ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3424/2003

Asupra recursului în anulare de față, Examinând actele dosarului constată următoarele: Prin încheierea din 10 iulie 2003, pronunțată de un singur judecător în camera de consiliu, Tribunalul Dolj, secția penală, a admis propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj și a dispus arestarea preventivă a inculpatului V.F.V. pe o perioadă de 27 de zile, începând de la 12 iulie 2003 (inclusiv) până la 7 august 2003. Împotriva acestei încheieri, inculpatul a declarat recurs. Prin încheierea din 14 iulie 2003, Curtea de Apel Craiova, secția penală, a admis recursul inculpatului V.F.V., a casat încheierea din Camera de consiliu din 10 iulie 2003, pronunțată de Tribunalul Dolj și a revocat măsura arestării preventive dispusă de instanță față de inculpatul V.F.V., constatând că aceasta este ilegală.

Instanța de recurs a anulat mandatul de arestare preventivă emis de Tribunalul Dolj cu nr. 4 din 10 iulie 2003 și a dispus punerea în libertate de îndată a inculpatului, dacă nu este arestat în altă cauză. În considerentele încheierii, instanța de recurs a motivat, că infracțiunea de luare de mită pentru care este cercetat inculpatul este cuprinsă în categoria infracțiunilor de corupție, potrivit art. 29 din Legea nr. 78/2000, modificată prin Legea nr. 161/2003, iar pentru judecarea în primă instanță a acestei categorii de infracțiuni, se constituie complete specializate, formate din doi judecători. Or, încheierea atacată fiind pronunțată de un singur judecător este contrară acestor dispoziții.

Împotriva încheierii din 14 iulie 2003 a Curții de Apel Craiova, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs în anulare în temeiul art. 409 și a art. 410 alin. (2) C. proc. pen., considerând că hotărârea instanței de recurs este contrară dispozițiilor legale ce reglementează compunerea instanței învestită. cu propunerea de luare a măsurii arestării preventive. S-au invocat prevederile art. 149 1 alin. (6) C. proc. pen., precum și cele ale art. 17 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească. S-a mai susținut că prevederile art. 29 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 se referă la judecarea în primă instanță, iar nu la faza de urmărire penală (existentă în cauză).

Recursul în anulare este fondat, pentru motivele ce urmează: Potrivit art. 149 1 alin. (6) C. proc. pen., referitoare la arestarea inculpatului în cursul urmăririi penale, propunerea de arestare preventivă se soluționează în camera de consiliu de un singur judecător. Dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 161/2003 (publicată în M.Of., nr. 279/21.04.2003), se referă la judecarea în primă instanță a infracțiunilor prevăzute în lege, de complete specializate, care, potrivit alin. (2) al aceluiași articol, sunt formate din 2 judecători, la judecătorii, tribunale și la curțile de apel.

Prin urmare, așa cum rezultă cu claritate din lectura acestui text, numai în faza de judecată în primă instanță, asemenea infracțiuni prevăzute de Legea nr. 78/2000, modificată, se soluționează de un complet specializat format din 2 judecători, nu și în faza de urmărire penală (fază în care se află dosarul penal privindu-l pe inculpatul V.F.V.). Soluționarea de către prima instanță a propunerii de arestare preventivă a procurorului și arestarea inculpatului de către judecător, în camera de consiliu, nu înseamnă o judecată în primă instanță a infracțiunii, titlul art. 149 1 C. proc. pen., modificat, fiind foarte clar: arestarea inculpatului în cursul urmăririi penale. Pentru ca tribunalul să judece în primă instanță, este evident necesar să fi fost terminată urmărirea penală, iar prima instanță să fi fost sesizată prin rechizitoriul parchetului, situație inexistentă în cauză, dosarul fiind abia la începutul urmăririi penale.

Or, în privința soluționării propunerii procurorului de arestare preventivă a inculpatului, în faza de urmărire penală, Legea nr. 161/2003 nu derogă de la dispozițiile Codului de procedură penală, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 281/2003. De altfel, modificările aduse Codului de procedură penală, au avut ca principal scop alinierea legislației procedurale penale române la prevederile Convenției pentru apărarea drepturilor și a libertăților fundamentale ale omului, în speță fiind vorba de prevederile art. 5 pct. 3 din convenție, potrivit cărora orice persoană arestată sau deținută, în condițiile prevăzute de paragraful 1 lit. c) din prezentul articol, trebuie adusă de îndată înaintea unui judecător sau a altui magistrat împuternicit prin lege cu exercitarea atribuțiilor judiciare și are dreptul de a fi judecat într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii.

Curtea constată că instanța de recurs, Curtea de Apel Craiova a pronunțat o încheiere contrară dispozițiilor art. 149 1 alin. (6) C. proc. pen., modificat, precum și dispozițiilor art. 29 alin. (1) și (2) din Legea nr. 78/2003, modificată, și în consecință, va admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, va casa încheierea atacată și va respinge recursul declarat de inculpat împotriva încheierii din 10 iulie 2003 pronunțată de Tribunalul Dolj. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 500.000 lei. Onorariul de avocat în sumă de 200.000 lei, pentru apărarea din oficiu, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva încheierii de ședință din 14 iulie 2003 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, privind pe inculpatul V.F.V. Casează încheierea de ședință din 14 iulie 2003 pronunțată de Curtea de Apel Craiova. Respinge recursul declarat de inculpatul V.F.V. împotriva încheierii de ședință pronunțată la 10 iulie 2003 de Tribunalul Dolj. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500.000 lei cheltuieli judiciare către stat. Onorariul de avocat în sumă de 200.000 lei, pentru apărarea din oficiu, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Pronunțată în ședință publică, azi 5 august 2003.