ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1058/2010

Prin sentința penală nr. 380/2009 a Tribunalului Dâmbovița, inculpatul R.l.C. a fost condamnat la pedeapsa de 18 ani închisoare pentru omor calificat, precum și pentru lovire prev. de art. 180 alin. (2) C. pen., cu art. 33 lit. a) C. pen., (parte vătămată T.M.A.) a fost condamnat același inculpat la 1 an închisoare. În baza art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea de 18 ani închisoare. Ca pedeapsă complementară, în baza art. 175 alin. (1) teza finală C. pen. și art. 65 alin. (2) C. pen. au fost interzise inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen., pe o perioadă de 5 ani. În baza art. 71 C. pen.

au fost interzise inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen. de la rămânerea definitivă a hotărârii și până la executarea pedepsei. Conform art. 350 C. proc. pen. s-a menținut starea de arest a inculpatului, iar în temeiul art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsă perioada arestării preventive de la 15 ianuarie 2008 la zi. În baza art. 14 C. proc. pen. rap. la art. 346 C. proc. pen. și art. 998 și urm. C. civ. a fost obligat inculpatul la plata către părțile civile N.M., N.S., și P.A.E., a sumei de 35.000 lei cu titlu de despăgubiri materiale și a sumei de 80.000 lei reprezentând despăgubiri morale. În baza art. 14 C. proc. pen. rap. la art. 346 C. proc.

pen. și art. 998 și urm. C. civ. a fost obligat inculpatul la plata către partea civilă T.M.A. sumei de 6.000 lei, cu titlu de daune morale. A fost respinsă ca neîntemeiată cererea părții civile T.M.A. privind acordarea despăgubirilor materiale. În baza art. 190 și art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata către martorul N.G., a contravalorii în lei, la data plății, la cursul B.N.R., a sumei 725,97 lire sterline. A fost obligat inculpatul la plata către Spitalul Județean de Urgență Târgoviște a sumei de 202,72 lei, reprezentând cheltuieli de spitalizare ocazionate de internarea victimei N.L., precum și a sumei de 434,59 lei reprezentând cheltuieli spitalizare ocazionate de internarea în aceeași unitate spitalicească a părții vătămate T.M.A.

În baza art. 169 C. proc. pen. s-a dispus restituirea către părțile civile N.M. și N.S. a acumulatorului de telefon mobil marca N., provenit de la telefonul mobil aparținând victimei N.L. În baza art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 4400 lei din care suma de 3260 lei reprezintă cheltuielile judiciare stabilite pe parcursul urmăririi penale, 135 lei contravaloarea expertizei medico-legale a inculpatului dispusă parcursul judecății și 40 lei reprezentând contravaloarea onorariului apărătorului desemnat din oficiu, ultimele două sume (135 și 40 lei) care au fost avansate din fondurile M.J.L.C. către I.N.M.L. M.M. și respectiv Baroului Dâmbovița.

Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că la data de 14 ianuarie 2008 inculpatul s-a întâlnit cu mai mulți prieteni în Pizzeria F. din Târgoviște, unde a consumat, potrivit propriilor susțineri, o bere și trei pahare de vin, se afla deja sub influența alcoolului, încă de la sosire, așa cum au arătat martorii C. și R.C. Împreună cu el, în local au mai fost martorii M.A.O., B.A., R.S.M., B.O., dar și N.L.A. și l.M.A., toți stând la aceeași masă cu R.C. Potrivit declarațiilor tuturor celor menționați, între inculpat și T.A.M. au avut loc discuții în contradictoriu, care au pornit de la glume pe care T. le făcea pe seama sa, glume care l-au supărat pe acesta din urmă, așa cum chiar el a relatat.

