ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4463/2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4463/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra

recursului civil de față, constată următoarele;

Prin

cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București sub nr.

7879/4 din 03 septembrie 2008 reclamanta SCM O.R.R.I.S. a chemat în judecată pe

pârâta SC A.P. SA solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să

dispună obligarea pârâtei să lase reclamantei în deplină proprietate și posesie

spațiul comercial situat în București, Bd. C.B. nr. 116, sector 4 și evacuarea

pârâtei din spațiul respectiv.

În

motivarea cererii, reclamanta a arătat faptul că este proprietara spațiului

comercial litigios în baza titlului de proprietate reprezentat de Sentința

civilă nr. 10030/2001, rămasă definitivă și irevocabilă, pronunțată de către

Tribunalul București, secția comercială. Prin hotărârea judecătorească invocată

se reține predarea de către Cooperativa Meșteșugărească A.P. - fosta deținătoare

a spațiului comercial, respectiv că se primește de către reclamantă, printre

alte spații comerciale, și cel ce face obiectul litigiului. A mai învederat

reclamanta faptul că pârâta, deși nu deține niciun titlu care să-i confere

dreptul de a folosi și de a culege fructele asupra spațiului din B-dul C.B. nr.

116, sector 4, ocupă la momentul sesizării instanței, spațiul respectiv.

În

drept au fost invocate prevederile art. 480 - 481 C. civ.

La

data de 20 noiembrie 2008, prin serviciul registratură, pârâta a depus la dosar

întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată

ca inadmisibilă susținând că Sentința civilă nr. 10030 din 06 decembrie 2001

invocată de către reclamantă nu îi este opozabilă. De asemenea, pârâta a

invocat, printre altele, și excepția lipsei calității procesuale active a SCM

O.R.R.I.S., lipsa calității de reprezentant a numitului P.M. și lipsa calității

procesuale pasive a SC A.P. SA.

Prin

încheierea de ședință din 19 ianuarie 2009, instanța a respins ca neîntemeiate

excepția inadmisibilității cererii și excepția lipsei calității procesuale

pasive invocate de către pârâtă.

Prin

Sentința civilă nr. 4 758/6.0 7.2009 Judecătoria sectorului 4 București a admis

excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 4 București și a

declinat în favoarea Tribunalului București competența de soluționare a cauzei

privind pe reclamanta SCM O.R.R.I.S. în contradictoriu cu pârâta SC A.P. SA

având ca obiect "revendicare și evacuare".

Împotriva

acestei hotărâri la data de 14 iulie 2009 SCM O.R.R.I.S. a declarat recurs,

care a fost respins prin Decizia civilă nr. 292 din 09 februarie 2010

pronunțată de Tribunalul București în Dosarul nr. 33889/3/2009.

În

considerentele deciziei, instanța de control judiciar a reținut faptul că atât

reclamanta, cât și pârâta invocă asupra imobilului menționat un drept de

proprietate, dobândit în baza unor titluri diferite, respectiv reclamanta

invocă drept titlu Sentința civilă nr. 10030/3/2001 pronunțată de Tribunalul

București, secția comercială, iar pârâta invocă drept titlu Sentința civilă nr.

167/SC din 20 martie 1991 pronunțată de Judecătoria sectorului 3 și art. 65

alin. (1) din Legea nr. 31/1990. S-a apreciat că deși recunoașterea unui drept

de proprietate nu vizează o faptă obiectivă de comerț, natura juridică a

litigiului este una comercială, în raport de dispozițiile art. 4 C. com.

Cauza

a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială,

la data de 27 octombrie 2010.

În

ședința publică din 15 mai 2012, pârâta SC A.P. SA a invocat excepția lipsei

capacității procesuale de folosință a reclamantei SCM O.R.R.I.S., precum și

excepția prescripției achizitive de 30 de ani. Ulterior, pârâta și-a precizat

poziția procesuală, arătând că înțelege să invoce, în contradictoriu cu

reclamanta, pe cale de cerere reconvențională, prescripția achizitivă de 30 de

ani, dar și prescripția de 10 - 20 ani. De asemenea, pârâta SC A.P. SA a

formulat și cerere de chemare în garanție pentru evicțiune a Uniunii

Cooperației Meșteșugărești.

