ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3022/2009

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele : Curtea de Apel Bacău, secția penală, la termenul din 25 septembrie 2009, având pe rol spre soluționare cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată la 23 septembrie 2009 de inculpatul M.C.V., prin încheierea pronunțată la aceeași dată, în baza art. 160 8a alin. (2) C. proc. pen., a admis cererea de liberare provizorie sub control judiciar, formulată de inculpatul M.C.V., stabilind, totodată, ca acesta să respecte, potrivit disp. art. 160 8a alin. (3) C. proc.

pen., următoarele obligații : să nu depășească limita teritorială a municipiului Bacău decât în condițiile stabilite de instanță; să se prezinte în fața instanței de judecată ori de câte ori este chemat; să se prezinte la Poliția municipiului Bacău, conform programului de supraveghere întocmit de poliție sau ori de câte ori este chemat; să nu își schimbe locuința fără încuviințarea instanței care a dispus măsura și să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme . Prin aceeași încheiere, în temeiul art. 160 8a C. proc. pen. coroborat cu art. 160 2 alin. (3) și alin. (3 1 ) din același cod, a obligat inculpatul ca pe timpul liberării provizorii să nu se apropie de martorul P.M.I.

și să nu comunice cu acesta direct sau indirect, atrăgându-i, totodată, atenția asupra dispozițiilor art. 160 10 C. proc. pen., referitoare la condițiile revocării liberării. Pentru a dispune astfel, prima instanță a constatat că inculpatul M.C.V., a fost reținut la 19 august 2009 și ulterior, arestat preventiv la 20 august 2009, iar prin rechizitoriul nr. 87/P/2009 Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Bacău, dispus trimiterea în judecată a acestuia în stare de arest preventiv, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, prev. de art. 254 alin. (1) și (2) C. pen., rap. la art. 6, art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

S-a reținut că inculpatul, în calitatea sa de ofițer cu atribuții de poliție judiciară în cadrul I.P.J. Bacău, la data de 17 august 2009, a pretins de la P.M.I. suma de 500 Euro pentru a propune o soluție favorabilă într-un dosar penal, sumă ce i-a fost remisă de denunțător în ziua de 19 august, dată la care a fost surprins în flagrant și reținut de organele de urmărire penală. Prima instanță, examinând cererea de liberare provizorie sub control judiciar, a constatat că aceasta este admisibilă în principiu, fiind însușită de inculpat și având conținutul prevăzut de dispozițiile art. 160 6 alin. (2) C. proc. pen. și că infracțiunea pentru care este cercetat inculpatul este sancționată cu pedeapsa închisorii mai mică de 18 ani, a apreciat-o ca întemeiată, în condițiile art. 160 2 alin. (1) și (2) C. proc.

pen. , considerând că la acel moment nu există date din care să rezulte necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențare unor părți, martori, experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte. Curtea de Apel Bacău, secția penală, a mai reținut că inculpatul era suspendat din funcție și că a recunoscut săvârșirea faptei comise, obligându-se să coopereze cu organele judiciare pe parcursul procesului penal, iar de la momentul arestării a trecut deja o perioadă de timp în care s-a estompat rezonanța, pe plan social, a faptei care constituie obiectul acuzației, apreciind că, în speță, organele judiciare au reacționat ferm.

Prima instanță interpretând că dispozițiile art. 160 8a alin. (2) C. proc. pen. sunt în acord cu jurisprudența CEDO ( cauzele Smirnova c. Rusiei din 25 iulie 2003 și SBA c. Regatului Unit al Marii Britanii) și constatând că instanța europeană a reținut patru motive de refuz al eliberării pe cauțiune: riscul ca acuzatul să nu se prezinte la proces, posibilitatea ca în cazul eliberării acesta să împiedice desfășurarea procesului, să comită o altă infracțiune ori să tulbure ordinea publică, a conchis apreciind că astfel de motive de refuz nu se regăsesc în speța de față, considerând, în consecință, cererea de liberare provizorie sub control judiciar întemeiată, admițând-o ca atare și fixând obligațiile impuse acestuia pe perioada liberării, potrivit dispozițiilor art. 160 8a alin. (3) C. proc.

