ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1058/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1058/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Prin sentința

penală nr. 380/2009 a Tribunalului Dâmbovița, inculpatul R.l.C. a fost

condamnat la pedeapsa de 18 ani închisoare pentru omor calificat, precum și

pentru lovire prev. de art. 180 alin. (2) C. pen., cu art. 33 lit. a) C. pen.,

(parte vătămată T.M.A.) a fost condamnat același inculpat la 1 an închisoare.

În baza art. 34

alin. (1) lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului în

pedeapsa cea mai grea de 18 ani închisoare.

Ca pedeapsă

complementară, în baza art. 175 alin. (1) teza finală C. pen. și art. 65 alin.

(2) C. pen. au fost interzise inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. (1)

lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen., pe o perioadă de 5 ani.

În baza art. 71

C. pen. au fost interzise inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit.

a) teza a ll-a și lit. b) C. pen. de la rămânerea definitivă a hotărârii și

până la executarea pedepsei.

Conform art. 350

C. proc. pen. s-a menținut starea de arest a inculpatului, iar în temeiul art. 88

C. pen. s-a dedus din pedeapsă perioada arestării preventive de la 15 ianuarie 2008

la zi.

În baza art. 14

C. proc. pen. rap. la art. 346 C. proc. pen. și art. 998 și urm. C. civ. a fost

obligat inculpatul la plata către părțile civile N.M., N.S., și P.A.E., a sumei

de 35.000 lei cu titlu de despăgubiri materiale și a sumei de 80.000 lei

reprezentând despăgubiri morale.

În baza art. 14

C. proc. pen. rap. la art. 346 C. proc. pen. și art. 998 și urm. C. civ. a fost

obligat inculpatul la plata către partea civilă T.M.A. sumei de 6.000 lei, cu

titlu de daune morale.

A fost

respinsă ca neîntemeiată cererea părții civile T.M.A. privind acordarea

despăgubirilor materiale.

În baza art. 190

și art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata către martorul N.G.,

a contravalorii în lei, la data plății, la cursul B.N.R., a sumei 725,97 lire

sterline.

A fost

obligat inculpatul la plata către Spitalul Județean de Urgență Târgoviște a

sumei de 202,72 lei, reprezentând cheltuieli de spitalizare ocazionate de

internarea victimei N.L., precum și a sumei de 434,59 lei reprezentând

cheltuieli spitalizare ocazionate de internarea în aceeași unitate

spitalicească a părții vătămate T.M.A.

În baza art. 169

C. proc. pen. s-a dispus restituirea către părțile civile N.M. și N.S. a

acumulatorului de telefon mobil marca N., provenit de la telefonul mobil

aparținând victimei N.L.

În baza art. 191

C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 4400 lei din care

suma de 3260 lei reprezintă cheltuielile judiciare stabilite pe parcursul

urmăririi penale, 135 lei contravaloarea expertizei medico-legale a

inculpatului dispusă parcursul judecății și 40 lei reprezentând contravaloarea

onorariului apărătorului desemnat din oficiu, ultimele două sume (135 și 40 lei)

care au fost avansate din fondurile M.J.L.C. către I.N.M.L. M.M. și respectiv

Baroului Dâmbovița.

Pentru a

pronunța această soluție instanța de fond a reținut că la data de 14 ianuarie 2008

inculpatul s-a întâlnit cu mai mulți prieteni în Pizzeria F. din Târgoviște,

unde a consumat, potrivit propriilor susțineri, o bere și trei pahare de vin,

se afla deja sub influența alcoolului, încă de la sosire, așa cum au arătat

martorii C. și R.C.

Împreună cu

el, în local au mai fost martorii M.A.O., B.A., R.S.M., B.O., dar și N.L.A. și

l.M.A., toți stând la aceeași masă cu R.C.

Potrivit

declarațiilor tuturor celor menționați, între inculpat și T.A.M. au avut loc

discuții în contradictoriu, care au pornit de la glume pe care T. le făcea pe

seama sa, glume care l-au supărat pe acesta din urmă, așa cum chiar el a

relatat.

