ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 12.01.2007

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 128/2007

HOTĂRÂRE
12.01.2007
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 128/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la

27 octombrie 2004 creditoarea R.A.D.E.T. a solicitat  în contradictoriu cu A.P.

Bloc 3 cu sediul în București emiterea somației de plată pentru suma de 1.026.934.753

lei reprezentând contravaloare energie termică neachitată și majorări de întârziere.

La data de 9 martie 2005 reclamanta

și-a modificat cererea în sensul că înțelege să se judece cu pârâtele pe calea acțiunii

de drept comun.

Tribunalul București, secția

comercială, prin sentința nr. 4451 din 1 noiembrie 2005, a admis excepția prematurității

invocată de pârâte și a respins cererea reclamantei, ca prematur formulată.

Pentru a hotărî astfel, s-a

reținut că reclamanta a atașat la cererea sa astfel cum a fost precizată

dovezile convocării la conciliere pentru data de 15 octombrie 2004 și procesul

verbal încheiat la 25 noiembrie 2004, cu toate că pentru aceleași pretenții a

depus la dosar un probatoriu mult mai consistent, respectiv acte care nu au

fost aduse la cunoștință pârâtelor anterior concilierii, așa cum prevăd dispozițiile

art. 720

1

alin. (2) C. proc. civ.

Prin decizia comercială nr. 165

din 27 martie 2006 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, s-a

admis apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței tribunalului ce a fost desființată

și s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

S-a reținut în

considerentele deciziei că reclamanta a respectat dispozițiile art. 720

1

legiuitor în materie comercială, în sensul că a trimis convocare scrisă părții

adverse, iar rezultatul concilierii s-a consemnat în procesul verbal din 25

noiembrie 2004.

În cuprinsul acestui act s-au

consemnat pretențiile reciproce, iar pârâtele au recunoscut că au datorii și au

cerut ca stabilirea cotelor aferente fiecărei asociații să se facă printr-o

expertiză, dispusă de instanța judecătorească.

Împotriva acestei decizii pârâta

A.P. bloc 3 cu sediul în București a declarat recurs în temeiul art. 304 pct. 9

și menținerea ca temeinică și legală a sentinței instanței de fond.

Prin întâmpinare, intimata

A.P. bloc 3 cu sediul în București a solicitat admiterea recursului astfel cum

a fost formulat, întrucât decizia instanței de apel a fost dată cu încălcarea și

aplicarea în mod greșit a dispozițiilor art. 720

1

privind obligativitatea îndeplinirii procedurii prealabile.

Intimata-reclamantă R.A.D.E.T.

a solicitat respingerea recursului întrucât procesul verbal de conciliere încheiat

la 25 noiembrie 2004 reprezintă rezultatul concilierii dintre R.A.D.E.E.T. și

Asociația blocului 3 în care s-au consemnat în scris pretențiile reciproce  privind

obiectul litigiului conform art. 720

1

A susținut recurenta că în

mod greșit instanța de apel a reținut că reclamanta a respectat dispozițiile art.

720

1

la data de 1 octombrie 2004 pentru data de 15 octombrie 2004, deci cu mai puțin

de 15 zile de la data primirii convocării și fără a avea anexate actele

doveditoare pe care se sprijină cererea.

Actul intitulat proces verbal

încheiat la 25 noiembrie 2004 cu reprezentanții celor 6 Asociații de

proprietari nu poate fi asimilat unei concilieri prealabile, pe de o parte că

nu s-a respectat termenul de 15 zile prevăzut de lege întrucât convocarea s-a

făcut la 23 noiembrie 2004, iar pe de altă parte nu este semnat de

reprezentanții reclamantei și nu a fost aplicată ștampila acesteia.

S-a invocat că actul din

data de 25 noiembrie 2004 a fost întocmit după sesizarea instanței care a avut

loc la 27 octombrie 2004.

Recursul nu este fondat.

Potrivit art. 720

1

(1) C. proc. civ., în procesele și cererile în materie comercială evaluabile în

bani, înainte de introducerea cererii de chemare în judecată, reclamantul va

încerca soluționarea litigiului prin conciliere directă cu cealaltă parte.

În speță, reclamanta a trimis

inițial convocarea la conciliere la care s-au atașat actele doveditoare conform

art. 720

1

alin. (2) C. proc. civ., pârâtei A.P. scara 7 la 6 mai

2004 pentru data de 23 iunie 2004.

Față de susținerea administratorului

acesteia că debitul aparține întregului bloc și care s-a divizat în 6 asociații

de proprietari, reclamanta a trimis la 1 octombrie 2004 o nouă convocare la

conciliere pentru termenul din 15 octombrie 2004.

La data de 25 octombrie 2004

reclamanta a solicitat pe calea somației de plată obligarea asociațiilor de

proprietari la plata debitului restant.

Între părți s-a încheiat la

25 noiembrie 2004 un proces verbal de conciliere semnat de reprezentanții acestora

fără obiecțiuni în care s-a menționat debitul datorat de pârâte și care urmează

să fie stabilit pentru fiecare asociație în parte și apoi să fie recuperat de

la persoanele care se fac vinovate de datoriile înregistrate către R.A.D.E.T. București.

Este adevărat că art. 720

1

alin. (3) C. proc. civ., prevede „că data convocării pentru conciliere nu se va

fixa mai devreme de 15 zile de la data primirii actelor comunicate potrivit alin.

(2)”.

Chiar dacă acest termen nu a

fost respectat pentru concilierea din 25 noiembrie 2004, prezentarea reprezentanților

pârâtei la conciliere în urma convocării primite și semnarea procesului verbal

încheiat fără a formula obiecțiuni privind data fixată pentru conciliere,

acoperă nerespectarea de către reclamantă a intervalului de timp prevăzut de art.

720

1

alin. (2) C. proc. civ., pentru convocarea concilierii.

Față de cele reținute nu are

relevanță susținerea recurentei că procesul verbal din 25 noiembrie 2004 a fost

încheiat după data introducerii acțiunii (27 octombrie 2004), cu atât mai mult

cu cât, la data de 9 martie 2005, reclamanta și-a transformat cererea privind

somația de plată în acțiune de drept comun.

Pe de altă parte,

nerespectarea prevederilor art. 720

1

nulitatea concilierii și numai dacă partea dovedește o vătămare în sensul dispozițiilor

art. 105 alin. (2) C. proc. civ.

Procedura prealabilă a concilierii

directe prevăzută de art. 720

1

transformată într-o piedică în calea liberului acces la justiție a părților și

valorificarea drepturilor patrimoniale ale creditorilor și nici nu trebuie

privită într-un formalism excesiv scopul legiuitorului fiind notificarea debitului

datorat de pârâți.

Pentru considerentele

reținute urmează ca potrivit dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., să

se respingă, ca nefondat, recursul pârâtei.

Respinge recursul declarat

de pârâta A.P. bloc 3 scara 3-4 București, împotriva deciziei nr. 165 din 27

martie 2006 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 12 ianuarie 2007.

Sursă