ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6040/2004

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6040/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursului penal de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 60 din 5

februarie 2002, Tribunalul Dolj, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la

art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a dispus achitarea inculpatului C.G.,

pentru infracțiunea de luare de mită, prevăzută de art. 254 C. pen.

În baza art. 289 C. pen., inculpatul

a fost condamnat la o pedeapsă de un an închisoare, pentru săvârșirea

infracțiunii de fals intelectual.

În baza art. 25, raportat la art.

289 C. pen., inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă de 10 luni închisoare,

pentru instigare la infracțiunea de fals intelectual.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34

lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de

un an închisoare.

În temeiul art. 81 C. pen., s-a

dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, pe durata termenului de

încercare de 3 ani, prevăzută de art. 82 C. pen., atrăgându-se atenția

inculpatului asupra dispozițiile art. 83 C. pen.

Prin aceeași hotărâre, în baza art.

11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., s-a

dispus achitarea inculpatei T.M., pentru infracțiunea de dare de mită,

prevăzută de art. 255 C. pen.

În baza art. 289 C. pen., inculpata

a fost condamnată la o pedeapsă de 10 luni închisoare, pentru săvârșirea

infracțiunii de fals intelectual.

În baza art. 291 C. pen., inculpata

a fost condamnată la o pedeapsă de 6 luni închisoare, pentru săvârșirea

infracțiunii de uz de fals.

Potrivit art. 33 lit. a) și art. 34

lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea de 10

luni închisoare.

În temeiul art. 81 C. pen., a fost

suspendată condiționat executarea pedepsei, pe durata termenului de încercare

de 2 ani și 10 luni, prevăzută de art. 82 C. pen., atrăgându-se atenția

inculpatei asupra dispozițiile art. 83 C. pen.

În temeiul art. 445 C. proc. pen.,

s-a dispus anularea actelor false, respectiv a chitanței nr. 1243, a adresei

nr. 661/1998, precum și a proceselor verbale de adjudecare, datate decembrie

1998 și februarie 1999, existente la dosar.

Inculpații au fost obligați la plata

sumelor de câte 500.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de fond a reținut în esență următoarea situație de fapt:

În perioada anilor 1998 – 1999,

inculpatul C.G. a fost încadrat ca executor la C.B., sucursala Craiova, având

ca atribuțiuni de serviciu, printre altele, întocmirea dosarelor de executare

silită și trimiterea lor la instanță, verificarea la fața locului a existenței

și stării gajului, precum și a bunurilor ipotecate, recuperarea de la debitori

a creditelor restante și a dobânzilor aferente.

La 12 decembrie 1995, martorul

A.E.K., cetățean arab, a contractat de la unitatea bancară mai sus amintită, un

împrumut de 300.000.000 lei, pe care l-a garantat prin gajarea mai multor

bunuri, inclusiv a unui chioșc din aluminiu, situat pe peronul nr. 6 din Piața

Gării Craiova.

De asemenea, un alt bun cu care

împrumutul a fost garantat, l-a reprezentat apartamentul părinților inculpatei

T.M., care funcționa ca vânzătoare la firma cetățeanului arab, apartamentul fiind

situat în Craiova, cartier Craiovița Nouă.

Întrucât împrumutul nu a fost

restituit în termenii consemnați în contract, banca creditoare a acționat în

judecată debitorul și, urmare pronunțării unei hotărâri civile, s-a dispus

aplicarea sechestrului asigurator asupra bunurilor societății, inclusiv asupra

chioșcului mai sus indicat.

La 10 decembrie 1998, s-au emis

somații către debitori și, întrucât aceștia nu s-au conformat titlului

executor, s-a instituit sechestrul asigurător asupra chioșcului din aluminiu,

în valoare de 10.000.000 lei, de către executorii C.F., ce funcționa în această

calitate la Tribunalul Dolj și inculpatul C.G., bunul urmând a fi vândut prin

licitație publică.

În acest sens, inculpatul s-a

deplasat la Complexul C.B. din municipiul Craiova, unde inculpata T.M. deținea

un stand, i-a adus la cunoștință că se va scoate la licitație chioșcul din

aluminiu, sugerându-i că ar fi bine să îl cumpere, pentru ca apoi să-l pună gaj

în locul apartamentului părinților săi și astfel să evite eventuala executare

silită asupra acestui din urmă bun imobil.