Discuțiile au degenerat în ceartă, pe un ton ridicat, care a atras atenția nu numai barmanului, care Ie-a cerut să părăsească localul, chiar și lui R.C., care, pentru a pune capăt disputei, a spart o scrumieră. De altfel, și martora S.R. (fila 244) audiată la solicitarea inculpatului, a arătat că se afla în pizzerie, la momentul sosirii unui grup de persoane, printre care l-a identificat și pe inculpat, grup care ulterior s-a luat la ceartă. Conform depoziției inculpatului, în timpul discuțiilor pe care Ie-a avut cu T.A., acesta l-ar fi amenințat și chiar l-ar fi sunat pe N.L., care plecase între timp, cerându-i să se întoarcă pentru "a-l lua pe sus". Susținerile inculpatului au fost confirmate de către martorul R.C.

(filele 145-146 dosar urmărire penală), care a arătat că a plecat pentru câteva momente din local, iar când s-a întors, inculpatul i-a spus că T. îl sunase pe N.L. și atunci a intuit că apelul telefonic nu reprezenta decât o chemare a celui împreună cu care T. intenționa să se răzbune pentru discuția care degenerase. A observat ulterior, că grupul de tineri s-a reîntors, însoțit de N.L., ocazie cu care i-a cerut socoteală lui T. pentru apelul telefonic făcut întrebându-l și pe N. dacă dorește să facă scandal. Intervenția sa i-a potolit pe combatanți, care i-au spus că doresc să plece acasă, el întorcându-se în local, unde a mai rămas cu inculpatul încă câteva minute. Potrivit depoziției martorului M.A.

(filele 160 dosar urmărire penală și 99 dosar fond) în timp ce se afla de serviciu în postul de pază, a observat ieșind din pizzerie un grup de tineri, compuși din 5-6 persoane, pe care i-a auzit discutând cu privire la intenția unuia dintre ei, pe care îl porecleau J. (T.A.), și care se afla în stare evidentă de ebrietate, de a se întoarce în pizzerie pentru a se batel cu altcineva, în cele din urmă grupul îndreptându-se către P.M. Martorul a mai arătat în depoziția dată la instanță că a văzut în preajma pizzeriei o mașină marca T. Ulterior plecării din local, grupul de tineri în care se aflau părțile vătămate mers în direcția C., conform depozițiilor tuturor și, în timp ce se aflau apropierea stației de taxiuri din acea zonă, în dreptul lor a oprit o mașină V.T., din care a coborât inculpatul și martorii S.A.

și A.V., ultimii doi rămași lângă mașină. Potrivit declarațiilor celor prezenți la fața locului, inculpatul s-a îndreptat către părțile vătămate, care mergeau împreună, ceilalți îndepărtându-se în fugă la vederea lui și a lovit cu un obiect ascuțit, descris ca fiind o sabie sau o baionetă, mai întâi pe victima N.L. și apoi pe T.A., după care s-a urcat în mașină și a plecat cu cei cu care venise. Instanța de fond a mai precizat că nu poate fi primită susținerea inculpatului că ar fi părăsit locul faptei pe jos, toți cei prezenți declarând că a plecat cu automobilul menționat, cu excepția ocupanților mașinii, care au precizat că l-au lăsat acolo unde i-a rugat, după care au plecat. Mai menționează instanța de fond că niciun martor audiat nu a putut preciza dacă inculpatul avea asupra sa în pizzerie, un obiect de genul celui cu care a atacat victimele, aceștia descriind îmbrăcămintea sa, ca fiind una lejeră, fără a se observa un astfel de corp tăietor-înțepător.

Raportul medico-legal de necropsie a relevat, raportat la morfologia plăgii, că obiectul care a provocat-o prezenta vârf ascuțit și o margine tăioasă, așa cum a descris, de altfel, și inculpatul baioneta sa și care a acționat pe o lungime de circa 30 cm.

