ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1762/2009

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 35 din 24 noiembrie 2008, Curtea de Apel Târgu-Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în baza art. 332 alin. (2) C. proc. pen., a restituit cauza referitoare la inculpații Z.V. și B.V., Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, Secția de combatere a corupției. Pentru a hotărî astfel, prima instanța a reținut, în esență, că la data de 6 aprilie 2000, organele de urmărire penală au fost sesizate cu privire la faptul că prin încheierea penală din data de 29 martie 2000 pronunțată în dosarul penal nr. 143/2000 al Judecătoriei Târgu-Lăpuș, judecătorul Z.V.

a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpatului P.D.S. cu obligarea de a nu părăsi localitatea, în dispozitivul încheierii menționându-se, în mod fals, că procurorul de ședință a renunțat la calea de atac, situație în care inculpatul respectiv a fost pus de îndată în libertate. La data de 18 iulie 2000, Ministerul Justiției a avizat cercetarea penală a judecătorului sub aspectul infracțiunilor prevăzute de art. 289 și art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 31 alin. (2) C. pen. și sub aspectul infracțiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 C. pen. La data de 3 octombrie 2000 s-a dispus începerea urmăririi penale față de Z.V., sub aspectul infracțiunilor menționate și tot la acea dată a fost începută urmărirea penală și față de B.V.

sub aspectul complicității la infracțiunea de luare de mită, prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 254 C. pen. La data de 16 februarie 2001, constatând că sunt suficiente mijloace de probă administrate în cauză, Ministerul Justiției a avizat trimiterea în judecată a magistratului pentru săvârșirea infracțiunilor cercetate, întocmindu-se rechizitoriul cu nr. 41/P/2000 din data de 26 aprilie 2001 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de combatere a corupției și criminalității organizate. Prin rechizitoriul nr. 60/P/2001 din data de 15 iunie 2001 și inculpatul B.V. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la luare de mită.

Cele două rechizitorii au fost înregistrate la Curtea de Apel Cluj, sub numărul de dosare 3249/2001 și 4244/2001. Dosarele au fost conexate la data de 22 iunie 2001. Pe parcursul cercetărilor judecătorești în cadrul Curții de Apel Cluj nu s-a realizat procedura de citare cu cei doi inculpați, așa cum rezultă din dosare, instanța considerând că cel puțin pentru inculpatul Z.V. există o delegație valabilă de reprezentare. Prin încheierea nr. 4408 din 17 octombrie 2001 Curtea Supremă de Justiție a dispus strămutarea judecării cauzei de la Curtea de Apel Cluj la Curtea de Apel Alba-lulia. Reluând cursul desfășurării cauzei penale s-a reținut că prin sentința penală 5 din data de 6 iunie 2002 Curtea de Apel Alba Iulia a dispus condamnarea celor doi inculpați pentru toate infracțiunile deduse judecății.

Prin decizia nr. 3185 din 2 iulie 2003 pronunțată de Curtea Supremă de Justiție au fost admise recursurile declarate de inculpați (cu aceiași observație față de recursul declarat pentru inculpatul Z.), a fost casată sentința Curții de Apel Alba Iulia și cauza a fost trimisă spre rejudecare Curții de Apel Brașov. Prin sentința penală nr. 47/F din 16 decembrie 2004 Curtea de Apel Brașov a dispus condamnarea inculpatului Z. pentru săvârșirea în concurs a infracțiunilor prevăzute de art. 254 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 13 C. pen. și art. 289 C. pen. cu aplicarea art. 31 alin. (2) C. pen. și a inculpatului B.V. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 26 C. pen. raportat la art. 254 alin. (2) C. pen.

cu aplicarea art. 13 C. pen. Împotriva acestei hotărâri au declarat din nou recurs cei doi inculpați precum și parchetul. Prin decizia nr. 491 din 26 ianuarie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în dosarul 3763/1/2005 s-au admis toate recursurile, instanța supremă considerând că urmărirea penală nu este completă și din cauză că sunt întocmite două rechizitorii, deși există un caz tipic de indivizibilitate, situație care a determinat imposibilitatea clarificării unor contradicții esențiale pentru aflarea adevărului. în consecință, potrivit art. 333 C. proc. pen., dosarul a fost restituit organelor de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru completarea urmăririi penale față de ambii inculpați.

