ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1486/2009
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1486/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din
dosar, constată următoarele:
I. Prin încheierea de ședință
de la 14 aprilie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, pronunțată în
dosarul nr. 1560/59/2009, s-a a
dmis cererea privind audierea martorilor B.M., U.C. și
R.F.
A respins cererea
privind audierea martorilor M.C., O.C., S.D., M.N., M.C.A. și S.G.
A admis cererea
apărătorului inculpatului R.V. privind efectuarea unor adrese către Tribunalul
Timiș, Poliția Municipiului Timișoara, A.N.P. - Direcția de prevenire a
infracțiunilor comise în penitenciare, D.N.A., secția de combatere a corupției,
după cum urmează: către Tribunalul Timiș, pentru a comunica copie de pe
Autorizațiile de interceptare eliberate de către această instanță la
solicitarea procurorului C.M., privind pe inculpatul R.V., în cursul anului
2008; către Poliția Municipiului Timișoara pentru a comunica copie a raportului
de recrutare a lui S.l.; către A.N.P. - Direcția de prevenire a infracțiunilor
comise în penitenciare, pentru a comunica dacă reprezentantul lor la
Penitenciarul Timișoara a fost informat cu privire la telefoanele utilizate în
interiorul penitenciarului de către S.l.; către D.N.A., secția de combatere a
corupției pentru a se înainta instanței, suporturile optice audio și video în
original, cuprinzând înregistrările convorbirilor telefonice existente în
această cauză.
A admis cererea
privind
efectuarea
unei
expertize medico-legale vizând
starea sănătății
inculpatului R.V. și dispune efectuarea unei adrese în acest sens către
I
.M.L. Timișoara.
A prorogat pronunțarea
asupra cererii privind audierea suporturilor magnetice conținând înregistrările
telefonice din această cauză, după ce se vor comunica instanței aceste
suporturi magnetice.
A prorogat pronunțarea
asupra cererii privind efectuarea pentru uzul avocaților a unor copii de pe
suporturile magnetice ce conțin înregistrările telefonice din această cauză.
În baza art. 160
8a
alin. (2) C. proc. pen., a admis cererea formulată de inculpatul R.V. și a dispus
liberarea provizorie sub control judiciar.
Pe timpul liberării
provizorii inculpatul este obligat să respecte următoarele obligații:
- să nu depășească
limita teritorială
a
Municipiului
Timișoara,
decât în condițiile
stabilite de instanță;
- să se prezinte la
instanța de judecată ori de câte ori este chemat;
- să se prezinte la
organul de poliție desemnat cu supravegherea, respectiv secția de poliție în a
cărei rază teritorială domiciliază inculpatul, conform programului de
supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte or este chemat.
- să nu își schimbe
locuința fără încuviințarea instanței care a dispus măsura liberării
provizorii, respectiv Curtea de Apel Timișoara;
- să nu dețină, să nu
folosească și să nu poarte nici o categorie de arme;
- să nu se apropie de
persoanele împreună cu care a comis fapta, martori, experți ori de alte
persoane stabilite de instanță și să nu comunice cu acestea direct sau
indirect.
În baza art. 160
2
alin. (3)
2
C. proc. pen., a atras atenția inculpatului că în caz de
încălcare cu rea credință a obligațiilor care îi revin pe timpul liberării
provizorii, se va
lua față de acesta
măsura arestării preventive.
S-a reținut că p
rin cererea depusă la
dosar la acest termen, inculpatul R.V. a solicitat în libertate sub control
judiciar motivând că probele administrate nu au menirea de a răsturna în mod
indubitabil prezumția de nevinovăție și lipsa de claritate a probelor
administrate conturează un profund dubiu.
Se mai arată că
urmărirea penală este finalizată, au fost audiați martorii astfel că nu mai
poate fi influențat probatoriul administrat. Inculpatul nu are antecedente penale,
are caracterizări laudative din partea locurilor de muncă unde și-a desfășurat
activitatea.
Consideră că
menținerea în stare de arest a inculpatului este nejustificată în condițiile în
care
ceilalți inculpați
se află în
stare
de libertate.
