ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1786/2009

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1786/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursurilor de față;

Î

n baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

A. Prin sentința penală nr. 751/ PI din 17 noiembrie 2008 pronunțată de

Tribunalul Timiș, în dosarul nr. 3755/30/2008, în baza art. 183 C. pen., cu

aplicabilă art. Z4 alin. lit. c) C. pen. și a art. 74 alin. (2) C. pen.,

coroborat cu art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul U.C.V.,

la 3 (trei) ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de lovituri

cauzatoare de moarte.

A fost interzisă inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art.

64 lit. a) și b) C. pen., pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului

durata reținerii de 24 ore, începând cu data de 13 martie 2008 ora 14,45 până

la 14 martie 2008, ora 12.10, deoarece s-a dedus din durata reținerii

intervalul de la 12,10 - 14,45, cât a durat deplasarea de la organele de

cercetare penală la parchet, precum și durata arestării preventive începând cu

data de 14 martie 2008 la zi.

În baza art. 350 C. proc. pen., a fost menținută în continuare starea

de arest preventiv a inculpatului.

În baza art. 14 și 346 C. proc. pen., a

fost obligat inculpatul să plătească

părții civile l.C.l.,

suma de 2558,5 lei despăgubiri civile pentru daune materiale, suma de 5000 Euro

despăgubiri civile pentru daune morale și au fost respinse în rest pretențiile

civile.

În baza art. 193 alin. (1) și (2) C. proc. pen., a fost obligat

inculpatul să plătească părții civile l.C.l. suma de 4300 lei și 756 Euro

cheltuieli judiciare.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul să

plătească statului suma de 1500 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a constatat, pe baza probelor

administrate în cele două faze procesuale, respectiv procesul verbal de

constatare din 06 februarie 2008, ora 23,40, procesul verbal de cercetare la

fața locului; foaie de observație clinică generală a inculpatului U.C.V.;

raport medico legal preliminar, l.M.C.; planșa fotografică cu aspecte din data

de 7 februarie 2008 efectuată cu ocazia ridicării hainelor aparținând

inculpatului, de la domiciliul acestuia; planșa fotografică de la investigarea

tehnico - științifică a locului unde s-a efectuat autopsia; planșă fotografică

din 7 februarie 2008 cu locul faptei; raport de expertiză psihiatrico - legală;

fișa de cazier judiciar a inculpatului; buletinele de analiză biocriminalistică

nr. 15/2008 și nr. 11/2008; referat de

evaluare

întocmit de S.P. de pe lângă Tribunalul Timiș;

raport de constatare

medico - legală nr. 5 din 07 februarie 2008 întocmit de C.M.L. Lugoj; avizul

comisiei de control și avizare a actelor medico legale a I.M.L. Timișoara;

declarațiile părții civile, ale inculpatului și ale martorilor date atât în

timpul urmăririi penale cât și în timpul cercetării judecătorești, că starea de

fapt descrisă pe larg în rechizitoriu este corect reținută, fiind în

concordanță cu probele administrate în cauză, fiind reținută ca atare și de

instanță, cu următoarele precizări:

În seara zilei de 06 februarie 2008, inculpatul U.C.V.,

însoțit de învinuitul A.D.D., s-a deplasat la

barul A. de

pe strada N. Bălcescu din Lugoj, în jurul orei 22,00, fiind

însoțiți și de martorii V.C. și G.D.B. și, anterior, deplasării la barul

menționat, au consumat câteva pet-uri de 2 I bere. În bar, cei patru s-au așezat

la o masă unde au început să consume bere. În bar se mai aflau l.M.C., coleg de

liceu cu inculpatul și învinuitul, martorii Ș.l., B.I., Ș.A., precum și alte

persoane. Din declarațiile tuturor celor menționați mai sus a reieșit faptul că

l.M. s-a dus la masa inculpatului și învinuitului și, între el și

acesta s-au încins unele discuții destul de

aprinse, având în vedere că toți

erau în stare ebrietate, mai ales l.M.

și A.D.D.

Nemulțumit de comportamentul celor de la masa inculpatului, patronul

barului Ie-a cerut lui A.D., l.M. și U.C.V. să părăsească barul, ceea ce

aceștia au și făcut, neînsoțiți ce ceilalți martori.

În afara barului, datorită stării de ebrietate în care se găseau l.M.