Discuțiile au

degenerat în ceartă, pe un ton ridicat, care a atras atenția nu numai barmanului,

care Ie-a cerut să părăsească localul, chiar și lui R.C., care, pentru a pune

capăt disputei, a spart o scrumieră.

De altfel, și

martora S.R. (fila 244) audiată la solicitarea inculpatului, a arătat că se

afla în pizzerie, la momentul sosirii unui grup de persoane, printre care l-a

identificat și pe inculpat, grup care ulterior s-a luat la ceartă.

Conform

depoziției inculpatului, în timpul discuțiilor pe care Ie-a avut cu T.A.,

acesta l-ar fi amenințat și chiar l-ar fi sunat pe N.L., care plecase între

timp, cerându-i să se întoarcă pentru "a-l lua pe sus".

Susținerile

inculpatului au fost confirmate de către martorul R.C. (filele 145-146 dosar

urmărire penală), care a arătat că a plecat pentru câteva momente din local,

iar când s-a întors, inculpatul i-a spus că T. îl sunase pe N.L. și atunci a

intuit că apelul telefonic nu reprezenta decât o chemare a celui împreună cu

care T. intenționa să se răzbune pentru discuția care degenerase.

A observat

ulterior, că grupul de tineri s-a reîntors, însoțit de N.L., ocazie cu care i-a

cerut socoteală lui T. pentru apelul telefonic făcut întrebându-l și pe N. dacă

dorește să facă scandal. Intervenția sa i-a potolit pe combatanți, care i-au

spus că doresc să plece acasă, el întorcându-se în local, unde a mai rămas cu

inculpatul încă câteva minute.

Potrivit

depoziției martorului M.A. (filele 160 dosar urmărire penală și 99 dosar fond)

în timp ce se afla de serviciu în postul de pază, a observat ieșind din

pizzerie un grup de tineri, compuși din 5-6 persoane, pe care i-a auzit

discutând cu privire la intenția unuia dintre ei, pe care îl porecleau J. (T.A.),

și care se afla în stare evidentă de ebrietate, de a se întoarce în pizzerie

pentru a se batel cu altcineva, în cele din urmă grupul îndreptându-se către P.M.

Martorul a mai arătat în depoziția dată la instanță că a văzut în preajma

pizzeriei o mașină marca T.

Ulterior

plecării din local, grupul de tineri în care se aflau părțile vătămate mers în

direcția C., conform depozițiilor tuturor și, în timp ce se aflau apropierea

stației de taxiuri din acea zonă, în dreptul lor a oprit o mașină V.T., din

care a coborât inculpatul și martorii S.A. și A.V., ultimii doi rămași lângă

mașină.

Potrivit

declarațiilor celor prezenți la fața locului, inculpatul s-a îndreptat către

părțile vătămate, care mergeau împreună, ceilalți îndepărtându-se în fugă la

vederea lui și a lovit cu un obiect ascuțit, descris ca fiind o sabie sau o

baionetă, mai întâi pe victima N.L. și apoi pe T.A., după care s-a urcat în

mașină și a plecat cu cei cu care venise.

Instanța de

fond a mai precizat că nu poate fi primită susținerea inculpatului că ar fi

părăsit locul faptei pe jos, toți cei prezenți declarând că a plecat cu

automobilul menționat, cu excepția ocupanților mașinii, care au precizat că

l-au lăsat acolo unde i-a rugat, după care au plecat.

Mai

menționează instanța de fond că niciun martor audiat nu a putut preciza dacă

inculpatul avea asupra sa în pizzerie, un obiect de genul celui cu care a

atacat victimele, aceștia descriind îmbrăcămintea sa, ca fiind una lejeră, fără

a se observa un astfel de corp tăietor-înțepător.

Raportul

medico-legal de necropsie a relevat, raportat la morfologia plăgii, că obiectul

care a provocat-o prezenta vârf ascuțit și o margine tăioasă, așa cum a

descris, de altfel, și inculpatul baioneta sa și care a acționat pe o lungime

de circa 30 cm.

Totodată,

raportul de constatare medico-legală a menționat că leziunea pe care a

prezentat-o T. a fost produsă prin lovire cu un corp tăietor-înțepător, ca de

exemplu: cuțit, briceag, etc.

