ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 7221/2005

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel Pitești, secția penală, prin încheierea nr. 82/ F/CC dată în ședința camerei de consiliu din 23 decembrie 2005, a admis propunerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A. - Serviciul Teritorial Pitești și în baza art. 146 alin. (9), raportat la art. 148 lit. b) și h), precum și art. 143 C. proc. pen., a dispus arestarea preventivă a învinuitului S.G. începând cu data de 23 decembrie 2005 și până la data de 31 decembrie 2005. S-a dispus emiterea mandatului de arestare preventivă a învinuitului de urgență. Pentru a se lua măsura arestării preventive s-a reținut că la 23 decembrie 2005 a fost înregistrată propunerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A.

- Serviciul Teritorial Pitești, de arestare preventivă a învinuitului S.G., cercetat, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., în condițiile art. 5, 6 și 7 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. În motivarea propunerii se arată că infracțiunea săvârșită este flagrantă, iar pedeapsa închisorii prevăzută de lege este mai mare de un an, că din modul și împrejurările concrete în care a fost comisă infracțiunea și, mai ales, din insistența cu care învinuitul a pretins sumele de bani, rezultă pericolul pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea sa în libertate. Se mai arată, ca argumente în susținerea propunerii, că fapta de luare de mită este săvârșită în condițiile agravante prevăzute și pedepsite de art. 7 din Legea nr. 78/2000, ținând seama de calitatea de organ de urmărire penală a învinuitului și că, deși a fost pus în fața evidenței probelor, acesta a negat fapta.

În drept, s-a invocat art. 468 alin. (1) și art. 148 lit. b) C. proc. pen. Examinând probele depuse în susținerea propunerii de arestare, Curtea a reținut următoarele: Învinuitul S.G. are, potrivit fișei postului, calitatea de ofițer specialist II în cadrul B.P.R. Râmnicu Vâlcea, printre atribuțiile sale aflându-se și aceea de a conduce și de a executa toate activitățile de cercetare penală pe schimbul sau cu ocazia producerii unor accidente de circulație soldate cu victime, cum și de a întocmi, în cazul constatării de infracțiuni la regimul circulației rutiere sau de altă natură, primele acte procedurale, inclusiv verificarea tehnică a autovehiculelor implicate în accident. Având, prin urmare, calitatea de organ de cercetare al poliției judiciare, potrivit art. 2 din Legea nr. 364/2004, instanța are competența de a soluționa propunerea cu care a fost investită, potrivit art. 27 din Legea nr. 218/2002.

Prin rezoluția nr. 60/P/2005 din 19 decembrie 2005, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A. - Serviciul Teritorial Pitești a dispus începerea urmăririi penale față de numiții C.V. și S.G. sub aspectul infracțiunilor prevăzute de art. 255 alin. (1) C. pen., și art. 254 alin. (1) C. pen., în condițiile art. 5, 6 și 7 din Legea nr. 78/2000 privind prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție. S-a constatat, prin aceeași rezoluție, că există indicii temeinice cu privire la săvârșirea in fracțiunilor de luare de mită și dare de mită, învinuitul, în calitatea sa de ofițer de poliție în cadrul S.P.R.

Râmnicu Vâlcea, pretinzând și primind începând cu data de 13 decembrie 2005, în mai multe rânduri, de la denunțătorul C.V., sumele de 5.000.000 lei ROL și 200 Euro, cu scopul de a-l favoriza într-un dosar în care acesta era cercetat pentru producerea unui accident rutier și părăsirea locului accidentului, în sensul de a nu-i întocmi dosar de cercetare penală și, de a-i restitui permisul de conducere și celelalte documente ale autoturismului proprietate personală.

În adevăr, denunțătorul, în declarațiile date, relatează cum, implicat fiind în producerea unui accident de circulație, inițial a părăsit locul faptei, după care, în urma unei discuții cu martorul T.V., a mers la Poliția Râmnicu Vâlcea - Serviciul Circulație, unde a luat legătura cu ofițerul de serviciu, învinuitul S.G., iar acesta, cu ocazia discuțiilor purtate, i-a pretins un cadou; mai arată denunțătorul că i-a dat învinuitului, în zilele de 13 și, respectiv, 14 decembrie 2005, diferite sume de bani, la solicitarea expresă a acestuia, pentru ca, în final, ofițerul de poliție să ceară 200 Euro. Fiind sesizate, organele de cercetare penală, a fost organizata prinderea în flagrant a învinuitului, aceasta, realizându-se la 22 decembrie 2005, potrivit procesului verbal întocmit cu acea ocazie.

