ÎCCJ, decizie (scj.ro #84666)

Arestare preventivă. Revocare. Temeiurile revocării măsurii

Dispunând revocarea arestării preventive a inculpatului, instanța trebuie,

conform prevederilor art .300

1

alin. (2)  C. proc. pen., să

motiveze că temeiurile care au determinat arestarea au încetat, arătând

considerentele pe care se întemeiază o atare concluzie.

Sub acest

aspect, referirea la lipsa antecedentelor penale, la faptul că arestarea de

până în acel moment a avut suficient efect preventiv și la posibilitatea

arestării din nou a inculpatului dacă va săvârși alte infracțiuni sau se va

sustrage judecății sunt considerente în afara criteriilor prevăzute de lege.

Secția penală, decizia nr. 6102 din 29

decembrie 2003

Prin încheierea din 24 decembrie 2003, Curtea de Apel București, secția a II-a

penală, a revocat măsura arestării preventive a inculpaților, cu motivarea că

în prezent nu se mai impune menținerea ei, având în vedere că inculpații nu au

antecedente penale, au mijloace de existență, și nu există temerea că ar comite

fapte asemănătoare acelora pentru care au fost trimiși în judecată.

S-a mai motivat că, arestați timp de o lună, au înțeles ce înseamnă starea de

arest, iar în situația în care ar comite alte fapte penale sau nu se vor

prezenta la instanță se poate dispune arestarea lor din nou.

Recursul declarat de procuror este fondat.

Potrivit art. 148 alin. (1) lit. h) C. proc. pen., măsura

arestării preventive a inculpatului poate fi luată, alături de alte condiții,

dacă există probe certe că lăsarea în libertate prezintă pericol concret pentru

ordinea publică.

Prin încheierea  nr. 5739 din 5 decembrie 2003, Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția penală, a dispus arestarea preventivă a

inculpaților, ca urmare a admiterii recursului declarat de procuror împotriva încheierii

prin care s-a respins propunerea de arestare.

Potrivit art. 300

1

alin. (2) C. proc. pen., dacă

instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au

încetat sau că nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate,

dispune, prin încheiere, revocarea arestării preventive.

Instanța, prin încheierea atacată, a dispus revocarea arestării

preventive în temeiul art. 300

1

alin. (2) C. proc. pen., fără a

stabili care dintre temeiurile care au determinat arestarea preventivă au

încetat, iar motivele invocate nu numai că nu constituie criterii legale pentru

revocarea arestării preventive, dar ele existau și la data arestării de către

curtea de apel a unuia dintre inculpați  și de către Înalta Curte de

Casație și Justiție a celorlalți.

Totodată, curtea de apel nu a motivat de ce la 24 decembrie

2003, dată la care s-a dispus revocarea măsurii arestării preventive, lăsarea

în libertate a inculpaților nu mai prezintă pericolul  concret pentru

ordinea publică pe care aceștia îl prezentau la data de 5 decembrie 2003, când

s-a luat această măsură, și nici în legătură cu existența probelor certe în

acest sens, la care se referă art. 148 alin. (1) lit. h) C. proc. pen.

În consecință recursul declarat de procuror a fost admis, s-a casat

încheierea atacată și, constatându-se  că măsura arestării preventive a

inculpaților a fost legal dispusă, iar temeiurile ce au determinat arestarea

impun în continuare privarea lor de libertate,    s-a menținut

măsura.