În aceste

condiții, având în vedere că arma nu a fost găsită, față de concluziile actelor

medicale și descrierea obiectului făcută de către cei care l-au observat, nu

poate fi exclusă susținerea inculpatului că ar fi avut-o tot timpul la el, mai

ales, că a declarat că, datorită unor conflicte anterioare, o purta mereu

asupra sa .

Prin urmare,

nu a fost primită solicitarea de a se schimba încadrarea juridică a

infracțiunii în omor săvârșit cu premeditare, prev. de art. 174 - 175 alin. (1)

lit. a) C. pen., nefiind întrunite condițiile prevăzute de lege în acest sens.

Astfel,

pentru existența premeditării este necesară îndeplinirea cumulativă a mai

multor condiții, și anume: luarea rezoluției infracționale trebuie să precedată

un oarecare interval de timp (care trebuie să fie mai îndelungat decât cel

obișnuit) acțiune agresivă; chibzuirea infractorului trebuie să fie suficientă

- în acest interval el meditează asupra modului în care va săvârși acțiunea

infracțională și asupra mijloacelor pe care le va folosi, iar hotărârea luată

anterior trebuie să se concretizeze în anumite activități de pregătire, care

trebuie să fie de natură a înlesni săvârșirea infracțiunii.

În cauză,

aceste condiții nu sunt îndeplinite. între momentul la care a avut loc cearta

între inculpat și partea vătămată T.A. și cel în care a acționat inculpatul nu

a trecut un interval de timp suficient de îndelungat pentru ca inculpatul să

poată medita asupra modului în care să acționeze și asupra mijloacelor

folosite, actele și lucrările dosarului prezentând o derulare a evenimentelor

succedate într-un interval mic de timp, necesar doar parcurgerii unei distanțe

mici de spațiu între locul unde a avut loc disputa verbală și cel al agresiunii

fizice, timp în care inculpatul a rămas în local cu R.C. și apoi imediat s-a

îndreptat cu autoturismul spre locul faptei.

Nu a rezultat

din nicio probă că inculpatul a întreprins acțiuni de pregătire a săvârșirii

faptei, respectiv, că s-ar fi deplasat într-un anumit loc pentru a se înarma,

prezența alături de el a lui S.A. și A.V. datorându-se doar trecerii lor prin

zona pizzeriei, așa cum a arătat paznicul M.A.

La

individualizarea pedepselor ce i-au fost aplicate inculpatului, instanța de

fond a ținut cont de disp. art. 72 C. pen., respectiv de gradul de pericol

social al faptelor săvârșite, infracțiunea de omor fiind considerată deosebit

de gravă, de împrejurările comiterii lor, dar și de persoana inculpatului, care

a recunoscut și regretat cele întâmplate și este cunoscut cu antecedente

penale, apreciat de către cunoscuți ca un băiat ascultător până la o anumită

vârstă, crescut în condiții bune și care nu crea probleme printre vecini,

conform depoziției martorului S.P.

Având în

vedere circumstanțele reale și personale, s-a apreciat că reeducarea și

resocializarea inculpatului poate avea loc numai prin aplicarea unor pedepse

privative de libertate într-un cuantum peste minimul prevăzut de textele de

lege incriminatoare.

Întrucât

faptele au fost săvârșite în concurs, înainte ca acesta să fi fost condamnat

definitiv pentru vreuna dintre ele, s-a reținut incidența disp. art. 34 C. pen.,

dispunându-se contopirea pedepselor aplicate în pedeapsa cea mai grea.

În raport de

disp. art. 175 alin. (1) teza finală C. pen. și art. 65 alin. (2) C. pen.,

inculpatului i-au fost interzise, ca pedeapsă complementară drepturile prev. de

art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., respectiv dreptul de

a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de

a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, pe o perioadă

considerată suficientă pentru atingerea scopului prevăzut de legea penală.

