ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3451/2003

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Rechizitoriul Parchetului Național Anticorupție, secția de Combatere a Corupției, nr. 146/P/2002 din 10 iulie 2003, inculpatul B.F. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea complicității la infracțiunea de nerespectare a destinației creditelor, în scopul de a obține pentru sine sau pentru altul, de bunuri sau foloase materiale injuste, prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Actul de sesizare a reținut că, în perioada 2000 - 2002, fiind șeful Formațiunii de Poliție Economică și Financiară din cadrul Poliției orașului Negrești Oaș, inculpatul a înlesnit obținerea de credite în valoare de 33.476.000.000 lei de către soția sa, B.M., pentru două societăți comerciale.

Destinația creditelor a fost schimbată, în sensul că din ele s-au acordat împrumuturi cu dobândă sub forma „avans marfă”, astfel societățile comerciale obținând foloase necuvenite de peste 9 miliarde lei. Împotriva inculpatului s-a dispus măsura arestării preventive pe timp de 30 zile, cu începere de la 27 iunie 2003 până la 26 iulie 2003, prin Ordonanța nr. 146/P/2002 din 27 iunie 2003 și mandatul nr. 47 din 27 iunie 2003, emise de Parchetul Național Anticorupție, secția de Combatere a Corupției. Măsura arestării preventive s-a dispus în temeiul prevederilor art. 148 lit. h) C. proc. pen., pedeapsa prevăzută de legii fiind închisoare mai mare de 2 ani, iar lăsarea în libertate a inculpatului prezentând pericol pentru ordinea publică, măsura fiind constatată ca legală prin încheierea nr. 13 din 30 iunie 2003 a Curții de Apel Oradea.

Rechizitoriul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Oradea la data de 14 iulie 2003, iar la 16 iulie 2003, prin încheierea nr. 16, în baza art. 300 1 C. proc. pen., s-a dispus prelungirea arestării preventive a inculpatului până la 1 august 2003 inclusiv. Ulterior, aceeași instanță, prin încheierea din 1 august 2003, în baza art. 300 2 , cu referire la art. 160 a C. proc. pen., a dispus prelungirea măsurii arestării preventive luată față de inculpat pe o durată de 30 de zile, din data de 2 august 2003 până în data de 31 august 2003, inclusiv. S-a reținut că măsura arestării preventive a inculpatului a fost luată cu respectarea dispozițiilor legale, fiind întrunite cerințele art. 143, 146 și 148 lit. h) C. proc.

pen. Împotriva acestei încheieri, inculpatul a declarat recurs, considerând-o nelegală și netemeinică, sens în care a solicitat casarea acesteia, revocarea măsurii arestării preventive și, în subsidiar, dispunerea înlocuirii ei cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara, prevăzută de art. 136 alin. (1) lit. b) sau c) C. proc. pen. Inculpatul a motivat că pentru cercetarea sa în faza urmăririi penale, competența nu aparține Parchetului Național Anticorupție, Serviciul Anticorupție Oradea, ci Parchetului Național Anticorupție, nivel național București, ca atare mandatul de arestare preventivă nr. 47 din 27 iunie 2003, emis de un procuror de la Serviciul Anticorupție Oradea este nul, el contravenind prevederilor art. 135 și art. 132 C. proc.

pen. De asemenea, inculpatul a motivat recursul pe starea precară a sănătății sale, agravată de faptul că soția și fiicele sale au rămas fără sprijin moral și material, și pe suferința psihică cauzată de decesul soacrei. Un alt motiv de recurs vizează, în opinia recurentului inculpat, inexistența faptei pentru care a fost trimis în judecată, aceasta nefiind decât urmare a derulării unor relații comerciale, precum și inegalitatea de tratament juridic comparativ cu persoane din societățile C. S.A. Satu Mare și R. SRL, el fiind singurul menținut în stare de arest preventiv. Recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează. În conformitate cu dispozițiile art. 264 C. proc.

pen., combinat cu art. 28 1 din același cod și art. 64 alin. (2) din Legea nr. 360/2002 privind statutul polițistului, dosarul s-a înaintat spre competentă judecată, Curții de Apel Oradea, actul de sesizare fiind întocmit de Parchetul Național Anticorupție, secția de Combatere a Corupției și confirmat de secția I din cadrul aceluiași parchet, prin semnare și ștampilare. Competența materială a instanței a fost atrasă de calitatea inculpatului B.F., aceea de polițist în cadrul Ministerului de Interne, comisar. În baza unui ordin intern, emis de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție în aplicarea Legii nr. 503/2002 privind Parchetul Național Anticorupție, procurorul care a emis mandatul de arestare preventivă a inculpatului, nr. 47 din 27 iunie 2003, funcționa în Parchetul Național Anticorupție, la nivel central, deci abilitat, ca și competență materială, să ia măsura privativă de libertate.

Alin. (2) al art. 136 C. proc. pen., prevede că măsura arătată la lit. c) (arestarea preventivă) se poate lua numai de procuror. Sub acest aspect, motivul de recurs care vizează nulitatea mandatului de arestare preventivă a inculpatului, este nefondat. În ce privește motivul de recurs referitor la consecințele privării de libertate asupra sănătății inculpatului sau situației familiei sale, se reține că acesta excede cadrului cauzei, în acest stadiu. Motivul de recurs formulat în legătură cu caracterul comercial al faptei, vizând fondul cercetării judecătorești, și acesta este nefondat în stadiul de față. Susținerea recurentului inculpat, referitoare la egalitatea de tratament juridic cu alți participanți enumerați ca atare, nu poate fi primită ca motiv de recurs împotriva prelungirii măsurii arestării sale preventive, întrucât, potrivit art. 317 C. proc.

pen., judecata se mărginește la faptă și la persoana arătată în actul de sesizare. În ce privește subsistența, la 1 august 2003, a temeiurilor arestării preventive a inculpatului, se reține că instanța a motivat că potrivit art. 148 alin. (1) lit. h) C. proc. pen., din perspectiva și a art. 160 lit. c) din același cod, se impune în continuare privarea sa de libertate, neapărând temeiuri noi, care să justifice revocarea măsurii arestării preventive. Astfel, inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni de corupție de pericol social grav, determinat și de calitatea și funcția deținute în Poliția orașului Negreșit-Oaș, formațiunea al cărui șef a fost având implicații directe și nemijlocite cu activitatea economică și financiară a societăților comerciale, instituțiilor bancare, de credit, ș.a.

În același timp, pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta pentru care este cercetat inculpatul, este mai mare de 4 ani și atribuțiile funcției deținute, induc în ordinea de drept, dacă inculpatul ar fi lăsat în stare de libertate, o perturbare care lezează actul de justiție. Motivul subsidiar de recurs, respectiv înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpatului cu o altă măsură preventivă, dar neprivativă de libertate este nefondat. Potrivit art. 139 alin. (1) C. proc. pen., măsura preventivă luată se înlocuiește cu o altă măsură preventivă, când s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii. Or, cum s-a reținut, temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive subzistă.

În baza dispozițiilor art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., declarat împotriva încheierii din 1 august 2003 a Curții de Apel Oradea, pronunțată în dosarul nr. 2516/2003, fiind nefondat, va fi respins. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.F. împotriva încheierii din 1 august 2003 a Curții de Apel Oradea, pronunțată în dosarul nr. 2516/2003. Obligă pe recurent la plata sumei de 500.000 lei cheltuieli judiciare către stat. Pronunțată în ședință publică, azi 11 august 2003.