ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3158/2009

Asupra recursului de fată; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea de ședință nr. 6/2009 din 02 octombrie 2009 Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 922/57/2009, a în baza art. 160 2 alin. (1) C. proc. pen. a admis cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul S.O., aflat în prezent în Penitenciarul Aiud. A dispus punerea în libertate provizorie a inculpatului S.O. de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 21 din 22 iulie 2009 emis de Curtea de Apel Alba Iulia în dosar nr. 876/57/2009, dacă nu este reținut sau arestat în altă cauză. În temeiul art. 160 2 alin. (3) și art. 160 2 alin. (3/1) C. proc.

pen. a obligat pe inculpat ca pe timpul liberării provizorii să respecte următoarele obligații: a) să se prezinte la organul de urmărire penală sau la instanța de judecată ori de câte ori este chemat; b) să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea, respectiv Poliția orașului Sebeș, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat; c) să nu își schimbe locuința fără încuviințarea instanței care a dispus măsura. d) să nu dețină, să nu folosească sau să nu poate nicio categorie de arme. e) să nu se apropie sau să nu comunice direct sau indirect cu inculpatul D.D.V. și cu martorii din cauză. În baza art. 160 alin. (3/2) C. proc.

pen. s-a atras atenția inculpatului că în caz de încălcare cu rea credință a obligațiilor sau măsurilor ce îi revin se va lua măsura revocării liberării provizorii sub control judiciar. În baza art. 145 1 raportat la art. 145 alin. (2/1) C. proc. pen. măsura se va comunică inculpatului, Poliției orașului Sebeș, jandarmeriei, poliției comunitare, organelor competente să elibereze pașaportul și organelor de frontieră. Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului. Pentru a dispune astfel, instanța de fond, a reținut următoarele: Prin cererea înregistrată la această instanță sub dosar nr. 922/57/2009 inculpatul S.O. a solicitat liberarea provizorie sub control judiciar de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 21 din 22 iulie 2009 emis de Curtea de Apel Alba Iulia.

În motivarea cererii, s-a arătat că inculpatul, dată fiind conduita avută pe parcursul cercetării penale și a celei judecătorești până la această dată, raportat la circumstanțele personale și reale, îndeplinește condițiile prevăzute de art. 160/2 alin. (1) și (2) C. proc. pen., pe considerentul de politică penală și al respectării drepturilor consfințite prin Convenția Europeană a Drepturilor Omului (art. 5 paragraf 3), starea de libertate în care este cercetată o persoană fiind starea de normalitate și numai pentru situații de excepție se dispune cercetarea în stare de detenție a acestuia, astfel că acesta prezintă garanția respectării condițiilor pe care leva stabili instanța pe intervalul acestei proceduri judiciare.

Sub aspectul pericolului concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta judecarea inculpatului în stare de libertate, s-a arătat că deși faptele de corupție au un impact negativ ridicat în rândul opiniei publice, numai acest aspect nu justifică menținerea privării de libertate a inculpatului pe toată durata procesului penal, până la finalizarea acestuia în condițiile în care privarea de libertate prin noțiune este o măsură de excepție, regula fiind judecarea în stare de libertate. În drept au fost invocate dispozițiile art. 160 2 alin. (8) C. proc. pen. Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea de Apel a constatat că cererea inculpatului este admisibilă, prin prisma dispozițiilor art. 160 alin. (1) C. proc.

pen. , pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea de complicitate la trafic de influență este închisoarea sub 18 ani, în privința temeiniciei cererii, Curtea a constatat că în cauză nu s-au conturat date din care să rezulte că inculpatul ar săvârși alte infracțiuni sau că va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea sau distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte. Inculpatul fiind acuzat că la data de 11 mai 2009 a intermediat pretinderea și primirea de către inculpatul D.D.V., ofițer de poliție și nașul de cununie al acestuia, a sumei de 5500 lei în vederea cumpărării influenței funcționarilor medici din cadrul Serviciului de Medicină Legală Alba pentru a obține un rezultat favorabil al recoltărilor alcoolemiei denunțătorului T.P., de natură a nu atrage răspunderea penală a acestuia, cât și pe lângă magistrații procurori învestiți cu soluționarea cauzei.

