ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 268/2008

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 268/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Tribunalul București, secția

a VI-a comercială, prin sentința comercială nr. 10871 din 28 noiembrie 2006, a

admis în parte acțiunea precizată a reclamantei B.V. în contradictoriu cu

pârâtele SC T.I. SRL București, SC I. SRL București și SC Q.C. SRL București.

A dispus evacuarea pârâtelor

din imobilul situat în București.

A respins, ca inadmisibil,

capătul de cerere privitor la obligarea Oficiului Registrului Comerțului de pe

lângă Tribunalul București să nu mai înregistreze sedii sociale, sedii

secundare, puncte de lucru, agenții ale unor comercianți, la adresa menționată,

fără acordul reclamantei.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța de fond a reținut că reclamanta este proprietara imobilului

în baza actului de adjudecare, întocmit la 28 iulie 2003, și că dreptul de

proprietate al reclamantei a fost intabulat în cartea funciară prin încheierea nr.

17995 din 10 iulie 2006, în urma constatării nulității absolute a contractului

de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr. 1002 din 13 martie 2003 încheiat

între S.P. și S.D. în calitate de vânzători și M.E., în calitate de

cumpărătoare, potrivit sentinței civile nr. 4786 din 24 iunie 2004 a

Judecătoriei sector 1 București, irevocabilă.

Față de această situație

tribunalul a reținut că ocuparea spațiului de către pârâte se face în absența

unui titlu opozabil acesteia, urmând ca în baza art. 480 C. civ., să se dispună

evacuarea și că apărările pârâtei SC Q.C. SRL au fost formulate prin

concluziile scrise depuse la dosar ulterior pronunțării hotărârii, neputând fi

analizate.

Curtea de Apel București,

secția a VI-a comercială, prin decizia nr. 128din 1 martie 2007, a admis

apelurile declarate de pârâtele SC T.I. SRL București, SC I. SRL București și SC

Q.C. SRL București împotriva hotărârii instanței de fond pe care au desființat-o

și au trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Pentru a pronunța această

decizie, Curtea de Apel București a reținut că instanța de fond a încălcat

principiul contradictorialității și al dreptului la apărare al pârâtelor, prin

împiedicarea părților de a formula apărări și a susține probe, cu privire la

situația de fapt.

Împotriva menționatei

decizii reclamanta B.V. a declarat recurs în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., criticând-o pentru nelegalitate, solicitând în concluzie admiterea

recursului, modificarea deciziei și respingerea apelurilor pârâtelor ca

neîntemeiate.

În criticile formulate

recurenta reclamantă susține în esență următoarele:

- că decizia din apel s-a

pronunțat cu încălcarea dispozițiilor art. 296 și 297 C. proc. civ., în sensul

că se impune ca pentru o corectă aplicare a dispozițiilor legale de procedură

ca instanța de apel să judece această cale de atac conform prevederilor cap. II

din titlul IV al Codului de procedură civilă, având în vedere caracterul

devolutiv al apelului și posibilitatea instanței de control judiciar de a

reface în această fază procesuală întreg probatoriul și chiar de a administra

probe noi și că în cauză nu se regăsește nici una din cele trei situații

limitativ prevăzute de legiuitor în care aceasta putea să ia măsura trimiterii

cauzei spre rejudecare;

- că apelul pârâtelor SC T.I.

SRL București și SC I. SRL București a fost soluționat cu încălcarea

dispozițiilor art. 292 alin. (2), art. 129 alin. (6), art. 156 și 723 C. proc.

civ., că deși apelul acestora a fost nemotivat, curtea de apel s-a pronunțat

asupra unor motive ce nu au fost invocate în fața primei instanțe.

Că citarea acestora la

termenul din 17 octombrie 2006, s-a făcut corect la sediile la care acestea

figurau la Registrul Comerțului, sediu care de altfel a fost indicat și în

cererea de apel, respectiv în București, aspect ce confirmă reaua credință a

pârâtelor în raport de mențiunile de pe dovezile de citare ale acestora și că

respingerea cererii de probatorii a fost corectă, în condițiile în care acestea

nu au depus aceste înscrisuri și nici întâmpinare.

- cu privire la încălcarea

dreptului la apărare al pârâtei SC Q.C. SRL București, reclamanta susține că

decizia din apel este greșită, că respingerea unei cereri de amânare pentru

lipsă de apărare nu echivalează cu încălcarea acestui drept în raport de

dispozițiile art. 156 și 723 C. proc. civ., în condițiile în care cererea

pârâtei nu a fost motivată, iar acest drept a fost exercitat cu rea credință.

Intimata pârâtă SC Q.C. SRL

București a depus întâmpinare la dosar, solicitând respingerea recursului ca

nefondat.

Recursul reclamantei este

fondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Prima critică a recurentei

reclamante prin care susține că decizia din apel s-a pronunțat cu încălcarea

dispozițiilor art. 296 și 297 C. proc. civ., teza a II-a este întemeiată.

Conform art. 296 C. proc.

civ., instanța de apel poate păstra sau schimba în tot sau în parte, hotărârea

atacată, iar potrivit art. 297 alin. (2) din același cod, precizează că dacă

instanța de apel constată propria sa competență, precum și atunci când există

vreun alt motiv de nulitate, la prima instanță care a judecat în fond, anulând

în tot sau în parte procedura urmată și hotărârea pronunțată, va reține

procesul spre rejudecare.

Curtea de Apel București

fiind sesizată ca organ de control judiciar, soluția pronunțată de aceasta

trebuia să reflecte întocmai faptul că s-a declanșat o cale de atac devolutivă

care avea scopul de a antrena o rejudecare în fond a pricinii în privința

administrării probelor, chiar a administrării de probe noi, dar și în limita

aspectelor criticate și judecate de instanța de fond a cărei hotărâre se atacă,

pârâtele având posibilitatea să-și valorifice dreptul la apărare în concordanță

cu prevederile Constituției, avându-se în vedere că în cauză nu se regăsește

nici una din cele trei situații limitativ prevăzute de legiuitor, la art. 297 C.

proc. civ.

Avându-se în vedere situația

creată și că aspectele legate de fondul pricinii nu pot fi lămurite în recurs,

întrucât potrivit art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte hotărăște asupra

fondului în scopul aplicării corecte a legii, la împrejurări de fapt care au

fost deja stabilite, ceea ce în cauză prin soluția pronunțată acestea nu au fost

stabilite, Curtea va admite recursul și va dispune trimiterea cauzei aceleiași

instanțe pentru a judeca apelul pe fond.

Potrivit art. 129 alin. (4)

și (5) C. proc. civ., judecătorii, în exercitarea rolului activ, vor analiza

criticile și apărările părților, vor avea în vedere și susținerile pe care

reclamanta le face în recurs, sentința civilă nr. 11210 din 3 septembrie 2007 a

Judecătoriei sector 1 București, pentru stabilirea cadrului procesual real.

Așa fiind, recursul

reclamantei se va admite și potrivit art. 312 C. proc. civ., se va modifica în

parte decizia urmând a se trimite cauza spre rejudecare în fond aceleiași

instanțe, menținându-se restul dispozițiilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

reclamanta B.V. împotriva deciziei nr. 128 din 1 martie 2007 a Curții de Apel

București, secția a V-a comercială, pe care o modifică în parte în sensul că

trimite cauza spre rejudecare în fond aceleiași instanțe.

Menține restul dispozițiilor

deciziei.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 31 ianuarie 2008.