Prin

Sentința civilă nr. 8345 din 12 iunie 2012 pronunțată de Tribunalul București,

secția a IV-a civilă, s-a respins excepția lipsei calității procesuale active a

reclamantei invocată de către pârâtă și s-a respins, ca neîntemeiată, cererea

de chemare în judecată formulată de reclamanta SCM O.R.R.I.S. în contradictoriu

cu pârâta SC A.P. SA.

Totodată,

s-a admis excepția tardivității formulării cererii reconvenționale invocată de

reclamantă și s-a dispus judecarea separată a cererii reconvenționale și a cererii

de chemare în garanție formulate de pârâta-reclamantă SC A.P. SA, prin formarea

unui nou dosar.

În

pronunțarea soluției, urmare a analizării datelor dosarului, instanța de fond a

reținut următoarele:

Raportat

la obiectul cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta SCM

O.R.R.I.S. în contradictoriu cu pârâta SC A.P. SA prin care s-a solicitat

obligarea pârâtei să lase reclamantei în deplină proprietate și posesie spațiul

comercial situat în București, B-dul C.B. nr. 116, sector 4 și evacuarea

pârâtei din spațiul respectiv, s-a avut în vedere în privința excepției lipsei

calității procesuale active a reclamantei invocată de către pârâtă, că excepția

este neîntemeiată, fiind respinsă, reținându-se faptul că reclamanta a înțeles

să investească instanța cu o acțiune în revendicare și evacuare, invocând un

titlu în favoarea sa (respectiv Sentința civilă nr. 10030 din 06 decembrie 2001

pronunțată de Tribunalul București, secția comercială), aspect care conduce la

teza comparării de titluri, și care îi conferă astfel calitate procesuală

activă.

Pe

fondul cauzei, tribunalul reține că atât reclamanta, cât și pârâta, invocă

asupra imobilului menționat un drept de proprietate, dobândit în baza unor

titluri diferite, reclamanta potrivit Sentinței civile nr. 10030 din 06

decembrie 2001 pronunțată de Tribunalul București, secția comercială, iar

pârâta potrivit Sentinței civile nr. 167/SC din 20 martie 1991 pronunțată de

Judecătoria Sectorului 3 și art. 65 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 împrejurare

care implică compararea titlurilor invocate.

Tribunalul

în analizarea titlului invocat de către reclamantă reține că prin Sentința

civilă nr. 10030 din 06 decembrie 2001 pronunțată de Tribunalul București,

secția comercială, în cauza privind pe reclamanta SCM O.R.R.I.S. și pe pârâta

Cooperativa Meșteșugărească A.P. a fost admisă cererea de intervenție a ANCOM -

UCECOM, a fost admisă cererea formulată de reclamanta SCM O.R.R.I.S. împotriva

pârâtei Cooperativa Meșteșugărească A.P. și s-a luat act de tranzacția părților

în cuprinsul căreia s-a făcut mențiunea conform căreia s-a convenit ca

împărțirea patrimoniului Cooperativei "A.P." să se facă în

conformitate cu dispozițiile art. 42, 47 și 48 din Decretul nr. 31/1954,

proporțional cu numărul membrilor cooperatori care își desfășurau activitatea

în cadrul secției de reparații ceasuri a Cooperativei "A.P." și care

au hotărât desprinderea acestei secții și constituirea SCM

"O.R.R.I.S.". La stabilirea cotei de patrimoniu care revenea SCM

"O.R.R.I.S." s-au avut în vedere și concluziile expertizei contabile

reținute de instanța penală la pronunțarea Sentinței penale nr. 659 din 22 mai

2000 a Judecătoriei Sectorului 3 București în Dosarul penal nr. 11153/1997,

rămasă definitivă.

