ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2901/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2901/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursurilor

de față, în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 279 din 27 decembrie

2011, Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de

familie a dispus condamnarea la câte o pedeapsă rezultantă de 6 luni închisoare

a inculpaților P.I. (6 luni închisoare pentru infracțiunea de falsul în declarații

prevăzută de art. 292 C. pen. cu aplicarea art. 320 C. proc. pen. și 6 luni

închisoare pentru infracțiunea de falsul privind identitatea prevăzută de art.

293 C. pen. cu aplicarea art. 320

1

C. proc. pen.) și G.M. (4 luni

închisoare pentru infracțiunea de uz de fals prevăzută de art. 291 C. pen. cu

aplicarea art. 320 C. proc. pen. și 6 luni închisoare pentru infracțiunea de

falsul în declarații prevăzută de art. 292 C. pen. cu aplicarea art. 320

1

C. proc. pen.), cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, precum și a

pedepsei accesorii prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen.

În baza art. 18

1

alin. (1) C. pen. raportat la art. 10 lit. b

1

) C. proc. pen. s-a

dispus achitarea inculpatului H.P.V. pentru infracțiunile prevăzute de art. 289

C. pen. și art. 246 C. pen., iar în baza art. 18

1

alin. (3) C. pen.

i-a aplicat sancțiunea cu caracter administrativ a amenzii în cuantum 1.000

RON.

Conform art. 445 C.

proc. pen. s-a anulat actul fals - procura autentificată din 21 aprilie 2010 de

către B.N.P. - H.P.V.

Pentru a pronunța

această hotărâre, prima instanță a reținut, în esență, că la data de 21 aprilie

2010, în baza unei înțelegeri prealabile cu inculpatul P.I., inculpatul G.M.

s-a prezentat la B.N.P. - H.P.V. și a solicitat secretarei, martora R.R.I.,

redactarea unei procuri cu tranzacție pe numele C.I., sens în care i-a dat o

copie după actul de identitate al acestei persoane și o citație din care

rezulta calitatea de parte în Dosarul nr. 457/259/2010 al Judecătoriei Mizil a

respectivei persoane, procură prin care urma să fie împuternicit a-l reprezenta

pe C.I. în dosarul anterior menționat.

În momentul în care a

fost strigat numitul C.I., a răspuns inculpatul P.I., care s-a prezentat sub

această identitate în fața notarului public- H.P.V. și a consimțit să îl

împuternicească pe inculpatul G.M. să îl reprezinte în dosarul civil, aflat pe

rolul Judecătoriei Mizil. Inculpatul H.P.V., cu încălcarea dispozițiilor art.

43 alin. (5) și art. 50 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 36/1995, a procedat la

autentificarea procurii, fără a stabili și a verifica identitatea părții în

baza actului de identitate sau a unei legitimații oficiale prevăzută cu

semnătură, ștampilă și fotografie, consemnând astfel în încheierea de

autentificare din 21 aprilie 2010, fapte și împrejurări necorespunzătoare

adevărului. Profitând de faptul că notarul public nu i-a verificat identitatea

inculpatul P.I. a semnat procura la rubrica „Mandant" în locul părții

vătămate C.I., înscris pe care l-a predat inculpatului G.M. care, cunoscând că

este falsificat, l-a depus în Dosarul nr. 457/259/2010 la Judecătoria Mizil, la

termenul din 22 aprilie 2010 când a declarat în mod necorespunzător adevărul că

o reprezintă pe partea vătămată C.I., renunțând în numele acesteia la

drepturile succesorale rezultate din moștenirea persoanei decedate P.G.,

instanța luând act de renunțare prin Sentința civilă nr. 565 din 22 aprilie

2010.

Această situație de

fapt a fost reținută de instanță pe baza probelor administrate în cursul

urmăririi penale (plângerea și declarația persoanei vătămate C.I., procura

autentificată prin încheierea din 21 aprilie 2010, declarațiile inculpaților

H.P.V., G.M. și P.I., declarația martorei R.R.I., copia tranzacției din Dosarul

civil nr. 457/259/2010 la Judecătoria Mizil, sentința civilă pronunțată în

cauza), având în vedere că inculpații G.M. și P.I. au solicitat să fie judecați

conform procedurii simplificate a recunoașterii de vinovăție.

În drept, prima

instanța a apreciat că faptele comise de inculpatul P.I. întrunesc elementele

constitutive ale infracțiunilor prevăzute de art. 292 C. pen. art. 293 C.pen,

ale inculpatului G.M. se circumscriu infracțiunilor prevăzute de art. 291 C.

pen. și art. 292 C. pen.

