ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 383/2007

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 383/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

dosarului, constată următoarele:

Prin sentința comercială nr.

467 din 8 februarie 2006, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a

admis excepția lipsei calității procesuale pasive și, pe cale de consecință, a

respins cererea formulată de reclamanta SC O. București, formulată în

contradictoriu cu pârâta SC A.P. SA București, ca fiind formulată împotriva

unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Instanța de fond a reținut

că reclamanta a chemat în judecată pârâta solicitând instanței să dispună

evacuarea acesteia din spațiul ocupat de pârâtă în mod abuziv și fără a avea un

titlu legal, precum și la obligarea aceleiași pârâte la plata daunelor

cominatorii și a daunelor compensatorii pentru lipsa de folosință.

Se reține totodată că

reclamanta opune pârâtei sentința arbitrală nr. 342/2002 pronunțată de Curtea

de Arbitraj U.C.E.C.O.M. prin care s-a admis cererea reclamantei SC O. în

contradictoriu cu pârâta C.A.P., pârâta fiind obligată a lăsa în deplină

proprietate și posesie reclamantei imobilele prevăzute în dispozitiv, între

care și cel în speța de față.

Având în vedere sentința

invocată, instanța de fond a apreciat că titularul obligației de predare a

spațiului este C.A.P. și nu pârâta SC A.P. SA București, dat fiind că acesteia

din urmă nu-i este opozabilă sentința arbitrală, nefiind parte în litigiul

arbitral și nici nu se poate trage concluzia că această pârâtă ar fi

continuatoarea juridică a pârâtei din litigiul arbitral, așa cum rezulta din

decizia nr. 324 din 25 ianuarie 2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția comercială, care a tranșat irevocabil această chestiune.

În fine, instanța de fond a

apreciat că neexistând identitate între pârâta SC A.P. SA și titularul

obligației corelative dreptului subiectiv valorificat de reclamantă, acțiunea

reclamantei se impune a fi respinsă ca fiind introdusă împotriva unei persoane

fără calitate procesuală pasivă.

Împotriva sentinței de fond

a declarat apel reclamanta SC O. București criticile vizând netemeinicia și

nelegalitatea hotărârii atacate.

Prin decizia comercială nr. 341

din 1 iunie 2006, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a respins

apelul reclamantei, ca nefondat.

Instanța de apel, analizând

criticile prin prisma criticilor formulate, a reținut că în raport cu motivele

acțiunii introductive, calitatea procesuală pasivă trebuie stabilită în baza

titlului pe care reclamanta îl deține, așa încât în mod corect instanța de fond

a apreciat asupra obiectului dedus judecății.

Se reține totodată că nu

poate fi primită aserțiunea reclamantei potrivit căreia cauza acțiunii o

constituie folosința spațiului fără titlu având în vedere dispozițiile art. 294

alin. (1) C. proc. civ., ce stabilește cadrul procesual în această fază a

litigiului.

În privința opozabilității

sentinței arbitrală, instanța de apel a reținut că deși o sentință este

opozabilă oricărei persoane, chiar fără a fi menționată în dispozitivul său, nu

se confundă cu relativitatea efectelor unei hotărâri ce presupune faptul că

efectele sale nu se răsfrâng decât asupra părților litigante.

Împotriva deciziei din apel

a declarat recurs reclamanta SC O. București care a invocat motivele de

nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., în

temeiul cărora a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei

atacate și, pe fond admiterea acțiunii.

În dezvoltarea criticilor,

recurenta a susținut că instanțele, în mod greșit au apreciat cu privire la

opozabilitatea titlului său constând în sentința arbitrală nr. 342/2002,

pronunțată de Curtea de Arbitraj U.C.E.C.O.M. București.

Astfel, în opinia

recurentei, există autoritate de lucru judecat privind opozabilitatea sentinței

arbitrale evocate în raport cu cele 10 hotărâri irevocabile aflate la dosarul

cauzei și intrate în puterea lucrului judecat.

O altă critică a vizat

nelegalitatea hotărârii atacate din prisma obiectului dedus judecății, în

condițiile în care instanțele au fost investite cu o acțiune în evacuare pentru

lipsa de titlu. Ori, în condițiile în care pârâta nu a făcut dovada titlului în

temeiul căreia ocupă spațiul, instanțele nu s-au pronunțat asupra capătului

principal de cerere.

În mod greșit instanțele au

apreciat și cu privire la calitatea de succesoare în drepturi și obligații a

pârâtei SC A.P. SA, aceasta fiind constituită în baza Legii nr. 31/1990 prin

transformarea fostei C.A.P. în locul căreia s-a substituit, așa încât este

evident că sentința arbitrală invocată îi este pe deplin opozabilă.