și A.D., între aceștia s-a stârnit o ceartă. între timp, lângă locul unde se

pornise cearta dintre cei doi, s-a oprit un autoturism de martorul A.D., având

ca pasageri pe martorii M.C. și B.Ș. Din declarațiile acestor martori reiese

faptul că, pe fondul altercației dintre victimă și învinuitul A.D.D., a

intervenit între cei doi inculpatul pentru a aplana conflictul, context în care

învinuitul A.D.D. a încercat să-l lovească pe l.M. cu sticla în zona superioară

a corpului, atingându-l la mâna stângă, dar că sticla a ricoșat, spărgându-se

de peretele aflat la câțiva metri distanță. Cert este că învinuitul nu l-a

lovit pe l.M. în vreo zonă vitală a corpului. Afirmația inculpatului că

învinuitul l-a mai lovit peste cap pe l.M. cu palma, este singulară și

neconfirmată de martorii oculari care se aflau la circa 5 metri de locul

faptei. În cauză s-a făcut dovada că l.M., agasat și iritat, o contribuție

importantă la această stare fiind și gradul ridicat al

alcoolemiei sale, în fișa S.A. al Județului Timiș

figurează

înscris diagnosticul” comă etanolică și T.C.C. ac.

prin agresiune”, l-a împins violent pe U.C.V., așa cum rezultă

din

declarația martorului A.D. și a învinuitului A.D.D., contrazicând susținerile

martorilor B.R.A. și Z.S.C. care susțin că au văzut victima strângându-l de gât

pe inculpat în timp ce învinuitul se afla în spatele victimei, în timp ce

încerca să-i despartă pe cei doi. Atunci, inculpatul s-a enervat și a aplicat

două lovituri de pumn spre fața lui l.M., din

care una a atins bărbia

acestuia. Ca urmare, l.M. s-a prăbușit pe

asfalt, rămânând nemișcat pe spate, curgându-i sânge din urechea stângă.

Inculpatul s-a speriat și a încercat să ajute victima. Între timp, învinuitul

(conform susținerilor sale) a chemat salvarea, care a transportat victima la

Spitalul din Lugoj, unde a fost consultat, apoi cu o altă salvarea fost

transportat la Spitalul Județean Timiș din Timișoara, însă pe drum a survenit

decesul

acestuia, astfel că a fost adus din

nou în Lugoj unde s-a efectuat autopsia.

La scurt timp de la căderea

victimei a sosit și poliția la fața locului iar inculpatul, învinuitul și

martorii au fost conduși la sediul poliției pentru demararea cercetărilor.

Acțiunea inculpatului de a lovi victima cu pumnul este dovedită în

cauză și recunoscută de acesta, urmarea fiind căderea victimei și lovirea

acesteia de asfalt, aspect confirmat și de martorii audiați în cauză, fără însă

ca acesta să aibă intenția directă de a ucide, dar a acționat cu

praeterintentie, iar din avizul Comisiei de control și avizare a actelor medico

legale a I.M.L. Timișoara, rezultă că leziunile de la pct. 2, 3, 5 și 7 din

raportul de constatare medico legală „s-au putut produce prin

loviri directe și repetate cu corpuri dure

(posibil pumn), urmate de căderea

victimei, impact brutal cu solul și

producerea leziunilor cranio - cerebrale cu rol tanatogenerator”, iar celelalte

leziuni nu au intervenit în producerea decesului.

Cererea formulată de inculpat prin apărătorul ales se aplica

circumstanța legală a provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., a fost

apreciată, ca neîntemeiată, deoarece nu s-a făcut dovada în cauză a exercitării

unor violențe de către victimă, care să fi produs puternice tulburări sau

emoții inculpatului și, în acest mod, să se declanșeze reacția sa de a-i aplica

lovitura cu pumnul.

Din analiza prezentată mai sus rezultă că s-au exercitat violențe

asupra victimei, care au mărit starea de agitație a acesteia, context în care a

îmbrâncit inculpatul, nefăcându-se dovada că l-a strâns de gât, neexistând acte

medicale care să ateste existența unor urme produse de violență, deși inculpatul

a fost internat în spital imediat după aceste incidente violente.

Din probele administrate în cauză a rezultat că inculpatul nu a dorit

nicio clipă producerea unui astfel de rezultat, a încercat să acorde primul

ajutor, a suferit o puternică depresie, aspect dovedit cu fișa sa de

spitalizare și cu referatul întocmit de S.P. de pe lângă Tribunalul Timiș, a

recunoscut săvârșirea comiterii faptelor în limite rezonabile, astfel că prima

instanță a reținut incidența „circumstanței atenuante prevăzută de art. 74 alin

(1) lit. c) C. pen.

