ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2691/2007

Deliberând în condițiile art. 256 C.

proc. civ. asupra cauzei civile de față a reținut următoarele:

Tribunalul București, secția a IV-a

civilă, prin sentința nr. 312 din 8 martie 2006 a admis cererea de chemare în

judecată formulată de reclamantele F.(fostă B.)G. și I.(fostă B.) M. împotriva

pârâtului primarul general al municipiului București, pe care l-a obligat să

soluționeze prin dispoziție motivată notificarea înregistrată la B.E.J. A.P.

sub nr. 2956 din 24 septembrie 2001, cu motivarea că pârâtul nu și-a îndeplinit

obligația prevăzută de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în sensul de a

soluționa notificarea în termen de 60 de zile.

Apelul declarat de pârât împotriva

sentinței a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel București, secția a IV-a

civilă, prin decizia nr. 491 din 1 noiembrie 2006.

În motivarea deciziei se arată că

prin dispozițiile art. 25 s-a prevăzut un termen de 60 de zile de la

înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor

doveditoare, în care unitatea este obligată să se pronunțe, prin decizie sau,

după caz, asupra cererii de restituire în natură.

Termenul prevăzut de lege are un

caracter imperativ și nu de recomandare cum se susține.

Referirile apelantului la faptul că proba calității de persoană

îndreptățită se face doar prin înscrisuri care pot fi depuse până la

soluționarea notificării sunt goale de conținut, deoarece nu se face nici o

critică a sentinței, întrucât se redau doar texte de lege.

Împotriva deciziei a declarat recurs

apelantul-pârât, criticând decizia pentru nelegalitate din perspectiva

dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. pentru considerentele ce urmează.

Recurentul nu a refuzat soluționarea

cererii depuse de notificatoare, aceasta urmând a fi soluționată la momentul la

care se va ajunge la analiza și studiul dosarelor respective.

Termenul de 60 de zile pentru

îndeplinirea obligației prevăzute de art. 25 poate avea două date de referință,

fie data depunerii notificării, fie data depunerii actelor doveditoare.

Analizând decizia recurată prin

prisma criticii formulate, Înalta Curte reține cele ce succed:

Potrivit dispozițiilor art. 25 din

Legea nr. 10/2001 referitoare la procedura restituirii imobilelor preluate în

mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 persoana deținătoare

notificată este obligată ca, în termen de 60 de zile de la data înregistrării

notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare, să se

pronunțe prin decizie/dispoziție motivată asupra cererii de restituire în

natură.

Modalitatea de răspuns la notificare

cât și termenul în care trebuie să aibă loc, sunt imperative, iar nu cu

caracter de recomandare, pentru ca altă calificare ar deturna finalitatea

urmărită de legiuitor.

Susținerile recurentului în sensul că notificatoarele ar trebui să

aștepte până „în momentul în care se va analiza și studiul dosarului lor”, sunt

inacceptabile, după aproximativ 5 ani de la depunerea notificării, 25

septembrie 2001.

Recurentul a adoptat o conduită

culpabilă, prin care a afectat interesele reclamantelor și le-a lipsit de

posibilitatea de a-și apăra drepturile recunoscute de lege, ceea ce le-a

îndreptățit să se adreseze instanțelor judecătorești, pe calea acțiunii

utilizată, pentru a cere obligarea pârâtului la emiterea dispoziției motivate.

Pentru considerentele arătate, în

temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi respins

ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de

pârâtul municipiul București prin primarul general împotriva deciziei nr. 491

din 1 noiembrie 2006 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 27 martie 2007.