Arestarea

preventivă a inculpatului la data de 15 ianuarie 2008, de către Tribunalul

Dâmbovița, în baza încheierii nr. 1, pronunțată în Dosarul nr. 4781120/2008,

impune deducerea din pedeapsa aplicată a prevenției la zi, conform art. 88 C.

pen., dar și aplicarea disp. art. 350 C. proc. pen., referitoare la menținerea

stării de arest a inculpatului.

În ceea ce

privește latura civilă, instanța de fond a reținut că, potrivit disp. art. 998

și urm. C. civ., cel care produce un prejudiciu este obligat a-l repara.

Din probele

administrate de către familia victimei N.L. a rezultat că aceasta au efectuat

toate datinile legate de înmormântarea fiului și fratelui lor, respectiv, au

efectuat parastase și pomeniri conform obiceiurilor creștinești, la care au

participat numeroase persoane, care au primit nu numai alimente, dar și haine

și mobilier, se impune ca sumele cheltuite cu aceste ocazii să fie recuperate

de la cel care Ie-a pricinuit prin fapta sa, respectiv de la inculpat.

Astfel,

martorii D.R.V. și S.C. au relatat că au participat la toate comemorările

victimei, respectiv la parastasul din ziua înmormântării, alături de circa 150

de persoane, care au servit apoi masa și au primit pachete cu alimente la

plecare, cheltuindu-se cu acea ocazie circa 100 milioane lei; dar și la pomeni,

unde participau circa 50-60 persoane și se cheltuia de fiecare dată înjur de 30

milioane lei, cei doi participând și la cumpărăturile care s-au efectuat, având

astfel cunoștință direct de sumele avansate.

Declarațiile

martorilor cu privire la banii cheltuiți au fost susținute de facturile fiscale

și bonurile depuse la dosarul cauzei.

Prin urmare,

instanța de fond a apreciat ca fiind întemeiată cererea de constituire de parte

civilă formulată de părinții victimei, N.M. și N.S., dar și sora acestuia, P.A.E.,

toți având contribuție la buna desfășurare a comemorărilor, situație în care,

conform art. 14 C. proc. pen. rap. art. 346 C. proc. pen. și art. 998 și urm. C.

civ., l-a obligat pe inculpat la plata sumei de 35.000 lei, cu titlu de

despăgubiri materiale.

Întrucât prin

decesul fiului și al fratelui, părțile civile au suferit o grea pierdere

prezența celui decedat neputând fi înlocuită, s-a apreciat că se impune ca

aceștia beneficieze și de o reparație morală din partea inculpatului, ținând

seama momentele prin care au trecut și pe care trebuie să le suporte în

continuare, în urma dispariției celui drag, iar suma obținută de la inculpat

urmând să reprezinte, compensație de natură a atenua suferința, fără a se

constitui însă într-o îmbogățire fără justă cauză.

În aceste

condiții, s-a apreciat că suma de 80.000 lei, la care inculpatul a fost obligat

cu titlu de daune morale către părțile civile menționate, este de natură să

acopere din punct de vedere material pierderea suferită.

În ceea ce-l

privește pe partea civilă T.M.A., se reține că deși acesta a solicitat

admiterea de probe în dovedirea pretențiilor civile, nu a înțeles să depună

niciun act și nici nu a prezentat martori în vederea audierii, situație în care

cererea sa, de acordare a despăgubirilor materiale, a fost apreciată ca

neîntemeiată.

Actele

medicale existente la dosarul cauzei făcând dovada unei suferințe înregistrate

de acesta în urma intervenției chirurgicale la care a fost suspus și apoi pe

perioada refacerii capacității sale, a considerat instanța de fond că se impune

ca și acesta să beneficieze de o reparație din partea inculpatului, pentru

traumele produse, în raport de cele menționate, suma de 6000 lei fiind

apreciată ca suficientă pentru a se constitui într-o reparație îndestulătoare,

care să asigure un plus de confort.

Ținând seama

de faptul că victima N.L. a fost internată în Spitalul Județean de Urgență

Târgoviște la secția de chirurgie, cheltuielile ocazionate de internarea sa

ridicându-se la suma de 202,72 lei, iar T.M.A. a fost internat în același

spital, în perioada 15 ianuarie - 18 ianuarie 2008, cheltuielile cu

spitalizarea sa ridicându-se la suma de 434,59 lei, inculpatul a fost obligat

și la repararea acestor prejudicii, înregistrate de Spitalul Județean de

Urgență Târgoviște.