pen. coroborat cu art. 160 2 alin. (3) și alin. (3 1 ) din același cod. Împotriva încheierii sus-menționată, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală, în termen legal, a formulat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticoruptie - Serviciul Teritorial Bacău, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pentru motivele detaliate în memoriul depus la dosar și susținute oral de reprezentantul parchetului, astfel cum au fost detaliate în cuprinsul practicalei prezentei decizii. La termenul fixat pentru soluționarea cauzei, reprezentantul parchetului, în esență, a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii atacate judiciar, arătând că și în prezent subzistă temeiurile ce au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive față de aceasta.

Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu cauza, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen. combinat cu art. 385 6 și art. 385 7 alin. (1) C. proc. pen., constată că recursul declarat de Parchetul pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticoruptie - Serviciul Teritorial Bacău, este fondat, pentru următoarele considerente: Potrivit art. 149 1 alin. (1) C. proc. pen., procurorul, din oficiu sau la sesizarea organului de cercetare penală, dacă sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 143 și există vreunul din cazurile prevăzute de art. 148 C. proc. pen., când consideră că în interesul urmăririi penale este necesară arestarea inculpatului, numai după ascultarea acestuia, în prezența apărătorului, întocmește propunerea motivată de luare a măsurii arestării preventive a inculpatului.

Liberarea provizorie este o instituție destinată să concilieze libertatea individuală (prin evitarea detenției) și protecția socială (impunând un control asupra persoanei liberate, prin impunerea de obligații sau de restricții ale libertății). Articolul 160 1 C. proc. pen. reglementează, cu titlu de principiu, cele două modalități ale liberării provizorii, arătând că „în cursul procesului penal, învinuitul sau inculpatul arestat preventiv poate cere punerea sa în libertatea provizorie, sub control judiciar sau pe cauțiune." În speța dedusă judecății, analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că la data de 20 august 2009, prin încheierea din aceeași dată, la propunerea Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticoruptie - Serviciul Teritorial Bacău, Curtea de Apel Bacău, secția penală, a dispus luarea măsurii arestării preventive a inculpatului M.C.V.

pe o durată de 29 de zile, cu începere de la 20 august 2009 până la 17 septembrie 2009, întrucât a constatat că inculpatul, pe de o parte, este cercetat pentru infracțiunea de luare de mită prev. de art. 254 alin. (1) și (2) C. pen., raportat la art. 6, art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, iar pe de altă parte, că acesta se află în situația prev. de art. 136, art. 143 și art. 148 lit. f) C. proc. pen. S-a reținut că inculpatul M.C.V., în calitate de ofițer de poliție judiciară, mai concret, subinspector în cadrul I.P.J.

Bacău, a pretins și primit suma de 500 Euro, de la martorul denunțător P.M.I., căruia i-a promis că va întocmi un referat cu propunerea de netrimitere în judecată a acestuia, într-un dosar pe care îl avea spre instrumentare: Înalta Curte constată că, în mod nejustificat, prima instanță a apreciat că lăsarea în libertate, chiar și sub control judiciar, a acestui inculpat, nu ar constitui o stare de pericol pentru ordinea publică, neraportându-se nici la gravitatea faptei pentru care a fost cercetat inculpatul, ce făcea parte din organele autorității statului chemate tocmai să vegheze la respectarea legii, și nici la faptul că acesta, la momentul surprinderii sale în flagrant, a încercat să distrugă probele înghițind bancnotele primite ca mită.

De altfel, se mai reține că prin modul în care a procedat prima instanță, pe de o parte, s-ar putea induce în comunitatea locală o stare de temere și de neîncredere a cetățenilor, în general, și a celor implicați în cauză, în special, în înfăptuirea corectă a actul de justiție, iar, pe de altă parte, s-ar putea zădărnici aflarea adevărului prin posibilitatea de a influența depozițiile unor martori ori cursul normal al procesului, dosarul aflându-se abia în faza inițială a cercetării judecătorești.

