ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1762/2009

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1762/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față;

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința

penală nr. 35 din 24 noiembrie 2008, Curtea de Apel Târgu-Mureș, secția penală

și pentru cauze cu minori și de familie, în baza art. 332 alin. (2) C. proc.

pen., a restituit cauza referitoare la inculpații Z.V. și B.V., Parchetului de

pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție,

Secția de combatere a corupției.

Pentru a

hotărî astfel, prima instanța a reținut, în esență, că la data de 6 aprilie

2000, organele de urmărire penală au fost sesizate cu privire la faptul că prin

încheierea penală din data de 29 martie 2000 pronunțată în dosarul penal nr.

143/2000 al Judecătoriei Târgu-Lăpuș, judecătorul Z.V. a dispus înlocuirea

măsurii arestării preventive a inculpatului P.D.S. cu obligarea de a nu părăsi

localitatea, în dispozitivul încheierii menționându-se, în mod fals, că

procurorul de ședință a renunțat la calea de atac, situație în care inculpatul

respectiv a fost pus de îndată în libertate.

La data de 18

iulie 2000, Ministerul Justiției a avizat cercetarea penală a judecătorului sub

aspectul infracțiunilor prevăzute de art. 289 și art. 291 C. pen. cu aplicarea

art. 31 alin. (2) C. pen. și sub aspectul infracțiunii de luare de mită

prevăzută de art. 254 C. pen.

La data de 3

octombrie 2000 s-a dispus începerea urmăririi penale față de Z.V., sub aspectul

infracțiunilor menționate și tot la acea dată a fost începută urmărirea penală

și față de B.V. sub aspectul complicității la infracțiunea de luare de mită,

prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 254 C. pen.

La data de 16

februarie 2001, constatând că sunt suficiente mijloace de probă administrate în

cauză, Ministerul Justiției a avizat trimiterea în judecată a magistratului

pentru săvârșirea infracțiunilor cercetate, întocmindu-se rechizitoriul cu nr.

41/P/2000 din data de 26 aprilie 2001 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție, secția de combatere a corupției și criminalității

organizate.

Prin

rechizitoriul nr. 60/P/2001 din data de 15 iunie 2001 și inculpatul B.V. a fost

trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la luare de

mită.

Cele două

rechizitorii au fost înregistrate la Curtea de Apel Cluj, sub numărul de dosare

3249/2001 și 4244/2001. Dosarele au fost conexate la data de 22 iunie 2001.

Pe parcursul

cercetărilor judecătorești în cadrul Curții de Apel Cluj nu s-a realizat

procedura de citare cu cei doi inculpați, așa cum rezultă din dosare, instanța

considerând că cel puțin pentru inculpatul Z.V. există o delegație valabilă de

reprezentare.

Prin

încheierea nr. 4408 din 17 octombrie 2001 Curtea Supremă de Justiție a dispus

strămutarea judecării cauzei de la Curtea de Apel Cluj la Curtea de Apel

Alba-lulia.

Reluând

cursul desfășurării cauzei penale s-a reținut că prin sentința penală 5 din

data de 6 iunie 2002 Curtea de Apel Alba Iulia a dispus condamnarea celor doi

inculpați pentru toate infracțiunile deduse judecății.

Prin decizia

nr. 3185 din 2 iulie 2003 pronunțată de Curtea Supremă de Justiție au fost

admise recursurile declarate de inculpați (cu aceiași observație față de

recursul declarat pentru inculpatul Z.), a fost casată sentința Curții de Apel

Alba Iulia și cauza a fost trimisă spre rejudecare Curții de Apel Brașov.

Prin sentința

penală nr. 47/F din 16 decembrie 2004 Curtea de Apel Brașov a dispus

condamnarea inculpatului Z. pentru săvârșirea în concurs a infracțiunilor

prevăzute de art. 254 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 13 C. pen. și art.

289 C. pen. cu aplicarea art. 31 alin. (2) C. pen. și a inculpatului B.V.

pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 26 C. pen. raportat la art.

254 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 13 C. pen.

Împotriva

acestei hotărâri au declarat din nou recurs cei doi inculpați precum și

parchetul.

Prin decizia

nr. 491 din 26 ianuarie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată

în dosarul 3763/1/2005 s-au admis toate recursurile, instanța supremă

considerând că urmărirea penală nu este completă și din cauză că sunt întocmite

două rechizitorii, deși există un caz tipic de indivizibilitate, situație care

a determinat imposibilitatea clarificării unor contradicții esențiale pentru

aflarea adevărului. în consecință, potrivit art. 333 C. proc. pen., dosarul a

fost restituit organelor de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție pentru completarea urmăririi penale față de

ambii inculpați.

