ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3158/2009
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3158/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Asupra recursului de fată;
În baza
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea de ședință nr.
6/2009 din 02 octombrie 2009 Curtea
de Apel
Alba Iulia, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 922/57/2009, a
în
baza art. 160
2
alin. (1) C. proc. pen. a admis cererea de liberare
provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul S.O., aflat în prezent
în Penitenciarul Aiud.
A dispus punerea în
libertate provizorie a inculpatului S.O.
de
sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 21 din 22 iulie 2009
emis
de Curtea de Apel Alba Iulia în dosar nr. 876/57/2009, dacă nu este reținut sau
arestat în altă cauză.
În temeiul art. 160
2
alin. (3) și art. 160
2
alin.
(3/1) C. proc. pen. a
obligat pe inculpat ca pe timpul liberării provizorii să respecte
următoarele
obligații:
a) să se
prezinte la organul de urmărire penală sau la instanța de judecată ori de câte
ori este chemat;
b) să se
prezinte la organul de poliție desemnat cu
supravegherea,
respectiv Poliția orașului Sebeș, conform programului de
supraveghere întocmit de organul de poliție sau
ori de câte ori este chemat;
c) să nu își schimbe locuința fără încuviințarea instanței care a
dispus
măsura.
d) să nu
dețină, să nu folosească sau să nu poate nicio categorie de arme.
e)
să nu se apropie sau să nu comunice direct sau indirect cu inculpatul
D.D.V. și cu martorii din cauză.
În baza art.
160 alin. (3/2) C. proc. pen. s-a atras atenția
inculpatului că în caz de încălcare cu rea credință a obligațiilor sau
măsurilor ce îi
revin se va lua
măsura revocării liberării provizorii sub control judiciar.
În
baza art. 145
1
raportat la art. 145 alin. (2/1) C. proc. pen. măsura
se va
comunică inculpatului, Poliției orașului Sebeș, jandarmeriei, poliției
comunitare, organelor
competente să elibereze pașaportul și organelor de frontieră.
Cheltuielile
judiciare au rămas în sarcina statului.
Pentru a
dispune astfel, instanța de fond, a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată la această instanță sub dosar nr. 922/57/2009
inculpatul S.O. a
solicitat liberarea provizorie sub control judiciar de
sub puterea mandatului de
arestare preventivă nr. 21 din 22 iulie 2009 emis de Curtea de
Apel Alba Iulia.
În motivarea cererii, s-a arătat că inculpatul, dată fiind conduita
avută pe parcursul cercetării penale și a celei judecătorești până la această
dată, raportat la circumstanțele personale și reale, îndeplinește condițiile
prevăzute de art. 160/2
alin. (1) și (2) C. proc. pen., pe considerentul de
politică penală și al respectării
drepturilor consfințite prin Convenția Europeană a
Drepturilor Omului (art. 5
paragraf 3), starea de libertate în care este cercetată
o persoană fiind starea de
normalitate și numai pentru situații de excepție se
dispune cercetarea în stare de detenție a acestuia, astfel că acesta prezintă
garanția respectării condițiilor pe care
leva stabili instanța pe intervalul acestei proceduri judiciare.
Sub aspectul pericolului concret pentru ordinea publică pe care l-ar
prezenta
judecarea
inculpatului în stare de libertate, s-a arătat că deși faptele de corupție au
un impact negativ ridicat în rândul opiniei publice, numai acest aspect nu
justifică
menținerea
privării de libertate a inculpatului pe toată durata procesului penal, până
la finalizarea acestuia
în condițiile în care privarea de libertate prin noțiune este o
măsură de excepție,
regula fiind judecarea în stare de libertate.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 160
2
alin. (8) C.
proc. pen.
Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea de Apel a constatat că
cererea inculpatului
este admisibilă, prin prisma dispozițiilor art. 160 alin. (1) C. proc. pen.