Întrucât era interesată ca asupra

apartamentului părinților săi să nu se pornească o executare silită, inculpata

a acceptat propunerea de a participa la licitație, inclusiv prețul de 5.100.000

lei comunicat de inculpatul C.G., ca reprezentând cel de licitare a chioșcului.

Potrivit înțelegerii intervenite

între cei doi inculpați, la câteva zile inculpatul C.G. a revenit la locul de

muncă al inculpatei T.M., i-a solicitat actele societății, buletinul acesteia,

precum și actul de identitate al altei persoane, ce urma să fie trecută ca

participantă la licitație.

Toate aceste acte au fost predate

inculpatului C.G., inclusiv suma de 5.100.000 lei și buletinul de identitate al

martorului Z.G. un cunoscut al inculpatei.

C.G. s-a deplasat la executorul

judecătoresc C.F., au stabilit ca licitația de vânzare a chioșcului să se țină

pe data de 16 decembrie 1998, deși nu se încheiase un proces verbal, în care să

se consemneze desfășurarea licitației și nu se întocmiseră publicațiile de

vânzare.

În aceste condiții, cei doi au

întocmit un proces-verbal de adjudecare a chioșcului, cu datele firmei SC F.

SRL administrată de inculpata T.M., iar actul a fost predat de C.G., împreună

cu adresa nr. 661 din 16 decembrie 1998, întocmită în fals (din care rezulta că

acel chioșc a fost scos de sub sechestru, iar contravaloarea lui este de

5.100.000 lei, sumă achitată cu chitanța seria AO nr. 6045186, în realitate

fictivă) inculpatei T.M.

În aceeași împrejurare inculpatul

C.G. i-a predat inculpatei T.M. și chitanța nr. 1243/1998, purtând antetul

Tribunalului Dolj, din care rezulta că suma de 5.100.000 lei a fost depusă

pentru achitarea debitului, și acest act fiind un act fals.

La rândul său, inculpata T.M. a

semnat procesul verbal de adjudecare a chioșcului, a aplicat ștampila

societății pe acest act, deși cunoștea că în realitate nu se ținuse nici o

licitație.

Cu actele mai sus-menționate,

inculpata s-a deplasat la secția financiară a municipiului Craiova pentru a

înregistra imobilul, ocazie cu care a aflat că actele nu sunt valabile, iar

chitanța nr. 1243 din 16 decembrie 1998 nu se mai află în circuitul

documentelor primare, situație confirmată și de contabila societății, căreia

i-a predat chitanța respectivă.

În luna ianuarie 1999, inculpata

T.M. a luat legătura cu inculpatul C.G., comunicându-i că actele nu sunt

valabile, iar acesta, cunoscând că licitația nu a avut loc, că adresa nr.

661/1998 și chitanța nr. 1243 sunt false, i-a cerut să îl contacteze pe

executorul judecătoresc C.F., cu precizarea că acestuia i-a fost dată suma de

5.100.000 lei.

Inculpata a luat legătura cu

executorul judecătoresc C.F., care i-a solicitat să mai aibă răbdare că totul

se va aranja, în sensul că va întocmi un alt proces verbal de adjudecare.

Totodată executorul i-a sugerat să nu depună plângere la conducerea

Tribunalului Dolj, făcându-i promisiunea că, la data când va încasa salariul,

va depune la C.B. suma de 5.100.000 lei.

La 19 februarie 1999, s-a întocmit

cel de al doilea proces verbal de adjudecare, semnat de executor și de

inculpată, fără ca acesta să poarte ștampila societății bancare. Tot atunci,

C.F. a depus la C.B. și suma de 5.100.000 lei, înmânându-i inculpatei T.M.

chitanța fiscală nr. 0045228.

Pe baza acestor acte, în ziua de 16

iunie 1999, inculpata a vândut chioșcul fostului proprietar, cu factura nr.

1747127 și chitanța fiscală nr. 8637127, întrucât acesta formulase plângere la

poliție.

Instanța de fond a reținut, din

materialul probator administrat că inculpatul C.G. a primit de la inculpata

T.M. suma de 5.100.000 lei, pe care a predat-o executorului judecătoresc C.F.,

sumă care însă reprezenta prețul chioșcului ce urma să fie scos la licitație,

fără să se facă dovada că acesta a primit banii în scopul de a-i facilita

eventual participarea la licitație sau de câștigare a acesteia.