La stabilirea și

individualizarea pedepselor aplicate inculpaților G.M. și P.I. au fost avute în

vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv limitele de pedeapsă

fixate de lege, gradul de pericol social al faptelor săvârșite, persoana

infractorilor care sunt la prima încălcare a legii penale și au dat dovadă de

sinceritate, împrejurări de natură a atenua răspunderea penală, motiv pentru

care prima instanță a apreciat că scopul preventiv educativ al pedepselor poate

fi atins și fără privarea de libertate, prin suspendarea condiționată a

executării acestora.

Cu privire la faptele

de fals intelectual și abuz în serviciu contra intereselor persoanelor reținute

în sarcina inculpatului H.P.V., instanța de fond a considerat că nu prezintă

pericolul social al unei infracțiuni.

În acest context, s-a

reținut că din modul în care a acționat inculpatul H.P.V., în calitate de

notar, a rezultat că săvârșirea faptelor nu a fost pregătită, nefiind urmărit

vreun scop anume sau satisfacerea unor interese personal, constatându-se,

totodată, că inculpatul a acționat cu neglijență, acceptând actul care i-a fost

prezentat de secretară pentru autentificare, fără să dea atenția cuvenită

identificării persoanei care s-a prezentat pentru procură.

În plus, între

inculpatul H.P.V. și ceilalți doi inculpați nu a existat vreo înțelegere în vederea

obținerii unui avantaj material de orice fel, acesta săvârșind faptele în

împrejurări întâmplătoare.

Având în vedre

condițiile concrete ale comiterii faptelor, conduita inculpatului H.P.V., care

este la primul conflict cu legea penală, fiind cunoscut ca o persoană cu o

conduită ireproșabilă și foarte bine pregătită profesional, precum și faptul că

partea vătămată C.I. nu a avut pretenții materiale de la acesta, s-a apreciat

că faptele reținute în sarcina sa nu prezintă gradul de pericolul social cerut

de lege pentru a fi infracțiuni.

Împotriva sentinței

penale au declarat, în termen legal, recurs Parchetul de pe lângă Curtea de

Apel Ploiești și inculpatul G.M.

În motivarea

recursului parchetul a arătat că în mod greșit prima instanță a considerat că faptele

comise de inculpatul H.P.V. nu prezintă gradul de pericol social al

infracțiunilor de fals intelectual și abuz în serviciu contra intereselor

persoanelor în raport de circumstanțele reale ale comiterii acestora, de

urmările care le-au produs asupra patrimoniului părții vătămate și atitudinea

procesuală a inculpatului.

S-a criticat

hotărârea primei instanțe și sub aspectul greșitei individualizări a pedepselor

aplicate inculpaților G.M. și P.I., care prin cuantumului lor nu asigură

realizarea scopului prevăzut de art. 52 C. pen.

Inculpatul G.M. a

solicitat redozarea pedepsei ce i-a fost aplicată în raport de circumstanțele

personale și consecințele faptelor sale.

Examinând hotărârea

atacată atât prin prisma criticilor formulate, dar și din oficiu, sub toate

aspectele de fapt și de drept ale cauzei, conform dispozițiilor art. 385 alin.

(3) C. proc. pen., Înalta Curte constată ca fiind fondat recursul parchetului

și ca nefondat cel al inculpatului G.M. pentru următoarele considerente:

Din împrejurările de

fapt corect reținute de instanța de fond, pe baza unei analize complete a

probelor administrate în faza de urmărire penală, rezultă că faptele comise de

inculpatul P.I. constau în aceea că s-a prezentat în fața notarului public -

H.P.V. sub o identitate falsă (C.I.), calitate în care a declarat în mod

necorespunzător adevărului, că îl împuternicește pe inculpatul G.M. să-l

reprezinte într-un dosar civil aflat pe rolul Judecătoriei Mizil, în care

persoana vătămată C.I. figura ca parte, iar ale inculpatului G.M. în aceea că

la termenul din 22 aprilie 2010 a depus în Dosarul nr. 457/259/2010 al

Judecătoriei Mizil procura autentificată din 21 aprilie 2010, cunoscând că este

falsă și a declarat contrar realității că a fost împuternicit de C.I. să

renunțe la drepturile succesorale ale acestuia.

Materialul probator

administrat de organele de urmărire penală susține în întregime acuzațiile

aduse celor doi inculpați, prima instanță aplicând procedura simplificată a

recunoașterii vinovăției, a reținut în mod corect încadrarea juridică a

faptelor (art. 292 C. pen. și art. 293 C. pen. pentru inculpatul P.I.; art. 291

C. pen. și art. 292 C. pen. pentru inculpatul G.M.) și circumstanțele de

săvârșire.

În ceea ce privește

individualizarea pedepselor pentru inculpații G.M. și P.I., Înalta Curte

constată că, la stabilirea acestora prima instanță a ținut seama de criteriile

generale reglementate de art. 72 C. pen. și a apreciat în egală măsură atât

împrejurările în care s-a comis activitatea infracțională, cât și datele care caracterizează

persoana inculpaților.