, pedeapsa prevăzută de
lege pentru infracțiunea de complicitate la
trafic de influență este
închisoarea sub 18 ani, în privința temeiniciei cererii, Curtea
a constatat că în cauză
nu s-au conturat date din care să rezulte că inculpatul ar
săvârși alte infracțiuni
sau că va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin
influențarea unor
părți, martori sau experți, alterarea sau distrugerea mijloacelor de
probă sau prin alte asemenea fapte.
Inculpatul
fiind acuzat că la data de 11 mai 2009 a intermediat pretinderea și
primirea de către
inculpatul D.D.V., ofițer de poliție și nașul
de cununie al acestuia, a sumei
de 5500 lei în vederea cumpărării influenței funcționarilor medici din cadrul
Serviciului de Medicină Legală Alba pentru a
obține un rezultat favorabil al
recoltărilor alcoolemiei denunțătorului T.P.,
de natură a nu atrage
răspunderea penală a acestuia, cât și pe lângă magistrații
procurori învestiți cu soluționarea cauzei.
Prin autoritatea sa inculpatul D.D.V.- nașul
inculpatului S.O.1-a atras în
sfera infracționalității, determinându-l să
se întâlnească în mai multe
rânduri, să poarte convorbiri telefonice în numele sau
fără a beneficia de vreun
avantaj material. La îndemnul nașului său inculpatul
S.O. a pretins și primit suma
de 5500 lei, pe care a predat-o
inculpatului D.D.V., care în același mod 1-a determinat
să
restituie
suma denunțătorului la data producerii flagrantului, de fiecare dată
motivându-și cererea ca
este ocupat cu problemele de serviciu.
Inculpatul,
a înțeles consecințele negative ale faptei săvârșite, a recunoscut
la urmărirea penală și
în fața instanței de judecată fapta comisă, a contribuit efectiv
la aflarea adevărului
prin oferirea amănunțită de elemente și detalii privind întreaga
activitate a
inculpatului D.D.V., facilitând tragerea la
răspundere penală a acestuia.
Prin atitudinea sa sinceră și cooperanta și recunoașterea săvârșirii
faptei
comise,
se dovedește că în cauză nu poate fi reținută împrejurarea că în ipoteza
punerii în libertate
provizorie sub control judiciar ar zădărnicii aflarea adevărului sau
ar influența unii
martori. De altfel, legea nu prevede că măsura arestării preventive a unei
persoane să fie prelungită sau menținută obligatoriu odată
ce a fost luată,
existând posibilitatea revocării sau înlocuirii cu altă măsură
preventivă mai puțin severă.
Prin
atitudinea sa sinceră, a faptului că inculpatul nu posedă antecedente penale, a
celor reținute mai sus, duc la concluzia că în cauză
sunt îndeplinite condițiile art. 160 alin. (1) și (2) C. proc. pen. așa
încât nu
se mai justifică menținerea
privării de libertate pe toată perioada derulării
procesului penal.
Neexistând așadar pericolul influențării în mod negativ a procedurilor
judiciare prin punerea
în libertate a inculpatului și nici un motiv acceptabil
pentru refuzul liberării sale provizorii, în
condițiile în care inculpatul prezintă garanțiile personale necesare îndeplinirii
obligațiilor stabilite, Curtea în baza art. 160/8 a alin. (2) C. proc. pen. a
admis ca
întemeiată cererea dedusa
judecății și a dispus punerea în libertate provizorie
a inculpatului de
sub puterea mandatului de arestare preventivă
nr.
21 din 22 iulie 2009, cu obligarea acestuia să respecte obligațiile prevăzute
de
art. 160 alin. (3)
2
C. proc. pen.
Conform dispozițiilor art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile
judiciare avansate de stat au rămas în
sarcina acestuia.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal a declarat recurs Parchetul
de pe lângă Înalta Curte de
Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial
Alba Iulia, criticând-o pentru netemeinicie, cu următoarele argumente:
Urmărirea penala efectuată în cauză a relevat probe certe de vinovăție
in susținerea acuzațiilor aduse inculpatului S.O. și au conturat
intr-o maniera lipsita de echivoc modalitatea
concreta de săvârșire a infracțiunii reținute în sarcina acestuia.