Prin Ordonanța din 20 martie 2006, potrivit art. 42 și art. 45 alin. (1) și (3) C. proc. pen. și art. 13 alin. (1) lit. b) din O.U.G. 134/2005, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și-a declinat competența în favoarea Direcției Naționale Anticorupție ( D.N.A.) Prin rechizitoriul D.N.A., Secția de Combatere a Corupției cu nr. 54/P/06 din 31 august 2007, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților Z.V. pentru săvârșirea infracțiunilor de fals intelectual și uz de fals în forma participației improprii, fapte prevăzute si pedepsite de art. 289 și art. 291 C. pen., cu referire la art.31 alin. (2) C. pen. și luare de mită, faptă prevăzută și pedepsită de art. 254 alin. (1) C. pen.

cu aplicarea art. 13 C. pen. și B.V., pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la luare de mită, faptă prevăzută și pedepsită de art. 26 raportat la art. 254 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 13 C. pen. În sarcina acestora s-au reținut următoarele: 1. a. Inculpatul Z.V., în calitate de judecător la Judecătoria Târgu-Lăpuș, a falsificat adresa nr. 143 din 29 martie 2000, consemnând nereal faptul că „reprezentantul parchetului prezent în ședința de judecată...renunță la calea de atac", adresă pe care ulterior a înaintat-o comandantului I.P.J., producându-se astfel efecte prin folosirea sa de către o altă persoană, aceasta acționând fără vinovăție, faptă ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art. 289 și art. 291 C. pen.

cu aplicarea art. 31 alin. (2) C. pen. și art. 13 C. pen. b. Inculpatul Z.V., în aceeași calitate, a pretins și primit de la numiții U.M. și S.I.V., prin intermediul inculpatului B.V., suma de 1.700 dolari SUA, pentru ca în exercitarea atribuțiilor de serviciu să-i admită cererea de întrerupere a executării pedepsei, formulată de condamnatul U.Ș., faptă ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită, faptă prevăzută și pedepsită de art. 254 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 13 C. pen. 2. În sarcina inculpatului B.V. s-a reținut faptul că a intermediat activitatea infracțională a inculpatului Z.V. și astfel i-a predat acestuia suma de 1.700 dolari SUA, cu titlu de mită, pentru ca inculpatul Z.V.

să-1 pună în libertate pe condamnatul U.Ș., preluând astfel suma de bani de la martorele U.M. și S.I.V. și predând-o martorului P.P., faptă ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 26 C. pen., raportat la art. 254 alin. (1) C. pen., cu art. 13 C. pen. Prin încheierea nr. 5515 din 16 septembrie 2007, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a admis cererea formulata de petiționarul Z.V. și a strămutat judecarea cauzei referitoare la inculpații Z.V. și B.V. de la Curtea de Apel Cluj la Curtea de Apel Târgu-Mureș. S-a mai reținut de instanța de fond că, dispozițiile instanței supreme din decizia penală nr.491/06 nu au fost respectate, în sensul că organele de urmărire penală erau obligate să completeze materialul de urmărire penală prin efectuarea mai multor activități, printre care și ascultarea inculpaților Z.V.

și B.V. și confruntarea acestora. De asemenea, organele de urmărire penală și-au încălcat obligațiile de a depune toate diligentele pentru identificarea locului unde s-au aflat cei doi in perioada ianuarie 2006 - 31 august 2007, nu au făcut în nici un mod apel la prevederile Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală și nu au folosit toate mijloacele legale pentru asigurarea prezenței celor doi în fața anchetatorului. Mai mult, s-au încălcat prevederile art. 6 alin. (2), (3) și (5) C. proc. pen. deoarece inculpaților nu le-a fost prezentată fapta pentru care au fost cercetați, încadrarea juridică a acesteia și nu li s-a luat nici o declarație de către organul de urmărire competent.

Împotriva sus-menționatei sentințe a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A., Serviciul Teritorial Târgu Mureș, solicitând admiterea acestuia, respingerea excepțiilor invocate și trimiterea cauzei spre continuarea judecății, apreciind nelegală și netemeinică hotărârea pronunțată în cauză, întrucât pe parcursul urmăririi penale s-au întocmit mai multe procese-verbale în care s-a consemnat că inculpații nu au putut fi găsiți, fiind plecați în străinătate. în această situație, și nici după discuțiile cu apărătorii aleși ai inculpaților, nu s-au putut stabili cu exactitate domiciliile acestora . De altfel, inculpatul Z.V. a părăsit România în cursul anului 2001, stabilindu-se în Belgia, fără a se cunoaște domiciliul exact, după ce a fost audiat în calitate de inculpat și după ce știa deja de existența acestui dosar penal, ceea ce denotă reaua sa credință în condițiile în care, potrivit disp.

