ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6005/2003

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 10 decembrie 2003, pronunțată în dosarul nr. 3711/2003, Curtea de Apel București a respins, ca nefondate, cererile inculpaților C.I., M.M. și C.F. privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi localitatea și, în consecință, punerea lor, de îndată, în libertate. Împotriva acestei încheieri au declarat recurs cei trei inculpați, solicitând casarea acesteia și, după rejudecare, înlocuirea măsurii arestării preventive cu cea de a nu părăsi localitatea și în consecință, punerea lor de îndată, în libertate. În motivarea cererii lor, inculpații C.I. și M.M. susțin, în esență, că temeiurile care au stat la baza arestării lor nu mai subzistă, lăsarea lor în libertate potrivit art. 148 lit. h) C. proc.

pen., nu prezintă pericol pentru ordinea publică, în raport de împrejurarea că au recunoscut fapta, au primit caracterizări foarte bune de la locul de muncă, sunt căsătoriți, având copii minori. Inculpatul C.F. învederează instanței că, nu recunoaște infracțiunea reținută în sarcina sa, că nu a fost de față la comiterea acesteia, iar inculparea sa a fost făcută prin identificarea de către denunțător și martori, cărora le-a fost dinainte indicat. Recursurile declarate nu sunt fondate. Din actele dosarului rezultă că, prin rechizitoriul din 24 noiembrie 2003, emis de Parchetul Național Anticorupție, inculpatul C.I., subcomisar în cadrul M.A.I., secția 12 poliție, a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la luare de mită, prevăzută de art. 26 raportat la art. 254 alin. (2) C.pen, și la art. 6 și art. 7 pct. 1 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen.

și art. 19 din Legea nr. 503/2002, modificată prin Legea nr. 161/2003. La rândul lor, inculpații M.M. și C.F. subcomisari la aceeași unitate de poliție, au fost trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită, prevăzute de art. 254 alin. (2) C. pen., raportat la art. 6 și art. 7 pct. 1 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. și art. 19 din Legea nr. 503/2002 modificată prin Legea nr. 161/2003. S-a reținut în esență, că, inculpații M.M. și C.F. cu acordul coinculpatului C.I., au pretins și primit suma de 1000 dolari de la reprezentantul unei societăți comerciale pentru a nu încheia un proces-verbal de evaziune fiscală, privind mărfuri neînregistrate în valoare de 3 miliarde lei.

Recursurile declarate nu sunt fondate. Potrivit art. 148 alin. (1) lit. h) C. proc. pen., măsura arestării inculpatului poate fi luată dacă sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 143 C. proc. pen. și inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică. În speță, inițial, inculpații M.M. și C.I. au negat săvârșirea faptelor pentru care sunt trimiși în judecată, pe care însă, ulterior, l-au recunoscut. Inculpatul C.F. nu a recunoscut niciodată comiterea infracțiunilor reținute în sarcina sa, motive pentru care, în prezent este în dușmănie cu ceilalți doi inculpați.

Aceasta pe de o parte. Pe de altă parte, pericolul concret pentru ordinea publică este reprezentat de calitatea specială a inculpaților, aceea de ofițeri de poliție, care aveau atribuții privind respectarea legii și identificarea faptelor prevăzute de legea penală, prin funcțiile deținute ce implicau exercițiul autorității de stat. Astfel fiind, cum temeiurile prevăzute de art. 148 lit. h) C. proc. pen., care au stat la luarea măsurii arestării preventive nu au dispărut, în mod corect, instanța de apel a respins cererea de punere în libertate a inculpaților, motiv pentru care recursurile declarate urmează să fie respinse ca nefondate, cu obligarea inculpaților la plata cheltuielilor judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații C.F., C.I. și M.M. împotriva încheierii din 10 decembrie 2003 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în dosar nr. 3711/2003. Obligă pe recurenți la plata sumei de câte 500.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 18 decembrie 2003.