ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4744/2003

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

La 13 octombrie 2003, Curtea de Apel

București, secția I penală, a luat în examinare cauza penală privind pe

inculpații B.S., B.Șt.L., B.R., U.I. și S.C.H., având ca obiect săvârșirea

infracțiunii prevăzută de art. 255 C. pen. și art. 7 din Legea nr. 78/2000.

Reprezentantul parchetului a solicitat,

printre altele, prelungirea duratei arestării preventive, întrucât sunt

îndeplinite dispozițiile art. 160

c

C. proc. pen., apreciind că

temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive se mențin

și impun în continuare privarea de libertate a inculpaților, în raport de

natura și gravitatea infracțiunii, modalitatea de săvârșire și impactul asupra

ordinii publice.

Curtea, având nevoie de timp pentru

a delibera, a amânat pronunțarea la 14 octombrie 2003, când prin încheiere, a

admis cererea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, desființând

prelungirea duratei arestării preventive a inculpaților B.Șt.L., B.R., U.I. și

S.C. cu câte 30 zile, de la 28 octombrie 2003 până la 26 noiembrie 2003,

inclusiv.

A respins cererea inculpatului B.S.

pentru revocarea măsurii arestării preventive.

A respins cererea inculpaților

B.Șt.L., B.R., U.I. și S.C. de înlocuire a măsurii arestării preventive cu

obligația de a nu părăsi localitatea.

A fixat termen de fond la 10

noiembrie 2003, cu citarea inculpaților.

Instanța a reținut că inculpații au

fost trimiși în judecată în stare de arest preventiv (prin Rechizitoriul din 11

iulie 2002 întocmit de Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, secția

Parchetelor Militare) pentru infracțiunea prevăzută de art. 255 C. pen. și art.

7 din Legea nr. 78/2000.

Măsura arestării a fost luată prin

ordonanța și mandatul din 15 iunie 2002, pe o durată de 30 de zile, față de

inculpatul S.C.H.; din 18 iunie 2002 față de inculpatul B.Șt.L.; din 15 iunie

2002 față de inculpatul B.R.; din 15 iunie 2002 față de inculpatul U.I., măsură

prelungită succesiv de instanță.

Împotriva încheierii din 14

octombrie 2003 a Curții de Apel București, secția I penală, au declarat recurs

inculpații, susținând, atât personal, cât și prin apărători, că este nelegală

întrucât, fiind o prelungire a arestării în cursul judecății, erau aplicabile

prevederile art. 160

c

C. proc. pen., potrivit cărora instanța putea

dispune prelungirea privării de libertate numai în cazul în care ar fi apărut

„elemente noi”. Însă, de vreme ce urmărirea penală a fost finalizată și au fost

trimiși în judecată, nu mai pot zădărnici aflarea adevărului și nici nu mai

prezintă vreun pericol pentru ordinea publică, în raport și de starea de

sănătate a unora dintre inculpați.

S-a susținut că nici nu s-a dovedit

pericolul pentru ordinea publică, încheierile anterioare fiind date cu

încălcarea dispozițiilor procedurale.

Recursurile declarate de inculpați

sunt nefondate.

Din examinarea încheierii recurate

și a actelor dosarului rezultă că instanța de fond a aplicat corespunzător

noile prevederi legale referitoare la verificarea regularității arestării

inculpatului la primirea dosarului, înainte de prima zi de înfățișare, conform

art. 300

1

C. proc. pen. și constatând că se mențin temeiurile

prevăzute de art. 148 lit. h) din același cod, a prelungit arestarea până la

prima zi de înfățișare.

Susținerea că s-au încălcat

prevederile art. 160

c

C. proc. pen., în sensul că, neinvocându-se

elemente noi față de cele existente în faza de urmărire penală, nu se mai putea

prelungi arestarea preventivă, nu este întemeiată.

Sub acest aspect, temeiurile de

arestare, în speță art. 148 lit. h) C. proc. pen., trebuiesc corelate și cu

alte prevederi legale care reglementează desfășurarea procesului penal,

respectiv cele care vizează scopul acestuia și al măsurilor preventive.

În acest sens, potrivit art. 1 C.

pen., legea penală apără împotriva infracțiunilor, printre alte valori supreme,

și întreaga ordine de drept, iar potrivit art. 136 C. proc. pen., măsurile

preventive asigură buna desfășurare a procesului penal, ori pentru a se

împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de

la judecată ori de la executarea pedepsei.

Potrivit art. 155 C. proc. pen.,

astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 281/2003, arestarea inculpatului

dispusă de instanță poate fi prelungită în cursul urmăririi penale în caz de

necesitate și numai dacă au intervenit elemente noi care să justifice privarea

de libertate sau dacă cele ce au determinat arestarea inițială impun în

continuare privarea de libertate, iar potrivit art. IX din aceeași lege,

mandatul de arestare preventivă emis de procurori până la intrarea în vigoare a

prezentei legi își produce în continuare efectele și după această dată.

Așa încât, prevederile art. 160

c

C. proc. pen., pentru faza de judecată trebuiesc interpretate și aplicate, în

corelație cu prevederile legale sus-menționate și care au semnificația că dacă

temeiurile din cursul urmăririi penale se mențin și în faza judecății, ele își

produc efectele deopotrivă.

De altfel, nici nu s-ar putea,

legal, susține că scopul măsurilor preventive ar fi altul în faza judecății

decât cel din cursul urmăririi penale, de vreme ce textul art. 136 C. proc.

pen., nu face vreo distincție.

Pe de altă parte, având în vedere

calitatea de polițiști a majorității inculpaților, respectiv de om de afaceri

cu triplă cetățenie, a inculpatului S.C., cât și complexitatea și gravitatea

normelor de drept încălcate, pericolul pentru ordinea publică apare cu atât mai

evident.

Față de aceste considerente, urmează

a se respinge recursurile declarate de inculpați, ca nefondate, conform

dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile

declarate de inculpații B.Șt.L., B.R., U.I. și S.C.H. împotriva încheierii din

14 octombrie 2003 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în

dosar nr. 3419/2002, ca nefondate.

Obligă recurentul inculpat B.Șt.L.

la 500.000 lei cheltuieli judiciare către stat, iar pe recurenții inculpați

B.R., U.I. și S.C.H. la câte 700.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din

care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de câte

200.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi

24 octombrie 2003.