoperirea de către funcționarii bancari a faptului că aceste înscrisuri sunt false, aspecte anterior menționate, lucrătorii bancari au sesizat organele de poliție.

La agenția B.C.R. din Malu Roșu s-au deplasat martorii P.I. și S.V. de la Secția de Poliție nr. 3 Ploiești, așa cum rezultă din coroborarea declarațiilor acestora date atât în cursul urmăririi penale, cât și în fața instanței de judecată, care au stat la sediul instituției până la ora de închidere fără ca B.F. să se prezinte pentru a ridica creditul, în condițiile în care fusese avertizat de către inculpatul B.F.M. cu privire la faptul că nu a fost aprobată cererea sa de creditare.

La sucursala B.C.R. Ploiești, urmare a sesizării primite de la funcționarii băncii s-au deplasat inițial martorii P.N.C. și L.E.C. care au procedat la legitimarea lui P.V.G. și întrucât nu aveau atribuții sub aspectul efectuării de cercetări penale au asigurat numai paza acestuia până la prezentarea unei echipe operative.

Ulterior, la fața locului s-a deplasat și inculpatul P.I. care era la momentul respectiv Șef Serviciu Investigare a Fraudelor din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Prahova și care la data menționată asigura continuitatea la comanda inspectoratului. Acesta a discutat cu martorul P.I., care i-a relatat pentru ce a sesizat poliția, respectiv că se încercase obținerea unui credit cu o adeverință falsă, și ulterior a primit de la acesta sesizarea scrisă formulată de către instituția bancară, împreună cu originalele dosarelor de creditare întocmite pentru numiții P.V.G. și B.F.

Inculpatul P. a plecat de la Sucursala B.C.R. Ploiești însoțit de către numitul P.V.G. la sediul Inspectoratului Județean de Poliție, însă aici nu a procedat la audierea persoanei menționate pentru a stabili condițiile în care a încercat să obțină creditul bancar și nici nu a întocmit vreun act de constatare a infracțiunii. Nu a fost întocmit nici un proces-verbal care să consemneze discuțiile purtate la sediul unității bancare, verificările efectuate și cele constatate personal de către inculpat, cu toate că în conformitate cu prevederile art. 11 din Ordinul M.A.I. nr. 190/2004 îi revenea această obligație, în condițiile în care a apreciat că aceasta reprezintă o petiție.

Sesizarea formulată de către unitatea bancară a fost rezoluționată în data de 30 decembrie 2005 de către martorul O.V., adjunct al inspectorului șef al I.P.J. Prahova, fiind înregistrată în registrul de petiții al inspectoratului, din rezoluție rezultând că aceasta a fost repartizată Serviciului de Investigare a Fraudelor, solicitându-se efectuarea de verificări și propuneri într-un termen de 15 zile.

Inculpatul P.I. a reținut sesizarea spre soluționare, fără a o repartiza unui lucrător din cadrul serviciului, iar la datele de 10 ianuarie 2006 și 14 ianuarie 2006 a procedat la audierea numiților B.F. și P.V.G., ocazie cu care, deși cei doi i-au adus la cunoștință că obținerea de credite a fost intermediată de către o persoană al cărei nume era F.B., așa cum arată numitul P., în declarațiile olografe luate cu această ocazie, și care le-au fost dictate de către inculpat nu s-a menționat decât prenumele acestuia. Mai mult, cu toate că cei doi au intenționat să ofere mai multe elemente pentru identificarea acestui F., inculpatul P. i-a determinat pe aceștia să nu consemneze în scris aceste elemente.

După administrarea acestor mijloace de probă, inculpatul P., cu toate că putea să formuleze propunerea în vederea înregistrării sesizării în categoria lucrărilor cu caracter penal, a formulat adresa din 14 ianuarie 2006, prin care înainta lucrarea către Secția nr. 1 Poliție Ploiești, în atenția inculpatului Ș.A., care îndeplinea funcția de șef al secției, pentru a se continua cercetările cu privire la faptele sesizate, în considerarea aspectului că acestea au fost comise în raza de competență teritorială a secției.

Inculpatul P.I., având vedere vasta experiență profesională a acestuia, era în măsură să constate caracterul penal al sesizării formulate de către B.C.R., Sucursala Ploiești, iar după audierea persoanelor care solicitaseră creditele bancare acest lucru devenea evident și ca atare acesta putea proceda în conformitate cu prevederile art. 6 alin. (3) din Ordinul M.A.I. nr. 190/2004 la reînregistrarea lucrării ca fiind o lucrare cu caracter penal, cu toate consecințele care decurg de aici.

