ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3155/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3155/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra

recursului de față;

În baza

actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 219 din

data de 13 mai 2013 pronunțată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 5092/63/2013,

în baza art. 255 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu

aplicarea art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen. și art. 37 lit. a) C.

pen., a fost condamnat inculpatul P.M., recidivist, în prezent deținut în

Penitenciarul Craiova, la pedeapsa de 10 luni închisoare.

În baza art. 83

C. pen. s-a revocat beneficiul suspendării condiționate privind pedeapsa de 2 ani

închisoare aplicată prin sentința penală nr. 108 din 19 aprilie 2012 a Judecătoriei

Calafat, definitivă prin nerecurare la data de 04 mai 2012 și dispune executarea

acestei pedepse, alături de pedeapsa menționată mai sus, dispunându-se ca inculpatul

P.M. să execute în final 2 ani și 10 luni închisoare.

În baza art. 71

C. pen. s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor

prev.

de

art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei

în baza art. 88 C. pen. și art. 350 C. proc. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată

perioada detenției preventive din data de 26 februarie 2013 precum și arestării

preventive de la 27 februarie 2013 la zi și a fost menținută starea de arest.

În baza art. 255

alin. (4) raportat la art. 254 alin. (3) C. proc. pen. s-a dispus confiscarea sumei

de 1.600 RON ridicată de la inculpatul P.M. cu oozia surprinderii în flagrant.

În baza art. 163

C. proc. pen. a fost menținută măsura indisponibilizării sunei de 1.600 RON ridicată

de la inculpat cu ocazia surprinderii în flagrant dispusă prin ordonanța nr. 129/P/2013

din data de 27 februarie 2013 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, banii fiind

consemnați la Banca C. potrivit recipisei de consemnare nr. 1185583/1 din data de

27 februarie 2013.

În baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul P.M. la pista sumei de 900 de

RON cheltuieli judiciare statului.

Pentru a pronunța

această sentință, prima instanță a constatat că prin rechizitoriul cu nr. 129/P/2013

din data de 06 martie 2013 al Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul

Dolj s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului

P.M., cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de dare de mită, faptă prevăzută

și pedepsită de art. 255 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 alin. (1) din Legea

nr. 78/2000 cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen.

Prin același act

de sesizare s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de C.M.C., pentru săvârșirea

infracțiunii de luare de mită, prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art.

6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

A fost expusă

în continuare situația de fapt prezentată în actul de sesizare constând în esență

în aceea că, pe data de 19 februarie 2013 inculpatul P.M. a oferit suma de 2.500

RON iar ulterior, pe 26 februarie 2013 a oferit din nou suma de 1.500 RON și ulterior

a dat suma de 1.600 RON denunțătorului C.M.C., agent de poliție, la Poliția Comunei

U. pentru ca acesta, în situația în care va instrumenta dosarul penal în care era

cercetat nepotul său, numitul I.V., să fie exonerat de răspundere penală, faptă

în legătură cu care s-a apreciat de către parchet că întrunește elementele constitutive

ale infracțiunii de dare de mită,

prev. de

art. 255

alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

Cu privire la

modalitatea în care s-a instrumentat dosarul penal și măsurile preventive dispuse

în cauză s-a arătat că, prin rezoluția din 26 februarie 2013 a fost începută urmărirea

penală față de învinuitul P.M. pentru săvârșirea infracțiunii menționate mai sus,

iar prin ordonanța din aceeași dată a fost pusă în mișcare acțiunea penală față

de inculpatul P.M., dispunându-se reținerea acestuia pe o perioadă de 24 ore, începând

cu data de 26 februarie 2013, începând cu data de 26 februarie 2013, orele 16

:

30 și până la data de 27 februarie 2013, orele 16:30.

