ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1486/2009

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Prin încheierea de ședință de la 14 aprilie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 1560/59/2009, s-a a dmis cererea privind audierea martorilor B.M., U.C. și R.F. A respins cererea privind audierea martorilor M.C., O.C., S.D., M.N., M.C.A. și S.G. A admis cererea apărătorului inculpatului R.V. privind efectuarea unor adrese către Tribunalul Timiș, Poliția Municipiului Timișoara, A.N.P. - Direcția de prevenire a infracțiunilor comise în penitenciare, D.N.A., secția de combatere a corupției, după cum urmează: către Tribunalul Timiș, pentru a comunica copie de pe Autorizațiile de interceptare eliberate de către această instanță la solicitarea procurorului C.M., privind pe inculpatul R.V., în cursul anului 2008; către Poliția Municipiului Timișoara pentru a comunica copie a raportului de recrutare a lui S.l.; către A.N.P.

- Direcția de prevenire a infracțiunilor comise în penitenciare, pentru a comunica dacă reprezentantul lor la Penitenciarul Timișoara a fost informat cu privire la telefoanele utilizate în interiorul penitenciarului de către S.l.; către D.N.A., secția de combatere a corupției pentru a se înainta instanței, suporturile optice audio și video în original, cuprinzând înregistrările convorbirilor telefonice existente în această cauză. A admis cererea privind efectuarea unei expertize medico-legale vizând starea sănătății inculpatului R.V. și dispune efectuarea unei adrese în acest sens către I .M.L. Timișoara. A prorogat pronunțarea asupra cererii privind audierea suporturilor magnetice conținând înregistrările telefonice din această cauză, după ce se vor comunica instanței aceste suporturi magnetice.

A prorogat pronunțarea asupra cererii privind efectuarea pentru uzul avocaților a unor copii de pe suporturile magnetice ce conțin înregistrările telefonice din această cauză. În baza art. 160 8a alin. (2) C. proc. pen., a admis cererea formulată de inculpatul R.V. și a dispus liberarea provizorie sub control judiciar. Pe timpul liberării provizorii inculpatul este obligat să respecte următoarele obligații: - să nu depășească limita teritorială a Municipiului Timișoara, decât în condițiile stabilite de instanță; - să se prezinte la instanța de judecată ori de câte ori este chemat; - să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea, respectiv secția de poliție în a cărei rază teritorială domiciliază inculpatul, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte or este chemat.

- să nu își schimbe locuința fără încuviințarea instanței care a dispus măsura liberării provizorii, respectiv Curtea de Apel Timișoara; - să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme; - să nu se apropie de persoanele împreună cu care a comis fapta, martori, experți ori de alte persoane stabilite de instanță și să nu comunice cu acestea direct sau indirect. În baza art. 160 2 alin. (3) 2 C. proc. pen., a atras atenția inculpatului că în caz de încălcare cu rea credință a obligațiilor care îi revin pe timpul liberării provizorii, se va lua față de acesta măsura arestării preventive. S-a reținut că p rin cererea depusă la dosar la acest termen, inculpatul R.V. a solicitat în libertate sub control judiciar motivând că probele administrate nu au menirea de a răsturna în mod indubitabil prezumția de nevinovăție și lipsa de claritate a probelor administrate conturează un profund dubiu.

Se mai arată că urmărirea penală este finalizată, au fost audiați martorii astfel că nu mai poate fi influențat probatoriul administrat. Inculpatul nu are antecedente penale, are caracterizări laudative din partea locurilor de muncă unde și-a desfășurat activitatea. Consideră că menținerea în stare de arest a inculpatului este nejustificată în condițiile în care ceilalți inculpați se află în stare de libertate. Deliberând asupra cererii de liberare provizorie sub control judiciar a inculpatului R.V., se constată următoarele: Inculpatul R.V. este trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 257 C. pen., cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, art. 26 C. pen., raportat la art. 6 1 din Legea nr. 78/2000, art. 264 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

