ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2901/2012

Asupra recursurilor de față, în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 279 din 27 decembrie 2011, Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie a dispus condamnarea la câte o pedeapsă rezultantă de 6 luni închisoare a inculpaților P.I. (6 luni închisoare pentru infracțiunea de falsul în declarații prevăzută de art. 292 C. pen. cu aplicarea art. 320 C. proc. pen. și 6 luni închisoare pentru infracțiunea de falsul privind identitatea prevăzută de art. 293 C. pen. cu aplicarea art. 320 1 C. proc. pen.) și G.M. (4 luni închisoare pentru infracțiunea de uz de fals prevăzută de art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 320 C. proc. pen. și 6 luni închisoare pentru infracțiunea de falsul în declarații prevăzută de art. 292 C. pen.

cu aplicarea art. 320 1 C. proc. pen.), cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, precum și a pedepsei accesorii prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. În baza art. 18 1 alin. (1) C. pen. raportat la art. 10 lit. b 1 ) C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpatului H.P.V. pentru infracțiunile prevăzute de art. 289 C. pen. și art. 246 C. pen., iar în baza art. 18 1 alin. (3) C. pen. i-a aplicat sancțiunea cu caracter administrativ a amenzii în cuantum 1.000 RON. Conform art. 445 C. proc. pen. s-a anulat actul fals - procura autentificată din 21 aprilie 2010 de către B.N.P. - H.P.V. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut, în esență, că la data de 21 aprilie 2010, în baza unei înțelegeri prealabile cu inculpatul P.I., inculpatul G.M.

s-a prezentat la B.N.P. - H.P.V. și a solicitat secretarei, martora R.R.I., redactarea unei procuri cu tranzacție pe numele C.I., sens în care i-a dat o copie după actul de identitate al acestei persoane și o citație din care rezulta calitatea de parte în Dosarul nr. 457/259/2010 al Judecătoriei Mizil a respectivei persoane, procură prin care urma să fie împuternicit a-l reprezenta pe C.I. în dosarul anterior menționat. În momentul în care a fost strigat numitul C.I., a răspuns inculpatul P.I., care s-a prezentat sub această identitate în fața notarului public- H.P.V. și a consimțit să îl împuternicească pe inculpatul G.M. să îl reprezinte în dosarul civil, aflat pe rolul Judecătoriei Mizil.

Inculpatul H.P.V., cu încălcarea dispozițiilor art. 43 alin. (5) și art. 50 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 36/1995, a procedat la autentificarea procurii, fără a stabili și a verifica identitatea părții în baza actului de identitate sau a unei legitimații oficiale prevăzută cu semnătură, ștampilă și fotografie, consemnând astfel în încheierea de autentificare din 21 aprilie 2010, fapte și împrejurări necorespunzătoare adevărului. Profitând de faptul că notarul public nu i-a verificat identitatea inculpatul P.I. a semnat procura la rubrica „Mandant" în locul părții vătămate C.I., înscris pe care l-a predat inculpatului G.M.

care, cunoscând că este falsificat, l-a depus în Dosarul nr. 457/259/2010 la Judecătoria Mizil, la termenul din 22 aprilie 2010 când a declarat în mod necorespunzător adevărul că o reprezintă pe partea vătămată C.I., renunțând în numele acesteia la drepturile succesorale rezultate din moștenirea persoanei decedate P.G., instanța luând act de renunțare prin Sentința civilă nr. 565 din 22 aprilie 2010. Această situație de fapt a fost reținută de instanță pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale (plângerea și declarația persoanei vătămate C.I., procura autentificată prin încheierea din 21 aprilie 2010, declarațiile inculpaților H.P.V., G.M. și P.I., declarația martorei R.R.I., copia tranzacției din Dosarul civil nr. 457/259/2010 la Judecătoria Mizil, sentința civilă pronunțată în cauza), având în vedere că inculpații G.M.

și P.I. au solicitat să fie judecați conform procedurii simplificate a recunoașterii de vinovăție. În drept, prima instanța a apreciat că faptele comise de inculpatul P.I. întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor prevăzute de art. 292 C. pen. art. 293 C.pen, ale inculpatului G.M. se circumscriu infracțiunilor prevăzute de art. 291 C. pen. și art. 292 C. pen. La stabilirea și individualizarea pedepselor aplicate inculpaților G.M. și P.I. au fost avute în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv limitele de pedeapsă fixate de lege, gradul de pericol social al faptelor săvârșite, persoana infractorilor care sunt la prima încălcare a legii penale și au dat dovadă de sinceritate, împrejurări de natură a atenua răspunderea penală, motiv pentru care prima instanță a apreciat că scopul preventiv educativ al pedepselor poate fi atins și fără privarea de libertate, prin suspendarea condiționată a executării acestora.

