ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6040/2004

Asupra recursului penal de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 60 din 5 februarie 2002, Tribunalul Dolj, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a dispus achitarea inculpatului C.G., pentru infracțiunea de luare de mită, prevăzută de art. 254 C. pen. În baza art. 289 C. pen., inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă de un an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual. În baza art. 25, raportat la art. 289 C. pen., inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă de 10 luni închisoare, pentru instigare la infracțiunea de fals intelectual. În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de un an închisoare.

În temeiul art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, pe durata termenului de încercare de 3 ani, prevăzută de art. 82 C. pen., atrăgându-se atenția inculpatului asupra dispozițiile art. 83 C. pen. Prin aceeași hotărâre, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatei T.M., pentru infracțiunea de dare de mită, prevăzută de art. 255 C. pen. În baza art. 289 C. pen., inculpata a fost condamnată la o pedeapsă de 10 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual. În baza art. 291 C. pen., inculpata a fost condamnată la o pedeapsă de 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals.

Potrivit art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea de 10 luni închisoare. În temeiul art. 81 C. pen., a fost suspendată condiționat executarea pedepsei, pe durata termenului de încercare de 2 ani și 10 luni, prevăzută de art. 82 C. pen., atrăgându-se atenția inculpatei asupra dispozițiile art. 83 C. pen. În temeiul art. 445 C. proc. pen., s-a dispus anularea actelor false, respectiv a chitanței nr. 1243, a adresei nr. 661/1998, precum și a proceselor verbale de adjudecare, datate decembrie 1998 și februarie 1999, existente la dosar. Inculpații au fost obligați la plata sumelor de câte 500.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut în esență următoarea situație de fapt: În perioada anilor 1998 – 1999, inculpatul C.G. a fost încadrat ca executor la C.B., sucursala Craiova, având ca atribuțiuni de serviciu, printre altele, întocmirea dosarelor de executare silită și trimiterea lor la instanță, verificarea la fața locului a existenței și stării gajului, precum și a bunurilor ipotecate, recuperarea de la debitori a creditelor restante și a dobânzilor aferente. La 12 decembrie 1995, martorul A.E.K., cetățean arab, a contractat de la unitatea bancară mai sus amintită, un împrumut de 300.000.000 lei, pe care l-a garantat prin gajarea mai multor bunuri, inclusiv a unui chioșc din aluminiu, situat pe peronul nr. 6 din Piața Gării Craiova.

De asemenea, un alt bun cu care împrumutul a fost garantat, l-a reprezentat apartamentul părinților inculpatei T.M., care funcționa ca vânzătoare la firma cetățeanului arab, apartamentul fiind situat în Craiova, cartier Craiovița Nouă. Întrucât împrumutul nu a fost restituit în termenii consemnați în contract, banca creditoare a acționat în judecată debitorul și, urmare pronunțării unei hotărâri civile, s-a dispus aplicarea sechestrului asigurator asupra bunurilor societății, inclusiv asupra chioșcului mai sus indicat. La 10 decembrie 1998, s-au emis somații către debitori și, întrucât aceștia nu s-au conformat titlului executor, s-a instituit sechestrul asigurător asupra chioșcului din aluminiu, în valoare de 10.000.000 lei, de către executorii C.F., ce funcționa în această calitate la Tribunalul Dolj și inculpatul C.G., bunul urmând a fi vândut prin licitație publică.

În acest sens, inculpatul s-a deplasat la Complexul C.B. din municipiul Craiova, unde inculpata T.M. deținea un stand, i-a adus la cunoștință că se va scoate la licitație chioșcul din aluminiu, sugerându-i că ar fi bine să îl cumpere, pentru ca apoi să-l pună gaj în locul apartamentului părinților săi și astfel să evite eventuala executare silită asupra acestui din urmă bun imobil. Întrucât era interesată ca asupra apartamentului părinților săi să nu se pornească o executare silită, inculpata a acceptat propunerea de a participa la licitație, inclusiv prețul de 5.100.000 lei comunicat de inculpatul C.G., ca reprezentând cel de licitare a chioșcului. Potrivit înțelegerii intervenite între cei doi inculpați, la câteva zile inculpatul C.G.

