ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3155/2013

Asupra recursului de față; În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 219 din data de 13 mai 2013 pronunțată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 5092/63/2013, în baza art. 255 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. și art. 37 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul P.M., recidivist, în prezent deținut în Penitenciarul Craiova, la pedeapsa de 10 luni închisoare. În baza art. 83 C. pen. s-a revocat beneficiul suspendării condiționate privind pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 108 din 19 aprilie 2012 a Judecătoriei Calafat, definitivă prin nerecurare la data de 04 mai 2012 și dispune executarea acestei pedepse, alături de pedeapsa menționată mai sus, dispunându-se ca inculpatul P.M.

să execute în final 2 ani și 10 luni închisoare. În baza art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei în baza art. 88 C. pen. și art. 350 C. proc. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada detenției preventive din data de 26 februarie 2013 precum și arestării preventive de la 27 februarie 2013 la zi și a fost menținută starea de arest. În baza art. 255 alin. (4) raportat la art. 254 alin. (3) C. proc. pen. s-a dispus confiscarea sumei de 1.600 RON ridicată de la inculpatul P.M. cu oozia surprinderii în flagrant. În baza art. 163 C. proc. pen.

a fost menținută măsura indisponibilizării sunei de 1.600 RON ridicată de la inculpat cu ocazia surprinderii în flagrant dispusă prin ordonanța nr. 129/P/2013 din data de 27 februarie 2013 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, banii fiind consemnați la Banca C. potrivit recipisei de consemnare nr. 1185583/1 din data de 27 februarie 2013. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul P.M. la pista sumei de 900 de RON cheltuieli judiciare statului. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a constatat că prin rechizitoriul cu nr. 129/P/2013 din data de 06 martie 2013 al Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului P.M., cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de dare de mită, faptă prevăzută și pedepsită de art. 255 alin. (1) C. pen.

rap. la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen. Prin același act de sesizare s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de C.M.C., pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000. A fost expusă în continuare situația de fapt prezentată în actul de sesizare constând în esență în aceea că, pe data de 19 februarie 2013 inculpatul P.M. a oferit suma de 2.500 RON iar ulterior, pe 26 februarie 2013 a oferit din nou suma de 1.500 RON și ulterior a dat suma de 1.600 RON denunțătorului C.M.C., agent de poliție, la Poliția Comunei U. pentru ca acesta, în situația în care va instrumenta dosarul penal în care era cercetat nepotul său, numitul I.V., să fie exonerat de răspundere penală, faptă în legătură cu care s-a apreciat de către parchet că întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de dare de mită, prev. de art. 255 alin. (1) C. pen.

rap. la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000. Cu privire la modalitatea în care s-a instrumentat dosarul penal și măsurile preventive dispuse în cauză s-a arătat că, prin rezoluția din 26 februarie 2013 a fost începută urmărirea penală față de învinuitul P.M. pentru săvârșirea infracțiunii menționate mai sus, iar prin ordonanța din aceeași dată a fost pusă în mișcare acțiunea penală față de inculpatul P.M., dispunându-se reținerea acestuia pe o perioadă de 24 ore, începând cu data de 26 februarie 2013, începând cu data de 26 februarie 2013, orele 16 : 30 și până la data de 27 februarie 2013, orele 16:30. Prin referatul din 27 februarie 2013 s-a propus arestarea preventivă a inculpatului P.M.

pe o perioadă de 29 zile, pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită; prin încheierea cu nr. 4568/63/2013 din 27 februarie 2013, Tribunalul Dolj a admis propunerea parchetului, dispunând arestarea preventivă a inculpatului pentru 29 zile până ia data de 27 martie 2013, inclusiv, măsură ce a rămas definitivă prin respingerea prin respingerea recursului declarat de inculpat, de către Curtea de Apel Craiova. S-a mai arătat că rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj a fost înaintat și înregistrat pe rolul instanței la 06 martie 2013, sub nr. 5092/63/2013, fiind acordat termen de fond aleatoriu la data de 01 aprilie 2013. În ceea ce privește procedura de judecată prima instanță a arătat că, în conformitate cu dispozițiile art. 320 1 C. proc.