Cu privire la faptele de fals intelectual și abuz în serviciu contra intereselor persoanelor reținute în sarcina inculpatului H.P.V., instanța de fond a considerat că nu prezintă pericolul social al unei infracțiuni. În acest context, s-a reținut că din modul în care a acționat inculpatul H.P.V., în calitate de notar, a rezultat că săvârșirea faptelor nu a fost pregătită, nefiind urmărit vreun scop anume sau satisfacerea unor interese personal, constatându-se, totodată, că inculpatul a acționat cu neglijență, acceptând actul care i-a fost prezentat de secretară pentru autentificare, fără să dea atenția cuvenită identificării persoanei care s-a prezentat pentru procură. În plus, între inculpatul H.P.V.

și ceilalți doi inculpați nu a existat vreo înțelegere în vederea obținerii unui avantaj material de orice fel, acesta săvârșind faptele în împrejurări întâmplătoare. Având în vedre condițiile concrete ale comiterii faptelor, conduita inculpatului H.P.V., care este la primul conflict cu legea penală, fiind cunoscut ca o persoană cu o conduită ireproșabilă și foarte bine pregătită profesional, precum și faptul că partea vătămată C.I. nu a avut pretenții materiale de la acesta, s-a apreciat că faptele reținute în sarcina sa nu prezintă gradul de pericolul social cerut de lege pentru a fi infracțiuni. Împotriva sentinței penale au declarat, în termen legal, recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și inculpatul G.M.

În motivarea recursului parchetul a arătat că în mod greșit prima instanță a considerat că faptele comise de inculpatul H.P.V. nu prezintă gradul de pericol social al infracțiunilor de fals intelectual și abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în raport de circumstanțele reale ale comiterii acestora, de urmările care le-au produs asupra patrimoniului părții vătămate și atitudinea procesuală a inculpatului. S-a criticat hotărârea primei instanțe și sub aspectul greșitei individualizări a pedepselor aplicate inculpaților G.M. și P.I., care prin cuantumului lor nu asigură realizarea scopului prevăzut de art. 52 C. pen. Inculpatul G.M. a solicitat redozarea pedepsei ce i-a fost aplicată în raport de circumstanțele personale și consecințele faptelor sale.

Examinând hotărârea atacată atât prin prisma criticilor formulate, dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei, conform dispozițiilor art. 385 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată ca fiind fondat recursul parchetului și ca nefondat cel al inculpatului G.M. pentru următoarele considerente: Din împrejurările de fapt corect reținute de instanța de fond, pe baza unei analize complete a probelor administrate în faza de urmărire penală, rezultă că faptele comise de inculpatul P.I. constau în aceea că s-a prezentat în fața notarului public - H.P.V. sub o identitate falsă (C.I.), calitate în care a declarat în mod necorespunzător adevărului, că îl împuternicește pe inculpatul G.M.

să-l reprezinte într-un dosar civil aflat pe rolul Judecătoriei Mizil, în care persoana vătămată C.I. figura ca parte, iar ale inculpatului G.M. în aceea că la termenul din 22 aprilie 2010 a depus în Dosarul nr. 457/259/2010 al Judecătoriei Mizil procura autentificată din 21 aprilie 2010, cunoscând că este falsă și a declarat contrar realității că a fost împuternicit de C.I. să renunțe la drepturile succesorale ale acestuia. Materialul probator administrat de organele de urmărire penală susține în întregime acuzațiile aduse celor doi inculpați, prima instanță aplicând procedura simplificată a recunoașterii vinovăției, a reținut în mod corect încadrarea juridică a faptelor (art. 292 C. pen. și art. 293 C. pen.

pentru inculpatul P.I.; art. 291 C. pen. și art. 292 C. pen. pentru inculpatul G.M.) și circumstanțele de săvârșire. În ceea ce privește individualizarea pedepselor pentru inculpații G.M. și P.I., Înalta Curte constată că, la stabilirea acestora prima instanță a ținut seama de criteriile generale reglementate de art. 72 C. pen. și a apreciat în egală măsură atât împrejurările în care s-a comis activitatea infracțională, cât și datele care caracterizează persoana inculpaților. A fost avută în vedere natura și importanța valorilor sociale ocrotite de lege și puse în pericol prin acțiuni ilicite (încrederea publică pe care trebuie să o inspire declarațiile făcute oficial, precum și în adevărul privind identitatea), modul în care au acționat inculpații (organizat, fiecare având atribuții bine stabilite), caracterul și gravitatea urmărilor ce s-au produs (instanța civilă în baza procurii false și a declarațiilor necorespunzătoare realității a luat act de tranzacție).

