ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 7221/2005
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 7221/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Curtea de Apel Pitești, secția penală,
prin încheierea nr. 82/ F/CC dată în ședința camerei de consiliu din 23
decembrie 2005, a admis propunerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de
Casație și Justiție, D.N.A. - Serviciul Teritorial Pitești și în baza art. 146 alin.
(9), raportat la art. 148 lit. b) și h), precum și art. 143 C. proc. pen., a
dispus arestarea preventivă a învinuitului S.G. începând cu data de 23
decembrie 2005 și până la data de 31 decembrie 2005.
S-a dispus emiterea mandatului de
arestare preventivă a învinuitului de urgență.
Pentru a se lua măsura arestării
preventive s-a reținut că la 23 decembrie 2005 a fost înregistrată propunerea
Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A. - Serviciul
Teritorial Pitești, de arestare preventivă a învinuitului S.G., cercetat,
pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin.
(1) C. pen., în condițiile art. 5, 6 și 7 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art.
41 alin. (2) C. pen.
În motivarea propunerii se arată că
infracțiunea săvârșită este flagrantă, iar pedeapsa închisorii prevăzută de
lege este mai mare de un an, că din modul și împrejurările concrete în care a
fost comisă infracțiunea și, mai ales, din insistența cu care învinuitul a
pretins sumele de bani, rezultă pericolul pentru ordinea publică pe care l-ar
prezenta lăsarea sa în libertate.
Se mai arată, ca argumente în
susținerea propunerii, că fapta de luare de mită este săvârșită în condițiile
agravante prevăzute și pedepsite de art. 7 din Legea nr. 78/2000, ținând seama
de calitatea de organ de urmărire penală a învinuitului și că, deși a fost pus
în fața evidenței probelor, acesta a negat fapta.
În drept, s-a invocat art. 468 alin.
(1) și art. 148 lit. b) C. proc. pen.
Examinând probele depuse în
susținerea propunerii de arestare, Curtea a reținut următoarele:
Învinuitul S.G. are, potrivit fișei
postului, calitatea de ofițer specialist II în cadrul B.P.R. Râmnicu Vâlcea,
printre atribuțiile sale aflându-se și aceea de a conduce și de a executa toate
activitățile de cercetare penală pe schimbul sau cu ocazia producerii unor accidente
de circulație soldate cu victime, cum și de a întocmi, în cazul constatării de
infracțiuni la regimul circulației rutiere sau de altă natură, primele acte
procedurale, inclusiv verificarea tehnică a autovehiculelor implicate în
accident.
Având, prin urmare, calitatea de
organ de cercetare al poliției judiciare, potrivit art. 2 din Legea nr. 364/2004,
instanța are competența de a soluționa propunerea cu care a fost investită,
potrivit art. 27 din Legea nr. 218/2002.
Prin rezoluția nr. 60/P/2005 din 19
decembrie 2005, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A.
- Serviciul Teritorial Pitești a dispus începerea urmăririi penale față de
numiții C.V. și S.G. sub aspectul infracțiunilor prevăzute de art. 255 alin.
(1) C. pen., și art. 254 alin. (1) C. pen., în condițiile art. 5, 6 și 7 din
Legea nr. 78/2000 privind prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de
corupție.
S-a constatat, prin aceeași
rezoluție, că există indicii temeinice cu privire la săvârșirea in fracțiunilor
de luare de mită și dare de mită, învinuitul, în calitatea sa de ofițer de
poliție în cadrul S.P.R. Râmnicu Vâlcea, pretinzând și primind începând cu data
de 13 decembrie 2005, în mai multe rânduri, de la denunțătorul C.V., sumele de
5.000.000 lei ROL și 200 Euro, cu scopul de a-l favoriza într-un dosar în care
acesta era cercetat pentru producerea unui accident rutier și părăsirea locului
accidentului, în sensul de a nu-i întocmi dosar de cercetare penală și, de a-i
restitui permisul de conducere și celelalte documente ale autoturismului
proprietate personală.
În adevăr, denunțătorul, în
declarațiile date, relatează cum, implicat fiind în producerea unui accident de
circulație, inițial a părăsit locul faptei, după care, în urma unei discuții cu
martorul T.V., a mers la Poliția Râmnicu Vâlcea - Serviciul Circulație, unde a
luat legătura cu ofițerul de serviciu, învinuitul S.G., iar acesta, cu ocazia
discuțiilor purtate, i-a pretins un cadou; mai arată denunțătorul că i-a dat
învinuitului, în zilele de 13 și, respectiv, 14 decembrie 2005, diferite sume
de bani, la solicitarea expresă a acestuia, pentru ca, în final, ofițerul de
poliție să ceară 200 Euro.
Fiind sesizate, organele de
cercetare penală, a fost organizata prinderea în flagrant a învinuitului,
aceasta, realizându-se la 22 decembrie 2005, potrivit procesului verbal
întocmit cu acea ocazie.
A fost înregistrat și dialogul
purtat, la data de 22 decembrie 2005, de către cei doi, din redarea scrisă a
înregistrării, rezultând că învinuitul a primit suma de 200 Euro și, mai mult,
a mai pretins și „niște lei”, pe motiv că trebuie să plătească la o curățătorie
acești bani.