pen., în ședința publică din data de 29 aprilie 2013 s-a procedat la audierea inculpatului P.M. care a recunoscut în totalitate fapta dedusă judecății și starea de fapt astfel cum a fost descrisă în rechizitoriu și a solicitat ca judecată să aibă loc în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, probe pe care a învederat că le cunoaște și le însușește, nesolicitând administrarea de probe în cursul judecății, cu excepția înscrisurilor în circumstanțiere. Ulterior, în ședința publică din data de 13 mai 2013 inculpatul a învederat că înțelege să renunțe la proba cu înscrisuri încuviințată, instanța luând act de acest aspect. Analizând în mod coroborat materialul probator administrat în cauză, prima instanță a reținut următoarele: Denunțătorul C.M.C., agent de poliție judiciară la Poliția comunei U. (șeful postului de poliție al comunei U.), a sesizat D.G.A.-S.J.A.

Dolj cu faptul că, în data de 19 februarie 2013, inculpatul P.M. i-a promis suma de 2.500 RON, în situația în care denunțătorul va instrumenta Dosarul cu nr. 305/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Calafat, astfel încât numitul I.V., nepotul inculpatului, să fie exonerat de răspundere penală în acest dosar. C.M.C. a arătat că inculpatul i-a făcut această ofertă la sediul Postului de poliție al comunei U., în seara zilei de 19 februarie 2013, în prezența numitului I.V. iar în data de 20 februarie 2013 inculpatul P.M. a revenit la sediul postului de poliție unde lucrează și a reînnoit oferta către acesta cu solicitarea ca nepotul său să fie exonerat de răspundere penală. Denunțătorul la data de 25 februarie 2013 a fost delegat de către șeful secției de Poliție Rurală Cetate să efectueze cercetările penale în Dosarul nr. 305/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Calafat, dosar în care numitul I.V.

era cercetat pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002. Făptuitorul a fost citat telefonic de către denunțător pentru a fi audiat în ziua de 26 februarie 2013. Prin ordonanța cu nr. 129/P/2013 din 25 februarie 2013, orele 12:00, s-a autorizat interceptarea și înregistrarea convorbirilor telefonice purtate de la postul telefonic cu nr. A1., precum și interceptarea și înregistrarea audio-video a convorbirilor purtate în mediul ambiental de către inculpatul P.M., pe o perioadă de 48 ore, de la 25 februarie 2013, orele 16:00 și până la 27 februarie 2013, orele 16:00. Prin încheierea cu nr. 4570/63/2013 din 27 februarie 2013, Tribunalul Dolj a confirmat, în condițiile art. 91 2 alin. (3) C. proc.

pen., ordonanța cu nr. 129/P/2013 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj. Deoarece la data de 26 februarie 2013, numitul I.V. urma să fie audiat la sediul Postului de Poliție al comunei U., s-a procedat la organizarea activității de surprindere în flagrant; în acest scop, echipa operativă s-a deplasat la Postul de poliție al comunei U., loc în care urmau să se prezinte numitul I.V. și inculpatul P.M. Inculpatul P.M. a venit la postul de poliție însoțit de nepotul său I.V., iar în timp ce denunțătorul C.M.C. consemna completarea declarației numitului I.V., inculpatul P.M., i-a cerut denunțătorului să instrumenteze dosarul în așa fel încât nepotul său să nu suporte consecințe penale. Denunțătorul i-a comunicat că dosarul va fi instrumentat în condiții legale iar soluția urmează a fi adoptată de către parchet.

