ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1048/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin rechizitoriul P.N.A. Craiova

din 19 decembrie 2002, a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv,

inculpatul C.T., pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, prevăzută de

art. 254 alin. (1) C. pen., combinat cu art. 6 din Legea nr. 78/2000.

În rechizitoriu s-a arătat că la 11

decembrie 2002, s-a primit sesizarea de la numita C.C., despre faptul că

inculpatul în calitate de șef stație marfă Calafat din cadrul sucursalei Marfă

Craiova al S.N.T.F.M. C.F.R.M. SA, i-a pretins suma de 2.000.000 lei, pentru

a-i aproba punerea la dispoziție a două vagoane pentru încărcat cu fier vechi.

S-a arătat că pe baza denunțului s-a

organizat prinderea în flagrant, ocazie cu care asupra inculpatului s-a găsit

suma de 2.000.000 lei, având mențiunile „MITA” și „11 decembrie 2002”.

Tribunalul Dolj, prin sentința

penală nr. 106 din 24 februarie 2003, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat

la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., a dispus achitarea inculpatului,

iar în baza art. 350 alin. (2) C. proc. pen., s-a dispus punerea de îndată în

libertate a inculpatului, constatându-se că a fost arestat preventiv de la 11

decembrie 2002 la 24 februarie 2003.

S-a stabilit că rămân în sarcina

statului cheltuielile judiciare în sumă de 2.550.000 lei.

Instanța de fond a reținut

următoarele:

Denunțătoarea C.C. la 10 decembrie

2002, s-a prezentat la biroul tranzit al Stației marfă Calafat, a depus

„comanda pentru punerea la dispoziție a vagoanelor pentru încărcare” nr. 06

după care, a mers la biroul „Casa” pentru a întocmi documentele de transport,

respectiv scrisoarea de trăsură privind vagonul nr. 35535469505, ce-l încărcase

cu fier vechi și a achitat taxele pentru timpul orar de utilizare.

Martora P.M., casiera de serviciu a

completat scrisoarea de trăsură nr. 83173 și a încasat suma de 458.646 lei

reprezentând taxa pentru timpul orar de utilizare a vagonului, conform

mențiunilor din „registrul veghetor” din care rezulta timpul cât vagonul a stat

la dispoziția clientului.

Cu aceeași ocazie, C.C. a achitat și

suma de 1.353.500 lei (chitanța nr. 580.608) reprezentând contravaloarea unui

rezervor de aer ce fusese constatat lipsă la un vagon în data de 16 noiembrie

2002.

În timp ce se afla în casierie a

apărut inculpatul care a întrebat-o pe casieră dacă C.C. și-a achitat toate

datoriile, precizând că trebuie să mai plătească 400.000 – 500.000 lei pentru

convorbiri telefonice, în contul manevrelor efectuate cu vagonul, deși la

casierie nu exista nici un document din care să rezulte că ar mai datora vreo

sumă de bani.

Tot atunci, C.C. l-a rugat pe inculpat

să-i aprobe o comandă pentru punerea la dispoziție a unui vagon pentru

încărcare, comandă pe care inculpatul a semnat-o, urmând să se ocupe de

asigurarea vagonului în următoarele zile.

C.C. știind că inculpatul îi punea

la dispoziție vagoanele cu întârziere și fiind interesată să încarce marfa, l-a

rugat pe inculpat să-i pună la dispoziție două vagoane cât mai repede, iar

acesta i-a spus să vină a doua zi să mai facă comandă și pentru ce-l de-al

doilea vagon și că „taxa” pentru un vagon este de 1.000.000 lei.

În aceste condiții, C.C. a discutat

cu soțul său, C.G., și au hotărât să sesizeze organele de urmărire penală, iar

a doua zi au dat curs hotărârii luate.

A doua zi, respectiv la 11 decembrie

2002, C.C. s-a prezentat la biroul tranzit al Stației Marfă Calafat, și a

completat „comanda” de punerea la dispoziție pentru încărcare pentru ce-l de-al

doilea vagon și apoi a mers la biroul inculpatului rugându-l să-i pună la

dispoziție cele două vagoane și i-a dat suma de 2.000.000 lei. După ce a primit

banii, inculpatul a plecat de la birou fiind oprit de organele de urmărire

penală, și la percheziția corporală în buzunarul stâng de la pantaloni s-a

găsit suma de 2.000.000 lei (4 bancnote a câte 500.000 lei, marcate cu creion

fluorescent).

Cu privire la această sumă,

inculpatul a recunoscut că a primit-o de la C.C. în ziua respectivă, motivând

că aceasta nu achitase contravaloarea tarifelor de manevră pentru vagonul

încărcat cu o zi înainte.