Prin autoritatea sa inculpatul D.D.V.- nașul inculpatului S.O.1-a atras în sfera infracționalității, determinându-l să se întâlnească în mai multe rânduri, să poarte convorbiri telefonice în numele sau fără a beneficia de vreun avantaj material. La îndemnul nașului său inculpatul S.O. a pretins și primit suma de 5500 lei, pe care a predat-o inculpatului D.D.V., care în același mod 1-a determinat să restituie suma denunțătorului la data producerii flagrantului, de fiecare dată motivându-și cererea ca este ocupat cu problemele de serviciu. Inculpatul, a înțeles consecințele negative ale faptei săvârșite, a recunoscut la urmărirea penală și în fața instanței de judecată fapta comisă, a contribuit efectiv la aflarea adevărului prin oferirea amănunțită de elemente și detalii privind întreaga activitate a inculpatului D.D.V., facilitând tragerea la răspundere penală a acestuia.

Prin atitudinea sa sinceră și cooperanta și recunoașterea săvârșirii faptei comise, se dovedește că în cauză nu poate fi reținută împrejurarea că în ipoteza punerii în libertate provizorie sub control judiciar ar zădărnicii aflarea adevărului sau ar influența unii martori. De altfel, legea nu prevede că măsura arestării preventive a unei persoane să fie prelungită sau menținută obligatoriu odată ce a fost luată, existând posibilitatea revocării sau înlocuirii cu altă măsură preventivă mai puțin severă. Prin atitudinea sa sinceră, a faptului că inculpatul nu posedă antecedente penale, a celor reținute mai sus, duc la concluzia că în cauză sunt îndeplinite condițiile art. 160 alin. (1) și (2) C. proc.

pen. așa încât nu se mai justifică menținerea privării de libertate pe toată perioada derulării procesului penal. Neexistând așadar pericolul influențării în mod negativ a procedurilor judiciare prin punerea în libertate a inculpatului și nici un motiv acceptabil pentru refuzul liberării sale provizorii, în condițiile în care inculpatul prezintă garanțiile personale necesare îndeplinirii obligațiilor stabilite, Curtea în baza art. 160/8 a alin. (2) C. proc. pen. a admis ca întemeiată cererea dedusa judecății și a dispus punerea în libertate provizorie a inculpatului de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 21 din 22 iulie 2009, cu obligarea acestuia să respecte obligațiile prevăzute de art. 160 alin. (3) 2 C. proc.

pen. Conform dispozițiilor art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia. Împotriva acestei încheieri, în termen legal a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Alba Iulia, criticând-o pentru netemeinicie, cu următoarele argumente: Urmărirea penala efectuată în cauză a relevat probe certe de vinovăție in susținerea acuzațiilor aduse inculpatului S.O. și au conturat intr-o maniera lipsita de echivoc modalitatea concreta de săvârșire a infracțiunii reținute în sarcina acestuia.

În ceea ce privește circumstanțele personale, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului penal de fond înregistrat la Curtea de Apel Alba Iulia sub numărul 922/57/2009 a rezultat o atitudine parțial sincera a inculpatului, oscilanta, acesta recunoscând doar în parte săvârșirea faptei pentru care a fost trimis in judecata în stare de arest preventiv. Legat de condiția ca lăsarea in libertate a inculpatului să prezinte un pericol concret pentru ordinea publica [art. 148 lit. f) C. proc. pen.], s-a apreciat că acesta, în cazul de fata, rezulta, între altele, din însuși pericolul social al faptei reținute în sarcina inculpatului, de reacția publica la comiterea unor astfel de infracțiuni, de posibilitatea comiterii a unor fapte asemănătoare de către alte persoane în lipsa unei reacții corespunzătoare fata de cei bănuiți ca autori ai unor astfel de fapte.

Prin urmare, la stabilirea pericolului public nu se pot avea în vedere numai date legate de persoana inculpatului, ci și date referitoare la fapta, nu de puține ori aceasta fiind de natura a crea în opinia publica un sentiment de insecuritate. Cu toate că în cazul inculpatului S.O. sunt îndeplinite condițiile legale prevăzute de art. 160 2 C. proc. pen. și nu sunt incidente situațiile care să se încadreze în aliniatul 2 al dispozițiilor art. 160 C. proc. pen., la luarea măsurii liberării provizorii sub control judiciar s-a opinat că nu trebuie să se facă abstracție de scopul masurilor preventive și de temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive fața de acesta, și anume cele prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc.

