ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1485/2003

Asupra recursurilor de față,

Examinând actele dosarului constată

următoarele:

Prin încheierea nr. 4/I.P. din 10

martie 2003, Curtea de Apel Oradea, secția penală, a admis sesizarea

Parchetului Național Anticorupție, serviciul teritorial Oradea și a dispus

prelungirea arestării preventive cu 30 de zile, luată împotriva inculpaților

S.C., și V., ambii aflați în arestul I.P.J. Bihor, stare de arest care s-a

prelungit de la data de 13 martie 2003 până la 11 aprilie 2003.

În considerentele încheierii, curtea

a apreciat că urmărirea penală se află în curs, întrucât s-au descoperit fapte

noi de corupție, inculpații fiind cercetați și pentru alte fapte penale conexe,

abuz în serviciu contra intereselor publice, instigare la mărturie mincinoasă,

conform ordonanței din 20 februarie 2003 a P.N.A. S-a mai reținut că din

probele administrate în timpul urmăririi penale a rezultat că inculpații,

ofițeri de poliție în cadrul Poliției Municipiului Oradea, au încercat să

zădărnicească aflarea adevărului, instigând mai multe persoane să depună

mărturii mincinoase, atât în fața organelor disciplinare ale Ministerului de

Interne, cât și în fața procurorului.

Curtea de apel a considerat că sunt

îndeplinite cerințele art. 155 și art. 156 C. proc. pen., și a dispus

prelungirea măsurii arestării preventive cu încă 30 de zile pentru ambii

inculpați.

Împotriva acestei încheieri, ambii

inculpați au declarat recurs, invocând nerespectarea prevederilor art. 155

alin. (1), art. 156 alin. (1) și art. 159 alin. (2) C. proc. pen., prin

sesizarea instanței cu mai puțin de 5 zile înaintea expirării duratei arestării

și depunerea dosarului cauzei de către procuror cu mai puțin de 2 zile înainte

de termen, pentru a putea fi consultat de către apărător.

S-a arătat că, la data de 6 martie

2003 s-a soluționat de Curtea Supremă de Justiție recursul declarat de

inculpați împotriva măsurii arestării preventive. A doua zi, vineri 7 martie

2003, dosarul a fost adus de la București și predat P.N.A., Serviciul

Teritorial Oradea și a fost depus, în aceeași zi, la Curtea de Apel Oradea,

fixându-se termen luni 10 martie 2003 pentru soluționarea cererii de prelungire

a arestării preventive formulată de Parchetul Național Anticorupție.

S-a mai susținut că au fost

încălcate și prevederile art. 185 alin. (3), art. 186, art. 188 raportate la

art. 197 alin. (1) și (3) C. proc. pen., fiind vorba de nulități care nu pot fi

înlăturate decât prin anularea actului.

Referitor la modul de soluționare,

în fond, a cererii de prelungire a arestării preventive, recurenții au susținut

că nu au fost îndeplinite nici cerințele art. 148 lit. a) și g) C. proc. pen.,

nefiind realizată condiția ca lăsarea în libertate a inculpaților să prezinte

pericol pentru ordinea publică în raport cu circumstanțele reale și cu cele

personale ale inculpaților. De asemenea, au mai arătat că nu li s-au făcut

cunoscute noile acuzații, deși potrivit legii trebuiau să ia cunoștință de

acestea, fără nici o discriminare.

Examinând motivele de recurs

formulate de inculpați, Curtea constată că sunt nefondate, pentru următoarele

considerente:

Referitor la motivele privind

nelegalitatea încheierii, Curtea consideră că măsura prelungirii arestării

preventive a recurenților inculpați a fost luată cu respectarea cerințelor

prevăzute de art. 155, art. 156 și art. 159 C. proc. pen.

Astfel, cererea privind prelungirea

arestării preventive a celor doi recurenți inculpați a fost depusă la data de 5

martie 2003, dată la care s-a format dosarul nr. 994/2003, iar nu la 7 martie

2003 cum s-a susținut în motivele de recurs. Or, de la data de 5 martie 2003,

data sesizării Curții de Apel, până la 13 martie 2003, dată la care expira

durata arestării preventive, sunt chiar mai mult de 5 zile, termen limită

prevăzut de art. 156 alin. (2) C. proc. pen.

Potrivit acestui text, dacă se

apreciază că nu este cazul ca inculpatul să fie pus în libertate, procurorul

sesizează instanța competentă cu cel puțin 5 zile înainte de expirarea

termenului (evident, este vorba de expirarea duratei arestării, care în speță,

este 13 martie 2003).

