ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3424/2003

Asupra recursului în anulare de

față,

Examinând actele dosarului constată

următoarele:

Prin încheierea din 10 iulie 2003,

pronunțată de un singur judecător în camera de consiliu, Tribunalul Dolj,

secția penală, a admis propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj și a

dispus arestarea preventivă a inculpatului V.F.V. pe o perioadă de 27 de zile,

începând de la 12 iulie 2003 (inclusiv) până la 7 august 2003.

Împotriva acestei încheieri,

inculpatul a declarat recurs.

Prin încheierea din 14 iulie 2003,

Curtea de Apel Craiova, secția penală, a admis recursul inculpatului V.F.V., a

casat încheierea din Camera de consiliu din 10 iulie 2003, pronunțată de

Tribunalul Dolj și a revocat măsura arestării preventive dispusă de instanță

față de inculpatul V.F.V., constatând că aceasta este ilegală.

Instanța de recurs a anulat mandatul

de arestare preventivă emis de Tribunalul Dolj cu nr. 4 din 10 iulie 2003 și a

dispus punerea în libertate de îndată a inculpatului, dacă nu este arestat în

altă cauză.

În considerentele încheierii,

instanța de recurs a motivat, că infracțiunea de luare de mită pentru care este

cercetat inculpatul este cuprinsă în categoria infracțiunilor de corupție,

potrivit art. 29 din Legea nr. 78/2000, modificată prin Legea nr. 161/2003, iar

pentru judecarea în primă instanță a acestei categorii de infracțiuni, se

constituie complete specializate, formate din doi judecători. Or, încheierea

atacată fiind pronunțată de un singur judecător este contrară acestor

dispoziții.

Împotriva încheierii din 14 iulie

2003 a Curții de Apel Craiova, Procurorul General al Parchetului de pe lângă

Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs în anulare în temeiul art. 409 și

a art. 410 alin. (2) C. proc. pen., considerând că hotărârea instanței de

recurs este contrară dispozițiilor legale ce reglementează compunerea instanței

învestită. cu propunerea de luare a măsurii arestării preventive.

S-au invocat prevederile art. 149

1

alin. (6) C. proc. pen., precum și cele ale art. 17 din Legea nr. 92/1992

pentru organizarea judecătorească. S-a mai susținut că prevederile art. 29

alin. (2) din Legea nr. 78/2000 se referă la judecarea în primă instanță, iar

nu la faza de urmărire penală (existentă în cauză).

Recursul în anulare este fondat,

pentru motivele ce urmează:

Potrivit art. 149

1

alin.

(6) C. proc. pen., referitoare la arestarea inculpatului în cursul urmăririi

penale, propunerea de arestare preventivă se soluționează în camera de consiliu

de un singur judecător.

Dispozițiile art. 29 alin. (1) din

Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de

corupție, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 161/2003 (publicată în

M.Of., nr. 279/21.04.2003), se referă la judecarea în primă instanță a

infracțiunilor prevăzute în lege, de complete specializate, care, potrivit

alin. (2) al aceluiași articol, sunt formate din 2 judecători, la judecătorii,

tribunale și la curțile de apel.

Prin urmare, așa cum rezultă cu

claritate din lectura acestui text, numai în faza de judecată în primă

instanță, asemenea infracțiuni prevăzute de Legea nr. 78/2000, modificată, se

soluționează de un complet specializat format din 2 judecători, nu și în faza

de urmărire penală (fază în care se află dosarul penal privindu-l pe inculpatul

V.F.V.).

Soluționarea de către prima instanță

a propunerii de arestare preventivă a procurorului și arestarea inculpatului de

către judecător, în camera de consiliu, nu înseamnă o judecată în primă

instanță a infracțiunii, titlul art. 149

1

C. proc. pen., modificat,

fiind foarte clar: arestarea inculpatului în cursul urmăririi penale.

Pentru ca tribunalul să judece în

primă instanță, este evident necesar să fi fost terminată urmărirea penală, iar

prima instanță să fi fost sesizată prin rechizitoriul parchetului, situație

inexistentă în cauză, dosarul fiind abia la începutul urmăririi penale.

Or, în privința soluționării

propunerii procurorului de arestare preventivă a inculpatului, în faza de

urmărire penală, Legea nr. 161/2003 nu derogă de la dispozițiile Codului de

procedură penală, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 281/2003.

De altfel, modificările aduse

Codului de procedură penală, au avut ca principal scop alinierea legislației

procedurale penale române la prevederile Convenției pentru apărarea drepturilor

și a libertăților fundamentale ale omului, în speță fiind vorba de prevederile

art. 5 pct. 3 din convenție, potrivit cărora orice persoană arestată sau

deținută, în condițiile prevăzute de paragraful 1 lit. c) din prezentul

articol, trebuie adusă de îndată înaintea unui judecător sau a altui magistrat

împuternicit prin lege cu exercitarea atribuțiilor judiciare și are dreptul de

a fi judecat într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii.

Curtea constată că instanța de

recurs, Curtea de Apel Craiova a pronunțat o încheiere contrară dispozițiilor

art. 149

1

alin. (6) C. proc. pen., modificat, precum și

dispozițiilor art. 29 alin. (1) și (2) din Legea nr. 78/2003, modificată, și în

consecință, va admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al

Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, va casa încheierea atacată

și va respinge recursul declarat de inculpat împotriva încheierii din 10 iulie

2003 pronunțată de Tribunalul Dolj.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în

sumă de 500.000 lei.

Onorariul de avocat în sumă de

200.000 lei, pentru apărarea din oficiu, se va plăti din fondul Ministerului

Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul în anulare declarat

de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție

împotriva încheierii de ședință din 14 iulie 2003 pronunțată de Curtea de Apel

Craiova, privind pe inculpatul V.F.V.

Casează încheierea de ședință din 14

iulie 2003 pronunțată de Curtea de Apel Craiova.

Respinge recursul declarat de

inculpatul V.F.V. împotriva încheierii de ședință pronunțată la 10 iulie 2003

de Tribunalul Dolj.

Obligă recurentul inculpat la plata

sumei de 500.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul de avocat în sumă de

200.000 lei, pentru apărarea din oficiu, se va plăti din fondul Ministerului

Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi 5

august 2003.