ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3022/2009

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3022/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra

recursului de față;

În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele

:

Curtea de Apel Bacău,

secția penală, la termenul din 25 septembrie 2009, având pe rol spre

soluționare cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată la 23

septembrie 2009 de inculpatul M.C.V.,

prin

încheierea pronunțată la aceeași dată,

în baza art. 160

8a

alin.

(2) C. proc. pen., a admis cererea de liberare provizorie sub control judiciar,

formulată de inculpatul M.C.V., stabilind, totodată, ca acesta să respecte,

potrivit disp. art. 160

8a

alin. (3) C. proc. pen., următoarele

obligații : să nu depășească limita teritorială a municipiului Bacău decât în

condițiile stabilite de instanță; să se prezinte în fața instanței de judecată

ori de câte ori este chemat; să se prezinte la Poliția municipiului Bacău,

conform programului de supraveghere întocmit de poliție sau ori de câte ori

este chemat; să nu își schimbe locuința fără încuviințarea instanței care a

dispus măsura și să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o

categorie de arme .

Prin aceeași încheiere, în temeiul art. 160

8a

C. proc. pen.

coroborat cu art. 160

2

alin. (3)

și alin. (3

1

) din același cod, a obligat inculpatul ca pe timpul

liberării provizorii să nu se apropie de martorul P.M.I. și să nu comunice cu

acesta direct sau indirect, atrăgându-i, totodată, atenția asupra dispozițiilor

art. 160

10

C. proc. pen., referitoare la condițiile revocării

liberării.

Pentru a dispune

astfel, prima instanță a constatat că inculpatul M.C.V., a fost reținut la 19

august 2009 și ulterior, arestat preventiv la 20 august 2009, iar prin

rechizitoriul nr. 87/P/2009 Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Bacău, dispus

trimiterea în judecată a acestuia în stare de arest preventiv, pentru

săvârșirea infracțiunii de luare de mită, prev. de art. 254 alin. (1) și (2) C.

pen., rap. la art. 6, art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

S-a reținut

că inculpatul, în calitatea sa de ofițer cu atribuții de poliție judiciară în

cadrul I.P.J. Bacău, la data de 17 august 2009, a pretins de la P.M.I. suma de

500 Euro pentru a propune o soluție favorabilă într-un dosar penal, sumă ce i-a

fost remisă de denunțător

în ziua de 19

august, dată la care a fost surprins în flagrant și

reținut de organele

de urmărire penală.

Prima instanță,

examinând cererea de liberare provizorie sub control judiciar, a constatat că

aceasta este admisibilă în principiu, fiind

însușită

de inculpat și având conținutul prevăzut de dispozițiile art. 160

6

alin.

(2) C. proc. pen. și că infracțiunea pentru care este cercetat inculpatul este sancționată

cu pedeapsa închisorii mai mică de 18 ani, a apreciat-o ca întemeiată, în

condițiile art. 160

2

alin. (1) și (2) C. proc. pen.

,

considerând că la acel moment nu există date din care să rezulte necesitatea de

a-l împiedica pe inculpat să săvârșească alte

infracțiuni

sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului

prin

influențare unor părți, martori, experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor

de probă sau prin alte asemenea fapte.

Curtea de Apel Bacău,

secția penală, a mai reținut că inculpatul era suspendat din funcție și că a

recunoscut săvârșirea faptei comise, obligându-se să coopereze cu organele

judiciare pe parcursul

procesului penal,

iar de la momentul arestării a trecut deja o perioadă de

timp în care

s-a estompat rezonanța, pe plan social, a faptei care

constituie obiectul acuzației, apreciind că, în speță, organele

judiciare au

reacționat ferm.

Prima instanță interpretând că dispozițiile art. 160

8a

alin. (2)

C. proc. pen.

sunt în acord cu

jurisprudența CEDO ( cauzele Smirnova c. Rusiei din 25 iulie 2003 și SBA c.

Regatului Unit al Marii Britanii) și constatând că instanța europeană a reținut

patru motive de refuz al eliberării pe cauțiune: riscul ca acuzatul să nu se

prezinte la proces, posibilitatea ca în cazul eliberării acesta să împiedice

desfășurarea procesului, să comită o altă infracțiune ori să tulbure ordinea

publică, a conchis apreciind că astfel de motive de refuz nu se regăsesc în

speța de față, considerând, în consecință, cererea de liberare provizorie sub

control judiciar întemeiată, admițând-o ca atare și fixând obligațiile impuse

acestuia pe perioada liberării, potrivit

dispozițiilor

art. 160

8a

alin. (3) C. proc. pen. coroborat cu art. 160

2

alin.