Or, apărarea inculpaților confundă

acest termen (13 martie) cu termenul fixat de instanță pentru soluționarea

cererii (10 martie 2003), făcând greșit calculul celor 5 zile în raport cu

acesta, iar nu cu cel prevăzut de lege. Așadar, nu are nici o relevanță, sub

aspectul invocat de recurenți, faptul că de la 5 martie 2003, data

înregistrării cererii de prelungire a arestării preventive, și până la 10

martie 2003, data admiterii cererii nu sunt 5 zile libere, deoarece până la

data expirării termenului sunt cel puțin 5 zile libere prevăzute de art. 156

alin. (2) C. proc. pen.

Curtea constată că s-au respectat și

prevederile art. 159 alin. (2) din același cod, prevederi care se referă la

depunerea dosarului cauzei de către procuror cu cel puțin 2 zile înainte de

termen (este vorba, în acest caz, de termenul de judecată), deoarece, așa cum

se recunoaște chiar de apărarea recurenților, dosarul a fost depus la instanță

la data de 7 martie 2003, dată la care a putut fi studiat de apărător.

Totodată, Curtea observă că, de altfel, apărarea cunoștea dosarul de urmărire

referitor la aceeași inculpați, deoarece susținuse, la data de 6 martie 2003

apărarea intimaților inculpați în recursurile declarate de parchet împotriva

încheierilor nr. 1 și 2/I.P ambele din 20 februarie 2003 ale Curții de Apel

Oradea prin care se anulase măsurii arestării preventive. Prin deciziile nr.

1169 și nr. 1170 din 6 martie 2003, Curtea Supremă de Justiție a admis

recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea și, casând

încheierile menționate, a respins plângerile formulate de inculpații S.C. și

C.D. împotriva ordonanței din 11 februarie 2003, emisă de Parchetul Național

Anticorupție, Serviciul Anticorupție Oradea.

Examinând temeinicia măsurii

prelungirii arestării preventive a recurenților inculpați, Curtea constată că

și sub acest aspect încheierea atacată este conformă legii. Astfel, potrivit art.

155 alin. (1) C. proc. pen., durata arestării inculpatului poate fi prelungită

în caz de necesitate și numai motivat.

Parchetul Național Anticorupție,

Serviciul Anticorupție Oradea a solicitat prelungirea arestării preventive a

inculpaților S.C. și C.D. ca urmare a extinderii urmăririi penale împotriva

acestora și pentru săvârșirea altor infracțiuni și anume: infracțiunea de abuz

în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 248 alin. (1) C.

pen., cu referire la art. 1 lit. a) și c) și art. 17 lit. d) din Legea nr.

78/2000; infracțiunea de instigare la mărturie mincinoasă, prevăzută de art.

260 alin. (1) C. pen., infracțiunea de încercare de a determina mărturia

mincinoasă, prevăzută de art. 261 C. pen., extindere dispusă prin Ordonanța din

20 februarie 2003 a P.N.A., Serviciul Anticorupție Oradea.

Or, în conformitate cu dispozițiile

art. 148 lit. d) C. proc. pen., măsura arestării preventive și respectiv, în

speță, prelungirea arestării preventive, poate fi luată dacă sunt date

suficiente că inculpatul a încercat să zădărnicească aflarea adevărului, prin

influențarea unor martori sau alte asemenea fapte. De asemenea, potrivit art.

148 lit. h) din același cod, aceeași măsură poate fi luată și când inculpatul a

săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare

de 2 ani, iar lăsarea sa în libertate ar prezenta un pericol pentru ordinea

publică. În raport cu măsura extinderii urmăririi penale împotriva inculpaților

și pentru alte fapte penale, măsură luată de procuror prin ordonanța din 20

februarie 2003, cu gravitatea acestor infracțiuni, precum și cu existența unor

date suficiente privind încercarea inculpaților de a zădărnici aflarea

adevărului prin influențarea unor martori, Curtea constată că prelungirea

arestării preventive a acestora cu 30 de zile de la data de 13 martie 2003 până

la 11 aprilie 2003 este legală și justificată.

În consecință, Curtea urmează a

respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpați împotriva încheierii

atacate.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., recurenții vor fi obligați la plata sumei de câte 500.000 lei cheltuieli

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de inculpații S.C. și C.D. împotriva încheierii nr. 4/I.P. din 10

martie 2003 a Curții de Apel Oradea.

Obligă pe fiecare

recurent la plata sumei de câte 500.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pronunțată în ședință publică, azi

21 martie 2003.