a revenit la locul de muncă al inculpatei T.M., i-a solicitat actele societății, buletinul acesteia, precum și actul de identitate al altei persoane, ce urma să fie trecută ca participantă la licitație. Toate aceste acte au fost predate inculpatului C.G., inclusiv suma de 5.100.000 lei și buletinul de identitate al martorului Z.G. un cunoscut al inculpatei. C.G. s-a deplasat la executorul judecătoresc C.F., au stabilit ca licitația de vânzare a chioșcului să se țină pe data de 16 decembrie 1998, deși nu se încheiase un proces verbal, în care să se consemneze desfășurarea licitației și nu se întocmiseră publicațiile de vânzare.

În aceste condiții, cei doi au întocmit un proces-verbal de adjudecare a chioșcului, cu datele firmei SC F. SRL administrată de inculpata T.M., iar actul a fost predat de C.G., împreună cu adresa nr. 661 din 16 decembrie 1998, întocmită în fals (din care rezulta că acel chioșc a fost scos de sub sechestru, iar contravaloarea lui este de 5.100.000 lei, sumă achitată cu chitanța seria AO nr. 6045186, în realitate fictivă) inculpatei T.M. În aceeași împrejurare inculpatul C.G. i-a predat inculpatei T.M. și chitanța nr. 1243/1998, purtând antetul Tribunalului Dolj, din care rezulta că suma de 5.100.000 lei a fost depusă pentru achitarea debitului, și acest act fiind un act fals. La rândul său, inculpata T.M.

a semnat procesul verbal de adjudecare a chioșcului, a aplicat ștampila societății pe acest act, deși cunoștea că în realitate nu se ținuse nici o licitație. Cu actele mai sus-menționate, inculpata s-a deplasat la secția financiară a municipiului Craiova pentru a înregistra imobilul, ocazie cu care a aflat că actele nu sunt valabile, iar chitanța nr. 1243 din 16 decembrie 1998 nu se mai află în circuitul documentelor primare, situație confirmată și de contabila societății, căreia i-a predat chitanța respectivă. În luna ianuarie 1999, inculpata T.M. a luat legătura cu inculpatul C.G., comunicându-i că actele nu sunt valabile, iar acesta, cunoscând că licitația nu a avut loc, că adresa nr. 661/1998 și chitanța nr. 1243 sunt false, i-a cerut să îl contacteze pe executorul judecătoresc C.F., cu precizarea că acestuia i-a fost dată suma de 5.100.000 lei.

Inculpata a luat legătura cu executorul judecătoresc C.F., care i-a solicitat să mai aibă răbdare că totul se va aranja, în sensul că va întocmi un alt proces verbal de adjudecare. Totodată executorul i-a sugerat să nu depună plângere la conducerea Tribunalului Dolj, făcându-i promisiunea că, la data când va încasa salariul, va depune la C.B. suma de 5.100.000 lei. La 19 februarie 1999, s-a întocmit cel de al doilea proces verbal de adjudecare, semnat de executor și de inculpată, fără ca acesta să poarte ștampila societății bancare. Tot atunci, C.F. a depus la C.B. și suma de 5.100.000 lei, înmânându-i inculpatei T.M. chitanța fiscală nr. 0045228. Pe baza acestor acte, în ziua de 16 iunie 1999, inculpata a vândut chioșcul fostului proprietar, cu factura nr. 1747127 și chitanța fiscală nr. 8637127, întrucât acesta formulase plângere la poliție.

