ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3415/2003

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3415/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin Ordonanța din 14 aprilie 2003,

Parchetul Național Anticorupție, în dosarul nr. 192/P/2003, a pus în mișcare

acțiunea penală împotriva lui I.I., pentru infracțiunea prevăzută de art. 254

raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2003.

Tot la 14 aprilie 2003, Parchetul

Național Anticorupție a emis Ordonanța prin care a dispus arestarea preventivă

a inculpatului I. pentru infracțiunea de luare de mită prevăzută de art. 254 C.

pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2003 constând în aceea că, în ziua de

13 aprilie 2003, a fost surprins în flagrant în timp ce a primit suma de 1.500

de dolari S.U.A., pentru ca în calitate de președinte al Fundației pentru

Tineret Băile Herculane să asigure denunțătoarei C.A. promovarea examenului de

licență, precum și remiterea unei lucrări de diplomă gata făcute.

Pe baza acestei ordonanțe a fost

emis mandatul de arestare preventivă nr. 17 din 14 aprilie 2003 pe timp de 30

de zile, potrivit art. 148 lit. g) și h) C. proc. pen.

Măsura arestării preventive a

inculpatului a fost prelungită succesiv prin încheierile Tribunalului Caraș

Severin, rămase definitive prin deciziile penale ale Curții de Apel Timișoara,

care a respins recursul declarat de inculpat.

La data de 8 iulie 2003, Parchetul

Național Anticorupție a solicitat prelungirea duratei arestării preventive a

inculpatului cu încă 30 de zile, începând cu 11 iulie 2003 până la 9 august

2003, motivând că inculpatul este cercetat pentru infracțiuni de luare de mită

și trafic de influență.

S-a arătat că, pe lângă infracțiunea

de luare de mită pentru care s-a dispus arestarea inculpatului, s-a extins

acțiunea penală și cu privire la alte fapte de luare de mită și trafic de

influență, iar, cu prilejul efectuării percheziției, în apartamentul

inculpatului s-a găsit suma de 100.000 de Euro și de dolari S.U.A., un pistol

cu muniția aferentă și 107 monezi de argint. S-au indicat actele de urmărire

penală ce urmează a fi efectuate.

La data de 9 iulie 2003, când s-a

fixat termenul de judecată de către Tribunalul Caraș Severin pentru

soluționarea cererii cu care a fost investită instanța, inculpatul I.I. a

formulat cererea de recuzare a completului de judecată.

Prin încheierea dată în Camera de

Consiliu din 9 iulie 2003, a fost respinsă ca nefondată cererea de recuzare a

completului de judecată formulată de către inculpat.

La data de 9 iulie 2003, apărătorul

ales al inculpatului a formulat cerere de recuzare împotriva tuturor

magistraților Tribunalului Caraș Severin.

Prin încheierea nr. 30 din 9 iulie

2003 dată în Camera de Consiliu în dosarul nr. 5334/P/2003, Curtea de Apel

Timișoara a respins ca neîntemeiată cererea formulată de inculpat având ca

obiect recuzarea judecătorilor din cadrul Tribunalului Caraș Severin.

Prin încheierea nr. 117 din 10 iulie

2003 dată în Camera de Consiliu în dosarul nr. 4449/P/2003, a fost admisă

cererea formulată de Parchetul Național Anticorupție și s-a dispus prelungirea

duratei arestării preventive a inculpatului I.I. cu încă 30 de zile, începând

cu 11 iulie 2003 până la 9 august 2003, inclusiv.

La data și timpul judecării cauzei

mai sus-menționate, nici inculpatul și nici cei cinci apărători aleși ai

acestuia nu au invocat instanței de fond că au declarat recurs împotriva

încheierii nr. 30 din 9 iulie 2003 a Curții de Apel Timișoara, prin care s-a

respins cererea de recuzare a judecătorilor din cadrul Tribunalului Caraș

Severin.

Ulterior pronunțării încheierii nr.

