ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4750/2003

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar se

constată următoarele:

Prin încheierea nr. 1 din 22 octombrie

2003, Curtea de Apel București, secția I penală, a admis propunerea formulată

de Parchetul Național Anticorupție, secția de Combatere a Corupției și a dispus

arestarea preventivă a inculpaților C.I. și M.M. pe timp de câte 29 zile,

începând de la data de 22 octombrie 2003 la 19 noiembrie 2003.

S-a dispus emiterea mandatelor de

arestare preventivă.

Din probele cauzei, instanța a

reținut că, inculpații sunt cercetați pentru comiterea infracțiunilor de

complicitate și respectiv luare de mită.

Probatoriul existent la dosar, în

această fază procesuală, reține aceeași instanță că, are indicii suficiente și

temeinice pentru reținerea situației de fapt expusă mai sus cu atât mai mult cu

cât în declarațiile date, inculpații nu au contestat conținutul convorbirilor

telefonice și nici a celorlalte probe.

Astfel, s-a constatat că sunt

îndeplinite și cerințele art. 148 lit. h) C. proc. pen., în cele două ipoteze

ale sale și cum ambii inculpați sunt cercetați pentru săvârșirea unor fapte

penale, cu un pericol social ridicat și prin raportare la calitatea pe care au

avut-o, ofițeri de poliție, ce aveau obligații de menținerea ordinii publice,

se impune tocmai pentru asigurarea și garantarea acesteia, cercetarea în stare

de arest.

Împotriva acestei încheieri, ambii

inculpați, în termenul legal, au declarat recurs, criticând-o pentru

netemeinicie și nelegalitate, sub aspectul insuficienței probelor administrate

și pe baza cărora nu se poate reține că, este imperios necesară arestarea lor

preventivă.

Au cerut a se vedea că ei nu pot fi

suspectați de pericol, în a se sustrage de la urmărirea penală, că au toată

pregătirea și interesul în a colabora, cu organul de urmărire penală, în așa

fel încât să se ajungă la aflarea cât mai grabnică a adevărului și că deci

prezintă toate garanțiile pentru a fi anchetați, în stare de libertate.

S-a mai solicitat a se vedea că,

măsura arestării preventive, luată față de ei, este nelegală, deoarece este de

32 de zile, în loc de 30 de zile maximum.

Recursurile sunt nefondate.

Examinându-se actele dosarului în

raport de cele două critici aduse încheierii recurate, precum și din oficiu, se

constată că, măsura arestării preventive luată față de recurenți este și

temeinică și legală și privește o perioadă de 30 de zile și nu de 32 de zile,

după cum formal și eronat se susține.

Astfel, prin ordonanța de arestare

preventivă provizorie, din 21 octombrie 2003, este dispusă:

„Arestarea preventivă provizorie a

inculpaților C.I. și M.M., pe o durată de 3 zile în care s-a inclus și

reținerea conform art. 146 alin. (3) și art. 149

1

alin. (3) C. proc.

pen. „dar după 24 de ore, această ordonanță și-a încetat valabilitatea, prin

emiterea la 22 octombrie 2003 de către Curtea de Apel București, a Mandatului

de Arestare preventivă nr. 1/U pentru 29 de zile, cu începere de la 22

octombrie 2003 și până la 19 noiembrie 2003 inclusiv, pentru ambii inculpați

recurenți.

Așa fiind din analiza celor două

acte procedurale rezultă fără nici un dubiu că, prevederile art. 149 și art.

149

1

alin. (4) C. proc. pen., au fost întocmai respectate de

procuror și care în termenul de 24 de ore, de la emiterea ordonanței de

arestare preventivă provizorie, din 21 octombrie 2003 au prezentat dosarul

cauzei, instanței căreia i-ar reveni competența să judece cauza în fond,

respectiv la 22 octombrie 2003, cu propunerea motivată de luare a măsurii

arestării preventive, față de ambii inculpați.

Apoi, instanța pe deplin justificat

existând temeiurile legale care să justifice luarea măsurii arestării

preventive, la aceeași dată cu sesizarea, respectiv la data de 22 octombrie

2003 și după ascultarea inculpaților recurenți, a emis cu începere de la

aceeași dată (22 octombrie 2003) mandatele de arestare preventivă pentru restul

de timp rămas și anume de 29 de zile.

S-a apreciat de asemenea corect că

sunt dovedite și temeiurile cerute de art. 136 alin. (5), art. 146 alin. (6) și

art. 148 lit. h) C. proc. pen., precum și ale art. 5 pct. 1 lit. c) și pct. 3

din Convenția Europeană pentru apărarea drepturilor omului și libertăților

fundamentale intrară în vigoare la 1 noiembrie 1998.

Astfel cu privire la ambii recurenți

s-a reținut că există motive de a bănui că au săvârșit infracțiunile de

complicitate și respectiv luare de mită, deoarece li s-a înmânat suma de 400

dolari S.U.A. și aproximativ 18 milioane lei, celor doi inculpați, în calitate

de ofițeri de poliție, de câtre soții L.Z. și A., în schimbul restituirii către

aceștia a unei plase cu toate documentele contabile ridicate de la Societatea

S.C. G.I.E. S.R.L aparținând acestora.

La societatea sus-menționată se

identificaseră nereguli financiare în contabilitate prin neînregistrarea de

mărfuri în valoare de aproximativ 3 miliarde lei.

Acestea fiind actele și datele

reținute de organele de cercetare penală, arestarea preventivă a celor doi

inculpați, pe o durată de 30 zile, în mod judicios, temeinic și legal, a fost

dispusă de către instanță, prin încheierea atacată, respectiv nr. 1 din 22

octombrie 2003 a Curții de Apel București, secția I penală, motive pentru care

va fi menținută.

În consecință și recursurile celor

doi inculpați, urmează a fi respinse, ca nefondate.

Văzând și prevederile art. 192 C.

proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, recursurile declarate de

inculpații C.I. și M.M. împotriva încheierii nr. 1 din 22 octombrie 2003 a

Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în dosar nr. 3342/2003,

ca nefondate.

Obligă recurenții la câte 500.000

lei cheltuieli judiciare către stat.

Pronunțată în ședință publică, azi

24 octombrie 2003.