(3) și alin. (3

1

) din același cod.

Împotriva

încheierii sus-menționată, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală,

în termen legal, a formulat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție - Direcția Națională Anticoruptie - Serviciul Teritorial

Bacău, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pentru motivele

detaliate în memoriul depus la dosar și susținute oral de reprezentantul

parchetului, astfel cum au fost detaliate în cuprinsul practicalei prezentei

decizii.

La termenul fixat

pentru soluționarea cauzei, reprezentantul parchetului, în esență, a solicitat

admiterea recursului, casarea încheierii atacate judiciar, arătând că și în

prezent subzistă temeiurile ce au fost avute în vedere la luarea măsurii

arestării preventive față de aceasta.

Înalta Curte,

examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu cauza, potrivit art.

385

9

alin. (3) C. proc. pen. combinat cu

art. 385

6

și art. 385

7

alin. (1) C. proc. pen.,

constată că recursul

declarat de Parchetul pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție - Direcția Națională Anticoruptie - Serviciul Teritorial

Bacău, este fondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 149

1

alin. (1) C. proc. pen., procurorul, din oficiu sau la sesizarea organului de

cercetare penală, dacă sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 143 și există

vreunul din cazurile prevăzute de art. 148 C. proc. pen., când consideră că în

interesul urmăririi penale este necesară arestarea inculpatului, numai după

ascultarea acestuia, în prezența apărătorului, întocmește propunerea motivată

de luare a măsurii arestării preventive a inculpatului.

Liberarea provizorie

este o instituție destinată să concilieze libertatea individuală (prin evitarea

detenției) și protecția socială (impunând un control asupra persoanei liberate,

prin impunerea de obligații sau de restricții ale libertății).

Articolul 160

1

C. proc. pen. reglementează, cu titlu de principiu, cele două modalități ale

liberării provizorii, arătând că „în cursul procesului penal, învinuitul sau

inculpatul arestat preventiv poate cere punerea sa în libertatea provizorie,

sub control judiciar sau pe cauțiune."

În speța dedusă

judecății, analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că la

data de 20 august 2009, prin încheierea din aceeași dată, la propunerea

Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

- Direcția Națională Anticoruptie - Serviciul Teritorial Bacău, Curtea de Apel

Bacău, secția penală, a

dispus luarea

măsurii arestării preventive a inculpatului M.C.V.

pe o durată de 29 de

zile, cu începere de la 20 august 2009 până la 17 septembrie 2009, întrucât a

constatat că inculpatul, pe de o

parte, este

cercetat pentru infracțiunea de luare de mită prev. de art. 254

alin. (1) și (2) C. pen., raportat la art. 6,

art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000,

iar pe de altă parte, că acesta se află în situația prev. de art. 136,

art. 143

și art. 148 lit. f) C. proc. pen.

S-a reținut că inculpatul M.C.V.,

în calitate de ofițer de poliție judiciară, mai concret, subinspector în cadrul

I.P.J. Bacău, a pretins și primit suma de 500 Euro, de la martorul denunțător P.M.I.,

căruia i-a promis că va întocmi un referat cu propunerea de netrimitere în

judecată a acestuia, într-un dosar pe care

îl

avea spre instrumentare:

Înalta Curte constată că, în mod

nejustificat, prima instanță a apreciat că lăsarea în libertate, chiar și sub

control judiciar, a acestui inculpat, nu ar constitui o stare de pericol pentru

ordinea publică, neraportându-se nici la gravitatea faptei pentru care a fost

cercetat inculpatul, ce făcea parte din organele autorității statului chemate

tocmai să vegheze la respectarea legii, și nici la faptul că acesta, la

momentul surprinderii sale în flagrant, a încercat să distrugă probele

înghițind bancnotele primite ca mită.

De altfel, se mai

reține că prin modul în care a procedat prima instanță, pe de o parte, s-ar

putea induce în comunitatea locală o stare de temere și de neîncredere a

cetățenilor, în general, și a celor implicați în cauză, în special, în

înfăptuirea corectă a actul de justiție, iar, pe de altă parte, s-ar putea

zădărnici aflarea adevărului prin posibilitatea de a influența depozițiile unor

martori ori cursul normal al procesului, dosarul aflându-se abia în faza

inițială a cercetării judecătorești.