117 din 10 iulie 2003, inculpatul, prin apărători aleși, a declanșat 3 cicluri

de recuzări, după cum urmează:

- a mai recuzat încă odată

judecătorii Tribunalului Caraș Severin și judecătorii instanței superioare,

respectiv judecătorii Curții de Apel Timișoara, care urmau să soluționeze

cererea de recuzare;

- a recuzat tot corpul

magistraților Curții de Apel Timișoara, instanță unde urma să fie soluționat

recursul declarat de inculpat împotriva încheierii nr. 117 din 10 iulie 2003 a

Tribunalului Caraș Severin, prin care s-a prelungit arestarea preventivă până

la 9 august 2003;

- a declarat recurs la data de 11

iulie 2003 împotriva încheierii nr. 30 din 9 iulie 2003 a Curții de Apel

Timișoara, prin care s-a respins cererea de recuzare formulată împotriva

judecătorilor Tribunalului Caraș Severin.

Curtea Supremă de Justiție, prin

încheierea nr. 76 din 11 iulie 2003, a respins ca nefondată cererea de recuzare

formulată de inculpatul I.I. împotriva tuturor judecătorilor de la Curtea de

Apel Timișoara. S-a dispus trimiterea la Curtea de Apel Timișoara, spre

soluționare, a cererii de recuzare a judecătorilor Tribunalului Caraș Severin.

Prin încheierea nr. 3352 din 15

iulie 2003, Curtea Supremă de Justiție a respins ca nefondată excepția

intitulată „prejudicială”, cu referire la nulitatea absolută a încheierii nr.

117 din 10 iulie 2003 a Tribunalului Caraș Severin.

A fost respinsă ca nefondată cererea

de recuzare formulată de petiționarul I.I. privind dosarul nr. 5415/2003 al

Curții de Apel Timișoara.

Prin decizia nr. 3353 din 15 iulie

2003, Curtea Supremă de Justiție, secția penală, a admis recursul declarat de

inculpatul I.I. împotriva încheierii nr. 30/P din 10 iulie 2003 a Curții de Apel

Timișoara.

S-a dispus casarea hotărârii atacate

și trimiterea cauzei spre rejudecare a cererii de recuzare formulate de

inculpat la Curtea de Apel Timișoara.

În urma dispozițiilor date de Curtea

Supremă de Justiție de judecare și rejudecare a cererilor de recuzare a

judecătorilor, Tribunalului Caraș Severin, Curtea de Apel Timișoara, prin

încheierile nr. 34/PI din ședința secretă de la 24 iulie 2003 și nr. 35/PI din

ședința secretă din 24 iulie 2003, a respins ca nefondate cererile de recuzare

a tuturor judecătorilor ai Tribunalului Caraș Severin, formulate de inculpatul

I.I.

A

constatat încetată de drept măsura arestării preventive luată împotriva

inculpatului.

A dispus punerea de îndată în

libertate a inculpatului I.I. de sub efectul mandatului de arestare preventivă

nr. 17 din 14 aprilie 2003 emis de Parchetul Național Anticorupție, secția

combaterea corupției, dacă nu este arestat în altă cauză.

L-a obligat pe inculpat la câte

500.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

A motivat această instanță că:

-

prin încheierea nr. 117 din 10 iulie 2003 pronunțată de Tribunalul Caraș

Severin au fost încălcate dispozițiile art. 197 alin. (2) C. proc. pen.,

deoarece instanța a soluționat cererea de prelungire a arestării preventive cu

încălcarea dreptului la apărare, în sensul că, în momentul în care apărătorii

aleși ai inculpatului au refuzat să pună concluzii pe fond și au părăsit sala

de judecată, se impunea asigurarea asistenței juridice printr-un apărător din

oficiu;

- în momentul în care apărătorii

inculpatului au depus noi cereri de recuzare a completului de judecată, greșit

s-a stabilit că este „abuz de drept” și s-a trecut la soluționarea cauzei,

completul de judecată neputând soluționa propria recuzare;

- prelungirea arestării preventive

a inculpatului dispusă prin decizia nr. 517 din 24 iunie 2003 a Curții de Apel

Timișoara s-a făcut pentru perioada 11 iunie 2003 – 11 iulie 2003, depășind

termenul de 30 de zile, astfel că instanța Tribunalul Caraș-Severin, prin

încheierea nr. 117 din 10 iulie 2003, trebuia să constate încetarea de drept a

măsurii și nu să prelungească arestarea în continuare, pentru perioada 11 iulie

2003 – 9 august 2003.

S-a concluzionat că, în raport de

art. 140 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., urmează a se constata încetată de

drept măsura arestării preventive a inculpatului prin expirarea celor 30 de

zile și, în consecință, se va dispune punerea de îndată în libertate a

inculpatului.