În ceea ce privește circumstanțele personale, din examinarea actelor și
lucrărilor dosarului penal de
fond înregistrat la Curtea de Apel Alba Iulia
sub
numărul 922/57/2009 a rezultat o atitudine parțial sincera a inculpatului,
oscilanta,
acesta recunoscând doar în parte săvârșirea faptei pentru care a fost trimis in
judecata în stare de arest preventiv.
Legat
de condiția ca lăsarea in libertate a inculpatului să prezinte un
pericol concret pentru ordinea publica [art. 148
lit. f) C. proc. pen.], s-a apreciat că acesta, în cazul de fata, rezulta,
între altele, din însuși pericolul social al
faptei
reținute în sarcina inculpatului, de reacția publica la comiterea unor astfel
de infracțiuni, de posibilitatea comiterii a unor fapte asemănătoare de
către alte persoane în lipsa unei reacții
corespunzătoare fata de cei bănuiți ca
autori ai unor astfel de fapte.
Prin
urmare, la stabilirea pericolului public nu se pot avea în vedere
numai date legate de
persoana inculpatului, ci și date referitoare la fapta, nu
de puține ori aceasta
fiind de natura a crea în opinia publica un sentiment de
insecuritate. Cu toate că în cazul inculpatului S.O.
sunt
îndeplinite condițiile legale
prevăzute de art. 160
2
C. proc. pen. și nu sunt incidente
situațiile care să se încadreze în aliniatul 2 al
dispozițiilor art. 160 C. proc. pen., la
luarea măsurii liberării
provizorii sub control judiciar s-a opinat că nu
trebuie să se facă abstracție de scopul masurilor preventive și de
temeiurile
care au stat la baza
luării măsurii arestării preventive fața de acesta, și anume
cele
prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen.
Instanțele de fond și control judiciar au analizat periodic legalitatea
și
temeinicia arestării
preventive, ultima la 22 septembrie 2009, menținându-se starea de arest a
ambilor inculpați, apreciindu-se ca pericolul concret pentru ordinea publica
este încă de actualitate.
Nu se poate
minimaliza rolul și contribuția pe care inculpatul
S. le-a avut la săvârșirea infracțiunii, aprecierea instanței, făcuta în
acest moment procesual (cercetarea judecătoreasca fiind abia începută), în
sensul
ca ar fi fost atras in sfera infracționalității de nașul sau, ofițerul de
politie judiciara D.D.V. fiind, nerezonabilă si
contrazisa de probele existente la dosar: inculpatul S. a fost de acord
să intre în acest mecanism infracțional, a avut
reprezentarea faptelor sale, a
profitat din plin de aceasta relație,
si-a arogat funcții și a lăsat impresia
deținerii
unor informații de natura a-i crea în rândul persoanelor interesate
statutul unei persoane "cu relații",
care, contra unor avantaje, poate rezolva
probleme celor intrați in
conflict cu legea penala.
În aceste împrejurări s-a apreciat că starea de pericol pentru ordinea
publica subzista și rezida din puternica
rezonanta a unor fapte grave la
nivelul
întregii ordini sociale, în contextul în care România este o țara a
"relațiilor" iar acuzațiile de corupție sunt tot mai frecvente și se
așteaptă o
reacție prompta a autorităților în fiecare caz in parte.
În considerarea celor arătate, în aplicarea prevederilor art. 385
13
pct. 2
lit.
d) C. proc. pen., s-a solicitat Înaltei Curți de Casație și Justiție să admită
prezentul
recurs, să caseze
încheierea Curții de Apel Alba Iulia și rejudecând să
respingă cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată
de
inculpatul S.O.