art. 198 alin. (4) lit. h) C. proc. pen. avea obligația de a aduce la cunoștința organelor de urmărire penală, în scris, în termen de 3 zile, orice schimbare a locuinței pe parcursul procesului penal. De asemenea și cu apărătorul ales al inculpatului B.V., avocat C.C. s-a luat legătura telefonic, comunicându-i-se că urmărirea penală a fost finalizată, ocazie cu care domnul avocat a precizat că inculpatul este plecat în străinătate și nu cunoaște domiciliul acestuia. Se apreciază astfel că procurorul a făcut toate demersurile pentru identificarea domiciliilor celor doi inculpați în vederea citării, audierii și prezentării materialului de urmărire penală. Totodată rezultă că inculpații s-au sustras urmăririi penale, considerând că dreptul la apărare al acestora nu a fost încălcat în condițiile în care apărătorii aleși ai acestora au fost înștiințați de către procuror pe parcursul urmăririi penale de efectuarea oricăror acte de urmărire penală.

Recursul este fondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea constată că la termenul de judecată din data de 24 noiembrie 2008, instanța de fond a pus în discuția părților, din oficiu, excepția referitoare la încălcarea dispozițiilor art. 332 alin. (2) C. proc. pen., în sensul că procurorul nu a respectat dispozițiile referitoare la sesizarea instanței, respectiv prezența inculpaților și asistarea acestora de către apărători, apreciind totodată că la momentul finalizării urmăririi penale Parchetul cunoștea domiciliile inculpaților în străinătate și cu toate acestea nu s-au depus diligente pentru prezentarea acestora.

De asemenea, instanța de fond, în raport cu decizia penală nr. 491/06 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, a apreciat că organele de urmărire penală erau obligate să completeze materialul de urmărire penală prin efectuarea mai multor activități, printre care și ascultarea inculpaților Z.V. și B.V. si confruntarea acestora. Verificându-se actele aflate la dosar, Curtea constată că prin decizia penală sus-menționată, cauza a fost restituită la procuror în vederea completării urmăririi penale față de ambii inculpați. În acest sens și în vederea respectării dispozițiilor art. 272 C. proc. pen., procurorul a trecut la audierea martorilor indicați de către instanța de recurs, însă cu privire la audierea și implicit confruntarea celor doi inculpați, organele de urmărire penală s-au văzut în imposibilitatea respectării cerințelor instanței.

Motivarea instanței de fond în sensul că inculpaților Z.V. și B.V. le-au fost încălcate drepturile la apărare prin faptul că nu au fost prezenți și asistați la urmărirea penală și aceea că, la finalizarea urmăririi penale, deși Parchetul cunoștea cu certitudine domiciliile din străinătate ale celor doi inculpați, nu a depus diligentele pentru a fi citați și prezenți în vederea audierii, nu are suport probator. Astfel, analizându-se actele administrate în cauză și aflate la dosar, Curtea constată că pe parcursul urmăririi penale (din aprilie 2007 și până la sesizarea instanței) s-au întocmit mai multe proceduri de citare cu cei doi inculpați, însă din procesele-verbale de executare ale acestora a reieșit faptul că nici unul nu a putut fi găsit, ambii fiind plecați în străinătate.

Se constată, totodată, că s-au făcut demersuri la instituțiile abilitate ale statului, respectiv la Poliția de Frontieră și la ANP, precum și la Serviciul de Evidență Informatizată a Persoanelor, din toate aceste verificări fără a se putea stabili cu exactitate noile domicilii ale celor doi inculpați. Chiar și din procesele-verbale întocmite cu ocazia contactării avocaților aleși ai celor doi inculpați a reieșit faptul că aceștia erau plecați în străinătate și nu se cunoșteau domiciliile sau reședințele acestora. Din procesul-verbal din data de 30 august 2007, întocmit ca urmare a discuției purtate cu apărătorul ales al inculpatului Z.V., av. V.T., a reieșit faptul că inculpatului Z.V.

i s-a comunicat că dosarul este finalizat și că urmează a se face prezentarea de material, dar acesta ar fi precizat că nu-1 interesează de dosar, ceea ce denotă că avea cunoștință de existenta unui proces penal (vol. 1- fila 39 ). În susținerea faptului că apărătorul ales al inculpatului Z.V., av. T.V. a avut cunoștință de dosar este și cererea făcută de acesta (fila 10 dos. fond CA Cluj) pentru termenul din data de 8 octombrie 2007, prin care solită citarea inculpatului la cabinetul său de avocatură, arătând că în permanență inculpatul a fost citat la această adresă. Un alt aspect din care rezultă că inculpatul Z.V. avea cunoștință de existența unui proces penal reiese și din faptul că acesta a formulat o cerere de strămutare la dosar, de la Curtea de Apel Cluj, cerere care a fost admisă, sesizându-se astfel Curtea de Apel Târgu-Mureș.