Deși învinuitul, în declarațiile
sale, neagă că ar fi pretins ori ar fi primit vreo sumă de bani de la
denunțător pentru a-l favoriza, susținând că banii găsiți asupra sa de către
echipa de constatare a infracțiunii flagrante ar fi primit vreodată bani de la
învinuit cu titlu de împrumut ori că ar fi trimis învinuitului, prin
intermediul denunțătorului C.V., vreo sumă de bani.
În schimb, dialogul dintre
denunțător și învinuit conduce la concluzia că, așa cum declară denunțătorul, acesta
din urmă a purtat anterior discuții cu învinuitul, pe parcursul cărora, ofițerul
de poliție i-a promis că el „scoate pietonul vinovat”, în schimbul banilor
pretinși, pe care i-a și primit.
Declarațiile denunțătorului se
coroborează și cu acelea ale martorului P.M.A., din care rezultă că acest
martor l-a împrumutat pe prietenul său, C.V., cu suma de 3.000.000.ROL, pentru
a-i da ofițerului de poliție. De asemenea, se mai coroborează cu actele
efectuate de învinuit în dosarul privind accidentul de circulație și, parțial,
chiar cu declarația dată de învinuit în fața procurorului, în care se arată că,
deși autoturismul implicat în accident nu a fost prezentat vreunei comisii
pentru verificare din punct de vedere tehnic, totuși și învinuitul a întocmit
un proces – verbal, un proces - verbal de verificare tehnică.
Din cele expuse, reiese că, în speță,
sunt realizate condițiile cumulativ prevăzute de art. 148 alin. (1), raportat
la art. 143 alin. (1) C. proc. pen., cum și acelea prevăzute de art. 148 lit.
b) și h) C. proc. pen., în sensul că sunt probe și indicii temeinice că cel în
cauză a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală și că această faptă este o
infracțiune flagrantă, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare
de 4 ani.
În ceea ce privește pericolul
concret pentru ordinea publică pe care lăsarea în libertate a învinuitului l-ar
prezenta, el este dovedit prin chiar probele anterior analizate, fiind evident
faptul că, printr-o atare conduită, prin insistența cu care cel în cauză a
pretins banii, ordinea publică, încrederea cetățenilor în cei chemați să impună
respectarea legii, sunt grav tulburate.
În raport cu cele ce preced, Curtea
a pronunțat o soluție de admitere a propunerii, dispunând pe cale de
consecință, arestarea preventivă a învinuitului, pe o perioadă de 9 zile.
Împotriva acestei încheieri, în termen
legal, a declarat recurs inculpatul S.G., criticând-o, pentru netemeinicie și
nelegalitate.
Inculpatul, prin apărarea sa a
solicitat admiterea recursului, casarea încheierii atacate și în baza art. 385
9
pct. 17
1
cu referire la art. 148 lit. b), art. 385
9
pct. 18,
cu referire la art. 148 lit. h) și art. 385
6
alin. (3) C. proc. pen.
și C.E.D.O., judecarea inculpatului în stare de libertate.
Recursul inculpatului este nefondat.
Contrar susținerilor apărării
inculpatului, încheierea atacată nu este contrară legii și, prin ea, nu s-a
făcut, nici o greșită aplicare a legii, și cu atât mai mult, nu s-a comis o
eroare gravă de fapt.
Infracțiunea de care este învinuit
recurentul este realizată, indiscutabil, în momentul primirii banilor, moment
în care s-a finalizat, în toate elementele constitutive, infracțiunea pretins
comisă de învinuit și, imputabilă acestuia. Pe de altă parte, nu se poate
susține că instanța ar fi reținut, comițând, o eroare gravă de fapt, existența
temeiurilor avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, acestea,
fiind dovedite, cu probele aflate în dosar. De asemenea, nu este nici o
contradicție între temeiurile arestării preventive, prevăzute de legea română
internă și C.E.D.O., caz, în care, ar avea prioritate în aplicare Convenția
Europeană, pedeapsa prevăzută de infracțiunea imputată inculpatului, fiind de
natură a dovedi că inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea
prevede pedeapsa închisorii, mai mare de 2 ani, iar lăsarea sa în libertate,
are prezență, indiscutabil, un pericol concret, pentru ordinea publică.
Faptul că inculpatul, cu ocazia
declarației făcute în instanță, nu recunoaște comiterea faptei imputate,
susținând că, de fapt, este vorba de o încercare, din partea celor care
urmăresc să ocupe funcția de șef de birou, în cadrul instituției în care
funcționează, funcție pentru care concura și el, nu este de natură a schimba cu
ceva soluția în materia arestării preventive, susținerea inculpatului
constituind, în fapt, o problemă de fond, ce va putea fi rezolvată, cu ocazia
rejudecării cauzei.
În raport cu cele arătate,
încheierea atacată fiind temeinică și legală, Curtea va trebui să privească
recursul inculpatului S.G., ca nefondat, și să-l respingă, ca atare, menținând,
astfel, încheierea atacată.
Văzând și reglementarea plății
cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul
declarat de inculpatul S.G. împotriva încheierii nr. 82/ F/CC din 23 decembrie
2005 a Curții de Apel Pitești, pronunțată în dosar nr. 1134/P/2005.
Obligă pe recurent să plătească
statului suma de 80 RON (800.000 lei) cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi
28 decembrie 2005.