ÎCCJ, decizie (scj.ro #84767)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #84767) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Arestare preventivă. Recurs contra încheierii. Instanța care emite mandatul de arestare În cazul în care instanța admite recursul declarat de procuror împotriva încheierii prin care s-a respins propunerea de luare a măsurii arestării preventive, și dispune luarea acestei măsuri, mandatul de arestare se emite de instanța căreia îi revine competența să judece cauza în fond, potrivit art.149 1 alin.2 C.proc.pen., iar nu de instanța de recurs. Încheierea nr.5739 din 5 decembrie 2003 Prin încheierea nr.3 din 5 decembrie 2003 a Curții de Apel București, secția I penală, s-a admis în parte propunerea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului D.P.
și s-a respins propunerea de arestare preventivă a inculpaților C.N. și G.C. Cu privire la propunerea de arestare a inculpaților C.N. și G.C. curtea de apel a considerat că aceasta este nefondată, deoarece lăsarea lor în libertate nu prezintă un pericol concret pentru ordinea publică. Procurorul a declarat recurs, cu motivarea că sunt întrunite cerințele prevăzute în art.143 și art.148 lit.h C.proc.pen., iar față de inculpatul G.S. și cea prevăzută în art.148 lit.d, și a cerut casarea încheierii sub acest aspect și admiterea propunerii de arestare preventivă a celor doi inculpați. Recursul este fondat. Din actele și probele administrate rezultă că cei doi inculpați, în perioada 1-4 aprilie 2003, alături de inculpatul D.P., au lipsit de libertate în mod ilegal părțile vătămate M.M.
și M.P. și au întrebuințat violențe împotriva acestora, aflați în curs de cercetare, în scopul obținerii de declarații. De asemenea, din probe mai rezultă că inculpatul G.C. a încercat să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor martori. Ca atare, există probe și indicii temeinice că inculpații au săvârșit infracțiunile de lipsire de libertate în mod ilegal, de arestare nelegală și cercetare abuzivă, fiind întrunite atât cerințele art.143, ale art.148 lit.d și h C.proc.pen., cât și cele ale art.5 pct.1 lit.c din C.E.D.O. în privința inculpatului G.C. Pentru aceste considerente, recursul declarat de procuror a fost admis și s-a dispus arestarea preventivă a inculpaților pe o perioadă de 30 de zile, din care s-a scăzut durata reținerii de 24 de ore.
Având în vedere prevederile art.151 C.proc.pen., s-a dispus ca mandatul de arestare preventivă să fie emis, în baza prezentei hotărâri, de către președintele sau judecătorul delegat de acesta din cadrul Curții de Apel București.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.