- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția a II-a civilă
- Data
- 14 septembrie 2010
Decizia nr. 2707/2010 — ÎCCJ, Secția a II-a civilă — recurs împotriva sentinței nr. 144/2009 a Curții de Apel Târgu
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Prin sentința nr. 144 din 23 noiembrie 2009 Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, în al doilea ciclu procesual, a admis excepția lipsei calității procesual active a reclamantei SC A.P. SA București invocată de pârâtele SC O. și U.N.C.M.U. București și, în consecință a respins acțiunea în anulare a încheierii de stabilire a competenței și a hotărârii arbitrale nr. 342 din 4 iulie 2002 ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă. Pentru aceleași motive, prin aceeași sentință s-a respins și cererea de intervenție formulată de intervenienta CM G., prin lichidator judiciar.
Instanța de fond, în istoricul cauzei a reținut că în dosarul arbitral reclamanta SC O. București a formulat o acțiune în revendicare și evacuare în contradictor cu pârâta CM A.P., prin reprezentantul legal U.N.C.M.U., cerere admisă de Tribunalul arbitral prin hotărârea nr. 342 din 4 iulie 2002, după ce acesta conform art. 343 C. proc. civ. și-a verificat competența. Împotriva acestei hotărâri a formulat acțiune în anulare SC A.P. SA invocând nulitatea convenției arbitrale și încălcarea ordinii publice și a dispozițiilor imperative ale legii întrucât pârâta nu putea fi legal reprezentată de U.N.C.M.U. deoarece aceasta se retrăsese de 10 ani din sistemul cooperatist.
Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, prin decizia nr. 582 din 8 iunie 2004 a respins acțiunea în anulare ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală, decizie rămasă irevocabilă prin decizia nr. 324 din 15 ianuarie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, reținându-se că SC A.P. SA a fost constituită în baza hotărârii Adunării Generale nr. 1 din 4 octombrie 2001 și a actului constitutiv din 14 noiembrie 2001 fiind o persoană juridică distinctă atât față de CM A.P. cât și față de SC A.P. SA înscrisă în Registrul Comerțului, dizolvată și radiată la 23 august 2001. SC A.P. SA a formulat o nouă acțiune în anulare împotriva aceleiași sentințe arbitrale nr. 342 din 4 iulie 2002, acțiune pe care Curtea de Apel București prin sentința nr. 174 din 11 septembrie 2007 a respins-o constatând puterea de lucru judecat.
Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, prin decizia 2247 din 19 iunie 2008 a admis recursul reclamantei și al intervenientei în interes alăturat CM G.– societate în lichidare și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță constatând că nu sunt întrunite condițiile art. 120 1 C. civ., neexistând identitate de obiect și părți între cele două litigii. Procedând la rejudecarea cauzei, prima instanță, prin hotărârea susmenționată atacată cu recursul de față, a reținut că, din succesiunea excepțiilor invocate de părți, dat fiind că excepția autorității de lucru judecat a fost tranșată irevocabil, au rămas în discuție excepțiile tardivității formulării acțiunii în anulare și excepția lipsei calității procesuale active a SC A.P.
SA, reierate și în această fază procesuală. Cu privire la excepția calității procesual active a reținut din coroborarea textelor de lege art. 367 și art. 368 C. proc. civ. că doar părțile din procesul arbitral pot formula acțiune în anulare, or prin decizia nr. 582 din 8 iunie 2004 a Curții de Apel București irevocabilă prin decizia nr. 324 din 25 ianuarie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a statuat că SC A.P. SA nu face parte din sistemul cooperației fiind constituită în baza Legii nr. 31/1990 iar patrimoniul cooperatist nu poate fi înstrăinat decât cu plata sectorului privat, fiind înlăturată ideea continuității patrimoniului ca și susținerea că ar fi succesoarea pârâtei CM, aceasta fiind o persoană juridică străină de litigiu.