Totodată, raportul de constatare medico-legală a menționat că leziunea pe care a prezentat-o T. a fost produsă prin lovire cu un corp tăietor-înțepător, ca de exemplu: cuțit, briceag, etc. În aceste condiții, având în vedere că arma nu a fost găsită, față de concluziile actelor medicale și descrierea obiectului făcută de către cei care l-au observat, nu poate fi exclusă susținerea inculpatului că ar fi avut-o tot timpul la el, mai ales, că a declarat că, datorită unor conflicte anterioare, o purta mereu asupra sa . Prin urmare, nu a fost primită solicitarea de a se schimba încadrarea juridică a infracțiunii în omor săvârșit cu premeditare, prev. de art. 174 - 175 alin. (1) lit. a) C. pen., nefiind întrunite condițiile prevăzute de lege în acest sens.

Astfel, pentru existența premeditării este necesară îndeplinirea cumulativă a mai multor condiții, și anume: luarea rezoluției infracționale trebuie să precedată un oarecare interval de timp (care trebuie să fie mai îndelungat decât cel obișnuit) acțiune agresivă; chibzuirea infractorului trebuie să fie suficientă - în acest interval el meditează asupra modului în care va săvârși acțiunea infracțională și asupra mijloacelor pe care le va folosi, iar hotărârea luată anterior trebuie să se concretizeze în anumite activități de pregătire, care trebuie să fie de natură a înlesni săvârșirea infracțiunii. În cauză, aceste condiții nu sunt îndeplinite. între momentul la care a avut loc cearta între inculpat și partea vătămată T.A.

și cel în care a acționat inculpatul nu a trecut un interval de timp suficient de îndelungat pentru ca inculpatul să poată medita asupra modului în care să acționeze și asupra mijloacelor folosite, actele și lucrările dosarului prezentând o derulare a evenimentelor succedate într-un interval mic de timp, necesar doar parcurgerii unei distanțe mici de spațiu între locul unde a avut loc disputa verbală și cel al agresiunii fizice, timp în care inculpatul a rămas în local cu R.C. și apoi imediat s-a îndreptat cu autoturismul spre locul faptei. Nu a rezultat din nicio probă că inculpatul a întreprins acțiuni de pregătire a săvârșirii faptei, respectiv, că s-ar fi deplasat într-un anumit loc pentru a se înarma, prezența alături de el a lui S.A.

și A.V. datorându-se doar trecerii lor prin zona pizzeriei, așa cum a arătat paznicul M.A. La individualizarea pedepselor ce i-au fost aplicate inculpatului, instanța de fond a ținut cont de disp. art. 72 C. pen., respectiv de gradul de pericol social al faptelor săvârșite, infracțiunea de omor fiind considerată deosebit de gravă, de împrejurările comiterii lor, dar și de persoana inculpatului, care a recunoscut și regretat cele întâmplate și este cunoscut cu antecedente penale, apreciat de către cunoscuți ca un băiat ascultător până la o anumită vârstă, crescut în condiții bune și care nu crea probleme printre vecini, conform depoziției martorului S.P. Având în vedere circumstanțele reale și personale, s-a apreciat că reeducarea și resocializarea inculpatului poate avea loc numai prin aplicarea unor pedepse privative de libertate într-un cuantum peste minimul prevăzut de textele de lege incriminatoare.

Întrucât faptele au fost săvârșite în concurs, înainte ca acesta să fi fost condamnat definitiv pentru vreuna dintre ele, s-a reținut incidența disp. art. 34 C. pen., dispunându-se contopirea pedepselor aplicate în pedeapsa cea mai grea. În raport de disp. art. 175 alin. (1) teza finală C. pen. și art. 65 alin. (2) C. pen., inculpatului i-au fost interzise, ca pedeapsă complementară drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, pe o perioadă considerată suficientă pentru atingerea scopului prevăzut de legea penală.