Ulterior, inculpatul a susținut că

această sumă era destinată recuperării unor diferențe la tariful orar de

utilizare pentru un vagon încărcat în ziua de 16 noiembrie 2002.

Instanța de fond a dat credit

susținerilor inculpatului și a motivat că inculpatul nu a acționat cu intenția

de a însuși suma de bani, reprezentarea lui fiind diferită de cea a

denunțătoarei și că, în gândirea inculpatului suma solicitată a reprezentat

plata unor prestații C.F.R., care însă nu fuseseră consemnate în acte de către

personalul din subordinea inculpatului, fapt care nu poate fi imputat acestuia.

Întrucât inculpatul a descoperit neregulile a solicitat în virtutea

atribuțiunilor de serviciu plata acestor prestații și deci banii găsiți asupra

sa reprezentau contravaloarea acestor prestații.

Se mai arată că în timpul cercetării

judecătorești s-a făcut dovada că societatea comercială a denunțătoarei avea

obligația să plătească manevre C.F.R. efectuate la data de 9 decembrie 2002,

valoarea acestora fiind de 1.963.500 lei.

Împotriva sentinței penale a

declarat apel Parchetul N.A., Serviciul Anticorupție Craiova, vizând

condamnarea inculpatului pentru infracțiunea de luare de mită, prevăzută de

art. 254 C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2002, întrucât probele

dosarului atestă că inculpatul a săvârșit infracțiunea menționată.

Curtea de Apel Craiova prin decizia

penală nr. 416 din 2 octombrie 2003, a admis apelul declarat de P.N.A. Craiova

împotriva sentinței penale nr. 106 din 24 februarie 2003 a Tribunalului Dolj

privind pe inculpatul C.T.

Desființează sentința penală.

În baza art. 254 alin. (1) C. pen.,

raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 și cu aplicarea art. 74 și art. 76 C.

pen., condamnă pe inculpatul C.T. la pedeapsa de un an și 6 luni închisoare.

Aplică art. 71 și art. 64 C. pen.

Deduce prevenția pe perioada 11

decembrie 2002 – 24 februarie 2003.

În baza art. 254 alin. (3) C. pen.,

dispune confiscarea specială a sumei de 2.000.000 lei, ridicată de la inculpat.

Nemulțumit de această hotărâre, în

termenul legal, inculpatul a declarat recurs, cerând reaprecierea probelor și

ca urmare, decizia penală să fie casată și menținută sentința penală, el

socotindu-se că nu a comis infracțiunea de luare de mită. În subsidiar a

solicitat reducerea pedepsei.

Recursul este nefondat.

Examinându-se probatoriul

administrat, în raport de criticile formulate de inculpat, precum și din

oficiu, se reține că situația de fapt evidențiază fără dubiu, vinovăția penală

a recurentului cu privire la fapta pentru care a fost trimis în judecată, iar

încadrarea juridică este cea legală.

Activitatea efectiv desfășurată de

recurent, ce în calitate de șef al Secției Marfă Calafat, la 11 decembrie 2002,

când primește suma de 2.000.000 lei (4 bancnote a câte 500.000 lei) cu diverse

motivări, dar neconfirmate de probe, în vederea îndeplinirii sarcinilor de

serviciu și anume de a pune la dispoziția denunțătoarei C.C., vagoane pentru

încărcare marfă, în condițiile în care denunțătoarea nu datora vreo sumă de

bani Stației Marfă Calafat, întrunește în drept, toate elementele constitutive

ale infracțiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. și

cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000.

Ca atare, decizia pronunțată în

apel, este temeinică și legală și cu totul eronat și fără sprijin probator, a

fost pronunțată sentința penală, ce prin recursul de față, se cere a fi

menținută. În consecință motivul principal de recurs, se apreciază, ca

nefondat.

Trecând la analiza motivului

invocat, în subsidiar și care vizează reducerea pedepsei, de asemeni se

constată a fi nejustificat, atâta vreme cât în favoarea inculpatului s-au

acordat circumstanțe atenuante și sancțiunea a fost coborâtă sub limita minimă

a textului de incriminare a faptei penale comise.

Pentru toate aceste considerente,

văzând prevederile art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul

declarat urmează a fi respins, ca nefondat.

Se vor aplica și dispozițiile art.

192 C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul C.T. împotriva deciziei penale nr. 416 din 2 octombrie

2003 a Curții de Apel Craiova.

Obligă recurentul inculpat să

plătească statului suma de 1.100.000 lei cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

24 februarie 2004.