Prin referatul

din 27 februarie 2013 s-a propus arestarea preventivă a inculpatului P.M. pe o perioadă

de 29 zile, pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită; prin încheierea cu

nr. 4568/63/2013 din 27 februarie 2013, Tribunalul Dolj a admis propunerea parchetului,

dispunând arestarea preventivă a inculpatului pentru 29 zile până ia data de 27

martie 2013, inclusiv, măsură ce a rămas definitivă prin respingerea prin respingerea

recursului declarat de inculpat, de către Curtea de Apel Craiova.

S-a mai arătat

că rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj a fost înaintat și înregistrat

pe rolul instanței la 06 martie 2013, sub nr. 5092/63/2013, fiind acordat termen

de fond aleatoriu la data de 01 aprilie 2013.

În ceea ce privește

procedura de judecată prima instanță a arătat că, în conformitate cu dispozițiile

art. 320

1

C. proc. pen., în ședința publică din data de 29 aprilie 2013

s-a procedat la audierea inculpatului P.M. care a recunoscut în totalitate fapta

dedusă judecății și starea de fapt astfel cum a fost descrisă în rechizitoriu și

a solicitat ca judecată să aibă loc în baza probelor administrate în faza de urmărire

penală, probe pe care a învederat că le cunoaște și le însușește, nesolicitând administrarea

de probe în cursul judecății, cu excepția înscrisurilor în circumstanțiere. Ulterior,

în ședința publică din data de 13 mai 2013 inculpatul a învederat că înțelege să

renunțe la proba cu înscrisuri încuviințată, instanța luând act de acest aspect.

Analizând în mod

coroborat materialul probator administrat în cauză, prima instanță a reținut următoarele:

Denunțătorul C.M.C.,

agent de poliție judiciară la Poliția comunei U. (șeful postului de poliție al comunei

U.), a sesizat D.G.A.-S.J.A. Dolj cu faptul că, în data de 19 februarie 2013, inculpatul

P.M. i-a promis suma de 2.500 RON, în situația în care denunțătorul va instrumenta

Dosarul cu nr. 305/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Calafat, astfel

încât numitul I.V., nepotul inculpatului, să fie exonerat de răspundere penală în

acest dosar.

C.M.C. a arătat

că inculpatul i-a făcut această ofertă la sediul Postului de poliție al comunei

U., în seara zilei de 19 februarie 2013, în prezența numitului I.V. iar în data

de 20 februarie 2013 inculpatul P.M. a revenit la sediul postului de poliție unde

lucrează și a reînnoit oferta către acesta cu solicitarea ca nepotul său să fie

exonerat de răspundere penală.

Denunțătorul la

data de 25 februarie 2013 a fost delegat de către șeful secției de Poliție Rurală

Cetate să efectueze cercetările penale în Dosarul nr. 305/P/2013 al Parchetului

de pe lângă Judecătoria Calafat, dosar în care numitul I.V. era cercetat pentru

săvârșirea infracțiunii prev. de art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002.

Făptuitorul a

fost citat telefonic de către denunțător pentru a fi audiat în ziua de 26

februarie 2013.

Prin ordonanța

cu nr. 129/P/2013 din 25 februarie 2013, orele 12:00, s-a autorizat interceptarea

și înregistrarea convorbirilor telefonice purtate de la postul telefonic cu nr.

A1., precum și interceptarea și înregistrarea audio-video a convorbirilor purtate

în mediul ambiental de către inculpatul P.M., pe o perioadă de 48 ore, de la 25

februarie 2013, orele 16:00 și până la 27 februarie 2013, orele 16:00.

Prin încheierea

cu nr. 4570/63/2013 din 27 februarie 2013, Tribunalul Dolj a confirmat, în condițiile

art. 91

2

alin. (3) C. proc. pen., ordonanța cu nr. 129/P/2013 a Parchetului

de pe lângă Tribunalul Dolj.

