ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3519/2003

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea nr. 71 din 18 august 2003, pronunțată în dosarul nr. 5015/2003, Curtea de Apel Alba Iulia, având în vedere cererea de recuzare a tuturor judecătorilor acestei instanțe, formulată de inculpatul O.V.D., din oficiu a prelungit arestarea sa preventivă, pe o perioadă de 30 zile, începând cu 20 august, până la 18 septembrie 2003. Împotriva acestei încheieri inculpatul O.V.D. a declarat recurs vizând nelegalitatea și netemeinicia prelungirii măsurii arestării sale preventive. Recursul este nefondat.

La data de 10 ianuarie 2003 Parchetul Național Anticorupție, secția de combatere a corupției, a sesizat Tribunalul Alba prin rechizitoriu, solicitând trimiterea în judecată, în stare de arest, a inculpatului O.V.D., pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., constând în aceea că, în calitate de director la SC A. Baia de Arieș, a pretins de la B.D. suma de 100.000.000 lei, pentru a-i livra cu prioritate marfă de aproximativ 800.000.000 lei. Față de inculpatul O.V.D., în cursul urmăririi penale s-a luat măsura arestării preventive, potrivit mandatului de arestare preventivă nr. 29 din 20 decembrie 2002, emis în baza art. 148 lit. h) C. proc.

pen., măsură ce a fost, în mod, repetat, prelungită și de instanța de judecată, până la 19 august 2003. Prin încheierea nr. 71 din 18 august 2003 Curtea de Apel Alba Iulia, având în vedere cererea de recuzare a tuturor judecătorilor acestei instanțe, formulată de inculpat și dispozițiile art. 52 1 C. proc. pen., modificat prin Legea nr. 281 din 24 iunie 2003, a prelungit, din oficiu, arestarea preventivă a inculpatului O.V.D., pe o perioadă de 30 zile, începând cu 20 august până la 18 septembrie 2003, invocându-se dispozițiile art. 160 lit. c) C. proc. pen., respectiv că subzistă motivele, care au dus la arestarea inculpatului. Această încheiere a fost atacată cu recurs de către inculpatul O.V.D., invocându-se scris nelegalitatea prelungirii arestării preventive de către judecători a căror recuzare a cerut-o, încălcarea art. 160 lit. c) C. proc.

pen., prin aceea că nu au rezultat elemente noi care să justifice menținerea măsurii arestării preventive, precum și nerespectarea Convenției, pentru apărarea drepturilor Omului și a libertăților fundamentale, în concluzie solicitând punerea sa în libertate. Apărătorul recurentului inculpat a solicitat verbal punerea în libertate a acestuia, deoarece nu mai subzistă motivele care au stat la baza arestării sale. Examinând motivele de recurs, precum și actele dosarului, Curtea reține netemeinicia recursului formulat, atât în raport de prevederile art. 148 lit. h) C. proc. pen., modificat, cât și în raport cu prevederile art. 5 pct. 1 lit. c) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, deoarece există motive verosimile de a bănui că inculpatul arestat preventiv a săvârșit o infracțiune, astfel cum impun prevederile Convenției, prevederi ce constituie excepții de la regula potrivit căreia nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa.

Ori, probele existente la dosar constituie asemenea motive verosimile, în sensul solicitat de Convenție. Pe de altă parte, sunt îndeplinite și în prezent cerințele art. 148 lit. h) C. proc. pen., (care au stat la baza arestării preventive) modificat, deoarece legea prevede pentru faptele săvârșite de inculpat, pentru care a fost trimis în judecată, pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, iar lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, așa cum corect au motivat în mod repetat instanțele de judecată, el săvârșind fapte grave de corupție, care aduc atingere deosebită ordinii economico-sociale. Având în vedere că cercetarea judecătorească nu a fost finalizată, iar temeiurile care au stat la baza arestării preventive a inculpatului O.D.V.

subzistă, se constată că se impune, în continuare, judecarea sa în stare de detenție. Față de aceste considerente, Curtea va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul O.V.D., împotriva încheieri nr. 71 din 18 august 2003 a Curții de Apel Alba Iulia, privind prelungirea arestării preventive. Obligă recurentul inculpat să plătească statului suma de 700.000 lei cheltuieli judiciare, din care 200.000 lei reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Pronunțată în ședință publică, azi 27 august 2003.