ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3327/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin încheierea nr. 15/i/2003 din 4

iulie 2003 a Curții de Apel Oradea, în baza art. 300

1

C. proc. pen.,

s-a prelungit măsura arestării preventive luată față de inculpatul P.I., prin

ordonanța de arestare din 15 aprilie 2003 emisă de P.N.A., pe o durată de 10

zile și anume, de la 13 iulie, până la 22 iulie 2003 inclusiv.

Instanța a reținut că inculpatul a

fost trimis în judecată în stare de arest preventiv (prin Rechizitoriul din 30

iunie 2003, întocmit de P.N.A.) pentru infracțiunea de luare de mită, prevăzută

de art. 254 alin. (2) C. pen., raportat la art. 1 lit. a), b) și c) și art. 7

alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 13 C.

pen., măsura arestării fiind luată prin ordonanța și mandatul din 15 aprilie

2003, pe o durată de 30 zile, în baza art. 148 lit. d) și h) C. proc. pen.,

măsură prelungită de instanță până la 12 iunie 2003 și apoi până la 12 iulie

2003.

Cum inculpatul a fost trimis în

judecată, în stare de arest preventiv, instanța a verificat din oficiu conform

art. 300

1

C. proc. pen., regularitatea luării măsurii și constatând

că temeiul prevăzut de art. 148 lit. h) C. proc. pen., se menține, a prelungit

arestarea până la prima zi de înfățișare, 22 iulie 2003.

Împotriva încheierii menționate,

inculpatul a declarat recurs susținând, atât personal cât și prin apărătorul

său, că este nelegală întrucât, fiind o prelungire a arestării în cursul

judecății, erau aplicabile prevederile art. 160

c

C. proc. pen.,

potrivit cărora instanța putea dispune prelungirea privării de libertate, numai

în cazul în care ar fi apărut „elemente noi”; Ori de vreme ce urmărirea penală

a fost finalizată și a fost trimis în judecată, nu mai poate zădărnici aflarea

adevărului și nici nu mai prezintă vreun pericol pentru ordinea publică, în

raport și de starea de sănătate.

S-a mai susținut că nici nu s-a

dovedit pericolul pentru ordinea publică astfel că și prelungirile anterioare

sunt date cu încălcarea dispozițiilor procedurale.

Recursul declarat de inculpat nu

este fondat.

Din examinarea încheierii recurate

și a lucrărilor dosarului rezultă că instanța de fond, a aplicat corespunzător

noile prevederi legale, referitoare la verificarea regularității arestării

inculpatului la primirea dosarului, înainte de prima zi de înfățișare, conform

art. 300

1

C. proc. pen. și constatând că se mențin temeiurile,

prevăzute de art. 148 lit. h) din același cod, a prelungit arestarea până la

prima zi de înfățișare.

Susținerea că s-au încălcat

prevederile art. 160

c

C. proc. pen., în sensul că neinvocându-se la

instanță elemente noi față de cele existente în faza de urmărire penală, nu se

mai putea prelungi arestarea preventivă, nu este întemeiată.

Sub acest aspect,

temeiurile de arestare, în speță art. 148 lit. h) C. proc. pen., trebuiesc

corelate și cu alte prevederi legale, care reglementează desfășurarea procesului

penal, și anume, cele care vizează scopul acestuia și al măsurilor preventive.

În acest sens, potrivit art. 1 C.

pen., legea penală apără împotriva infracțiunilor, printre alte valori supreme

și întreaga ordine de drept, iar potrivit art. 136 C. proc. pen., măsurile

preventive asigură buna desfășurare a procesului penal, ori pentru a se

împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de

la judecată ori de la executarea pedepsei.

De asemenea, potrivit art. 155 C.

proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 281/2003, arestarea

inculpatului dispusă de instanță, poate fi prelungită în cursul urmăririi

penale în caz de necesitate și numai dacă au intervenit elemente noi, care să

justifice privarea de libertate sau dacă cele ce au determinat arestarea

inițială impun în continuare privarea de libertate, iar potrivit art. IX din

aceeași lege, mandatul de arestare preventivă emis de procurori până la

intrarea în vigoare a prezentei legi își produce în continuare efectele și după

această dată.

Prin urmare, prevederile art. 160

c

C. proc. pen., pentru faza de judecată, trebuiesc interpretate și aplicate, în

corelație cu prevederile legale sus-arătate și care au semnificația că dacă

temeiurile din cursul urmăririi penale se mențin și în faza judecății, ele își

produc efectele deopotrivă.

Nici nu s-ar putea legal susține că

scopul măsurilor preventive ar fi altul în faza judecății față de cel din

cursul urmăririi penale, de vreme ce textul art. 136 C. proc. pen., nu face

vreo distincție.

Pe de altă parte, inculpatul

prezintă același pericol pentru ordinea publică și în faza judecății, dacă se

are în vedere că este acuzat, în calitate de șef al Serviciului Poliției

Rutiere din Inspectoratul de poliție al județului Satu Mare, în perioada 27

august 2002, 7 martie 2003, a pretins și primit suma de 20.250 Euro, 3500

dolari și 10 milioane lei, pentru ca 64 candidați la examenele de obținere a

permisului de conducere organizate de serviciul ce-l conducea să fie declarați

admiși, cunoscând că aceștia au utilizat cheile cu răspunsurile la

chestionarele repartizate, pe care tot el le-a transmis acestora prin

intermediul inculpatului G.G., directorul școlii de conducere auto.

Prin urmare, pericolul pentru

ordinea publică apare cu atât mai evident, dacă ar fi lăsat în libertate, dat

fiind complexitatea și gravitatea normelor de drept încălcate.

În consecință, urmează a se respinge

ca nefondat recursul declarat de inculpat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul P.I., împotriva încheierii nr. 15 din 4 iulie 2003 a

Curții de Apel Oradea, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, în dosarul nr.

2317/2003.

Obligă recurentul la 500.000 lei

cheltuieli judiciare către stat.

Pronunțată în ședință publică, azi 9

iulie 2003.