Examinând
recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de
Casație și Justiție - Direcția Națională
Anticorupție - Serviciul Teritorial Alba Iulia,
Înalta Curte cu majoritate de voturi, constată că
acesta nu este fondat, pentru considerentele ce vor urma.
Astfel, potrivit art. 5 alin. (5) C. proc. pen. și art. 160/1 C. proc.
pen. în tot cursul procesului penal învinuitul sau inculpatul arestat preventiv
poate cere punerea în libertate provizorie, sub control judiciar sau pe
cauțiune.
Același drept
este prevăzut de art. 23 alin. (10) din Constituția României.
Înalta Curte, constată că cererea de liberare provizorie sub control
judiciar formulată de
inculpatul S.O. îndeplinește condițiile de
admisibilitate prevăzute de lege, atât condiția
pozitivă prevăzută de art.
160/2 alin. (1)
C. pen., infracțiunea de complicitate la infracțiunea de trafic
de influență, prev. de art. 26 rap. la 257 C. pen.,
rap. la art. 7 din Legea
nr. 78/2000, fiind o infracțiune intenționată
pentru care legea prevede
pedeapsa
închisorii ce nu depășește 18 ani cât și cerințele negative prevăzute
de
art. 160/2 alin. (2) C. proc. pen.
Potrivit textului de lege menționat „liberarea provizorie nu se acordă
în cazul în care există
date din care rezultă necesitatea de a-1 împiedica pe
învinuit sau inculpat să
săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca
să zădărnicească aflarea
adevărului prin influențarea unor părți, martori sau
experți, alterarea ori
distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea
fapte"'
Examinând piesele dosarului de urmărire penală, Înalta Curte constată
că nu există niciun fel de date care să
justifice temerea că inculpatul ar săvârși alte infracțiuni dacă s-ar afla în
libertate.
Acesta are vârsta de
31 de ani, posedă studii medii, nu are
antecedente
penale, este căsătorit având în întreținere un copil minor, iar pe
parcursul
urmăririi penale a avut o atitudine sinceră și cooperantă cu
organele de urmărire penală (fila 13 rechizitoriu),
iar în ipoteza în care ar
survenit o modificare a acestor temeiuri sau
dacă acestea ar înceta sunt
incidente alte
instituții procesuale (înlocuirea arestării preventive cu o altă
măsură preventivă sau revocarea măsurii arestării
preventive).
Așa
cum a statuat și instanța supremă, liberarea provizorie sub control
judiciar presupune, chiar prin ipoteză,
menținerea temeiurilor arestării
preventive
(a se vedea decizia penală nr. 316/R din 19 ianuarie 2007 a I.C.C.J).
Sub
acest aspect este de observat faptul că dispozițiile legale care
reglementează instituția
liberării provizorii sub control judiciar nu cuprind nicio referire explicită
la un astfel de impediment care să facă inaplicabilă
această instituție.
In absența unor criterii legale care ar trebui să stea la baza
aprecierii
organului judiciar
asupra temeiniciei cererii de liberare provizorie sub
control judiciar, Înalta Curte consideră că aceasta trebuie să se
raporteze atât
la elemente care țin de circumstanțele concrete ale
cauzei cât, mai ales, la datele care circumstanțiază persoana inculpatului.
În ceea ce privește natura si pericolul social al faptei, este adevărat
că infracțiunea de care este acuzat inculpatul - în măsura în care se va dovedi
că
există
și a fost săvârșită cu vinovăție de acesta - este gravă, dar natura și
gravitatea faptei nu pot constitui criterii
care să îl excludă de plano pe
inculpat de
la beneficiul legal și constituțional al liberării provizorii.
A considera că o persoană acuzată de o faptă de o anumită gravitate
trebuie arestată preventiv și menținută în această stare până la soluționarea
fondului cauzei, fără
posibilitatea de a fi pusă în libertate în cursul procedurii
este nepermis, fiind contrar legii.