Reține instanța de fond că acțiunea în anulare chiar dacă are ca obiect nulități absolute nu conferă calitate procesual activă decât părților din procesul arbitral, fapt constatat și prin decizia nr. 341/2006 a Curții de Apel București, irevocabilă prin decizia nr. 383 din 25 ianuarie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în care reclamanta recurentă prevalându-se chiar de hotărârea arbitrală nr. 342/2002, s-a reținut lipsa calității procesual pasive derivată din lipsa de identitate între SC A.P. SA București și titularul obligației corelative născută în baza sentinței nr. 342/2002. Cu privire la excepția tardivității, instanța de fond a reținut că examinarea acesteia se putea face dacă nu se considera întemeiată excepția calității procesual active.
Pentru aceleași motive instanța de fond a respins și cererea de intervenție a intervenientei CM G. prin lichidator judiciar, deoarece nu a avut calitatea de parte în litigiul arbitral. II. În contra sentinței instanței de fond au declarat recurs reclamanta SC A.P. SA și intervenienta CM G.
Recurenta reclamantă critică sentința pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 și 7 C. proc. civ. invocând că: - deși s-a reținut corect că reclamanta în acțiunea de față nu a fost parte în litigiul arbitral prin somațiile și procesele verbale de evacuare ale executorului judecătoresc a căpătat această calitate deoarece procesul civil are un caracter unitar; - motivarea sentinței este contradictorie când se referă la caracterul de cale de atac al acțiunii în anulare; - nu s-ar putea reține autoritate de lucru judecat, a deciziei nr. 383 din 25 ianuarie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care s-a admis excepția lipsa calității procesual pasive a SC A.P. SA deoarece nu a judecat fondul și nu prezintă autoritate de lucru judecat conform art. 120 1 C. civ.; - nelegală este și motivarea sentinței prin invocarea deciziei nr. 582/2004 a Curții de Apel București, care s-a pronunțat pe o excepție – a calității procesual active iar nu pe fond, decizie irevocabilă prin decizia nr. 324 din 25 ianuarie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, neexistând tripla identitate cerută de lege. - conform art. 315 C. proc. civ. instanța de trimitere trebuia să soluționeze cauza pe fond, excepțiile tardivității și lipsei calității procesuale active fiind invocate prin întâmpinare anterior soluționării recursului. În consecință recurenta solicită admiterea recursului și modificarea sentinței, admiterea acțiunii în anulare în sensul admiterii excepției lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei – CM A.P. conform art. 137 C. proc. civ. și respingerea ca atare a cererilor reclamantei arbitrale iar în temeiul art. 404 1 C. proc. civ., să se dispună întoarcerea executării silite, dezvoltând incidența art. 41 C. proc. civ. Pe fond, recurenta dezvoltă cauzele de necompetență și nulitate ale convenției arbitrale în raport de art. 343 1 , art. 343 3 , art. 343 alin. (1) C. proc. civ.
