ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4253/2003

Asupra recursurilor de față:

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin încheierea nr. 114 din 3 octombrie

2003, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, în baza art. 155, art. 156 și

art. 160 lit. c) C. proc. pen., a fost admisă sesizarea Parchetului Național

Anticorupție, Serviciul Anticorupție, Alba Iulia și s-a dispus prelungirea arestării

preventive a inculpatului P.P., cu încă 30 zile, începând cu 5 octombrie 2003.

Pentru a hotărî astfel curtea a

motivat că temeiurile care au determinat arestarea inculpatului pentru

săvârșirea infracțiunilor, prevăzute de art. 322 alin. (1) din Legea 31/1978,

cu art. 13 C. pen., cu referire la art. 178 din Legea nr. 141/1997; art. 25 C.

pen., art. 289, art. 290 și art. 291 C. pen., impun în continuare privarea de

libertate.

Împotriva încheierii au declarat

recurs Parchetul Național Anticorupție, Serviciul Anticorupție Alba Iulia și

inculpatul.

Prin recursul parchetului s-a cerut

casarea încheierii și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe,

deoarece instanța nu a fost compusă potrivit legii, motiv pentru care

încheierea este lovită de nulitate absolută, potrivit prevederilor art. 197 alin.

(2) C. proc. pen., caz de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct.

3 din același cod.

Inculpatul a criticat încheierea ca

netemeinică și nelegală arătând că măsura prelungirii arestării preventive nu

se justifică. A susținut că așa cum rezultă din concluziile raportului de

expertiză, contractele cu care au fost introduse în țară autoturismele nu sunt

false, înmatricularea în circulație s-a făcut cu respectarea legislației în

vigoare, iar faptul că posesorii autoturismelor au beneficiat de scutirea de la

plata taxelor vamale nu-i poate fi imputată.

Recursurile sunt nefondate.

În titlul IV C. proc. pen.,

modificat prin Legea 281/2003 sunt reglementate distinct luarea și prelungirea

arestării preventive în cursul urmăririi penale și după trimiterea în judecată

și cursul judecății.

Că legiuitorul a înțeles să

reglementeze luarea și prelungirea arestării preventive precum și căile de atac

privind aceste măsuri în diferitele faze ale procesului penal o demonstrează

dispozițiile identice, privind înaintarea dosarului cu cel puțin 5 zile înainte

de expirarea duratei arestării preventive (art. 156 alin. (2), art. 159 alin.

(1) și art. 160 C. proc. pen.) termenul de 24 ore în care încheierile de luare

și prelungire a arestării preventive, pot fi atacate cu recurs (art. 149

1

alin. (1); art. 159 alin. (8); 160

b

alin. (1) C. proc. pen.)

prevăzute distinct pentru fiecare moment în parte.

Potrivit art. 146 alin. (6) și art. 149

alin. (6) C. proc. pen., propunerea de arestare preventivă a învinuitului, în

primul caz, sau a inculpatului, în cel de-al doilea se soluționează în camera

de consiliu de un singur judecător.

Articolul 159 alin. (1) C. proc.

pen., înainte, de modificările aduse prin Legea 281/2003, care reglementa

procedura de soluționare a propunerii pentru prelungirea arestării preventive

de către instanță stabilind că, completul de judecată va fi prezidat de

președintele instanței sau de un judecător desemnat de acesta, iar participarea

procurorului este obligatorie.

Articolul 29 din Legea 78/2000,

privind prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, a fost

modificat prin Legea nr. 161/19 aprilie 2003, el conținând dispoziții

referitoare la compunerea numerică a completului de judecată și la desemnarea

judecătorilor.

În noua redactare „pentru judecarea

în primă instanță a infracțiunilor prevăzute în prezenta lege se constituie

complete specializate, iar la judecătorii, tribunale și curțile de apel

completele specializate sunt formate din doi judecători”.

Această ultimă normă derogă de la

norma de drept comun în materii și anume art. 17 din Legea 92/1992, pentru

organizarea judecătorească potrivit căruia „cauzele date potrivit legii, în

competența de primă instanță a judecătoriilor, tribunalelor și curților de apel

se judecă de un singur judecător”.