Totodată, dacă s-ar trece cu ușurință peste faptul, deloc de neglijat, că acest inculpat provenea din rândurile celor chemați să vegheze la apărarea valorilor sociale ocrotite de lege și special formați să aplice legea - ofițer de poliție judiciară - și s-ar admite cererea de liberare provizorie sub control judiciar, dispunându-se punerea sa de îndată în libertate, s-ar induce un puternic sentiment de insecuritate socială, de nesinguranță în rândul opiniei publice, fapt ce s-ar reflecta negativ asupra finalității actului de justiție. Se mai constată că justețea aprecierilor primei instanțe prin raportare la jurisprudența CEDO menționată în considerente, s-ar fi confirmat, probabil, într-o speță ce avea drept obiect dedus judecății o cerere de liberare provizorie pe cauțiune, situație care nu se poate însă, aplica acestei cauze, ce are spre examinare cererea de liberare provizorie sub control judiciar, formulată de inculpatul M.C.V.

Astfel, chiar dacă prima instanță a luat în considerare elemente de circumstanțiere, relevante pentru inculpat, trebuia să acorde însă, o pondere mai semnificativă naturii activității infracționale desfășurată de acesta, condițiilor concrete în care acesta a acționat, gradului ridicat de pericol social al faptei ilegale comisă, astfel cum a fost ea expusă în încheierea recurată, atitudinii avute la momentul surprinderii sale în flagrant, precum și prevederilor art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. De asemenea, se mai constată că, deși prima instanță, admițând cererea de liberare provizorie sub control judiciar, formulată de inculpatul M.C.V. a analizat incidența în speță a dispozițiilor art. 160 2 alin. (1) și (2) C. proc.

pen. totuși nu au examinat aceste aspecte și prin raportare la dispozițiile art. 136 alin. (1) și alin. (8) C. proc. pen. Înalta Curte constată că deși inculpatul M.C.V., are vocația liberării provizorii sub control judiciar, totuși raportat la acuzația formulată împotriva sa în cuprinsul mandatului de arestare preventivă, la ansamblul probator deja administrat, precum și la faptul că în speță, la 9 septembrie 2009 s-a emis rechizitoriul nr. 87/P/2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Bacău, în mod netemeinic a fost dispusă punerea sa în libertate sub control judiciar, această măsură nefiind oportună în această fază procesuală.

De asemenea, Înalta Curte mai constată că măsura arestării preventive se impune a fi menținută și prin raportare la exigențele art. 5 parag. 3 din CEDO, câtă vreme s-a bazat pe motive pertinente și suficiente a o justifica, mai ales că o detenție preventivă de 38 de zile nu depășește un termen rezonabil în sensul art. 5 parag. 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, având în vedere și stadiul procesual al cauzei, aflată în faza incipientă a cercetării judecătorești, rechizitoriul fiind emis la 9 septembrie 2009. Înalta Curte, în raport de modalitatea concretă de săvârșire a faptei și de gravitatea acesteia, dar mai ales efectul negativ resimțit de societatea civilă în cazul lăsării în libertate a inculpatului, constată că prima instanță a reținut în mod corect incidența dispozițiilor art. 148 lit. f) C. proc.

pen., cu atât mai mult cu cât faza de urmărire penală abia s-a finalizat prin emiterea rechizitoriului în cauză. De asemenea și condiția existenței pericolului social concret pentru ordinea publică este evident îndeplinită, întrucât infracțiunea pentru care acesta a fost surprins în flagrant, cercetat și dedus judecății, este, prin ea însăși, o faptă gravă ce a adus atingere unor valori sociale importante ocrotite de lege, nefiind lipsit de relevanță și faptul că inculpatul a încercat să distrugă probele incriminatoare prin înghițirea banilor oferiți drept mită. În cauză, așa cum rezultă din încheierea atacată, instanța de fond a procedat eronat atunci când a admis, nejustificat, cererea de liberare provizorie sub control judiciar a inculpatului M.C.V., constatând cu ușurință, că lăsarea acestuia în libertate chiar si sub control judiciar, nu prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

