ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 383/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 467 din 8 februarie 2006, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive și, pe cale de consecință, a respins cererea formulată de reclamanta SC O. București, formulată în contradictoriu cu pârâta SC A.P. SA București, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Instanța de fond a reținut că reclamanta a chemat în judecată pârâta solicitând instanței să dispună evacuarea acesteia din spațiul ocupat de pârâtă în mod abuziv și fără a avea un titlu legal, precum și la obligarea aceleiași pârâte la plata daunelor cominatorii și a daunelor compensatorii pentru lipsa de folosință.

Se reține totodată că reclamanta opune pârâtei sentința arbitrală nr. 342/2002 pronunțată de Curtea de Arbitraj U.C.E.C.O.M. prin care s-a admis cererea reclamantei SC O. în contradictoriu cu pârâta C.A.P., pârâta fiind obligată a lăsa în deplină proprietate și posesie reclamantei imobilele prevăzute în dispozitiv, între care și cel în speța de față. Având în vedere sentința invocată, instanța de fond a apreciat că titularul obligației de predare a spațiului este C.A.P. și nu pârâta SC A.P. SA București, dat fiind că acesteia din urmă nu-i este opozabilă sentința arbitrală, nefiind parte în litigiul arbitral și nici nu se poate trage concluzia că această pârâtă ar fi continuatoarea juridică a pârâtei din litigiul arbitral, așa cum rezulta din decizia nr. 324 din 25 ianuarie 2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, care a tranșat irevocabil această chestiune.

În fine, instanța de fond a apreciat că neexistând identitate între pârâta SC A.P. SA și titularul obligației corelative dreptului subiectiv valorificat de reclamantă, acțiunea reclamantei se impune a fi respinsă ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Împotriva sentinței de fond a declarat apel reclamanta SC O. București criticile vizând netemeinicia și nelegalitatea hotărârii atacate. Prin decizia comercială nr. 341 din 1 iunie 2006, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a respins apelul reclamantei, ca nefondat. Instanța de apel, analizând criticile prin prisma criticilor formulate, a reținut că în raport cu motivele acțiunii introductive, calitatea procesuală pasivă trebuie stabilită în baza titlului pe care reclamanta îl deține, așa încât în mod corect instanța de fond a apreciat asupra obiectului dedus judecății.

Se reține totodată că nu poate fi primită aserțiunea reclamantei potrivit căreia cauza acțiunii o constituie folosința spațiului fără titlu având în vedere dispozițiile art. 294 alin. (1) C. proc. civ., ce stabilește cadrul procesual în această fază a litigiului. În privința opozabilității sentinței arbitrală, instanța de apel a reținut că deși o sentință este opozabilă oricărei persoane, chiar fără a fi menționată în dispozitivul său, nu se confundă cu relativitatea efectelor unei hotărâri ce presupune faptul că efectele sale nu se răsfrâng decât asupra părților litigante. Împotriva deciziei din apel a declarat recurs reclamanta SC O. București care a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ., în temeiul cărora a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei atacate și, pe fond admiterea acțiunii. În dezvoltarea criticilor, recurenta a susținut că instanțele, în mod greșit au apreciat cu privire la opozabilitatea titlului său constând în sentința arbitrală nr. 342/2002, pronunțată de Curtea de Arbitraj U.C.E.C.O.M. București. Astfel, în opinia recurentei, există autoritate de lucru judecat privind opozabilitatea sentinței arbitrale evocate în raport cu cele 10 hotărâri irevocabile aflate la dosarul cauzei și intrate în puterea lucrului judecat. O altă critică a vizat nelegalitatea hotărârii atacate din prisma obiectului dedus judecății, în condițiile în care instanțele au fost investite cu o acțiune în evacuare pentru lipsa de titlu.