pen. Instanțele de fond și control judiciar au analizat periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive, ultima la 22 septembrie 2009, menținându-se starea de arest a ambilor inculpați, apreciindu-se ca pericolul concret pentru ordinea publica este încă de actualitate. Nu se poate minimaliza rolul și contribuția pe care inculpatul S. le-a avut la săvârșirea infracțiunii, aprecierea instanței, făcuta în acest moment procesual (cercetarea judecătoreasca fiind abia începută), în sensul ca ar fi fost atras in sfera infracționalității de nașul sau, ofițerul de politie judiciara D.D.V.

fiind, nerezonabilă si contrazisa de probele existente la dosar: inculpatul S. a fost de acord să intre în acest mecanism infracțional, a avut reprezentarea faptelor sale, a profitat din plin de aceasta relație, si-a arogat funcții și a lăsat impresia deținerii unor informații de natura a-i crea în rândul persoanelor interesate statutul unei persoane "cu relații", care, contra unor avantaje, poate rezolva probleme celor intrați in conflict cu legea penala. În aceste împrejurări s-a apreciat că starea de pericol pentru ordinea publica subzista și rezida din puternica rezonanta a unor fapte grave la nivelul întregii ordini sociale, în contextul în care România este o țara a "relațiilor" iar acuzațiile de corupție sunt tot mai frecvente și se așteaptă o reacție prompta a autorităților în fiecare caz in parte.

În considerarea celor arătate, în aplicarea prevederilor art. 385 13 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., s-a solicitat Înaltei Curți de Casație și Justiție să admită prezentul recurs, să caseze încheierea Curții de Apel Alba Iulia și rejudecând să respingă cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul S.O. Examinând recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Alba Iulia, Înalta Curte cu majoritate de voturi, constată că acesta nu este fondat, pentru considerentele ce vor urma. Astfel, potrivit art. 5 alin. (5) C. proc. pen. și art. 160/1 C. proc. pen. în tot cursul procesului penal învinuitul sau inculpatul arestat preventiv poate cere punerea în libertate provizorie, sub control judiciar sau pe cauțiune.

Același drept este prevăzut de art. 23 alin. (10) din Constituția României. Înalta Curte, constată că cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul S.O. îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de lege, atât condiția pozitivă prevăzută de art. 160/2 alin. (1) C. pen., infracțiunea de complicitate la infracțiunea de trafic de influență, prev. de art. 26 rap. la 257 C. pen., rap. la art. 7 din Legea nr. 78/2000, fiind o infracțiune intenționată pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani cât și cerințele negative prevăzute de art. 160/2 alin. (2) C. proc. pen.

Potrivit textului de lege menționat „liberarea provizorie nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-1 împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte"' Examinând piesele dosarului de urmărire penală, Înalta Curte constată că nu există niciun fel de date care să justifice temerea că inculpatul ar săvârși alte infracțiuni dacă s-ar afla în libertate.

Acesta are vârsta de 31 de ani, posedă studii medii, nu are antecedente penale, este căsătorit având în întreținere un copil minor, iar pe parcursul urmăririi penale a avut o atitudine sinceră și cooperantă cu organele de urmărire penală (fila 13 rechizitoriu), iar în ipoteza în care ar survenit o modificare a acestor temeiuri sau dacă acestea ar înceta sunt incidente alte instituții procesuale (înlocuirea arestării preventive cu o altă măsură preventivă sau revocarea măsurii arestării preventive). Așa cum a statuat și instanța supremă, liberarea provizorie sub control judiciar presupune, chiar prin ipoteză, menținerea temeiurilor arestării preventive (a se vedea decizia penală nr. 316/R din 19 ianuarie 2007 a I.C.C.J).

Sub acest aspect este de observat faptul că dispozițiile legale care reglementează instituția liberării provizorii sub control judiciar nu cuprind nicio referire explicită la un astfel de impediment care să facă inaplicabilă această instituție. In absența unor criterii legale care ar trebui să stea la baza aprecierii organului judiciar asupra temeiniciei cererii de liberare provizorie sub control judiciar, Înalta Curte consideră că aceasta trebuie să se raporteze atât la elemente care țin de circumstanțele concrete ale cauzei cât, mai ales, la datele care circumstanțiază persoana inculpatului.