Deoarece inculpatul a susținut că singura persoană în măsură să procedeze la schimbarea caracterului atribuit inițial sesizării formulate de unitatea bancară era martorul O.V., adjunctul șefului I.P.J. Prahova la acel moment, Curtea a motivat că apărarea nu poate fi primită, în condițiile în care textul legal menționat, nu condiționează această schimbare a caracterului lucrării de avizarea sa de către superiorul lucrătorului de poliție care cercetează cauza. Chiar dacă s-ar aprecia că pentru realizarea acestei operațiuni de recalificare a sesizării, ar fi fost necesar acordul martorului O.V., se constată că inculpatul nu a formulat o propunere în acest sens, intenția sa fiind în mod cert una de amânare a cercetării sesizării pentru a se putea în acest mod evita identificarea și ulterior cercetarea penală a inculpatului B.F.M.

Curtea a mai arătat că nu poate fi avută în vedere nici susținerea inculpatului că, martorul O.V. a fost cel care a avut inițiativa înaintării sesizării către Secția nr. 1 Poliție Ploiești, în urma discuției purtate la 16 ianuarie 2006 în condițiile în care pe de o parte adresa de înaintare a fost întocmită la 14 ianuarie 2006, iar pe de altă parte din declarația martorului rezultă că el doar aviza propunerea formulată de lucrătorul în subordine.

În aceste condiții, având în vedere și faptul că în momentul audierii numiților B.F. și P.G., inculpatul a luat în mod cert la cunoștință de împrejurarea că unul dintre cei implicați în comiterea faptelor era inculpatul B.F., fiul comandantului I.P.J. Prahova de la aceea dată, lucru ce rezultă din conduita acestuia, declarațiile olografe luate cu acea ocazie evitând identificarea în orice mod a acestuia, Curtea a apreciat că modalitatea inculpatului de a proceda, în sensul perpetuării caracterului nepenal al sesizării formulate de către instituția bancară și al amânării soluționării acesteia prin înaintarea unei alte unități de poliție, relevă intenția sa de a proceda la favorizarea inculpatului B.F.

Instanța a reținut această stare de fapt din coroborarea declarațiilor inculpatului P.I., date atât în cursul urmăririi penale, cât și pe parcursul cercetării judecătorești, cu declarațiile martorilor T.I., D.Ș., P.I., O.V., L.E.C., B.F., P.V.G.

III. La data de 17 ianuarie 2006, sesizarea formulată de către Sucursala B.C.R. Ploiești este înregistrată la Secția nr. 1 de Poliție Ploiești, la aceeași dată inculpatul Ș.A., care îndeplinea la acel moment funcția de comandant al acestei unități de poliție, punându-i rezoluție reținând-o pentru soluționare.

De la momentul înregistrării lucrării la Secția nr. 1 de poliție, 17 ianuarie 2006 și până la data de 18 aprilie 2006 când sesizarea este reînregistrată ca fiind o lucrare penală cu autor necunoscut, inculpatul Ș.A. nu a efectuat nici un fel de act de cercetare în cauză. Motivele pe care acesta le-a oferit pentru a justifica faptul că o perioadă de aproximativ 4 luni nu a efectuat nici un act în cauză și nici nu a dispus repartizarea acesteia către lucrătorii din subordine, respectiv faptul că în perioada respectivă a urmat diverse cursuri de pregătire, nu poate fi acceptat în condițiile în care în mod evident obligațiile de serviciu care acesta a înțeles să le exercite, așa cum a declarat în fața instanței. Mai mult la dosarul cauzei nu au fost depuse nici un fel de înscrisuri care să certifice faptul că inculpatul a urmat astfel de cursuri, cu caracter continuu, adeverința de la fila 225 dosar, făcând vorbire de cursuri postuniversitare care au debutat la o dată mult ulterioară celei la care s-a primit sesizarea, respectiv la 13 februarie 2006.

În jurul datei de 18 aprilie 2006 inculpatul a înțeles să repartizeze lucrarea pe care o reținuse pentru soluționare martorului C.I. cu dispoziția orală ca aceasta să fie înregistrată în categoria cauzelor penale cu autor necunoscut, lucru care s-a și petrecut la data menționată, cauza fiind înregistrată sub nr. AN.81148. În condițiile în care inculpatul avea o vastă experiență profesională, având la momentul respectiv gradul profesional de comisar și o vechime de peste 30 de ani de activitate ca polițist, iar din actele și lucrările dosarului rezulta cu certitudine că cel puțin o parte din autorii faptelor care făceau obiectul sesizării formulate de către unitatea bancară erau cunoscuți, dispoziția orală dată de către inculpat martorului menționat de înregistrare a lucrării în categoria cauzelor cu autor necunoscut apare ca fiind o dovadă a intenției de tergiversare de soluționare a cauzei de către acesta, în dorința de a îngreuna identificarea inculpatului B.F.M. Relevantă sub acest aspect este declarația martorului C.I., în care acesta învederează aspectul menționat anterior, împrejurare care se coroborează și cu faptul că Dosarul a fost înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești sub nr. 3072/P/2006 din 26 aprilie 2006.