Se

reține astfel, că s-a convenit de către părțile în litigiu: predarea gratuită

și în deplină proprietate, pentru unele și în cotă indiviză pentru altele a

următoarelor spații comerciale aflate în proprietatea Cooperativei

"A.P.", iar la pct. 2 a fost menționată unitatea 29 cu adresa B-dul C.B.

nr. 116, sector 4, cu o suprafață de 35,50 mp. S-a agreat totodată ca spațiile

predate (printre care și cel din litigiu), să fie evacuate de către Cooperativa

Meșteșugărească A.P. și să fie lăsate în deplină proprietate SCM

"O.R.R.I.S." care va efectua formalitățile de întocmire a cărții

funciare și întabulare a dreptului de proprietate, exclusiv sau în indiviziune

după caz. S-a avut în vedere că Sentința civilă nr. 10030 din 06 decembrie 2001

pronunțată de Tribunalul București, secția comercială, a rămas definitivă și

irevocabilă.

Instanța

de fond observă că în cuprinsul considerentelor acestei hotărâri a fost

consemnat faptul că, în baza art. 137 C. proc. civ., față de cererea

precizatoare depusă de reclamantă în dosarul de fond nr. 2915/1999 la data de

08 iunie 1999 prin care s-a precizat cadrul procesual, în sensul că înțelege să

se judece cu pârâta Cooperativa A.P. și, având în vedere și adresa ORCMB,

instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a SC A.P. SA,

respectiv a dispus scoaterea din cauză a acestei societăți. Instanța a admis

cererea de intervenție a ANCOM - UCECOM în favoarea pârâtei Cooperativa A.P.,

constatând că ANCOM - UCECOM este în baza textelor de lege menționate,

reprezentant legal al pârâtei.

Prin

urmare, având în vedere aspectele evocate, tribunalul în pronunțarea soluției

reține că titlul invocat de către reclamantă nu îi este opozabil pârâtei.

În

ceea ce privește titlul pârâtei, instanța de fond reține că acesta este

reprezentat de Sentința nr. 167/SC/1991 definitivă și irevocabilă (Dosar nr.

204/SC/1991 - Judecătoria Sector 3), prin care s-a autorizat constituirea SC

A.P. SA reținându-se că imobilul a intrat astfel în patrimoniul pârâtei. S-a

avut în vedere că, această hotărâre nu a fost pronunțată în vreo cauză în care

reclamanta să fi avut calitatea de parte.

Dincolo

de aspectele care reies din Sentința penală nr. 659 din 22 mai 2000 pronunțată

de Judecătoria Sectorului 3 București în Dosarul nr. 11153/1997, prin care s-a

dispus anularea înscrisurilor falsificate, respectiv a extrasului din

stenograma Adunării Generale din 12 decembrie 1990 a Cooperativei A.P., precum

și a contractului de societate și a statutului SC A.P. SA autentificate sub nr.

3475 din 12 martie 1991 la fostul Notariat de Stat Local al Sectorului 6 București,

respectiv de mențiunile Deciziei civile nr. 1442 din 04 noiembrie 2002

pronunțată de Curtea de Apel București în Dosarul nr. 1202/2002, sau cele

rezultate din considerentele Deciziei nr. 4723 din 13 octombrie 2005 pronunțată

de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, în Dosarul nr.

1863/2005, instanța de fond s-a raportat la titlul invocat de către reclamantă

în dovedirea calității sale de proprietar.

Titlul

invocat de către reclamantă, respectiv Sentința civilă nr. 10030 din 06

decembrie 2001 pronunțată de Tribunalul București, secția comercială,

reprezintă o hotărâre de expedient, urmare a tranzacției încheiate de către

reclamanta din cauza de față și Cooperativa Meșteșugărească A.P., parte

diferită de pârâta din litigiul de față, care a fost scoasă din cauză, urmare

și a poziției procesuale exprimată de reclamantă. S-a avut în vedere prin

tranzacție, părțile nu pot însă conveni asupra unor bunuri care nu le aparțin.

Practic, pentru a-și susține acțiunea în revendicare, reclamanta trebuia să

probeze în mod concludent că imobilul situat în București, Bd. C.B. nr. 116,

sector 4 s-a aflat în proprietatea exclusivă a Cooperativei Meșteșugărești

" A.P.", sens în care proprietatea trebuia dovedită cu acte primare

de proprietate, cu atât mai mult cu cât, în cuprinsul Sentinței civile nr.