În ceea ce privește natura si pericolul social al faptei, este adevărat că infracțiunea de care este acuzat inculpatul - în măsura în care se va dovedi că există și a fost săvârșită cu vinovăție de acesta - este gravă, dar natura și gravitatea faptei nu pot constitui criterii care să îl excludă de plano pe inculpat de la beneficiul legal și constituțional al liberării provizorii. A considera că o persoană acuzată de o faptă de o anumită gravitate trebuie arestată preventiv și menținută în această stare până la soluționarea fondului cauzei, fără posibilitatea de a fi pusă în libertate în cursul procedurii este nepermis, fiind contrar legii. De asemenea, Înalta Curtea apreciază poziția procesuală a inculpatului care recunoaște și regretă faptul că, în dimineața zilei de 11 mai 2009, în urma apelului telefonic de la numitul N. care i-a solicitat să se întâlnească, astfel încât întâlnirea dintre acesta și denunțătorul T.P.

a avut loc în centrul municipiului Sebeș, în zona Judecătoriei lângă un chioșc, unde inculpatul S.O. le-a spus celor două persoane că inculpatul D.D.V. i-a spus că urmează să-i ducă de la ei suma de 1000-1300 Euro, iar față de faptul că denunțătorul nu avea la acel moment întreaga sumă, sau reîntâlnit după recontactarea telefonică a inculpatului S.O., moment în care, acesta a primit un plic sigilat de culoare albă ce conținea suma împrumutată de la martorul A.N., în scopul remiterii mai departe de către acesta inculpatului D.D.V. Așadar, în opinia majoritară a Înaltei Curți, o mare pondere în aprecierea temeiniciei unei cereri de liberare provizorii sub control judiciar trebuie să o aibă datele care țin de circumstanțierea persoanei inculpatului.

în acest sens s-a pronunțat Curtea Europeană a Drepturilor Omului care a statuat că la menținerea unei persoane în detenție instanțele de judecată nu trebuie să se raporteze numai la gravitatea faptelor ci și la alte circumstanțe, în special cu privire la caracterul persoanei în cauză, la moralitatea sa, domiciliul său, profesia, resursele materiale, legăturile cu familia (cauza Neumeister c. Austriei, hotărârea din 27 iunie 1968). In speță, cu privire la persoana inculpatului S.O., Înalta Curte, cu majoritate de voturi reține că acesta nu este cunoscut cu antecedente penale, are un domiciliu stabil, este absolvent de studii medii, o a avut o atitudine sinceră și cooperantă cu organele de urmărire penală (fila 13 rechizitoriu) are o familie închegată, și un copil minor în întreținere.

In concluzie, Înalta Curte, cu majoritate de voturi, constată nu numai îndeplinirea formală a condițiilor prevăzute de lege pentru admisibilitatea cererii de liberare provizorie dar apreciază că, raportat la datele concrete ale cauzei și la persoana inculpatului, aceasta este și întemeiată scopul măsurii arestării preventive (asigurarea bunei desfășurări a procesului penal, împiedicarea sustragerii de la urmărirea penală, judecată sau executarea pedepsei) putând fi realizat și prin lăsarea în libertate a inculpatului, cu restrângerea unor drepturi și libertăți prin instituirea unor obligații stricte în sarcina acestuia și atragerea atenției că în caz de încălcare cu rea-credință a acestor obligații va fi din nou arestat.

Așa fiind, Înalta Curtea cu majoritate de voturi va respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Alba Iulia, împotriva încheierii de ședință nr. 6/2009 din 02 octombrie 2009 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 922/57/2009, privind pe intimatul inculpat S.O. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat în sumă de 50 lei, până la prezentarea apărătorului ales se va suporta din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești. Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticoruptie - Serviciul Teritorial Alba Iulia, vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Cu majoritate de voturi : Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticoruptie - Serviciul Teritorial Alba Iulia, împotriva încheierii de ședință nr. 6/2009 din 02 octombrie 2009 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 922/57/2009, privind pe intimatul inculpat S.O. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat în sumă de 50 lei, până la prezentarea apărătorului ales se va suporta din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești. Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticoruptie - Serviciul Teritorial Alba Iulia, rămân în sarcina statului.

Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 07 octombrie 2009. OPINIA SEPARATĂ, Opiniez pentru admiterea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Alba Iulia, casarea încheierii recurate și respingerea cererii de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul S.O. Potrivit dispozițiilor art. 136 alin. (1) C. proc. pen. în cauzele privitoare la infracțiuni pedepsite cu detențiunea pe viață sau cu închisoare, pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei, se poate lua față de acesta una din următoarele măsuri preventive: 1) reținerea; b) obligarea de a nu părăsi localitatea; c) obligarea de a nu părăsi țara; d) arestarea preventivă.