și a fost arestat preventiv, prin încheierea nr. 6/PI/CC din data de 13 decembrie 2008 a Curții de Apel Timișoara, motivându-se printre altele că măsura arestării preventive este singura măsură preventivă care poate să asigure buna desfășurare a procesului penal, această măsură fiind o premisă necesară aflării adevărului în cauză având în vedere și necesitatea izolării inculpaților pentru a preveni o exercitare de presiuni asupra persoanelor care au declarat împotriva inculpaților. Se precizează că luarea măsurii arestării preventive se mai impune având în vedere gravitatea faptelor a valorilor sociale ocrotite de lege de calitatea persoanelor acuzate astfel că prin lăsarea lor în libertate s-ar crea un sentiment de insecuritate publică, de neîncredere a populației în capacitatea justiției de a reacționa eficient, fiind prioritar interesul general de apărare a ordinii publice față de interesul particular al inculpaților de a fi judecați în stare de libertate.

Potrivit prevăzută art. 160 2 alin. (1) și (2) C. proc. pen., liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă, precum și în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani. Liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau alte asemenea fapte. Raportat la condițiile de formă prevăzute de textul menționat mai sus se reține că cererea inculpatului este întemeiată.

Referitor la infracțiunea pentru care este trimis în judecată inculpatul, se constată că aceasta este una intenționată și pedeapsa prevăzută de lege este de la 2 la 10 ani închisoare. În ce privește celelalte condiții prevăzute de lege se observă din actele de la dosarul cauzei că nu există date care să ducă la concluzia că inculpatul ar săvârși alte infracțiuni dacă s-ar afla în libertate. Astfel, inculpatul nu are antecedente penale, are asigurate mijloacele de existență și este cunoscut ca o persoană cu o conduită ireproșabilă, relevante în acest sens fiind și caracterizările depuse la dosar din partea I.P.J. Timiș și a unor colegi polițiști, precum și a unor cetățeni care îl cunosc pe inculpat, în care este apreciat pentru calitățile sale profesionale și morale.

De asemenea, nu există nici un indiciu că prin lăsarea inculpatului în libertate acesta ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, mart ori ori distrugerea unor probe. Dosarul în care a fost cercetat inculpatul a fost finalizat, în sensul că urmărirea penală a fost terminată și instanța de judecată a fost sesizată cu judecarea cauzei pe fond. Toți inculpații au fost audiați de către instanță, la fel și martorii menționați în rechizitoriu, iar instituirea unor obligații pentru inculpat de a se prezenta ori de câte ori este chemat la instanță și de a nu se apropia de celelalte părți din proces constituie suficiente garanții că inculpatul nu va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau alterarea unor mijloace de probă.

Infracțiunile pentru care este trimis în judecată nu sunt în măsură, prin natura lor să releve un pericol cert pe care l-ar prezenta inculpatul pentru ordinea publică, nefiind comise prin constrângere sau alte mijloace violente, iar inculpatul nu are antecedente penale din care să se poată trage concluzia existenței unui astfel de pericol, având în vedere și perioada scursă de la data arestării. În acest sens se va ține seama și de Referatul de evaluare întocmit de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Timiș în care se arată, printre altele, că inculpatul este bine integrat, în societate, lucru ce se poate menține prin utilizarea adecvată a resurselor individuale și familiale existente și în prezent.

Nu în ultimul rând se cuvine a fi menționat că în această cauză inculpatul R.V. a fost trimis în judecată împreună cu alți patru inculpați, pentru aceleași fapte, însă doar el se mai află în stare de arest, astfel că pentru identitate de tratament pe durata procesului penal se impune ca și acest inculpat să fie judecat în stare de libertate. Prin urmare, Curtea apreciază că cererea inculpatului este întemeiată astfel că în baza art. 160 8a , alin. (2) C. proc. pen., aceasta va fi admisă și va dispune punerea în libertate sub control judiciar, dacă nu este arestat în altă cauză.