Cu privire la conduita anterioară a inculpatului, prima instanță,

verificând fișa de cazier a inculpatului, a constatat că acesta nu are

antecedente penale care să atragă starea de recidivă, dar nu se află la primul

contact cu legea penală, fiind înscrisă pedeapsa de 2 luni

închisoare cu suspendare aplicată pentru

săvârșirea infracțiunii de tăinuire

prevăzută de art. 221 C. pen.,

astfel că a apreciat, ca neîntemeiată, cererea formulată de apărătorul ales al

inculpatului pentru reținerea și aplicarea circumstanței atenuante prevăzute de

art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen.

Probele administrate au relevat atitudinea inculpatului care, fiind

coleg de școală cu victima a încercat inițial să aplaneze conflictul iscat

între aceasta și învinuitul A.D.D., s-a interpus între ei pentru a evita

escaladarea conflictului, dar nu a reușit datorită irascibilității părții vătămate,

datorate în mare măsură stării de ebrietate-comă etanolică, astfel că a reținut

în cauză și aplicarea art. 74 alin. (2) C. pen.

Instanța de fond a reținut că fapta inculpatului U.C.V. care, în

noaptea de 06 februarie 2008, a lovit cu pumnul în zona sternului și a capului

pe partea vătămată l.M.C., urmare cărora aceasta a căzut pe asfalt,

cauzându-i-se astfel moartea, prin depășirea intenției sale infracționale,

întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de lovituri sau vătămări

cauzatoare de moarte și reținând vinovăția sub forma praeterintentiei, în baza art.

183 C. pen., cu aplicabilă art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. și a art. 74 alin.

(2) C. pen., coroborat cu art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen., l-a condamnat la o

pedeapsă principală de 3 ani închisoare.

La individualizarea pedepsei aplicată, prima instanța a avut în vedere

gradul de pericol social al faptei comise, modalitatea concretă de comiterea

acesteia, participarea efectivă a inculpatului, vârsta acestuia care a ajuns de

curând la majorat, fiind încă elev, conduita sinceră a inculpatului în timpul

procesului penal, încercarea de a ajuta victima,

regretul sincer pentru cele întâmplate, încercarea sa de a aplana

conflictul

creat între victimă și învinuitul A.D.D., acesta fiind

motivul pentru care a

acționat, a avut

discernământ integru la producerea faptei, factorii care ar

favoriza comportamentul

infracțional fiind capacitatea de autocontrol redusă și slabe abilități de

conștientizare a consecințelor ce decurg din propriile acțiuni, comportamentul

său anterior săvârșirii faptei, astfel încât atât cuantumul cât și modalitate

de executare a pedepsei este de natură să realizeze scopul punitiv, educativ și

preventiv al pedepsei, prevăzut de art. 52 C. pen.

În cauză s-a constituit parte civilă l.C.M., cu suma de 500 mii Euro

daune morale, fiind motivate de aceasta prin aceea că

pierderea fiului său este ireparabilă, i-a provocat o perturbare totală

a vieții

sale, pierzând locul de

muncă, îmbolnăvindu-se grav atât el cât și soția sa,

chiar și relațiile

dintre cei doi soți având de suferit, astfel că dorește să sufere și inculpatul

și familia sa aceiași durere pe care o resimte el, dar a

precizat, cu ocazia dezbaterii cauzei în fond, că

solicită acordarea daunele

materiale și morale în limita în care au fost

dovedite sau justificate, precum și obligarea la plata cheltuielilor de

judecată.

Din actele depuse la dosar s-a constatat că partea civilă a făcut

dovada achitării unor taxe pentru cult și pentru oficierea slujbei de

înmormântare, au depus chitanțe și facturi pentru achiziționarea sicriului și

celor necesare înmormântării, precum și cumpărarea de alimente

necesare consumului celor ce participă la

înmormântare, care totalizează

suma de 2558,5 lei. Prima instanța a omis

a reține chitanța prin care s-a efectuat schimbul valutar al sumei de 500 Euro,

apreciind că bani au fost

folosiți pentru

achitarea chitanțelor depuse, nefăcându-se o altă dovadă și

nici nu s-a

formulat o altă susținere.

Susținerile părții civile că, urmare a acestui eveniment, s-a

îmbolnăvit, la fel și soția sa, și au avut cheltuieli cu tratamentele medicale,

nu au fost dovedite în nici un mod în cauză, deși probei revenea acesteia.