Deliberând asupra
cererii de liberare provizorie sub control judiciar a inculpatului R.V., se
constată următoarele:
Inculpatul R.V. este
trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzută de art. 26 C. pen.,
raportat la art. 257 C. pen., cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, art. 26
C. pen., raportat la art. 6
1
din Legea nr. 78/2000, art. 264 C. pen.,
cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. și a fost arestat preventiv, prin
încheierea nr. 6/PI/CC din data de 13 decembrie 2008 a Curții de Apel Timișoara,
motivându-se printre altele că măsura arestării preventive este singura măsură preventivă
care poate să asigure buna desfășurare a procesului penal, această măsură fiind
o premisă necesară aflării adevărului în cauză având în vedere și necesitatea
izolării inculpaților pentru a preveni o exercitare de presiuni asupra persoanelor
care au declarat împotriva inculpaților.
Se precizează că
luarea măsurii arestării preventive se mai impune având
în
vedere gravitatea
faptelor a valorilor sociale ocrotite de lege de calitatea persoanelor acuzate
astfel că prin lăsarea lor în libertate s-ar crea un sentiment de insecuritate publică,
de neîncredere a populației în capacitatea justiției de a reacționa eficient, fiind
prioritar interesul general de apărare a ordinii publice față de interesul
particular al inculpaților de a fi judecați în stare de libertate.
Potrivit prevăzută
art. 160
2
alin. (1) și (2) C. proc. pen., liberarea provizorie sub
control judiciar se poate acorda în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă,
precum și în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede
pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani. Liberarea provizorie sub control
judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea
de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau
că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor
părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau
alte asemenea fapte.
Raportat la condițiile
de formă prevăzute de textul menționat mai sus se reține că cererea
inculpatului este întemeiată.
Referitor la
infracțiunea pentru care este trimis în judecată inculpatul, se constată că
aceasta este una intenționată și pedeapsa prevăzută de lege este de la 2 la 10
ani închisoare.
În ce privește
celelalte condiții prevăzute de lege se observă din actele de la dosarul cauzei
că nu există date care să ducă la concluzia că inculpatul ar săvârși alte
infracțiuni dacă s-ar afla în libertate.
Astfel, inculpatul nu
are antecedente penale, are asigurate mijloacele de existență și este cunoscut
ca o persoană cu o conduită ireproșabilă, relevante
în
acest sens fiind și
caracterizările depuse la dosar din partea I.P.J. Timiș și a unor colegi
polițiști, precum și a unor cetățeni care îl cunosc pe inculpat, în care este
apreciat pentru calitățile sale profesionale și morale.
De asemenea, nu există
nici un indiciu că
prin
lăsarea inculpatului
în libertate acesta ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin
influențarea unor părți, mart
ori
ori distrugerea unor
probe.
Dosarul în care a fost
cercetat inculpatul a fost finalizat, în sensul că urmărirea penală a fost
terminată și instanța de judecată a fost sesizată cu judecarea cauzei pe fond.
Toți inculpații au
fost audiați de către instanță, la fel și martorii menționați în rechizitoriu,
iar instituirea unor obligații pentru inculpat de a se prezenta ori de câte ori
este chemat la instanță și de a nu se apropia de celelalte părți din proces
constituie suficiente garanții că inculpatul nu va încerca să zădărnicească
aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau alterarea unor
mijloace de probă.
Infracțiunile pentru
care este trimis în judecată nu sunt în măsură, prin natura lor să releve un
pericol cert pe care l-ar prezenta inculpatul pentru ordinea publică, nefiind
comise prin constrângere sau alte mijloace violente, iar inculpatul nu are antecedente
penale din care să se poată trage concluzia existenței unui astfel de pericol, având
în vedere și perioada scursă de la data arestării. În acest sens se va ține
seama și de Referatul de evaluare întocmit de
Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Timiș în
care
se
arată, printre altele, că inculpatul este bine integrat, în societate, lucru ce
se poate menține prin utilizarea adecvată a resurselor individuale și familiale
existente și în prezent.
Nu în ultimul rând se
cuvine a fi menționat că în această cauză inculpatul R.V. a fost trimis în
judecată împreună cu alți patru inculpați, pentru aceleași fapte,
însă
doar el se mai află în
stare de arest, astfel că pentru identitate de tratament pe durata procesului
penal se impune ca și acest inculpat să fie judecat în stare de libertate.
Prin urmare, Curtea
apreciază că cererea inculpatului este întemeiată astfel că în baza art. 160
8a
,
alin. (2) C. proc. pen., aceasta va fi admisă și va dispune punerea în
libertate sub control judiciar, dacă nu este arestat în altă cauză.