Inculpatul i-a promis din nou denunțătorului suma de 1.500 RON iar discuția referitoare la dosarul penal instrumentat de cel din urmă - a continuat inculpatul întrebând „păi și nu e bine cinșpe milioane (...) pentru ca dosarul acesta să nu mai fie, să nu mai... di colo colo". În aceeași zi inculpatul a revenit la sediul postului de poliție, de această dată nemaifiind însoțit de nepotul său I.V. și în timpul discuției purtate cu denunțătorul, inculpatul i-a pus pe birou denunțătorului suma de 1.600 RON, afirmând „ia colea, zisăi că pe tine nu te ...da fii atent! Asta să nu-i cauzeze ia dosarul celălalt, asta vreau eu sa (...)” În încăperea în care se aflau cei doi, au intrat membrii echipei operative iar inculpatul a învederat că a venit la sediul poliției pentru a-i aduce denunțătorului suma de 1.600 RON cu titlu de împrumut, asupra căruia se înțeleseseră la o dată anterioară.

A mai afirmat că are acești bani de la un vecin a cărui identitate nu a vrut să o precizeze, pentru ca apoi să susțină că banii îi aparțineau. Fiind audiat în cursul urmării penale inculpatul a declarat că a avut discuții cu denunțătorul în zilele de 19 februarie 2013 și 20 februarie 2013, discuții referitoare la dosarul în care era cercetat nepotul său și că, în data de 19 februarie 2013 îi ceruse denunțătorului să instrumenteze dosarul în așa manieră încât nepotul său să fie exonerat de răspundere penală, iar pentru acest lucru îi oferise cu acea ocazie, suma de 2.500 - 3.000 RON. Starea de fapt reținută a rezultat din: procesul verbal de constatare a infracțiunii flagrante, denunțul și declarațiile denunțătorului C.M.C., înregistrările audio-video efectuate în mediul ambiental, procesul verbal de transcriere al acestor convorbiri, declarația inculpatului.

Potrivit art. 255 C. pen., darea de mită este fapta persoanei care promite, oferă sau dă bani ori alte foloase necuvenite unui funcționar, în scopul ca acesta să îndeplinească, să nu îndeplinească ori să întârzie îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri. Ca atare, elementul material al infracțiunii de dare de mită constă în acțiunea de corupere, care se poate realiza fie prin promisiunea, fie prin oferirea, fie prin darea de către o persoană către un funcționar a unei sume de bani sau a altor foloase, în modurile și scopurile arătate în art. 254 C. pen.

Pentru întregirea laturii obiective a infracțiunii de dare de mită este necesară îndeplinirea anumitor cerințe esențiale, respectiv: - banii sau celelalte foloase promise, oferite sau date să fie necuvenite, deci să aibă un caracter de retribuție, adică să constituie plată (sau răsplată) în vederea efectuării unui act determinat; - promisiunea, oferirea ori darea de bani sau alte foloase trebuie să fie anterioară îndeplinirii, neîndeplinirii ori întârzierii în îndeplinirea actului determinat. Pentru existenta infracțiunii de dare de mită nu este necesar ca promisiunea sau oferirea de bani ori alte foloase să fi fost urmată de acceptare. Este nerelevant, de asemenea, refuzul funcționarului de a accepta promisiunea ori oferta de bani sau alte foloase.

Totodată, s-a arătat că nu este necesar ca promisiunea ori oferirea de bani sau alte foloase să fi fost urmată de executare, fiind suficient faptul promiterii sau oferirii. În sfârșit, nu este necesar să se fi realizat scopul urmărit, adică să se fi îndeplinit, să nu se fi îndeplinit sau să se fi întârziat îndeplinirea actului determinat privitor la îndatoririle de serviciu ori să se fi săvârșit actul determinat contrar îndatoririlor de serviciu, fiind suficient să se fi promis, oferit sau dat bani ori alte foloase. Potrivit art. 24 C. pen., autorul este persoana care săvârșește, în mod nemijlocit, fapta prevăzută de legea penală. Întrucât una din modalitățile normative ale infracțiunii de dare de mită constă în oferirea de bani sau alte foloase necuvenite unui funcționar și cum inculpatul este cel care a oferit suma de bani, are calitatea de autor al infracțiunii de dare de mită.