Pe timpul liberării provizorii inculpatul va fi obligat: să nu depășească teritoriul României fără încuviințarea instanței care a dispus măsura; să se prezinte la instanță ori de câte ori este chemat; să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea, respectiv secția de poliție în a cărei rază teritorială domiciliază inculpatul, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat; să nu își schimbe locuința fără încuviințarea instanței care a dispus măsura liberării provizorii, respectiv Curtea de Apel Timișoara; să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme ;să nu se apropie de celelalte persoane cercetate în aceeași cauză, martori sau experți sau alte persoane stabilite de instanță și să nu comunice cu aceștia direct sau indirect.

În baza art. 160 2 alin. (3) 2 C. proc. pen., se va atrage atenția inculpatului că în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin pe timpul liberării provizorii, se va lua față de acesta măsura arestării preventive. II. Împotriva acestei încheieri de ședință a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A. – Serviciul Teritorial Timișoara, criticând-o ca netemeinică, solicitând casarea ei și cu ocazia rejudecării în fond, a se dispune respingerea cererii de liberare provizorie sub control judiciar. Examinând actele și lucrările dosarului, încheierea recurată în raport de motivul de critică invocat, Înalta Curte are în vedere că recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A.

– Serviciul Teritorial Timișoara se privește ca fondat și urmează a fi admis, ca atare, în temeiul dispozițiilor art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. Astfel, cu titlu de premisă se are în vedere că liberarea provizorie sub control judiciar este o măsură preventivă, limitativă de drepturi, instituită pentru a înlocui arestarea preventivă cu o constrângere mai puțin gravă, care însă trebuie să fie suficientă pentru a asigura buna desfășurare a procesului penal sau a împiedica comiterea de fapte penale periculoase. Se mai reține că înlocuirea arestării preventive cu o măsură neprivativă de liberate, se poate justifica în cazul unor infracțiuni mai puțin grave și trebuie luată în considerare încrederea pe care o produce inculpatul că, lăsat în libertate, nu va săvârși și alte infracțiuni și își va îndeplini obligațiile ce se impun.

Atunci când se apreciază temeinicia unei cereri de liberarea sub control judiciar sau pe cauțiune, instanța de judecată trebuie să aibă în vedere necesitatea bunei desfășurării a procesului penal, realizarea scopului măsurilor preventive și trebuie să țină cont de gradul de gradul de pericol social al infracțiunii, de sănătatea, vârsta, antecedentele și alte situații ale persoanei aflate în stare de arest preventiv. În ceea ce privește situația inculpatului R.V., se reține că prima instanță de judecată a apreciat în mod greșit că cererea formulată este întemeiată și a dispus punerea sa în libertate provizorie, fără să țină cont de toate aceste condiții legale și fără să facă o apreciere obiectivă a pericolului concret pe care îl prezintă faptele reținute în sarcina inculpatului și persoana inculpatului.

Astfel, rezultă că prima instanța ar fi trebuit ca, atunci când a apreciat temeinicia acestei cereri, să țină cont și să facă o relaționare între circumstanțele reale și personale ale comiterii faptei, respectiv ar fi trebuit să tină cont de rezultatul infracțiunii reținute în sarcina inculpatul R.V., de lezarea gravă a relațiilor sociale ocrotite prin incriminarea infracțiunilor care aduc atingere unor activități de interes public sau altor activități reglementate de legea, a infracțiunilor de serviciu sau în legătură cu serviciul, prin faptele comise de inculpatul R.V. producându-se o atingere gravă a imaginii poliției române, inculpatul fiind ofițer de poliție, cu gradul de comisar șef.

Având în vedere aceste aspecte, se conchide că în mod greșit instanța de judecată atunci când a apreciat temeinicia cererii de liberare sub control judiciar a inculpatului R.V., nu a ținut seama decât de lipsa antecedentelor penale și de situațiile care privesc persoana sa și situația sa familială, considerând că instituirea anumitor obligații pentru inculpat constituie garanții suficiente pentru buna desfășurare a procesului penal.