10030 din 06 decembrie 2001 pronunțată de Tribunalul București, secția

comercială, se face o mențiune generică: predarea gratuită și în deplină

proprietate, pentru unele și în cotă indiviză pentru altele a următoarelor

spații comerciale aflate în proprietatea Cooperativei "A.P.", iar la

pct. 2 a fost menționată unitatea 29 cu adresa B-dul C.B. nr. 116, sector 4, cu

o suprafață de 35,50 mp, fără alte detalii.

Prin

urmare, reține tribunalul faptul că aceste aspecte nu au fost dovedite în

cauză, respectiv nu s-au depus la dosar înscrisuri, acte primare de proprietate

pentru societatea care a tranzacționat acest imobil către reclamanta din

litigiul de față, neputându-se verifica dacă a fost vorba de o proprietate exclusivă

sau de o coproprietate a spațiului comercial respectiv. Niciunul din

înscrisurile depuse la dosar (inclusiv procesul-verbal încheiat la data de 09

iulie 1980 și în care se face referire la realizarea unui punctaj efectuat

între Uniune și cooperativă, la sumele virate și spațiile primite, fără a se

menționa cu ce titlu, în perioada 1974 - 1978), nu poate constitui vreo dovadă

a titlului de proprietate în favoarea reclamantei.

Se

remarcă faptul că, între părți au existat numeroase litigii, și așa cum s-a reținut

și în cuprinsul Deciziei nr. 383 din 25 ianuarie 2007 pronunțată de Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția comercială, în Dosarul nr. 47620/3/2005,

hotărârea arbitrală obținută de reclamantă nr. 342/2002 nu-i este opozabilă

pârâtei din cauza de față. Mai mult decât atât, nu se poate vorbi de vreo

putere de lucru judecat care să decurgă dintr-o hotărâre de expedient, întrucât

din interpretarea art. 271 și art. 272 C. proc. civ. rezultă că hotărârile care

consfințesc învoiala reprezintă o transpunere a convențiilor părților, ceea ce

nu echivalează cu o judecată întemeiată pe probe și fondată pe convingerile

instanței.

Pentru

considerentele expuse, instanța de fond a apreciat că nu se mai impune

analizarea restului apărărilor și a titlului pârâtei, respectiv a situației

juridice a acesteia, astfel că, în temeiul art. 480 C. civ., a respins acțiunea

în revendicare formulată de către reclamantă, ca neîntemeiată. În ceea ce

privește capătul de cerere vizând evacuarea pârâtei din imobilul respectiv, acesta

a fost respins ca neîntemeiat, drept consecință a soluției din capătului

principal al acțiunii introductive. Întrucât abia la termenul de judecată din

data de 15 mai 2012, pârâta SC A.P. SA a înțeles să învestească instanța cu o

cerere reconvențională având ca obiect constatarea intervenirii prescripției

achizitive de 30 de ani, respectiv de 10 - 20 ani, cerere în privința căreia

reclamanta a înțeles să invoce tardivitatea formulării acesteia, ținând cont de

actele dosarului, momentul invocării și prevederile art. 119 alin. (3) C. proc.

civ., art. 61 și art. 63 C. proc. civ., tribunalul a admis excepția

tardivității formulării cererii reconvenționale și a dispus judecarea separată

a cererii reconvenționale și a cererii de chemare în garanție prin formarea

unui nou dosar.

Împotriva

acestei sentințe a declarat apel, în termenul legal, reclamanta SCM O.R.R.I.S.

înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a V-a civilă, prin care a

solicitat modificarea în totalitate a sentinței atacate invocând motive de

nelegalitate și netemeinicie.

Prin

Decizia civilă nr. 513 din 05 decembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel

București, secția a V-a civilă, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de

reclamanta SCM O.R.R.I.S., împotriva Sentinței civile nr. 8345 din 12 iunie

2012 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în Dosarul nr.

51828/3/2010 în contradictoriu cu intimata pârâtă SC A.P. SA.