În alin. (2) al aceluiași text de lege, legiuitorul arată că „scopul măsurilor preventive poate fi realizat și prin liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune. Având în vedere faptul că măsurile preventive aduc atingere libertății individuale, consfințită ca un drept fundamental al persoanei, legiuitorul a instituit garanțiile juridice necesare care să împiedice orice abuz în luarea și menținerea măsurilor preventive. În reglementarea acestora, se recomandă instituirea unui grad diferențiat de constrângere a libertății individuale sau a altor drepturi și libertăți, astfel încât să poată fi aleasă, în funcție de fiecare cauză concretă, măsura preventivă care poate asigura scopul urmărit prin cea mai redusă constrângere.

Deși nu este o măsură preventivă, liberarea provizorie poate fi considerată ca fiind o modalitate de individualizare a măsurii arestării preventive, scopul urmărit, prin ambele măsuri - chiar dacă sunt de natură diferită - fiind același și anume, buna desfășurare a procesului penal în ansamblul său. Individualizarea măsurii preventive este lăsată întotdeauna la latitudinea judecătorului, respectiv instanței în cursul judecății, pentru a aprecia dacă controlul judiciar este suficient sau se impune luarea, respectiv menținerea față de inculpat a măsurii arestării preventive. Din analiza dispozițiilor art. 136 alin. (2) C. proc. pen. corelate cu art. 160 2 C. proc. pen., rezultă că pentru a se putea dispune liberarea provizorie, trebuiesc îndeplinite două condiții pozitive și una negativă.

Prima condiție pozitivă se referă la aceea că liberarea provizorie este condiționată de privarea de libertate a persoanei, ea neputând fi dispusă în lipsa unei stări de arest efectiv. A doua condiție vizează natura și gravitatea infracțiunii săvârșite. Sub acest aspect, potrivit dispozițiilor art. 160 2 alin. (1) C. proc. pen. „liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă, precum și în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani". Condiția negativă vizează comportamentul inculpatului și perspectiva acestui comportament după liberarea provizorie. Astfel, în art. 160 2 C. proc. pen.

se arată că liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori, sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte. Se observă că legiuitorul, folosind expresia de „date" nu a avut în vedere existența unor probe în sensul legii, ci a unor informații. situații. împrejurări concrete rezultate din dosar, privitoare la persoana inculpatului, modul de operare, infracțiunea săvârșită, care să îndreptățească temerea, să o justifice.

Îndeplinirea celor trei condiții nu conferă celui arestat un drept la liberarea provizorie, ci numai o vocație, instanța având facultatea si nu obligația de a dispune măsura. Aceasta poate refuza liberarea provizorie, dacă apreciază că detenția provizorie este absolut necesară iar scopul procesului penal nu poate fi asigurat decât prin menținerea măsurii arestării preventive. Detenția provizorie poate fi menținută atunci când instanța constată insuficiența controlului judiciar, cu respectarea, pe toată durata procesului, a principiului proporționalității între măsura preventivă și gravitatea faptei respectiv a făptuitorului. Din perspectiva Convenției Europene a Drepturilor Omului, în art. 5 paragraful 3 se arată că orice persoană arestată sau deținută, în condițiile prevăzute de paragraful 1 lit. c) din prezentul articol, are dreptul de a fi judecat într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii.

Punerea în libertate poate fi subordonată unei garanții care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere. Pentru a înțelege sensul dispoziției enunțate, Curtea a stabilit cu exactitate domeniul ei de aplicație. Astfel s-a apreciat că este esențial ca, în funcție de starea de detenție a persoanei împotriva căreia se desfășoară urmărirea penală, instanțele naționale să aprecieze dacă intervalul scurs înaintea judecării inculpatului a depășit, la un moment dat, limitele rezonabile, adică cele ale sacrificiului care, în circumstanțele cauzei, putea fi impus în mod rezonabil unei persoane prezumată nevinovată. Curtea a decis, cu valoare de principiu, că termenul final al detenției provizorii la care se referă art. 5 paragraful 3 este ziua când hotărârea de condamnare a devenit definitivă, sau aceea în care s-a statuat asupra fondului cauzei, fie chiar numai în primă instanță.

Totodată, s-a statuat că gravitatea unei fapte poate justifica menținerea stării de arest în condițiile în care durata acestuia nu a depășit o limită rezonabilă. Raportând datele speței dedusă judecății la dispozițiile cuprinse în legea națională corelate cu prevederile art. 5 paragraful 3 din CEDO, apreciez că, în acest moment, controlul judiciar instituit inculpatului S.O. de către judecătorul fondului este insuficient, pentru realizarea scopului penal astfel cum este reglementat de art. 136 alin. (1) C. pen., impunându-se menținerea măsurii arestării preventive, fiind respectat în acest fel și principiul proporționalității între măsura preventivă și gravitatea faptei respectiv a făptuitorului.