Neexistând infracțiunea de luare de

mită s-a dispus și achitarea inculpatei T.M. pentru infracțiunea de dare de

mită, cu motivarea că aceasta nu a promis, nu a oferit bani sau alte foloase,

nici direct și nici indirect inculpatului C.G., pentru ca acesta să-și

îndeplinească sau să nu își îndeplinească vreo îndatorire de serviciu.

În sarcina inculpatului C.G. s-a

reținut însă săvârșirea infracțiunilor de fals intelectual, instigare la fals

intelectual, iar în sarcina inculpatei T.M. săvârșirea infracțiunii de

complicitate la fals intelectual și infracțiunea de uz de fals, fapte pentru

care cei doi au fost condamnați.

În termen legal, Parchetul de pe

lângă Tribunalul Dolj a declarat apel, criticând hotărârea sub aspectul

greșitei achitări a inculpaților pentru infracțiunile de luare și respectiv

dare de mită, apreciindu-se că achitarea dispusă este în contradicție cu

probatoriul administrat, ce confirmă săvârșirea faptelor de către aceștia.

O altă critică a vizat omisiunea

instanței de a se pronunța asupra tuturor infracțiunilor de fals intelectual,

instigare la fals, uz de fals și complicitate la fals intelectual, săvârșite de

cei doi inculpați.

Aceeași hotărâre a fost atacată cu

apel și de către inculpați, care au solicitat reducerea pedepselor aplicate.

Curtea de Apel Craiova, prin decizia

penală nr. 351 din 30 august 2002, a admis toate apelurile, a desființat în

totalitate sentința și în temeiul art. 379 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. proc.

pen., a dispus rejudecarea, constatând că prin hotărâre nu a fost rezolvat

fondul cauzei.

Reluând ciclul procesual, instanța

de fond a reaudiat inculpații și pe martorii R.G. și C.F.

Urmare reaprecierii probatoriilor

administrate, instanța de fond, respectiv Tribunalul Dolj, prin sentința penală

nr. 571 din 9 septembrie 2003, a dispus, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C.

proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., achitarea

inculpatului C.G., pentru infracțiunea prevăzută de art. 254 C. pen. și a

inculpatei T.M., pentru infracțiunea prevăzută de art. 255 C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C.

proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. b

1

) C. proc. pen., cu

aplicarea art. 18

1

C. pen., s-a dispus achitarea inculpatului C.G.,

pentru două infracțiuni prevăzută de art. 25, raportat la art. 289

C. pen.

și a inculpatei T.M., pentru

două infracțiuni prevăzută de art. 26, raportat la art. 289 C. pen. și două

infracțiuni prevăzută de art. 291 C. pen., aplicându-se fiecăruia, pentru

aceste fapte, câte 1.000.000 lei amendă administrativă.

În baza art. 289 C. pen., inculpatul

C.G. a fost condamnat la două pedepse de câte 8 luni închisoare, pentru

săvârșirea a două infracțiuni de fals intelectual.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34

lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 8

luni închisoare.

În baza art. 81 C. pen., a fost

suspendată condiționat, executarea pedepsei rezultante, pe durata termenului de

încercare de 2 ani și 8 luni, prevăzută de art. 82 C. pen., atrăgându-se

atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de fond, reapreciind materialul probator administrat, a reținut ca

situație de fapt, următoarele:

Inculpata T.M. nu a fost angajata

cetățeanului arab A.E.K.A., ci a lui M.F., care contractase două împrumuturi:

unul la B.I.R. Craiova, pentru firma sa SC C. SRL, garantat printre altele și

cu chioșcul din Piața Gării și un alt împrumut la C.B., sucursala Craiova,

contractat de o altă firmă a sa SC M.I. SRL, împrumut care a fost garantat cu o

ipotecă instituită asupra apartamentului părinților inculpatei.

Chioșcul mai sus-menționat, a

aparținut cetățeanului arab M.F., fiind cumpărat de societatea sa SC C. SRL, de

la I. Craiova, însă a fost scos la licitație de B.I.R. Craiova, fiind vândut SC

H.N. SRL, al cărui patron era cetățeanul arab A.E.K.A.

Pentru acest chioșc SC C. SRL a emis

o factură de vânzare, însă, pe parcursul cercetărilor s-a susținut că

societatea cumpărătoare nu a plătit prețul care a fost înscris în factură.