Potrivit art. 6 din Legea nr. 78/2000, „infracțiunile de luare de mită-prevăzută la art. 254 din C. pen., darea de mită - prev. la art. 255 din C. pen., de primire de foloase necuvenite - prev. de art. 256 C. pen. și de trafic de influentă - prev. de art. 257 C. pen. se pedepsesc potrivit acelor texte de lege". Având în vedere că textul de lege nu prevede existența alin. (1), instanța va înlătura această mențiune reținută în actul de sesizare, fiind evident că este o eroare materială. În drept, s-a apreciat că fapta inculpatului P.M.

care mai întâi a promis și apoi a oferit o sumă de bani denunțătorului C.M.C., agent de poliție judiciară la Poliția comunei U. (șeful postului de poliție al comunei U.), pentru ca în situația în care acesta va instrumenta Dosarul cu nr. 305/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Calafat, numitul I.V., nepotul său să fie exonerat de răspundere penală în acest dosar întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de dare de mită, prev. de art. 255 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000. Din fișa de cazier a inculpatului P.M. s-a reținut că acesta prin sentința penală nr. 108 din 19 aprilie 2012 a Judecătoriei Calafat, definitivă prin nerecurare, a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare cu aplicarea dispozițiilor art. 81 C. pen.

astfel că la data comiterii prezentei fapte se afla în stare de recidivă postcondamnatorie prev. de art. 37 lit. a) C. pen. La individualizarea judiciară a pedepsei, reținând vinovăția inculpatului, prima instanță a ținut seama de criteriile generale de individualizare prev. de art. 72 C. pen., respectiv de circumstanțele reale de săvârșire a faptelor și cele personale ale inculpatului, de dispozițiilor art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. apreciind că aplicarea unei pedepse ca modalitate de execuție în regim de detenție, este de natură a-și atinge scopul preventiv educativ al pedepsei. În baza art. 83 C. pen. a fost revocat beneficiul suspendării condiționate privind pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 108 din 19 aprilie 2012 a Judecătoriei Calafat, definitivă prin nerecurare la data de 04 mai 2012 și s-a dispus executarea acestei pedepse, alături de pedeapsa menționată mai sus, dispunând ca inculpatul P.M.

să execute în final, 2 ani și 10 luni închisoare. În baza art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a), teza a II-a și lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei. În ceea ce privește stabilirea și aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor civile prev. de art. 64 C. pen. pe durata prevăzută de art. 71 C. pen., instanța având în vedere jurisprudența C.E.D.O. și principiul proporționalității, în raport de natura infracțiunii, modul și împrejurările de comitere, dar și persoana inculpatului, a apreciat că este proporțională și justificată numai interdicția drepturilor prev. de art. 64 lit. a), teza a II-a și lit. b) C. pen., respectiv interdicția dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau funcții elective publice și interdicția dreptului de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj. Prin motivele scrise de apel a fost formulată o critică de nelegalitate și una de netemeinicie. Sub aspectul nelegalității s-a arătat că prima instanță în mod greșit nu a pus în discuție și nu a schimbat încadrarea juridică a faptei pentru care a fost trimis în judecat inculpatul în sensul reținerii dispozițiilor art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, dat fiind faptul că martorul denunțător avea atribuții din cele prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000. Sub aspectul netemeiniciei s-a arătat că pedeapsa aplicată de prima instanță este nejustificat de blândă față de activitatea infracțională dedusă judecății - fapta de dare de mită dedusă judecății este una deosebit de periculoasă raportat atât la modalitatea și împrejurările de comitere cât și la starea de recidivă postcondamnatorie în care a fost săvârșită de inculpat.

Oral, procurorul de ședință a dezvoltat un motiv suplimentar de apel arătând că infracțiunea dedusă judecății a fost comisă și în stare de recidivă postexecutorie întrucât la data comiterii acesteia nu se împlinise termenul de reabilitare, calculat de la data executării ultimei pedepse și în raport de cea mai grea dintre pedepse. Analizând apelul formulat, în raport de motivele de apel astfel cum au fost precizate în ședința publică din data de 04 iulie 2013, cât și din oficiu, conform dispozițiilor art. 371 alin. (2) C. proc. pen., curtea a constatat că este fondat pentru următoarele considerente: În mod corect instanța de fond a admis cererea de judecată simplificată formulată de inculpat, constatând că sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 320 1 alin. (1) și (2) C. proc.

