ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2130/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la Tribunalul București, secția a VI-a comercială, la 14 decembrie 2005, reclamanta S.C.M. O. BUCUREȘTI a chemat în judecată pârâta SC A.P. SA solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună evacuarea acesteia din spațiul comercial situat în București, sector 4. S-a mai solicitat obligarea pârâtei la plata daunelor compensatorii, constând în lipsa de folosință a spațiului, din momentul rămânerii irevocabile a sentinței arbitrale nr. 342 din 4 iulie 2002 precum și la obligarea acesteia la plata daunelor cominatorii în cuantum de 100 RON, pe zi de întârziere, de la data pronunțării hotărârii până la data eliberării efective a spațiului, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a susținut că este proprietara spațiului, așa cum rezultă din sentința arbitrală nr. 342 din 4 iulie 2002 a Curții de Arbitraj U.C.E.C.O.M., iar pârâta folosește spațiul fără nici un titlu. Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea cererii ca inadmisibilă, susținând că reclamanta nu a făcut dovada dreptului de proprietate, sentința arbitrală nefiind un titlu în acest sens, în condițiile în care nu îi este opozabilă. Analizând probatoriul administrat, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a respins acțiunea, ca inadmisibilă, pe considerentul că, acțiunea proprietarului neposesor are la îndemână, pentru recunoașterea dreptului său și intrarea în posesia bunului acțiunea în revendicare și nu acțiunea în evacuare.

Împotriva sentinței, în termen legal, a introdus apel reclamanta, invocând, greșita apreciere a căii de urmat penru intrarea în posesia bunului, ca fiind acțiunea în revendicare. S-a mai susținut că acțiunea în revendicare a fost soluționată prin sentința arbitrală nr. 342/2002. Analizând sentința prin prisma criticii formulate, Curtea, prin decizia comercială nr. 441 din 3 octombrie 2006, a respins apelul ca nefondat. Motivând succind decizia, instanța de apel, a reținut că în condițiile în care ambele părți, invocă un titlu de proprietate asupra bunului, calea de urmat este acțiunea în revendicare și nu acțiunea în evacuare, pentru lipsă titlu locativ. Împotriva deciziei, în termen legal, a declarat recurs reclamanta, invocând ca motive de nelegalitate, prevederile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ. În motivarea recursului, recurenta nu a indicat în ce constau nelegalitățile invocate. Din analizarea motivării în fapt a cererii de recurs, urmează a se reține că recurenta invocă calificarea greșită a acțiunii pe care trebuia să o angajeze, făcută de prima instanță și confirmată de instanța de apel. Astfel, recurenta susține că în condițiile în care a făcut dovada că este proprietara spațiului din litigiu, iar prin sentința arbitrală nr. 342/2002 intimata a fost obligată să predea bunul în litigiu, s-a soluționat acțiunea în revendicare. Cum intimata deține spațiul fără titlu, a introdus în mod justificat acțiunea în evacuare. Critica este nefondată. Motivele de nelegalitate invocate nu pot fi reținute din următoarele considerente: Dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc.

civ., în raport de codul procesual în care s-a soluționat cauza, sunt inaplicabile, deoarece instanța nu a fost investită să interpreteze vreo convenție încheiată de părți. Reținând că, prin cererea de recurs se invocă, schimbarea codului procesual, prin calificarea greșită a căii, ce trebuia să fie urmată de reclamanta proprietară pentru intrarea în posesia bunului de la posesoara neproprietară, critica va fi analizată în contextul dispozițiilor art. 304 pct. 1 C. proc. civ. Din lucrările cauzei, rezultă că instanța de fond, reprezentând cadrul procesual determinat de reclamanta, a analizat admisibilitatea acțiunii în evacuare, concluzionând că reclamanta pentru intrarea în posesia bunului trebuia să introducă o acțiune în revendicare, de îndată ce ambele părți au prezentat titluri de proprietate asupra bunului.

Confirmarea soluției primei instanțe este corectă, instanța de apel însușindu-și considerentele acesteia. Întradevăr, instanțele respectând principiul disponibilității, au stabilit că acțiunea introductivă este o acțiune în evacuare. Analizând admisibilitatea acesteia, în raport de probatoriu administrat, s-a apreciat corect că în situația în care reclamanta susține că este proprietara bunului, iar acesta este deținut fără titlu de pârâtă, calea de urmat este acțiunea în revendicare. Acțiunea în evacuare, este distinctă de acțiunea în revendicare. Prin acțiunea în evacuare, se urmărește sancționarea celui ce deține un bun imobil, pentru nerespectarea unor cerințe ce derivă dintr-un raport locativ.

Or, reclamanta recurentă recunoaște, că nu o are și nu a avut un asemenea raport juridic cu pârâta intimată. Acțiunea în revendicare, reprezintă calea de urmat pentru proprietarul neposesor, pentru a intra în deplină proprietate și posesie asupra bunului deținut de posesorul neproprietar. Așa fiind, în mod judiciar, instanțele au făcut delimitările necesare, privind natura acțiunii civile și s-au pronunțat în consecință. Pentru cele ce preced, în baza art. 312 C. proc. civ., urmează a se respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta S.C.M. O. BUCUREȘTI împotriva deciziei comerciale nr. 441 din 3 octombrie 2006 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 iunie 2007.