ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1944/2003

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 7 aprilie 2003 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. 903/2003, a fost respinsă cererea formulată de inculpatul T.L.C., aflat în arestul Poliției Cercetări Penale, pentru revocarea măsurii arestării preventive și înlocuirea ei cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea. Totodată, instanța sesizată prin rechizitoriul nr. 80/P din 26 martie 2003 al Parchetului Național Anticorupție, serviciul Anticorupție București, cu judecarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, din oficiu a verificat dacă subzistă temeiurile prevăzute de art. 148 lit. h) C. proc.

pen. și a prelungit arestarea cu încă 30 zile de la 13 aprilie 2003 la 12 mai 2003. În termenul legal, la 9 aprilie 2003, inculpatul prin apărător a declarat recurs împotriva încheierii prin care s-a dispus prelungirea arestării preventive. A solicitat casarea încheierii și revocarea măsurii arestării, deoarece în cauză nu au fost îndeplinite cerințele legale prevăzute de art. 136 și art. 139 C. proc. pen. iar instanța trebuia să constate că s-au schimbat temeiurile care au stat la baza luării măsurii și să dispună punerea în libertate a inculpatului. Recursul nu este fondat. Examinând încheierea atacată, în raport cu motivele de recurs invocate, Curtea constată, în baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, recursul nefondat, urmând a fi respins.

La termenul din 7 aprilie 2003, instanța sesizată prin rechizitor cu judecarea infracțiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 a avut de soluționat, printre altele, cererea de revocare a măsurii arestării preventive privind pe inculpatul T.L.C. Prin încheierea pronunțată, curtea a respins motivat această cerere, iar în continuare a verificat din oficiu dacă subzistă temeiurile prevăzute de art. 148 lit. h) C. proc. pen. și, constatând că aceste temeiuri nu au dispărut și nici nu s-au schimbat, a prelungit arestarea cu încă 30 zile. Recursul de față nu vizează decât dispoziția de prelungire a arestării preventive deoarece, ținând seama de dispozițiile art. 141 C. proc.

pen., încheierea prin care a fost respinsă cererea de revocare a măsurii arestării preventive nu este supusă recursului. Prima instanță a reținut corect și a motivat că măsura arestării a fost dispusă cu respectarea dispozițiilor art. 136, art. 143 și art. 148 lit. f) și h) C. proc. pen. S-a motivat că pedeapsa prevăzută de lege este cuprinsă între 3 și 15 ani și lăsarea în libertate a inculpatului învinuit pentru o infracțiune de corupție ar prezenta pericol pentru ordinea publică, prin crearea unui sentiment de dezaprobare și nesiguranță. În consecință, secția penală a Curții Supreme de Justiție, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul declarat de inculpat, ca fiind nefondat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T.L.C. împotriva încheierii din 7 aprilie 2003 pronunțată în dosarul nr. 903/2003 al Curții de Apel București, secția a II-a penală. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Pronunțată în ședință publică, azi 15 aprilie 2003.