Ulterior, martorul menționat a încercat să îl convingă pe inculpat să desfășoare activitățile procedurale corespunzătoare în cauză, în condițiile în care a constatat că există doi autori identificați ai faptelor ce fac obiectul sesizării, însă atunci când a mers să discute cu acesta a fost amânat, inculpatul motivând că nu are timp. Este de remarcat faptul că în conformitate cu fișa postului său inculpatul Ș.A., atunci când era șef al Secției nr. 1 Poliție Ploiești avea printre atribuții și aceea de a „coordona activitatea polițiștilor din cadrul secției".

Faptul că ulterior inculpatul Ș. a fost promovat de la comanda Secției nr. 1 Poliție Ploiești în funcția de adjunct al comandantului Poliției Municipiului Ploiești nu este de natură a conduce la concluzia că declarațiile martorului C. sunt nereale în ceea ce privește faptul că a mai luat legătura cu inculpatul pentru a-l întreba ce să facă în cauza respectivă, întrucât pe de o parte nu se poate considera că legăturile profesionale între cei doi au luat sfârșit, inculpatul ocupând în ierarhia instituției o funcție de conducere, iar pe de altă parte în condițiile în care Secția nr. 1 Poliție și Poliția Municipiului Ploiești își au sediul în aceeași clădire.

Martorul C.I. a întocmit ulterior o rezoluție de începere a urmăririi penale împotriva autorilor necunoscuți, la 21 decembrie 2006, rezoluție care a fost confirmată prin rezoluția Pachetului de pe lângă Judecătoria Ploiești dată în aceeași zi. Abia la data de 07 septembrie 2007 martorul C.I. a întocmit un referat cu propunere de trimitere a cauzei la Serviciul de Investigare a Fraudelor din cadrul I.P.J. Prahova, subsecvent unui control realizat de către corpul de control al MAI.

Starea de fapt menționată anterior a rezultat din coroborarea probelor administrate în cursul urmăririi penale și în faza cercetării judecătorești, respectiv declarațiile inculpatului Ș.A., martorului C.I., declarațiile celorlalți martori audiați în cauză cu privire la acest aspect, înscrisurile menționate anterior.

Față de starea de fapt astfel reținută, Curtea a motivat că în drept acțiunile inculpatului B.F.M., de a înmâna în cursul lunii decembrie 2005 numiților B.F. și P.V.G. înscrisuri falsificate, respectiv câte un contract de muncă și o adeverință de salariat, din care rezulta că sunt salariați ai SC D.S. SA, precum și veniturile obținute, în vederea folosirii de către aceștia pentru obținerea unui credit bancar de la B.C.R. SA Sucursala Ploiești, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de uz de fals prev. de art. 291 C. pen.

Astfel, latura obiectivă a infracțiunii este realizată prin acțiunea inculpatului de a înmâna celor două persoane menționate înscrisurile sub semnătură privată despre care cunoștea că atestă situații nereale în vederea utilizării lor pentru producerea de consecințe juridice, respectiv obținerea unor împrumuturi bancare. Ulterior, cei doi au folosit în mod efectiv înscrisurile înmânate de către inculpat, depunându-le la instituția bancară, aceste acte fiind apte să producă în concret consecințele juridice urmărite.

Sub aspectul laturii subiective, cu certitudine acțiunile inculpatului au fost comise de către acesta cu forma de vinovăție cerută de lege, inculpatul B.F.M. acționând cu intenție directă, cunoscând cu certitudine că înscrisurile menționate sunt false, precum și că acestea sunt apte să producă consecințe juridice.

Acțiunile inculpatului au fost comise în realizarea aceleași rezoluții infracționale, prin mai multe acte materiale, împrejurare ce conduce la reținerea la încadrarea juridică a faptelor și a prevederilor art. 41 alin. (2) C. pen., infracțiunea având un caracter continuat.

Prin acțiunile inculpatului s-a produs și urmarea imediată, fiind creată o stare de pericol pentru valorile sociale ocrotite prin norma de incriminare, respectiv siguranța și încrederea de care trebuie să se bucure în societate înscrisurile care atestă o anumită stare de fapt importantă în relațiile economice.

De asemenea, acțiunile inculpatului de a înmâna numiților B.F. și P.V.G. înscrisurile falsificate, de a le insufla ideea că intervine pe lângă anumiți funcționari pentru a le facilita obținerea unui împrumut bancar și de a îi îndruma către instituția bancară menționată, pentru ca aceștia, cu sprijinul său, să realizeze inducerea în eroare a funcționarilor bancari cu privire la aspecte esențiale pentru încheierea unor contracte de credit bancar, reprezintă elementul material din cuprinsul laturii obiective al complicității la comiterea infracțiunii de înșelăciune în contracte prev. de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen. întrucât inducerea în eroarea a părții vătămate nu s-a realizat, infracțiunea de înșelăciune rămânând în forma tentativei, acțiunile inculpatului reprezintă o complicitate la tentativă la înșelăciune, în conformitate cu prevederile art. 20 C. pen.

