ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3519/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin încheierea nr. 71 din 18 august

2003, pronunțată în dosarul nr. 5015/2003, Curtea de Apel Alba Iulia, având în

vedere cererea de recuzare a tuturor judecătorilor acestei instanțe, formulată

de inculpatul O.V.D., din oficiu a prelungit arestarea sa preventivă, pe o

perioadă de 30 zile, începând cu 20 august, până la 18 septembrie 2003.

Împotriva acestei încheieri

inculpatul O.V.D. a declarat recurs vizând nelegalitatea și netemeinicia

prelungirii măsurii arestării sale preventive.

Recursul este nefondat.

La data de 10 ianuarie 2003 Parchetul

Național Anticorupție, secția de combatere a corupției, a sesizat Tribunalul

Alba prin rechizitoriu, solicitând trimiterea în judecată, în stare de arest, a

inculpatului O.V.D., pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, prevăzută

de art. 254 alin. (2) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., constând în aceea că, în calitate de

director la SC A. Baia de Arieș, a pretins de la B.D. suma de 100.000.000 lei,

pentru a-i livra cu prioritate marfă de aproximativ 800.000.000 lei.

Față de inculpatul O.V.D., în cursul

urmăririi penale s-a luat măsura arestării preventive, potrivit mandatului de

arestare preventivă nr. 29 din 20 decembrie 2002, emis în baza art. 148 lit. h)

C. proc. pen., măsură ce a fost, în mod, repetat, prelungită și de instanța de

judecată, până la 19 august 2003.

Prin încheierea nr. 71 din 18 august

2003 Curtea de Apel Alba Iulia, având în vedere cererea de recuzare a tuturor

judecătorilor acestei instanțe, formulată de inculpat și dispozițiile art. 52

1

C. proc. pen., modificat prin Legea nr. 281 din 24 iunie 2003, a prelungit, din

oficiu, arestarea preventivă a inculpatului O.V.D., pe o perioadă de 30 zile,

începând cu 20 august până la 18 septembrie 2003, invocându-se dispozițiile art.

160 lit. c) C. proc. pen., respectiv că subzistă motivele, care au dus la

arestarea inculpatului.

Această încheiere a fost atacată cu

recurs de către inculpatul O.V.D., invocându-se scris nelegalitatea prelungirii

arestării preventive de către judecători a căror recuzare a cerut-o, încălcarea

art. 160 lit. c) C. proc. pen., prin aceea că nu au rezultat elemente noi care

să justifice menținerea măsurii arestării preventive, precum și nerespectarea

Convenției, pentru apărarea drepturilor Omului și a libertăților fundamentale,

în concluzie solicitând punerea sa în libertate.

Apărătorul recurentului inculpat a

solicitat verbal punerea în libertate a acestuia, deoarece nu mai subzistă

motivele care au stat la baza arestării sale.

Examinând motivele de recurs, precum

și actele dosarului, Curtea reține netemeinicia recursului formulat, atât în

raport de prevederile art. 148 lit. h) C. proc. pen., modificat, cât și în

raport cu prevederile art. 5 pct. 1 lit. c) din Convenția pentru apărarea

drepturilor omului și a libertăților fundamentale, deoarece există motive

verosimile de a bănui că inculpatul arestat preventiv a săvârșit o infracțiune,

astfel cum impun prevederile Convenției, prevederi ce constituie excepții de la

regula potrivit căreia nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa.

Ori, probele existente la dosar

constituie asemenea motive verosimile, în sensul solicitat de Convenție.

Pe de altă parte, sunt îndeplinite

și în prezent cerințele art. 148 lit. h) C. proc. pen., (care au stat la baza

arestării preventive) modificat, deoarece legea prevede pentru faptele

săvârșite de inculpat, pentru care a fost trimis în judecată, pedeapsa

închisorii mai mare de 4 ani, iar lăsarea sa în libertate prezintă un pericol

concret pentru ordinea publică, așa cum corect au motivat în mod repetat

instanțele de judecată, el săvârșind fapte grave de corupție, care aduc

atingere deosebită ordinii economico-sociale.

Având în vedere că cercetarea

judecătorească nu a fost finalizată, iar temeiurile care au stat la baza

arestării preventive a inculpatului O.D.V. subzistă, se constată că se impune,

în continuare, judecarea sa în stare de detenție.

Față de aceste considerente, Curtea

va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către

stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul O.V.D., împotriva încheieri nr. 71 din 18 august 2003 a

Curții de Apel Alba Iulia, privind prelungirea arestării preventive.

Obligă recurentul inculpat să

plătească statului suma de 700.000 lei cheltuieli judiciare, din care 200.000

lei reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi

27 august 2003.