Arestarea preventivă a inculpatului la data de 15 ianuarie 2008, de către Tribunalul Dâmbovița, în baza încheierii nr. 1, pronunțată în Dosarul nr. 4781120/2008, impune deducerea din pedeapsa aplicată a prevenției la zi, conform art. 88 C. pen., dar și aplicarea disp. art. 350 C. proc. pen., referitoare la menținerea stării de arest a inculpatului. În ceea ce privește latura civilă, instanța de fond a reținut că, potrivit disp. art. 998 și urm. C. civ., cel care produce un prejudiciu este obligat a-l repara. Din probele administrate de către familia victimei N.L.

a rezultat că aceasta au efectuat toate datinile legate de înmormântarea fiului și fratelui lor, respectiv, au efectuat parastase și pomeniri conform obiceiurilor creștinești, la care au participat numeroase persoane, care au primit nu numai alimente, dar și haine și mobilier, se impune ca sumele cheltuite cu aceste ocazii să fie recuperate de la cel care Ie-a pricinuit prin fapta sa, respectiv de la inculpat. Astfel, martorii D.R.V. și S.C. au relatat că au participat la toate comemorările victimei, respectiv la parastasul din ziua înmormântării, alături de circa 150 de persoane, care au servit apoi masa și au primit pachete cu alimente la plecare, cheltuindu-se cu acea ocazie circa 100 milioane lei; dar și la pomeni, unde participau circa 50-60 persoane și se cheltuia de fiecare dată înjur de 30 milioane lei, cei doi participând și la cumpărăturile care s-au efectuat, având astfel cunoștință direct de sumele avansate.

Declarațiile martorilor cu privire la banii cheltuiți au fost susținute de facturile fiscale și bonurile depuse la dosarul cauzei. Prin urmare, instanța de fond a apreciat ca fiind întemeiată cererea de constituire de parte civilă formulată de părinții victimei, N.M. și N.S., dar și sora acestuia, P.A.E., toți având contribuție la buna desfășurare a comemorărilor, situație în care, conform art. 14 C. proc. pen. rap. art. 346 C. proc. pen. și art. 998 și urm. C. civ., l-a obligat pe inculpat la plata sumei de 35.000 lei, cu titlu de despăgubiri materiale.

Întrucât prin decesul fiului și al fratelui, părțile civile au suferit o grea pierdere prezența celui decedat neputând fi înlocuită, s-a apreciat că se impune ca aceștia beneficieze și de o reparație morală din partea inculpatului, ținând seama momentele prin care au trecut și pe care trebuie să le suporte în continuare, în urma dispariției celui drag, iar suma obținută de la inculpat urmând să reprezinte, compensație de natură a atenua suferința, fără a se constitui însă într-o îmbogățire fără justă cauză. În aceste condiții, s-a apreciat că suma de 80.000 lei, la care inculpatul a fost obligat cu titlu de daune morale către părțile civile menționate, este de natură să acopere din punct de vedere material pierderea suferită.

În ceea ce-l privește pe partea civilă T.M.A., se reține că deși acesta a solicitat admiterea de probe în dovedirea pretențiilor civile, nu a înțeles să depună niciun act și nici nu a prezentat martori în vederea audierii, situație în care cererea sa, de acordare a despăgubirilor materiale, a fost apreciată ca neîntemeiată. Actele medicale existente la dosarul cauzei făcând dovada unei suferințe înregistrate de acesta în urma intervenției chirurgicale la care a fost suspus și apoi pe perioada refacerii capacității sale, a considerat instanța de fond că se impune ca și acesta să beneficieze de o reparație din partea inculpatului, pentru traumele produse, în raport de cele menționate, suma de 6000 lei fiind apreciată ca suficientă pentru a se constitui într-o reparație îndestulătoare, care să asigure un plus de confort.