Este cert că inculpatul a ajutat cele două persoane anterior menționate cu intenție directă la comiterea infracțiunii de înșelăciune în convenții, acesta urmărind prin săvârșirea faptei obținerea pentru sine a unui beneficiu material, reprezentat de suma de bani pe care cei doi urmau să i-o remită în cazul în care obțineau creditul.

Acțiunile inculpatului au fost comise în realizarea aceleași rezoluții infracționale, prin mai multe acte materiale, împrejurare ce conduce la reținerea la încadrarea juridică a faptelor și a prevederilor art. 41 alin. (2) C. pen., infracțiunea având un caracter continuat.

Împrejurarea că împrumutul bancar nu a fost obținut în condițiile în care s-a intenționat, rezultat al diligenței de care au dat dovadă angajații societății bancare, conduce la reținerea la încadrarea juridică a faptei a prevederilor art. 20 C. pen., autorii infracțiunii de înșelăciune punând în executare intenția lor de a comite fapta penală la care inculpatul B. a înțeles să își aducă aportul, însă rezultatul socialmente periculos nu s-a produs din cauze independente de voința acestora.

Faptul că autorilor infracțiunii de tentativă la înșelăciune, pe care inculpatul i-a sprijinit în comiterea faptelor, nu au fost trimiși în judecată, față de aceștia luându-se măsura scoaterii de sub urmărire penală și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ, apreciindu-se că faptele acestora nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, nu este de natură a conduce la concluzia că tragerea la răspundere penală a inculpatului nu este posibilă, în opinia Curții, față de împrejurările concrete ale cauzei, inculpatul B. fiind cel care și-a oferit serviciile și cel care a pus la dispoziția persoanelor menționate anterior toate actele necesare pentru comiterea faptelor, acțiunile acestuia prezentând gradul de pericol social al infracțiunii în conformitate cu prevederile art. 18 C. pen.

În ceea ce îi privește pe inculpații P.I. și Ș.A., faptele acestora de ajutare a inculpatului B.F.M., fără o înțelegere prealabilă sau concomitentă comiterii de către acesta a infracțiunii, pentru a îngreuna și zădărnici urmărirea penală, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 264 C. pen. favorizarea infractorului.

Astfel, elementul material al acestei infracțiuni constă în ceea ce îl privește pe inculpatul P.I. în aceea că nu și-a îndeplinit corespunzător atribuțiile de serviciu atunci când a luat cunoștință de sesizarea B.C.R. Sucursala Ploiești, neîntocmind actele procedurale prevăzute de lege și regulamente în vederea identificării autorilor faptei și a complicilor acestora, înregistrând cauza în rândul lucrărilor diverse și nu în categoria cauzelor penale, iar cu ocazia audierii numiților B. și P. i-a determinat pe aceștia să nu consemneze în declarațiile olografe toate elementele necesare pentru identificarea complicelui lor, persoana care le-a pus la dispoziție înscrisurile falsificate. Faptele au fost comise de către inculpat cu intenție directă, acesta urmărind producerea urmării socialmente periculoase, respectiv zădărnicirea aflării adevărului în ceea ce privește cauza cu privire la care a fost sesizat, pentru a evita tragerea la răspundere penală a inculpatului B.F.M., resortul psihologic care l-a determinat la această acțiune fiind dat de calitatea inculpatului care era fiul șefului ierarhic al inculpatului. Urmarea imediată a infracțiunii, rezultat direct al acțiunii inculpatului, s-a produs prin aceea că a existat o stare de pericol cu privire la normala desfășurare a activității de înfăptuire a justiției, descoperirea și urmărirea penală a inculpatului B. fiind mult îngreunată.

Similar, elementul material al infracțiunii prevăzute de art. 264 C. pen. este realizat de către inculpatul Ș., prin aceea că nu a efectuat actele necesare pentru soluționarea sesizării primite de la B.C.R. Sucursala Prahova, tergiversând cu intenție soluționarea acesteia prin neefectuarea niciunui act de cercetare timp de 3 luni, perioadă de timp în care a reținut lucrarea pentru soluționare, iar după repartizarea acesteia către lucrătorul de poliție C.I., l-a determinat pe acesta să înregistreze sesizarea în rândul lucrărilor cu caracter penal cu autor necunoscut, în condițiile în care cu certitudine cel puțin autorii direcți ai faptei erau cunoscuți, iar ulterior să nu efectueze actele procedurale necesare pentru justa soluționare a cauzei, ceea ce ar fi condus la identificarea inculpatului B.F.M. De asemenea, din punct de vedere al laturii subiective fapta a fost comisă cu intenție directă, resortul psihologic fiind același ca în cazul inculpatului P., iar urmarea directă aflată în raport de cauzalitate cu fapt inculpatului s-a produs cu certitudine.

La individualizarea pedepselor aplicate fiecărui inculpat pentru faptele care i-au fost reținute în sarcină, instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzută de art. 72 C. pen. și anume limitele de pedeapsă stabilite de lege pentru fiecare dintre infracțiuni, gradul de pericol social al acestora, împrejurările comiterii acestora, persoana fiecărui inculpat, precum și cauzele de atenuare sau agravare a răspunderii penale.