Deoarece la data

de 26 februarie 2013, numitul I.V. urma să fie audiat la sediul Postului de Poliție

al comunei U., s-a procedat la organizarea activității de surprindere în flagrant;

în acest scop, echipa operativă s-a deplasat la Postul de poliție al comunei U.,

loc în care urmau să se prezinte numitul I.V. și inculpatul P.M.

Inculpatul P.M.

a venit la postul de poliție însoțit de nepotul său I.V., iar în timp ce denunțătorul

C.M.C. consemna completarea declarației numitului I.V., inculpatul P.M., i-a cerut

denunțătorului să instrumenteze dosarul în așa fel încât nepotul său să nu suporte

consecințe penale. Denunțătorul i-a comunicat că dosarul va fi instrumentat în condiții

legale iar soluția urmează a fi adoptată de către parchet.

Inculpatul i-a

promis din nou denunțătorului suma de 1.500 RON iar discuția referitoare la dosarul

penal instrumentat de cel din urmă - a continuat inculpatul întrebând „păi și nu

e bine cinșpe milioane (...) pentru ca dosarul acesta să nu mai fie, să nu mai...

di colo colo".

În aceeași zi

inculpatul a revenit la sediul postului de poliție, de această dată nemaifiind însoțit

de nepotul său I.V. și în timpul discuției purtate cu denunțătorul, inculpatul i-a

pus pe birou denunțătorului suma de 1.600 RON, afirmând „ia colea, zisăi că pe tine

nu te ...da fii atent! Asta să nu-i cauzeze ia dosarul celălalt, asta vreau eu sa

(...)”

În încăperea în

care se aflau cei doi, au intrat membrii echipei operative iar inculpatul a învederat

că a venit la sediul poliției pentru a-i aduce denunțătorului suma de 1.600 RON

cu titlu de împrumut, asupra căruia se înțeleseseră la o dată anterioară. A mai

afirmat că are acești bani de la un vecin a cărui identitate nu a vrut să o precizeze,

pentru ca apoi să susțină că banii îi aparțineau.

Fiind audiat în

cursul urmării penale inculpatul a declarat că a avut discuții cu denunțătorul în

zilele de 19 februarie 2013 și 20 februarie 2013, discuții referitoare la dosarul

în care era cercetat nepotul său și că, în data de 19 februarie 2013 îi ceruse denunțătorului

să instrumenteze dosarul în așa manieră încât nepotul său să fie exonerat de răspundere

penală, iar pentru acest lucru îi oferise cu acea ocazie, suma de 2.500 - 3.000

RON.

Starea de fapt

reținută a rezultat din: procesul verbal de constatare a infracțiunii flagrante,

denunțul și declarațiile denunțătorului C.M.C., înregistrările audio-video efectuate

în mediul ambiental, procesul verbal de transcriere al acestor convorbiri, declarația

inculpatului.

Potrivit art.

255 C. pen., darea de mită este fapta persoanei care promite, oferă sau dă bani

ori alte foloase necuvenite unui funcționar, în scopul ca acesta să îndeplinească,

să nu îndeplinească ori să întârzie îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle

sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri.

Ca atare, elementul

material al infracțiunii de dare de mită constă în acțiunea de corupere, care se

poate realiza fie prin promisiunea, fie prin oferirea, fie prin darea de către o

persoană către un funcționar a unei sume de bani sau a altor foloase, în modurile

și scopurile arătate în art. 254 C. pen.

Pentru întregirea

laturii obiective a infracțiunii de dare de mită este necesară îndeplinirea anumitor

cerințe esențiale, respectiv:

- banii sau celelalte

foloase promise, oferite sau date să fie necuvenite, deci să aibă un caracter de

retribuție, adică să constituie plată (sau răsplată) în vederea efectuării unui

act determinat;

- promisiunea,

oferirea ori darea de bani sau alte foloase trebuie să fie anterioară îndeplinirii,

neîndeplinirii ori întârzierii în îndeplinirea actului determinat.