Instanța de fond a reținut, din materialul probator administrat că inculpatul C.G. a primit de la inculpata T.M. suma de 5.100.000 lei, pe care a predat-o executorului judecătoresc C.F., sumă care însă reprezenta prețul chioșcului ce urma să fie scos la licitație, fără să se facă dovada că acesta a primit banii în scopul de a-i facilita eventual participarea la licitație sau de câștigare a acesteia. Neexistând infracțiunea de luare de mită s-a dispus și achitarea inculpatei T.M. pentru infracțiunea de dare de mită, cu motivarea că aceasta nu a promis, nu a oferit bani sau alte foloase, nici direct și nici indirect inculpatului C.G., pentru ca acesta să-și îndeplinească sau să nu își îndeplinească vreo îndatorire de serviciu.

În sarcina inculpatului C.G. s-a reținut însă săvârșirea infracțiunilor de fals intelectual, instigare la fals intelectual, iar în sarcina inculpatei T.M. săvârșirea infracțiunii de complicitate la fals intelectual și infracțiunea de uz de fals, fapte pentru care cei doi au fost condamnați. În termen legal, Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj a declarat apel, criticând hotărârea sub aspectul greșitei achitări a inculpaților pentru infracțiunile de luare și respectiv dare de mită, apreciindu-se că achitarea dispusă este în contradicție cu probatoriul administrat, ce confirmă săvârșirea faptelor de către aceștia. O altă critică a vizat omisiunea instanței de a se pronunța asupra tuturor infracțiunilor de fals intelectual, instigare la fals, uz de fals și complicitate la fals intelectual, săvârșite de cei doi inculpați.

Aceeași hotărâre a fost atacată cu apel și de către inculpați, care au solicitat reducerea pedepselor aplicate. Curtea de Apel Craiova, prin decizia penală nr. 351 din 30 august 2002, a admis toate apelurile, a desființat în totalitate sentința și în temeiul art. 379 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. proc. pen., a dispus rejudecarea, constatând că prin hotărâre nu a fost rezolvat fondul cauzei. Reluând ciclul procesual, instanța de fond a reaudiat inculpații și pe martorii R.G. și C.F. Urmare reaprecierii probatoriilor administrate, instanța de fond, respectiv Tribunalul Dolj, prin sentința penală nr. 571 din 9 septembrie 2003, a dispus, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc.

pen., achitarea inculpatului C.G., pentru infracțiunea prevăzută de art. 254 C. pen. și a inculpatei T.M., pentru infracțiunea prevăzută de art. 255 C. pen. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. b 1 ) C. proc. pen., cu aplicarea art. 18 1 C. pen., s-a dispus achitarea inculpatului C.G., pentru două infracțiuni prevăzută de art. 25, raportat la art. 289 C. pen. și a inculpatei T.M., pentru două infracțiuni prevăzută de art. 26, raportat la art. 289 C. pen. și două infracțiuni prevăzută de art. 291 C. pen., aplicându-se fiecăruia, pentru aceste fapte, câte 1.000.000 lei amendă administrativă. În baza art. 289 C. pen., inculpatul C.G. a fost condamnat la două pedepse de câte 8 luni închisoare, pentru săvârșirea a două infracțiuni de fals intelectual.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 8 luni închisoare. În baza art. 81 C. pen., a fost suspendată condiționat, executarea pedepsei rezultante, pe durata termenului de încercare de 2 ani și 8 luni, prevăzută de art. 82 C. pen., atrăgându-se atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond, reapreciind materialul probator administrat, a reținut ca situație de fapt, următoarele: Inculpata T.M. nu a fost angajata cetățeanului arab A.E.K.A., ci a lui M.F., care contractase două împrumuturi: unul la B.I.R. Craiova, pentru firma sa SC C. SRL, garantat printre altele și cu chioșcul din Piața Gării și un alt împrumut la C.B., sucursala Craiova, contractat de o altă firmă a sa SC M.I.

