ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4903/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Curtea de Apel Oradea, secția penală,

luând în discuție cauza penală, privind pe inculpații P.Șt.M., B.F., B.M., M.M.

și M.V., trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute și

pedepsite de art. 248 C. pen., combinat cu art. 248

1

C. pen., art.

10 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen., art. 215 alin. (1), (2) și (5), cu art. 41 alin. (2) C. pen., art. 290 C.

pen. și art. 26 C. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) din Legea

78/2000, a pronunțat Încheierea nr. 39/I/P/2003, prin care a prelungit măsura

arestării preventive luată față de inculpatul B.F., prin ordonanța din 27 iunie

2003, pe baza căreia a fost emis mandatul de arestare preventivă nr. 47 din 27

iunie 2003 emise de Parchetul Național Anticorupție cu 21 zile, de la 16 octombrie

2003 până la 5 noiembrie 2003,inclusiv.

Instanța a motivat că verificându-se

regularitatea prelungirii arestării preventive, conform art. 300

2

și

art. 160

c

C. proc. pen., se constată că aceasta este justificată,

impunându-se prelungirea, în continuare, pe o durată de 21 zile, respectiv, de

la data de 16 octombrie 2003, până la data de 5 noiembrie 2003, inclusiv.

Măsura arestării inculpatului este

legală, fiind luată în condițiile art. 143 și art. 146 C. proc. pen. și în

condițiile existenței și a cazului prevăzut de art. 148 lit. h) din același

cod.

Temeiurile care au determinat

arestarea inițială impun în continuare privarea de libertate a inculpatului,

căruia i se impută săvârșirea unei infracțiuni cu un grad ridicat de pericol

social.

Împotriva acestei încheieri, în

termen legal, a declarat recurs B.F. susținând că la data prelungirii măsurii

arestării preventive se afla în stare de judecată, în primă instanță și,

conform art. 314 C. proc. pen., judecata se face în prezența inculpatului.

Conform art. 197 alin. (2) și (3) C.

proc. pen., lipsa inculpatului atrage nulitatea absolută a actelor încheiate,

Încheierea atacată fiind astfel, lovită de nulitate.

La data de 15 octombrie 2003, când

Curtea de apel a prelungit măsura arestării preventive, inculpatul a arătat că

se afla încarcerat în Penitenciarul Jilava, unde fusese transferat pentru

judecarea recursului din data de 10 octombrie 2003. Cu toate că există

posibilitatea ca la 13 octombrie 2003, să fi fost transferat la Penitenciarul

Oradea, iar la 15 octombrie 2003 putea fi prezent, la judecarea cauzei. Or,

Curtea de Apel nu a făcut demersurile necesare, pentru a putea fi prezent la

judecată. Astfel, i-au fost încălcate drepturile de apărare, în sensul că în

lipsa sa și a apărătorului ales, instanța de judecată a dispus prelungirea

arestării preventive făcând, astfel, ca în acest moment să se afle în stare de

arest nelegală.

În temeiul art. 385

15

alin. (1) pct. 5 C. proc. pen., a solicitat să se dispună casarea încheierii

atacate și în temeiul art. 139 alin. (3) C. proc. pen., să se dispună revocarea

măsurii arestării preventive.

Recursul este nefondat.

Este adevărat că în conformitate cu

prevederile art. 385

11

alin. (1) și (2) C. proc. pen., judecarea

recursurilor se face cu citarea părților și că judecata  nu poate avea loc

decât în prezența inculpatului, când acesta este în stare de deținere, dar tot

atât de adevărat este și faptul că în conformitate cu dispozițiile art. 385

11

alin. (3), dispozițiile alin. (2) privitoare la prezența obligatorie la judecată

a inculpatului arestat, nu sunt aplicabile în cazurile prevăzute în art. 375

alin. (4) și nici în judecarea recursului împotriva încheierilor privind

măsurile arestării preventive.

Or, în speță, ne aflăm pe terenul

acestei excepții, prezența inculpatului arestat, neputând fi asigurată datorită

termenelor de judecată foarte apropiate, între cauzele aflate pe rol la

instanțe diferite (Curtea Supremă de Justiție și Curtea de Apel Oradea) și a

insuficienței mijloacelor de transport, pentru transportarea inculpatului de la

un penitenciar la altul.

Inculpatului nu i s-a încălcat, prin

modul de judecată, dreptul la apărare, asigurându-i-se apărarea din oficiu, în

lipsa prezentării apărătorului ales.

Având în vedere cele arătate ca și

faptul că nu s-au schimbat cu nimic temeiurile avute în vedere pentru luarea

măsurii arestării preventive, Curtea va trebui să privească recursul declarat

de inculpat ca nefondat și să-l respingă ca atare, în baza art. 385

15

alin,1 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., menținând astfel, încheierea atacată.

Văzând și reglementarea privind

plata cheltuielilor judiciare către stat, inclusiv, a onorariului de apărător,

ce se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul B.F. împotriva încheierii din 15

octombrie 2003 a Curții de Apel Oradea, pronunțată în dosarul nr. 2516/2003.

Obligă pe recurent să plătească

statului 700.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 200.000 lei,

reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

31 octombrie 2003.