Pentru existenta

infracțiunii de dare de mită nu este necesar ca promisiunea sau oferirea de bani

ori alte foloase să fi fost urmată de acceptare. Este nerelevant, de asemenea, refuzul

funcționarului de a accepta promisiunea ori oferta de bani sau alte foloase.

Totodată, s-a

arătat că nu este necesar ca promisiunea ori oferirea de bani sau alte foloase să

fi fost urmată de executare, fiind suficient faptul promiterii sau oferirii. În

sfârșit, nu este necesar să se fi realizat scopul urmărit, adică să se fi îndeplinit,

să nu se fi îndeplinit sau să se fi întârziat îndeplinirea actului determinat privitor

la îndatoririle de serviciu ori să se fi săvârșit actul determinat contrar îndatoririlor

de serviciu, fiind suficient să se fi promis, oferit sau dat bani ori alte foloase.

Potrivit art. 24 C. pen., autorul este persoana care săvârșește, în mod nemijlocit,

fapta prevăzută de legea penală.

Întrucât una din

modalitățile normative ale infracțiunii de dare de mită constă în oferirea de bani

sau alte foloase necuvenite unui funcționar și cum inculpatul este cel care a oferit

suma de bani, are calitatea de autor al infracțiunii de dare de mită.

Potrivit art.

6 din Legea nr. 78/2000, „infracțiunile de luare de mită-prevăzută la art. 254 din

C. pen., darea de mită - prev. la art. 255 din C. pen., de primire de foloase necuvenite

- prev. de art. 256 C. pen. și de trafic de influentă - prev. de art. 257 C.

pen. se pedepsesc potrivit acelor texte de lege".

Având în vedere

că textul de lege nu prevede existența alin. (1), instanța va înlătura această mențiune

reținută în actul de sesizare, fiind evident că este o eroare materială.

În drept, s-a

apreciat că fapta inculpatului P.M. care mai întâi a promis și apoi a oferit o sumă

de bani denunțătorului C.M.C., agent de poliție judiciară la Poliția comunei U.

(șeful postului de poliție al comunei U.), pentru ca în situația în care acesta

va instrumenta Dosarul cu nr. 305/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria

Calafat, numitul I.V., nepotul său să fie exonerat de răspundere penală în acest

dosar întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de dare de mită, prev.

de art. 255 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

Din fișa de cazier

a inculpatului P.M. s-a reținut că acesta prin sentința penală nr. 108 din 19

aprilie 2012 a Judecătoriei Calafat, definitivă prin nerecurare, a fost condamnat

la pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare cu aplicarea dispozițiilor art. 81

C. pen. astfel că la data comiterii prezentei fapte se afla în stare de recidivă

postcondamnatorie prev. de art. 37 lit. a) C. pen.

La individualizarea

judiciară a pedepsei, reținând vinovăția inculpatului, prima instanță a ținut seama

de criteriile generale de individualizare prev. de art. 72 C. pen., respectiv de

circumstanțele reale de săvârșire a faptelor și cele personale ale inculpatului,

de dispozițiilor art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen. apreciind că aplicarea

unei pedepse ca modalitate de execuție în regim de detenție, este de natură a-și

atinge scopul preventiv educativ al pedepsei.

În baza art. 83

C. pen. a fost revocat beneficiul suspendării condiționate privind pedeapsa de 2

ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 108 din 19 aprilie 2012 a Judecătoriei

Calafat, definitivă prin nerecurare la data de 04 mai 2012 și s-a dispus executarea

acestei pedepse, alături de pedeapsa menționată mai sus, dispunând ca inculpatul

P.M. să execute în final, 2 ani și 10 luni închisoare.