Actele și

lucrările de urmărire penală dovedind că de la locul săvârșirii faptei a fost

ridicat un acumulator de telefon mobil, marca N., provenit de la telefonul

mobil aparținând victimei N.L.A., în baza art. 169 C. proc. pen., acest bun a

fost restituit părinților victimei.

Instanța a

dispus citarea în cauză ca martor a lui N.G., fratele victimei, reținut în

această calitate în rechizitoriu, și față de dovezile depuse de el la dosarul

cauzei, respectiv că a fost nevoit să se deplaseze în vederea prezentării în

instanță la Londra, unde lucrează, prezentând în acest sens un bilet de avion,

dar și dovada ultimei remunerații de la locul de muncă, în baza disp. art. 190

și art. 191 C. proc. pen., s-a dispus obligarea inculpatului și la plata

contravalorii în lei, la data plății, la cursul B.N.R., a sumei de 725,97 lire

sterline, reprezentând valoarea biletului de avion și a zilelor de muncă

pierdute de către martor cu deplasarea sa în țară.

Împotriva

acestei soluții au declarat apel atât inculpatul cât și părțile civile. în

final căile de atac exercitate au fost respinse ca nefondate.

În continuare

părțile civile P.A.E., N.S., N.M., precum și inculpatul au înțeles a formula în

cauză și calea de atac ordinară a recursului.

Părțile

civile, în dezvoltarea doar în scris a motivelor de recurs, fără a se prezenta în

fața instanței, au solicitat schimbarea încadrării juridice a infracțiunii de

omor reținută în sarcina inculpatului urmând să se rețină și premeditarea ca

agravantă a acestei fapte penale. Astfel, s-a precizat că din declarațiile

martorilor rezultă că inculpatul s-a înarmat ulterior părăsirii localului în

care s-a certat cu victima iar arma a luat-o din autoturismul T. în care se

aflau mai mulți prieteni ai inculpatului. în acest autoturism inculpatul s-a

urcat după ce a părăsit localul, în apropierea stației din zona C., fiind

preluat de către acești prieteni.

De asemenea

s-a apreciat că pedeapsa aplicată este mult prea redusă față de infracțiunea

comisă dar și față de pierderea suferită de către părțile civile.

În ceea ce

privește latura civilă a cauzei, s-a menționat că nici o sumă nu poate

considerată suficientă pentru o faptă ca cea a inculpatului și s-a solicitat

obligarea acestuia la plata sumei de 350.000 lei daune morale, având în vedere

că victima unui accident rutier poate fi despăgubită de societatea de asigurare

cu până la 400.000 lei, ar întări convingerea unor oameni simpli că s-a făcut

dreptate.

În motivarea

recursului formulat inculpatul s-a solicitat reducerea pedepsei aplicate,

precizând că a recunoscut comiterea infracțiunii pe care o regretă.

Examinând

recursurile formulate, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, a

criticilor invocate în funcție de cazurile de casare de la art. 385

9

C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că ambele căi de atac sunt nefondate

astfel cum se va arăta în continuare.

Situația de

fapt a fost în mod corect reținută de către instanța de fond prin coroborarea

tuturor probelor existente la dosarul cauzei.

Referitor la

încadrarea juridică criticată de către părțile civile, se consideră că și

aceasta se circumscrie normelor penale ce reglementează instituția omorului și

se pliază pe situația de fapt reținută. Părțile civile au considerat că

activitatea inculpatului a presupus premeditare, premeditare care ar fi avut

loc între momentul părăsirii localului și momentul în care a lovit-o pe victima

N.L.