De asemenea, Înalta
Curtea apreciază poziția procesuală a inculpatului care recunoaște și regretă
faptul că, în dimineața zilei de 11 mai 2009, în urma apelului telefonic de la
numitul N. care i-a solicitat să se întâlnească, astfel încât întâlnirea dintre
acesta și denunțătorul T.P.
a avut loc în
centrul municipiului Sebeș, în zona Judecătoriei lângă un
chioșc, unde inculpatul S.O. le-a spus celor două
persoane că
inculpatul D.D.V. i-a spus că urmează să-i ducă de la ei
suma de 1000-1300 Euro, iar față de faptul că denunțătorul nu avea la acel
moment întreaga sumă, sau reîntâlnit după recontactarea telefonică a
inculpatului S.O., moment în care, acesta a
primit
un plic sigilat de culoare albă ce conținea suma împrumutată de la martorul A.N.,
în scopul remiterii mai departe de către acesta
inculpatului D.D.V.
Așadar, în
opinia majoritară a Înaltei Curți, o mare pondere în
aprecierea temeiniciei unei cereri de liberare provizorii sub control
judiciar
trebuie să o aibă datele care țin de circumstanțierea persoanei
inculpatului.
în acest sens s-a pronunțat
Curtea Europeană a Drepturilor Omului care a
statuat că la menținerea unei persoane în detenție instanțele de
judecată nu
trebuie să se raporteze
numai la gravitatea faptelor ci și la alte circumstanțe,
în special cu
privire la caracterul persoanei în cauză, la moralitatea sa,
domiciliul său, profesia, resursele materiale,
legăturile cu familia (cauza
Neumeister c. Austriei, hotărârea din 27
iunie 1968).
In speță, cu privire la persoana inculpatului S.O., Înalta
Curte, cu majoritate de voturi reține că
acesta nu este cunoscut cu
antecedente
penale, are un domiciliu stabil, este absolvent de studii medii, o a avut o
atitudine sinceră și cooperantă cu organele de urmărire penală (fila 13
rechizitoriu) are o familie închegată, și un copil minor în întreținere.
In concluzie, Înalta Curte, cu majoritate de voturi, constată nu numai
îndeplinirea formală a
condițiilor prevăzute de lege pentru admisibilitatea cererii de liberare
provizorie dar apreciază că, raportat la datele concrete ale
cauzei și la persoana
inculpatului, aceasta este și întemeiată scopul măsurii
arestării preventive (asigurarea bunei desfășurări a
procesului penal,
împiedicarea sustragerii
de la urmărirea penală, judecată sau executarea
pedepsei) putând fi realizat și prin lăsarea în libertate a
inculpatului, cu restrângerea unor drepturi și libertăți prin instituirea unor
obligații stricte în
sarcina
acestuia și atragerea atenției că în caz de încălcare cu rea-credință a
acestor
obligații va fi din nou arestat.
Așa fiind, Înalta Curtea
cu majoritate de voturi va respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul
de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională
Anticorupție - Serviciul
Teritorial Alba
Iulia,
împotriva încheierii de
ședință nr. 6/2009 din 02 octombrie 2009 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală,
pronunțată în
dosarul nr.
922/57/2009, privind pe intimatul inculpat S.O.
Onorariul
apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat în
sumă de 50 lei, până la
prezentarea apărătorului ales se va suporta din fondul
Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.
Cheltuielile
judiciare ocazionate cu soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe
lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticoruptie -
Serviciul Teritorial Alba Iulia, vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D
E C I D E
Cu majoritate de voturi
:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă
Înalta Curte de Casație
și Justiție - Direcția Națională Anticoruptie -
Serviciul Teritorial Alba Iulia,
împotriva
încheierii de ședință nr. 6/2009
din
02 octombrie 2009 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală, pronunțată în
dosarul nr. 922/57/2009, privind pe intimatul inculpat S.O.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat în
sumă de 50 lei, până la
prezentarea apărătorului ales se va suporta din fondul
Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.