În baza art. 71

C. pen., s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit.

a), teza a II-a și lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei. În ceea ce privește

stabilirea și aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor civile prev.

de art. 64 C. pen. pe durata prevăzută de art. 71 C. pen., instanța având în vedere

jurisprudența C.E.D.O. și principiul proporționalității, în raport de natura infracțiunii,

modul și împrejurările de comitere, dar și persoana inculpatului, a apreciat că

este proporțională și justificată numai interdicția drepturilor prev. de art. 64

lit. a), teza a II-a și lit. b) C. pen., respectiv interdicția dreptului de a fi

ales în autoritățile publice sau funcții elective publice și interdicția dreptului

de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj.

Prin motivele

scrise de apel a fost formulată o critică de nelegalitate și una de netemeinicie.

Sub aspectul nelegalității s-a arătat că prima instanță în mod greșit nu a pus în

discuție și nu a schimbat încadrarea juridică a faptei pentru care a fost trimis

în judecat inculpatul în sensul reținerii dispozițiilor art. 7 alin. (2) din Legea

nr. 78/2000, dat fiind faptul că martorul denunțător avea atribuții din cele prev.

de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000. Sub aspectul netemeiniciei s-a arătat

că pedeapsa aplicată de prima instanță este nejustificat de blândă față de activitatea

infracțională dedusă judecății - fapta de dare de mită dedusă judecății este una

deosebit de periculoasă raportat atât la modalitatea și împrejurările de comitere

cât și la starea de recidivă postcondamnatorie în care a fost săvârșită de inculpat.

Oral, procurorul

de ședință a dezvoltat un motiv suplimentar de apel arătând că infracțiunea dedusă

judecății a fost comisă și în stare de recidivă postexecutorie întrucât la data

comiterii acesteia nu se împlinise termenul de reabilitare, calculat de la data

executării ultimei pedepse și în raport de cea mai grea dintre pedepse.

Analizând apelul

formulat, în raport de motivele de apel astfel cum au fost precizate în ședința

publică din data de 04 iulie 2013, cât și din oficiu, conform dispozițiilor

art. 371 alin. (2) C. proc. pen., curtea a constatat că este fondat pentru următoarele

considerente:

În mod corect

instanța de fond a admis cererea de judecată simplificată formulată de inculpat,

constatând că sunt îndeplinite condițiile

prev. de

art.

320

1

alin. (1) și (2) C. proc. pen., respectiv inculpatul a recunoscut

săvârșirea faptei astfel cum a fost expusă în actul de sesizare a instanței, recunoașterea

intervenind înainte de începerea cercetării judecătorești și a solicitat ca judecata

să se facă numai pe baza probelor administrate la urmărirea penală.

Curtea a constatat

de asemenea că sunt îndeplinite și condițiile

prev.de

art.

320

1

alin. (4) C. proc. pen., pentru admiterea cererii de judecată conform

procedurii prevăzută de art. 320

1

C. proc. pen., având în vedere că din

probele administrate la urmărirea penală a rezultat că fapta inculpatului a fost

stabilită și sunt suficiente date cu privire la persoana sa pentru stabilirea unei

pedepse.

S-a constatat

totodată că în cauză nu s-ar putea reține o provocare din partea lucrătorului de

poliție denunțător, situație în care prima instanță ar fi fost obligată să respingă

cererea de judecată în procedură simplificată și să continue judecata după procedura

de drept comun. Dimpotrivă, din declarația pe care inculpatul a dat-o în faza urmăririi

penale, în prezența unui apărător desemnat din oficiu, a reieșit că el este cel

care din proprie inițiativă s-a deplasat pe data de 18 februarie 2013 la postul

de poliție și i-a oferit agentului denunțător 2.500 - 3.000 RON pentru ca acesta

să rezolve favorabil dosarul în care era cercetat nepotul său, I.V. În ceea ce privește

activitatea desfășurata în ziua în care s-a organizat flagrantul, din convorbirea

purtată de inculpat cu lucrătorul de poliție denunțător a cărei transcriere se află

la dosarul de urmărire penală rezultă de asemenea, cu certitudine că inculpatul

a fost cel care a oferit bani lucrătorului de poliție, pentru rezolvarea favorabilă