Prin

Ordonanța din 20 martie 2006, potrivit art. 42 și art. 45 alin. (1) și (3) C.

proc. pen. și art. 13 alin. (1) lit. b) din O.U.G. 134/2005, Parchetul de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și-a declinat competența în favoarea

Direcției Naționale Anticorupție ( D.N.A.)

Prin

rechizitoriul D.N.A., Secția de Combatere a Corupției cu nr. 54/P/06 din 31

august 2007, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a

inculpaților Z.V. pentru săvârșirea infracțiunilor de fals intelectual și uz de

fals în forma participației improprii, fapte prevăzute si pedepsite de art. 289

și art. 291 C. pen., cu referire la art.31 alin. (2) C. pen. și luare de mită,

faptă prevăzută și pedepsită de art. 254 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 13

C. pen. și B.V., pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la luare de

mită, faptă prevăzută și pedepsită de art. 26 raportat la art. 254 alin. (1) C.

pen. cu aplicarea art. 13 C. pen.

În sarcina

acestora s-au reținut următoarele:

1.

a. Inculpatul Z.V.,

în calitate de judecător la Judecătoria Târgu-Lăpuș, a falsificat adresa nr.

143 din 29 martie 2000, consemnând nereal faptul că „reprezentantul parchetului

prezent în ședința de judecată...renunță la calea de atac", adresă pe care

ulterior a înaintat-o comandantului I.P.J., producându-se astfel efecte prin

folosirea sa de către o altă persoană, aceasta acționând fără vinovăție, faptă

ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunilor prevăzute și pedepsite

de art. 289 și art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 31 alin. (2) C. pen. și art.

13 C. pen.

b. Inculpatul

Z.V., în aceeași calitate, a pretins și primit de la numiții U.M. și S.I.V.,

prin intermediul inculpatului B.V., suma de 1.700 dolari SUA, pentru ca în

exercitarea atribuțiilor de serviciu să-i admită cererea de întrerupere a

executării pedepsei, formulată de condamnatul U.Ș., faptă ce întrunește

elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită, faptă prevăzută și

pedepsită de art. 254 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 13 C. pen.

inculpatului B.V. s-a reținut faptul că a intermediat activitatea infracțională

a inculpatului Z.V. și astfel i-a predat acestuia suma de 1.700 dolari SUA, cu

titlu de mită, pentru ca inculpatul Z.V. să-1 pună în libertate pe condamnatul

U.Ș., preluând astfel suma de bani de la martorele U.M. și S.I.V. și predând-o

martorului P.P., faptă ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii

prevăzută și pedepsită de art. 26 C. pen., raportat la art. 254 alin. (1) C.

pen., cu art. 13 C. pen.

Prin

încheierea nr. 5515 din 16 septembrie 2007, Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția penală, a admis cererea formulata de petiționarul Z.V. și a

strămutat judecarea cauzei referitoare la inculpații Z.V. și B.V. de la Curtea

de Apel Cluj la Curtea de Apel Târgu-Mureș.

S-a mai

reținut de instanța de fond că, dispozițiile instanței supreme din decizia

penală nr.491/06 nu au fost respectate, în sensul că organele de urmărire

penală erau obligate să completeze materialul de urmărire penală prin

efectuarea mai multor activități, printre care și ascultarea inculpaților Z.V.

și B.V. și confruntarea acestora.

De asemenea,

organele de urmărire penală și-au încălcat obligațiile de a depune toate

diligentele pentru identificarea locului unde s-au aflat cei doi in perioada

ianuarie 2006 - 31 august 2007, nu au făcut în nici un mod apel la prevederile

Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie

penală și nu au folosit toate mijloacele legale pentru asigurarea prezenței

celor doi în fața anchetatorului.

Mai mult,

s-au încălcat prevederile art. 6 alin. (2), (3) și (5) C. proc. pen. deoarece

inculpaților nu le-a fost prezentată fapta pentru care au fost cercetați,

încadrarea juridică a acesteia și nu li s-a luat nici o declarație de către

organul de urmărire competent.

Împotriva

sus-menționatei sentințe a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție, D.N.A., Serviciul Teritorial Târgu Mureș, solicitând

admiterea acestuia, respingerea excepțiilor invocate și trimiterea cauzei spre

continuarea judecății, apreciind nelegală și netemeinică hotărârea pronunțată

în cauză, întrucât pe parcursul urmăririi penale s-au întocmit mai multe

procese-verbale în care s-a consemnat că inculpații nu au putut fi găsiți,

fiind plecați în străinătate. în această situație, și nici după discuțiile cu

apărătorii aleși ai inculpaților, nu s-au putut stabili cu exactitate

domiciliile acestora .