Cheltuielile
judiciare ocazionate cu soluționarea recursului declarat
de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație
și Justiție - Direcția
Națională
Anticoruptie - Serviciul Teritorial Alba Iulia,
rămân în sarcina
statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 07 octombrie 2009.
OPINIA SEPARATĂ,
Opiniez
pentru admiterea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de
Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial
Alba Iulia, casarea încheierii recurate și respingerea cererii de liberare
provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul S.O.
Potrivit
dispozițiilor art. 136 alin. (1) C. proc. pen. în
cauzele privitoare la infracțiuni pedepsite cu detențiunea pe viață sau
cu închisoare, pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal
ori pentru a se împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului de la
urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei, se poate lua
față de acesta una din următoarele măsuri preventive: 1) reținerea; b)
obligarea de a nu părăsi localitatea; c) obligarea de a nu părăsi țara; d)
arestarea preventivă.
În alin. (2)
al aceluiași text de lege, legiuitorul arată că „scopul măsurilor preventive
poate fi realizat și prin liberarea provizorie sub control judiciar sau pe
cauțiune.
Având în vedere faptul că măsurile preventive aduc atingere
libertății individuale,
consfințită ca un drept fundamental al persoanei,
legiuitorul a instituit garanțiile juridice necesare
care să împiedice
orice abuz în luarea și
menținerea măsurilor preventive.
În reglementarea acestora, se recomandă instituirea unui grad
diferențiat de
constrângere a libertății individuale sau a altor drepturi și libertăți, astfel
încât să poată fi aleasă, în funcție de fiecare cauză concretă, măsura
preventivă care poate asigura scopul urmărit prin
cea mai redusă constrângere.
Deși nu este o măsură preventivă, liberarea provizorie poate fi
considerată ca fiind o
modalitate de individualizare a măsurii arestării
preventive, scopul urmărit,
prin ambele măsuri - chiar dacă sunt de
natură diferită - fiind același și anume, buna
desfășurare a procesului
penal
în ansamblul său.
Individualizarea
măsurii preventive este lăsată întotdeauna la
latitudinea judecătorului,
respectiv instanței în cursul judecății, pentru a aprecia dacă controlul
judiciar este suficient sau se impune luarea, respectiv menținerea față de
inculpat a măsurii arestării preventive.
Din analiza dispozițiilor art. 136 alin. (2) C. proc. pen. corelate cu
art. 160
2
C. proc. pen., rezultă că pentru a se
putea dispune liberarea
provizorie, trebuiesc îndeplinite două condiții
pozitive și una negativă.
Prima
condiție pozitivă se referă la aceea că liberarea
provizorie este condiționată de privarea de libertate a persoanei, ea
neputând fi dispusă în lipsa unei stări de arest efectiv.
A doua
condiție vizează natura și gravitatea infracțiunii săvârșite.
Sub acest
aspect, potrivit dispozițiilor art. 160
2
alin. (1) C. proc. pen.
„liberarea provizorie sub control judiciar se
poate
acorda în cazul infracțiunilor
săvârșite din culpă, precum și în cazul
infracțiunilor intenționate
pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani".
Condiția
negativă vizează comportamentul inculpatului și
perspectiva acestui comportament după liberarea provizorie.
Astfel, în art. 160
2
C. proc. pen. se arată că liberarea
provizorie sub control judiciar nu se acordă
în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe
învinuit sau
inculpat să săvârșească alte
infracțiuni sau că acesta va încerca să
zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori,
sau
experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea
fapte.
Se observă că legiuitorul, folosind expresia de „date" nu a avut
în vedere existența
unor probe în sensul legii, ci a unor informații.
situații. împrejurări concrete rezultate din dosar,
privitoare la
persoana inculpatului, modul
de operare, infracțiunea săvârșită, care
să îndreptățească temerea, să o
justifice.