Recurenta CM G. își întemeiază recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. invocând încălcarea art. 129 alin. (4) și (5) C. proc. civ. deoarece, în raport de decizia de casare, instanța de fond trebuia să solicite lămuriri cu privire la obiectul cererilor deduse judecății. III. Intimatele SC O. și U.N.C.M.U. au depus întâmpinări la dosar prin care au solicitat respingerea recursurilor, pentru argumentele exprimate în sentința atacată cu recurs. IV. Recursurile nu sunt fondate. Cu privire la recursul declarat de reclamantă. 1. Recurenta – reclamantă critică sentința instanței de fond pentru motivele prevăzute ale art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. Cu privire la motivul întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se reține în temeiul acestuia critica privind nerespectarea prevederilor art. 315 C. proc. civ., celelalte critici care-i sunt subsumate și care referă la evocarea unor hotărâri irevocabile în motivarea sentinței, încadrându-se în art. 304 pct. .7 C. proc. civ. 2. Critica cu privire la nerespectarea art. 315 C. proc. civ. de către instanța de trimitere în sensul că aceasta a soluționat acțiunea în anulare pe o excepție, deși instanța de recurs a trimis-o pentru soluționare pe fond, nu poate fi primită. Prin decizia de casare s-a reținut că prima instanță greșit a făcut aplicarea art. 120 1 C. civ. câtă vreme obiectul cererii și cadrul procesual nu sunt identice cu cele anterior soluționate, și în mod firesc prima instanță reluând soluționarea cauzei cu această limită a procedat, cu respectarea art. 137 C. proc. civ., la soluționarea celorlalte excepții care, dată fiind ierarhia de soluționare a acestora indusă de acest text de lege, rămăseseră nesoluționate. De altfel, recurenta recunoaște prin chiar motivele de recurs că nu a avut calitatea de parte în procesul arbitral dar susține că în faza de executare a fost somată și notificată iar procesul civil are caracter unitar. Este adevărat că procesul civil are un caracter unitar și parcurge două etape, numai că fiecare dintre aceste etape are o reglementare distinctă în procedura civilă, o coerență și consecvență logică internă proprie. Astfel, hotărârea prin care se soluționează raportul juridic dedus judecății are efecte relative, numai față de părțile din respectivul proces iar aceasta poate fi atacată sau contestată în formele și căile prevăzute de lege numai de către părțile care figurează în dispozitivul său. Chiar și în situația de față când acțiunea în anulare arbitrală are conform art. 366 1 C. civ. astfel cum a fost modificat, caracterul de acțiune de fond iar nu de cale de atac, decizia Secțiilor Unite nr. V din 25 iunie 2001 care o califica astfel cazând în desuetudine, hotărârea arbitrală este opozabilă numai părților litigante și constituie un fapt juridic în raport cu terțe persoane, cum este cazul recurentei așa încât soluția instanței de fond este legală sub aspectul respingerii acțiunii în anulare pentru lipsa calității procesual active.
Numai în faza de executare normele procedurale permit chiar terților să promoveze contestație la executare dacă drepturile sau interesele lor au fost vătămate printr-o executare pornită în baza unui titlu executoriu, aspectele relevate de recurentă cu privire la somațiile și notificările executorului judecătoresc ținând de faza de executare iar nu de judecată a procesului, etapă în care se află în prezent părțile.
În ce privește critica motivării hotărârii atacate cu recurs, Înalta Curte constată că motivele și considerentele acesteia nu sunt contradictorii și nici nu se exclud reciproc. Era firesc ca în argumentarea soluției să se invoce hotărârile anterioare, irevocabile, care priveau aceeași problemă de drept: calitatea procesual activă a recurentei, ca elemente probatorii și în dovedirea atitudinii procesuale a recurentei, recurenta însăși invocând sentința nr. 342/2002 a Curții de Apel București în procesul soluționat prin decizia nr. 582/2004 a Curții de Apel București irevocabilă.
În ce privește criticile pe fondul acțiunii în anulare, acestea puteau fi avute în vedere dacă instanța de trimitere soluționa cauza pe fond iar nu pe o excepție procesuală. Cu privire la recursul declarat de intervenienta CM G. se constată netemeinicia criticii întemeiată pe motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. prin raportare la art. 129 alin. (4) și (5) C. proc. civ., instanța de fond pronunțându-se în limita sesizării pe aceleași considerente pentru care s-a respins și cererea principală. V. Prin urmare, Înalta Curte va respinge ambele recursuri ca nefondate pentru considerentele care preced, situație față de care făcând aplicarea art. 274 C. proc. civ. va obliga recurentele la 3.720 lei cheltuieli de judecată către intimată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE Respinge ce nefondate recursurile declarate de pârâta SC A.P. SA București și intervenienta CM G., prin lichidator S.G.C. IPURL București împotriva sentinței nr. 144 din 23 noiembrie 2009 a Curții de Apel Târgu-Mureș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. Obligă recurentele să plătească intimatei – reclamante SC O. București suma de 3.720 lei cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 septembrie 2010.