SRL, împrumut care a fost garantat cu o ipotecă instituită asupra apartamentului părinților inculpatei. Chioșcul mai sus-menționat, a aparținut cetățeanului arab M.F., fiind cumpărat de societatea sa SC C. SRL, de la I. Craiova, însă a fost scos la licitație de B.I.R. Craiova, fiind vândut SC H.N. SRL, al cărui patron era cetățeanul arab A.E.K.A. Pentru acest chioșc SC C. SRL a emis o factură de vânzare, însă, pe parcursul cercetărilor s-a susținut că societatea cumpărătoare nu a plătit prețul care a fost înscris în factură. Datorită acestei împrejurări, cel care a declanșat cercetările în cauza de față este M.F., care a reclamat înstrăinarea unui chioșc pe care l-a considerat că îi aparține, astfel explicându-se și faptul că, aceeași persoană a cumpărat în cele din urmă, după licitația fictivă, chioșcul dobândit de SC F. SRL, proprietatea inculpatei T.M.

Instanța de fond a reținut că singurele probe în raport de care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților, sunt declarațiile acestora, ale martorilor și înscrisurile reprezentate de cele două procese verbale de licitație, precum și chitanța nr. 1243 din 16 decembrie 1998, în cauză neexistând o constatare a unui flagrant sau a unei înregistrări a convorbirilor celor implicați în tranzacțiile mai sus descrise. Astfel, din declarațiile inculpatei T.M. a rezultat faptul că, întrucât procedura pentru recuperarea de către C.B., sucursala Craiova a creanței de la M.F. continua, apartamentul părților săi era în pericol de a fi vândut. În ceea ce privește interesul inculpatului C.G., pentru ca inculpata T.M.

să participe la licitația privind vânzarea chioșcului aparținând lui A.E.K.A., aceasta urmând să-l cumpere, pentru a putea apoi să-l pună garanție în locul apartamentului părinților săi, instanța a constatat că inculpatul C.G. a dorit doar să îi acorde un sprijin inculpatei T.M., fiind impresionat de situația acesteia. Cercetările efectuate au demonstrat totodată faptul că inculpatul C.G. nu i-a pretins inculpatei T.M., suma de 5.100.000 lei, ci i-a spus că acesta este prețul de achiziție a chioșcului. Împrejurarea că inculpata T.M. nu a participat la nici una din cele două licitații sau faptul că aceste licitații nici nu au avut loc, așa cum a recunoscut martorul C.F., fost executor judecătoresc, nu poate conduce la concluzia că suma de 5.100.000 lei reprezintă mită dată lui C.G., întrucât aceasta era valoarea chioșcului, stabilită la licitații și pentru care, de fiecare dată, inculpata T.M.

a primit chitanțe. În raport de aceste considerente, instanța de rejudecare a dispus achitarea inculpatului C.G., pentru infracțiunea prevăzută de art. 254 C. pen. și a inculpatei T.M., pentru infracțiunea prevăzută de art. 255 C. pen., constatând că faptele nu există. Referitor la cele două infracțiuni de instigare la fals intelectual reținute în sarcina inculpatului C.G. și câte două infracțiuni de complicitate la fals intelectual și uz de fals reținute în sarcina inculpatei T.M., instanța a apreciat că, deși acestea au fost comise cu intenție, nu pot prezenta un grad de pericol social diferit în raport cu faptele de fals intelectual săvârșite de autorul principal, față de care parchetul a dispus scoaterea de sub urmărire penală și aplicarea sancțiunii cu caracter administrativ a amenzii, în cuantum de 1.000.000 lei.

Ca atare, dacă falsul în sine nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, nici instigarea la falsul respectiv sau complicitatea și utilizarea documentului astfel falsificat nu pot să prezinte gradul de pericol social al unei infracțiuni, considerente în raport de care s-a dispus achitarea inculpaților pentru infracțiunile menționate, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. b 1 ) C. proc. pen. și art. 18 1 C. pen., aplicându-se acestora sancțiunea de câte 1.000.000 lei amendă administrativă. Instanța de fond a reținut însă că în cauză, în afara oricărui dubiu, s-a dovedit că inculpatul C.G. a scris chitanța nr. 1243/1998, ce s-a stabilit a fi fictivă, precum și adresa nr. 661/1998 provenind din partea C.B.