Pe timpul liberării
provizorii inculpatul va fi obligat: să nu depășească teritoriul României fără
încuviințarea instanței care a dispus măsura; să se prezinte la instanță ori de
câte ori este chemat; să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea,
respectiv
secția
de poliție în a cărei rază teritorială domiciliază inculpatul, conform
programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori
este chemat; să nu își schimbe locuința fără încuviințarea instanței care a dispus
măsura liberării provizorii, respectiv Curtea de Apel Timișoara; să nu
folosească și să nu poarte nici o categorie de arme ;să nu se apropie de celelalte
persoane cercetate în aceeași cauză, martori sau experți sau alte persoane
stabilite de instanță și să nu comunice cu aceștia direct sau indirect.
În baza art. 160
2
alin. (3)
2
C. proc. pen., se va atrage atenția inculpatului că în
caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin pe timpul
liberării provizorii, se va lua față de acesta măsura arestării preventive.
II. Împotriva acestei
încheieri de ședință a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de
Casație și Justiție – D.N.A. – Serviciul Teritorial Timișoara, criticând-o ca
netemeinică, solicitând casarea ei și cu ocazia rejudecării în fond, a se
dispune respingerea cererii de liberare provizorie sub control judiciar.
Examinând actele și lucrările
dosarului, încheierea recurată în raport de motivul de critică invocat, Înalta
Curte are în vedere că recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte
de Casație și Justiție – D.N.A. – Serviciul Teritorial Timișoara se privește ca
fondat și urmează a fi admis, ca atare, în temeiul dispozițiilor art. 385
15
pct. 2 lit. d) C. proc. pen.
Astfel, cu titlu de premisă
se are în vedere că
liberarea provizorie sub control
judiciar este o măsură preventivă, limitativă de drepturi, instituită pentru a
înlocui arestarea preventivă cu o constrângere mai puțin gravă, care însă
trebuie să fie suficientă pentru a asigura buna desfășurare a procesului penal
sau a împiedica comiterea de fapte penale periculoase.
Se mai
reține că înlocuirea arestării preventive cu o măsură neprivativă de liberate,
se poate justifica în cazul unor infracțiuni mai puțin grave și trebuie luată
în considerare încrederea pe care o produce inculpatul că, lăsat în libertate,
nu va săvârși și alte infracțiuni și își va îndeplini obligațiile ce se impun.
Atunci
când se apreciază
temeinicia unei cereri
de
liberarea
sub
control
judiciar
sau pe cauțiune, instanța de judecată trebuie să aibă în vedere necesitatea
bunei desfășurării a procesului penal, realizarea scopului măsurilor preventive
și trebuie să țină cont de gradul de gradul de pericol social al infracțiunii,
de sănătatea, vârsta, antecedentele și alte situații ale persoanei aflate în
stare de arest preventiv.
În
ceea ce privește situația inculpatului R.V., se reține că prima instanță de
judecată a apreciat în mod greșit că cererea formulată este întemeiată și a
dispus punerea sa în libertate provizorie, fără să țină cont de toate aceste
condiții legale și fără să facă o apreciere obiectivă a pericolului concret pe
care îl prezintă faptele reținute în sarcina inculpatului și persoana
inculpatului.
Astfel,
rezultă că prima instanța ar
fi
trebuit ca, atunci când a apreciat temeinicia acestei cereri, să țină cont și
să facă o relaționare între circumstanțele reale și personale ale comiterii
faptei, respectiv ar fi trebuit să tină cont de rezultatul infracțiunii
reținute în sarcina inculpatul R.V., de lezarea gravă a relațiilor sociale
ocrotite prin incriminarea infracțiunilor care aduc atingere unor activități de
interes public sau altor activități reglementate de legea, a infracțiunilor de
serviciu sau în legătură cu serviciul,
prin
faptele comise de inculpatul R.V. producându-se o atingere gravă a imaginii
poliției române, inculpatul fiind ofițer de poliție, cu gradul de comisar șef.
Având
în vedere aceste aspecte, se conchide că în mod greșit instanța de judecată
atunci când a apreciat temeinicia cererii de liberare sub control judiciar a
inculpatului R.V., nu a ținut seama decât de lipsa antecedentelor penale și de
situațiile care privesc persoana sa și situația sa familială, considerând că
instituirea anumitor obligații pentru inculpat constituie garanții suficiente
pentru buna desfășurare a procesului penal.