Totodată,

dacă s-ar trece cu ușurință peste faptul, deloc de neglijat, că acest inculpat

provenea din rândurile celor chemați să vegheze la apărarea valorilor sociale

ocrotite de lege și special formați să aplice legea - ofițer de poliție

judiciară - și s-ar admite cererea de liberare provizorie sub control judiciar,

dispunându-se punerea sa de îndată în libertate, s-ar induce un puternic

sentiment de insecuritate socială, de nesinguranță în rândul opiniei publice,

fapt ce s-ar reflecta negativ asupra finalității actului de justiție.

Se mai

constată că justețea aprecierilor primei instanțe prin raportare la

jurisprudența CEDO menționată în considerente, s-ar fi confirmat, probabil,

într-o speță ce avea drept obiect dedus judecății o cerere de liberare

provizorie pe cauțiune, situație care nu se poate însă, aplica acestei cauze, ce

are spre examinare cererea de liberare provizorie sub control judiciar,

formulată de inculpatul M.C.V.

Astfel, chiar dacă

prima instanță a luat în considerare elemente de circumstanțiere, relevante

pentru inculpat, trebuia să acorde însă, o pondere mai semnificativă naturii

activității infracționale desfășurată de acesta, condițiilor concrete în care

acesta a acționat, gradului ridicat de pericol social al faptei ilegale comisă,

astfel cum a fost ea expusă în încheierea recurată, atitudinii avute la

momentul surprinderii sale în flagrant, precum și prevederilor art. 148 alin. (1)

lit. f) C. proc. pen.

De asemenea,

se mai constată că, deși prima instanță, admițând

cererea de liberare provizorie sub control judiciar, formulată de inculpatul

M.C.V. a analizat incidența în speță a dispozițiilor art. 160

2

alin. (1) și (2) C. proc. pen. totuși nu au examinat aceste aspecte și prin

raportare la dispozițiile art. 136 alin. (1) și alin. (8) C. proc. pen.

Înalta Curte constată

că deși inculpatul M.C.V., are vocația liberării provizorii sub control

judiciar, totuși raportat la acuzația formulată împotriva sa în cuprinsul

mandatului de arestare preventivă, la ansamblul probator deja administrat,

precum și la faptul că în speță, la 9 septembrie 2009 s-a emis rechizitoriul

nr. 87/P/2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție -

Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Bacău, în mod netemeinic

a fost dispusă punerea sa în libertate sub control judiciar, această măsură

nefiind oportună în această fază procesuală.

De asemenea, Înalta

Curte mai constată că măsura arestării preventive se impune a fi menținută și

prin raportare la exigențele

art. 5 parag. 3

din CEDO, câtă vreme s-a bazat pe motive pertinente și

suficiente a o

justifica, mai ales că o detenție preventivă de 38 de zile nu depășește un

termen rezonabil în sensul art. 5 parag. 3 din

Convenția Europeană a Drepturilor Omului,

având în vedere și stadiul

procesual al cauzei, aflată în faza

incipientă a cercetării judecătorești, rechizitoriul fiind emis la 9 septembrie

2009.

Înalta

Curte, în raport de modalitatea concretă de săvârșire a faptei

și de gravitatea acesteia, dar mai ales

efectul negativ resimțit de societatea civilă în cazul lăsării în libertate a

inculpatului, constată că prima instanță a reținut în mod corect incidența

dispozițiilor art. 148 lit. f) C. proc. pen., cu atât mai mult cu cât faza de

urmărire penală abia s-a finalizat prin emiterea rechizitoriului în cauză.

De

asemenea și condiția existenței pericolului social concret pentru ordinea

publică este evident îndeplinită, întrucât infracțiunea pentru care

acesta a fost surprins

în flagrant, cercetat și dedus judecății, este, prin ea

însăși, o faptă gravă ce a adus atingere unor valori

sociale importante ocrotite de lege, nefiind lipsit de relevanță și faptul că

inculpatul a încercat să distrugă probele incriminatoare prin înghițirea

banilor oferiți drept mită.

În cauză, așa cum

rezultă din încheierea atacată, instanța de fond a procedat eronat atunci când

a admis, nejustificat, cererea de liberare provizorie sub control judiciar a

inculpatului M.C.V., constatând cu ușurință, că lăsarea acestuia în libertate

chiar si sub control judiciar, nu prezintă pericol concret pentru ordinea

publică.

De altfel, Înalta

Curte constată că în speța dedusă judecății există indicii temeinice că acesta

a săvârșit fapta pentru care este cercetat, faptă care, prin modalitatea prin

care s-a comis, conduce la concluzia Existenței pericolului social concret pentru

ordinea publică, în cazul în care s-ar dispune lăsarea inculpatului în

libertate, fie chiar și sub control judiciar.

