ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3565/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului Național

Anticorupție, secția de combatere a corupției, inculpatul B.F. a fost trimis în

judecată pentru săvârșirea complicității la infracțiunea de nerespectare a

destinației creditelor în scop de a obține pentru sine sau pentru altul bunuri

sau foloase materiale injuste, prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art.

10 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen.

Actul de sesizare instanței a

reținut că inculpatul în perioada anilor 2000 - 2002 în calitate de șef al

Formațiunii de Poliție Economică și Financiară din cadrul Poliției orașului

Negrești-Oaș a înlesnit obținerea de credite în valoare de 33.476.000 lei de

către soția sa pentru două societăți comerciale.

Destinația creditelor a fost

schimbată, în sensul că din ele s-au acordat împrumuturi cu dobândă sub forma

avans marfă, astfel încât, societățile comerciale au obținut foloase necuvenite

de peste 9 miliarde lei.

Împotriva inculpatului s-a dispus la

data de 27 iunie 2003 măsura arestării preventive pe timp de 30 zile prin

ordonanța nr. 146/P/2002 din 27 iunie 2003 și mandatul nr. 47 din 27 iunie 2003

emise de Parchetul Național Anticorupție, secția de combatere a corupției.

Măsura arestării preventive s-a

dispus în temeiul art. 148 lit. h) C. proc. pen., pedeapsa prevăzută de lege

fiind închisoare mai mare de 2 ani, iar lăsarea în libertate a inculpatului

prezentând pericol pentru ordinea publică.

Această măsură a fost prelungită

succesiv cu câte 30 zile deoarece s-a constatat că este legală întrucât s-a

luat cu respectarea dispozițiilor legale, fiind întrunite cerințele art. 143,

146 și art. 148 C. proc. pen.

Ultima prelungire a fost făcută la

data de 29 august 2003 prin încheierea de ședință nr. 24 pronunțată de Curtea

de Apel Oradea.

Împotriva acestei încheieri, inculpatul

a declarat recurs, deoarece a considerat că mandatul de arestare este nul, el

contravenind prevederilor art. 135 și art. 132 C. proc. pen.

Apărătorul a menționat că arestarea

dispusă de procurorul delegat nu putea depăși 5 zile conform art. 146 C. proc.

pen., iar acesta nu era competent a dispune prin delegare luarea acestei măsuri

având în vedere calitatea inculpatului, comisar de poliție, calitate care

atrage competența Parchetului Național Anticorupție.

Recursul nu este fondat.

Conform art. 264 C. proc. pen.,

combinat cu art. 281 din același cod și art. 64 alin. (2) din Legea nr.

360/2002 privind statutul polițistului, dosarul a fost înaintat pentru judecare

Curții de Apel Oradea, actul de sesizare fiind întocmit de Parchetul Național

Anticorupție, secția de combatere a corupției și confirmat de secția I din

cadrul aceluiași parchet prin semnare și ștampilare.

Competența materială a instanței a

fost atrasă de calitatea inculpatului, polițist comisar.

În baza unui ordin intern emis de

procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție în

aplicarea Legii nr. 503/2002 privind Parchetul Național Anticorupție,

procurorul care a emis mandatul de arestare preventivă a inculpatului nr. 47

din 27 iunie 2003 funcționa în cadrul Parchetului Național Anticorupție, la

nivelul central, deci abilitat ca și competența materială să ia măsura

privativă de libertate.

Alin. (2) al art. 136 C. proc. pen.,

prevede că măsura arătată la lit. c) (arestarea preventivă) poate fi luată

numai de procuror.

Potrivit legislației, până la

modificarea procedurii penale, procurorul putea aresta preventiv pe o durată de

cel mult 30 zile.

Astfel, ordonanța și mandatul de

arestare au fost emise cu respectarea dispozițiilor legale privind luarea

măsurii arestării preventive și garantarea dreptului de apărare al

inculpatului.

Acesta a fost ascultat la data de 27

iunie 2003 când i s-a adus la cunoștință faptul că împotriva sa a fost pusă în

mișcare acțiunea penală pentru infracțiunea prevăzută de art. 26 C. pen.,

raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art.

41 alin. (2) C. pen. și când a declarat că își menține depozițiile anterioare,

neavând nimic de adăugat.

Audierea inculpatului s-a făcut în

prezența apărătorului ales, în conformitate cu prevederile art. 6, 150 și 171

C. proc. pen.

În afară de aceasta, completul care

a dispus prelungirea măsurii arestării preventive e legal.

Apărătorul a susținut că inculpatul

nu a comis fapta imputată, iar încadrarea juridică a ei este greșită.

Criticile sub acest aspect depășesc

limitele recursului declarat împotriva încheierii, ele urmând a fi discutate cu

ocazia soluționării căii de atac declarată împotriva deciziei de apel.

Analizând hotărârea recurată, precum

și actele dosarului rezultă că în speță, condițiile cumulative cerute de art.

148 alin. (1) lit. h) C. proc. pen., precum și cele menționate de art. 160 lit.

c) din același act normativ, sunt îndeplinite, întrucât fapta imputată

inculpatului constituie o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa

închisorii mai mare de 2 ani, iar modalitatea în care s-a comis, natura

relațiilor socio-profesionale efectuate, duc la concluzia că lăsarea sa în

libertate ar putea genera o stare de neîncredere și de insecuritate socială,

ceea ce reprezintă un pericol pentru ordinea publică.

Ca atare, recursul urmează să fie

respins, impunându-se privarea de libertate, în continuare, a inculpatului.

Cheltuielile efectuate de stat vor

fi restituite de către inculpat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

inculpatul B.F. împotriva încheierii de ședința nr. 24 pronunțată de Curtea de

Apel Oradea, la data de 29 august 2003, ca nefondat.

Obligă pe recurent să plătească

statului 500.000 lei cheltuieli judiciare.

Pronunțată în ședință publică, azi 4

septembrie 2003.