Rezultă din probele administrate că, prin rechizitoriul din data de 24 iulie 2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DNA - Serviciul Teritorial Alba s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpaților D.D.V. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prev. de art. 257 C. pen. rap. la art. 7 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., constând în aceea că, în calitatea sa de ofițer de poliție la IPJ Alba - Serviciul Poliției Rutiere, în data de 10 mai 2009 a primit de la denunțătorul T.P. suma de 300 lei și doi miei, pretinzând, totodată, suma de 1300 Euro pe care a primit-o la data de 11 mai 2009, prin intermediul inculpatului S.O., în scopul de a interveni pe lângă magistrații procurori investiți cu soluționarea dosarului nr. 993/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sebeș.

Inculpatul urma să exercite influențe și asupra medicilor din cadrul Laboratorului de Medicină Legală Alba pentru a obține un rezultat al alcoolemiei favorabil denunțătorului T.P., de natură a permite exonerarea acestuia de răspunderea penală. Prin același rechizitoriu s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului S.O., pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la trafic de influență prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 257 C. pen., rap. la art. 7 din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că la data de 11 mai 2009 a pretins și primit, pentru inculpatul D.D., suma de 55.000 lei, contravaloarea a 1300 Euro, de la denunțătorul T.P.

Același inculpat, la data de 9 iulie 2009 a restituit denunțătorului această sumă, tot în numele inculpatului D.D., cunoscând că acesta urma să intervină atât pe lângă magistrații procurori investiți cu soluționarea dosarului nr. 993/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sebeș dar și pe lângă medicii din cadrul Laboratorului de Medicină Legală Alba pentru a obține un rezultat al analizei toxicologice favorabilă denunțătorului T.P. Rezultă, de asemenea, din probele administrate că inculpatul S.O. cunoștea în ce scop sunt primiți banii de la denunțător, s-a întâlnit cu acesta, (inculpatul D.D. fiind și nașul său) a primit suma de 55.000 lei pe care a remis-o coinculpatului D.D. Relevant sub aspectul analizat, este atitudinea inculpatului S.O., după comiterea infracțiunii, în sensul că acesta a ținut în continuare legătura cu denunțătorul spunându-i să aibă răbdare, întrucât magistrații procurori se află în concediu și că cercetările sunt de durată.

Starea de arest a inculpatului S.O. a fost prelungită și menținută de instanța de fond, succesiv, ultima încheiere fiind pronunțată de Curtea de Apel Alba la data de 22 septembrie 2009, acordându-se termen de judecată la data de 13 octombrie 2009. Prin aceeași încheiere, instanța de fond a respins cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul D.D., precum și cererea de revocare a măsurii arestării preventive formulată de inculpatul S.O. Ulterior, prin încheierea de ședință nr. 6/2009 din data de 2 octombrie 2009, deși nu au apărut elemente noi, instanța a dispus admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul S.O. Raportându-ne la gravitatea infracțiunii săvârșite, la împrejurarea că cercetarea judecătorească este la început -impunându-se audierea martorilor și administrarea probelor apreciate ca fiind necesare stabilirii adevărului, la relațiile de rudenie existente între inculpatul S.O.

și inculpatul D.O., dar și la atitudinea sa parțial sinceră în cursul procedurilor, apreciez că există „date", în accepțiunea dispozițiilor art. 160 2 alin. (1) C. proc. pen., din care rezultă că inculpatul va încerca să zădărnicească aflarea adevărului. În aceste condiții, apreciez că detenție provizorie este legitimă, fiind necesară ocrotirii unui interes general al societății care primează în raport de interesul privat al inculpatului - nu a depășit un termen rezonabil în accepțiunea legislației naționale dar și din perspectiva Convenției Europene a Drepturilor Omului ( inculpatul fiind arestat la data de 14 iulie 2009), iar controlul judiciar este insuficient pentru asigurarea scopului procesului penal.

În consecință, apreciez că, în temeiul dispozițiilor art. 385 15 lit. d) C. proc. pen. se impune admiterea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DNA – Serviciul Teritorial Alba, împotriva încheierii de ședință nr. 6/2009 din 2 octombrie 2009 a Curții de Apel Alba Iulia, casarea încheierii recurate și, în rejudecare respingerea, ca nefondată, a cererii de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul S.O.