Articolul 29 din Legea 78/2000,

modificat prin Legea nr. 161/2003, derogă și de la dispozițiile cuprinse în art.

159 C. proc. pen., anteriori datei de 21 aprilie 2003.

Prin Legea nr. 281/2003 s-au

prevăzut dispoziții speciale privind luarea și prelungirea arestării preventive

a învinuitului sau inculpatului în cursul urmăririi penale, printre acestea și

cele de la art. 146 alin. (6) și art. 149

1

alin. (6) C proc. pen.,

„propunerea de arestare preventivă se soluționează în camera de consiliu de un

singur judecător”.

Potrivit art. 149 alin. (1) și (2)

C. proc. pen., în cazul în care sunt întrunite condițiile prevăzute în

alineatul 1, instanța dispune, prin încheiere, arestarea preventivă a

inculpatului înainte de expirarea duratei arestării provizorii dispuse de

procuror, arătând temeiurile care justifică luarea măsurii arestării preventive

și fixând durata acesteia, care nu poate depăși 30 de zile.

Prin dispozițiile cuprinse în art.

155 și art. 159 C. proc. pen., se stabilesc condițiile în care arestarea

inculpatului dispusă de instanță poate fi prelungită în cursul urmăririi

penale, legiuitorul reluând prevederile din art. 146 și art. 149, privind

propunerea de arestare, participarea procurorului, prezența inculpatului,

întrunirea condițiilor, prevăzute de art. 143 și art. 148 și dacă temeiurile

care au determinat arestarea inițială impun în continuare privarea de libertate

sau există temeiuri noi care să justifice punerea în libertate, că propunerea

de prelungire a arestării se soluționează în camera de consiliu, iar încheierea

poate fi atacată cu recurs în 24 de ore de la pronunțare, pentru cei prezenți

sau de la comunicare pentru cei lipsă.

Faptul că legiuitorul nu a mai

prevăzut în alin. (2) al art. 159 C. proc. pen., că propunerea de prelungire se

soluționează în camera de consiliu cu un singur judecător nu conduce automat la

concluzia că, în cazul infracțiunilor prevăzute în Legea nr. 78/2000 modificată

prin Legea nr. 161/2003, prelungirea arestării preventive în cursul urmăririi

penale se face în camera de consiliu, în complet format din doi judecători.

Prin Legea nr. 161/2003, art. 29 din

Legea 78/2000 a primit o nouă formulare, în alineatul 1 legiuitorul stabilind

că pentru judecarea în primă instanță a infracțiunilor prevăzute în prezenta

lege, se constituie complete separate, iar în alineatul 2, că aceste complete

sunt formate din 2 judecători la judecătorii, tribunale și curțile de apel.

La data modificării articolului 29

din Legea nr. 78/2000, adică la 21 aprilie 2003, instanța de judecată nu avea

competența luării măsurii arestării preventive în cursul urmăririi penale, cu

excepția arestării învinuitului în scopul săvârșirii unei infracțiuni de

audiență, în condițiile art. 299 C. proc. pen.

Deoarece prin Legea nr. 281/2003

s-au prevăzut dispoziții speciale privind luarea și prelungirea arestării

preventive în cursul urmăririi penale, dispoziții care au intrat în vigoare la

1 iulie 2003, și cum dispozițiile din art. 29 din Legea nr. 78/2003 privesc

judecata în primă instanță, deci, după sesizarea instanței prin rechizitoriu,

pentru cele ce preced și prelungirea arestării preventive în cursul urmăririi

penale se impune a fi soluționată, în camera de consiliu de un singur

judecător.