De altfel,

inculpatul Z.V. a părăsit România în cursul anului 2001, stabilindu-se în

Belgia, fără a se cunoaște domiciliul exact, după ce a fost audiat în calitate

de inculpat și după ce știa deja de existența acestui dosar penal, ceea ce

denotă reaua sa credință în condițiile în care, potrivit disp. art. 198 alin.

(4) lit. h) C. proc. pen. avea obligația de a aduce la cunoștința organelor de

urmărire penală, în scris, în termen de 3 zile, orice schimbare a locuinței pe

parcursul procesului penal.

De asemenea

și cu apărătorul ales al inculpatului B.V., avocat C.C. s-a luat legătura

telefonic, comunicându-i-se că urmărirea penală a fost finalizată, ocazie cu

care domnul avocat a precizat că inculpatul este plecat în străinătate și nu

cunoaște domiciliul acestuia.

Se apreciază

astfel că procurorul a făcut toate demersurile pentru identificarea

domiciliilor celor doi inculpați în vederea citării, audierii și prezentării

materialului de urmărire penală.

Totodată

rezultă că inculpații s-au sustras urmăririi penale, considerând că dreptul la

apărare al acestora nu a fost încălcat în condițiile în care apărătorii aleși

ai acestora au fost înștiințați de către procuror pe parcursul urmăririi penale

de efectuarea oricăror acte de urmărire penală.

Recursul este

fondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Analizând

sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea constată că

la termenul de judecată din data de 24 noiembrie 2008, instanța de fond a pus

în discuția părților, din oficiu, excepția referitoare la încălcarea

dispozițiilor art. 332 alin. (2) C. proc. pen., în sensul că procurorul nu a

respectat dispozițiile referitoare la sesizarea instanței, respectiv prezența

inculpaților și asistarea acestora de către apărători, apreciind totodată că la

momentul finalizării urmăririi penale Parchetul cunoștea domiciliile

inculpaților în străinătate și cu toate acestea nu s-au depus diligente pentru

prezentarea acestora.

De asemenea,

instanța de fond, în raport cu decizia penală nr. 491/06 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, secția penală, a apreciat că organele de urmărire penală

erau obligate să completeze materialul de urmărire penală prin efectuarea mai

multor activități, printre care și ascultarea inculpaților Z.V. și B.V. si

confruntarea acestora.

Verificându-se

actele aflate la dosar, Curtea constată că prin decizia penală sus-menționată,

cauza a fost restituită la procuror în vederea completării urmăririi penale

față de ambii inculpați.

În acest sens

și în vederea respectării dispozițiilor art. 272 C. proc. pen., procurorul a

trecut la audierea martorilor indicați de către instanța de recurs, însă cu

privire la audierea și implicit confruntarea celor doi inculpați, organele de

urmărire penală s-au văzut în imposibilitatea respectării cerințelor instanței.

Motivarea

instanței de fond în sensul că inculpaților Z.V. și B.V. le-au fost încălcate

drepturile la apărare prin faptul că nu au fost prezenți și asistați la

urmărirea penală și aceea că, la finalizarea urmăririi penale, deși Parchetul

cunoștea cu certitudine domiciliile din străinătate ale celor doi inculpați, nu

a depus diligentele pentru a fi citați și prezenți în vederea audierii, nu are

suport probator.

Astfel,

analizându-se actele administrate în cauză și aflate la dosar, Curtea constată

că pe parcursul urmăririi penale (din aprilie 2007 și până la sesizarea

instanței) s-au întocmit mai multe proceduri de citare cu cei doi inculpați,

însă din procesele-verbale de executare ale acestora a reieșit faptul că nici

unul nu a putut fi găsit, ambii fiind plecați în străinătate.

Se constată,

totodată, că s-au făcut demersuri la instituțiile abilitate ale statului,

respectiv la Poliția de Frontieră și la ANP, precum și la Serviciul de Evidență

Informatizată a Persoanelor, din toate aceste verificări fără a se putea

stabili cu exactitate noile domicilii ale celor doi inculpați.

Chiar și din

procesele-verbale întocmite cu ocazia contactării avocaților aleși ai celor doi

inculpați a reieșit faptul că aceștia erau plecați în străinătate și nu se

cunoșteau domiciliile sau reședințele acestora.

Din

procesul-verbal din data de 30 august 2007, întocmit ca urmare a discuției

purtate cu apărătorul ales al inculpatului Z.V., av. V.T., a reieșit faptul că

inculpatului Z.V. i s-a comunicat că dosarul este finalizat și că urmează a se

face prezentarea de material, dar acesta ar fi precizat că nu-1 interesează de

dosar, ceea ce denotă că avea cunoștință de existenta unui proces penal (vol.

1- fila 39 ).