pen., respectiv inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei astfel cum a fost expusă în actul de sesizare a instanței, recunoașterea intervenind înainte de începerea cercetării judecătorești și a solicitat ca judecata să se facă numai pe baza probelor administrate la urmărirea penală. Curtea a constatat de asemenea că sunt îndeplinite și condițiile prev.de art. 320 1 alin. (4) C. proc. pen., pentru admiterea cererii de judecată conform procedurii prevăzută de art. 320 1 C. proc. pen., având în vedere că din probele administrate la urmărirea penală a rezultat că fapta inculpatului a fost stabilită și sunt suficiente date cu privire la persoana sa pentru stabilirea unei pedepse. S-a constatat totodată că în cauză nu s-ar putea reține o provocare din partea lucrătorului de poliție denunțător, situație în care prima instanță ar fi fost obligată să respingă cererea de judecată în procedură simplificată și să continue judecata după procedura de drept comun.

Dimpotrivă, din declarația pe care inculpatul a dat-o în faza urmăririi penale, în prezența unui apărător desemnat din oficiu, a reieșit că el este cel care din proprie inițiativă s-a deplasat pe data de 18 februarie 2013 la postul de poliție și i-a oferit agentului denunțător 2.500 - 3.000 RON pentru ca acesta să rezolve favorabil dosarul în care era cercetat nepotul său, I.V. În ceea ce privește activitatea desfășurata în ziua în care s-a organizat flagrantul, din convorbirea purtată de inculpat cu lucrătorul de poliție denunțător a cărei transcriere se află la dosarul de urmărire penală rezultă de asemenea, cu certitudine că inculpatul a fost cel care a oferit bani lucrătorului de poliție, pentru rezolvarea favorabilă a dosarului în care era implicat nepotul său I.V., în lipsa oricărei acțiuni provocatorii din partea acestuia.

Elocventă în acest sens este următoare discuție purtată între cei doi: „Domn 2 (inculpatul). Bă, spune mie prețu, odată)! Domn 1 (lucrătorul de poliție): Eu n-am ce să discut cu tine despre treburile ăștia, înțelegi? Domn 2 (inculpatul): Mie spune-mi prețu și cât ceri, atâta-ți dau! Cinșpe e bine? Domn 1 (lucrătorul de poliție): Ce cinșpe? Domn 2 (inculpatul): Milioane. Domn 1 (lucrătorul de poliție):Ce cinșpe milioane bă? Pentru ce? Domn 2 (inculpatul): Pentru aia.Domn 1 (lucrătorul de poliție): Pentru ăsta?

Domn 2 (inculpatul):Da.". Or,în condițiile în care este cert dovedit că demersurile în vederea soluționării favorabile a unei cauze penale prin oferirea unei sume de bani au fost inițiate de inculpat care ulterior a insistat să i se precizeze care este suma de bani pe care trebuie să o dea în acest scop iar în fața primei instanțe, în prezența apărătorului ales a recunoscut în integralitate situația de fapt reținută în actul de sesizare nu s-ar putea reține incidența art. 68 C. pen., conform căruia „(...) este oprit a determina o persoană să săvârșească sau să continue săvârșirea unei fapte penale, în scopul obținerii unei probe." În ceea ce privește apelul declarat de parchet, s-a apreciat că sunt întemeiate ambele critici de nelegalite.

Astfel, cu privire la omisiunea reținerii art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 s-a constatat că, potrivit acestui articol, fapta de dare de mită săvârșită față de „o persoană care, potrivit legii, are atribuții de constatare sau de sancționare a contravențiilor ori de constatare, urmărire sau judecare a infracțiunilor" se sancționează cu pedeapsa prevăzută la art. 255 C. pen., al cărei maxim se majorează cu 2 ani. Or, cum persoana față de care a fost comisă fapta de dare de mită este una dintre persoanele vizate de acest text de lege, prima instanță avea obligație să pună în discuție și să procedeze în temeiul art. 334 C. proc. pen. la schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care a fost trimis în judecată inculpatul P.M.