A fost înregistrat și dialogul purtat, la data de 22 decembrie 2005, de către cei doi, din redarea scrisă a înregistrării, rezultând că învinuitul a primit suma de 200 Euro și, mai mult, a mai pretins și „niște lei”, pe motiv că trebuie să plătească la o curățătorie acești bani. Deși învinuitul, în declarațiile sale, neagă că ar fi pretins ori ar fi primit vreo sumă de bani de la denunțător pentru a-l favoriza, susținând că banii găsiți asupra sa de către echipa de constatare a infracțiunii flagrante ar fi primit vreodată bani de la învinuit cu titlu de împrumut ori că ar fi trimis învinuitului, prin intermediul denunțătorului C.V., vreo sumă de bani. În schimb, dialogul dintre denunțător și învinuit conduce la concluzia că, așa cum declară denunțătorul, acesta din urmă a purtat anterior discuții cu învinuitul, pe parcursul cărora, ofițerul de poliție i-a promis că el „scoate pietonul vinovat”, în schimbul banilor pretinși, pe care i-a și primit.

Declarațiile denunțătorului se coroborează și cu acelea ale martorului P.M.A., din care rezultă că acest martor l-a împrumutat pe prietenul său, C.V., cu suma de 3.000.000.ROL, pentru a-i da ofițerului de poliție. De asemenea, se mai coroborează cu actele efectuate de învinuit în dosarul privind accidentul de circulație și, parțial, chiar cu declarația dată de învinuit în fața procurorului, în care se arată că, deși autoturismul implicat în accident nu a fost prezentat vreunei comisii pentru verificare din punct de vedere tehnic, totuși și învinuitul a întocmit un proces – verbal, un proces - verbal de verificare tehnică. Din cele expuse, reiese că, în speță, sunt realizate condițiile cumulativ prevăzute de art. 148 alin. (1), raportat la art. 143 alin. (1) C. proc.

pen., cum și acelea prevăzute de art. 148 lit. b) și h) C. proc. pen., în sensul că sunt probe și indicii temeinice că cel în cauză a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală și că această faptă este o infracțiune flagrantă, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani. În ceea ce privește pericolul concret pentru ordinea publică pe care lăsarea în libertate a învinuitului l-ar prezenta, el este dovedit prin chiar probele anterior analizate, fiind evident faptul că, printr-o atare conduită, prin insistența cu care cel în cauză a pretins banii, ordinea publică, încrederea cetățenilor în cei chemați să impună respectarea legii, sunt grav tulburate. În raport cu cele ce preced, Curtea a pronunțat o soluție de admitere a propunerii, dispunând pe cale de consecință, arestarea preventivă a învinuitului, pe o perioadă de 9 zile.

Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul S.G., criticând-o, pentru netemeinicie și nelegalitate. Inculpatul, prin apărarea sa a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii atacate și în baza art. 385 9 pct. 17 1 cu referire la art. 148 lit. b), art. 385 9 pct. 18, cu referire la art. 148 lit. h) și art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen. și C.E.D.O., judecarea inculpatului în stare de libertate. Recursul inculpatului este nefondat. Contrar susținerilor apărării inculpatului, încheierea atacată nu este contrară legii și, prin ea, nu s-a făcut, nici o greșită aplicare a legii, și cu atât mai mult, nu s-a comis o eroare gravă de fapt. Infracțiunea de care este învinuit recurentul este realizată, indiscutabil, în momentul primirii banilor, moment în care s-a finalizat, în toate elementele constitutive, infracțiunea pretins comisă de învinuit și, imputabilă acestuia.

Pe de altă parte, nu se poate susține că instanța ar fi reținut, comițând, o eroare gravă de fapt, existența temeiurilor avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, acestea, fiind dovedite, cu probele aflate în dosar. De asemenea, nu este nici o contradicție între temeiurile arestării preventive, prevăzute de legea română internă și C.E.D.O., caz, în care, ar avea prioritate în aplicare Convenția Europeană, pedeapsa prevăzută de infracțiunea imputată inculpatului, fiind de natură a dovedi că inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii, mai mare de 2 ani, iar lăsarea sa în libertate, are prezență, indiscutabil, un pericol concret, pentru ordinea publică.

Faptul că inculpatul, cu ocazia declarației făcute în instanță, nu recunoaște comiterea faptei imputate, susținând că, de fapt, este vorba de o încercare, din partea celor care urmăresc să ocupe funcția de șef de birou, în cadrul instituției în care funcționează, funcție pentru care concura și el, nu este de natură a schimba cu ceva soluția în materia arestării preventive, susținerea inculpatului constituind, în fapt, o problemă de fond, ce va putea fi rezolvată, cu ocazia rejudecării cauzei. În raport cu cele arătate, încheierea atacată fiind temeinică și legală, Curtea va trebui să privească recursul inculpatului S.G., ca nefondat, și să-l respingă, ca atare, menținând, astfel, încheierea atacată.

Văzând și reglementarea plății cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.G. împotriva încheierii nr. 82/ F/CC din 23 decembrie 2005 a Curții de Apel Pitești, pronunțată în dosar nr. 1134/P/2005. Obligă pe recurent să plătească statului suma de 80 RON (800.000 lei) cheltuieli judiciare. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 28 decembrie 2005.