Datorită acestei împrejurări, cel

care a declanșat cercetările în cauza de față este M.F., care a reclamat

înstrăinarea unui chioșc pe care l-a considerat că îi aparține, astfel

explicându-se și faptul că, aceeași persoană a cumpărat în cele din urmă, după licitația

fictivă, chioșcul dobândit de SC F. SRL, proprietatea inculpatei T.M.

Instanța de fond a reținut că

singurele probe în raport de care s-a dispus trimiterea în judecată a

inculpaților, sunt declarațiile acestora, ale martorilor și înscrisurile reprezentate

de cele două procese verbale de licitație, precum și chitanța nr. 1243 din 16

decembrie 1998, în cauză neexistând o constatare a unui flagrant sau a unei

înregistrări a convorbirilor celor implicați în tranzacțiile mai sus descrise.

Astfel, din declarațiile inculpatei

T.M. a rezultat faptul că, întrucât procedura pentru recuperarea de către C.B.,

sucursala Craiova a creanței de la M.F. continua, apartamentul părților săi era

în pericol de a fi vândut.

În ceea ce privește interesul

inculpatului C.G., pentru ca inculpata T.M. să participe la licitația privind

vânzarea chioșcului aparținând lui A.E.K.A., aceasta urmând să-l cumpere,

pentru a putea apoi să-l pună garanție în locul apartamentului părinților săi,

instanța a constatat că inculpatul C.G. a dorit doar să îi acorde un sprijin

inculpatei T.M., fiind impresionat de situația acesteia.

Cercetările efectuate au demonstrat

totodată faptul că inculpatul C.G. nu i-a pretins inculpatei T.M., suma de

5.100.000 lei, ci i-a spus că acesta este prețul de achiziție a chioșcului.

Împrejurarea că inculpata T.M. nu a

participat la nici una din cele două licitații sau faptul că aceste licitații

nici nu au avut loc, așa cum a recunoscut martorul C.F., fost executor

judecătoresc, nu poate conduce la concluzia că suma de 5.100.000 lei reprezintă

mită dată lui C.G., întrucât aceasta era valoarea chioșcului, stabilită la

licitații și pentru care, de fiecare dată, inculpata T.M. a primit chitanțe.

În raport de aceste considerente,

instanța de rejudecare a dispus achitarea inculpatului C.G., pentru

infracțiunea prevăzută de art. 254 C. pen. și a inculpatei T.M., pentru

infracțiunea prevăzută de art. 255 C. pen., constatând că faptele nu există.

Referitor la cele două infracțiuni

de instigare la fals intelectual reținute în sarcina inculpatului C.G. și câte

două infracțiuni de complicitate la fals intelectual și uz de fals reținute în

sarcina inculpatei T.M., instanța a apreciat că, deși acestea au fost comise cu

intenție, nu pot prezenta un grad de pericol social diferit în raport cu

faptele de fals intelectual săvârșite de autorul principal, față de care

parchetul a dispus scoaterea de sub urmărire penală și aplicarea sancțiunii cu

caracter administrativ a amenzii, în cuantum de 1.000.000 lei.

Ca atare, dacă falsul în sine nu

prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, nici instigarea la

falsul respectiv sau complicitatea și utilizarea documentului astfel falsificat

nu pot să prezinte gradul de pericol social al unei infracțiuni, considerente

în raport de care s-a dispus achitarea inculpaților pentru infracțiunile

menționate, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1)

lit. b

1

) C. proc. pen. și art. 18

1

C. pen., aplicându-se

acestora sancțiunea de câte 1.000.000 lei amendă administrativă.

Instanța de fond a reținut însă că

în cauză, în afara oricărui dubiu, s-a dovedit că inculpatul

C.G.

a scris chitanța nr. 1243/1998, ce

s-a stabilit a fi fictivă, precum și adresa nr. 661/1998 provenind din partea

C.B. Craiova, în care se consemnează fictiv atât primirea de către unitatea

bancară a sumei de 5.100.000 lei, cât și numărul chitanței cu care s-au depus

banii.

Acest din urmă aspect demonstrează

faptul că inculpatul cunoștea caracterul fictiv al chitanței, pe care a

completat-o ca provenind din partea Tribunalului Dolj, câtă vreme nu a trecut

numărul ei pe adresa de scoatere de sub gaj a chioșcului întocmită în aceeași

zi și în aceleași împrejurări.