S-a apreciat că cererile de recuzare

ale inculpatului împotriva judecătorilor Tribunalului Caraș-Severin sunt

nefondate.

Împotriva încheierilor nr. 34 și nr.

35 din 24 iulie 2003 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara au declarat recurs

Parchetul Național Anticorupție, Serviciul Teritorial Timișoara și inculpatul

I.I.

Parchetul a criticat încheierile cu

privire la dispozițiile de încetare de drept a măsurii arestării preventive și

punerea în libertate a inculpatului, solicitând casarea acestora.

La rândul său, inculpatul a criticat

măsura dispusă prin încheierile atacate, de respingere a cererilor de recuzare,

formulate împotriva judecătorilor din cadrul Tribunalului Caraș-Severin.

Cu ocazia concluziilor puse,

apărătorii aleși au formulat mai multe cereri și excepții, care vor fi

analizate cu ocazia examinării recursului declarat de inculpat.

Cu privire la recursurile declarate

de Parchetul Național Anticorupție, se constată că acestea sunt fondate.

Dispozițiile de încetare de drept a

măsurii arestării preventive și de punere în libertate a inculpatului sunt

nelegale.

Concluziile la care a ajuns Curtea

de Apel Timișoara când a dispus încetarea de drept a arestării preventive a

inculpatului, reprezintă o eroare gravă de judecată cu depășirea obiectului

judecății cu care a fost investită, respectiv soluționarea cererilor de

recuzare a judecătorilor Tribunalului Caraș-Severin în dosarul nr. 4449/2003 al

acestei instanțe.

În considerentele încheierilor nr.

34 și nr. 35 din 24 iulie 2003, Curtea de Apel Timișoara a examinat motivele de

recurs formulate de inculpat împotriva încheierii nr. 117 din 10 iulie 2003 a

Tribunalului Caraș-Severin, prin care s-a dispus prelungirea arestării

preventive a inculpatului cu încă 30 de zile, pentru perioada 11 iulie 2003 – 9

august 2003.

Din actele dosarului rezultă că

recursul declarat de inculpat împotriva încheierii nr. 117 din 10 iulie 2003 a

Tribunalului Caraș-Severin face obiectul dosarului nr. 5415/2003 al Curții de

Apel Timișoara, aflat în curs de soluționare la această instanță.

Mai mult de atât, Curtea Supremă de

Justiție, prin încheierea nr. 3352 din 15 iulie 2003, a respins cererea de

recuzare a judecătorilor Curții de Apel Timișoara formulată în dosarul nr.

5415/2003 al acestei instanțe, astfel că instanța poate soluționa recursul

declarat de inculpat împotriva încheierii de prelungire a arestării preventive.

Numai instanța care va judeca cauza

ce face obiectul dosarului nr. 5415/2003 al Curții de Apel Timișoara va avea

competența să aprecieze dacă judecata la instanța de fond, când s-a pronunțat

încheierea nr. 117 din 10 aprilie 2003, s-a făcut fără asigurarea asistenței juridice,

dacă prezența apărătorilor aleși în cauză pe un interval mai mare de 8 ore la

dezbaterile judiciare, unde au formulat cereri și excepții, dar au refuzat să

pună concluzii pe fond, părăsind sala de judecată, echivalează cu neasigurarea

asistenței juridice, din cauze imputabile instanței.

Pe de altă parte, Curtea de Apel

Timișoara, în încheierile nr. 34 și nr. 35 din 24 iulie 2003, a respins

cererile de recuzare formulate de inculpatul I.I. împotriva judecătorilor

Tribunalului Caraș-Severin în dosarul nr. 4449/2003, astfel că această instanță

nu mai putea reține în considerentele încheierilor faptul că instanța greșit a

respins cererea de recuzare formulată, constatând că este un abuz de drept în

exercitarea drepturilor procedurale de către inculpat.

Practic, prin soluțiile pronunțate,

Curtea de Apel Timișoara a considerat legală și temeinică dispoziția

completului de judecată cu privire la constatarea abuzului de drept.

În sfârșit, constatarea de către

această instanță că prin decizia nr. 517 din 24 iunie 2003 a Curții de Apel

Timișoara s-a făcut prelungirea arestării preventive pentru perioada 11 iunie

2003 – 11 iulie 2003 cu depășirea termenului de 30 de zile, ceea ce a servit ca

temei juridic pentru pronunțarea soluțiilor de încetare de drept a măsurii

arestării preventive a inculpatului, reprezintă o altă gravă eroare în care s-a

aflat instanța.