De altfel, Înalta Curte constată că în speța dedusă judecății există indicii temeinice că acesta a săvârșit fapta pentru care este cercetat, faptă care, prin modalitatea prin care s-a comis, conduce la concluzia Existenței pericolului social concret pentru ordinea publică, în cazul în care s-ar dispune lăsarea inculpatului în libertate, fie chiar și sub control judiciar. Totodată, Înalta Curte mai constată că, lăsarea în libertate a inculpatului M.C.V. exclude atingerea dezideratelor impuse de legea penală, chemată să ocrotească adevăratele valori ale statului de drept, creându-se un climat de insecuritate socială și de neîncredere al cetățenilor onești în actul de justiție. Mai mult decât atât, manifestările nejustificate de clemență ale instanței nu ar face decât să încurajeze, la modul general, astfel de tipuri de comportament antisocial și să afecteze nivelul încrederii societății în instituțiile statului, chemate să vegheze la respectarea și aplicarea legii.

Pe cale de consecință, Înalta Curte, constatând, în urma examinării încheierii recurate, în raport de prevederile art. 385 9 alin. (1) și (3) C. proc. pen. , că, pe de o parte, judecarea cauzei cu inculpatul în stare de arest, cel puțin până la acest moment procesual, va asigura celeritatea și buna desfășurare a procesului penal și că, pe de altă parte, temeiurile de fapt și de drept avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, nu s-au modificat într-un interval atât de scurt de timp astfel încât să justifice liberarea provizorie sub control judiciar a inculpatului, în conformitate cu dispozițiile art. 385 15 alin. (1) pct. 2 lit. d) C. proc. pen.

, va admite recursul formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Bacău împotriva încheierii din 25 septembrie 2009 a Curții de Apel Bacău, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 505/32/2009, privind pe inculpatul M.C.V., va casa încheierea atacată și pe fond, în rejudecare, va respinge, ca nefondată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul M.C.V. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte urmează a-l obliga pe intimatul inculpat la plata cheltuielilor judiciare, ocazionate de soluționarea cererii de liberare provizorie sub control judiciar în primă instanță, iar în baza art. 192 alin. (3) C. proc.

pen. , cheltuielile judiciare efectuate în recurs vor rămâne în sarcina statului, conform dispozitivului. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE Cu majoritate de voturi: Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Bacău, împotriva încheierii din 25 septembrie 2009 a Curții de Apel Bacău, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 505/32/2009, privind pe inculpatul M.C.V. Casează încheierea atacată și, în rejudecare: Respinge, ca nefondată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul M.C.V. Obligă inculpatul la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, ocazionate de soluționarea cererii de liberare provizorie sub control judiciar în primă instanță. În baza art. 192 alin. (3) C. proc.

pen., cheltuielile judiciare efectuate în recurs rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 28 septembrie 2009. Cu opinia separată a doamnei judecător în sensul respingerii, ca nefondat, a recursului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Bacău împotriva încheierii din 25 septembrie 2009 a Curții de Apel Bacău, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 505/32/2009, privind pe inculpatul M.C.V. Soluționând favorabil cererea de liberare provizorie sub control judiciar, prima instanță a constatat că în cauză erau îndeplinite toate condițiile legale cerute pentru eliberarea provizorie a inculpatului și că nu existau motive serioase, care să justifice continuarea detenției.

A fost menționată în acest sens absența unor date relevante pe care să se întemeieze, în mod rezonabil, presupunerea că, lăsat în libertate, inculpatul ar comite noi fapte prevăzute de legea penală ori că va încerca influențarea cursului anchetei. Inexistența pericolului de repetare a infracțiunii și riscul de obstrucționarea a anchetei penale au fost analizate de instanță și în raport de situația personală actuală a inculpatului - suspendat din funcția de ofițer de poliție judiciară, cu atitudine sinceră și cooperantă față de organele judiciare. În considerentele încheierii pronunțate, prima instanță a făcut referire și la principiile rezultate din jurisprudența Curții Europene care expune patru motive fundamentale acceptabile pentru refuzul de eliberare provizorie din detenție a unui acuzat.