Împotriva acestei sentințe,

Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj a declarat apel, invocând greșita achitare

a inculpaților pentru infracțiunile de luare de mită, respectiv dare de mită,

greșita aplicare a prevederilor art. 18

1

C. pen., față de ambii

inculpați cu privire la infracțiunile de fals intelectual, săvârșite în

calitate de instigator, respectiv complice și uz de fals, având în vedere

pericolul social al acestor fapte, conturat de scopul urmărit.

O altă critică invocată în apelul

parchetului a vizat nelegalitatea hotărârii, constând în faptul că în

încadrarea juridică a infracțiunii prevăzută de art. 254 C. pen., nu s-a

menționat alineatul din cadrul acestui articol, pentru care s-a pronunțat

achitarea inculpatului C.G.

Prin decizia penală nr. 245 din 19

mai 2004, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, a fost admis apelul declarat de

Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj. A fost desființată sentința penală nr.

571 din 9 septembrie 2003, pronunțată de Tribunalul Dolj, în sensul că a fost

completată încadrarea juridică a infracțiunii de luare de mită, prevăzută de

art. 254 C. pen. și cu dispozițiile alin. (1) și a fost menținută achitarea

inculpatului C.G. pentru această faptă.

Au fost menținute și celelalte

dispoziții ale sentinței apelate.

Împotriva acestei decizii, a

declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova care a criticat-o

ca nelegală și netemeinică sub aspectul greșitei achitări a inculpatului C.G.,

pentru infracțiunea de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen.,

în realitate fapta acestuia întrunind elementele constitutive ale infracțiunii

de delapidare, prevăzută de art. 215

1

alin. (1) C. pen. și sub

aspectul greșitei aplicări a prevederilor art. 18

1

C. pen., față de

ambii inculpați, cu privire la infracțiunile de instigare la fals intelectual

(inculpatul C.G.) și complicitate la fals intelectual și uz de fals (inculpata

T.M.), în raport de pericolul social concret al faptelor comise.

Înalta Curte examinând motivele de

recurs invocate, cât și din oficiu, ambele hotărâri, conform prevederilor art.

385

9

alin. (3) C. proc. pen., combinate cu art. 385

6

alin. (1) C. proc. pen., constată următoarele:

Deși inculpatul C.G. a fost trimis

în judecată prin rechizitoriul nr. 865/P/1999 al Parchetului de pe lângă

Tribunalul Dolj pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită și deși dosarul

se află în rejudecare, în cauză fiind declarate succesiv două apeluri de către

parchet, abia în recurs, pentru prima dată parchetul apreciază că fapta

inculpatului C.G. de a primi de la coinculpata T.M. suma de 5.100.000 lei și de

a nu o depune la C.B., unde era angajat ca executor propriu, întrunește

elementele constitutive ale infracțiunii de delapidare.

Potrivit art. 215

1

C.

pen., pentru a fi întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de

delapidare, este necesar ca însușirea, folosirea sau traficarea de bani, valori

sau alte bunuri, să fie făcută de un funcționar, care gestionează sau

administrează aceste bunuri.

Rezultă că autorul, subiectul activ

nemijlocit al infracțiunii de delapidare este un subiect calificat, fiind

necesar ca acesta să aibă calitatea de funcționar sau salariat care exercită o

însărcinare în serviciul unei persoane juridice, astfel după cum este definit

înțelesul termenului de funcționar în art. 147 alin. (2) C. pen. și să

gestioneze sau să administreze bunuri.

Infracțiunea de luare de mită

prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., constă în fapta funcționarului care,

în mod direct sau indirect pretinde sau primește bani sau alte foloase care nu

i se cuvin, ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase sau nu o respinge,

în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act

privitor la îndatoririle sale de serviciu.

În raport de conținutul

infracțiunilor de luare de mită și respectiv delapidare, fapta, dacă ar exista,

nu ar putea întruni decât elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de

art. 254 C. pen., întrucât prin primirea sumei de 5.100.000 lei de la

coinculpata T.M., inculpatul C.G. nu a devenit gestionarul acesteia, calitatea

sa de funcționar cu atribuții de recuperare de la debitori a creditelor și de

participare la licitații și adjudecări, neconferindu-i un astfel de statut.