Craiova, în care se consemnează fictiv atât primirea de către unitatea bancară a sumei de 5.100.000 lei, cât și numărul chitanței cu care s-au depus banii. Acest din urmă aspect demonstrează faptul că inculpatul cunoștea caracterul fictiv al chitanței, pe care a completat-o ca provenind din partea Tribunalului Dolj, câtă vreme nu a trecut numărul ei pe adresa de scoatere de sub gaj a chioșcului întocmită în aceeași zi și în aceleași împrejurări. Împotriva acestei sentințe, Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj a declarat apel, invocând greșita achitare a inculpaților pentru infracțiunile de luare de mită, respectiv dare de mită, greșita aplicare a prevederilor art. 18 1 C. pen., față de ambii inculpați cu privire la infracțiunile de fals intelectual, săvârșite în calitate de instigator, respectiv complice și uz de fals, având în vedere pericolul social al acestor fapte, conturat de scopul urmărit.

O altă critică invocată în apelul parchetului a vizat nelegalitatea hotărârii, constând în faptul că în încadrarea juridică a infracțiunii prevăzută de art. 254 C. pen., nu s-a menționat alineatul din cadrul acestui articol, pentru care s-a pronunțat achitarea inculpatului C.G. Prin decizia penală nr. 245 din 19 mai 2004, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj. A fost desființată sentința penală nr. 571 din 9 septembrie 2003, pronunțată de Tribunalul Dolj, în sensul că a fost completată încadrarea juridică a infracțiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 C. pen. și cu dispozițiile alin. (1) și a fost menținută achitarea inculpatului C.G.

pentru această faptă. Au fost menținute și celelalte dispoziții ale sentinței apelate. Împotriva acestei decizii, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova care a criticat-o ca nelegală și netemeinică sub aspectul greșitei achitări a inculpatului C.G., pentru infracțiunea de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., în realitate fapta acestuia întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de delapidare, prevăzută de art. 215 1 alin. (1) C. pen. și sub aspectul greșitei aplicări a prevederilor art. 18 1 C. pen., față de ambii inculpați, cu privire la infracțiunile de instigare la fals intelectual (inculpatul C.G.) și complicitate la fals intelectual și uz de fals (inculpata T.M.), în raport de pericolul social concret al faptelor comise.

Înalta Curte examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu, ambele hotărâri, conform prevederilor art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., combinate cu art. 385 6 alin. (1) C. proc. pen., constată următoarele: Deși inculpatul C.G. a fost trimis în judecată prin rechizitoriul nr. 865/P/1999 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită și deși dosarul se află în rejudecare, în cauză fiind declarate succesiv două apeluri de către parchet, abia în recurs, pentru prima dată parchetul apreciază că fapta inculpatului C.G. de a primi de la coinculpata T.M. suma de 5.100.000 lei și de a nu o depune la C.B., unde era angajat ca executor propriu, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de delapidare.

Potrivit art. 215 1 C. pen., pentru a fi întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de delapidare, este necesar ca însușirea, folosirea sau traficarea de bani, valori sau alte bunuri, să fie făcută de un funcționar, care gestionează sau administrează aceste bunuri. Rezultă că autorul, subiectul activ nemijlocit al infracțiunii de delapidare este un subiect calificat, fiind necesar ca acesta să aibă calitatea de funcționar sau salariat care exercită o însărcinare în serviciul unei persoane juridice, astfel după cum este definit înțelesul termenului de funcționar în art. 147 alin. (2) C. pen. și să gestioneze sau să administreze bunuri.

Infracțiunea de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., constă în fapta funcționarului care, în mod direct sau indirect pretinde sau primește bani sau alte foloase care nu i se cuvin, ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase sau nu o respinge, în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu. În raport de conținutul infracțiunilor de luare de mită și respectiv delapidare, fapta, dacă ar exista, nu ar putea întruni decât elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 254 C. pen., întrucât prin primirea sumei de 5.100.000 lei de la coinculpata T.M., inculpatul C.G. nu a devenit gestionarul acesteia, calitatea sa de funcționar cu atribuții de recuperare de la debitori a creditelor și de participare la licitații și adjudecări, neconferindu-i un astfel de statut.