Totodată, Înalta

Curte mai constată că, lăsarea în libertate a inculpatului M.C.V. exclude

atingerea dezideratelor impuse de legea penală, chemată să ocrotească

adevăratele valori ale statului de drept, creându-se un climat de insecuritate

socială și de neîncredere al cetățenilor onești în actul de justiție.

Mai mult decât atât,

manifestările nejustificate de clemență ale

instanței

nu ar face decât să încurajeze, la modul general, astfel de tipuri

de

comportament antisocial și să afecteze nivelul încrederii societății în

instituțiile statului, chemate să vegheze la respectarea și aplicarea legii.

Pe

cale de consecință, Înalta Curte, constatând, în urma examinării

încheierii recurate, în

raport de prevederile art. 385

9

alin. (1) și (3) C. proc. pen.

, că, pe de o parte,

judecarea cauzei cu inculpatul în

stare

de arest, cel puțin până la acest moment procesual, va asigura

celeritatea și buna desfășurare a procesului

penal și că, pe de altă parte,

temeiurile de fapt și de drept avute în

vedere la luarea măsurii arestării preventive, nu s-au modificat într-un

interval atât de scurt de timp astfel

încât

să justifice liberarea provizorie sub control judiciar a inculpatului, în

conformitate

cu dispozițiile art. 385

15

alin. (1) pct. 2 lit. d) C. proc. pen.

, va admite recursul formulat de Parchetul de pe

lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională

Anticorupție - Serviciul Teritorial Bacău împotriva încheierii din 25

septembrie 2009 a Curții de Apel Bacău, secția penală, pronunțată în dosarul

nr. 505/32/2009, privind pe inculpatul M.C.V., va casa încheierea atacată și pe

fond, în rejudecare, va respinge, ca nefondată,

cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de

inculpatul

M.C.V.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte urmează a-l obliga

pe intimatul inculpat la plata cheltuielilor judiciare, ocazionate de

soluționarea cererii de liberare provizorie sub

control judiciar în primă instanță, iar în baza art. 192 alin. (3) C.

proc. pen.

, cheltuielile judiciare efectuate în recurs vor rămâne în

sarcina statului, conform dispozitivului.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE

Cu majoritate de voturi:

Admite recursul

declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție -

Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Bacău, împotriva

încheierii din 25 septembrie 2009 a Curții de Apel Bacău, secția penală,

pronunțată în dosarul nr. 505/32/2009, privind pe inculpatul M.C.V.

Casează încheierea atacată și, în rejudecare:

Respinge, ca nefondată, cererea de liberare provizorie sub control

judiciar formulată de inculpatul M.C.V.

Obligă

inculpatul la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat, ocazionate de soluționarea cererii de liberare provizorie sub control

judiciar în primă instanță.

În baza art. 192

alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare efectuate în recurs rămân în

sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 28 septembrie 2009.

Cu

opinia separată a doamnei judecător

în

sensul

respingerii, ca nefondat, a recursului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție

- Serviciul Teritorial Bacău împotriva încheierii

din 25 septembrie 2009 a

Curții de Apel Bacău, secția penală, pronunțată

în dosarul

nr. 505/32/2009, privind pe

inculpatul M.C.V.

Soluționând favorabil

cererea de liberare provizorie sub control judiciar, prima instanță a constatat

că în cauză erau îndeplinite toate

condițiile

legale cerute pentru eliberarea provizorie a inculpatului și că nu existau

motive serioase, care să justifice continuarea detenției.

A fost menționată în

acest sens absența unor date relevante pe care să se întemeieze, în mod

rezonabil, presupunerea că, lăsat în libertate, inculpatul ar comite noi fapte

prevăzute de legea penală ori că va încerca influențarea cursului anchetei.

Inexistența

pericolului de repetare a infracțiunii și riscul de obstrucționarea a anchetei

penale au fost analizate de instanță și în raport

de situația personală actuală a inculpatului -

suspendat din funcția de

ofițer de poliție judiciară, cu atitudine

sinceră și cooperantă față de

organele

judiciare.

În considerentele

încheierii pronunțate, prima instanță a făcut referire și la principiile

rezultate din jurisprudența Curții Europene care expune patru motive

fundamentale acceptabile pentru refuzul de eliberare provizorie din detenție a

unui acuzat.