Declarațiile inculpatului C.G.,

coroborate cu cele ale inculpatei T.M. date în cursul procesului, confirmă

împrejurarea că suma de 5.100.000 lei a fost predată de aceasta din urmă pentru

cumpărarea la licitație a chioșcului, asupra căruia era instituit sechestrul

asigurător și numai cu scopul ca acest bun, devenit liber de sarcini, să poată

înlocui cu titlu de gaj, apartamentul proprietatea părinților inculpatei, aflat

în pericol de înstrăinare pentru recuperarea debitului.

De altfel, în acest sens este

consemnată înțelegerea dintre inculpați chiar în conținutul rechizitoriului,

precizându-se că inculpatul C.G. a comunicat că prețul licitației va fi de

5.100.000 lei.

Cum nu există alte probe din care să

rezulte că această sumă de bani a fost pretinsă și primită de inculpatul C.G.,

pentru neîndeplinirea obligațiilor de serviciu sau îndeplinirea lor defectuoasă

(în speță întocmirea dosarelor de executare silită, verificarea la fața locului

a existenței și stării gajurilor), Înalta Curte constată că instanța de fond,

în mod corect a dispus achitarea acestuia, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a),

combinat cu art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., pentru infracțiunea de

luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. și, în mod

corespunzător, achitarea inculpatei T.M., pentru săvârșirea infracțiunii de

dare de mită, prevăzută de art. 255 C. pen.

Cu privire la cele două infracțiuni

de instigare la fals intelectual reținute în sarcina inculpatului C.G. (pentru

întocmirea de către executorul judecătoresc C.F. a celor două procese verbale

de licitație, fictive) și câte două infracțiuni de complicitate la fals

intelectual și uz de fals reținute în sarcina inculpatei T.M. („participarea”

la licitațiile fictive și utilizarea apoi a documentelor pentru înregistrarea

chioșcului astfel cumpărat), Înalta Curte constată că în mod corect instanțele

de fond și apel au apreciat că acestea nu prezintă pericolul social al unei

infracțiuni.

Aplicarea legii penale trebuie să aibă

un caracter unitar și în consecință, în cazul participației, diferențierea

între sancțiunile aplicate autorului, instigatorului și complicelui nu poate fi

făcută decât în raport de datele personale ale fiecăruia.

În speță, deși a apreciat încă din

rechizitoriu că fapta unui executor judecătoresc, persoană implicată în

înfăptuirea justiției, de a falsifica acte întocmite în exercitarea

atribuțiilor conferite de lege, nu prezintă gradul de pericol social al unei

infracțiuni, cu toate acestea, parchetul a solicitat înlăturarea de la

aplicarea dispozițiilor art. 18

1

C. pen., a faptelor de instigare și

respectiv, complicitate (la fapta autorului) a inculpaților C.G. și T.M., dând

astfel dovadă de inconsecvență și de aplicare neunitară a dispozițiilor legii

penale.

În cauză, în mod evident faptele

participanților nu pot avea un grad sporit de pericol social, având în vedere

că aceștia își exercitau activitățile în afara sferei actului de justiție, iar

datele ce caracterizează persoana lor nu-i înlătură de la beneficiul art. 18

1

C. pen.

Față de cele menționate mai sus,

Înalta Curte, în baza dispozițiilor art. 385

15

alin. (1), pct. 1,

lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul

de pe lângă Curtea de Apel Craiova, împotriva deciziei penale nr. 245 din 19

mai 2004 a Curții de Apel Craiova, privind pe inculpații C.G. și T.M.

Potrivit dispozițiile art. 189 C.

proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru

susținerea intereselor inculpatului C.G., în sumă de 400.000 lei, se va plăti

din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

În baza dispozițiilor art. 385

15

alin. (1), pct. 1, lit. b) C. proc. pen., respinge, ca nefondat, recursul

declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, împotriva deciziei

penale nr. 245 din 19 mai 2004 a Curții de Apel Craiova, privind pe inculpații

C.G. și T.M.

Potrivit dispozițiile art. 189 C.

proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru

susținerea intereselor inculpatului C.G., în sumă de 400.000 lei, se va plăti

din fondul Ministerului Justiției.

DEFINITIVĂ.

Pronunțată în ședință publică, azi

16 noiembrie 2004.