În ceea ce îl privește pe inculpatul B.F.M., Curtea a arătat că faptele comise de către acesta prezintă fără îndoială pericol social care rezultă din importanța valorilor sociale ocrotite de norma de incriminare, respectiv siguranța circuitului economic și necesitatea păstrării încrederii între partenerii comerciali cu ocazia încheierii diferitelor contracte. De asemenea, acest pericol rezultă și din împrejurările comiterii faptelor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul oferindu-și serviciile pentru înșelarea instituțiilor bancare și fiind cel care furniza toate documentele necesare pentru realizarea acestui scop mai multor persoane, în schimbul acestor acțiuni el urmând să primească diverse sume de bani.

În ceea ce privește persoana inculpatului, Curtea a reținut că se află la primul contact cu legea penală, iar anterior comiterii faptei acesta a avut o bună conduită în societate, împrejurare de natură a justifica reținerea în favoarea acestuia ca o circumstanță atenuantă facultativă, în conformitate cu prevederile art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen.

Coroborând toate aceste criterii de individualizare, inculpatului i-au fost aplicate pentru infracțiunea prevăzută de art. 291 C. pen. și cea prevăzută de art. 20 raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. pedeapsa de o lună și respectiv 1 an și 6 luni închisoare, pedepse care au fost contopite conform art. 33 lit. a) și 34 lit. b) C. pen.

Curtea a apreciat că pentru realizarea scopului pedepsei, nu este necesar ca inculpatul să fie privat de libertate și că acesta poate fi reeducat și în condițiile suspendării condiționate a executării, fiind îndeplinite cerințele art. 81 C. pen.

Cu privire la inculpații P.I. și Ș.A., Curtea a motivat că faptele comise de către aceștia prezintă fără îndoială pericol social acesta rezultând din importanța valorilor sociale ocrotite de norma de incriminare ce au fost lezate prin acțiunile inculpaților, respectiv bunul mers al justiției ca serviciu public, necesitatea identificării și tragerii la răspundere a tuturor persoanelor care sunt vinovate de comiterea unor fapte penale. De asemenea, acest pericol rezultă și din împrejurările comiterii faptelor pentru care sunt cercetați inculpații, acțiunile și inacțiunile acestora desfășurându-se o lungă perioadă de timp, iar dezvăluirea lor fiind rezultatul unei activități de control subsecventă unei sesizări în presă.

În ceea ce privește persoana inculpaților, Curtea a reținut din fișa de cazier judiciar a acestora că se află la primul contact cu legea penală, iar anterior comiterii faptei au avut o bună conduită în societate, desfășurând o meritoasă activitate în cadrul I.P.J. Prahova, activitate recunoscută atât de către cei cu care au colaborat, așa cum rezultă din caracterizările depuse și din declarațiile martorilor audiați în circumstanțiere, cât și de către instituțiile în care au activat, lucru probat cu înscrisurile atașate la dosar. Aceste împrejurări au fost reținute în favoarea inculpaților ca o circumstanță atenuantă facultativă, în conformitate cu prevederile art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen.

Coroborând toate aceste criterii de individualizare a pedepsei, Curtea a motivat că pentru atingerea scopului educativ preventiv al acesteia, prevăzut de art. 52 C. pen. este necesar a se aplica inculpaților P.I. și Ș.A., pentru infracțiunea reținută în sarcina fiecăruia câte o pedeapsă cu amendă penală, consecință a reținerii în favoarea acestora a circumstanței atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen., dându-se astfel eficiență prevederilor art. 76 lit. e) C. pen., într-un cuantum stabilit prin raportate la prevederile art. 63 alin. (3) C. pen. împotriva hotărârii au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și inculpații.

Prin recursul parchetului sentința este criticată, ca fiind netemeinică, sub aspectul greșitei individualizări a pedepselor aplicate inculpaților, caz de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.

S-a motivat că instanța de fond a efectuat o judicioasă evaluare a materialului probator administrat la urmărirea penală și în cursul cercetării judecătorești reținând în mod corect situația de fapt și încadrarea juridică a faptelor săvârșite inculpați însă pedepsele aplicate acestora - cu suspendarea condiționată a executării sau doar pecuniare - sunt lipsite de fermitate și nu satisfac cerințele unei corect individualizări nici în ceea ce privește cuantumul și nici relativ la modalitatea de executare.

Modalitatea de săvârșire a infracțiunilor, pericolul social ridicat al faptelor săvârșite de inculpatul B.F.M., favorizarea acestuia - prin necercetarea sesizării unității bancare, de către inculpații ofițeri superiori de poliție impuneau cel puțin aplicarea dispozițiilor art. 86

1

C. pen. - suspendarea executării pedepselor sub supraveghere,

Prin motivele de recurs depuse, inculpatul B.F.M. a criticat sentința ca fiind nelegală și a invocat motivele de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 2, 385

9

pct. 18 și 385

9

pct. 14 C. proc. pen.

