ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3549/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin încheierea nr. 20/I.P./2003 din

21 august 2003, pronunțată în dosarul nr. 2371/2003, Curtea de Apel Oradea,

examinând din oficiu regularitatea măsurii preventive a inculpatului P.I., a

prelungit arestarea sa preventivă de la 22 august 2003 la 15 septembrie 2003,

inclusiv.

Împotriva acestei încheieri,

inculpatul P.I. a declarat recurs, vizând nelegalitatea prelungirii măsurii

sale preventive.

Recursul este nefondat, pentru

motivele ce urmează:

În baza ordonanței din 15 aprilie

2003, Parchetul Național Anticorupție, secția de Combatere a Corupției, a emis

mandatul de arestare preventivă nr. 18 din 15 aprilie 2003 privind pe

inculpatul P.I., în temeiul art. 148 lit. d) și h) C. proc. pen., pentru

săvârșirea infracțiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (2) C.

pen., cu referire la art. 1 și art. 7 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art.

41 alin. (2) C. pen.

Instanța de judecată a prelungit

măsura arestării preventive până la 21 august 2003, inclusiv.

Prin încheierea nr. 20/I.P./2003 din

21 august 2003, Curtea de Apel Oradea a prelungit măsura arestării preventive a

inculpatului P.I. de la 22 august 2003 la 15 septembrie 2003, inclusiv,

reținând că există și în prezent temeiurile care au stat la baza luării măsurii

arestării preventive, garantându-se astfel protecția socială față de faptele

grave de corupție comise de inculpat.

Această încheiere a fost atacată cu

recurs de inculpatul P.I., invocându-se nedovedirea temeiurilor invocate pentru

arestarea sa și neindicarea concretă a zădărnicirii aflării adevărului și

pericolului public prin lăsarea sa în libertate.

Examinând motivele de recurs, precum

și actele dosarului, Curtea reține netemeinicia recursului formulat, atât în

raport cu prevederile art. 148 lit. d) și h) C. proc. pen., modificat, cât și

în raport cu prevederile art. 5 pct. 1 lit. c) din Convenția pentru apărarea

drepturilor omului și a libertăților fundamentale, deoarece există motive

verosimile de a bănui că inculpatul arestat preventiv a săvârșit o infracțiune,

astfel cum impun prevederile Convenției, prevederi ce constituie excepții de la

regula potrivit căreia nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa.

Or, probele existente la dosar

constituie asemenea motive verosimile în sensul solicitat de Convenție.

Pe de altă parte, sunt îndeplinite

cerințele art. 148 lit. d) și h) C. proc. pen., modificat prin Legea nr.

281/2003, deoarece legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, pentru

infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată inculpatul, iar lăsarea lui

în libertate prezintă un pericol social concret pentru zădărnicirea aflării

adevărului prin posibilitatea influențării martorilor, cât și pentru ordinea

publică având în vedere funcția îndeplinită, faptele grave de corupție comise,

în calitate de Șef al Serviciului Poliției Rutiere a I.P.J. Satu Mare, constituind

la nivelul societății civile un sentiment de insecuritate care trebuie garantat

prin măsuri de protecție socială.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul P.I. împotriva încheierii din 21 august 2003 a Curții de

Apel Oradea, privind prelungirea arestării preventive.

Obligă recurentul inculpat să

plătească statului suma de 500.000 lei cheltuieli judiciare.

Pronunțată în ședință publică, azi 3

septembrie 2003.