ÎCCJ, decizie (scj.ro #84666)

Arestare preventivă. Revocare. Temeiurile revocării măsurii Dispunând revocarea arestării preventive a inculpatului, instanța trebuie, conform prevederilor art .300 1 alin. (2) C. proc. pen., să motiveze că temeiurile care au determinat arestarea au încetat, arătând considerentele pe care se întemeiază o atare concluzie. Sub acest aspect, referirea la lipsa antecedentelor penale, la faptul că arestarea de până în acel moment a avut suficient efect preventiv și la posibilitatea arestării din nou a inculpatului dacă va săvârși alte infracțiuni sau se va sustrage judecății sunt considerente în afara criteriilor prevăzute de lege.

Secția penală, decizia nr. 6102 din 29 decembrie 2003 Prin încheierea din 24 decembrie 2003, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a revocat măsura arestării preventive a inculpaților, cu motivarea că în prezent nu se mai impune menținerea ei, având în vedere că inculpații nu au antecedente penale, au mijloace de existență, și nu există temerea că ar comite fapte asemănătoare acelora pentru care au fost trimiși în judecată. S-a mai motivat că, arestați timp de o lună, au înțeles ce înseamnă starea de arest, iar în situația în care ar comite alte fapte penale sau nu se vor prezenta la instanță se poate dispune arestarea lor din nou. Recursul declarat de procuror este fondat. Potrivit art. 148 alin. (1) lit. h) C. proc.

pen., măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată, alături de alte condiții, dacă există probe certe că lăsarea în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică. Prin încheierea nr. 5739 din 5 decembrie 2003, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a dispus arestarea preventivă a inculpaților, ca urmare a admiterii recursului declarat de procuror împotriva încheierii prin care s-a respins propunerea de arestare. Potrivit art. 300 1 alin. (2) C. proc. pen., dacă instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau că nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune, prin încheiere, revocarea arestării preventive.

Instanța, prin încheierea atacată, a dispus revocarea arestării preventive în temeiul art. 300 1 alin. (2) C. proc. pen., fără a stabili care dintre temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat, iar motivele invocate nu numai că nu constituie criterii legale pentru revocarea arestării preventive, dar ele existau și la data arestării de către curtea de apel a unuia dintre inculpați și de către Înalta Curte de Casație și Justiție a celorlalți. Totodată, curtea de apel nu a motivat de ce la 24 decembrie 2003, dată la care s-a dispus revocarea măsurii arestării preventive, lăsarea în libertate a inculpaților nu mai prezintă pericolul concret pentru ordinea publică pe care aceștia îl prezentau la data de 5 decembrie 2003, când s-a luat această măsură, și nici în legătură cu existența probelor certe în acest sens, la care se referă art. 148 alin. (1) lit. h) C. proc.

pen. În consecință recursul declarat de procuror a fost admis, s-a casat încheierea atacată și, constatându-se că măsura arestării preventive a inculpaților a fost legal dispusă, iar temeiurile ce au determinat arestarea impun în continuare privarea lor de libertate, s-a menținut măsura.