a dosarului în care era implicat nepotul său I.V., în lipsa oricărei acțiuni provocatorii

din partea acestuia. Elocventă în acest sens este următoare discuție purtată între

cei doi: „Domn 2 (inculpatul). Bă, spune mie prețu, odată)! Domn 1 (lucrătorul de

poliție): Eu n-am ce să discut cu tine despre treburile ăștia, înțelegi? Domn 2

(inculpatul): Mie spune-mi prețu și cât ceri, atâta-ți dau! Cinșpe e bine? Domn

1 (lucrătorul de poliție): Ce cinșpe? Domn 2 (inculpatul): Milioane. Domn 1 (lucrătorul

de poliție):Ce cinșpe milioane bă? Pentru ce? Domn 2 (inculpatul): Pentru aia.Domn

1 (lucrătorul de poliție): Pentru ăsta? Domn 2 (inculpatul):Da.". Or,în condițiile

în care este cert dovedit că demersurile în vederea soluționării favorabile a unei

cauze penale prin oferirea unei sume de bani au fost inițiate de inculpat care ulterior

a insistat să i se precizeze care este suma de bani pe care trebuie să o dea în

acest scop iar în fața primei instanțe, în prezența apărătorului ales a recunoscut

în integralitate situația de fapt reținută în actul de sesizare nu s-ar putea reține

incidența art. 68 C. pen., conform căruia „(...) este oprit a determina o persoană

să săvârșească sau să continue săvârșirea unei fapte penale, în scopul obținerii

unei probe."

În ceea ce privește

apelul declarat de parchet, s-a apreciat că sunt întemeiate ambele critici de nelegalite.

Astfel, cu privire

la omisiunea reținerii art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 s-a constatat că,

potrivit acestui articol, fapta de dare de mită săvârșită față de „o persoană care,

potrivit legii, are atribuții de constatare sau de sancționare a contravențiilor

ori de constatare, urmărire sau judecare a infracțiunilor" se sancționează

cu pedeapsa prevăzută la art. 255 C. pen., al cărei maxim se majorează cu 2 ani.

Or, cum persoana față de care a fost comisă fapta de dare de mită este una dintre

persoanele vizate de acest text de lege, prima instanță avea obligație să pună în

discuție și să procedeze în temeiul art. 334 C. proc. pen. la schimbarea încadrării

juridice a faptei pentru care a fost trimis în judecată inculpatul P.M. în sensul

reținerii și a dispozițiilor art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000.

În ceea ce privește

starea de recidivă postexecutorie, prev. de art. 37 lit. b) C. pen. s-a apreciat

că se impune mai întâi precizarea că, întrucât recidiva este o stare de agravare

exterioară conținutului infracțiunii nu sunt aplicabile dispozițiile art. 334

C. proc. pen. referitoare la procedura de schimbare a încadrării juridice. În urma

examinării fișei de cazier judiciar a inculpatului s-a constatat însă că motivul

de apel, invocat suplimentar de procurorul de ședință este întemeiat deoarece, prin

sentința penală nr. 161/1989 a Judecătoriei Băilești, definitivă prin decizia penală

nr. 449/1998 a Tribunalui Dolj inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 6 ani

închisoare pentru comiterea infracțiuni de tâlhărie,

prev. de

art.

211 C. pen., iar ultima condamnare la o pedeapsă cu executare în regim de detenție

este condamnarea la patru luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 330/2003

a Judecătoriei Calafat, definitivă prin decizia penală nr. 351/2004 a Curții de

Apel Craiova, considerată ca fiind executată la 02 septembrie 2004, termenul de

reabilitare urmând așadar a se împlini după comiterea infracțiunii ce formează obiectul

prezentei cauze respectiv la 01 septembrie 2015.