Aplicând principiile

jurisprudențiale la cazul în speță, instanța a apreciat că inculpatul

îndeplinea toate condițiile cerute pentru eliberarea sa, neputându-se prezuma

existența unui risc real de repetare a infracțiunii, de neprezentare la proces

ori de împiedicare a cercetării judecătorești.

De asemenea, s-a apreciat că nici ordinea publică nu ar fi afectată

prin lăsarea inculpatului în libertate,

întrucât timpul scurs de la data arestării până în prezent estompase rezonanța

socială a faptei ce constituie obiectul acuzației, iar detenția deja efectuată

demonstrase reacția fermă a organelor judiciare.

Opinia

minoritară subscrie în totalitate argumentelor prezentate de

prima instanță în analiza efectuată asupra

cererii de liberare provizorie sub control judiciar a inculpatului M.C.V.

Potrivit dispozițiilor art. 160

2

alin. (2) C. proc. pen.,

liberarea

provizorie sub control

judiciar nu se acordă în cazul în care există date

din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să

săvârșească

alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească

aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea

ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.

În cauză, nu există astfel de impedimente, prima instanță făcând o

corectă evaluare în ceea ce privește absența

oricăror date relevante din care să rezulte presupunerea că inculpatul ar

săvârși alte fapte prevăzute de legea penală.

Tot

astfel, circumstanțele cazului nu oferă nici indicii pe care să se

întemeieze, în mod rezonabil, aprecierea că,

lăsat în libertate, inculpatul ar întreprinde acte de natură a influența cursul

anchetei.

De altfel, aceste

aspecte, cu relevanță deosebită în examinarea cererii de liberare provizorie

sub control judiciar, nu au fot contestate de acuzare și nici interpretate în

sens diferit prin decizia instanței de recurs.

Acuzarea a susținut,

prin intermediul motivelor de recurs, că eliberarea provizorie a inculpatului

nu se justifica a fi acordată având în vedere natura și gravitatea faptei ce

constituie obiectul acuzației.

S-a arătat că măsura

arestării preventive s-a dispus față de inculpat pe temeiul dispozițiilor art.

148 lit. f) C. proc. pen. și că interesul în raport de gravitatea infracțiunii,

faptul că fost săvârșită de un ofițer de poliție judiciară în cadrul

atribuțiilor de serviciu implicând exercițiul autorității de stat și aplicarea

legii, durata redusă a detenției provizorii de până în prezent, stadiul

incipient al cercetării judecătorești și impactul negativ asupra comunității

din care face parte inculpatul, în situația în care ar fi cercetat în

libertate, prin acreditarea ideii că nu toți cetățenii sunt egali în fața

legii.

Ca răspuns la

aspectele invocate este de menționat că liberarea provizorie sub control

judiciar presupune, chiar prin ipoteză, menținerea temeiurilor arestării

preventive, întrucât pentru situațiile în care se constată încetarea sau

modificarea temeiurilor inițiale, devin incidente instituțiile procesuale

prevăzute de art. 139 C. proc. pen. care reglementează revocarea și înlocuirea

măsurilor preventive.

Din acest

motiv, nici dispozițiile art. 160

2

C. proc. pen. nu conțin o

referire explicită la inaplicabilitatea instituției liberării provizorii sub

control judiciar în cazul menținerii temeiurilor arestării preventive.

Pe de altă

parte, regula respectării libertății individuale stabilită la art. (5) din

Convenție, consacrată și de legislația internă, inclusiv la nivel

constituțional, permite derogări numai în cazuri excepționale care reclamă

protejarea interesului public.

Tulburarea ordinii

publice provocată ca urmare a comiterii unei infracțiuni nu poate constitui un

motiv pertinent și suficient pentru refuzul de eliberare din detenție

provizorie decât dacă indicii concrete

demonstrează

că prin lăsarea acuzatului în libertate ordinea publică ar fi

realmente

amenințată.

Ori de câte ori acest

risc nu poate fi în mod rezonabil stabilit, persoana acuzată este îndreptățită

să obțină punerea sa în libertate, înainte de a fi judecată.

Natura faptei,

gravitatea și efectele ei nu justifică, în sine, necesitatea continuării

prevenției în lipsa unor fapte capabile să demonstreze că eliberarea acuzatului

ar aduce cu adevărat prejudicii ordinii publice.

În speță, acuzarea nu a indicat asemenea fapte, iar existența lor nu

este susținută nici de actele dosarului.

Pentru aceste motive,

în opinie minoritară, s-a considerat că, pe baza profilului personal al

inculpatului și a situației sale actuale, scopul măsurii preventive luate în

cauză putea fi realizat și prin liberarea provizorie sub control judiciar.