De
altfel, atunci când s-a dispus și s-a menținut măsura arestării preventive față
de inculpatul R.V., instanțele de judecată au considerat că tocmai în natura
faptelor reținute în sarcina sa și în calitatea de ofițer de poliție, pe care o
deținea la momentul săvârșirii faptei, rezidă pericolul concret pentru ordinea
publică, deoarece aceste persoane trebuie să fie un exemplu pentru societate în
ceea ce privește comportamentul lor, ei fiind exemple de corectitudine pentru
ca cetățenii să aibă încredere în aceste persoane și în instituțiile statului.
Considerăm
că, în cauză, pericolul social pentru ordinea publică este potențat și prin
faptul că inculpatul R.V. nu a avut o atitudine sinceră nici în fața
procurorului dar nici în fața instanței de judecată, încercând să ofere
versiuni ale faptelor sale, care să-l protejeze de rigorile legii penale,
încercând să-și creeze o imagine favorabilă, respectiv, aceea de polițist care
și-a exercitat meseria în mod legal, deși această variantă este infirmată chiar
de conduita sa.
Având
în vedere cele de mai sus, se apreciază că, în ceea ce-l privește pe inculpatul
R.V., în cauză subzistă temeiurile de fapt și de drept avute în vedere de
instanțele de judecată la luarea și la menținerea măsurii arestării preventive,
această măsură preventivă fiind singura care corespunde cu gradul de pericol
social concret pe care îl prezintă persoana inculpatului și infracțiunile
reținute în sarcina sa.
Astfel,
la aprecierea gradului de pericol social al faptelor săvârșite de inculpatul R.V.
și a gradului de pericol public concret pe care îl reprezintă persoana
acestuia, trebuie avut în vedere că faptele reținute în sarcina sa (cu privire
la care există indicii și probe temeinice care pot convinge un observator
obiectiv că inculpatul le-a săvârșit), sunt de natură să prejudicieze buna
reputație a instituțiilor publice, precum și sentimentul de încredere în buna
credință a celor desemnați să aplice legea și a celor desemnați să contribuie
alături de autoritățile publice la aplicarea în mod corect a legii.
O
reacție blândă față de acest gen de inculpați ar crea un sentiment de
insecuritate publică și ar face ineficiente măsurile legislative care au
menirea să înfrângă recrudescența fenomenului de corupție. Totodată, ar genera
neîncredere în capacitatea justiției de a reacționa la astfel de fenomene și,
prin aceasta, în mod evident, s-ar pune în pericol ordinea publică aflată
într-o relație cauzală cu actul de înfăptuire a justiției, mai ales în ceea ce-l
privește activitatea infracțională a inculpatului R.V., care, în calitatea sa
de ofițer de poliție, s-a angajat să-l ajute pe inculpatul S.I., trimis în
judecată de către D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Timiș, în stare de arest
preventiv, pentru trafic de persoane și trafic de minori, la obținerea unei
soluții favorabile în cazul cererii de strămutare a dosarului penal al
acestuia, prin influențarea judecătorilor de la Înalta Curte de Casație și
Justiție (C.E.D.O. - cauza L. contra Franței), apelând în acest sens la
inculpatul T.T.M., care a promis ca prin relațiile pe care le are, contra sumei
de 7.000 Euro va rezolva favorabil cererea de strămutare a cauzei.
Așa fiind, admițându-se, ca
fondat, în temeiul textului de lege mai sus citat, recursul de față urmează a
se casa în parte încheierea atacată și rejudecându-se, se va respinge, ca
nefondată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de
inculpatul R.V.
Urmează ca între aceste
limite, a se menține celelalte dispoziții ale încheierii de ședință atacate.
Urmează ca sumele de bani cu
titlu de cheltuieli judiciare ocazionate cu soluționarea recursului, să revină
în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A. – Serviciul
Teritorial Timișoara, împotriva încheierii de ședință din 14 aprilie 2009 a
Curții de Apel Timișoara, secția penală, pronunțată în dosar nr. 150/59/2009.
Casează în parte încheierea
atacată și rejudecând:
Respinge, ca nefondată,
cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul R.V.
Menține celelalte dispoziții
ale încheierii de ședință atacate.
Cheltuielile judiciare
ocazionate cu soluționarea recursului rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință
publică, azi 22 aprilie 2009.