Referitor la individualizarea

judiciară a pedepsei, criticile formulate de parchet, s-a apreciat că sunt de asemenea

întemeiate deoarece, în raport de circumstanțele reale de comitere a faptei, gravitatea

acesteia, valoarea mare a sumei de bani oferită de inculpat, insistențele acestuia

pe lângă denunțător pentru a rezolva favorabil dosarul în care era cercetat nepotul

său dar și de circumstanțele personale ale inculpatului care are în antecedente

cinci hotărâri de condamnare pentru diferite infracțiuni (tâlhărie, furtun, o infracțiune

prev. de Legea nr. 61/1991 și o infracțiune la regimul circulației rutiere), s-a

impus majorarea pedepsei aplicată de prima instanță, o pedeapsă de 1 an închisoare

fiind apreciată ca aptă să conducă la realizarea scopului prevăzut de art. 52

C. pen. privit în dubla sa accepție de prevenție specială dar și generală.

Pentru aceste

motive, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., s-a admis apelul parchetului,

a fost decumulată pedeapsa de 2 ani și 10 luni închisoare în pedeapsa aplicată pentru

infracțiunea dedusă judecății, de 10 luni închisoare și pedeapsa de 2 ani închisoare

aplicată prin sentința penală nr. 108/2012 a Judecătoriei Calafat, definitivă prin

nerecurare, pentru care s-a dispus revocarea suspendării condiționate.

În baza art. 334

C. proc. pen. s-a schimbat încadrarea juridică din infracțiunea prev. de art. 255

alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 în infracțiunea

prev.de

art. 255 alin. (1) C. proc. pen. rap. la art. 6

alin. (1) și art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000.

În baza art. 255

alin. (1) C. proc. pen. rap. la art. 6 alin. (1) și art. 7 alin. (2) din Legea

nr. 78/2000, cu aplicarea art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., art. 37

lit. a) și b) C. pen. a fost condamnat inculpatul P.M. la pedeapsa de 1 an închisoare

pentru infracțiunea de dare de mită.

S-a menținut aplicarea

art. 83 C. pen. privind revocarea beneficiului suspendării pentru pedeapsa de 2

ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 108/2012 a Judecătoriei Calafat,

definitivă prin nerecurare urmând ca inculpatul să execute în final 3 ani închisoare.

Au fost menținute

celelalte dispoziții ale sentinței recurate și, întrucât temeiurile avute în vedere

cu ocazia dispunerii arestării preventive nu au dispărut și impun în continuare

privarea de libertate a inculpatului, a fost menținută starea de arest și dedusă

în continuare arestarea preventivă de la 13 mai 2013 la zi.

În baza art. 192

alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare inclusiv suma de 50 RON reprezentând

25% din onorariul pentru avocatul desemnat din oficiu, a fost avansat din fondurile

Ministerului Justiției.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs inculpatul, care prin apărătorul desemnat din oficiu,

a criticat-o prin prisma cazului de casare

prev. de

art.

385

9

pct. 17

2

C. proc. pen., solicitând casarea deciziei recurate

și schimbarea modalității de executare a pedepsei, prin aplicarea dispozițiilor

referitoare la suspendarea executării pedepsei pentru restul de pedeapsă rămas de

executat, precizând că nu critică cuantumul pedepsei, ci doar modalitatea de executare.

Examinând cauza

în temeiul art. 385

9

alin. (1) și (2) C. proc. pen. astfel cum au fost

modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte constată că recursul este nefondat,

pentru următoarele considerente:

Consacrând efectul

parțial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară,

art. 385

6

C. proc. pen. stabilește, în alin. (2), că instanța de recurs

examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute în art. 385

9

din același cod. Rezultă, așadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor

date în apel, nici recurentul și nici instanța nu se pot referi decât la lipsurile

care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate

pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele

încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ

reglementate în art. 385

9

C. proc. pen.

Instituind, totodată,

o altă limită a devoluției recursului, art. 385

10

C. proc. pen. prevede,

în alin. (2

1

), că instanța de recurs nu poate examina hotărârea atacată

pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 385

9

C. proc. pen., dacă

motivul de recurs, deși se încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat

în scris cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată, așa cum se prevede

în alin. (2) al aceluiași articol, cu singura excepție a cazurilor de casare care,

potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare din

oficiu.

