ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2691/2007

Deliberând în condițiile art. 256 C. proc. civ. asupra cauzei civile de față a reținut următoarele: Tribunalul București, secția a IV-a civilă, prin sentința nr. 312 din 8 martie 2006 a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantele F.(fostă B.)G. și I.(fostă B.) M. împotriva pârâtului primarul general al municipiului București, pe care l-a obligat să soluționeze prin dispoziție motivată notificarea înregistrată la B.E.J. A.P. sub nr. 2956 din 24 septembrie 2001, cu motivarea că pârâtul nu și-a îndeplinit obligația prevăzută de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în sensul de a soluționa notificarea în termen de 60 de zile.

Apelul declarat de pârât împotriva sentinței a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin decizia nr. 491 din 1 noiembrie 2006. În motivarea deciziei se arată că prin dispozițiile art. 25 s-a prevăzut un termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare, în care unitatea este obligată să se pronunțe, prin decizie sau, după caz, asupra cererii de restituire în natură. Termenul prevăzut de lege are un caracter imperativ și nu de recomandare cum se susține. Referirile apelantului la faptul că proba calității de persoană îndreptățită se face doar prin înscrisuri care pot fi depuse până la soluționarea notificării sunt goale de conținut, deoarece nu se face nici o critică a sentinței, întrucât se redau doar texte de lege.

Împotriva deciziei a declarat recurs apelantul-pârât, criticând decizia pentru nelegalitate din perspectiva dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. pentru considerentele ce urmează. Recurentul nu a refuzat soluționarea cererii depuse de notificatoare, aceasta urmând a fi soluționată la momentul la care se va ajunge la analiza și studiul dosarelor respective. Termenul de 60 de zile pentru îndeplinirea obligației prevăzute de art. 25 poate avea două date de referință, fie data depunerii notificării, fie data depunerii actelor doveditoare.

Analizând decizia recurată prin prisma criticii formulate, Înalta Curte reține cele ce succed: Potrivit dispozițiilor art. 25 din Legea nr. 10/2001 referitoare la procedura restituirii imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 persoana deținătoare notificată este obligată ca, în termen de 60 de zile de la data înregistrării notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare, să se pronunțe prin decizie/dispoziție motivată asupra cererii de restituire în natură. Modalitatea de răspuns la notificare cât și termenul în care trebuie să aibă loc, sunt imperative, iar nu cu caracter de recomandare, pentru ca altă calificare ar deturna finalitatea urmărită de legiuitor.

Susținerile recurentului în sensul că notificatoarele ar trebui să aștepte până „în momentul în care se va analiza și studiul dosarului lor”, sunt inacceptabile, după aproximativ 5 ani de la depunerea notificării, 25 septembrie 2001. Recurentul a adoptat o conduită culpabilă, prin care a afectat interesele reclamantelor și le-a lipsit de posibilitatea de a-și apăra drepturile recunoscute de lege, ceea ce le-a îndreptățit să se adreseze instanțelor judecătorești, pe calea acțiunii utilizată, pentru a cere obligarea pârâtului la emiterea dispoziției motivate. Pentru considerentele arătate, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul municipiul București prin primarul general împotriva deciziei nr. 491 din 1 noiembrie 2006 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 martie 2007.