Declarațiile inculpatului C.G., coroborate cu cele ale inculpatei T.M. date în cursul procesului, confirmă împrejurarea că suma de 5.100.000 lei a fost predată de aceasta din urmă pentru cumpărarea la licitație a chioșcului, asupra căruia era instituit sechestrul asigurător și numai cu scopul ca acest bun, devenit liber de sarcini, să poată înlocui cu titlu de gaj, apartamentul proprietatea părinților inculpatei, aflat în pericol de înstrăinare pentru recuperarea debitului. De altfel, în acest sens este consemnată înțelegerea dintre inculpați chiar în conținutul rechizitoriului, precizându-se că inculpatul C.G. a comunicat că prețul licitației va fi de 5.100.000 lei.

Cum nu există alte probe din care să rezulte că această sumă de bani a fost pretinsă și primită de inculpatul C.G., pentru neîndeplinirea obligațiilor de serviciu sau îndeplinirea lor defectuoasă (în speță întocmirea dosarelor de executare silită, verificarea la fața locului a existenței și stării gajurilor), Înalta Curte constată că instanța de fond, în mod corect a dispus achitarea acestuia, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), combinat cu art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., pentru infracțiunea de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. și, în mod corespunzător, achitarea inculpatei T.M., pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită, prevăzută de art. 255 C. pen. Cu privire la cele două infracțiuni de instigare la fals intelectual reținute în sarcina inculpatului C.G.

(pentru întocmirea de către executorul judecătoresc C.F. a celor două procese verbale de licitație, fictive) și câte două infracțiuni de complicitate la fals intelectual și uz de fals reținute în sarcina inculpatei T.M. („participarea” la licitațiile fictive și utilizarea apoi a documentelor pentru înregistrarea chioșcului astfel cumpărat), Înalta Curte constată că în mod corect instanțele de fond și apel au apreciat că acestea nu prezintă pericolul social al unei infracțiuni. Aplicarea legii penale trebuie să aibă un caracter unitar și în consecință, în cazul participației, diferențierea între sancțiunile aplicate autorului, instigatorului și complicelui nu poate fi făcută decât în raport de datele personale ale fiecăruia.

În speță, deși a apreciat încă din rechizitoriu că fapta unui executor judecătoresc, persoană implicată în înfăptuirea justiției, de a falsifica acte întocmite în exercitarea atribuțiilor conferite de lege, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, cu toate acestea, parchetul a solicitat înlăturarea de la aplicarea dispozițiilor art. 18 1 C. pen., a faptelor de instigare și respectiv, complicitate (la fapta autorului) a inculpaților C.G. și T.M., dând astfel dovadă de inconsecvență și de aplicare neunitară a dispozițiilor legii penale. În cauză, în mod evident faptele participanților nu pot avea un grad sporit de pericol social, având în vedere că aceștia își exercitau activitățile în afara sferei actului de justiție, iar datele ce caracterizează persoana lor nu-i înlătură de la beneficiul art. 18 1 C. pen.

Față de cele menționate mai sus, Înalta Curte, în baza dispozițiilor art. 385 15 alin. (1), pct. 1, lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, împotriva deciziei penale nr. 245 din 19 mai 2004 a Curții de Apel Craiova, privind pe inculpații C.G. și T.M. Potrivit dispozițiile art. 189 C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru susținerea intereselor inculpatului C.G., în sumă de 400.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E În baza dispozițiilor art. 385 15 alin. (1), pct. 1, lit. b) C. proc. pen., respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, împotriva deciziei penale nr. 245 din 19 mai 2004 a Curții de Apel Craiova, privind pe inculpații C.G. și T.M. Potrivit dispozițiile art. 189 C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru susținerea intereselor inculpatului C.G., în sumă de 400.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. DEFINITIVĂ. Pronunțată în ședință publică, azi 16 noiembrie 2004.