De altfel, atunci când s-a dispus și s-a menținut măsura arestării preventive față de inculpatul R.V., instanțele de judecată au considerat că tocmai în natura faptelor reținute în sarcina sa și în calitatea de ofițer de poliție, pe care o deținea la momentul săvârșirii faptei, rezidă pericolul concret pentru ordinea publică, deoarece aceste persoane trebuie să fie un exemplu pentru societate în ceea ce privește comportamentul lor, ei fiind exemple de corectitudine pentru ca cetățenii să aibă încredere în aceste persoane și în instituțiile statului. Considerăm că, în cauză, pericolul social pentru ordinea publică este potențat și prin faptul că inculpatul R.V.

nu a avut o atitudine sinceră nici în fața procurorului dar nici în fața instanței de judecată, încercând să ofere versiuni ale faptelor sale, care să-l protejeze de rigorile legii penale, încercând să-și creeze o imagine favorabilă, respectiv, aceea de polițist care și-a exercitat meseria în mod legal, deși această variantă este infirmată chiar de conduita sa. Având în vedere cele de mai sus, se apreciază că, în ceea ce-l privește pe inculpatul R.V., în cauză subzistă temeiurile de fapt și de drept avute în vedere de instanțele de judecată la luarea și la menținerea măsurii arestării preventive, această măsură preventivă fiind singura care corespunde cu gradul de pericol social concret pe care îl prezintă persoana inculpatului și infracțiunile reținute în sarcina sa.

Astfel, la aprecierea gradului de pericol social al faptelor săvârșite de inculpatul R.V. și a gradului de pericol public concret pe care îl reprezintă persoana acestuia, trebuie avut în vedere că faptele reținute în sarcina sa (cu privire la care există indicii și probe temeinice care pot convinge un observator obiectiv că inculpatul le-a săvârșit), sunt de natură să prejudicieze buna reputație a instituțiilor publice, precum și sentimentul de încredere în buna credință a celor desemnați să aplice legea și a celor desemnați să contribuie alături de autoritățile publice la aplicarea în mod corect a legii. O reacție blândă față de acest gen de inculpați ar crea un sentiment de insecuritate publică și ar face ineficiente măsurile legislative care au menirea să înfrângă recrudescența fenomenului de corupție.

Totodată, ar genera neîncredere în capacitatea justiției de a reacționa la astfel de fenomene și, prin aceasta, în mod evident, s-ar pune în pericol ordinea publică aflată într-o relație cauzală cu actul de înfăptuire a justiției, mai ales în ceea ce-l privește activitatea infracțională a inculpatului R.V., care, în calitatea sa de ofițer de poliție, s-a angajat să-l ajute pe inculpatul S.I., trimis în judecată de către D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Timiș, în stare de arest preventiv, pentru trafic de persoane și trafic de minori, la obținerea unei soluții favorabile în cazul cererii de strămutare a dosarului penal al acestuia, prin influențarea judecătorilor de la Înalta Curte de Casație și Justiție (C.E.D.O.

- cauza L. contra Franței), apelând în acest sens la inculpatul T.T.M., care a promis ca prin relațiile pe care le are, contra sumei de 7.000 Euro va rezolva favorabil cererea de strămutare a cauzei. Așa fiind, admițându-se, ca fondat, în temeiul textului de lege mai sus citat, recursul de față urmează a se casa în parte încheierea atacată și rejudecându-se, se va respinge, ca nefondată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul R.V. Urmează ca între aceste limite, a se menține celelalte dispoziții ale încheierii de ședință atacate. Urmează ca sumele de bani cu titlu de cheltuieli judiciare ocazionate cu soluționarea recursului, să revină în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A. – Serviciul Teritorial Timișoara, împotriva încheierii de ședință din 14 aprilie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, pronunțată în dosar nr. 150/59/2009. Casează în parte încheierea atacată și rejudecând: Respinge, ca nefondată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul R.V. Menține celelalte dispoziții ale încheierii de ședință atacate. Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 22 aprilie 2009.