Cu privire la daunele morale care s-au solicitat, este evident că

pierderea fiului părții civile este ireparabilă pentru aceasta, însă nu poate

fi evaluată sau cuantificată în bani; pe de altă parte, suferințele psihice

provocate acesteia sunt de necontestat, dar suma de bani ce poate fi acordată

de instanță trebuie să asigure o reparație materială fără a se ajunge la

îmbogățirea fără justă cauză a părții civile, despăgubirile pentru daune morale

neputând constitui un mijloc de răzbunare așa cum declară partea civilă, care

dorește să vadă suferind pe inculpat și părinții acestuia. Totodată, la

stabilirea cuantumului acestora nu poate fi ignorat comportamentul victimei și

starea sa de ebrietate, dar în egală măsură acestea trebuie să asigure părții

civile posibilitatea de a comemora pe fiul

său,

precum și pentru a asigura mijloacele materiale necesare, efectuarea

unor

activități care să facă mai ușoară acceptarea acestei situații, astfel că a

apreciat suma de 5000 Euro ca fiind o sumă echitabilă acestui scop și

neîntemeiate restul despăgubirilor solicitate.

Din actele depuse la dosar a mai rezultat că partea civilă și soția

acestuia nu s-au aflat în țară la data producerii faptei și a provocării

decesului fiului lor și că aceștia au venit din Spania pentru a participa la

procesul penal încă din fază de urmărire penală și pentru a organiza

funeraliile fiului lor, astfel că s-au acordat cheltuielilor de transport,

dovedite cu bilete de avion și cu chitanțele pentru plata prețului

transportului.

B. În termen legal, hotărârea a fost apelată de către inculpatul U.C.V.

și partea civilă l.C.l.

Inculpatul a solicitat reținerea circumstanței atenuante prevăzută de art.

73 lit. b) C. pen., înlăturarea pedepsei accesorii prevăzută de art. 64 lit. a)

C. pen., varianta dreptului de a alege și reducerea pedepsei aplicate; în

latură civilă a solicitat reducerea cuantumului daunelor morale.

Partea civilă a solicitat schimbarea încadrării juridice din art. 183 C.

pen., în art. 174 alin. (1) C. pen., raportat la art. 175 lit. i) C. pen.; în

subsidiar, a solicitat mărirea pedepsei aplicate. În latură civilă, a cerut

acordarea în totalitate a daunelor morale în cuantum de 500.000 Euro, iar

daunele materiale în cuantumul dovedit.

Prin decizia penală nr. 31/ A din 23 martie 2009 a Curții de Apel

Timișoara, secția penală, s-a admis apelul declarat de inculpatul U.C.V., s-a

desființat în parte hotărârea și, rejudecând cauza, s-au interzis inculpatului

drepturile prevăzută de art. 64 lit. a), teza 2 și lit. b) C. pen.,

menținându-se celelalte dispoziții ale sentinței.

S-a respins, ca nefondat, apelul declarat de partea civilă l.C.l. și

s-a computat durata arestării preventive pentru inculpat din data de 17

noiembrie 2008 la zi, menținându-se această măsură.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a apreciat că prima instanță a

dispus interzicerea în totalitate a drepturilor prevăzută de art. 64 C. pen.,

inclusiv a dreptului de a alege, fapt ce apare ca nejustificat, chiar dacă

inculpatul a săvârșit o faptă cu violență, întrucât din atitudinea inculpatului

de după săvârșirea infracțiunii rezultă că acesta a conștientizat gravitatea

faptei săvârșite, care nu poate determina instanța să interzică inculpatului

exercitarea dreptului constituțional de a alege.

Sub aspectul celorlalte critici

formulate, acestea au fost apreciate ca

neîntemeiate.

C. Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul, criticând

ambele hotărâri pentru nelegalitate, reiterând motivele de apel, respectiv

greșita nereținere a circumstanței atenuante prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen.,

deși inculpatul a săvârșit fapta sub impulsul unei puternice tulburări

provocată

de victima, din probele

administrate rezultând că acesta a încercat doar să

se interpună între

cei doi colegi, pentru a preveni un conflict, dar victima l-a împins, ceea ce a

determinat un act de ripostă din partea acestuia, care i-a aplicat două

lovituri de pumn, ce au determinat căderea și, ulterior, decesul victimei. A

solicitat admiterea recursului, reținerea dispozițiilor art. 73 lit. b) C.

pen., casarea hotărârilor pronunțate cu consecința reducerii pedepsei și a

daunelor civile și morale, care sunt nejustificat de mari.

Împotriva aceleași decizii a declarat recurs și partea civilă, prin motivele

scrise aceasta solicitând schimbarea încadrării juridice din art. 183 C. pen.,

în art. 174 alin. (1) C. pen., raportat la art. 175 lit. i) C. pen., majorarea

pedepsei aplicate iar, pe latură civilă, acordarea în totalitate a daunelor

morale în cuantum de 500.000 Euro.