în sensul reținerii și a dispozițiilor art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000. În ceea ce privește starea de recidivă postexecutorie, prev. de art. 37 lit. b) C. pen. s-a apreciat că se impune mai întâi precizarea că, întrucât recidiva este o stare de agravare exterioară conținutului infracțiunii nu sunt aplicabile dispozițiile art. 334 C. proc. pen. referitoare la procedura de schimbare a încadrării juridice.

În urma examinării fișei de cazier judiciar a inculpatului s-a constatat însă că motivul de apel, invocat suplimentar de procurorul de ședință este întemeiat deoarece, prin sentința penală nr. 161/1989 a Judecătoriei Băilești, definitivă prin decizia penală nr. 449/1998 a Tribunalui Dolj inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 6 ani închisoare pentru comiterea infracțiuni de tâlhărie, prev. de art. 211 C. pen., iar ultima condamnare la o pedeapsă cu executare în regim de detenție este condamnarea la patru luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 330/2003 a Judecătoriei Calafat, definitivă prin decizia penală nr. 351/2004 a Curții de Apel Craiova, considerată ca fiind executată la 02 septembrie 2004, termenul de reabilitare urmând așadar a se împlini după comiterea infracțiunii ce formează obiectul prezentei cauze respectiv la 01 septembrie 2015. Referitor la individualizarea judiciară a pedepsei, criticile formulate de parchet, s-a apreciat că sunt de asemenea întemeiate deoarece, în raport de circumstanțele reale de comitere a faptei, gravitatea acesteia, valoarea mare a sumei de bani oferită de inculpat, insistențele acestuia pe lângă denunțător pentru a rezolva favorabil dosarul în care era cercetat nepotul său dar și de circumstanțele personale ale inculpatului care are în antecedente cinci hotărâri de condamnare pentru diferite infracțiuni (tâlhărie, furtun,

o infracțiune prev. de Legea nr. 61/1991 și o infracțiune la regimul circulației rutiere), s-a impus majorarea pedepsei aplicată de prima instanță, o pedeapsă de 1 an închisoare fiind apreciată ca aptă să conducă la realizarea scopului prevăzut de art. 52 C. pen. privit în dubla sa accepție de prevenție specială dar și generală. Pentru aceste motive, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., s-a admis apelul parchetului, a fost decumulată pedeapsa de 2 ani și 10 luni închisoare în pedeapsa aplicată pentru infracțiunea dedusă judecății, de 10 luni închisoare și pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 108/2012 a Judecătoriei Calafat, definitivă prin nerecurare, pentru care s-a dispus revocarea suspendării condiționate.

În baza art. 334 C. proc. pen. s-a schimbat încadrarea juridică din infracțiunea prev. de art. 255 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 în infracțiunea prev.de art. 255 alin. (1) C. proc. pen. rap. la art. 6 alin. (1) și art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000. În baza art. 255 alin. (1) C. proc. pen. rap. la art. 6 alin. (1) și art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., art. 37 lit. a) și b) C. pen. a fost condamnat inculpatul P.M. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru infracțiunea de dare de mită. S-a menținut aplicarea art. 83 C. pen. privind revocarea beneficiului suspendării pentru pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 108/2012 a Judecătoriei Calafat, definitivă prin nerecurare urmând ca inculpatul să execute în final 3 ani închisoare.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței recurate și, întrucât temeiurile avute în vedere cu ocazia dispunerii arestării preventive nu au dispărut și impun în continuare privarea de libertate a inculpatului, a fost menținută starea de arest și dedusă în continuare arestarea preventivă de la 13 mai 2013 la zi. În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare inclusiv suma de 50 RON reprezentând 25% din onorariul pentru avocatul desemnat din oficiu, a fost avansat din fondurile Ministerului Justiției. Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul, care prin apărătorul desemnat din oficiu, a criticat-o prin prisma cazului de casare prev. de art. 385 9 pct. 17 2 C. proc.

pen., solicitând casarea deciziei recurate și schimbarea modalității de executare a pedepsei, prin aplicarea dispozițiilor referitoare la suspendarea executării pedepsei pentru restul de pedeapsă rămas de executat, precizând că nu critică cuantumul pedepsei, ci doar modalitatea de executare. Examinând cauza în temeiul art. 385 9 alin. (1) și (2) C. proc. pen. astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente: Consacrând efectul parțial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 385 6 C. proc. pen. stabilește, în alin. (2), că instanța de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute în art. 385 9 din același cod.