Sunt de

reiterat împrejurările juridice prezentate în acest sens de către instanța de

apel în sensul că, din acest punct de vedere, din jurisprudența I.C.C.J. și mai

precis din Decizia penală nr. 3505 din 3 noiembrie 2008 a acestei instanțe

rezultă că pentru existența premeditării este necesară îndeplinirea cumulativă

a următoarelor condiții: luarea rezoluției infracționale trebuie să preceadă cu

un oarecare interval de timp (care trebuie să fie mai îndelungat decât cel obișnuit)

acțiunea agresivă, chibzuirea infractorului trebuie să fie suficientă (în acest

interval făptuitorul meditează asupra modului în care va săvârși acțiunea

infracțională și asupra mijloacelor pe care le va folosi) iar hotărârea luată

anterior trebuie să se concretizeze în anumite activități de pregătire care să

fie de natură a înlesni săvârșirea infracțiunii.

Probatoriile

administrate în cauză nu au putut stabili cu certitudine, așa cum menționează

și instanța de fond, dacă inculpatul a purtat arma cu care a lovit pe cele două

victime asupra sa sau că acesta ar fi luat acea armă din autoturismul T. în

care s-a urcat și care a sosit la stația de taxiuri în urma telefonului dat de

acesta așa cum susțin părțile civile. Neputându-se stabili cu certitudine din

probatorii această situație de fapt, s-a dat întâietate declarației inculpatului

care exclude premeditarea. Timpul care s-a scurs între cele două momente nu a

fost destul de îndelungat în care inculpatul să chibzuiască, să mediteze asupra

modului și mijloacelor pe care le va folosi. Iar pe de altă parte, nu a existat

nici o activitate de pregătire de natură a înlesni comiterea infracțiunii.

Respectiva perioadă de timp a fost destul de scurtă.

Reținând

situația de fapt astfel cum a fost expusă de către tribunal, se consideră și la

nivelul instanței supreme, așa cum mai sus s-a menționat, că încadrarea

juridică dată de către instanța de fond este cea corectă, cum de altfel sunt și

pedepsele aplicate.

Sub acest din

urmă aspect, este de constatat că inculpatului i-a fost aplicată o pedeapsă

rezultantă de 18 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii celei mai grave

respectiv de omor calificat, pedeapsă care se situează peste minimul special

prevăzut de lege. La individualizarea acestei pedepse, instanța de fond a

reținut toate criteriile de individualizare prev. de art. 72 C. pen., dând

eficiență atât pericolului social al faptei comise de inculpat dar și

circumstanțelor personale ale acestuia.

Nu sunt de

făcut comentarii pedeapsa fiind echilibrat dozată, fără a accepta criticile în

acest sens atât din partea victimelor cât și cele din partea inculpatului.

Din punct de

vedere al laturii civile, este de apreciat că suma de 80.000 lei cu titlu de

daune morale acordate părților civile este în măsură să acopere din punct de

vedere nepatrimonial pierderea suferită de către părinții și sora victimei.

Nu este de

neglijat remarca instanței de fond conform căreia "pierderea suferită

rămâne oricum în sufletul familiei" viața unei ființe umane dragi,

neputând fi compensată cu acordarea nici unei sume de bani.

Referirea

părților civile apelante la cuantumul prevăzut în normele de aplicare a legii

asigurărilor ce poate fi acordat victimelor unui accident rutier este exagerat

reprezentând până la urmă un plafon maxim legal, ori așa cum se cunoaște din

practica constată a instanțelor judecătorești în general acest plafon maxim

reprezintă un reper, o orientare și nu o destinație efectivă și concretă.

Având în

vedere cele de mai sus expuse, este de considerat că toate recursurile sunt

nefondate urmând să fie respinse cu această motivație, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Se va deduce

din pedeapsă perioada arestării preventive a inculpatului de la 15 ianuarie 2008

la zi, data pronunțării.

Văzând și

disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondate, recursurile declarate de părțile civile P.A.E., N.S., N.M. și

inculpatul R.l.C. împotriva Deciziei penale nr. 104 din 18 noiembrie 2009 a

Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie,

privind pe inculpatul R.l.C.

Deduce din

pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la

15 ianuarie 2008 la 19 martie 2010.

Obligă

recurentele părți civile la plata sumelor de câte 50 lei cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat.

Obligă

recurentul inculpat la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului

desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 19 martie 2010.