Aplicând principiile jurisprudențiale la cazul în speță, instanța a apreciat că inculpatul îndeplinea toate condițiile cerute pentru eliberarea sa, neputându-se prezuma existența unui risc real de repetare a infracțiunii, de neprezentare la proces ori de împiedicare a cercetării judecătorești. De asemenea, s-a apreciat că nici ordinea publică nu ar fi afectată prin lăsarea inculpatului în libertate, întrucât timpul scurs de la data arestării până în prezent estompase rezonanța socială a faptei ce constituie obiectul acuzației, iar detenția deja efectuată demonstrase reacția fermă a organelor judiciare. Opinia minoritară subscrie în totalitate argumentelor prezentate de prima instanță în analiza efectuată asupra cererii de liberare provizorie sub control judiciar a inculpatului M.C.V.

Potrivit dispozițiilor art. 160 2 alin. (2) C. proc. pen., liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte. În cauză, nu există astfel de impedimente, prima instanță făcând o corectă evaluare în ceea ce privește absența oricăror date relevante din care să rezulte presupunerea că inculpatul ar săvârși alte fapte prevăzute de legea penală. Tot astfel, circumstanțele cazului nu oferă nici indicii pe care să se întemeieze, în mod rezonabil, aprecierea că, lăsat în libertate, inculpatul ar întreprinde acte de natură a influența cursul anchetei.

De altfel, aceste aspecte, cu relevanță deosebită în examinarea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, nu au fot contestate de acuzare și nici interpretate în sens diferit prin decizia instanței de recurs. Acuzarea a susținut, prin intermediul motivelor de recurs, că eliberarea provizorie a inculpatului nu se justifica a fi acordată având în vedere natura și gravitatea faptei ce constituie obiectul acuzației. S-a arătat că măsura arestării preventive s-a dispus față de inculpat pe temeiul dispozițiilor art. 148 lit. f) C. proc. pen.

și că interesul în raport de gravitatea infracțiunii, faptul că fost săvârșită de un ofițer de poliție judiciară în cadrul atribuțiilor de serviciu implicând exercițiul autorității de stat și aplicarea legii, durata redusă a detenției provizorii de până în prezent, stadiul incipient al cercetării judecătorești și impactul negativ asupra comunității din care face parte inculpatul, în situația în care ar fi cercetat în libertate, prin acreditarea ideii că nu toți cetățenii sunt egali în fața legii. Ca răspuns la aspectele invocate este de menționat că liberarea provizorie sub control judiciar presupune, chiar prin ipoteză, menținerea temeiurilor arestării preventive, întrucât pentru situațiile în care se constată încetarea sau modificarea temeiurilor inițiale, devin incidente instituțiile procesuale prevăzute de art. 139 C. proc.

pen. care reglementează revocarea și înlocuirea măsurilor preventive. Din acest motiv, nici dispozițiile art. 160 2 C. proc. pen. nu conțin o referire explicită la inaplicabilitatea instituției liberării provizorii sub control judiciar în cazul menținerii temeiurilor arestării preventive. Pe de altă parte, regula respectării libertății individuale stabilită la art. (5) din Convenție, consacrată și de legislația internă, inclusiv la nivel constituțional, permite derogări numai în cazuri excepționale care reclamă protejarea interesului public. Tulburarea ordinii publice provocată ca urmare a comiterii unei infracțiuni nu poate constitui un motiv pertinent și suficient pentru refuzul de eliberare din detenție provizorie decât dacă indicii concrete demonstrează că prin lăsarea acuzatului în libertate ordinea publică ar fi realmente amenințată.

Ori de câte ori acest risc nu poate fi în mod rezonabil stabilit, persoana acuzată este îndreptățită să obțină punerea sa în libertate, înainte de a fi judecată. Natura faptei, gravitatea și efectele ei nu justifică, în sine, necesitatea continuării prevenției în lipsa unor fapte capabile să demonstreze că eliberarea acuzatului ar aduce cu adevărat prejudicii ordinii publice. În speță, acuzarea nu a indicat asemenea fapte, iar existența lor nu este susținută nici de actele dosarului. Pentru aceste motive, în opinie minoritară, s-a considerat că, pe baza profilului personal al inculpatului și a situației sale actuale, scopul măsurii preventive luate în cauză putea fi realizat și prin liberarea provizorie sub control judiciar.