Ținând seama de faptul că victima N.L. a fost internată în Spitalul Județean de Urgență Târgoviște la secția de chirurgie, cheltuielile ocazionate de internarea sa ridicându-se la suma de 202,72 lei, iar T.M.A. a fost internat în același spital, în perioada 15 ianuarie - 18 ianuarie 2008, cheltuielile cu spitalizarea sa ridicându-se la suma de 434,59 lei, inculpatul a fost obligat și la repararea acestor prejudicii, înregistrate de Spitalul Județean de Urgență Târgoviște. Actele și lucrările de urmărire penală dovedind că de la locul săvârșirii faptei a fost ridicat un acumulator de telefon mobil, marca N., provenit de la telefonul mobil aparținând victimei N.L.A., în baza art. 169 C. proc. pen., acest bun a fost restituit părinților victimei.

Instanța a dispus citarea în cauză ca martor a lui N.G., fratele victimei, reținut în această calitate în rechizitoriu, și față de dovezile depuse de el la dosarul cauzei, respectiv că a fost nevoit să se deplaseze în vederea prezentării în instanță la Londra, unde lucrează, prezentând în acest sens un bilet de avion, dar și dovada ultimei remunerații de la locul de muncă, în baza disp. art. 190 și art. 191 C. proc. pen., s-a dispus obligarea inculpatului și la plata contravalorii în lei, la data plății, la cursul B.N.R., a sumei de 725,97 lire sterline, reprezentând valoarea biletului de avion și a zilelor de muncă pierdute de către martor cu deplasarea sa în țară. Împotriva acestei soluții au declarat apel atât inculpatul cât și părțile civile.

în final căile de atac exercitate au fost respinse ca nefondate. În continuare părțile civile P.A.E., N.S., N.M., precum și inculpatul au înțeles a formula în cauză și calea de atac ordinară a recursului. Părțile civile, în dezvoltarea doar în scris a motivelor de recurs, fără a se prezenta în fața instanței, au solicitat schimbarea încadrării juridice a infracțiunii de omor reținută în sarcina inculpatului urmând să se rețină și premeditarea ca agravantă a acestei fapte penale. Astfel, s-a precizat că din declarațiile martorilor rezultă că inculpatul s-a înarmat ulterior părăsirii localului în care s-a certat cu victima iar arma a luat-o din autoturismul T. în care se aflau mai mulți prieteni ai inculpatului.

în acest autoturism inculpatul s-a urcat după ce a părăsit localul, în apropierea stației din zona C., fiind preluat de către acești prieteni. De asemenea s-a apreciat că pedeapsa aplicată este mult prea redusă față de infracțiunea comisă dar și față de pierderea suferită de către părțile civile. În ceea ce privește latura civilă a cauzei, s-a menționat că nici o sumă nu poate considerată suficientă pentru o faptă ca cea a inculpatului și s-a solicitat obligarea acestuia la plata sumei de 350.000 lei daune morale, având în vedere că victima unui accident rutier poate fi despăgubită de societatea de asigurare cu până la 400.000 lei, ar întări convingerea unor oameni simpli că s-a făcut dreptate.

În motivarea recursului formulat inculpatul s-a solicitat reducerea pedepsei aplicate, precizând că a recunoscut comiterea infracțiunii pe care o regretă. Examinând recursurile formulate, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, a criticilor invocate în funcție de cazurile de casare de la art. 385 9 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că ambele căi de atac sunt nefondate astfel cum se va arăta în continuare. Situația de fapt a fost în mod corect reținută de către instanța de fond prin coroborarea tuturor probelor existente la dosarul cauzei. Referitor la încadrarea juridică criticată de către părțile civile, se consideră că și aceasta se circumscrie normelor penale ce reglementează instituția omorului și se pliază pe situația de fapt reținută.

Părțile civile au considerat că activitatea inculpatului a presupus premeditare, premeditare care ar fi avut loc între momentul părăsirii localului și momentul în care a lovit-o pe victima N.L. Sunt de reiterat împrejurările juridice prezentate în acest sens de către instanța de apel în sensul că, din acest punct de vedere, din jurisprudența I.C.C.J.