A susținut în esență următoarele:

- autorii infracțiunilor de fals nu au fost trimiși în judecată, iar persoanele în raport de care s-a invocat participația sub forma complicității, au fost sancționate în temeiul art. 18

1

C. proc. pen. și art. 91 C. pen. cu amendă administrativă, apreciindu-se că infracțiunile de fals și tentativă la înșelăciune sunt abateri.

În situația dată este inadmisibilă sesizarea instanței cu judecarea pentru complicitate la abateri.

Atâta timp cât faptele (complicitatea la abatere) nu sunt incriminate conform principiului nullum crimen sine lege trebuie acceptat și nulla poena sine lege.

A cerut să fie achitat în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen, și în subsidiar restituirea cauzei la parchet conform art. 332 pct. 2 C. proc. pen.;

- instanța a comis o gravă eroare de fapt reținând vinovăția inculpatului pe baza unor declarații nesincere a celor doi beneficiari ai amenzilor administrative. Martorul P.V. a susținut în cursul urmăririi penale iar în instanță în fața evidenței demonstrate a recunoscut că el a scris adeverința de salariat;

- instanța a adoptat aceeași atitudine cu a procurorului refuzând administrarea probei cu expertiză grafică, financiară și psihiatrică;

- recunoașterea sa după fotografii este necredibilă. La identificarea în anul 2007 a fost prezentată o fotografie a sa din anul 2000 când avea 14 ani, iar cei doi învinuiți de tentativă de înșelăciune după 3 ani de la data când l-au cunoscut potrivit declarațiilor lor - 2005 - i-au reconfigurat trăsăturile;

- din probele administrate nu rezultă fără dubiu că el este persoana care i-a ajutat pe cei doi martori în tentativa de înșelăciune;

- având în vedere că potrivit dispozițiilor art. 27 C. pen. care stabilește că pedeapsa complicelui nu poate fi mai mare decât pedeapsa autorului, cum autorii infracțiunii de tentativă la înșelăciune și uz de fals au fost sancționați cu amendă administrativă se impune achitarea conform art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen. și art. 18

1

C. pen.

Inculpatul P.I. a criticat sentința ca fiind nelegală, instanța a comis o gravă eroare de fapt cu consecința pronunțării unei hotărâri de condamnare cu amendă pentru infracțiunea de favorizare a infractorului - art. 264 C. pen., caz de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen.

Reluând apărările făcute în fața primei instanțe a susținut în esență următoarele:

- nu a audiat persoanele suspecte B.F. și P.V. în ziua în care au fost preluate de la bancă pentru că P.V. a solicitat acordarea unui termen la care să fie audiat;

- nu i-a determinat pe B.F. și P.V. cu ocazia audierii lor să nu consemneze în declarații toate elementele necesare pentru identificarea complicelui;

- din declarația martorului O.V. și a celorlalți martori cu atribuții de poliție judiciară s-a constatat că lucrarea nu putea fi înregistrată în categoria lucrărilor cu caracter penal cu autor cunoscut, acesta fiind rolul exclusiv al comisarului șef O.V.;

- în tot timpul în care lucrarea s-a aflat la el nu a făcut altceva decât să-și îndeplinească atribuțiile și a efectuate acte de urmărire;

- nu s-a dovedit că a acționat cu intenție directă în activitățile întreprinse pentru a-l favoriza pe inculpatul B.F.M.

Inculpatul S.A. a criticat sentința ca nelegală, instanța a comis o gravă eroare de fapt cu consecința pronunțării unei hotărâri de condamnare - caz de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen. A susținut în esență că:

- greșit s-a reținut că a tergiversat soluționarea lucrării repartizate;

- greșit s-a reținut că după repartizarea sesizării, martorului C.I., l-a determinat să înregistreze lucrarea în rândul lucrărilor cu caracter penal cu autor necunoscut;

- nu a fost demonstrată legătura directă pe care ar fi trebuit s-o aibă la nivelul conducerii I.P.J. Prahova cu ceilalți participanți în cauză pentru ca lucrarea să nu mai fie soluționată - lucrarea (cauza penală) a avut un număr oficial de înregistrare nr. 3072/P/2006 din 26 aprilie 2006 la Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești, și ulterior repartizată în vederea soluționării;

- nu l-a influențat sau determinat pe C.I. să nu efectueze cercetări;

- timpul de 3 luni cât lucrarea a stat la el nu poate fi apreciat ca un element favorizator, cu atât mai mult că a justificat aceste împrejurări de natură obiectivă.

În subsidiar a solicitat ca în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b

1

) C. proc. pen., și art. 18

1

C. pen. să se dispună achitarea și aplicarea sancțiunii administrative prevăzută de art. 91 C. pen.

Verificând hotărârea prin prisma motivelor de recurs, pe baza actelor și materialului probator aflat la dosar Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate.