Decizia nr. 517 din 24 iunie 2003 a

Curții de Apel Timișoara reprezintă o hotărâre definitivă care nu poate fi

desființată decât pe calea recursului în anulare, astfel că instanța care a

pronunțat încheierile nr. 34 și nr. 35 din 24 iulie 2003 nu putea să examineze

o hotărâre definitivă, cu consecința stabilirii încetării măsurii arestării

preventive a inculpatului.

Ceea ce trebuia să rețină instanța

care a pronunțat cele două încheieri supuse prezentelor recursuri era că, la

data de 24 iulie 2003, când s-a pronunțat respingând cererile de recuzare în

dosarul nr. 4449/2003 a Tribunalului Caraș-Severin, inculpatul se afla în stare

de arest pe baza încheierii nr. 117 din 10 iulie 2003 prin care s-a dispus

prelungirea arestării cu încă 30 de zile, pe intervalul 11 iulie 2003 – 9

august 2003.

Că recursul declarat de inculpat

împotriva acestei încheieri nu era soluționat la data de 24 iulie 2003 și nu

este soluționat nici în prezent, astfel că măsura prelungirii arestării

preventive a inculpatului prin încheierea nr. 117 din 10 iulie 2003 pronunțată

de Tribunalul Caraș-Severin era și este valabilă și în prezent.

În raport de cele reținute, recursurile declarate de Parchetul

Național Anticorupție sunt fondate, urmând a fi admise, dispunând casarea

încheierilor nr. 34 din 24 iulie 2003 și nr. 35 din 24 iulie 2003 ale Curții de

Apel

Timișoara cu privire la dispozițiile

de încetare de drept a măsurii arestării preventive a inculpatului și de punere

în libertate a acestuia.

Recursurile declarate de inculpat

împotriva celor două încheieri, în partea privitoare la respingerea cererilor

de recuzare a judecătorilor din cadrul Tribunalului Caraș Severin, nu sunt

fondate.

Motivele de recurs invocate nu sunt

întemeiate, astfel că nu pot conduce la modificarea dispozițiilor recurate din

încheierile atacate.

În legătură cu excepțiile și

cererile invocate de apărătorii inculpatului, Curtea Supremă de Justiție va

răspunde numai la cele care au legătură cu obiectul cauzei.

Calea de atac exercitată de

Serviciul Teritorial Timișoara din cadrul Parchetului Național Anticorupție se

situează în limitele legale ale dispozițiilor C. proc. pen., privitoare la

persoanele care pot face recurs.

Dispozițiile art. 52 alin. (7) C.

proc. pen., care stabilesc că încheierea prin care s-a respins recuzarea poate

fi atacată cu recurs, deschide calea controlului judiciar al instanței de

recurs cu privire la toate dispozițiile pe care le conține dispozitivul

încheierii de soluționare a recuzării.

Art. 52 alin. (5)

1

C.

proc. pen., instituie obligația instanței ierarhic superioare, competentă să

soluționeze cererea de recuzare împotriva întregii instanțe de judecată, să

dispună și cu privire la arestarea preventivă, înainte de a se pronunța asupra

recuzării.

Măsurile dispuse în dispozitivul

încheierii de recuzare cu privire la măsura arestării preventive, cu privire la

respingerea recuzării și chiar cu privire la obligarea la cheltuieli judiciare

a petiționarului sunt supuse în întregime căii de atac prevăzute de art. 52

alin. (7) C. proc. pen.

De altfel, legiuitorul, prin

modificările și completările aduse Codului de procedură penală prin Legea nr.

281/2003, a instituit cale de atac cu privire la toate măsurile de arestare și

prelungire a arestării preventive, în faza de urmărire penală și în faza

judecății în primă instanță.

Criticile formulate astfel de

inculpat cu privire la imposibilitatea exercitării căii lor de atac împotriva

încheierilor atacate, prin care s-a dispus încetarea de drept a arestării

preventive, nu pot fi primite.

În legătură cu termenul de 48 de ore

stabilit de legiuitor pentru judecarea recursului la recuzare, acesta este un

termen de recomandare, pentru examinarea într-un interval scurt de timp a

dispozițiilor încheierii de respingere a recuzării.