și mai precis din Decizia penală nr. 3505 din 3 noiembrie 2008 a acestei instanțe rezultă că pentru existența premeditării este necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: luarea rezoluției infracționale trebuie să preceadă cu un oarecare interval de timp (care trebuie să fie mai îndelungat decât cel obișnuit) acțiunea agresivă, chibzuirea infractorului trebuie să fie suficientă (în acest interval făptuitorul meditează asupra modului în care va săvârși acțiunea infracțională și asupra mijloacelor pe care le va folosi) iar hotărârea luată anterior trebuie să se concretizeze în anumite activități de pregătire care să fie de natură a înlesni săvârșirea infracțiunii.

Probatoriile administrate în cauză nu au putut stabili cu certitudine, așa cum menționează și instanța de fond, dacă inculpatul a purtat arma cu care a lovit pe cele două victime asupra sa sau că acesta ar fi luat acea armă din autoturismul T. în care s-a urcat și care a sosit la stația de taxiuri în urma telefonului dat de acesta așa cum susțin părțile civile. Neputându-se stabili cu certitudine din probatorii această situație de fapt, s-a dat întâietate declarației inculpatului care exclude premeditarea. Timpul care s-a scurs între cele două momente nu a fost destul de îndelungat în care inculpatul să chibzuiască, să mediteze asupra modului și mijloacelor pe care le va folosi. Iar pe de altă parte, nu a existat nici o activitate de pregătire de natură a înlesni comiterea infracțiunii.

Respectiva perioadă de timp a fost destul de scurtă. Reținând situația de fapt astfel cum a fost expusă de către tribunal, se consideră și la nivelul instanței supreme, așa cum mai sus s-a menționat, că încadrarea juridică dată de către instanța de fond este cea corectă, cum de altfel sunt și pedepsele aplicate. Sub acest din urmă aspect, este de constatat că inculpatului i-a fost aplicată o pedeapsă rezultantă de 18 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii celei mai grave respectiv de omor calificat, pedeapsă care se situează peste minimul special prevăzut de lege. La individualizarea acestei pedepse, instanța de fond a reținut toate criteriile de individualizare prev. de art. 72 C. pen., dând eficiență atât pericolului social al faptei comise de inculpat dar și circumstanțelor personale ale acestuia.

Nu sunt de făcut comentarii pedeapsa fiind echilibrat dozată, fără a accepta criticile în acest sens atât din partea victimelor cât și cele din partea inculpatului. Din punct de vedere al laturii civile, este de apreciat că suma de 80.000 lei cu titlu de daune morale acordate părților civile este în măsură să acopere din punct de vedere nepatrimonial pierderea suferită de către părinții și sora victimei. Nu este de neglijat remarca instanței de fond conform căreia "pierderea suferită rămâne oricum în sufletul familiei" viața unei ființe umane dragi, neputând fi compensată cu acordarea nici unei sume de bani.

Referirea părților civile apelante la cuantumul prevăzut în normele de aplicare a legii asigurărilor ce poate fi acordat victimelor unui accident rutier este exagerat reprezentând până la urmă un plafon maxim legal, ori așa cum se cunoaște din practica constată a instanțelor judecătorești în general acest plafon maxim reprezintă un reper, o orientare și nu o destinație efectivă și concretă. Având în vedere cele de mai sus expuse, este de considerat că toate recursurile sunt nefondate urmând să fie respinse cu această motivație, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Se va deduce din pedeapsă perioada arestării preventive a inculpatului de la 15 ianuarie 2008 la zi, data pronunțării.

Văzând și disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de părțile civile P.A.E., N.S., N.M. și inculpatul R.l.C. împotriva Deciziei penale nr. 104 din 18 noiembrie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, privind pe inculpatul R.l.C. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 15 ianuarie 2008 la 19 martie 2010. Obligă recurentele părți civile la plata sumelor de câte 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C.

Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 19 martie 2010.