Nu în ultimul rând, se constată că la fila 27 din același dosar de fond al Curții de Apel Cluj, se află mandatul autentificat de notar dat de inculpatul Z.V. prin care împuternicește pe avocatul T.V. să îl „reprezinte cu puteri depline în fața oricăror instanțe române de orice grad, în cauze penale sau civile, putând să promoveze în numele său și pentru sine orice acțiune penală sau civilă", împuternicire ce poartă data de 01 octombrie 2001. De altfel, inculpatul Z.V. a părăsit România în cursul anului 2001, stabilindu-se în Belgia, fără a se cunoaște domiciliul exact, după ce a fost audiat în calitate de inculpat și după ce știa deja de existența acestui dosar penal, ceea ce denotă reaua sa credință, în condițiile în care, potrivit dispozițiilor art. 198 alin. (4) lit. h) C. proc.

pen., avea obligația de a aduce la cunoștința organelor de urmărire penală, în scris, în termen de 3 zile, orice schimbare a locuinței pe parcursul procesului penal. De asemenea, se constată că și cu apărătorul ales al inculpatului B.V., av. C.C. s-a luat legătura telefonic, comunicându-i-se că urmărirea penală a fost finalizată, ocazie cu care domnul avocat a precizat că inculpatul pe care îl apără este plecat în străinătate și că nu cunoaște noua locație a acestuia (vol. 1 - fila 40). Față de cele ce preced, Curtea constată că procurorul a făcut toate demersurile pentru identificarea domiciliilor celor doi inculpați în vederea citării și audierii acestora și implicit a prezentării materialului de urmărire penală.

Totodată, se apreciază că dreptul la apărare al celor doi inculpați nu a fost încălcat, în condițiile în care apărătorii aleși ai acestora au fost înștiințați de către procurori pe parcursul urmăririi penale de efectuarea oricăror acte de urmărire penală. Mai mult decât atât, în cursul urmăririi penale asistența juridică a celor doi inculpați nu era obligatorie, nefiind incident nici unul din cazurile expres prevăzute de art. 171 alin. (2) C. proc. pen. În ceea ce privește excepțiile invocate de inculpați, prin apărători, atât la instanța de fond, cât și în replică la recursul parchetului, Curtea constată că în mod corect nu au fost primite de prima instanță, aceasta motivând temeinic si pertinent respingerea acestora.

Astfel, instanța a reținut că la acel moment a fost sesizată prin rechizitoriul din 31 august 2007 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A pronunțată în dosarul nr. 54/P/2006. Din punct de vedere formal, actul de inculpare este corect, instanța fiind regulat sesizată. Sub acest aspect, instanța în mod corect nu a primit critica invocată referitoare la nerespectarea prevederilor art. 264 alin. (2) C. proc. pen., privind lipsa verificării sub aspectul legalității și temeiniciei de către procurorul ierarhic superior, pentru că în realitate, această verificare există fiind semnată și parafată cu stampila rotundă de către procurorul șef secție. Lipsa aserțiunii „verificat pentru legalitate și temeinicie" nu constituie lipsa verificării efective, ci doar o formulare redusă a activității celui chemat să-și exercite atribuțiile regăsite în textul invocat.

Ca atare, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A., Serviciul Teritorial Târgu Mureș fiind fondat, Curtea urmează a-l admite, a casa sentința penală atacată și a trimite cauza la Curtea de Apel Târgu-Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pentru continuarea judecății. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A., Serviciul Teritorial Târgu Mureș, împotriva sentinței penale nr. 35 din 24 noiembrie 2008 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, privind pe inculpații Z.V. și B.V. Casează sentința penală atacată și trimite cauza privind pe inculpații Z.V. și B.V., la Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pentru continuarea judecății. Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a intimatului inculpat Z.V., în sumă de 50 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 13 mai 2009.