În susținerea

faptului că apărătorul ales al inculpatului Z.V., av. T.V. a avut cunoștință de

dosar este și cererea făcută de acesta (fila 10 dos. fond CA Cluj) pentru

termenul din data de 8 octombrie 2007, prin care solită citarea inculpatului la

cabinetul său de avocatură, arătând că în permanență inculpatul a fost citat la

această adresă.

Un alt aspect

din care rezultă că inculpatul Z.V. avea cunoștință de existența unui proces

penal reiese și din faptul că acesta a formulat o cerere de strămutare la

dosar, de la Curtea de Apel Cluj, cerere care a fost admisă, sesizându-se

astfel Curtea de Apel Târgu-Mureș.

Nu în ultimul

rând, se constată că la fila 27 din același dosar de fond al Curții de Apel

Cluj, se află mandatul autentificat de notar dat de inculpatul Z.V. prin care

împuternicește pe avocatul T.V. să îl „reprezinte cu puteri depline în fața

oricăror instanțe române de orice grad, în cauze penale sau civile, putând să

promoveze în numele său și pentru sine orice acțiune penală sau civilă",

împuternicire ce poartă data de 01 octombrie 2001.

De altfel,

inculpatul Z.V. a părăsit România în cursul anului 2001, stabilindu-se în Belgia,

fără a se cunoaște domiciliul exact, după ce a fost audiat în calitate de

inculpat și după ce știa deja de existența acestui dosar penal, ceea ce denotă

reaua sa credință, în condițiile în care, potrivit dispozițiilor art. 198 alin.

(4) lit. h) C. proc. pen., avea obligația de a aduce la cunoștința organelor de

urmărire penală, în scris, în termen de 3 zile, orice schimbare a locuinței pe

parcursul procesului penal.

De asemenea,

se constată că și cu apărătorul ales al inculpatului B.V., av. C.C. s-a luat

legătura telefonic, comunicându-i-se că urmărirea penală a fost finalizată,

ocazie cu care domnul avocat a precizat că inculpatul pe care îl apără este

plecat în străinătate și că nu cunoaște noua locație a acestuia (vol. 1 - fila

40).

Față de cele

ce preced, Curtea constată că procurorul a făcut toate demersurile pentru

identificarea domiciliilor celor doi inculpați în vederea citării și audierii

acestora și implicit a prezentării materialului de urmărire penală.

Totodată, se

apreciază că dreptul la apărare al celor doi inculpați nu a fost încălcat, în

condițiile în care apărătorii aleși ai acestora au fost înștiințați de către

procurori pe parcursul urmăririi penale de efectuarea oricăror acte de urmărire

penală. Mai mult decât atât, în cursul urmăririi penale asistența juridică a

celor doi inculpați nu era obligatorie, nefiind incident nici unul din cazurile

expres prevăzute de art. 171 alin. (2) C. proc. pen.

În ceea ce

privește excepțiile invocate de inculpați, prin apărători, atât la instanța de

fond, cât și în replică la recursul parchetului, Curtea constată că în mod

corect nu au fost primite de prima instanță, aceasta motivând temeinic si

pertinent respingerea acestora.

Astfel,

instanța a reținut că la acel moment a fost sesizată prin rechizitoriul din 31

august 2007 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

D.N.A pronunțată în dosarul nr. 54/P/2006.

Din punct de

vedere formal, actul de inculpare este corect, instanța fiind regulat sesizată.

Sub acest

aspect, instanța în mod corect nu a primit critica invocată referitoare la

nerespectarea prevederilor art. 264 alin. (2) C. proc. pen., privind lipsa

verificării sub aspectul legalității și temeiniciei de către procurorul

ierarhic superior, pentru că în realitate, această verificare există fiind

semnată și parafată cu stampila rotundă de către procurorul șef secție. Lipsa

aserțiunii „verificat pentru legalitate și temeinicie" nu constituie lipsa

verificării efective, ci doar o formulare redusă a activității celui chemat

să-și exercite atribuțiile regăsite în textul invocat.

Ca atare,

recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

D.N.A., Serviciul Teritorial Târgu Mureș fiind fondat, Curtea urmează a-l

admite, a casa sentința penală atacată și a trimite cauza la Curtea de Apel Târgu-Mureș,

secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pentru continuarea

judecății.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (3) C. proc.

pen.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D

E C I D E

Admite recursul declarat

de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A., Serviciul

Teritorial Târgu Mureș, împotriva sentinței penale nr. 35 din 24 noiembrie 2008

a Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de

familie, privind pe inculpații Z.V. și B.V.

Casează

sentința penală atacată și trimite cauza privind pe inculpații Z.V. și B.V., la

Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de

familie, pentru continuarea judecății.

Onorariul de avocat

pentru apărarea din oficiu a intimatului inculpat Z.V., în sumă de 50 lei, se

va plăti din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 13 mai 2009.