Instanța de fond i-a audiat pe inculpați și pe toți martorii audiați în cursul urmăririi penale cum și doi martori propuși în circumstanțiere, de către inculpați.

Situația de fapt reținută de instanță este corectă, rezultă din probele administrate că inculpații P.I. și Ș.A. în soluționarea plângerii penale formulată de B.C.R. - Sucursala Prahova la data de 29 decembrie 2005, prin care sesiza că B.F. și P.V.G. au solicitat credite folosind adeverințe și contracte de muncă falsificate, prin încălcarea sarcinilor de serviciu l-au favorizat pe inculpatul B.F. și indirect și pe făptuitorii B.F. și P.V.G.

Inculpatul P.I. - la momentul sesizării de către B.C.R. a tentativei de înșelăciune - șef al Serviciului Investigare a Fraudelor, a primit personal sesizarea și pe cele două persoane care au solicitat credite, a reținut sesizarea, fără a o repartiza unui lucrător din cadrul serviciului, i-a audiat pe făptuitori la 10 ianuarie și respectiv 14 ianuarie 2006 după care în loc să propună înregistrarea în categoria lucrărilor cu caracter penal, a trimis-o cu adresa din 14 ianuarie 2006 la Secția 1 Poliție Ploiești.

Fără a ține seama că era sesizat cu fapte penale - tentativă de înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată - și avea obligația potrivit art. 6 alin. (3) din Ordinul M.A.I. nr. 190 din 22 aprilie 2004 a trimis lucrarea la un alt organ, încălcând în același timp și art. 217 C. proc. pen.

Potrivit art. 6 alin. (3) din Ordin, reclamațiile și sesizările adresate poliției din a căror verificare rezultă că se referă la fapte prevăzute de legea penală, se reînregistrează în evidența lucrărilor penale, fapt ce va fi consemnat în evidențele prevăzute la art. 6 alin. (1), comunicându-i-se și petentului despre aceasta.

Inculpatul a procedat în acest fel pentru a-l proteja pe B.F., fiul inspectorului șef al I.P.J. Prahova.

Acest lucru rezultă așa cum a reținut prima instanță din declarațiile făptuitorilor P.V.G. și B.F.

Martorul B.F. audiat la urmărirea penală și nemijlocit în instanță a arătat că a fost audiat de inculpatul P.I., care după ce au discutat despre faptă i-a dictat ce să scrie. Inculpatul l-a întrebat dacă acel F. de la care a primit actele false l-a adus pe la poliție și pentru că i-a spus că are numărul de telefon și știe unde locuiește F., inculpatul i-a spus că aceste aspecte nu au importanță și să vorbească de un oarecare F.

Martorul a precizat că la acel moment i s-a părut ciudată întrebarea pusă de inculpat dacă acel F. l-a dus pe la poliție, atunci nu a înțeles rostul întrebării.

Martorul P.V. a declarat că a apelat la ajutorul inculpatului B.F. prin intermediul amicului B.M. și știa de la acesta că F. este fiul șefului Poliției Prahova.

Despre declarația dată la poliție - audiat de inculpatul P.I., a arătat instanței că i s-a sugerat ce să scrie, adică să declare în așa fel încât să nu-l implice pe B.F.

Că prin modul în care a procedat, inculpatul P.I. a urmărit să-l protejeze pe B.F. rezultă și din încălcarea de către acesta pe lângă dispozițiile Ordinului M.A.I. 190/2004 și a dispozițiilor art. 217 C. proc. pen. care stabilesc că trecerea de la un organ de cercetare penală la altul a unei cauze în care se efectuează cercetări se dispune numai de către procuror.

Lucrarea trimisă de inculpat a fost rezoluționată de șeful Secției 1 Poliție Ploiești, inculpatul Ș.A. A fost înregistrată ca petiție și repartizată spre competentă soluționare agentului șef principal C.I.

Lucrătorul de poliție C.I. nu a respectat la rândul lui Ordinul M.A.I. nr. 190/2004 și prevederile art. 6 din Ordinul M.I. nr. 265/2001 privind organizarea activității de cercetare penală, în care se menționează că „actele premergătoare se vor efectua în decurs de 30 zile de la data înregistrării". Astfel la 18 aprilie 2006, a propus înscrierea lucrării în evidențele penale cu AN, aprobat de inculpatul Ș.A. - Șeful Secției 1 Poliție cu toate că sesizarea se referea la persoane identificate și rezultă clar că este o lucrare penală.

Dosarul a fost trimis la Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești unde a primit numărul unic 3072/P/din 26 aprilie 2006.

Cauza a stat în nelucrare, fiind încălcate dispozițiile art. 16 din Ordinul comun nr. 10/121/2004 care precizează că „în cazul sesizărilor privind săvârșirea unor infracțiuni de către autori necunoscuți, dacă în 30 de zile de la sesizare nu s-a reușit identificarea se va dispune începerea urmăririi penale „in rem".