În

pronunțarea soluției, instanța de apel a avut în vedere următoarele

considerente:

Dreptul

de proprietate invocat de reclamantă îl reprezintă Sentința civilă nr. 10030

din 6 decembrie 2001, constatându-se că în mod judicios, Tribunalul București,

procedând la analizarea titlului de proprietate invocat de reclamanta SCM

O.R.R.I.S. a constatat, cu prioritate, faptul că în această sentință figurează,

în calitate de pârâtă, Cooperativa Meșteșugărească A.P. - care nu se identifică

cu pârâtă din litigiul de față. Mai mult, în Sentința civilă nr. 10030 din 6

decembrie 2001 instanța a precizat, în mod expres în practicaua hotărârii, că

SC A.P. SA (pârâtă în prezenta cauză) nu are calitate procesuală, în raport de

Decizia nr. 3525 din 11 decembrie 2001 a Curții de Apel București.

Se

reține așadar, că reclamanta încearcă să valorifice un titlu de proprietate,

respectiv o sentință civilă, față de o pârâtă - SC A.P. SA, cu care nu s-a

judecat în litigiul finalizat prin pronunțarea Sentinței civile nr. 10030 din 6

decembrie 2011, astfel încât această hotărâre nu îi este opozabilă.

Față

de acest aspect esențial, apreciază instanța de apel că celelalte susțineri

(respectiv, dacă hotărârea de expedient, în lipsa actelor de proprietate

primare, reprezintă un titlu de proprietate declarativ sau constitutiv de

drepturi) nu se mai impune a fi analizate de către instanța de control

judiciar, în condițiile în care, urmare a analizării detaliate a probatoriului

administrat la judecata în fond, prima instanță a reținut, în mod corect că

Sentința civilă nr. 10030 din 6 decembrie 2001, invocată de reclamantă ca izvor

al dreptului său de proprietate, nu poate fi opusă pârâtei, care nu a fost

parte la soluționarea litigiului din anul 2001, astfel încât, în temeiul art.

296 C. proc. civ., curtea de apel a respins apelul ca nefondat.

Împotriva

deciziei menționate mai sus a declarat recurs, în termen legal, reclamanta SCM

O.R.R.I.S., criticând hotărârea atacată ca fiind nelegală pentru motivele de

recurs înscrise în art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

În

dezvoltarea motivelor de recurs, pârâta SCM O.R.R.I.S. a arătat că a înțeles să

cheme în judecată pârâta SC A.P. SA întrucât aceasta ocupă spațiul comercial

proprietatea sa. Astfel, în raport de apărările formulate de societatea-pârâtă

în fața instanței de fond, cu privire la inopozabilitatea Sentinței civile nr.

10030/2011 pronunțată de Tribunalul București, secția comercială, se susține de

recurentă că, în mod cu totul eronat, instanța de apel a considerat ca scopul

pentru care intimata pârâtă a fost acționată în judecată ar viza calitatea

acesteia de parte rezultată din Sentința civilă nr. 10030/2011.

Arată

recurenta că în mod greșit constată instanța de apel că atâta timp cât SC A.P.

SA nu a fost parte în Hotărârea nr. 10030/2011, sentința nu ar fi opozabilă

acesteia și deci, nu ar avea calitate procesual pasivă în cadrul acestui dosar.

Mai mult decât atât, se apreciază greșit că celelalte aspecte invocate nu ar

mai trebui soluționate.

Recurenta

reclamantă apreciază că, sub aspect procedural, argumentele instanței potrivit

cărora intimata-pârâtă nu ar avea calitate procesuală pasivă în cauză, ar fi

trebuit să fie puse în discuția părților, în acord cu respectarea principiului

contradictorialității. Cum această împrejurare nu a fost respectată, consideră

că a fost încălcat principiul contradictorialității, astfel încât hotărârea a

fost dată cu încălcarea dispozițiilor legale, impunându-se casarea acesteia în

temeiul dispozițiilor art. 105 alin. (2) C. proc. civ.