Îndeplinirea
celor trei condiții nu conferă celui arestat un drept
la liberarea provizorie, ci numai o vocație, instanța având facultatea
si
nu obligația de a dispune măsura.
Aceasta poate refuza liberarea
provizorie, dacă apreciază că detenția
provizorie este absolut
necesară iar scopul
procesului penal nu poate fi asigurat decât prin
menținerea măsurii
arestării preventive.
Detenția
provizorie poate fi menținută atunci când instanța constată insuficiența
controlului judiciar, cu respectarea, pe toată durata procesului, a
principiului proporționalității între măsura
preventivă
și gravitatea faptei respectiv a făptuitorului.
Din perspectiva Convenției Europene a Drepturilor Omului, în
art. 5 paragraful 3 se
arată că orice persoană arestată sau deținută, în
condițiile prevăzute de paragraful 1 lit. c) din
prezentul articol, are
dreptul de a fi judecat
într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul
procedurii. Punerea în
libertate poate fi subordonată unei garanții
care
să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere.
Pentru a
înțelege sensul dispoziției enunțate, Curtea a stabilit cu exactitate domeniul
ei de aplicație. Astfel s-a apreciat că este esențial ca, în funcție de starea
de detenție a persoanei împotriva căreia se desfășoară urmărirea penală,
instanțele naționale să aprecieze dacă intervalul scurs înaintea judecării
inculpatului a depășit, la un moment dat, limitele rezonabile, adică cele ale
sacrificiului care, în circumstanțele cauzei,
putea fi impus în mod
rezonabil unei persoane prezumată nevinovată.
Curtea a decis, cu valoare de principiu, că termenul final al
detenției provizorii la
care se referă art. 5 paragraful 3 este ziua când
hotărârea de condamnare a devenit definitivă, sau
aceea în care s-a statuat asupra fondului cauzei, fie chiar numai în primă
instanță.
Totodată, s-a statuat că gravitatea unei fapte poate justifica
menținerea stării de arest în condițiile în
care durata acestuia nu a depășit o limită rezonabilă.
Raportând datele
speței dedusă judecății la dispozițiile
cuprinse
în legea națională corelate cu prevederile art. 5 paragraful 3
din CEDO, apreciez că, în acest moment, controlul
judiciar instituit
inculpatului S.O. de către judecătorul fondului este
insuficient, pentru realizarea scopului penal astfel cum este
reglementat de art. 136 alin. (1) C. pen.,
impunându-se menținerea
măsurii
arestării preventive, fiind respectat în acest fel și principiul
proporționalității între măsura preventivă și
gravitatea faptei respectiv
a făptuitorului.
Rezultă din probele
administrate că, prin rechizitoriul din data de 24 iulie 2009 al Parchetului de
pe lângă Înalta Curte de Casație
și Justiție
- DNA - Serviciul Teritorial Alba s-a dispus trimiterea în
judecată, în
stare de arest preventiv, a inculpaților D.D.V.
pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență
prev. de
art. 257 C. pen. rap. la art. 7 din Legea nr. 78/2000 cu
aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., constând în
aceea că, în calitatea
sa de ofițer de poliție la IPJ Alba - Serviciul
Poliției Rutiere, în data de 10 mai 2009 a primit de la denunțătorul T.P. suma
de
300 lei și doi miei, pretinzând,
totodată, suma de 1300 Euro pe care
a primit-o la data de 11 mai 2009,
prin intermediul inculpatului S.O., în scopul de a interveni pe lângă
magistrații procurori investiți cu soluționarea dosarului nr. 993/P/2009 al
Parchetului de pe lângă Judecătoria Sebeș.
Inculpatul
urma să exercite influențe și asupra medicilor din cadrul Laboratorului de
Medicină Legală Alba pentru a obține un rezultat al alcoolemiei favorabil
denunțătorului T.P., de
natură a permite
exonerarea acestuia de răspunderea penală.