Judecarea

recursului cu depășirea termenului fixat, pentru a se îndeplini procedura cu

inculpatul și a se solicita dosarele de urmărire penală, nu poate duce la

constatarea inadmisibilității recursurilor declarate în termen de parchet, așa

cum a solicitat inculpatul.

Celelalte cereri formulate de

inculpat prin apărători nu au legătură cu obiectul judecării recursurilor

declarate, în cauzele supuse examinării.

În conformitate cu art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge ca nefondate recursurile

declarate de inculpat.

Sub alte aspecte, examinarea

cauzelor recurate confirmă că inculpatul, prin apărători aleși care au acționat

în cadrul și limitele mandatului încredințat, a exercitat în mod abuziv

drepturile procedurale prin formularea a peste 10 cereri de recuzare într-un

interval de timp scurt, începând cu 9 iulie 2003 până în prezent.

Codul de procedură penală nu conține

dispoziții cu privire la cazurile de exercitare cu rea credință și în mod

abuziv a drepturilor procedurale conferite părților.

Potrivit art. 721 C. proc. civ.,

dispozițiile acestui cod, care alcătuiesc procedura de drept comun în materie

civilă și comercială, se aplică și în materiile prevăzute de alte legi, în

măsura în care acestea nu cuprind dispoziții potrivnice.

Art. 723 C. proc. civ., stabilește

că drepturile procedurale trebuie exercitate cu bună credință și potrivit

scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege.

Partea care folosește aceste

drepturi în chip abuziv răspunde pentru pagubele pricinuite.

Dispozițiile art. 108

1

pct. 1 lit. b) C. proc. civ., stabilesc că se sancționează cu amendă judiciară

de la 500.000 lei la 7.000.000 lei, formularea cu rea credință a unor cereri de

recuzare sau de strămutare.

Reaua credință a inculpatului în

formularea cererilor de recuzare rezultă nu numai din numărul mare al acestora,

ci și din neîndeplinirea condițiilor legale pentru formularea lor.

Astfel, art. 52 alin. (5) C. proc.

pen., stabilește că cererea de recuzare care privește întreaga instanță trebuie

să cuprindă indicarea concretă a cazului de incompatibilitate în care se află

fiecare judecător.

Cererile de recuzare repetate formulate de inculpat

împotriva judecătorilor de la Tribunalul Caraș Severin și a judecătorilor de la

Curtea de Apel Timișoara, nu conțin indicarea cazului concret de

incompatibilitate în care s-ar afla fiecare judecător.

De altfel, Curtea Supremă de

Justiție, prin încheierile nr. 76 din 11 iulie 2003 și 3352 din 15 iulie 2003,

a respins cererile de recuzare formulate de inculpat, cu motivarea că nu sunt

îndeplinite condițiile legale.

Inculpatul s-a folosit de numărul

mare al recuzărilor cu neîndeplinirea condițiilor legale, pentru a obstrucționa

efectuarea cercetărilor de către organul de urmărire penală și, pe de altă

parte, pentru a întârzia soluționarea de către instanțe a cererilor de

prelungire a duratei arestării preventive în termenele prevăzute de lege.

În raport de cele reținute, urmează

ca, în conformitate cu art. 723 raportat la art. 108

1

pct. 1 lit. b)

C. proc. civ., să i se aplice inculpatului o amendă judiciară în cuantum de

5.000.000 lei.

Recurentul I.I. va fi obligat la

plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite

recursurile declarate de Parchetul Național Anticorupție, Serviciul Teritorial

Timișoara împotriva încheierilor nr. 34 din 24 iulie 2003 și nr. 35 din 24

iulie 2003, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara în dosarele nr. 5421/P/2003

și 5509/P/2003.

Casează

încheierile atacate numai cu privire la dispozițiile de încetare de drept a

măsurii arestării preventive a inculpatului I.I. și de punere în libertate a

acestuia, dispoziții pe care le înlătură.

În

baza art. 723 cu referire la art. 108

1

pct. 1 lit. b) C. proc. civ.,

amendează pe inculpat cu 5 milioane lei.

Respinge,

ca nefondate, recursurile declarate de inculpat împotriva acelorași încheieri.

Obligă inculpatul la plata sumei de

2.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință din Camera

de Consiliu, azi 1 august 2003.