Ori, în condițiile în care pârâta nu a făcut dovada titlului în temeiul căreia ocupă spațiul, instanțele nu s-au pronunțat asupra capătului principal de cerere. În mod greșit instanțele au apreciat și cu privire la calitatea de succesoare în drepturi și obligații a pârâtei SC A.P. SA, aceasta fiind constituită în baza Legii nr. 31/1990 prin transformarea fostei C.A.P. în locul căreia s-a substituit, așa încât este evident că sentința arbitrală invocată îi este pe deplin opozabilă. În fine, recurenta a susținut că instanța de apel, interpretând greșit și eronat probele existente la dosarul cauzei, a schimbat natura și înțelesul acestora pronunțând o soluție netemeinică și nelegală. Recursul este nefondat și va fi respins, ca atare, pentru următoarele considerente: Deși recurenta invocă motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ., din analiza criticilor dezvoltate rezultă că nu se constată motive de nelegalitate ce ar putea conduce la o casare a hotărârilor pronunțate, având în vedere că, în această fază procesuală, aspectele de netemeinicie nu mai pot fi supuse analizei, ca urmare a modificărilor aduse dispozițiilor art. 304 C. proc. civ., prin Legea nr. 219/2005. Ceea ce reproșează recurenta instanțelor este modul greșit de soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei, în raport cu motivele cererii sale de chemare în judecată și implicit, raportat la obiectul dedus judecății. Însă, potrivit dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., instanța este ținută a cerceta fondul cauzei atâta timp cât constată ivite incidentele de ordin procedural așa cum este excepția lipsei calității procesuale pasive.

În raport de dispozițiile legale sus evocate, se constată că motivul invocat de recurentă, cu referire la nepronunțarea instanțelor asupra cererii principale, este nefondat și va fi respins ca atare. În ceea ce privește soluționarea excepției, Înalta Curte constată că în mod corect instanțele au apreciat că nu există identitate între pârâta SC A.P. București și titularul obligației corelative născute în puterea sentinței arbitrale nr. 342 din 4 iulie 2002, sentință în baza căreia reclamanta și-a întemeiat acțiunea. Potrivit dispozițiilor art. 129 alin. (6) C. proc. civ., instanțele sunt obligate să hotărască numai asupra obiectului cererii deduse judecății, reclamantul fiind cel care stabilește cadrul procesual, potrivit principiului disponibilității.

Ori, în speță, recurenta este cea care a investit instanța cu o acțiune întemeiată pe dispozițiile art. 480 C. proc. civ., valorificând pe calea acțiunii în evacuare atributul derivat din folosința ce rezidă ca urmare a proprietății, instanțele fiind ținute a analiza cauza în raport de cadrul procesual fixat de însăși recurentă. Se constată astfel că în mod corect instanțele au apreciat cu privire la cauza acțiunii și, mai mult în mod judicios au apreciat cu privire la opozabilitatea titlului recurentei. Astfel, în mod corect instanțele au reținut că în raport cu decizia nr. 324 din 25 ianuarie 3005 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, intrată la rândul său în puterea lucrului judecat, SC A.P.

SA București este o societate comercială constituită în temeiul Legii nr. 31/1990, în timp ce titulara obligației izvorând din sentința arbitrală, C.A.P. este o societate cooperatistă; entitate cu personalitate juridică în sistemul cooperației, așa încât nu poarte exista identitate și implicit o succesiune patrimonială între persoana juridică cooperatistă și societatea comercială reglementată de Legea nr. 31/1990. Hotărârile irevocabile despre care recurenta face vorbire care ar avea autoritate de lucru judecat, din analiza acestora, se constată că nu există triplă identitate impusă de cerințele art. 1201 C. civ., cu referire la identitatea de părți, obiect cauză. În plus, se constată, de asemenea, nerelevantă și contradictorie susținerea recurentei potrivit căreia intimata ar fi succesoarea C.A.P.

în raport cu actele constitutive de înființare ale intimatei anulate ulterior prin sentința penală nr. 659/2000 a Judecătoriei sector 6, având în vedere că înregistrarea intimatei la O.R.C. a noilor acte s-a produs la 28 iunie 2002, iar sentința arbitrală s-a pronunțat la 7 iulie 2002, așa încât, nu poate fi pusă în discuție o eventuală identitate între pârâta din litigiul arbitral și intimata din cauza de față. Cum și această din urmă critică se constată a fi nefondată, Înalta Curte va da eficiență dispozițiilor art. 312 C. proc. civ. și va respinge, ca nefondat, recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC O. București împotriva deciziei nr. 341 din 1 iunie 2006 a Curții de Apel București secția a VI-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 ianuarie 2007.