În fine, recurenta a

susținut că instanța de apel, interpretând greșit și eronat probele existente

la dosarul cauzei, a schimbat natura și înțelesul acestora pronunțând o soluție

netemeinică și nelegală.

Recursul este nefondat și va

fi respins, ca atare, pentru următoarele considerente:

Deși recurenta invocă

motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C.

proc. civ., din analiza criticilor dezvoltate rezultă că nu se constată motive

de nelegalitate ce ar putea conduce la o casare a hotărârilor pronunțate, având

în vedere că, în această fază procesuală, aspectele de netemeinicie nu mai pot

fi supuse analizei, ca urmare a modificărilor aduse dispozițiilor art. 304 C.

proc. civ., prin Legea nr. 219/2005.

Ceea ce reproșează recurenta

instanțelor este modul greșit de soluționare a excepției lipsei calității

procesuale pasive a pârâtei, în raport cu motivele cererii sale de chemare în

judecată și implicit, raportat la obiectul dedus judecății.

Însă, potrivit dispozițiilor

art. 137 alin. (1) C. proc. civ., instanța este ținută a cerceta fondul cauzei

atâta timp cât constată ivite incidentele de ordin procedural așa cum este

excepția lipsei calității procesuale pasive.

În raport de dispozițiile

legale sus evocate, se constată că motivul invocat de recurentă, cu referire la

nepronunțarea instanțelor asupra cererii principale, este nefondat și va fi

respins ca atare.

În ceea ce privește

soluționarea excepției, Înalta Curte constată că în mod corect instanțele au

apreciat că nu există identitate între pârâta SC A.P. București și titularul

obligației corelative născute în puterea sentinței arbitrale nr. 342 din 4

iulie 2002, sentință în baza căreia reclamanta și-a întemeiat acțiunea.

Potrivit dispozițiilor art. 129

alin. (6) C. proc. civ., instanțele sunt obligate să hotărască numai asupra

obiectului cererii deduse judecății, reclamantul fiind cel care stabilește

cadrul procesual, potrivit principiului disponibilității.

Ori, în speță, recurenta

este cea care a investit instanța cu o acțiune întemeiată pe dispozițiile art. 480

C. proc. civ., valorificând pe calea acțiunii în evacuare atributul derivat din

folosința ce rezidă ca urmare a proprietății, instanțele fiind ținute a analiza

cauza în raport de cadrul procesual fixat de însăși recurentă.

Se constată astfel că în mod

corect instanțele au apreciat cu privire la cauza acțiunii și, mai mult în mod

judicios au apreciat cu privire la opozabilitatea titlului recurentei.

Astfel, în mod corect

instanțele au reținut că în raport cu decizia nr. 324 din 25 ianuarie 3005

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, intrată la rândul său în

puterea lucrului judecat, SC A.P. SA București este o societate comercială

constituită în temeiul Legii nr. 31/1990, în timp ce titulara obligației

izvorând din sentința arbitrală, C.A.P. este o societate cooperatistă; entitate

cu personalitate juridică în sistemul cooperației, așa încât nu poarte exista

identitate și implicit o succesiune patrimonială între persoana juridică

cooperatistă și societatea comercială reglementată de Legea nr. 31/1990.

Hotărârile irevocabile

despre care recurenta face vorbire care ar avea autoritate de lucru judecat,

din analiza acestora, se constată că nu există triplă identitate impusă de

cerințele art. 1201 C. civ., cu referire la identitatea de părți, obiect cauză.

În plus, se constată, de

asemenea, nerelevantă și contradictorie susținerea recurentei potrivit căreia

intimata ar fi succesoarea C.A.P. în raport cu actele constitutive de

înființare ale intimatei anulate ulterior prin sentința penală nr. 659/2000 a

Judecătoriei sector 6, având în vedere că înregistrarea intimatei la O.R.C. a

noilor acte s-a produs la 28 iunie 2002, iar sentința arbitrală s-a pronunțat

la 7 iulie 2002, așa încât, nu poate fi pusă în discuție o eventuală identitate

între pârâta din litigiul arbitral și intimata din cauza de față.

Cum și această din urmă

critică se constată a fi nefondată, Înalta Curte va da eficiență dispozițiilor art.

312 C. proc. civ. și va respinge, ca nefondat, recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamanta SC O. București împotriva deciziei nr. 341 din 1 iunie 2006 a

Curții de Apel București secția a VI-a comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 25 ianuarie 2007.