Soluția

este criticată de recurentă și pentru faptul că instanța de fond nu a procedat

la compararea titlurilor de proprietate deținute de cele două părți, ceea ce

reclama analiza titlurilor de proprietate invocate. Susține recurenta că în mod

greșit instanța de fond a respins acțiunea, analizând doar titlul său de

proprietate, apreciind, în final, că nu a demonstrat calitatea de proprietar și

drept urmare nu s-a mai impus a fi analizat și titlul de proprietate al

intimatei-pârâte.

Argumentează

recurenta că în condițiile în care instanța de fond a apreciat că SC A.P. SA

justifică calitatea prin prisma ocupării spațiului în baza unui presupus titlu

de proprietate, tribunalul trebuia să fi analizat și comparat titlurile

invocate. Recurenta arată că, susținerea instanței de apel potrivit căreia

"în mod judicios" Tribunalul București a constatat că în Hotărârea

nr. 10030/2011 figurează în calitate de pârâtă o altă persoană, este eronată și

în contradicție cu opinia instanței de fond, atâta timp cât cererea de chemare

în judecată a fost respinsă de către prima instanță, nu pentru că figura o altă

persoană ca pârâtă în cadrul Hotărârii nr. 10030/2001, ci datorită aprecierii

faptului că "nu se mai impune analizarea restului apărărilor și a titlului

de proprietate a pârâtei, respectiv a situației juridice a acesteia",

urmare a faptului că "niciunul dintre înscrisurile depuse la dosar nu

poate constitui o dovadă a titlului de proprietate în favoarea

reclamantei".

Consideră

că se impune casarea cu trimitere spre rejudecare a cauzei, deoarece în fața

instanței de apel a depus înscrisuri pentru a demonstra calitatea de proprietar

a Cooperativei la nivelul anului 2001 și deci posibilitatea acesteia de a le

transmite proprietatea prin tranzacția efectuată, împrejurare care ar fi

confirmat titlul de proprietate invocat. Întrucât toate aceste apărări nu au

mai fost analizate de instanța de apel, solicită admiterea recursului și

casarea cu trimitere spre rejudecare a cauzei la Curtea de Apel București

pentru analizarea apărărilor formulate.

Analizând

actele și lucrările dosarului, în raport de motivele de recurs învederate și

dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este

fondat pentru următoarele considerente:

Reclamanta

a criticat, prin cerea de recurs, hotărârea atacată pentru motivele de

nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. Cu toate acestea,

încadrarea în drept a criticilor formulate va fi realizată de către instanța de

recurs în condițiile art. 306 alin. (3) potrivit căruia "indicarea greșită

a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului, dacă dezvoltarea acestora

face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art.

304".

În

analiza primului motiv de recurs invocat de reclamantă care se referă la un

aspect procedural privind încălcarea formelor de procedură constând în aceea

că, instanța de apel nu ar fi pus în dezbaterea contradictorie a părților

excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei, Înalta Curte constată

că, deși motivul a fost încadrat de recurentă în dispozițiile art. 304 pct. 8

C. proc. civ., dezvoltarea criticilor formulate face posibilă încadrarea

acestora în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., ce va

fi analizat ca atare.

În

raport de încadrarea în drept astfel realizată a criticilor formulate, Înalta

Curte va constata nelegalitatea hotărârii pronunțate de instanța de apel

întrucât decizia atacată a fost dată cu încălcarea formelor de procedură

prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ.

Din

perspectiva respectării regulilor procedurale care guvernează procesul civil,

trebuie remarcat faptul că părțile au posibilitatea legală de a participa în

mod activ la desfășurarea judecății atât prin susținerea și dovedirea

drepturilor proprii, cât și prin dreptul de a combate apărările părții

potrivnice și de a-și exprima poziția procesuală față de măsurile pe care

instanța le poate dispune, inclusiv asupra aspectelor de nelegalitate care ar

putea fi invocate din oficiu de instanță, astfel cum este și excepția dirimantă

referitoare la calitatea procesuală pasivă.

În

speță, în cadrul primului ciclu procesual finalizat prin Sentința civilă nr.