Examinând „recursurile declarate prin prisma cazurilor de casare

prevăzut de art. 385

9

pct. 17 și 14 C. proc. pen., Înalta Curte

apreciază că acestea nu sunt întemeiate.

provocare, ca reacție la atitudinea agresivă a victimei, nu poate fi primită,

probele administrate în cauză neconducând la stabilirea unei situații de fapt

care să justifice reținerea acestei circumstanțe atenuante legale. Pentru

reținerea provocării [(art. 73 alin. (1) lit. b C. pen.)] drept circumstanță

atenuantă, este necesară îndeplinirea cumulativă a trei condiții și anume:

infracțiunea să fi fost comisă sub stăpânirea unei puternice tulburări sau

emoții, această stare sufletească să fi fost determinată de o provocare din

partea victimei și provocarea să se fi produs printr-o violență ori printr-o

atingere gravă a demnității persoanei sau printr-o altă acțiune ilicită gravă, condiții

ce nu sunt îndeplinite în prezenta cauză. Aceasta întrucât, în speță, nu se

poate reține că împingerea inculpatului de către victimă, în timp ce aceasta

din urmă se apăra de loviturile celorlalți agresori, reprezintă un act

provocator de natură să producă o tulburare atât de puternică inculpatului

încât să determine săvârșirea unei agresiuni cu consecințe atât de grave asupra

victimei.

Pe cale de consecință, nefiind aplicabile dispozițiile art. 73 Iit. b)

C. pen., nu există motive pentru reducerea pedepsei stabilite care, de altfel

este aptă să asigure reeducarea inculpatului, prevenirea săvârșirii de noi

infracțiuni dar și o constrângere corespunzătoare încălcării legii penale,

fiind aplicate corespunzător criteriile de individualizare prevăzută de art. 72

C. pen.

Referitor la critica privind încadrarea juridică dată faptei, Înalta

Curte constată că motivul de recurs invocat de

partea civilă este nefondat,

întrucât, prin modul în care a acționat,

inculpatul nu a urmărit și nu a acceptat suprimarea vieții părții vătămate, ci

doar a încercat a aplana un conflict izbucnit între alți tineri, rezultatul mai

grav, decesul victimei, realizându-se ca urmare a căderii acesteia și loviturii

de asfalt; intenția cu care a acționat inculpatul rezultă din împrejurările

comiterii faptei, respectiv modul și momentul în care a acționat inculpatul,

fiind evident vorba de praeterintenție.

4.

În ceea ce

privește critica comună vizând cuantumul despăgubirilor civile, Înalta Curte

constată, pe de o parte, că despăgubirile materiale s-au acordat în măsura în

care au fost dovedite iar, pe de altă

parte,

cum nu a fost reținută circumstanța atenuantă legală prevăzută de art. 73

lit.

b) C. pen., care ar fi avut ca efect reducerea cuantumului despăgubirilor

civile și nici nu există motive care să justifice reducerea ca urmare a unei

grave erori în stabilirea acestora, Înalta Curte constată nefondată și această

solicitare, ce va fi respinsă ca atare.

Sub aspectul daunelor morale, pentru

aprecierea cuantumului

acestora nu este incident vreun caz

de casare dintre cele limitativ prevăzute de art. 385

9

C. proc. pen.

Cum potrivit dispozițiilor art. 385

6

alin. (2) C. proc. pen., „instanța

de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute în art.

385

9

”, critica

părții civile ce vizează

aspectul cuantumului greșit al daunelor morale este

inadmisibilă.

Pentru toate aceste considerente, având în vedere și faptul că nu

există motive de casare care să fie luate în

considerare din oficiu, conform

dispozițiilor art. 385

9

alin.

(3) C. proc. pen., Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b)

din același cod, va respinge, ca nefondate, recursurile formulate de partea

civilă și inculpat.

Conform dispozițiilor art. 385

16

alin. (2) C. proc. pen., se

va computa durata arestării preventive, la zi iar în baza art. 192 alin. (2)

din același cod, recurentul - inculpat și recurenta, parte civilă vor fi

obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpatul U.C.V. și

partea civilă l.C.I. împotriva deciziei penale nr. 31/ A din 23 martie 2009 a

Curții de Apel Timișoara, secția penală.

Deduce din pedeapsa aplicată, durata

reținerii și arestării preventive

de la 13 martie 2008 la

14 mai 2009.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 450 lei cheltuieli

judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul

apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

Obligă recurenta parte civilă la plata sumei de 400 lei cheltuieli

judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 14 mai 2009.