A fost avută în

vedere natura și importanța valorilor sociale ocrotite de lege și puse în

pericol prin acțiuni ilicite (încrederea publică pe care trebuie să o inspire

declarațiile făcute oficial, precum și în adevărul privind identitatea), modul

în care au acționat inculpații (organizat, fiecare având atribuții bine

stabilite), caracterul și gravitatea urmărilor ce s-au produs (instanța civilă

în baza procurii false și a declarațiilor necorespunzătoare realității a luat act

de tranzacție).

Pe de altă parte, a

fost evaluată și conduita inculpaților G.M. și P.I. înainte și după comiterea

infracțiunii, reținându-se că aceștia sunt la primul conflict cu legea penală,

precum și atitudinea sinceră, aceștia solicitând judecarea conform procedurii

simplificate.

În contextul celor

arătate, Înalta Curte apreciază că pedepsele aplicate celor doi inculpați au

fost judicios proporționalizate, iar datele invocate în favoarea acestora -

lipsa antecedentelor penale și atitudinea sinceră, constituind elemente ce au

condus la stabilirea unor pedepse orientate spre minimul special prevăzut de

lege.

Ca urmare, nu există

temeiuri care să justifice aplicarea unui tratament sancționator mai sever

inculpaților așa cum a solicitat parchetul, dar nici unul mai blând pentru

inculpatul G.M., pedepsele stabilite fiind suficiente pentru a asigura

reeducarea celor doi inculpați și realizarea scopului preventiv - educativ

prevăzut de art. 52 C. pen.

Conform art. 356 C.

proc. pen., hotărârea trebuie să arate împrejurările de fapt și temeiurile de

drept care justifică soluția adoptată pe latură penală și pe latură civilă, iar

motivarea trebuie să corespundă dispozitivului, astfel cum a fost întocmit în

momentul pronunțării.

În speță, între

soluția de achitare a inculpatului H.P.V. pentru infracțiunea de abuz în

serviciu contra intereselor persoanelor și motivarea pe care se întemeiază

soluția, există neconcordanțe, situație în care sentința pronunțată este

nelegală, deoarece nu se poate ști ce anume a stabilit prima instanță sub

aspectul formei de vinovăție, element determinant în încadrarea juridică a

faptei reținută în sarcina acestuia.

Astfel, deși s-a

dispus achitarea inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art. 246 C.

pen., instanța reține cu prilejul examinării criteriilor de stabilire în

concret a gradului de pericol social că inculpatul a comis fapta reținută în

sarcina sa numai dintr-o neglijență, acceptând actul ce i-a fost dat de

secretară spre autentificare, fără a da atenția cuvenită identificării

persoanei care a solicitat întocmirea procurii.

Or, potrivit

dispozițiilor art. 246 C. pen., abuzul în serviciu contra intereselor

persoanelor se săvârșește numai cu intenție, care poate fi directă sau

indirectă, după cum autorul infracțiunii, prevăzând urmarea faptei sale,

dorește sau acceptă producerea acestei urmări. Dacă fapta este săvârșită din

culpă, ea nu constituie infracțiunea de abuz în serviciu, ci de neglijență în

serviciu.

Ca atare, există

contradicție între dispozitiv și expunerea hotărârii, întrucât nu se poate

stabili infracțiunea de serviciu pentru care s-a dat soluția de achitare, dată

fiind motivarea instanței.

În aceste condiții se

va trimite cauza spre rejudecare numai cu privire la inculpatul H.P.V., urmând

ca instanța de fond să examineze cauza și din perspectiva formei de vinovăție

cu care a acționat acest inculpat.

Pentru considerentele

dezvoltate anterior, Înalta Curte va admite recursul Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel Ploiești, casând, în parte, hotărârea atacată, cu consecința

trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeași instanță pentru inculpatul H.P.V.,

a menținerii celorlalte dispoziții ale sentinței și a respingerii, ca nefondat,

a recursului declarat de inculpatul G.M.

Având în vedere că

recurentul inculpatul G.M. este cel care se află în culpă procesuală, în baza

art. 192 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte îl va obliga la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești împotriva Sentinței penale nr.

279 din 27 decembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală

și pentru cauze cu minori și de familie.

Casează, în parte,

sentința penală atacată, numai cu privire la inculpatul H.P.V. și trimite cauza

spre rejudecare la aceeași instanță, pentru acest inculpat.

Menține celelalte

dispoziții ale sentinței atacate.

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul G.M. împotriva aceleiași sentințe.

Obligă recurentul

inculpat G.M. la plata sumei de 475 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat din care suma de 75 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat din

oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Onorariile

apărătorilor desemnați din oficiu pentru intimații inculpați H.P.V. și P.I. în

sumă de câte 300 RON, se vor plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică azi 20 septembrie 2012.

Procesat de GGC - AS