ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4408/2003

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin încheierea de ședință nr. 37/I.P./2003

din data de 3 octombrie 2003, pronunțată în dosarul nr. 2371/2003, Curtea de

Apel Oradea, în temeiul dispozițiilor art. 300

2

, combinat cu art. 160

c

C. proc. pen., a dispus prelungirea măsurii arestării preventive luată față de

inculpatul P.I., prin ordonanța de arestare preventivă nr. 18 din 15 aprilie

2003, de către Parchetul Național Anticorupție, în dosarul nr. 107/P/2002, cu

15 zile, de la data de 11 octombrie 2003, până la data de 25 octombrie 2003,

inclusiv.

Totodată, în temeiul art. 139, combinat

cu art. 136 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., s-a dispus respingerea cererii

formulate de inculpatul P.I., privind înlocuirea măsurii arestării preventive

cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., inculpatul P.I. a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către

stat în sumă de 500.000 lei.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de fond a reținut, în esență, următoarea situație de fapt:

Prin rechizitoriul nr. 107/P/2002

din 30 iunie 2003, Parchetul Național Anticorupție a dispus trimiterea în

judecată, în stare de arest, a inculpatului P.I., pentru săvârșirea

infracțiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen.,

raportat la art. 1 lit. a), b) și c) și art. 7 alin. (1) din Legea 78/2000, cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 13 C. pen.

La data de 15 aprilie 2003,

Parchetul Național Anticorupție a dispus arestarea preventivă a inculpatului,

pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen.,

raportat la art. 1 și art. 7 din Legea 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen., pe o durată de 30 zile.

Temeiul arestării preventive l-au

constituit dispozițiile art. 148 lit. d) și h) C. proc. pen.

S-a reținut că, în calitate de șef

al Serviciului Poliției Rutiere din cadrul IPJ Satu Mare, inculpatul P.I. a

pretins și primit în perioada 27 august 2002, 7 martie 2003, suma de 20.250

euro, 3.500 dolari SUA și 10 milioane lei, pentru ca 64 de candidați la

examenele de obținere a permiselor de conducere să fie declarați admiși.

Dispunând prelungirea măsurii

arestării preventive prin încheierea nr. 37/I.P. din 3 octombrie 2003, Curtea

de Apel Oradea a constatat că aceasta se impune întrucât, pe de-o parte, există

motive verosimile de a bănui că inculpatul a comis fapta prevăzută de legea

penală reținută în sarcina sa, iar pe de altă parte, se mențin temeiurile

prevăzute de art. 148 lit. d) și h) C. proc. pen.

Pe același argument, al subzistenței

temeiurilor care au determinat luarea măsurii arestării preventive, s-a respins

și cererea inculpatului, de a se dispune înlocuirea acesteia cu măsura

neprivativă de libertate, prevăzută de art. 136 lit. b) C. proc. pen.

Inculpatul a declarat recurs

împotriva acestei încheieri, solicitând judecarea sa în stare de libertate

întrucât nu mai subzistă temeiurile, pentru a se menține starea de arest.

În subsidiar, s-a solicitat să se

constate nulitatea absolută a încheierii Curții de Apel Oradea, casarea

acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, deoarece aceasta

nu a motivat hotărârea.

Temeiul juridic al recursului îl

constituie dispozițiile art. 385

9

pct. 9 și 17

1

C. proc.

pen.

Recursul nu este fondat.

Instanța de fond a dispus

prelungirea măsurii arestării preventive, în conformitate cu cerințele art. 160

lit. c) C. proc. pen., constatând că temeiurile avute în vedere la luarea

măsurii se mențin în continuare și impun, pentru încă 15 zile, privarea de

libertate a inculpatului.

Inculpatul P.I. a fost arestat și

trimis în judecată, pentru săvârșirea unei infracțiuni de corupție de pericolul

social ridicat, determinat de calitatea și funcția avute în cadrul Serviciului

Poliției Rutiere Satu Mare și de întinderea activității infracționale, care a

antrenat zeci de persoane și sume mare de bani, iar pedeapsa prevăzută de lege

pentru fapta reținută în sarcina sa, este mai mare de 4 ani.

Motivele avute în vedere la luarea

măsurii privative de libertate fiind actuale, cererea de înlocuire a arestării

preventive, cu obligarea de a nu părăsi localitatea apare ca nefondată și a

fost în mod just respinsă.

Curtea constată că instanța de fond

a motivat hotărârea judecătorească prezentând argumente suficiente, pentru a

permite instanței de control verificarea lor, astfel că invocarea nulității

relative a încheierii recurate nu este întemeiată.

Pentru aceste considerente, Curtea

urmează să respingă recursul declarat de inculpatul P.I. ca nefondat și să

dispună obligarea recurentului la plata cheltuielilor judiciare.

Văzând dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul P.I., împotriva încheierii nr. 37/I/P din 3 octombrie

2003 a Curții de Apel Oradea, pronunțată în dosarul nr. 2371/2003.

Obligă pe recurentul inculpat la

plata sumei de 500.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pronunțată în ședință publică, azi

10 octombrie 2003.