Prin
același rechizitoriu s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului S.O., pentru
săvârșirea infracțiunii de
complicitate la trafic de influență prev. de art. 26 C.
pen. rap. la
art. 257 C. pen.,
rap. la art. 7 din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că la data de 11 mai
2009 a pretins și primit, pentru
inculpatul D.D.,
suma de 55.000 lei, contravaloarea a
1300
Euro, de la denunțătorul T.P. Același inculpat, la data
de 9 iulie 2009
a restituit denunțătorului această sumă, tot în
numele inculpatului D.D., cunoscând că acesta urma
să intervină
atât pe lângă magistrații procurori investiți cu soluționarea dosarului nr. 993/2009
al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sebeș dar și pe lângă medicii din cadrul
Laboratorului de Medicină Legală Alba pentru a obține un rezultat al analizei
toxicologice favorabilă denunțătorului T.P.
Rezultă, de asemenea, din probele administrate că inculpatul
S.O. cunoștea în ce scop sunt primiți banii
de la denunțător, s-a întâlnit cu acesta, (inculpatul D.D.
fiind și nașul său) a primit suma de 55.000 lei
pe care a remis-o
coinculpatului D.D.
Relevant sub aspectul
analizat, este atitudinea inculpatului
S.O.,
după comiterea infracțiunii, în sensul că acesta a
ținut în continuare
legătura cu denunțătorul spunându-i să aibă răbdare, întrucât magistrații procurori
se află în concediu și că cercetările sunt de durată.
Starea de
arest a inculpatului S.O. a fost prelungită și menținută de instanța de fond,
succesiv, ultima
încheiere fiind pronunțată
de Curtea de Apel Alba la data de 22 septembrie 2009, acordându-se termen de
judecată la data de 13
octombrie 2009.
Prin
aceeași încheiere, instanța de fond a respins cererea de
liberare provizorie sub control judiciar formulată de
inculpatul D.D., precum și cererea de revocare a măsurii arestării preventive
formulată de inculpatul S.O.
Ulterior,
prin încheierea de ședință nr. 6/2009 din data de 2
octombrie 2009, deși nu au apărut elemente noi,
instanța a dispus admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar
formulată de inculpatul S.O.
Raportându-ne
la gravitatea infracțiunii săvârșite, la împrejurarea că cercetarea
judecătorească este la început -impunându-se audierea martorilor și
administrarea probelor apreciate ca fiind necesare stabilirii adevărului, la
relațiile de rudenie existente între inculpatul S.O. și inculpatul
D.O., dar și la atitudinea sa parțial sinceră în
cursul
procedurilor, apreciez că
există „date", în accepțiunea dispozițiilor
art. 160
2
alin. (1) C. proc. pen., din care rezultă că inculpatul va încerca să
zădărnicească aflarea adevărului.
În aceste
condiții, apreciez că detenție provizorie este legitimă, fiind necesară
ocrotirii unui interes general al societății care primează în raport de
interesul privat al inculpatului - nu a depășit un termen rezonabil în
accepțiunea legislației naționale dar și din perspectiva Convenției Europene a
Drepturilor Omului (
inculpatul fiind
arestat la data de 14 iulie 2009), iar controlul judiciar
este insuficient pentru asigurarea scopului
procesului penal.
În consecință, apreciez că, în temeiul dispozițiilor art. 385
15
lit. d)
C.
proc. pen. se impune admiterea recursului declarat de
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și
Justiție - DNA –
Serviciul Teritorial Alba,
împotriva încheierii de ședință nr. 6/2009 din
2 octombrie 2009 a Curții
de Apel Alba Iulia, casarea încheierii recurate și, în rejudecare respingerea,
ca nefondată, a cererii de liberare provizorie sub control judiciar formulată
de inculpatul S.O.