ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6005/2003

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6005/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin

încheierea din 10 decembrie 2003, pronunțată în dosarul nr. 3711/2003, Curtea

de Apel București a respins, ca nefondate, cererile inculpaților C.I., M.M. și

C.F. privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu

părăsi localitatea și, în consecință, punerea lor, de îndată, în libertate.

Împotriva acestei încheieri au

declarat recurs cei trei inculpați, solicitând casarea acesteia și, după

rejudecare, înlocuirea măsurii arestării preventive cu cea de a nu părăsi

localitatea și în consecință, punerea lor de îndată, în libertate.

În motivarea cererii lor, inculpații

C.I. și M.M. susțin, în esență, că temeiurile care au stat la baza arestării

lor nu mai subzistă, lăsarea lor în libertate potrivit art. 148 lit. h) C.

proc. pen., nu prezintă pericol pentru ordinea publică, în raport de

împrejurarea că au recunoscut fapta, au primit caracterizări foarte bune de la

locul de muncă, sunt căsătoriți, având copii minori.

Inculpatul C.F. învederează

instanței că, nu recunoaște infracțiunea reținută în sarcina sa, că nu a fost

de față la comiterea acesteia, iar inculparea sa a fost făcută prin

identificarea de către denunțător și martori, cărora le-a fost dinainte

indicat.

Recursurile declarate nu sunt

fondate.

Din actele dosarului rezultă că,

prin rechizitoriul din 24 noiembrie 2003, emis de Parchetul Național

Anticorupție, inculpatul C.I., subcomisar în cadrul M.A.I., secția 12 poliție,

a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la

luare de mită, prevăzută de art. 26 raportat la art. 254 alin. (2) C.pen, și la

art. 6 și art. 7 pct. 1 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 75 lit. a) C.

pen. și art. 19 din Legea nr. 503/2002, modificată prin Legea nr. 161/2003. La

rândul lor, inculpații M.M. și C.F. subcomisari la aceeași unitate de poliție,

au fost trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită,

prevăzute de art. 254 alin. (2) C. pen., raportat la art. 6 și art. 7 pct. 1

din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. și art. 19 din

Legea nr. 503/2002 modificată prin Legea nr. 161/2003.

S-a reținut în esență, că,

inculpații M.M. și C.F. cu acordul coinculpatului C.I., au pretins și primit

suma de 1000 dolari de la reprezentantul unei societăți comerciale pentru a nu

încheia un proces-verbal de evaziune fiscală, privind mărfuri neînregistrate în

valoare de 3 miliarde lei.

Recursurile declarate nu sunt

fondate.

Potrivit art. 148 alin. (1) lit. h)

C. proc. pen., măsura arestării inculpatului poate fi luată dacă sunt întrunite

condițiile prevăzute de art. 143 C. proc. pen. și inculpatul a săvârșit o

infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și

există probe certe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret

pentru ordinea publică.

În speță, inițial, inculpații M.M.

și C.I. au negat săvârșirea faptelor pentru care sunt trimiși în judecată, pe

care însă, ulterior, l-au recunoscut.

Inculpatul C.F. nu a recunoscut

niciodată comiterea infracțiunilor reținute în sarcina sa, motive pentru care,

în prezent este în dușmănie cu ceilalți doi inculpați.

Aceasta pe de o parte.

Pe de altă parte, pericolul concret

pentru ordinea publică este reprezentat de calitatea specială a inculpaților,

aceea de ofițeri de poliție, care aveau atribuții privind respectarea legii și

identificarea faptelor prevăzute de legea penală, prin funcțiile deținute ce

implicau exercițiul autorității de stat.

Astfel fiind, cum temeiurile

prevăzute de art. 148 lit. h) C. proc. pen., care au stat la luarea măsurii

arestării preventive nu au dispărut, în mod corect, instanța de apel a respins

cererea de punere în libertate a inculpaților, motiv pentru care recursurile

declarate urmează să fie respinse ca nefondate, cu obligarea inculpaților la

plata cheltuielilor judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge,

ca nefondate, recursurile declarate de inculpații C.F., C.I. și M.M. împotriva

încheierii din 10 decembrie 2003 a Curții de Apel București, secția a II-a

penală, pronunțată în dosar nr. 3711/2003.

Obligă

pe recurenți la plata sumei de câte 500.000 lei, cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi

18 decembrie 2003.