Pe de altă parte, a fost evaluată și conduita inculpaților G.M. și P.I. înainte și după comiterea infracțiunii, reținându-se că aceștia sunt la primul conflict cu legea penală, precum și atitudinea sinceră, aceștia solicitând judecarea conform procedurii simplificate. În contextul celor arătate, Înalta Curte apreciază că pedepsele aplicate celor doi inculpați au fost judicios proporționalizate, iar datele invocate în favoarea acestora - lipsa antecedentelor penale și atitudinea sinceră, constituind elemente ce au condus la stabilirea unor pedepse orientate spre minimul special prevăzut de lege. Ca urmare, nu există temeiuri care să justifice aplicarea unui tratament sancționator mai sever inculpaților așa cum a solicitat parchetul, dar nici unul mai blând pentru inculpatul G.M., pedepsele stabilite fiind suficiente pentru a asigura reeducarea celor doi inculpați și realizarea scopului preventiv - educativ prevăzut de art. 52 C. pen.

Conform art. 356 C. proc. pen., hotărârea trebuie să arate împrejurările de fapt și temeiurile de drept care justifică soluția adoptată pe latură penală și pe latură civilă, iar motivarea trebuie să corespundă dispozitivului, astfel cum a fost întocmit în momentul pronunțării. În speță, între soluția de achitare a inculpatului H.P.V. pentru infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și motivarea pe care se întemeiază soluția, există neconcordanțe, situație în care sentința pronunțată este nelegală, deoarece nu se poate ști ce anume a stabilit prima instanță sub aspectul formei de vinovăție, element determinant în încadrarea juridică a faptei reținută în sarcina acestuia.

Astfel, deși s-a dispus achitarea inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art. 246 C. pen., instanța reține cu prilejul examinării criteriilor de stabilire în concret a gradului de pericol social că inculpatul a comis fapta reținută în sarcina sa numai dintr-o neglijență, acceptând actul ce i-a fost dat de secretară spre autentificare, fără a da atenția cuvenită identificării persoanei care a solicitat întocmirea procurii. Or, potrivit dispozițiilor art. 246 C. pen., abuzul în serviciu contra intereselor persoanelor se săvârșește numai cu intenție, care poate fi directă sau indirectă, după cum autorul infracțiunii, prevăzând urmarea faptei sale, dorește sau acceptă producerea acestei urmări.

Dacă fapta este săvârșită din culpă, ea nu constituie infracțiunea de abuz în serviciu, ci de neglijență în serviciu. Ca atare, există contradicție între dispozitiv și expunerea hotărârii, întrucât nu se poate stabili infracțiunea de serviciu pentru care s-a dat soluția de achitare, dată fiind motivarea instanței. În aceste condiții se va trimite cauza spre rejudecare numai cu privire la inculpatul H.P.V., urmând ca instanța de fond să examineze cauza și din perspectiva formei de vinovăție cu care a acționat acest inculpat. Pentru considerentele dezvoltate anterior, Înalta Curte va admite recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, casând, în parte, hotărârea atacată, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeași instanță pentru inculpatul H.P.V., a menținerii celorlalte dispoziții ale sentinței și a respingerii, ca nefondat, a recursului declarat de inculpatul G.M.

Având în vedere că recurentul inculpatul G.M. este cel care se află în culpă procesuală, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte îl va obliga la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești împotriva Sentinței penale nr. 279 din 27 decembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Casează, în parte, sentința penală atacată, numai cu privire la inculpatul H.P.V. și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță, pentru acest inculpat. Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate. Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.M. împotriva aceleiași sentințe. Obligă recurentul inculpat G.M. la plata sumei de 475 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care suma de 75 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Onorariile apărătorilor desemnați din oficiu pentru intimații inculpați H.P.V. și P.I. în sumă de câte 300 RON, se vor plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică azi 20 septembrie 2012. Procesat de GGC - AS