8345 din 12 iunie 2012 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, instanța

a pronunțat soluția de respingere a acțiunii în revendicare și evacuare

promovată de reclamanta SCM O.R.R.I.S., apreciind asupra necesității comparării

titlurilor de proprietate invocate de părțile litigante. Astfel, în analiza

preliminară realizată de instanța de fond asupra titlului reclamantei, s-a

concluzionat că aceasta nu a demonstrat calitatea sa de proprietar și, în

consecință, a apreciat că nu s-ar mai impune a se analiza și titlul de

proprietate invocat de pârâta SC A.P. SA.

Ca

urmare a apelului exercitat de către reclamanta SCM O.R.R.I.S., cauza a fost

soluționată pe excepția lipsei calității procesuale pasive, astfel cum rezultă

din considerentele Deciziei civile nr. 513 din 05 decembrie 2012 pronunțată de

Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, instanța de apel reținând în

pronunțarea soluției că intimata-pârâtă nu figurează ca parte în Sentința

civilă nr. 10030/2011 a Tribunalului București, secția comercială, astfel

încât, respectiva hotărâre - ca izvor al dreptului de proprietate al

reclamantei - nu poate fi opusă pârâtei, aspect esențial în raport cu care s-a

opinat că celelalte susțineri ale apelantei nu se mai impun a fi analizate.

Or,

calitatea procesuală pasivă se circumscrie unei excepții dirimante absolute,

excepție care se impunea a fi pusă în dezbaterea părților drept garanție a

respectării principiului contradictorialității și a dreptului la apărare,

principii care guvernează procesul civil. Prin încălcarea acestor reguli

procedurale instanța de apel a pus apelanta-reclamantă în imposibilitate de

a-și spune părerea și a-și formula apărările corespunzătoare cu privire la

aspectele care ar fi influențat soluția în cauză, fapt evident care i-a cauzat

o vătămare a drepturilor procesuale ce nu poate fi înlăturată decât prin

anularea hotărârii pronunțată în asemenea condiții.

Trebuie

subliniat faptul că noțiunea de "proces echitabil" presupune

respectarea și aplicarea principiului contradictorialității și al egalității

armelor, dispozițiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ. instituind în sarcina

judecătorului îndatorirea atât de a face respectate, cât și de a respecta el

însuși regulile procesului civil, obligație reținută și în jurisprudența

instanței de contencios european potrivit căreia "sarcina judecătorului

este de a veghea ca toate elementele susceptibile să influențeze soluționarea

pe fond a litigiului să facă obiectul unei dezbateri contradictorii între

părți". Întrucât Convenția europeană nu garantează drepturi teoretice sau

iluzorii, ci drepturi concrete și efective, Înalta Curte constată că dreptul

părții nu poate fi considerat efectiv decât dacă observațiile tuturor părților

litigante sunt ascultate și analizate de către instanța sesizată de acestea.

Drept

urmare, constatând că procedura desfășurată în fața instanței de apel nu

respectă exigențele art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, cauza

fiind soluționată cu încălcarea principiului contradictorialității și al egalității

armelor în procesul civil, Înalta Curte va constata că hotărârea astfel

pronunțată este nelegală în baza art. 105 alin. (2) C. proc. civ., text de lege

care atrage sancțiunea nulității pentru îndeplinirea actelor procesuale cu

neobservarea formelor legale prin care s-a pricinuit părții o vătămare ce nu

poate fi înlăturată decât prin anularea acestora.

În

consecință, reținând în cauză incidența motivului de recurs înscris în art. 304

pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul în temeiul dispozițiilor

art. 312 alin. (1) și (5) C. proc. civ., va casa decizia atacată și va trimite

cauza spre rejudecarea apelului aceleiași instanțe pentru analizarea motivelor

formulate în calea de atac exercitată de reclamantă, cu respectarea tuturor

garanțiilor procesuale, ocazie cu care se vor avea în vedere și celelalte

critici învederate în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursul declarat de reclamanta SCM O.R.R.I.S. împotriva Deciziei nr. 513 din 5

decembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a V-a civilă.

Casează

decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică astăzi, 11 octombrie 2013.

Procesat

de GGC - GV