După 11 luni, la 21 decembrie 2006, agentul șef principal C.I. a întocmit un raport prin care solicita începerea urmăririi penale față de A.N. cu privire la sesizarea infracțiunilor de tentativă la înșelăciune și fals material în înscrisuri oficiale, soluție confirmată de procuror prin rezoluția din 21 decembrie 2006.

În legătură cu tergiversarea soluționării cauzei sau mai exact cu neefectuarea unor acte de cercetare martorul C.I. a declarat că după ce a studiat dosarul a mers la inculpatul Ș.A. și i-a raportat că se impune începerea urmăririi penale pentru tentativă la înșelăciune - art. 20 raportat la art. 215 C. pen. și uz de fals - art. 291 C. pen., față de B.F. și P.V., iar inculpatul i-a spus să aibă răbdare că urmează să fie chemați. Martorul a precizat că a făcut mai multe demersuri la șeful de secție (mr. Ș.A.) prin care a cerut să se înceapă urmărirea penală față de persoanele a căror identități erau cunoscute însă de la primirea lucrării de către inculpatul P.I. de fiecare dată inculpatul Ș. îi cerea să mai amâne începerea urmăririi penale până se vor mai lămuri lucrurile fără să-i spună vreodată ce anume trebuie lămurit.

După promovarea inculpatului Ș.A. și venirea la conducerea Secției 1 Poliție a altui șef - a început urmărirea penală. Ulterior în luna iulie 2007 în urma controlului efectuat de Corpul de control al M.A.I. a înaintat lucrarea la I.P.J. Prahova - Serviciul de investigare a fraudelor - competent să facă cercetări tot atunci a înțeles că persoana necunoscută din dosar, în legătură cu creditele solicitate de B. și P. ar fi fost fiul inspectorului șef.

Având în vedere declarațiile martorului și Raportul Direcției de Inspecție Internă din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române din 12 mai 2008, instanța a reținut și motivat convingător că faptele inculpaților P.I. și Ș.A., fără o înțelegere prealabilă sau concomitentă comiterii de către acesta a infracțiunii pentru a îngreuna și zădărnici urmărirea penală întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 264 C. pen. - favorizarea infractorului.

Vinovăția inculpatului B.F. rezultată din actele și probele administrate a fost motivată amplu și convingător de prima instanță, în hotărârea supusă recursului de față.

Prima instanță a combătut apărările inculpatului care a negat faptul că a pus la dispoziția făptuitorilor P.V. și B.F. înscrisurile falsificate cu ajutorul cărora să obțină credite de la B.C.R. Inculpatul a negat și faptul că l-ar cunoaște pe B.M., persoana care i-a făcut cunoștință cu făptuitorii.

Martorii audiați ala urmărirea penală și nemijlocit în instanță au explicat împrejurările în care l-au cunoscut pe inculpat și cum au procedat. Aceste declarații se coroborează cu alte acte și lucrări ale dosarului din care rezultă că inculpații P.I. și Ș.A. nu aveau nici un motiv de a-i proteja pe făptuitorii B.F. și P.V. ci pe „Florin" - dovedit a fi B.F. - fiul inspectorului șef al I.P.J. Prahova.

Motivele de recurs privind individualizarea greșită a pedepselor invocate în recursul Parchetului și de a se reține că faptele săvârșite de inculpați nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni invocate de inculpați sunt nefondate.

La individualizarea pedepsei aplicată inculpatului B.F., curtea a avut în vedere criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. A apreciat că faptele prezintă pericol social, că pericolul rezultă și din împrejurările comiterii faptelor, inculpatul oferindu-și serviciile pentru înșelarea unor unități bancare furnizând documente necesare obținerii unor credite, în schimbul cărora urma să primească diferite sume de bani.

Tot astfel, infracțiunea de favorizare a infractorului săvârșită de cei doi inculpați polițiști prezintă un pericol concret materializat prin aceea că acțiunile și inacțiunile acestora s-au desfășurat pe o perioadă îndelungată, iar dezvăluirea lor a fost posibilă în urma unui control efectuat de Direcția de Investigare Internă din cadrul I.G.P.R. urmare unor articole din presă.

Deoarece inculpații nu au mai săvârșit fapte penale iar inculpații P.I. și Ș.A. nu mai au posibilitatea de a săvârși în viitor fapte de natura celor care constituie obiectul cauzei de față, măsura de suspendare a executării pedepsei aplicată inculpatului B.F. și pedeapsa cu amendă sunt suficiente pentru realizarea scopului pedepsei prevăzut de art. 52 C. pen.

Așa fiind, Înalta Curte urmează să respingă recursurile în conformitate cu dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. pen., ca nefondate.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. 2 C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și de inculpații P.I., S.A. și B.F.M. împotriva Sentinței penale nr. 23 din 2 februarie 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauzei cu minori și de familie.

Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 300 RON cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 25 octombrie 2011.