ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4903/2003
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4903/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel Oradea, secția penală, luând în discuție cauza penală, privind pe inculpații P.Șt.M., B.F., B.M., M.M. și M.V., trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art. 248 C. pen., combinat cu art. 248 1 C. pen., art. 10 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 215 alin. (1), (2) și (5), cu art. 41 alin. (2) C. pen., art. 290 C. pen. și art. 26 C. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) din Legea 78/2000, a pronunțat Încheierea nr. 39/I/P/2003, prin care a prelungit măsura arestării preventive luată față de inculpatul B.F., prin ordonanța din 27 iunie 2003, pe baza căreia a fost emis mandatul de arestare preventivă nr. 47 din 27 iunie 2003 emise de Parchetul Național Anticorupție cu 21 zile, de la 16 octombrie 2003 până la 5 noiembrie 2003,inclusiv.
Instanța a motivat că verificându-se regularitatea prelungirii arestării preventive, conform art. 300 2 și art. 160 c C. proc. pen., se constată că aceasta este justificată, impunându-se prelungirea, în continuare, pe o durată de 21 zile, respectiv, de la data de 16 octombrie 2003, până la data de 5 noiembrie 2003, inclusiv. Măsura arestării inculpatului este legală, fiind luată în condițiile art. 143 și art. 146 C. proc. pen. și în condițiile existenței și a cazului prevăzut de art. 148 lit. h) din același cod. Temeiurile care au determinat arestarea inițială impun în continuare privarea de libertate a inculpatului, căruia i se impută săvârșirea unei infracțiuni cu un grad ridicat de pericol social.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs B.F. susținând că la data prelungirii măsurii arestării preventive se afla în stare de judecată, în primă instanță și, conform art. 314 C. proc. pen., judecata se face în prezența inculpatului. Conform art. 197 alin. (2) și (3) C. proc. pen., lipsa inculpatului atrage nulitatea absolută a actelor încheiate, Încheierea atacată fiind astfel, lovită de nulitate. La data de 15 octombrie 2003, când Curtea de apel a prelungit măsura arestării preventive, inculpatul a arătat că se afla încarcerat în Penitenciarul Jilava, unde fusese transferat pentru judecarea recursului din data de 10 octombrie 2003. Cu toate că există posibilitatea ca la 13 octombrie 2003, să fi fost transferat la Penitenciarul Oradea, iar la 15 octombrie 2003 putea fi prezent, la judecarea cauzei.
Or, Curtea de Apel nu a făcut demersurile necesare, pentru a putea fi prezent la judecată. Astfel, i-au fost încălcate drepturile de apărare, în sensul că în lipsa sa și a apărătorului ales, instanța de judecată a dispus prelungirea arestării preventive făcând, astfel, ca în acest moment să se afle în stare de arest nelegală. În temeiul art. 385 15 alin. (1) pct. 5 C. proc. pen., a solicitat să se dispună casarea încheierii atacate și în temeiul art. 139 alin. (3) C. proc. pen., să se dispună revocarea măsurii arestării preventive. Recursul este nefondat. Este adevărat că în conformitate cu prevederile art. 385 11 alin. (1) și (2) C. proc.
pen., judecarea recursurilor se face cu citarea părților și că judecata nu poate avea loc decât în prezența inculpatului, când acesta este în stare de deținere, dar tot atât de adevărat este și faptul că în conformitate cu dispozițiile art. 385 11 alin. (3), dispozițiile alin. (2) privitoare la prezența obligatorie la judecată a inculpatului arestat, nu sunt aplicabile în cazurile prevăzute în art. 375 alin. (4) și nici în judecarea recursului împotriva încheierilor privind măsurile arestării preventive. Or, în speță, ne aflăm pe terenul acestei excepții, prezența inculpatului arestat, neputând fi asigurată datorită termenelor de judecată foarte apropiate, între cauzele aflate pe rol la instanțe diferite (Curtea Supremă de Justiție și Curtea de Apel Oradea) și a insuficienței mijloacelor de transport, pentru transportarea inculpatului de la un penitenciar la altul.
Inculpatului nu i s-a încălcat, prin modul de judecată, dreptul la apărare, asigurându-i-se apărarea din oficiu, în lipsa prezentării apărătorului ales. Având în vedere cele arătate ca și faptul că nu s-au schimbat cu nimic temeiurile avute în vedere pentru luarea măsurii arestării preventive, Curtea va trebui să privească recursul declarat de inculpat ca nefondat și să-l respingă ca atare, în baza art. 385 15 alin,1 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., menținând astfel, încheierea atacată. Văzând și reglementarea privind plata cheltuielilor judiciare către stat, inclusiv, a onorariului de apărător, ce se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.F. împotriva încheierii din 15 octombrie 2003 a Curții de Apel Oradea, pronunțată în dosarul nr. 2516/2003. Obligă pe recurent să plătească statului 700.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 31 octombrie 2003.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.