Rezultă, așadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurentul și nici instanța nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate în art. 385 9 C. proc. pen. Instituind, totodată, o altă limită a devoluției recursului, art. 385 10 C. proc. pen. prevede, în alin. (2 1 ), că instanța de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 385 9 C. proc. pen., dacă motivul de recurs, deși se încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată, așa cum se prevede în alin. (2) al aceluiași articol, cu singura excepție a cazurilor de casare care, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc.

pen., se iau în considerare din oficiu. În cauză, se observă că decizia recurată a fost pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, la data de 18 iulie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, situație în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 385 9 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menționat, dispozițiile tranzitorii cuprinse în art. II din lege - referitoare la aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare prevăzute de C. proc. pen. anterior modificării - vizând exclusiv cauzele penale aflate, la data intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului, ipoteza care, însă, nu se regăsește în speță.

Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat, însă, o nouă limitare a devoluției recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanțial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 17 2 al art. 385 9 C. proc. pen., intenția clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept. În ce privește cazul de casare prevăzut în art. 385 9 alin. (1) pct. 17 2 C. proc. pen., invocat de recurentul inculpat, se constată că, într-adevăr, acesta a fost menținut și nu a suferit nicio modificare sub aspectul conținutului prin Legea nr. 2/2013, însă, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc.

pen., în noua redactare, a fost exclus din categoria motivelor de recurs care se iau în considerare din oficiu, fiind necesara, pentru a putea fi examinat de către instanța de ultim control judiciar, respectarea condițiilor formale prevăzute în art. 385 10 alin. (1) și (2) C. proc. pen. Verificând îndeplinirea acestor cerințe, se observă, însă, că inculpatul și-a motivat recursul numai oral în ziua judecații, încălcându-și, astfel, obligația ce îi revenea potrivit art. 385 10 alin. (2) C. proc. pen. Ca urmare, fața de această împrejurare Înalta Curte de Casație și Justiție, ținând seama de prevederile art. 385 10 alin. (2 1 ) C. proc. pen., precum și de cele ale art. 385 9 alin. (3) C. proc.

pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013 (care nu mai enumera printre cazurile de casare ce pot fi luate în considerare din oficiu și pe cel reglementat de pct. 17 2 al art. 385 9 C. proc. pen., nu va proceda la examinarea criticilor circumscrise de recurentul inculpat acestui motiv de recurs, nefiind îndeplinite condițiile formale prevăzute în art. 385 10 alin. (2) C. proc. pen. Chiar dacă s-ar accepta opinia potrivit căreia criticile formulate de inculpat se circumscriu cazului de casare prevăzut în art. 385 9 alin. (1) pct. 17 2 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate proceda la examinarea lor, nefiind respectate așa cum s-a arătat anterior, cerințele formale prevăzute în art. 385 10 alin. (1) și (2) C. proc.

pen., care condiționează analizarea respectivelor critici de motivarea, în scris, a recursului cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată. Fată de cele reținute, constatând că nu sunt incidente nici celelalte cazuri de casare ce ar putea fi avute în vedere din oficiu, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, în conformitate cu dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Va deduce din cuantumul pedepsei aplicate inculpatului P.M. durata reținerii și arestării preventive de la 26 februarie 2013 la 16 octombrie 2013. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.M. împotriva deciziei penale nr. 266 din 18 iulie 2013 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori. Deduce din cuantumul pedepsei aplicate inculpatului P.M. durata reținerii și arestării preventive de la 26 februarie 2013 la 16 octombrie 2013. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa in fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 16 octombrie 2013.