Prin urmare, referirea din cuprinsul

recursului la faptul că prin încheierile din 5 august și 2 septembrie 2003, s-a

prelungit arestarea preventivă a inculpatului cu câte 30 de zile, în complet

format din 2 judecători, nu este de natură a atrage nulitatea absolută a

încheierii supusă recursului, ea fiind pronunțată de un complet legal

constituit. Examinând recursul declarat de inculpat, se constată următoarele:

Prin Ordonanța din 15 martie 2002 a

Parchetului de pe lângă Curtea de Militară de Apel, s-a dispus arestarea

preventivă a inculpatului P.P. pe timp de 30 zile, pentru că în perioada 1996 –

1997, făcând parte dintr-o asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni, a

corupt un angajat al Biroului Vamal Sibiu, prin intermediul căruia a reușit să

scutească de plata taxelor vamale, introducerea în țară a mai multor

autoturisme și împreună cu R.C. și P.D. a intermediat înmatricularea

frauduloasă a acelor autoturisme ajutați de trei lucrători de poliție din

cadrul I.P.J Alba, atrași în asocierea infracțională.

S-a motivat că P.P. s-a sustras urmăririi

penale, iar lăsarea în libertate constituie un pericol pentru ordinea publică.

În aceeași zi a fost emis mandatul

de arestare preventivă cu nr. 4/17/P/2000.

Inculpatul a fost trimis în judecată

în stare de arest alături de alți 42 de inculpați, pentru săvârșirea

infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art. 323 alin. (1) C. pen. și art. 26 C.

pen., raportat la art. 72 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 30/1958, cu aplicarea

art. 13 C. pen. și cu referire la art. 178 din Legea nr. 141/1997, trafic de influență

prevăzut de art. 257 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., fals

intelectual prevăzut de art. 289 C. pen. și uz de fals, prevăzut de art. 291 C.

pen., cu aplicarea art. 33 C. pen.

Prin sentința penală nr. 5 din 22

aprilie 2003, pronunțată de secția penală a Curții de Apel Alba Iulia, s-a

dispus restituirea cauzei la Parchetul Național Anticorupție, Serviciul

Anticorupție Alba Iulia, pentru refacerea urmăririi penale. A fost respinsă

cererea de revocare a măsurii arestării preventive formulată de inculpatul P.P.

și a fost menținută starea de arest. Prin încheierile din 5 august și 2

septembrie 2003, pronunțate de secția penală a Curții de Apel Alba-Iulia, a

fost prelungită arestarea preventivă a inculpatului cu câte 30 de zile, iar

prin încheierea nr. 114 din 3 octombrie 2003, supusă recursului de față s-a

dispus prelungirea arestării cu 30 zile, începând cu 5 octombrie 2003 și până

la 3 noiembrie 2003.

Măsura arestării preventive a fost

luată și apoi prelungită cu motivarea că inculpatul s-a sustras urmăririi

penale, iar multitudinea infracțiunilor reținute în sarcina sa și gravitatea

acestora o justifică, pentru a înlătura starea de pericol rezultată din lăsarea

sa în libertate.

Asocierea în vederea săvârșirii de

infracțiuni, săvârșirea unor infracțiuni la regimul vamal și infracțiuni de

corupție, în care au fost atrași și lucrători de poliție, sustragerea

învinuitului de la urmărirea penală constituie temeiuri pentru prelungirea

arestării preventive.

Cercetarea în stare de libertate

pentru fapte grave de corupție (trafic de influență), în care sunt atrași și

lucrători de poliție, poate constitui o încurajare la săvârșirea unor astfel de

infracțiuni și de către alte persoane tentate de câștigul unor importante sume

de bani, fără eforturi deosebite.

Pentru cele ce preced recursurile

Serviciului Parchetului Național Anticorupție de pe lângă Curtea de Apel Alba

Iulia și a inculpatului P.P. urmează să fie respinse, în conformitate cu

dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

În temeiul art. 192 alin. (2) C.

proc. pen., inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate

de stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de Parchetul Național Anticorupție și inculpatul P.P., împotriva

încheierii nr. 114 din 3 octombrie 2003, pronunțată de Curtea de Apel Alba

Iulia în dosar nr. 5728/2003.

Obligă pe recurentul inculpat la

plata sumei de 700.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de

200.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi 4

octombrie 2003.