În cauză, se observă

că decizia recurată a fost pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și

pentru cauze cu minori, la data de 18 iulie 2013, deci ulterior intrării în vigoare

(pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea

instanțelor judecătorești, situație în care aceasta este supusă casării în limita

motivelor de recurs prevăzute în art. 385

9

C. proc. pen., astfel cum

au fost modificate prin actul normativ menționat, dispozițiile tranzitorii cuprinse

în art.

II

din lege - referitoare la aplicarea, în continuare,

a cazurilor de casare prevăzute de C. proc. pen. anterior modificării - vizând exclusiv

cauzele penale aflate, la data intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată

în recurs sau în termenul de declarare a recursului, ipoteza care, însă, nu se regăsește

în speță.

Prin Legea

nr. 2/2013 s-a realizat, însă, o nouă limitare a devoluției recursului, în sensul

că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanțial

sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 17

2

al art. 385

9

C. proc. pen., intenția clară a legiuitorului, prin amendarea

cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin

intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni

de drept.

În ce privește

cazul de casare prevăzut în art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C.

proc. pen., invocat de recurentul inculpat, se constată că, într-adevăr, acesta

a fost menținut și nu a suferit nicio modificare sub aspectul conținutului prin

Legea nr. 2/2013, însă, potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., în

noua redactare, a fost exclus din categoria motivelor de recurs care se iau în considerare

din oficiu, fiind necesara, pentru a putea fi examinat de către instanța de ultim

control judiciar, respectarea condițiilor formale prevăzute în art. 385

10

alin. (1) și (2) C. proc. pen.

Verificând îndeplinirea

acestor cerințe, se observă, însă, că inculpatul și-a motivat recursul numai oral

în ziua judecații, încălcându-și, astfel, obligația ce îi revenea potrivit art.

385

10

alin. (2) C. proc. pen. Ca urmare, fața de această împrejurare

Înalta Curte de Casație și Justiție, ținând seama de prevederile art. 385

10

alin. (2

1

) C. proc. pen., precum și de cele ale art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013 (care

nu mai enumera printre cazurile de casare ce pot fi luate în considerare din oficiu

și pe cel reglementat de pct. 17

2

al art. 385

9

C. proc. pen.,

nu va proceda la examinarea criticilor circumscrise de recurentul inculpat acestui

motiv de recurs, nefiind îndeplinite condițiile formale prevăzute în art. 385

10

alin. (2) C. proc. pen.

Chiar dacă s-ar

accepta opinia potrivit căreia criticile formulate de inculpat se circumscriu cazului

de casare prevăzut în art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C. proc.

pen., Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate proceda la examinarea lor, nefiind

respectate așa cum s-a arătat anterior, cerințele formale prevăzute în art. 385

10

alin. (1) și (2) C. proc. pen., care condiționează analizarea respectivelor critici

de motivarea, în scris, a recursului cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen

de judecată.

Fată de cele reținute,

constatând că nu sunt incidente nici celelalte cazuri de casare ce ar putea fi avute

în vedere din oficiu, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, în conformitate

cu dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Va deduce din

cuantumul pedepsei aplicate inculpatului P.M. durata reținerii și arestării preventive

de la 26 februarie 2013 la 16 octombrie 2013.

Conform art. 192

alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON

cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând

onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul P.M. împotriva deciziei penale nr. 266 din 18 iulie

2013 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

Deduce din cuantumul

pedepsei aplicate inculpatului P.M. durata reținerii și arestării preventive de

la 26 februarie 2013 la 16 octombrie 2013.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat,

din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu,

se va avansa in fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică,

azi 16 octombrie 2013.